manastirea Cheia

Zilele acestea am descoperit frumuseţea duhovnicească, dar şi arhitectura deosebită a Mănăstirii Cheia. M-au impresionat foarte mult reprezentările Dumnezeului Tatăl şi a Dumnezeului Fiul din cele două cupole mai mici, dar şi chipurile Părinţilor pustiei, despre a căror făptuire citisem doar în Pateric; nu i-am mai văzut în nicio altă Biserică Ortodoxă pictaţi atît de expresiv şi, de aceea, vă împărtăşesc şi vouă bucuria întîlnirii cu ei şi cu Lumina din interiorul şi exteriorul Bisericuţei Sfintei Treimi.

Manastirea Cheia se afla la 61 km nord de Ploiesti, pe Valea Teleajenului, la o altitudine de 887 m, la poalele Muntilor Ciucas (Carpatii Orientali), intre paraiele Timpa si Cheita. Zona a fost populata in secolul al XVII-lea, dupa Uniatia din 1701, de refugiati si pastori transilvaneni, iar in 1770 a fost ridicat la poalele muntelui Balabanu un schit de lemn, avand hramul Sf.Nicolae (asezamant distrus de turci sapte ani mai tarziu). In 1790, schitul a fost reconstruit, tot din lemn, pe un alt amplasament (la poalele muntelui Rosu) - locul altarului acestei a doua biserici fiind luat de actualul aghiasmatar al manastirii Cheia. Noul lacas, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, era situat, asa cum aflam dintr-un hrisov domnesc dat de Alexandru Ipsilanti in 1797, "in loc pustiu si intre piietri", fiind locuit de 19 calugari. Starea materiala a schitului era foarte precara si, de aceea, domnitorul ii acorda, prin acelasi act, o suma anuala de 50 de taleri din veniturile vamii de la Valeni - danie intarita pana in 1825 de catre toti domnii urmatori. In 1814, sub Ioan Gheorghe Caragea, asezarea era inregistrata de autoritatile financiare in categoria a patra, in randul celor scutite de orice dari din cauza saraciei. Singura donatie mai importanta primita de schitul de la Cheia in aceasta perioada este mosia Ciocrac, primita de la paharnicul Manolache Hrisoscoleu in martie 1800.
Exista putine marturii despre viata spirituala a asezamantului dinainte de 1820. Aflam ca, sub staretia lui Dometie, schitul era organizat ca o "obstejitie" - chinovie avand ca model vietuirea de obste de tip paisian de la Caldarusani. Inzestrarea bisericii cu obiecte de cult si carti a fost facuta, dupa traditie, de catre ctitori si binefacatorii din Sacele. Alaturi de hramul Adormirea Maicii Domnului, unele documente pomenesc un al doilea - Sfanta Treime, preluat de actuala biserica.
La o data neprecizata, intre 1832 si 1835, schitul a ars din temelii. Au fost salvate si au ajuns pana la noi icoanele imparatesti, stranele, sfesnicele, un antimis, sigiliul din 1832 si un pristornic sculptat in 1820 de staretul Dometie. Un eveniment insemnat in viata schitului Cheia este sosirea aici, in 1834, la chemarea episcopului Chesarie al Buzaului (in a carui eparhie se gasea pe atunci schitul), a ieroschimonahului Damaschin Barsan, originar din Salistea Sibiului. Acesta, impreuna cu fratele sau Iustin, intrasera inca din 1811 in obstea de la Caldarusani, sub indrumarea staretului Dositei - in acea vreme, comunitatea monahala de la Caldarusani era una dintre cele mai apreciate din intreaga lume ortodoxa. Damaschin fusese tuns calugar in 1815 de catre staretul Dositei, devenind apoi diacon in 1825 prin decizia mitropolitului Grigorie Dascalul si ieromonah in 1831, la hotararea episcopului Chesarie, cel care i-a si incredintat misiunea de a repune pe picioare asezamantul de la Cheia. Continuarea aici.