Acest sfant, care a fost originar din Nicomidia, a fost fiul lui Eustorgius si al Eubulei. Tatal lui a fost un idolatru, dar mama sa a fost crestina, provenind dintr-o familie de inchinatori ai Dumnezeului Celui Viu. Datorita mamei sale a cunoscut credinta si, chiar daca mai tarziu, a fost catehizat in credinta intru Hristos de catre Sfantul Hermolaus (praznuit in 26 iulie) si a fost botezat de catre acesta. A fost inzestrat cu un talent deosebit in medicina, pe care a practicat-o cu filantropie, tamaduind orice boala sau neputinta mai mult cu ajutorul harului lui Hristos decat cu ajutorul medicinei. De aceea, chiar daca parintii trupesti l-au numit Pantoleon (« in toate este ca un leu »), deoarece a aratat mila fata de sufletele si trupurile oamenilor, a fost numit pe buna dreptate Panteleimon, care inseamna « mult-milostiv » sau « in toate milostiv ». O data, dupa ce a tamaduit un orb chemandu-L in ajutor pe Dumnezeu, a deschis si sfuletul aceluia pentru cunoasterea Adevarului. Acesta a fost, de fapt, motivul pentru care a suferit mucenicia ; orbul a fost intrebat de cine a fost tamaduit si cum i s-au deschis ochii, iar acesta a raspuns – la fel ca orbul din Evanghelii - ca a fost un medic si felul in care a fost vindecat. Pentru aceasta sfantul mucenic si mare tamaduitor Panteleimon a fost condamnat la moarte imediata. A fost arestat, a indurat multe vatamari trupesti, iar in anul 305 i-a fost taiat capul, in timpul regatului lui Maximian. Sfantul mare mucenic Panteleimon este unul dintre Sfintii Tamaduitori fara arginti si este cel mai cunoscut dintre acestia, fiind deseori chemat in ajutor. Este intr-un fel egal la statura cu sfantul Gheorghe - care este cel mai des chemat in ajutor dintre sfintii mucenici.
traducere după http://www.iconograms.org/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu