minunea Sfintei Mari Muceniţe Eufimia din Calcedon (+307), prin care s-a întărit Ortodoxia. Sfînta Elena - Olga împărăteasa Kievului

TROPARUL

Tu eşti frumuseţea Calcedonului şi stîlpul Ortodoxiei, o, cinstită Eufimia, călăuza şi întărirea Părinţilor! Că te-ai luptat strălucit şi te-ai încununat minunat cu harul nestricăciunii şi ai întărit cartea Părinţilor care au mărturisit cele două firi ale lui Hristos. Muceniţă preavestită, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască mare milă!

”Cinstirea luptei unei femei nu e ştirbită de firea bolnăvicioasă a trupului, ci boala firii femeieşti este aidoma cu păstrarea tăriei duhului şi cu o cugetare desăvârşită; încât stau înaintea ta cu trupul ca femeie, iar cu cugetul ca şi un bărbat, fiind pregătită să dobândesc făgăduinţa făcută părinţilor mei”(sfânta mare muceniţă Eufimia din Calcedon)

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÎNTA MARE MUCENIŢĂ EUFIMIA

Bucură-te, Eufimia preavestită, adăpostul creştinilor,

Bucură-te, Eufimia preavestită, surpătoarea altarelor păgîneşti,

Bucură-te, Eufimia preamărită, scăparea bolnavilor,

Bucură-te, Eufimia preavestită, refugiul celor întristaţi,

Bucură-te, Eufimia preafericită, fortăreaţa împăraţilor,

Bucură-te, Eufimia preavestită, certitudinea dogmelor sinoadelor,

Bucură-te, Eufimia preavestită, mir de sînge aflat pentru ajutorul lumii,

Bucură-te, Eufimia preacinstită, cel mai rău căpăstru pentru gurile necredincioşilor,

Bucură-te, Eufimia preaputernică şi duşmanul barbarilor,

Bucură-te, adăpostul şi scăparea noastră a tuturor şi mijlocitoare şi rugătoare neadormită către Dumnezeu!

„Dumnezeul meu, Tu eşti cunoscătorul inimii, Tu, Care stăpâneşti tainele înţelepciunii şi dăruieşti comori nepreţuite, Creatorule al cerurilor; Tu, Care ai întins pământul şi l-ai împodobit; Tu, Care cu cuvântul pe toate le-ai adus la viaţă; Tu, Care ai izvorât lumina; Tu, Care cu bunăvoinţa Ta L-ai trimis din ceruri pe Unul Născut Fiul Tău ca să dezlege durerile morţii şi să lege pe stăpânul trufiei; Tu, Care eşti alături de oştenii Tăi, cei care luptă cu tot sufletul pentru numele Tău şi pe care îi înarmezi cu tăria credinţei; Tu, Care ai fost întru toate ajutorul meu, izbăveşte sufletul meu cu rugăciunile sfinţilor Tăi care sunt în închisoare şi aleargă împreună cu Tine pe calea spre dumnezeirea Ta, păzeşte-mă pe mine, roaba Ta, şi sprijineşte-mă să mă unesc cu Duhul Tău Sfânt, căci Tu eşti Cel ce nu pomeneşti răul şi ne mântuieşti în vreme de necaz!” (rugăciune înălţată către Dumnezeu de sfînta muceniţă Eufimia în timpul martiriului)

Paraclisul sfintei marii muceniţe Eufimia aici.

Istoria şi martiriul Sfintei Eufimia în timpul persecuţiilor lui Diocleţian (243-313) sunt binecunoscute. În vremea domniei lui Constantin cel Mare a fost construită o mare biserică deasupra mormîntului ei la Calcedon, oraşul în care s-a născut şi a fost torturată pînă la moarte. Numele Sfintei este asociat cu Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon, ţinut în 451, când cei 630 de Părinţi ai Bisericii s-au reunit în Biserica Sfintei Eufimia şi au condamnat erezia monofizită a lui Eutihie.

Se crede că hotărîrile care s-au luat la acest Sinod au legătură cu minunea pe care a săvîrşit-o Sfînta. Tomosul (formula dogmatică) ortodocşilor şi tomosul ereticilor au fost puse împreună în racla unde se găsea trupul Sfintei, aşa încît ea să facă un semn. Cînd racla a fost redeschisă, cei care au ţinut-o au fost martorii unei minuni. Tomosul ereticilor a fost găsit aruncat la picioarele Sfintei, care ţinea în braţe tomosul ortodocşilor. De aceea, iconografia Sfintei reproduce minunea şi muceniţa este cunoscută drept Sfînta Eufimia a dogmei ortodoxe.

Relicvele sfinte au fost mutate la Constantinopol, probabil în secolul al 7-lea, datorită invaziilor persane (608/9, 615, 626) şi au fost aşezate în Biserica ce era situată aproape de hipodrom. De atunci înainte, această Biserică s-a numit Sfînta Eufimia de lângă hipodrom.

În perioada iconoclastă, Constantin V (741-775) a folosit biserica drept închisoare şi a aruncat relicvele Sfintei în mare, de unde au fost găsite de doi pescari, aproape de insula Lemnos. Mai tîrziu, împărăteasa Irina (797-802) a restaurat biserica şi a adus din Lemnos relicvele Sfintei.

Un călător anonim din 1190 a văzut şi a descris moaştele care se aflau în Biserica din apropierea hipodromului.

În 1350 Antonie al Novgorodului s-a închinat şi s-a rugat la moaştele Sfintei, care sunt menţionate şi de către un pelerin rus între anii 1424-34.

După ocuparea Constantinopolului de către catolici, un număr mare de mănăstiri din Europa occidentală au pretins că deţin relicve ale Sfintei Eufimia.

Un sigiliu al unui conducător, menţionat de bizantinologul rus N.P.Likhacev, şi trei documente ale Patriarhiei Ecumenice fac referire la această biserică. Ziua în care se face pomenirea Sfintei este 16 septembrie, în timp ce minunea, care s-a petrecut la cel de-al IV-lea Sinod Ecumenic, este prăznuită în 11 iulie.

În anul 1454, la scurt timp după căderea Constantinopolului, patriarhul Ghenadie II Scolaricul a mutat relicvele Sfintei la Biserica Patriarhală. De atunci, rămăşiţele pămînteşti ale Sfintei Eufimia au urmat destinul rătăcitor al Patriarhatului Ecumenic.

Astăzi ceea ce a mai rămas din Biserica Patriarhală a Sfântului Gheorghe constituie mîndria şi gloria de altădată.

În 8 iulie 1704 patriarhul Gabriel III al Calcedonului a dat un apodeixis (un edict) către creştinii din Constantinopol, prin care impunea ca ziua prăznuirii Sfintei Eufimia să fie celebrată anual cu o procesiune în jurul moaştelor ei sfinte, care îşi au locul în mijlocul bisericii patriarhale.

În urma săpăturilor arheologice din 1942, conduse de A.M.Schneider şi cu ajutorul Şcolii Germane de Arheologie a fost scoasă la lumină biserica Sfintei Eufimia „aproape de hipodrom şi nu departe de Marele Palat”. Situl arheologic, menţionat în sursele şi manuscrisele mai vechi (Cod. Marea Lavră, Muntele Atos), era cunoscut în perioada bizantină ca „Palatul lui Antioh”.

(Fragmente din cartea "Sfînta Mare Muceniţă Eufimia din Calcedon - Sfânta Dogmei Ortodoxe", care va apărea - cu mila lui Dumnezeu - în toamna acestui an)

Eufemia Toma