joi, 6 septembrie 2012

Rugăciune de Mihai Eminescu

Această  icoană este o frescă (pictură murală) aparţinând veacului al XIV-lea, ce se găsea altădată în partea dreaptă a exonartexului bisericii centrale a Mănăstirii Vatoped, şi care, după săvârşirea minunii, a fost mutată într-un paraclis special cu numele Preasfânta Născătoare de Dumnezeu «Paramythia».


Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică prea curată
Şi pururea Fecioară,
Marie!


Noi, ce din mila Sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, Maică prea curată
Şi pururea Fecioară,
Marie!