Taierea capului sfintului prooroc Ioan Botezatorul

În vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod de vestea ce se dusese despre Iisus. Şi a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul; el s-a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el. Căci Irod, prinzând pe Ioan, l-a legat şi l-a pus în temniţă, pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său. Căci Ioan îi zicea lui: Nu ţi se cuvine s-o ai de soţie. Şi voind să-l ucidă, s-a temut de mulţime, că-l socotea pe el ca prooroc. Iar prăznuind Irod ziua lui de naştere, fiica Irodiadei a jucat în mijloc şi i-a plăcut lui Irod. De aceea, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice va cere. Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: Dă-mi, aici pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. Şi regele s-a întristat, dar, pentru jurământ şi pentru cei care şedeau cu el la masă, a poruncit să i se dea. Şi a trimis şi a tăiat capul lui Ioan, în temniţă. Şi capul lui a fost adus pe tipsie şi a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale. Şi, venind ucenicii lui, au luat trupul lui şi l-au înmormântat şi s-au dus să dea de ştire lui Iisus. (Evanghelia după Matei 14 : 1-12) Biserica rusă din Ierusalim care îl are ca ocrotitor pe sfîntul prooroc Ioan Botezătorul

Sfînta Tradiţie păstrează menţiunea că în acest loc, situat în interiorul Bisericii, se află îngropat capul sfîntului prooroc Ioan Botezătorul

sfintul mare mucenic Fanurie din insula Rodos

In timpul lucrarilor pentru scoaterea la iveala a zidurilor fortaretei din Rodos (Rhodos), muncitorii au descoperit ruinele unei frumoase biserici de altadata, sub dalele careia au gasit numeroase icoane. Printre ele, singura care era intacta era o icoana reprezentând un tânar militar, care tinea in mâna sa dreapta o cruce, deasupra careia se gasea o lumânare aprinsa, iar de jur-imprejurul icoanei erau reprezentate doisprezece scene ale muceniciei sale. Episcopul locului, Nil (1355-1369), a putut descifra inscriptia: "Sfântul Phanourios" (Fanurie), nume care nu se gasea in vechiile martirologii si sinaxare. Cum guvernatorul insulei refuza sa-i acorde permisiunea de a restaura biserica, piosul Episcop s-a dus la Constantinopol, obtinând de la imparat dreptul de a o face. De atunci, Sfântul Fanurie a savârsit multe minuni, îndeosebi pentru gasirea obiectelor si animalelor disparute.

Dupa o traditie populara raspândita in Creta, mama sfântului ar fi fost o mare pacatoasa si, in ciuda tuturor eforturilor sale, sfântul nu a reusit sa o converteasca. El nu a incetat totusi nici o clipa sa se roage pentru mântuirea ei; iar când pagânii au venit sa-l ucida cu pietre, sfântul ar fi exclamat: "Pentru aceste osteneli, Doamne, ajuta-le tuturor celor care se vor ruga pentru mântuirea mamei lui Fanurie". De aceea, pâna astazi când credinciosii din Creta pierd vreun obiect, ei au obiceiul sa faca turte, numite Phaneropites (adică turtele lui Fanurie), pe care le dau celor saraci pentru iertarea mamei sfântului Fanurie. Turta se face de nouă ori şi se împarte numai săracilor, iar după ajutorul primit, se face pentru Sfîntul o plăcintă mai mare, cel în nevoie ostenindu-se cu mîinile sale - şi tot la săraci trebuie să fie împărţită cu mulţumită sfîntului.

Sursa:
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august27.htm

Acatistul sfîntului mare mucenic Fanurie
Cartea despre viaţa, minunile şi pătimirea sfîntului mare mucenic Fanurie poate fi cumpărată de aici.

aducerea cinstitelor moaşte ale sfîntului apostol Natanael de la insulele Lipare la cetatea Venenda

Mănăstirea ortodoxă din Cana Galileii este închinată primei minuni pe care a săvîrşit-o Domnul nostru Iisus Hristos transformînd apa în vin, dar şi celor doi apostoli originari din această cetate - sfîntului apostol Simon Zelotul (care se spune că ar fi chiar mirele de la nuntă) şi sfîntului apostol Natanael, care era legiuitor în acest oraş. Chiar la intrarea în această mănăstire te întîmpină icoana Deisis cu cei doi apostoli, icoană care aduce în faţa minţii noastre amintirea minunii şi a faptului că cei doi apostoli se roagă neîncetat pentru toţi ortodocşii.

Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi. Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug. Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului. (Evanghelia după Ioan: 1, 45-51)

Sfântul apostol Natanael (care se tâlcuieşte „darul lui Dumnezeu”), numit şi Bartolomeu (care în limba ebraică înseamnă „fiul lui Ptolemeu”), a fost unul dintre cei 12 apostoli. După primirea Duhului Sfânt, sorţii au căzut asupra lui şi asupra sfântului apostol Filip să meargă în Siria şi în Asia de sus pentru propovăduirea Cuvântului. Şi umblau uneori împreună, iar alteori se despărţeau prin cetăţi şi apoi iar se întâlneau şi întorceau pe oameni la Dumnezeu. Mai târziu li s-a alăturat şi fecioara Mariami, sora sfântului apostol Filip, şi toţi trei străbăteau drumurile Libiei şi Moesiei, binevestind Evanghelia lui Hristos. Pe când propovăduia în Asia Mică, suferind bătăi, temniţă, lovituri cu pietre, pentru stăpânul său, l-a întâlnit pe sfântul Ioan, apostolul cel iubit al Domnului, care Îl binevestea pe Hristos. Şi a fost întâlnirea aceasta pentru amândoi o duhovnicească mângâiere. S-a dus apoi în Frigia şi, intrând în cetatea Ierapolei, propovăduia neîncetat pe Hristos în cetatea cea plină de idoli. Aici a deschis ochii cei trupeşti ai orbului Stahie, iar, prin propovăduireşi Sfântul Botez i-a deschis şi ochii cei sufleteşti. Lucrarea lor a atras mânia stăpânilor care au hotărât să-i piardă. L-au prins mai întâi pe sfântul apostol Filip, care fiind spânzurat cu capul în jos şi bătut cu pietre, datorită mulţimii loviturilor, şi-a dat duhul. Sfântul Natanael şi fecioara Mariami au scăpat ca prin minune. Fecioara a mers să Îl binevestească pe Hristos în ţara Licaoniei, unde a murit pentru credinţă, iar sfântul apostol Natanael, învăţând în Arabia şi Persia a ajuns până în ţara îndepărtată a Indiei, purtând cu el Evanghelia după Matei şi întemeind Biserici. De aici, apostolul Natanael s-a dus în părţile Indiei şi a zăbovit acolo multă vreme. Deci, luminând pe toţi şi zidind Biserici, le-a lăsat Evanghelia sfântului Matei, pe care o purta cu el tălmăcind-o în graiul lor. După ce sfântul Natanael a ieşit din India, s-a dus în Armenia cea mare şi, tămăduind pe fiica împăratului de duhuri necurate, mulţi au crezut în Hristos, încât până şi împăratul cu toată casa lui s-a botezat. Dar,uneltind fratele împăratului, l-a îndemnat pe acesta să piardă pe Natanael ca să aibă pace cu păgânii din cetate. Deci, găsind bun prilej, l-au prins pe sfântul apostol în cetatea Albana din Armenia, l-au răstignit pe cruce cu capul în jos. Sfântul, chiar dacă era pironit pe cruce, îi sfătuia să recunoască adevărul şi să se întoarcă de la întuneric la Lumina cea adevărată a lui Hristos. L-au osândit pentru aceasta să îi jupoaie pielea de pe el, iar el răbda ca într-un trup străin, blagoslovind neîncetat pe Dumnezeu. La sfârşit, dregătorul a poruncit să i se taie capul. După sfârşitul mucenicesc al sfântului apostol Natanael, cinstitul său trup a fost luat de credincioşi care l-au pus într-o raclă de plumb şi l-au dus în cetatea Albana din Armenia cea mare, în care sfântul lucrase. Acolo sfintele lui moaşte au dat tămăduiri bolnavilor şi au întors către Hristos pe mulţi necredincioşi. Deci, slujitorii diavoleşti, văzând aceste minuni, s-au mâniat pe cinstitele moaşte ale apostolului. S-au adunat cu vrăjmăşie şi, luând racla de plumb cu moaştele, le-au aruncat în mare, socotind că se vor duce în adânc şi li se va pierde urma. Şi au mai aruncat şi alte patru racle cu moaştele altor sfinţi mucenici. În loc să se afunde, raclele s-au făcut ca nişte luntre, plutind pe ape mai presus de fire, iar prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, racla cu moaştele sfântului apostol Natanael a ajuns în insulele Lipare. Toate acestea s-au descoperit lui Agaton, episcopul insulelor Lipare, acesta a mers cu clerul şi cu poporul la malul mării. Au aflat racla cu moaştele apostolului, s-au bucurat foarte mult şi au grăit: „Bine ai venit la noi, apostole al lui Dumnezeu!” Au luat racla cu moaştele cu laude şi cu cântări şi au dus-o la Biserică. Şi s-au făcut vindecări bolnavilor cu mirul ce curgea din cinstitele moaşte. Şi au petrecut sfintele moaşte în insula aceea mulţi ani, până pe vremea lui Teofil, luptătorul împotriva icoanelor, când saracinii au prădat insulele Lipare. Atunci un om bogat, Sicard, din cetatea Venenda, a pornit cu credinţă fierbinte în sfântul apostol şi a tocmit nişte corăbieri din cetatea Amalfi să ia sfintele moaşte şi să i le aducă; pentru aceasta i-a plătit cu îndestulare. Deci, corăbierii aceia au luat din insulă acea dorită bogăţie duhovnicească şi s-au întors la ai lor. Când Sicard a văzut pe mare apropiindu-se moaştele apostolului, a ieşit în corăbii cu episcopul şi cu poporul, în întâmpinarea lor, primind cu bucurie pe apostolul lui Hristos. Şi ducându-le în cetatea Venenda, le-au pus în Biserica cea mare, alcătuindu-le praznic luminat. Şi, din acea vreme, s-a aşezat prăznuirea cinstitelor moaşte ale acestui apostol la 25 de zile ale lunii august, zi în care aceste sfinte moaşte s-au adus în Venenda.

Sursa: Proloagele, volumul II, Craiova, 1991

Moaştele sale au ajuns în Arabia, în Mesopotamia, pe insula Lipari (Italia), la Benevent (oraş în Campania, la cca 50 km nord-est de Napoli), în anul 983 la Roma (la intervenţia împăratului Otto I), unde se găsesc şi în prezent în basilica Sfîntul Bartolomeu de pe Isola Tiberiana. În anul 1238 un fragment de craniu a fost dus la Frankfurt pe Main (Germania) şi depus în relicviarul domului ce-i poarta numele (Sfîntul Bartolomeu). De asemenea, Mănăstirea ortodoxă a sfîntului Dionisie de pe muntele Olimp din Grecia deţine o parte din cinstitele sale moaşte.

Sursa:http://www.geocities.com/Athens/Delphi/5647/rel03.htm

Sfântul Apostol Natanael sau Bartolomeu a fost ales, pentru zelul sau, pentru raspândirea crestinismului printre neamuri, carora propovaduindu-le numele Domnului, a fost rastignit în Armenia cea mare a Rasaritului. Iar sfintele lui moaste, crestinii ce se aflau acolo, punându-le într-o racla de piatra, le-au mutat în Urbanopoli, unde izvorau tamaduiri si mântuiau neamurile de bolile ce le bântuiau. Slugile diavolului vazând acestea, au luat racla aceea cu sfântul trup al Apostolului si au aruncat-o în mare, împreuna cu alte patru racle care aveau în sine moastele a patru sfinti mucenici: Papia, Luchian, Grigorie si Acachie. Plutind însa Apostolul pe deasupra marii si trecând adâncurile cele strâmte ale Elespontului, a sosit în Marea Egee; de acolo la Marea Adriatica si lasând în stânga ostrovul Siciliei având împreuna urmator si pe bunii biruitori mucenici ce se aflau în celelalte racle, a sosit la ostrovul Lipariei. De aici, bunii biruitori mucenici, lasând pe marele Apostol sa odihneasca în locul ce si-a ales, ei s-au întors iarasi unde dumnezeiasca pronie a vrut sa odihneasca pe fiecare dintr-însii. Si anume: Papia în Amila, cetatea Siciliei, Luchian în Mesina, Grigorie în Colimna din Calabria si Acachie în cetatea Ascalus. Dupa aceea s-a aratat dumnezeiescul Apostol lui Agaton, episcopul Lipariei, care pogorându-se la malul marii si vazând acel mare si minunat lucru, zise: "De unde ti-a venit Liparia aceasta multa bogatie? Iar tu, Apostolul Domnului, bine ai venit". În urma fericitul Agaton voind a aseza racla la loc cinstit, si vazând ca nu o poate misca cu nevointele multimii, din dumnezeiasca descoperire a adus o pereche de junice; si legându-le cu o funie, au tras acea mare racla cu usurinta acolo, unde era voia Apostolului. Aici a facut episcopul si biserica înfrumusetata Apostolului, si a pus într-însa fericitele si cinstitele lui moaste cu racla, ca pe un odor scump, si acolo în toate zilele se faceau minuni. Deci trecând multi ani, în zilele împaratului Teofil, pentru multimea pacatelor noastre, luând Agarenii cetatuia aceea în care se afla Sfântul Apostol si ramânând tot ostrovul Lipariei nelocuit de oameni, stapânul cetatii Venendului, întelegând apostolestile minuni, s-a îndreptat cu înfierbântata credinta catre sfântul; si a chemat din cetatea amalfinilor niste oameni corabieri si dându-le o suma de bani, au adus acel odor scump. Deci stapânul cetatii aflându-se departe de mare, a pornit pe episcopul locului si pe multi clerici si popor se duse sa întâmpine pe Apostol. Ale carui sfinte moaste aducându-le în cetatea Venendei, le-a pus în loc cinstit. Acolo facea marele Apostol tamaduiri la toti câti se aflau acolo, întru slava preabunului Dumnezeului nostru.
Sursa:http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august25.htm

sfintul apostol Tit - sfintul din insula Creta

Epistola către Tit a sfîntului apostol Pavel http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=80&cap=1

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Apostol Tit, episcopul Gortinei din Creta, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.

Fericitul Tit se tragea din neamul lui Min, împaratul Cretei, precum graieste legiuitorul Zinas, care a scris viata lui, si de care pomeneste fericitul Apostol Pavel. Acest fericit Tit, înca din copilarie, a aratat multa nevointa spre învatatura cea laudata a elinilor. Fiind el de 20 de ani, a auzit un glas ce-i venea de sus, care zicea: "Tit, trebuie sa iesi din cele de aici, sa-ti mântuiesti sufletul, ca nu-ti va folosi învatatura aceasta". Dupa un an de la aceasta aratare i s-a poruncit prin vedenie, ca sa citeasca cartile evreilor. Si luând cartea proorocului Isaia a citit acestea: "Înnoiti-va catre mine ostroave multe; Israel se mântuieste de la Domnul cu mântuire vesnica".

Între timp antipatul Cretei, care era unchi al Sfântului Tit, auzind de mântuitoarea Nastere a Domnului Hristos si de minunile ce a facut în Ierusalim si într-alte locuri, a trimis pe Tit la Ierusalim, caci era iscusit a auzi si a spune si a povesti cele ce auzea. Deci mergând el acolo, si vazând si închinându-se Stapânului Hristos, a ramas în Ierusalim unde a vazut minunile lui Hristos, dar a vazut si mântuitoarele Lui Patimi, îngroparea si Învierea si dumnezeiasca Sa înaltare; apoi Pogorârea Preasfântului Duh asupra Sfintilor Apostoli. Si crezând el s-a numarat cu cei 120 si cu cei 3000 ce au crezut în Domnul prin învatatura Apostolului Petru.

Dupa aceea a fost hirotonit si trimis cu Pavel sa învete si sa hirotoneasca pe cei ce i-ar socoti Pavel a fi iscusiti. Si s-a dus cu dânsul la Antiohia si la Seleucia, la Cipru, la Salamina si la Pafos si de acolo la Perga Pamfiliei si la Antiohia Pisidiei si la Iconia, la casa lui Onisifor; apoi la Listra si la Derbe, propovaduind pretutindeni cuvântul lui Dumnezeu cu Apostolul Pavel. Deci întâmplându-se a fi stapân în Creta doi ani Rustil, cumnatul lui Tit, dupa sora, au mers acolo Pavel si Tit, unde si biserica au zidit. Dupa aceea iesind din Creta s-au dus în Asia si de acolo cu Pavel la Roma, unde a ramas Tit pâna ce Pavel a fost omorât de Neron, si de unde s-a întors în Creta. Aici hirotonind episcopi si preoti si stralucind apostoleste, a raposat în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Parintilor nostri: Mina, Epifanie, Ghenadie si Ioan arhiepiscopul Constantinopolului.

Fericitul Mina a trait în vremea împaratului Iustinian, si era preot al sfintei Biserici din Constantinopol. Si Agapet, papa Romei, venind la Constantinopol, a caterisit pe ereticul Antim, ce se mutase de catre eretici de la Trapezunta la Constantinopol, si a hirotonit pe fericitul Mina în locul aceluia. Deci acesta bine ocârmuind Biserica si sporindu-si turma sa, s-a mutat catre Domnul. Si se praznuiesc împreuna si aratatii mai sus sfinti parinti în preasfânta biserica cea mare. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa:http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august25.htm

sfintul mucenic Cosma Etolianul (1714-1779)- luminătorul Greciei şi apostolul săracilor

Apostol si sfant national al Greciei, considerat pe buna dreptate parintele natiunii grecesti moderne si unul din cei mai mari misionari ortodocsi din toate timpurile, figura exemplara a Ortodoxiei din epoca postbizantina, Cosma Etolianul (1714–1779) este din pacate putin cunoscut in Romania. Oferind pentru prima data in traducere romaneasca un „dosar” integral cu privire la aceasta unica si fascinanta personalitate — dosar cuprinzand „viata”, „martiriul”, „didahiile” si „slujba” sa alaturi de un temeinic studiu al unui reputat profesor de teologie grec, parintele Gheorghios Metallinos —, volumul de fata isi propune sa umple un gol considerabil si inexplicabil din literatura duhovniceasca si teologica romaneasca, punand in sfarsit pe cititorul interesat intr-un contact nemijlocit — inviorator si trezitor, stimulator si energizator — cu una din cele mai atractive si pilduitoare personalitati din Ortodoxia ultimelor secole. Aceasta carte de si despre Sfantul Cosma Etolianul — volum care nu trebuie sa lipseasca din biblioteca niciunui preot, teolog sau simplu credincios — nu vrea sa fie o simpla restituire cu valoare istoric documentara, ci in acelasi timp o invitatie la reflectie si un imbold la actiune in lumina exemplului unic in atatea privinte al celui care a stiut sa fie cel mai mare apostol ortodox al epocii moderne: monah, dascal, predicator si martir in slujba Ortodoxiei si a neamului sau.

Sfîntul nostru părinte Cosma a fost originar din oraşul Mega Dendron (Copacul Mare) din Aitolia. La vîrsta de 20 de ani, a plecat să studieze la Mănăstirea Vatopedou din Sfîntul Munte Athos. Mai tîrziu, a plecat la Mănăstirea atonită Filotheou, unde a fost tuns în monahism. Cu blagoslovenia stareţului mănăstirii a plecat la Constantinopol. Aici a învăţat arta retoricii şi, apoi, a început să predice prin regiunile din nordul Greciei, în Insulele Ionice şi în Albania, pentru populaţia creştină - care se găsea în necunoaştere, din cauza opresiunii şi cruzimii musulmanilor. În 1776, după ce a reuşit să le întărească şi să le lumineze credinţa, prin multe semne şi minuni, a fost acuzat pe nedrept de conducătorii populaţiei evreieşti şi a fost executat prin strangulare de către musulmanii turci din Albania.

Traducere din engleză după
http://www.iconograms.org/sig.php?eid=58

Actul de canonizare a sfîntului Cosma Etolianul a fost prezentat în anul mîntuirii 1961, în luna aprilie 20 şi spune că "drept pentru care rînduim în sinod şi poruncim în Duhul Sfînt ca de acum înainte şi în veci Cosma Etolianul să fie împreună cu sfinţii Bisericii şi sfinţii mucenici, fiind cinstit de credincioşi prin imne de laudă în ziua a 24-a a lunii august, în care a plecat ca mucenic la Domnul".

insula Zachintos se pregateste de sarbatorirea sfintului Dionisie

părintele mitropolit Hrisostom al insulei Zachintospărintele mitropolit Hrisostom II al insulei Cipru

Părintele mitropolit Hrisostom II al Ciprului - însoţit de preoţi şi diaconi - va sosi în cursul acestei zile la Mănăstirea sfîntului Dionisie din insula Zachintos pentru a participa la sărbătoarea sfîntului ce va avea loc la acest sfîrşit de săptămînă. El a răspuns la invitaţia pe care părintele mitropolit Hrisostom al Zachintosului i-a adresat-o anul trecut. Trebuie să amintim faptul că, la invitaţia ierarhului insulei, în anul 2000 părintele patriarh al Alexandriei Petru a fost prezent la cinstirea sfîntului Dionisie, mare făcător de minuni, iar în anul 2003 a participat la sărbătoarea sfîntului părintele patriarh ecumenic Bartolomeu.

Sursa:http://www.romfea.gr/index.php?option=com_content&task=view&id=1572&Itemid=1

sfintul Dionisie din insula Zachintos, sfint al iertarii, sfint facator de minuni si sfint care umbla (Traducere din greaca si engleza Eufemia Toma)

În cele trei zile din perioada 23-26 august 2008 insula Zachintos sărbătoreşte oficial mutarea sfintelor moaşte ale ocrotitorului ei, sfîntul Dionisie. Pentru aceasta, în fiecare zi vor avea loc sfinte slujbe (Vecernii, Sfinte Liturghii, Privegheri) în prezenţa arhiepiscopului Ciprului, părintele mitropolit Hrisostom II. Iar în ultima zi, după Sfînta Liturghie va avea loc procesiunea cu sfintele moaşte în interiorul Sfintei Biserici şi apoi mutarea cinstitelor moaşte în sfînta raclă. Procesiunea sfîntă va fi înconjurată afară de Detaşamentul de Marină al Armatei, de Filarmonica Ministerului de Marină, de Filarmonicile regiunilor Zachintos, Alikes, Arcadi şi Laganas, de Departamentele de Cercetaşi, de reprezentanţi ai şcolilor primare, gimnaziale, liceale şi tehnice.

Biserica din mijloc, sub formă de navă, este cea care adăposteşte cinstitele moaşte ale sfîntului Dionisie

interiorul Bisericii

spre paraclisul unde se află sfintele moaşte


sfînta raclă cu moaştele sfîntului mare făcător de minuni




insula Zachintos


Sursa fotografii: arhiva comunităţii ortodoxe din care fac parte, pelerinaj în Grecia, 2007

Părintele nostru, Sfîntul Dionisie s-a născut în anul 1547, în insula Zachintos, în Marea Ionică. A provenit dintr-o familie nobilă şi a fost educat de călugări, reuşind să înveţe limbile greacă, italiană şi latină. A excelat în teologie şi a primit hirotonia ca preot, cu numele Daniel, în anul 1570. Mai tîrziu, a devenit ieromonah în Mitropolia Zachintos şi Strofades. În 1577 a fost ales episcop în insula Eghina. După un an de vieţuire pe insulă, s-a întors în Zachintos, unde a fost numit episcop şi preşedinte. În 1622 s-a retras şi în 17 decembrie a adormit întru Domnul şi a fost înmormîntat. Trupul lui a fost descoperit intact şi emanînd bun miros de flori şi de tămîie. De aceea, el este cinstit şi a fost proclamat sfînt de către Patriarhia de Constantinopol. Este sărbătorit în 17 decembrie, iar în 24 august Biserica serbează mutarea sfintelor sale moaşte.

Sfînt al iertării
Sfîntul Dionisie este pildă pentru noi pentru iertarea semenilor noştri, dar şi pentru dragoste faţă de ei. În viaţa sfîntului se relatează că un om a venit la chilia lui şi l-a implorat să îl ascundă de urmăritorii lui. Sfîntul l-a întrebat de ce este urmărit şi a aflat că acesta omorîse un călugăr. Acel călugăr era chiar fratele după trup al sfîntului. Sfîntul a fost foarte îndurerat, dar l-a ascuns pe bărbat şi nu l-a predat nici celor care îl căutau, nici justiţiei. Mai tîrziu, ucigaşul s-a pocăit şi a devenit monah la rîndul lui. De aceea, sfîntul este model de iertare pentru noi faţă de cele mai grave greşeli pe care le-ar face cineva împotriva noastră.

Sfînt făcător de minuni

Sfîntul revarsă blagoslovenii tuturor credincioşilor care îl cheamă în ajutor. De asemenea, înfăptuieşte minuni nenumărate. Cea mai recentă minune s-a petrecut în timpul evenimentului din 11 septembrie 2001, cînd Biserica Ortodoxă Greacă Sfîntul Gheorghe, situată chiar lîngă World Trade Center în New York, a fost distrusă. Doar două lucruri au fost descoperite intacte: o cruce şi o icoană din hîrtie a sfîntului Dionisie.

Sfînt care umblă
Moaştele sfîntului se află în Biserica ce îi poartă numele din oraşul Zachintos şi, uneori, este imposibil ca racla să fie deschisă. Se pare că acest lucru se întîmplă atunci cînd sfîntul iese afară şi înfăptuieşte minuni. După ce racla se poate deschide, pe picioarele lui se găsesc alge marine, iar hainele lui sunt uzate. De fapt, papucii lui trebuie să fie înlocuiţi în continuuu, deoarece sunt purtaţi foarte des. Deseori, el este văzut umblînd pe străzi.

Surse:

http://www.romfea.gr/index.php?option=com_content&task=view&id=1560

http://goarch.org/en/chapel/saints.asp?contentid=342

http://ocafs.oca.org/FeastSaintsViewer.asp?FSID=103564

Cercetare la Horezu - Maria Mateoniu

În cadrul proiectului de cercetare referitoare la “radiografierea” patrimoniului “Ţăranului reccent” finanţat de AFCN, am participat la două campanii de terent (12-16 aprilie; 5-10 iunie 2007), ambele în localitatea Horezu, judeţul Vîlcea.
Cercetarea a implicat o dublă provocare : integrarea într-o echipă de cercetare din care nu mai făcusem parte, ceea ce a presupus un efort permanent de acomodare la moduri diferite de a face teren şi de a interpreta o realitate care, departe de a fi unică, s-a dovedit a fi multiplă în funcţie de lecturi, experienţe, intr-un cuvânt, în funcţie de subiectivitatea fiecăruia; cealaltă provocare constă tocmai în complexitatea acestei realităţi cu valenţe multiple, determinată de transformările la care localitatea Horezu este supusă de ceva vreme. Or, scopul cercetării noastre a fost tocmai surprinderea acestei “realităţi mişcătoare”, a unei dinamici sociale cu diverşi actori sociali implicaţi în prelucrarea şi difuzarea ceramicii, a modului lor de interacţiune pe o piaţă (sau poate mai multe) de desfacere a patrimoniului cultural, de adapatare la un nou context determinat de integrarea României în Uniunea Europeană .
Las la o parte aspectele legate de acomodarea în noua echipă de cercetare, care ar trebui să facă obiectul unei reflexii aparte, pentru a schiţa un tablou cu meşteri artizani, producători şi comercianţi, care, departe de a fi un studiu susţinut, este mai curând un prim raport de cercetare.

O istorie ca multe altele

Satul Olari din localitatea Horezu a fost cunoscut dintotdeauna ca specializat în ceramică. Olarii de la Horezu au lucrat mai întâi „vase de rând” pe care le vindeau la bâlciurile din zonă sau le livrau „chirigiilor” ca să le vândă în sate indepărtate. De regulă, comerţul se făcea în natură, câteva vase în schimbul mălaiului, păsărilor sau animalelor. Denumirea „vase de rând” vine de la faptul de a fi fost folosite în viaţa de zi cu zi. Mai târziu folosinţa lor s-a restânge la cadrul ritual, fiind utilizate la pomeni sau „de moşi”, cu mâncare pentru cei morţi. Vasele nu erau „decorate”, ci doar „stropite” : câteva pete de culoare făcute în smalţ.
Inainte de război, vasele de rând par să fi constituit categoria de ceramică preponderentă la Horezu. Ceramica decorată cu gaiţa şi cornul, ceea ce cunoaştem noi astăzi ca fiind ceramica tradiţională de Horezu, era aproape ca şi inexistentă. În orice caz, memoria locului nu consevă referinţe la acest gen de ceramică mai devreme de anii 50. Primii care capătă titlul de meşteri ceramişti sunt Ogrezeanu Stelian, Frigură Ion şi Buclescu Ion, la care se adaugă la câţiva ani distanţă familia Vicşoreanu, şi ceva mai târziu familia Mischiu.
Consacrarea acestor familii de ceramişti survine ca urmare a relaţiei lor cu instituţiile culturale ale statului abilitate să promoveze „arta şi cultura populară”, muzeele de etnografie şi centrele culturale având un rol esenţial. Concurenţa între producătorii de ceramică ridicaţi la rang de artişti populari se petrece în cadrul restrâns, marcat de relaţia directă cu instituţiile abilitate ale statului. Relaţia meşter/specialist nu este lipsită de tensiune, specialistul având rolul de intermediar pe o piaţă de desfacere redusă la târgurile oficiale. Accesul la târgurile internaţionale se produce, de asemenea, prin intermediul instituţiilor de cultură naţionale. Incercarea de a ieşi din sistemul centralizat atrage după sine numeroase probleme. Cazul ceramistului Victor Ogrezeazu este adesea evocat : profitând de relaţiile pe care si le făcuse în Germania, unde participase la numeroase târguri, meşterul decide să nu se mai întoarcă în ţară; este declarat „duşman al poporului”, averea fiindu-i confiscată de stat. Acest caz de „eliberare” din relaţia de subordonare cu statul şi incercarea de a pătrunde pe piaţa liberă de artisanat determină autorităţile comuniste să impună un control şi mai dur asupra ceramiştilor rămaşi în localitate. Prin anii 70, olarii de la Horezu sunt obligaţi să lucreze în cadrul Cooperativei Ceramica, deschisă în zonă cu intenţia de a da un nou impuls meşteşugului şi de a face din acesta un element de patrimoniu naţional. Rolul cooperativei era de a centraliza activitatea artizanală din zonă, produsele nelimitându-se la ceramică. Întreprinderea ajunge să cuprindă in preajma revoluţie 700 de salariaţi în diverse sectoare : ceramică, pielărie, croitorie, cismărie, orfevrerie, ţesătorie, impletituri etc. In marea lor majoritate, produsele erau destinate exportului.
După 89, Cooperativa intră în criză, efect al descentralizării şi a schimbărilor survenite. În criză se găseşte şi meşteşugul ceramicii, deşi familiile cunoscute continuă să lucreze individual în gospodăriile proprii, şi să-şi vîndă obiectele la târgurile organizate de muzee. La începutul anilor 2000, după spusele reprezentanţilor locali, meşteşugul era „în cădere liberă”. Revigorarea pare să survină în perspectiva integrării României în Uniunea Europeană, deşi schimbările de ordin social par să se fi produs cu ceva vreme înaintea acestei decizii politice. Ca urmare a închiderii întreprinderilor de stat (în special a Întreprinderii Miniere) mulţi localnici revin la meşteşugul ceramicii pe care îl practicaseră înainte părinţii sau bunicii. Frecventarea zonei de către turişti impune, de asemenea, apariţia unei pieţe libere de desfacere a ceramicii.

Ce vedem astăzi la Horezu

Stada Olari sau satul Olari (ambele titulaturi sunt admise din punct de vedere juridic) este ceea ce s-ar putea numi vatra meşteşugului ceramicii de la Horezu. Strada este un vechi sat de olari, cu gospodării şi livezi situate de-a lungul unui drum în pantă; o ramificaţie a oraşului Horezu pe care, ca să ajungi la olari, trebuie să mergi aproximativ 3-4 km. Distanţa este destul de mare atunci când esti turist şi programul îţi este deja bine dozat din dorinţa de a cunoaşte cât mai mult într-un timp scurt.
Pe strada Olari sunt grupaţi producărorii ceramicii de Horezu care, în parte continuă să îşi vîndă obiectele la tîrgurile deja consacrate, fie lucrează la comandă, de multe ori pentru comercianţii din localitate. Zona unde se practică comerţul este „pe şosea”. Este vorba de şoşeaua principală care leagă oraşul Horezu de oraşele Tg. Jiu şi Vâlcea. Câţiva dintre comercianţi sunt şi producători, fapt adesea invocat ca mijloc de legitimare a activităţii lor. La şosea se vinde nu numai ceramica pe care comercianţii o preiau din Olari, dar şi ceramică de Oboga, Corunt, Marginea, Vlădeşti; „ceramică tradiţională”, specifică vechilor centre, dar şi „ceramică decorativă”. Acestă categorizare tradiţional/decorativ-modern este adoptată atăt de producători, comercianţi, cât şi de către reprezentanţii instituţiilor locale. A vinde şi ceramică tradiţională şi ceramică decorativă este firesc, ambele genuri fiind cerute pe piaţă.
De asemenea, a vinde nu se reduce totdeauna la a vinde. În jurul comerţului apar activităţile adiacente, de a „demonstra” meşteşugul, de a-l face public. Ceea ce multă vreme părea să fie un secret profesional, transmis cu grijă în interiorul comunităţii, eventual familiei, ajunge să fie arătat, împărtăşit turiştilor. Curtea ceramistului Paloşi este permanent plină de grupuri de copii sau de turişti adulţi care vor adesea să practice prelucrarea vaselor la roată. Atelierul este deschis publicului, la fel şi cuptorul. Curtea este plină de flori printre care sunt aşezate în mod studiat vase de ceramică, mai vechi sau mai noi. Pe fundalul acestui tablou, o căsuţă camping, miniatură a unei case „ţărăneşti” din lemn, la doi paşi o căruţă plină cu vase vechi, mari, neornamentate care mai păstrează încă urmele de ardere.
La stradă se găseşte magazinul cu ceramică expusă din interior până pe trotuarul care dă în stradă. Desupra, la etaj, se află salonul care conţine o mini expoziţie de obiecte vechi : un contrabas, un acordeon, o cobză, un tulnic, ceramică, furci de tors, pristolnice, cruci de mână şi icoane.

Sursa:http://www.muzeultaranuluiroman.ro/index.php?page=acasa&articol=36

avem gard nou la Bisericuta

Din mila lui Dumnezeu şi din dragostea unor fraţi întru Hristos s-a ridicat, după ceva vreme de la construirea Bisericii noastre, gardul ce o înconjoară. Slavă lui Dumnezeu şi sfinţilor Ioan Botezătorul şi Mina pentru toate!

din nou despre manastirea Sambata de Sus sau manastirea ctitorita de familia domnitorului martir Brancoveanu

Mănăstirea Sâmbăta de Sus este în sărbătoare. Ieri a sărbătorit hramul "Adormirii Maicii Domnului" şi astăzi îi cinsteşte pe sfinţii martiti Brîncoveni. Ca şi în alţi ani, creştinii ortodocşi din Ţara Făgăraşului, Ţara Bârsei şi Sibiu s-au întîlnit în comuniune şi dragoste sub acoperămîntul Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu.

Acatistul Sfinţilor Martiri Brincoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi - Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache

Sfînta Liturghie a fost oficiată la altarul de vară al Mănăstirii Sâmbăta de Sus (loc de pioasă amintire, unde părintele Arsenie Boca ţinea cuvintele de învăţătură) de Î.P.S. părinte mitropolit Laurenţiu Streza, Î.P.S. Irineu, mitropolitul Craiovei, Î.P.S. părinte mitropolit Serafim din Germania, P.S. părinte episcop vicar Paisie Lugojanul, de cel care a devenit părintele episcop vicar al Mitropoliei Ardealului, P.S. Andrei Făgărăşanul, de mulţi preoţi şi diaconi.

P.S. episcop vicar Andrei Făgărăşanul în mijlocul credincioşilor ardeleni

După sfîrşitul Sfintei Liturghii, preoţii "mai rîvnitori" - printre care s-a numărat bineînţeles şi părintele plaiurilor - părintele Teofil au rămas şi cu P.S. părinte episcop Paisie au oficiat Taina Sfîntului Maslu.

Părintele Teofil a ţinut să ne reamintească în cuvîntul de învăţătură că îndemnul Mîntuitorului "fericiţi sînt şi cei ce ascultă cuvîntul lui Dumnezeu şi îl păzesc" poate fi urmat şi îndeplinit cu ajutorul "scării fericirii" pe care o propune părintele: creştinul trebuie să fie Teopist (credincios lui Dumnezeu) - Teodul (slujitor lui Dumnezeu) - Teognost (cunoscător de Dumnezeu) -Teofor (purtător de Dumnezeu) - Teofil (iubitor de Dumnezeu) şi, în sfîrşit, Macarie (adică fericit).

Părintele nostru iubit Teofil ne-a întîmpinat cu dragoste şi cu o surpriză: o nouă carte "Fereşte-te de rău şi fă bine. Sfaturi şi îndemnuri de viaţă duhovnicească" ce cuprinde dialoguri realizate de-a lungul vremii de părintele Sabin Vodă şi a apărut la Editura Canonica, la Cluj-Napoca, în acest an.

O parte din comunitatea noastră ortodoxă cu P.S. episcop vicar Andrei Făgărăşanul