Pentru cei ce îl îndrăgesc pe Sfîntul Ioan Maximovici

...și pentru cei dintre noi care nu am fi putut vreodată ajunge în San Francisco, m-am bucurat să citesc că o parte din moaștele Sfîntului sînt în România, la Catedrala ”Sfîntul Ierarh Nicolae și Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe” din Sfîntul Gheorghe (Episcopia Covasnei și Harghitei).
De asemenea, în articolul de mai jos se menționează că în fiecare miercuri, la ora 17:00, cu binecuvîntarea Î.P.S Părinte Ioan, se va săvîrși slujba acatistului Sfîntului Ioan Maximovici și că în timpul acestei slujbe racla cu moaștele va fi pusă în naos, spre închinare.
Slavă Sfintei Treimi pentru această binecuvîntare!

Dar sfânt, adus din San Francisco

Moaștele Sfântului Ioan Maximovici, aduse la Sfântu Gheorghe de P. Cristian Groza

Moaştele Sfântului Ioan Maximovici, aduse de la San Francisco, au fost
primite duminică, 29 ianuarie, de preoţii şi credincioşii din municipiul Sfântu Gheorghe. În octombrie 2011, la cererea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Ioan al Covasnei şi Harghitei, o particică din moaştele Sfântului Ioan Maximovici a fost dăruită de către Înalt Preasfinţitul Kiril, Arhiepiscop de San Francisco şi America de Vest, pentru Catedrala din Sfântul Gheorghe.
Moaştele Sfântului Ioan Maximovici şi un certificat de autenticitate al acestora au fost aduse de curând în Episcopia Covasnei şi Harghitei de către pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu, consilier cultural al episcopiei, aflat într-un pelerinaj de o saptămână la San Francisco. Duminică, în ajunul sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, moaştele Sfântului Ioan Maximovici au fost primite, cu multă bucurie şi emoţie de către preoţii şi credincioşii din Sfântul Gheorghe şi nu numai. La sfârşitul Sfintei Liturghii, în dangătul clopotelor, părintele Ciprian Staicu, însoţit de membrii
Corului "Ortodoxia", format din liceeni de la Colegiul "Mihai Viteazul" din Sfântu Gheorghe, cântând troparul Sfântului Ioan Maximovici, a depus spre închinare, în mijlocul bisericii, racla cu moaştele sfântului.
S-a săvârşit Acatistul Sfântului Ioan Maximovici şi toţi credincioşii prezenţi s-au închinat Sfântului Ierarh. Au fost unşi apoi cu untdelemn de la candela aflată lângă racla cu trupul plin de har al Sfântului Ioan Maximovici, raclă aflată în Catedrala ortodoxă rusească "Holy Virgin
Cathedral - Joy of all Who Sorrow" (Sfânta Fecioara - Bucuria celor necăjiţi) din San Francisco. De asemenea, toţi cei prezenţi au primit ca binecuvantare o iconiţă a Sfântului Ioan Maximovici, având pe verso troparul acestuia şi un CD care cuprinde material video despre viaţa sfântului.
Slujba Acatistului Sfântului Ioan Maximovici
În numele Înalt Preasfinţitului Ioan, preoţii catedralei din Sfântu Gheorghe au adresat mulţumiri Înalt Preasfinţitului Kiril pentru nepreţuitul dar pe care l-a făcut Eparhiei Harghitei şi Covasnei, în special Catedralei "Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", în nădejdea că Sfântul Ioan Maximovici va fi tuturor mijlocitor, fierbinte rugător şi călăuzitor pe calea mântuirii, spre Hristos, Arhiereul cel veşnic.
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Ioan, în fiecare miercuri, la ora 17:00, se va săvârşi în catedrala din municipiul Sfântu
Gheorghe, slujba Acatistului Sfântul Ioan Maximovici; în timpul acestei slujbe racla cu moaştele Sfântului Ioan va fi pusă în naos, spre închinare, în restul timpului această raclă urmând a sta pe Sfânta Masă.
Ierarh din secolul XX
Sfântul Ioan Maximovici (1896-1966) este considerat de foarte mulţi creştini ortodocşi drept unul din cei mai mari sfinţi ai secolului XX. A
fost canonizat în anul 1994 de Biserica Rusă din diaspora şi apoi recunoscut ca Sfânt de toate Bisericile Ortodoxe autocefale. Sfântul Ioan Maximovici alături de Sfântul Nectarie mitropolitul Pentapolisului (†1920) şi de Sfântul Luca, arhiepiscopul Crimeei (†1961), reprezintă o treime de Sfinţi Ierarhi ai secolului XX, iar însuşirile lor comune, care i-au adus la sfinţenie, sunt iubirea de Dumnezeu mai presus de orice, mărturisirea lui Hristos ca Unicul şi Adevăratul Mântuitor al lumii, cât şi mărturisirea Ortodoxiei ca unica şi adevărata Biserică întemeiată de Fiul lui Dumnezeu pe pământ; viaţa lor ascetică, lipsa oricărui compromis şi dragostea jertfelnică pentru semeni, însuşiri care oferă creştinilor ortodocşi de azi atât bucuria de a se afla ca mlădiţe ale Adevăratei Biserici, cât şi chemarea şi responsabilitatea de a urma
exemplul vieţii lor.
SursA: Lumina

Poveste de iarnă: Paianjenul ”companion” de R.P.

...Iata pozele cu paianjenul (de fapt probabil o comunitate de paianjeni) care si-a impodobit felinarul de Craciun. Poate nu pare impresionant, dar eu pot zice ca il cunosc pe acest paianjen si stiu ce fel de panze face... Felinarul si panza lui se vad de la noi, chiar din pat si deci paianjenul mi-a devenit un "constant companion". Nu prea face panze frumoase din punct de vedere geometric, mai mult utilitare si iarna sunt mai sumare (mai putini "clienti" si frig mare).

Iarna trecuta cand eram insarcinata si singura aici, cele cateva fire ma faceau sa mai uit de griji. Asa ca am ramas foarte mirati cand in Ajunul Craciunului, cand noi impodobeam podul, sub felinar au inceput sa apara niste raze cu unghiuri constante intre ele, si niste cercuri aproape perfecte. Din pacate nu am fotografiat si rezultatul final, dar a fost foarte frumos si demn de si mai multa mirare...

Breviar Patristic: Și haina-ți va fi de lână curată

SurSa FotO: carpati.org

Ὅταν δὲ ἔλθῃ, φησίν, ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐν τῇ δόξῃ αὐτοῦ καὶ πάντες οἱ ἄγγελοι μετ' αὐτοῦ. βλέπε, ἄνθρωπε, ἐπὶ πόσων εἰς κριτήριον εἰσέρχῃ. πᾶν γένος ἀνθρώπων τότε παρέσται. λόγισαι τοὺς ἀπὸ Ἀδὰμ μέχρι σήμερον. πολὺ μὲν τὸ πλῆθος, ἀλλ' ἔτι μικρόν. πλείονες γὰρ οἱ ἄγγελοι. ἐνενήκοντα ἐννέα πρόβατά ἐστιν ἐκεῖνα, ἡ δὲ ἀνθρωπότης τὸ ἓν μόνον. μὴ μικρὰν τὴν καταδίκην καὶ χωρὶς τιμωρίας ἄνθρωπε νομίσῃς τὸ ἐπὶ τοσούτων καταγνωσθῆναι. ἆρα οὐχ αἱρούμεθα πολλάκις ἀποθανεῖν ἢ ὑπὸ φίλων καταγνωσθῆναι; καὶ ἀφορίσει αὐτοὺς ἀπ' ἀλλήλων, ὥσπερ ὁ ποιμὴν ἀφορίζει τὰ πρόβατα ἀπὸ τῶν ἐρίφων. Ὁ ποιμὴν πῶς ἀφορίζει; ἆρα ἐξετάζων ἀπὸ βιβλίου, τί μέν ἐστι πρόβατον, τίς δὲ ἔριφος; ἢ ἀπὸ τῶν φαινομένων διακρίνει; οὐχὶ τὸ μὲν ἔριον δηλοῖ τὸ πρόβατον, τὸ δὲ τριχῶδες καὶ σκληρὸν δηλοῖ τὸν ἔριφον; οὕτως, ἐὰν μὲν καθαρθεὶς ἄρτι τῶν ἁμαρτιῶν τὰς πράξεις ἔχῃς εἰς τὸ ἑξῆς ὡς ἔριον καθαρόν, καὶ μένῃ σου ἀμόλυντος ἡ στολή.

Iisus zice: „Când va veni Fiul Omului întru slava sa, și toți sfinții îngeri cu dânsul, atunci va ședea pre scaunul slavei sale. Și se vor aduna înaintea lui toate limbile” (Mt. 25, 31-32).
Vezi, omule, pe câți va veni să judece. Tot neamul oamenilor va fi atunci de față. Gândește-te la cei născuți de la Adam până astăzi. Mare e mulțimea lor, dar încă mică – mai mulți sânt îngerii. Aceia sânt cele 99 de oi, iar omenirea este oaia rătăcită cea una. Dincolo de spaima judecății, gândul că Dumnezeu ne va judeca în fața atâtor martori este și mai înfricoșător. Oare n-am prefera adesea moartea decât să fim condamnați de prieteni?
Și-i va despărți unii de alții, precum păstorul alege oile de iezi (Mt. 25, 32). Cum le desparte păstorul? Oare se uită în vreun registru ca să vadă care e oaie și care e ied? Sau va judeca după ceea ce se vădește? Oare nu după lână se va cunoaște oaia, iar după lațe și asprime va cunoaște iedul? Astfel, dacă te curățești de pe acum de faptele păcatelor, vei avea lâna curată în viitor, iar haina ta va rămâne neîntinată.

Traducere după Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, XV, 24 (PG 33, 904) de Marius Ivașcu.

Breviar Patristic: A purtat în pântecele ei Pâinea cerească

Εἴδετε πηλίκον δι' αὐτῆς ἐπράχθη μυστήριον, πᾶσαν ὑπερβαῖνον καὶ γλῶτταν καὶ ἔννοιαν. Τίς οὖν οὐκ ἂν θαυμάσειε τὴν μεγάλην τῆς Θεοτόκου δύναμιν καὶ ὅσον ὑπερανέχει τοὺς ὅσους τιμώμεν ἁγίους; Εἰ γὰρ τοῖς δούλοις ὁ Χριστὸς τοιαύτην δέδωκε χάριν, ὥστε μὴ δι' ἁφῆς μόνον ἰάσθαι τοὺς κάμνοντας, ἀλλὰ καὶ τῇ σφῶν ἐπισκιάσει τοῦτο ποιεῖν · προὐτίθεσαν γὰρ ἐν ἀγορᾷ μέση τοὺς κάμνοντας, ὡς ἡ βίβλος διδάσκει τῶν πράξεων, καὶ Πέτρου μὲν ἡ σκιὰ τὰς νόσους ἀπήλαυνε, τίνα χρὴ νομίζειν τῇ Μητρὶ τὴν ἰσχύν; Εἰ Πέτρος ὠνομάσθη μακάριος, καὶ κλεὶς ἐπιστεύθη βασιλείας οὐρανῶν, πῶς οὐχ ὑπὲρ πάντας μακαρισθήσεται ἡ τὸν ὑπ' ἐκείνου ὁμολογηθέντα τεκεῖν ἀξιωθεῖσα; Εἰ Παῦλος ἐκλογῆς σκεῦος ἐπικέκληται διὰ τὸ βαστάσαι Χριστοῦ τὸ σεβάσμιον ὄνομα, καὶ πανταχοῦ τῆς οἰκουμένης κηρύξαι, πηλίκον ἂν εἴη σκεῦος ἡ Θεοτόκος; Οὐ κατὰ τὴν χρυσῆν στάμνον τὸ μάννα χωρήσασα, ἀλλὰ τὸν οὐράνιον ἄρτον ἐν γαστρὶ χωρήσασα, τὸν εἰς βρῶσιν καὶ ῥῶσιν τοῖς πιστοῖς διδόμενον.

Vedeți ce mare taină s-a săvârșit prin Maria, care covârșește tot graiul și tot cugetul. Cine nu se va minuna de marea putere a Născătoarei de Dumnezeu? Cu cât nu-i întrece ea pe toți Sfinții pe care îi cinstim? Dacă robilor săi Hristos le-a dat un asemenea har, ca nu numai prin atingere să-i tămăduiască pe cei ce pătimeau, ci și prin adumbrirea lor – căci puneau pe cei bolnavi la mijloc în piețe, precum învață Cartea Faptelor, iar umbra lui Petru alunga bolile (cf. Fap. 5, 15) – ce putere trebuie să socotim că i-a dat Maicii sale? Dacă Petru a fost numit fericit și i s-au încredințat cheile împărăției cerurilor, cum nu se va ferici mai presus de toți cea care s-a învrednicit să nască pe Cel mărturisit de acela ca Fiu al Dumnezeului celui Viu? (cf. Mt. 16, 17). Dacă Pavel este supranumit vas al alegerii pentru că a purtat numele preacinstit al lui Hristos și l-a propovăduit pretutindeni în lume, ce fel de vas va fi Născătoarea de Dumnezeu? Nu a încăput asemeni chivotului de aur manna, ci a purtat în pântece Pâinea cerească ce se dă spre mâncare și întărire credincioșilor.

Traducere după Vasilie al Seleukiei, Omilie la Născătoarea de Dumnezeu, 6 (PG 85, 448) de Marius Ivașcu.

VASILIE AL SELEUKIEI (+460) A fost mitropolit; a arătat o oarecare afinitate pentru monofizism, dar după Sinodul de la Halkidon a trecut de partea Ortodoxiei. Îi sânt atribuite în jur de 50 de omilii, unele în mod îndoielnic.

Breviar Patristic: Dacă Hristos nu se năștea din femeie

Ἐγεννήθη ἐκ γυναικὸς Θεὸς οὐ γυμνὸς καὶ Ἄνθρωπος οὐ ψιλός · καὶ πύλην σωτηρίας ὁ τεχθεὶς, τὴν πάλαι τῆς ἁμαρτίας ἔδειξε θύραν. Ὅπου γὰρ ὁ ὄφις διὰ τῆς παρακοῆς τὸν ἰὸν ἐξέχεεν, ἐκεῖθεν ὁ Λόγος διὰ τῆς ὑπακοῆς εἰσελθὼν, τὸν ναὸν ἐζωοπλάστησεν. Ὅθεν ὁ πρῶτος τῆς ἁμαρτίας Κάϊν προέκυψεν, ἐκεῖθεν ὁ τοῦ γένους λυτρωτὴς Χριστὸς ἀσπόρως ἐβλάστησεν. Μὴ ἀπαισχυνθῇς τὴν ὠδῖνα, ὦ ἄνθρωπε · αὕτη γὰρ ἡμῖν γέγονε σωτηρίας ἀφορμή. Εἰ μὴ γὰρ ἐκ γυναικὸς ἐγεννήθη, οὐκ ἂν ἀπέθανεν · εἰ μὴ ἀπέθανεν, οὐκ ἂν διὰ τοῦ θανάτου αὐτοῦ κατήργησε τὸν τὸ κράτος ἔχοντα.τοῦ θανάτου, τουτέστι τὸν διάβολον.

Un Dumnezeu care nu era doar Dumnezeu și un Om care nu era simplu om s-a născut din femeie. Cel născut a arătat a fi poartă a mântuirii ușa prin care odinioară intrase păcatul. Căci acolo unde șarpele și-a vărsat prin neascultare veninul, pe acolo Cuvântul a intrat prin ascultare, plăsmuindu-și biserică însuflețită. De unde a răsărit Cain, începătorul păcatului, de acolo a odrăslit fără de sămânță Hristos, Răscumpărătorul neamului. Nu te rușina de chinul nașterii, o, omule! Aceasta ni s-a făcut nouă începătură a mântuirii. De nu s-ar fi născut din femeie, nu ar fi murit; de nu ar fi murit, nu ar fi surpat „prin moartea sa pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavolul” (Evr. 2, 14).

Traducere după Sf. Proclu al Constantinopolei, Omilia I la Născătoarea de Dumnezeu, 2 (PG 65, 681) de Marius Ivașcu.

PROCLU AL CONSTANTINOPOLEI (+446) A fost episcop al Kizikului, iar apoi patriarh al Constantinopolei, fiind succesorul lui Nestorie și unul din primii oponenți ai ereziei aceluia în celebra sa omilie despre Maica Domnului. În repetate rânduri a acționat ca mediator în conflicte care divizau Bisericile. Sub numele său ni s-au transmis 27 de predici și 7 scrisori.

Omilia I a Sfântului Leon cel Mare, Papa Romei (+461), la Nașterea Domnului

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos - Voroneț (frescă). SursA: OrthPhoto.net

Mântuitorul nostru, preaiubiților, astăzi s-a născut nouă: să ne bucurăm. Căci nu se cuvine să aibă loc întristarea unde este nașterea Vieții; Aceasta, nimicind frica morții, ne-a adus bucuria veșniciei făgăduite. Nimeni nu este alungat de la ospățul acestei veselii, căci una este pricina bucuriei tuturor: Domnul nostru, nimicitorul păcatului și al morții, neaflând pe nimeni slobod de vină, a venit ca pe toți să slobozească. Să tresalte sfântul, că se apropie de cunună! Să se veselească păcătosul, că este îmbiat să ia iertare! Să se însuflețească păgânul, căci este chemat la viață!

Fiul lui Dumnezeu, la plinirea vremii pe care a rânduit-o înălțimea de necercetat a Sfatului Dumnezeiesc, a luat asupra sa firea neamului omenesc pentru a o împăca cu Ziditorul ei, așa încât născocitorul morții, diavolul, să se biruiască tocmai prin firea pe care o biruise. Intrând în acest război de dragul nostru, s-a luptat după o mare și minunată lege a dreptății: Domnul Atotputernic l-a întâmpinat pe crudul dușman nu în măreția sa, ci în smerenia noastră, împotrivindu-i-se cu aceeași formă și aceeași fire, făcându-se părtaș mortalității noastre, dar în afara oricărui păcat. A rămas străin de această naștere ceea ce citim despre toți: „Nimeni nu este curat de întinăciune, nici măcar pruncul care a trăit o singură zi pe pământ” (Iov 14, 4). Așadar, în nașterea aceasta unică nu a trecut nimic din pofta trupului, nu s-a strecurat nimic din legea păcatului.
A fost aleasă o Fecioară din neamul împărătesc al lui David, care, urmând să rămână însărcinată de la Duhul Sfânt, a zămislit mai întâi cu mintea și apoi cu trupul Rodul dumnezeiesc-omenesc. Și ca nu cumva să se teamă de urmări străine, nefiind părtașă sfatului celui de sus, este încunoștințată de înger despre cele ce se vor lucra de către Duhul Sfânt într-însa. Nu a socotit că i se păgubește sfiala feciorelnică cea care a devenit îndată de Dumnezeu Născătoare. Căci de ce s-ar fi îndoit de noutatea zămislirii cea căreia i-a fost făgăduit ajutorul puterii Celui Preaînalt? Credința celei credincioase a fost întărită și de adeverirea minunii premergătoare, căci Elisavetei i s-a dat nesperată rodnicie, așa încât Cel ce a dat rod celei sterpe să nu fie bănuit că nu-l va da și Fecioarei.
Astfel, Dumnezeu – Cuvântul lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, care era la început la Dumnezeu, prin care s-au făcut toate și fără de care nimic nu s-a făcut (In. 1, 1-3) – s-a făcut om, pentru a-l slobozi pe om de moartea veșnică. S- a plecat spre asumarea smereniei noastre fără a-și împuțina măreția, încât, rămânând ceea ce era și asumând ceea ce nu era, să unească adevăratul chip de rob cu Chipul acela prin care este deopotrivă cu Dumnezeu Tatăl (Filip. 2, 6), punând ambele firi într-o legătură atât de strânsă, încât nici firea inferioară să nu umbrească proslăvirea, nici cea superioară să nu micșoreze asumarea. Păstrându-se, așadar, însușirile fiecărei firi și fiind reunite într-o singură Persoană, smerenia este asumată de măreție; slăbiciunea de putere; mortalitatea de veșnicie. Și pentru a plăti datoria stării noastre, firea nepătimitoare s-a unit cu firea noastră pătimitoare, adunându-se Dumnezeu adevărat și Om adevărat în unimea Domnului nostru; pentru ca, aducând leacurile de care aveam nevoie, unul și același Mijlocitor între Dumnezeu și oameni (1 Tim. 2, 5) să poată muri datorită unei firi și învia datorită celeilalte. Mulțumită, dar, întregii-înțelepciuni a Fecioarei, nimic stricăcios nu a întinat nașterea Mântuirii, căci ea a fost pază cumințeniei și arătare a adevărului.

O astfel de naștere, preaiubiților, a fost vrednică de Hristos, Puterea lui Dumnezeu și Înțelepciunea, prin care să ne fie în același timp asemenea prin umanitate și să ne întreacă prin dumnezeire. Căci de nu era Dumnezeu adevărat, nu ne-ar fi adus leac adevărat, iar de n-ar fi fost om adevărat, nu s-ar fi făcut nouă pildă. Născându-se Domnul, îngerii veselindu-se au cântat „slavă întru înălțimi lui Dumnezeu” și oamenilor de bunăvoință li se vestește „pace pe pământ” (Lc. 2, 14); fiindcă văd cum Ierusalimul ceresc se zidește din toate neamurile lumii – dacă de această ispravă a negrăitei îndurări dumnezeiești se bucură atâta înălțimea îngerilor, cât se cade să se veselească smerenia oamenilor?

Să mulțumim, dar, preaiubiților, lui Dumnezeu Tatăl prin Fiul său în Duhul Sfânt, care pentru marea sa milostivire cu care ne-a iubit s-a îndurat de noi și, „pe când eram morți în păcate, ne-a înviat împreună cu Hristos” (Ef. 2, 5), ca să fim făptură nouă într-însul și frământătură nouă. Să lepădăm, așadar, omul cel vechi cu faptele sale și, făcându-ne părtași nașterii lui Hristos, să renunțăm la lucrurile trupești. Recunoaște-ți, o, creștine, vrednicia ta și, făcându-te împreună-moștenitor firii dumnezeiești, nu te întoarce la întinăciunea vechii petreceri! Amintește-ți cărui Cap și cărui Trup ești mădular! Adu-ți aminte că ai fost smuls din puterea întunericului și mutat în lumina și împărăția lui Dumnezeu! Prin taina Botezului te-ai făcut biserică a Duhului Sfânt: nu alunga de la tine un asemenea Oaspete prin faptele răutății și nu te supune iarăși robiei diavolului, căci prețul tău este sângele lui Hristos: te va judeca după adevăr Cel ce te-a răscumpărat întru milostivire, care împărățește cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin.

Traducere de Marius Ivașcu, căruia îi mulțumesc și pe această cale pentru darurile frumoase pe care ni le trimite.

Nașterea lui Hristos să ne fie de folos duhovnicesc!

Breviar Patristic: Dumnezeu este Lumină

SursA FotO: OrthPhoto.net

Deus lux est, et tenebrae in eo non sunt ullae. Adhuc lucem quidem nominavit, sed verba obscura sunt. Et sol lux est, et luna lux est, et lucerna lux est. Aliquid debet esse longe his maius, longe praestantius, longeque supereminentius. Quantum Deus a creatura, quantum conditor a conditione, quantum sapientia ab eo quod factum est per sapientiam, longe ultra omnia debet esse lux ista. Et forte vicini ei erimus, si quae sit lux ista cognoverimus, et ad eam nos applicaverimus, ut ex ipsa illuminemur; quia in nobis tenebrae sumus, et ab illa illuminati possumus esse lux, et non confundi de illa, quia de nobis confundimur. Quis est qui de se confunditur? Qui se cognoscit peccatorem. Quis de illa non confunditur? Qui ab illa illuminatur. Quid est ab illa illuminari? Qui iam videt se peccatis tenebrari, et cupit ab illa illuminari, accedit ad illam: unde dicit Psalmus: Accedite ad eum, et illuminamini; et vultus vestri non erubescent. Sed non erubesces de illa, si, quando tibi te foedum ostenderit, displiceat tibi foeditas tua, ut percipias pulchritudinem illius.

Ioan scrie: „Dumnezeu Lumină este și niciun întunerec întru dânsul nu este” (1 In. 1, 5).

Pomenește lumina, dar cuvintele sânt obscure. Și soarele este lumină, și luna este lumină, și candela este lumină. Trebuie să fie ceva cu mult mai mare decât acestea, cu mult mai însemnat și mai înalt.

Cu cât Dumnezeu se deosebește de făptură, cu cât Ziditorul este mai presus de zidire, cu cât Înțelepciunea se deosebește de ceea ce s-a făcut prin înțelepciune, cu atât mai departe de toate acestea trebuie să fie Lumina aceasta.

Și poate ne vom apropia de ea, de vom cunoaște ce este această Lumină și ne vom sârgui să fim luminați de dânsa. În noi înșine sântem întuneric; putem fi luminați de acea Lumină, iar nu rușinați, dacă ne rușinăm de noi înșine.

Cine este cel ce se rușinează de sine? Cel ce cunoaște că este păcătos.

Cine nu este rușinat de Lumină? Cel ce este luminat de ea.

Ce înseamnă a fi luminat de ea? Cel ce se vede deja întunecat de păcate și dorește să fie luminat de ea, se apropie de Lumină.

De aceea zice Psalmul: „Apropiați-vă către dânsul și vă luminați, și fețele voastre nu se vor rușina” (Ps. 33, 5).

Nu te vei rușina de Lumină, dacă atunci când te va arăta întinat, îți vei urî propria întinăciune ca să vezi frumusețea ei.

Traducere după Fer. Augustin, Tâlcuire la întâia Epistolă a Sf. Ioan, I, 4 (SC 75, p. 121) de Marius Ivașcu.