Mănăstirea ortodoxă din Cana Galileii este închinată primei minuni pe care a săvîrşit-o Domnul nostru Iisus Hristos transformînd apa în vin, dar şi celor doi apostoli originari din această cetate - sfîntului apostol Simon Zelotul (care se spune că ar fi chiar mirele de la nuntă) şi sfîntului apostol Natanael, care era legiuitor în acest oraş. Chiar la intrarea în această mănăstire te întîmpină icoana Deisis cu cei doi apostoli, icoană care aduce în faţa minţii noastre amintirea minunii şi a faptului că cei doi apostoli se roagă neîncetat pentru toţi ortodocşii.
Sfântul apostol Natanael (care se tâlcuieşte „darul lui Dumnezeu”), numit şi Bartolomeu (care în limba ebraică înseamnă „fiul lui Ptolemeu”), a fost unul dintre cei 12 apostoli. După primirea Duhului Sfânt, sorţii au căzut asupra lui şi asupra sfântului apostol Filip să meargă în Siria şi în Asia de sus pentru propovăduirea Cuvântului. Şi umblau uneori împreună, iar alteori se despărţeau prin cetăţi şi apoi iar se întâlneau şi întorceau pe oameni la Dumnezeu. Mai târziu li s-a alăturat şi fecioara Mariami, sora sfântului apostol Filip, şi toţi trei străbăteau drumurile Libiei şi Moesiei, binevestind Evanghelia lui Hristos. Pe când propovăduia în Asia Mică, suferind bătăi, temniţă, lovituri cu pietre, pentru stăpânul său, l-a întâlnit pe sfântul Ioan, apostolul cel iubit al Domnului, care Îl binevestea pe Hristos. Şi a fost întâlnirea aceasta pentru amândoi o duhovnicească mângâiere. S-a dus apoi în Frigia şi, intrând în cetatea Ierapolei, propovăduia neîncetat pe Hristos în cetatea cea plină de idoli. Aici a deschis ochii cei trupeşti ai orbului Stahie, iar, prin propovăduireşi Sfântul Botez i-a deschis şi ochii cei sufleteşti. Lucrarea lor a atras mânia stăpânilor care au hotărât să-i piardă. L-au prins mai întâi pe sfântul apostol Filip, care fiind spânzurat cu capul în jos şi bătut cu pietre, datorită mulţimii loviturilor, şi-a dat duhul. Sfântul Natanael şi fecioara Mariami au scăpat ca prin minune. Fecioara a mers să Îl binevestească pe Hristos în ţara Licaoniei, unde a murit pentru credinţă, iar sfântul apostol Natanael, învăţând în Arabia şi Persia a ajuns până în ţara îndepărtată a Indiei, purtând cu el Evanghelia după Matei şi întemeind Biserici. De aici, apostolul Natanael s-a dus în părţile Indiei şi a zăbovit acolo multă vreme. Deci, luminând pe toţi şi zidind Biserici, le-a lăsat Evanghelia sfântului Matei, pe care o purta cu el tălmăcind-o în graiul lor. După ce sfântul Natanael a ieşit din India, s-a dus în Armenia cea mare şi, tămăduind pe fiica împăratului de duhuri necurate, mulţi au crezut în Hristos, încât până şi împăratul cu toată casa lui s-a botezat. Dar,uneltind fratele împăratului, l-a îndemnat pe acesta să piardă pe Natanael ca să aibă pace cu păgânii din cetate. Deci, găsind bun prilej, l-au prins pe sfântul apostol în cetatea Albana din Armenia, l-au răstignit pe cruce cu capul în jos. Sfântul, chiar dacă era pironit pe cruce, îi sfătuia să recunoască adevărul şi să se întoarcă de la întuneric la Lumina cea adevărată a lui Hristos. L-au osândit pentru aceasta să îi jupoaie pielea de pe el, iar el răbda ca într-un trup străin, blagoslovind neîncetat pe Dumnezeu. La sfârşit, dregătorul a poruncit să i se taie capul. După sfârşitul mucenicesc al sfântului apostol Natanael, cinstitul său trup a fost luat de credincioşi care l-au pus într-o raclă de plumb şi l-au dus în cetatea Albana din Armenia cea mare, în care sfântul lucrase. Acolo sfintele lui moaşte au dat tămăduiri bolnavilor şi au întors către Hristos pe mulţi necredincioşi. Deci, slujitorii diavoleşti, văzând aceste minuni, s-au mâniat pe cinstitele moaşte ale apostolului. S-au adunat cu vrăjmăşie şi, luând racla de plumb cu moaştele, le-au aruncat în mare, socotind că se vor duce în adânc şi li se va pierde urma. Şi au mai aruncat şi alte patru racle cu moaştele altor sfinţi mucenici. În loc să se afunde, raclele s-au făcut ca nişte luntre, plutind pe ape mai presus de fire, iar prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, racla cu moaştele sfântului apostol Natanael a ajuns în insulele Lipare. Toate acestea s-au descoperit lui Agaton, episcopul insulelor Lipare, acesta a mers cu clerul şi cu poporul la malul mării. Au aflat racla cu moaştele apostolului, s-au bucurat foarte mult şi au grăit: „Bine ai venit la noi, apostole al lui Dumnezeu!” Au luat racla cu moaştele cu laude şi cu cântări şi au dus-o la Biserică. Şi s-au făcut vindecări bolnavilor cu mirul ce curgea din cinstitele moaşte. Şi au petrecut sfintele moaşte în insula aceea mulţi ani, până pe vremea lui Teofil, luptătorul împotriva icoanelor, când saracinii au prădat insulele Lipare. Atunci un om bogat, Sicard, din cetatea Venenda, a pornit cu credinţă fierbinte în sfântul apostol şi a tocmit nişte corăbieri din cetatea Amalfi să ia sfintele moaşte şi să i le aducă; pentru aceasta i-a plătit cu îndestulare. Deci, corăbierii aceia au luat din insulă acea dorită bogăţie duhovnicească şi s-au întors la ai lor. Când Sicard a văzut pe mare apropiindu-se moaştele apostolului, a ieşit în corăbii cu episcopul şi cu poporul, în întâmpinarea lor, primind cu bucurie pe apostolul lui Hristos. Şi ducându-le în cetatea Venenda, le-au pus în Biserica cea mare, alcătuindu-le praznic luminat. Şi, din acea vreme, s-a aşezat prăznuirea cinstitelor moaşte ale acestui apostol la 25 de zile ale lunii august, zi în care aceste sfinte moaşte s-au adus în Venenda.
Moaştele sale au ajuns în Arabia, în Mesopotamia, pe insula Lipari (Italia), la Benevent (oraş în Campania, la cca 50 km nord-est de Napoli), în anul 983 la Roma (la intervenţia împăratului Otto I), unde se găsesc şi în prezent în basilica Sfîntul Bartolomeu de pe Isola Tiberiana. În anul 1238 un fragment de craniu a fost dus la Frankfurt pe Main (Germania) şi depus în relicviarul domului ce-i poarta numele (Sfîntul Bartolomeu). De asemenea, Mănăstirea ortodoxă a sfîntului Dionisie de pe muntele Olimp din Grecia deţine o parte din cinstitele sale moaşte.
Sfântul Apostol Natanael sau Bartolomeu a fost ales, pentru zelul sau, pentru raspândirea crestinismului printre neamuri, carora propovaduindu-le numele Domnului, a fost rastignit în Armenia cea mare a Rasaritului. Iar sfintele lui moaste, crestinii ce se aflau acolo, punându-le într-o racla de piatra, le-au mutat în Urbanopoli, unde izvorau tamaduiri si mântuiau neamurile de bolile ce le bântuiau. Slugile diavolului vazând acestea, au luat racla aceea cu sfântul trup al Apostolului si au aruncat-o în mare, împreuna cu alte patru racle care aveau în sine moastele a patru sfinti mucenici: Papia, Luchian, Grigorie si Acachie. Plutind însa Apostolul pe deasupra marii si trecând adâncurile cele strâmte ale Elespontului, a sosit în Marea Egee; de acolo la Marea Adriatica si lasând în stânga ostrovul Siciliei având împreuna urmator si pe bunii biruitori mucenici ce se aflau în celelalte racle, a sosit la ostrovul Lipariei. De aici, bunii biruitori mucenici, lasând pe marele Apostol sa odihneasca în locul ce si-a ales, ei s-au întors iarasi unde dumnezeiasca pronie a vrut sa odihneasca pe fiecare dintr-însii. Si anume: Papia în Amila, cetatea Siciliei, Luchian în Mesina, Grigorie în Colimna din Calabria si Acachie în cetatea Ascalus.Sursa:http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august25.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu