luni, 28 iulie 2008

sfanta Irina Hrisovilanta - sfanta rugaciunii neincetate


Sfanta Irina s-a nascut in secolul al IX-lea in Capadochia. Deoarece era foarte frumoasa atat fizic, cat si spiritual, a fost adusa la Constantinopol pentru a fi prezentata imparatului Mihail (842-867) ca posibila viitoare mireasa. Totusi, asa cum relateaza sfantul Ioanichie cel Mare, voia Domnului pentru ea a fost aceea de a-i fi Lui mireasa si de a imbraca straie de monahie. A practicat o viata monahala ascetica si a suferit mari lupte de la demoni ; in perioada in care a fost doar sora, a inceput sa practice sfaturile sfantului Arsenie cel Mare, legate de monahism – se ruga intreaga noapte cu mainile ridicate spre ceruri. Dumnezeu a facut mari minuni prin ea si a aratat prin ea mari semne, asa incat a fost cinstita de obstea manastirii in care vietuia si a ajuns stareta la Manastirea Hrisovilantu. Dumnezeu i-a daruit si darul inainte vederii si, de asemenea, stia toate gandurile celor care veneau sa ii ceara ajutorul si sfatul. A aparut intr-o vedenie in fata imparatului si l-a mustrat ca vroia sa acuze pe nedrept un nobil. In viata sfintei (care se poate citi doar in limba greaca) se istoriseste ca un marinar din insula Patmos, caruia i-a aparut sfantul Ioan Evanghelistul, i-a adus un taler cu mere placut mirositoare si tamaduitoare. Si i-a spus sfintei ca sfantul Ioan l-a trimis sa i le dea spre ajutor si sa ii spuna ca sunt mere din rai. A adormit intru Domnul la varsta de 103 ani si era la fel de frumoasa fizic si duhovniceste ca atunci cand era tanara. Dupa adormire, a savarsit nenumarate minuni fata de cei care o cheama in rugaciune spre tamaduire.

Traducere E.T. dupa www.iconograms.org

Chiar si in zilele noastre, minunile sfintei Irina Hrisovilanta blagoslovesc pe cei care o cinstesc. Maicile de la manastirea Sfantul Efrem Sirul de pe muntele Olimp ne-au marturisit, in timpul pelerinajului de anul trecut, ca au inchinat un paraclis sfintei Irina si langa acesta au plantat o tuie – care este considerata a fi copacul ei. Si fara sa il altoiasca, tuia s-a transformat in mar roditor. Si maicile blagoslovesc cu mere pe toti pelerinii care se intampla sa treaca pragul manastirii la vremea rodirii lor. Sfanta Irina Hrisovilanta este cel mai adesea pictata in icoane in stare de priveghere, iar in spatele ei sunt tui care se pleaca si ele spre rugaciune.

Alte date despre viaţa acestei sfinte puteţi citi aici.

Niciun comentariu: