despre noul tratat al UE

"NU" inseamna "NU"!

Fragmente din discutiile purtate in Parlamentul European (Strasbourg) 16-18
iunie 2008, ca reactii la votul negativ al irlandezilor asupra Tratatului
de la Lisabona.

"Daca procesul de ratificarea va continua, inseamna ca liderii UE n-au
invatat nimic, iar politicienii inca mai cred ca stiu ce este mai bine si
ca oamenii/popoarele se inseala. Definitia mea este ca popoarele
au intotdeauna dreptate." (Philip Bushill-Matthews, Marea Britanie, grupul EPP-ED)


Într-o frumoasă zi de octombrie a anului trecut, liderii unionali se
întâlneau la Lisabona, capitala Portugaliei, în încercarea de a elimina
diferentele dintre ei referitoare la Tratatul de Reformă a Uniunii. Afară
demonstrau 200.000 de oameni. Demonstrau pentru că cetătenilor UE li se
refuza dreptul de a se pronunta asupra procesului de revizuire a
mult-discutatei Constitutii unionale, deghizată acum sub titulatura de
Tratat de Reformă a Uniunii.

O dată în plus, Uniunea îsi arăta hotărârea de a-si impune vointa si de a
călca în picioare vointa populară.

Desi demonstratiile de la Lisabona au fost cele mai mari din capitala
portugheză din ultimii 20 de ani, ele au fost ignorate

complet de presă, care nu a scos o vorbă despre ele.

Evenimentul a constituit o demonstratie a puterii pe care această Uniune
deja o exercită asupra presei si astfel asupra opiniei publice. Asa cum
arăta Thomas Rupp, coordonator al Campaniei pentru Referendumul European,
liderii unionali adunati la Lisabona "s-au lăudat că au reusit să
depăsească criza institutională, dar de fapt nu au făcut decât să amplifice criza democratiei, prin evitarea completă a cetătenilor. Si, evident, nu putem conta prea mult că mass-media va face ceva în această privintă" (EU
Observer, 23 octombrie 2007).

Noul colos economic si politic are deja o istorie în ceea ce priveste felul
în care îsi făureste tratatele si normele prin propriile institutii -
institutii menite a impune vointa Uniunii deasupra drepturilor si
suveranitătii statelor membre. Liste normelor obligatorii astăzi pentru

cele 27 de state membre, în multe cazuri în dauna suveranitătii acestora, ajunge la 90.000 de pagini!


Nu demult, Irlanda, Franta si Olanda au respins, prin referendum,
Constitutia unională. Guvernul Marii Britanii s-a speriat atât de tare de
sondajele de opinie care arătau că 70 la sută dintre britanici nu agreează
această Constitutie, încât a aranjat ca nici măcar să nu se ajungă la un
vot popular în această privintă. Aceeasi atitudine precaută si perversă în
acelasi timp au avut-o si celelalte state membre, inclusiv România.

Se pare că termenul "democratie" înseamnă pentru birocratii de la
Bruxelles cam tot atât cât înseamnă si pentru liderii de la Beijing. Cetătenii Uniunii sunt chemati la vot numai atunci când liderii sunt siguri că acestia votează cum trebuie.

Desi politicienii francezi, olandezi si germani si-au luat măsuri

de precautie si au trecut Tratatul prin parlamentele nationale, obtinând
repede ratificarea acestuia, iată că guvernul irlandez a avut din nou curajul – si obrăznicia - de a supune la vot Constitutia unională, rebotezată
"Tratat de Reformă". Cu toate eforturile făcute de politicienii lor pro-unionali, irlandezii au votat masiv pentru NU.

Liderii unionali sunt în derută. Din declaratiile lor, preluate de o presă
servil pro-unională, întelegem că irlandezii sunt un fel de Gică Contra.
Din cauza lor, Raiul nu poate coborî pe pământ.

Cu toate acestea, din ultimele lor declaratii, întelegem că procesul de
ratificare va merge mai departe (la zi, nouăsprezece state l-au ratificat
deja, desigur, nu prin referendum). Problema creată de votul negativ al
Irlandei a fost amânată pentru octombrie.

Prea ocupată cu demonizarea irlandezilor, presa nu suflă o vorbă

despre motivele pentru care acestia au respins Tratatul.

Anthony Coughlan, profesor emerit de Politici Sociale la Trinity College
Dublin, discută, într-un articol intitulat "These Boots Are Gonna Walk
All Over You" ("Veti fi călcati în picioare"), cele mai importante zece aspecte pe care le reglementează Tratatul cu pricina.
*
1. Tratatul de la Lisabona creează o nouă Uniune din punct de vedere
juridic. Noua Uniune devine practic un stat supranational:*

Tratatul îi conferă acestei noi Uniuni o constituie statală, care produce
aceleasi efecte juridice cu Constitutia respinsă de alegătorii francezi si
olandezi în 2005.

Afirmatia din Tratat - Uniunea va înlocui si urma Comunitătii Europene
(Art.1.3) - arată că Uniunea post-Lisabona va fi o nouă entitate, iar
Comunitatea
Europeană din care facem parte acum va înceta să existe.

*2. Tratatul permite noii Uniuni să actioneze ca un stat în relatia cu alte
state si cu proprii cetăteni:*

Ceea ce numim astăzi "Uniunea Europeană" nu este un stat. Nu este
nici măcar o entittate juridică sau corporativă. Nu are personalitate juridică. Numele "Uniunea Europeană" este un termen descriptiv pentru natura
relatiilor dintre cele 27 de state membre.

Tratatul de la Lisabona schimbă această situatie si creează o Uniune
constitutională, sub acelasi nume. spre deosebire de actuala Uniune, noua
Uniune va fi separată si superioară statelor ei membre. Ea va putea încheia
tratate cu alte state în toate domeniile ei de competentă, ca stat al
comunitătii internationale.

De asemenea, Tratatul creează functia de presedinte al Uniunii, precum si
cel de ministru de externe, de corp diplomatic si de procuror general. Noua
Uniune va fi semnatară a Conventiei Europene pentru Drepturile Omului, asa
cum sunt

si statele membre, inclusiv unele tări din afara Uniunii.

Tratatul stabileste principiul întâietătii legilor unionale în fata celor
nationale ale statelor membre (Declaratia 27). Noua Uniune creează
majoritatea legilor pentru statele membre si, potrivit Tratatului, noua
Uniune, care va înlocui Comunitatea Europeană, obtine puteri legislative si
mai mari, putând lua decizii cu majoritate de voturi în 68 de domenii sau
chestiuni politice asupra cărora statele membre au azi drept de veto.

*3. Pentru prima oară, Tratatul ne transformă în cetăteni adevărati ai
Uniunii - o modificare fată de actualul statut national sau onorific de
"cetătean al UE":*

În prezent, cetătenia unională este "complementară" cetăteniei
nationale, aceasta din urmă având în mod clar întâietate, cel putin pentru simplul fapt că actuala Uniune nu e un stat.

Tratatul de la Lisabona modifică însă întelesul "cetăteniei
unionale".
Articolul 17b.1 înlocuieste termenul "complementar" din propozitia
"Cetătenia Uniunii va fi complementară cetăteniei nationale",
astfel încât noua formulare spune: "Cetătenia Uniunii va fi suplumentară cetăteniei nationale". Aceasta le conferă celor 500 de milioane de locuitori ai actualelor state membre o nouă cetătenie, separată de cea natională.
Drepturile si obligatiile atasate cetăteniei unionale vor fi superioare
celor atasate cetăteniilor nationale, în caz de conflict între cele două,
datorită superioritătii legislatiei unionale fată de cea natională.

În felul acesta, orice aberatii legislative votate de liderii de la
Bruxelles vor avea prevalentă fată de legile nationale, iar noi va trebui
să ne conformăm pentru că "asa vrea Uniunea".

Statele membre îsi vor păstra constitutiile nationale, dar acestea vor
deveni subordonate noii Constitutii unionale. Cam ca în fosta URSS.

*4. Pentru a ascunde amploarea schimbărilor, se va păstra acelasi nume -
Uniunea Europeană - dar Tratatul de la Lisabona modifică fundamental natura
juridică si constitutională a Uniunii. În felul acesta, cetătenilor le este
ascunsă importanta modificărilor efectuate:*

Modificarea naturii constitutionale a Uniunii si a statelor membre se va
face între trei etape, mentionate în Tratat:

a) Se creează o Uniune cu personalitate juridică si existentă independentă
în toate privintele, astfel încât aceasta va putea functiona ca un adevărat
stat în relatia cu alte state si cu proprii cetăteni (Art. 32);

b) Noua Uniune înlocuieste actuala Comunitate Europeană si îi preia toate
atributiile si institutiile. De asemenea, preia atributele
"interguvernamentale" în domeniile politicii externe si penal,
justitiei si afacerilor interne - domenii care nu sunt incluse azi în legislatia unională - lăsând afară doar politicile de securitate în afara atributiilor noului supra-stat (Art. 11.1).

c) Noi devenim efectiv cetăteni ai unei Uniuni federale creată prin acest
Tratat. Statutul actual de cetătean national este redus, peste acesta
suprapunându-se statutul de cetătean al Uniunii.

*5. Se creează un Parlament unional pentru cetătenii noii Uniuni:*

Tratatul de la Lisabona/Constitutia unională creează membri ai
Parlamentului unional, transformându-i pe actualii "reprezentanti ai popoarelor statelor membre" în "reprezentanti ai cetătenilor Uniunii" (Art. 9a). Acest lucru ilustrează mutarea constituională pe care o realizează Tratatul, de la prezenta Uniune de state nationale la o nouă Uniune federală, cu cetăteni unionali - o Uniunea în care actualele state membre sunt reduse la statutul de provincii sau regiuni.

*6. Se creează un cabinet de ministri pentru noua Uniune:*

Tratatul transformă Consiliul Europei, "summitul" trimestrial al
sefilor de state membre, într-o institutie a noii Uniuni, astfel încât actele sale juridice vor fi, asemenea actelor celorlalte institutii unionale, supuse
avizului juridic al Curtii unionale de Justitie.

Din punct de vedere juridic, aceste summituri ale Consiliului European nu
vor fi fi întruniri "interguvernamentale" ale primi-ministrilor sau
presedintilor. Ca parte a noului cadru institutional, acestia vor trebui,
prin Constitutie, "să promoveze valorile Uniunii, să sprijine
obiectivele ei si să servească intereselor ei" si "să asigure uniformitatea,
eficienta si continuitatea politicilor si actiunilor ei" (Art. 9). De asemenea, ei vor "defini directia politică generală si prioritătile acesteia"

(Art.9b.

Consiliul European devine astfel un adevărat cabinet de ministri ai noii
Uniuni, iar membrii săi vor fi obligati să reprezintă Uniunea în raport cu
statele membre, iar nu statele membre în raport cu Uniunea.

*7. Se creează functia de presedinte al Uniunii:*

Caracterul federal al "summiturilor" Consiliului European, în noua
structură unională, este întărit si prin prevederea care conferă acestui Consiliu un presedinte permanent, cu mandat de până la 5 ani (2,5 ani, cu posibilitatea unei prelungiri) (Art. 9b).

Nu există nici o întrunire de sefi de stat sau guvern, în nici un context
international, care să mentină acelasi presedinte timp de mai multi ani, în
timp ce prim-ministrii nationali vin si pleacă.

*8. Se creează un cod de drepturi civile pentru cetătenii noii Uniuni:*

Toate statele dispun de coduri privind drepturile cetătenilor lor.

Pentru Uniune, va fi Carta Drepturilor Fundamentale. Ea va deveni obligatoriu prin noul Tratat, si va fi parte esentială din structura constitutională a noii Uniuni (Art. 6).

Se afirmă că aceasta va fi obligatorie pentru institutiile proprii Uniunii
si pentru statele membre, în implementarea legislatiei unionale. Totusi,
această limitare la legislatia si institutiile unionale este nerealistă,
din următoarele motive:

a) Principiile prevalentei si al uniformitătii dreptului unional fac ca
statele membre să fie obligate prin Carta Drepturilor Fundamentale nu doar
la implementarea legislatiei unionale, ci si la "interpretarea si
aplicarea legislatiilor nationale în conformitate cu legislatia unională";

b) Carta stabileste drepturi fundamentale în domenii în care Uniunea nu are
acum competente, cum ar fi eliminarea pedepsei cu moartea, afirmarea
drepturilor cetăteanului în procedurile penale si altele.

Aceasta conferă Curtii unionale de Justitie o nouă si lărgită jurisdictie
privind drepturile omului si drepturile civile, transformând această
institutie în autoritatea finală care va decide care sunt drepturile omului
pe întregul teritoriu acoperit de legislatia unională, inclusiv împotriva
curtilor supreme nationale si a Curtii pentru Drepturile Omului de la
Strasbourg - aceasta deservind toate tările europene, nu doar pe cele
unionale.

Astfel, dacă Uniunea va adopta o rezolutie privind legalizarea
"căsătoriilor" homosexuale pe tot cuprinsul ei (există deja o
propunere în acest sens), aceasta va deveni obligatorie pentru toate statele membre.

*9. Parlamentele nationale devin subordonate noii Uniuni:*

Tratatul subliniază rolul de subordonare al parlamentelor nationale în noua
structură constitutională a Uniunii, afirmând că "parlamentele nationale vor
contribui activ la buna functionare a Uniunii", prin varii mijloace
specificate la Articolul 8c. Imperativul "vor contribui" indică
obligatia parlamentelor nationale de a servi intereselor noii Uniuni.

Oricum, parlamentele nationale deja si-au pierdut mare parte din puterea
legislativă, legislatia fiind "recomandată" de către Uniune.
Cetătenii care aleg aceste parlamente si-au pierdut si ei dreptul de a decide asupra acestor legi.

Prevederea din Tratat, potrivit căreia, dacă o treime dintre parlamentele
nationale formulează o obiectie la o propunere a Comisiei, Comisia trebuie
să o reanalizeze, dar nu neapărat să o abandoneze, constituie o prea
măruntă compensatie pentru restrângerea democratiei efectuată prin pierderea a 68 de veto din partea parlamentelor nationale, ca urmare a altor modificări propuse prin Tratatul de la Lisabona.

*10. Noua Uniune are dreptul să-si acorde noi puteri:*

Acest lucru este ilustrat prin:

a) scopul lărgit al Clauzei de Flexibilitate (Art. 308), prin care, dacă
Tratatul nu conferă puterile necesare noii Uniuni pentru ca această să-si
atingă obiectivele foarte largi, atunci Consiliul poate lua măsurile
necesare prin unanimitate. Tratatul de la Lisabona extinde această
prevedere de la domeniul de actiune al pietei comune la toate politicile noii Uniuni, menite a servi atingerea obiectivelor ei mult mai largi. Clauza de
Flexibilitate a fost deseori folosită în ultimii ani pentru a spori
atributele legislative ale Uniunii;

b) Propunerea de "Procedură simplificată pentru revizuirea
Tratatului", care permite primilor ministrii si presedintilor Consiliului European să facă trecerea de la adoptarea deciziilor unionale cu unanimitate la votul cu majoritate calificată privind "Tratatul de functionare a Uniunii"
(Art.33.6), în care numărul populatiei unor state membre poate avea un caracter decisiv;

c) anumite "pasarele" vor permite Consiliului European să treacă de
la votul prin unanimitate la cel cu majoritate în anumite domenii, cum ar fi
cooperarea judiciară pe chestiuni civile (Art. 69d), penale (Art. 69f.2),
în relatia cu procurorul general unional (69i.4) si într-o serie de alte
domenii.

Profesorul Coughlan îsi încheie astfel analiza:

Odată ratificat Tratatul de la Lisabona, nu văd nici o functie statală
majoră pe care să nu o aibă si noua Uniune. Aceasta va putea să oblige
statele membre să participe la războaie împotriva vointei lor. Tratatul nu
prevede că Uniunea ar putea merge la război, în timp ce statele membre s-ar
putea abtine.

Obligatia Uniunii de "a se dota cu mijloacele necesare pentru

Atingerea scopurilor si îndeplinirea politicilor sale" (Art. 269a), ceea ce
înseamnă obtinerea de "fonduri proprii" pentru finantarea acestora, poate fi
privită ca o posibilitate pentru Uniune de a avea atribute fiscale si de colectare de fonduri, desi aceasta va necesita unanimitate de voturi.

Totusi, noua Uniune va avea propriul guvern, cu ramuri legislative,
executive si juridice, propriul presedinte, proprii cetăteni si cetătenie,
propriul cod al drepturilor omului, propria monedă, politici economice si
fiscale, posibilitatea de a încheia tratate internationale, propriul
ministru de externe, corp diplomatic si reprezentant la ONU, propriul cod
penal si un procuror general. Deja are simbolurile unui stat national, cum
ar fi drapelul, imnul, motto-ul si sărbătoarea anuală oficială.

În ceea ce priveste autoritatea statală a noii Uniuni, aceasta este
întruchipată de propriile institutii executive, legislative si juridice:
Consiliul European, Consiliul de Ministrii, Comisia, Parlamentul si Curtea
de Justitie. De asemenea, aceasta este implementată la nivelul statelor
membre si al autoritătilor acestora, care vor implementa si aplica legile
unionale si vor interpreta si aplica legile nationale în conformitate cu
cele unionale. Conform Tratatului de la Lisabina, statele membre vor fi
obligate prin Constitutie să facă aceasta. În acest fel, "autoritătile
de stat" ale Uniunii nu vor avea nevoie să fie reprezentate de soldati si
politisti care să circule pe străzile noastre în uniforme unionale.

Toate statele federale clasice, care s-au format prin transferul puterii de
la state constituente mici către o autoritate federală superioară, s-au
dezvoltat într-o manieră treptată, asa cum se întâmplă astăzi si cu
"Uniunea Europeană". Germania, Statele Unite, Canada si

Australia secolului 19 sunt exemple clasice. Uniunea Europeană o dobândit puteri mult mai repede decât oricare dintre aceste state federale - într-un interval de timp de aproximativ 60 de ani.

Principala diferentă dintre aceste federatii clasice si noua Uniune este
faptul că acele state popoarele vorbeau aceeasi limbă si împărtăseau
aceeasi istorie, cultură si solidaritate natională care le-au oferit o bază
democratică si au conferit legitimitate autoritătilor superioare. Toate
statele stabile sunt întemeiate pe comunităti în care oamenii vorbesc
aceeasi limbă si se identifică unul cul altul drept un singur popor -
"noi".
Pe de altă parte, în Uniunea Europeană nu există nici un popor "european",
decât statistic. Tratatul de la Lisabona reprezintă o încercare de a
construi în mod artificial o federatie europeană foarte centralizată,
pornind de sus în jos, pe baza popoarelor Europei, fără informarea si
consimtământul liber exprimat al acestora.

Dacă am fi avut o federatie europeană democratică si acceptabilă, cerinta
constitutională minimă pentru ea ar fi fost ca legile ei să fie initiate si
aprobate de către reprezentantii direct alesi ai poporului, fie în
Parlamentul unional, fie în cele nationale. Din nefericire, nici Tratatul
de la Lisabona si nici Constitutia unională nu prevăd asa ceva.

Conferind mai degrabă indirect o constitutie noii Uniuni pe care acesta o
creează, Tratatul de la Lisabona reprezintă ceea ce premierul belgian Guy
Verhofstadt numea "cheia de boltă a unui stat federal european".
Pentru elitele politice euro-federaliste care au instrumentat vreme de decenii acest proces, aceasta reprezintă o împlinire a ceea ce Declaratia Schuman din 1950, care întemeia Comunitatea Europeană a Cărbunelui si Otelului, declara a fi "primul pas în federatia Europei".

Sursa: 27/6/2008 Bogdan Mateciuc<bogdanmate@yahoo.com>