miercuri, 24 septembrie 2008

Sfântul Siluan Atonitul (1866-1938) – sfântul smereniei


În arhivele care se păstrează la Mănăstirea Sfântului Panteleimon din Muntele Atos se găsesc următoarele însemnări legate de viaţa celui mai mare sfânt ortodox al secolului nostru: „Părintele Siluan, schimonah. Numele civil: Semion Ivanovici Antonov, ţăran din gubernia Tambov, districtul Lebedinsk, satul Şovsk. Născut în 1866. Sosit la Sfântul Munte în 1892. Monah în 1896, schimonah în 1911. Ascultări: la moară, la Kalamareia (moşia Mănăstirii situată în afara Atosului), la vechiul Russikon, la economat. Decedat la 24 septembrie 1938”. Ce puţine însemnări rămân din viaţa unui sfânt! Şi cât de piduitoare sunt pentru noi, în măsura în care putem să le pătrundem adâncimea duhovnicească.

Numele civil: Semion Ivanovici Antonov, ţăran din gubernia Tambov, districtul Lebedinsk, satul Şovsk.
Familia de ţărani în care a crescut tânărul Semion trăia după tradiţia ortodoxă pravoslavnică, împlinind toate rânduielile creştineşti. Această familie a fost numeroasă şi era constituită din părinţi, cinci băieţi şi două fete.
Încă din copilărie a asistat la confruntarea apărută în spaţiul rus între credinţa ortodoxă tradiţională şi ateismul bolşevic – susţinut de o parte a intelectualităţii şi de meşteşugari. Părintele Rafail Noica aminteşte într-o conferinţă că sfântul nu era deloc educat în spiritul vremurilor noastre, că „avea vreo două ierni de şcoală în Rusia ţaristă”.



La vârsta adolescenţei a început să lucreze pe moşia prinţului Trubeţkoi în construcţii, ca dulgher. Aici a început să-şi pună întrebări legate de credinţă, mai ales în momentul în care una dintre bucătăresele de pe moşie s-a întors dintr-un pelerinaj şi a început să le povestească tuturor despre sfântul zăvorât Ioan Sezenovski (1791-1839) şi despre minunile pe care le înfăptuia. Gândul care i-a încolţit în minte a fost cel care mai târziu l-a ajutat să se adâncească în apele limpezi şi adânci ale credinţei creştine şi ale smereniei umane – „Dacă e sfânt, înseamnă că Dumnezeu e cu noi şi că nu trebuie să străbat tot pământul ca să-L găsesc”.

A trăit viaţa de tânăr în vremurile tulburi de început de secol şi a avut patimile unui rus autentic - a mâncat odată o omletă din 50 de ouă, obişnuia să bea 3 litri de votcă şi a bătut un tânăr din sat până i-a zdrobit pieptul.

Părintele Sofronie Saharov relatează în scrierile despre viaţa sfântului Siluan că acesta a avut un vis în care era înghiţit de un şarpe. Şi a început de frică să se roage. Aşa i-a apărut Maica Domnului, care l-a mustrat pentru viaţa pe care o ducea, care l-a ajutat să conştientizeze starea de păcat în care se afla şi care l-a ocrotit de atunci înainte ca o maică iubitoare.
La vârsta de 19 ani a vrut să plece la mănăstire. Tatăl lui nu i-a permis şi l-a îndemnat ca, mai întâi, să îşi îndeplinească datoria de cetăţean şi să termine stagiul militar. După ce a terminat perioada serviciului militar, s-a dus la părintele Ioan de Kronstadt să ceară blagoslovenie pentru a pleca la mănăstire - „Părinte, vreau să mă fac monah. Roagă-te ca lumea să nu mă ţină.”
Sosit la Sfântul Munte în 1892.

După aceea, luând câteva bucăţi de pânză şi alte cadouri pentru Mănăstire, s-a îndreptat cu tot sufletul către locul mântuirii lui – Sfântul Munte Atos. Sfântul a mărturisit că din ziua în care părintele Ioan din Kronstadt se rugase pentru el, „flăcările iadului n-au încetat să vuiască” în jurul lui, oriunde s-a găsit – „în tren, la Odessa, pe vapor, şi chiar la Muntele Atos, în Mănăstire, la Biserică, pretutindeni”.

După ce ajunge la Mănăstirea Russikon (Sfântul Panteleimon) părintele duhovnic îl dezleagă de toate păcatele şi îl primeşte ca frate în comunitatea monastică. Aşa cum se obişnuieşte în viaţa monahală, dar şi în cea creştină, cea mai grea luptă este cea cu gândurile. Povăţuit să spună rugăciunea lui Iisus – Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul! - monahul Siluan primeşte într-o seară rugăciunea neîncetată în inima lui, în vremea în care se ruga în faţa unei icoane a Maicii Domnului. De atunci, rugăciunea a început să ţâşnească în inima lui zi şi noapte, rodind smerenia, dragostea şi pocăinţa în viaţa ascetică şi simplă a sfântului aghiorit.
A trăit şi o perioadă de încercare, fiind părăsit de harul dumnezeiesc, prin pierderea rugăciunii lui Iisus. În această perioadă a început luptele cu demonii – unii îi spuneau „De acum eşti un sfânt”, alţii îi ziceau „Nu te vei mântui”. Aceşti demoni îl conduceau spre extremele vieţii duhovniceşti, dormea o oră jumătate sau două pe noapte, se ostenea cu munca, nu se întindea niciodată în pat, plângea mereu; treptat, s-a îndreptat spre o stare de deznădejde şi de epuizare a puterilor fizice. La capătul agoniei acestor lupte, în paraclisul de la moară, Hristos i S-a arătat în icoană şi, de atunci, a ajuns la o stare de har, de bucurie duhovnicească. Stareţul Sofronie Saharov spunea că viaţa duhovnicească este alcătuită din „contradicţii: pe de o parte, atacuri demonice, părăsirea de către Dumnezeu, întunericul morţii şi chinurile iadului; pe de altă parte, arătarea lui Dumnezeu şi lumina fiinţei fără început”.
Ascultări: la moară, la Kalamareia (moşia Mănăstirii situată în afara Atosului), la vechiul Russikon, la economat.

A vieţuit în obştea monahală rusă cu simplitate şi cu dragoste pentru fraţii lui, povăţuindu-i spre rugăciune şi nejudecarea aproapelui. În perioada în care a fost iconom s-a rugat pentru cei care îi erau încredinţaţi, le-a purtat toate durerile, suferinţele şi bucuriile. Mulţi fraţi din Mănăstire îi criticau pe intelectualii şi pe profesorii care mergeau după sfaturi la sfântul Siluan. Ei spuneau că merg la un ţăran care are două clase şi care nu ştie nimic. Aceştia răspundeau „nu ştie nimic, dar le face pe toate. Alţii ştiu totul, dar nu fac nimic”.


Dascăl apostolic, stareţ, monah autentic, teolog, sfânt

Părintele Sofronie Saharov, cel mai fidel ucenic al său, l-a făcut cunoscut lumii ortodoxe contemporane pe sfântul Siluan, prin scrierile sale şi prin exegeza făcută asupra operei teologice şi a vieţii sfântului.

Mesajul său profetic, exprimat prin sintagma „ţine mintea în iad şi nu deznădăjdui”, semnifică pogorârea creştinului împreună cu Hristos la iad. Cu alte cuvinte, omul contemporan are două posibilităţi - fie să trăiască în lumea modernă împreună cu Hristos („iadul iubirii, iadul pocăinţei”), fie să accepte o existenţă fără Hristos şi fără credinţă („iadul deznădejdii”). Acest îndemn, de a asuma lumea modernă prin iubire şi smerenie, a avut un impact copleşitor - deopotrivă asupra lumii ortodoxe şi asupra lumii occidentale.

Scrierile sfântului Siluan au fost traduse în aproximativ 15 limbi moderne. Ele sunt considerate scrieri mistice şi profetice pentru lumea zilelor noastre.
Sfântul Siluan este numit „dascăl apostolic şi profetic” al Bisericii Ortodoxe, „stareţ” - continuator al tradiţiei ortodoxe ruse, definită de asceză şi iubire creştină şi „monah autentic al secolului XX”. Părintele Rafail Noica aminteşte că este numit „teolog” în acatistul dedicat cinstirii lui şi, astfel, se alătură teologilor ortodocşi recunoscuţi de Biserică – Sfântul Ioan Teologul şi Evanghelistul, Sfântul Grigorie Teologul, sfântul Simeon - Noul Teolog.

În anul 1987, în data de 26 noiembrie a fost canonizat drept sfânt de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol. „De aceea şi decretăm în mod sinodal şi stabilim şi poruncim în Sfântul Duh ca de acum înainte şi pe mai departe în tot veacul, stareţul Siluan Aghioritul să fie numărat împreună cu bărbaţii cuvioşi şi sfinţi ai Bisericii, fiind cinstit cu prăznuiri sfinte şi ceremonii religioase anuale şi slăvit cu imnuri de laudă în ziua de 24 septembrie, în care a plecat fericit la Domnul”.Decedat la 24 septembrie 1938.

Sfântul a petrecut viaţa pământească trăind iubirea fără limite a lui Hristos faţă de toţi semenii. Pentru el, îndeplinirea poruncii iubirii vrăjmaşilor desemna statutul de creştin. Ajunsese să îi iubească şi pe ateii bolşevici din Rusia, la fel cum sfinţii din închisorile noastre comuniste ajunseseră să îi iubească pe călăii lor. „Dumnezeu e Iubire, şi în sfinţi Duhul Sfânt e Iubire. Rămânând în ceruri, sfinţii văd iadul şi-l îmbrăţişează şi pe acesta în iubirea lor. Cei ce-l urăsc pe fratele lor şi-l resping duc o existenţă amputată şi mutilată. N-au cunoscut pe adevăratul Dumnezeu Care e Iubire ce îmbrăţişează toate, şi n-au găsit calea ce duce spre El”.


„Sfinte Siluane, tu care ai trecut prin atâtea încercări duhovniceşti întărit de Sfântul Duh, nu ne lăsa să fim înghiţiţi de marea lumii acesteia. Fii călăuza noastră, fii povăţuitorul nostru, mijloceşte pururea pentru noi ca să stingem văpaia patimilor, să biruim răul din inimile noastre şi astfel să ne mântuim sufletele” (Din rugăciunea Acatistului Sfântului Siluan Atonitul)

Eufemia Toma

Sursa icoane: paraclisul dedicat sfîntului Siluan Atonitul de la Mănăstirea sfinţilor Ioan Botezătorul şi Siluan Atonitul, Tolleshunt Knights, Maldon, Essex, Anglia

Moaştele sfântului Siluan Atonitul se găsesc la Mănăstirea Panteleimon (Sfântul Munte Athos) - Grecia, la Mănăstirea sfinţilor Ioan Botezătorul şi Siluan Atonitul, Tolleshunt Knights, Maldon, Essex - Anglia, la Biserica Rusă a sfântului Nicolae, Bucureşti - România.

Paraclisul sfântului Siluan Atonitul - corul Lumină Lină:

Binecuvântarea mică

Canonul - cântările I şi III


Canonul - cântările IV, V şi VI

Canonul - cântările VII, VIII şi IX

Dumnezeu este Domnul

Ectenia şi Sedealna

Psalmul 50

Sfântul Siluan Atonitul - Tropar glas 4

Sfântul Siluan - Tropar, glas 4

Troparul sfântului Siluan Atonitul, glas 3


Slujba sfântului Siluan Atonitul

3 comentarii:

aur spunea...

impresionanta postarea dvs.e prima data cand deschid aceasta pagina ,dar este minunata!

matuska Eufemia spunea...

Multumesc. E imbucurator sa vezi ca ceea ce faci din prea plinul inimii, este de folos si pentru ceilalti frati intru Hristos :) Numai bine si bucurii!

munir spunea...

Fratilor,citind si cautand pe HRISTOS in viata sfintelor, il vei gasi neintarziat, prin DUHUL SFANT si gasindul nu te vei satura de EL.Eu atat pot sa va spun ,,haidetii sa devenim sfintii a lui HRISTOS,,.