vineri, 31 octombrie 2008

Memoriu privitor la fenomenul Halloween, adresat tuturor cadrelor didactice, dar în special D-lor Directori ai Instituţiilor de învăţământ românesc


Am preluat de pe blogul Nataliei ideea de a posta Memoriul privitor la fenomenul Halloween, pentru că şi eu sînt unul dintre părinţii creştini ortodocşi care nu aprobă nici aceste genuri de manisfestare publică a unei sărbători păgîne - ce nu are nicio legătură cu tradiţia Bisericii Ortodoxe Române - şi nici adoptarea unor "forme fără fond" în cultura noastră românească. Mai multe detalii despre acest subiect puteţi citi aici.

Memoriu privitor la fenomenul Halloween, adresat tuturor cadrelor didactice, dar în special Domnilor Directori ai instituţiilor de învăţămînt românesc

Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi sub egida Fundaţiei Sf Martiri Brancoveni, la iniţiativa unui grup de părinţi, înaintăm prezentul memoriu tuturor cadrelor didactice interesate de buna desfăşurare a procesului de învăţământ şi de corecta îndeplinire a sensurilor pedagogic-educaţionale ale acestuia în şcolile româneşti.

Dorim să atenţionăm asupra unui eveniment care captează atenţia şi canalizează preocupările multora dintre români, începând de la copii, până la părinţi şi bunici în perioada aceasta a anului. Este vorba de ,,sărbătoarea’’ occidentală a Halloween-ului care, sub masca divertismentului, este o veritabilă invocare a demonicului.

Este evident că noi românii ne-am aliniat curentului general impus de cultura şi civilizaţia occidentală, importând forţat şi artificial, exclusiv comercial, această ,,sărbătoare’’, încât ni se par astăzi din ce în ce mai fireşti defilările de oameni deghizaţi cât mai hidos care împânzesc străzile şi umplu localurile, atârnarea în vitrinele magazinelor, în parcuri, ba chiar în case, a simbolurilor mai mult sau mai puţin demonice, în timp ce televiziunea, ziarele şi internetul abundă de reclame specifice evenimentului.

Dar ceea ce a reprezentat motivul major de îngrijorare care a dus la hotărârea luării atitudinii de protest prin prezentul memoriu, a fost constatarea că efectele acestui tip de manifestări se resimt în primul rând în şcolile şi grădiniţele unde învaţă copiii noştri.

Încă de anul trecut am aflat de organizarea în cadrul majorităţii şcolilor din mediu urban şi nu numai, la iniţiativa profesorilor de lb. engleză a unor adevărate ,,festivaluri’’ Halloween, uneori numai în cadrul orelor de lb. engleză, alteori ca o manifestaţie generală extraşcolară ce îi antrenează atât pe copii, cât şi pe profesori. Copiii sunt încurajaţi să participe la Carnavalul cu măşti şi la jocurile distractive specifice momentului, sub pretextul cultivării creativităţii şi al oferirii unor frumoase clipe de divertisment culminând cu premii.

Prin urmare, am socotit de cuviinţă, prin prezentul memoriu şi prin documentaţia aferentă ce vi-o punem la dispoziţie ( pe care o puteţi găsi şi pe Internet la adresa www.hamangia.ro ori www.hamangia.ro/hal.html ), să vă informăm despre istoricul şi sensurile vechi şi noi ale ,,sărbătorii’’.

Totodată, vă aducem la cunoştinţă îngrijorarea pe care o avem ca părinţi privitoare la conotaţiile negative de ordin psihic, emoţional, educaţional şi comportamental pe care le-ar aduce asupra copiilor antrenarea lor în participarea activă la manifestările specifice Halloween-ului.

Este un paradox cum, în cadrul sistemului de învăţământ, ne plângem din ce în ce mai des de creşterea gradului de agresivitate al copiilor, cât şi de amplificarea lipsei de receptivitate a lor la cunoştinţele ce încearcă profesorii să le împărtăşească în cadrul orelor de curs, şi drept urmare se ţin simpozioane şi se organizează concursuri pe tema ,,nonviolenţei’’; iar în paralel cu aceasta, stimulăm indirect tocmai această agresivitate prin direcţionarea greşită a creativităţii copiilor cu urmări greu de anticipat şi poate chiar iremediabile în viitor.

Halloween-ul promovează sub masca divertismentului cultul morţii, personificarea morţii şi a forţelor răului, aceasta fiind în contradicţie totală cu natura şi menirea instituţiilor de învăţământ, putând tulbura mintea şi afecta sănătatea spirituală şi morală a elevilor prin efectele cumulative dezastruoase ale acestei ,,sărbători’’, ce marchează profund psihicul copiilor, care nu au mecanisme psihice pentru a se apăra de această deversare a demonicului, a urâtului, a odiosului, a magiei, în viaţa lor emoţională şi ajung ulterior să le accepte ca fireşti, în mod necondiţionat.

Copilul încă nu face bine distincţia între real şi imaginar încât degeaba scriu producătorii de costume tip ,,Superman’’ pe etichete: ,,cu acest costum nu se poate zbura’’, că tot se găseşte câte un ,,năzdrăvan’’ care, influenţat şi extaziat de prestanţa eroului din film, încearcă să-l imite, sfârşind tragic într-o cădere în gol.

Care este pragul psihologic la care un copil deghizat în ,,vampir’’ şi care strigă în glumă: ,,vreau sânge...mi-e sete de sânge...’’ să şi intre în pielea personajului şi doar aşa, ,,în joacă’’, să vrea să vadă cum e când chiar curge sânge?

Dacă ar fi şi numai un singur caz în zece ani la toate şcolile din România când dintr-o glumă nevinovată şi dintr-un inocent carnaval să se sfârşească tragic şi tot ar fi un semnal de alarmă. Statisticile efectuate însă în ţările unde ,,sărbătorirea’’ Halloween-ului este în vogă de mulţi ani arată că procentul de accidente e mult mai mare şi nu sunt doar cazuri izolate situaţiile când de la o joacă se poate ajunge la o mare dramă. În U.S.A., ţara unde această ,,sărbătoare’’ pervertită a atins apogeul maleficului, creşterea violenţelor în timpul Halloween-ului este o evidenţă, acest moment al anului remarcându-se prin numărul cel mai mare de acţiuni violente, fapte penale, ,,glume’’ proaste care duc la accidente grave, distrugeri, numărul cel mai mare de beţivi, consum crescut de droguri la persoane din ce în ce mai tinere, inclusiv la copii.

Îşi poate asuma vre-un profesor responsabilitatea pentru urmările ce ar putea apărea în urma acestui nevinovat joc: ,,de-a urâtul’’?

Poate corpul profesoral să rămână indiferent la imaginea pe care şcoala unde predau o are în exterior? Panoul şcolii reflectă imaginea şcolii, este ca şi o emblemă a şcolii.Orice eveniment extraşcolar (cenacluri, cursuri opţionale, concursuri, serbări, festivităţi) se imortalizează prin fotografii care împreună cu documentaţia scrisă aferentă se afişează la panou, iar şcolile şi profesorii primesc calificative pentru strădania de a întreprinde astfel de manifestări extraşcolare care să stimuleze creativitatea copiilor.

Anul trecut, făcând o incursiune prin mai multe şcoli dobrogene ( situaţia fiind asemănătoare la nivel naţional ) la panourile principale ,,tronau’’fotografiile jalnice ale măscăririi copiilor noştri în monştri, piraţi, vampiri, strigoi, scheletre, cât şi premiatele compuneri în limba engleză cu teme macabre. Aceasta să fie creativitatea ce să o dorim cultivată la copii: capete tăiate, trupuri spânzurate, case bântuite? Şi panourile au păstrat aceste mărturii aproape două luni până când au fost înlocuite cu imagini şi texte specifice Crăciunului.

Nu e suficient că observăm abrutizarea sensibilităţii, a delicateţei, a purităţii sufleteşti specifice copilăriei prin suprasaturarea cu subiecte de violenţă şi erotism pe care mass-media, internetul, jocurile pe calculator şi industria cinematografică o aduc asupra copiilor?

De cele mai multe ori din lipsă de timp, sau chiar din ignoranţă, părinţii nu se preocupă să îşi ferească copii de o asemenea sistematică otrăvire şi măcar nădejde aveam ca în cadrul sistemului educaţional de învăţământ să li se dea copiilor repere bune. Îi trimitem la şcoală cu nădejdea ca măcar şcoala să facă oameni din ei, iar şcoala... îi învaţă să fie...vampiri, vârcolaci, demoni, monştri...aşa...,,în joacă’’, pentru ,,cultivarea creativităţii’’...

Vă aduceţi aminte de scandalul iscat la nivel naţional pe tema păstrării sau nu a însemnelor religioase în instituţiile şcolare? Instanţa judecătorească a dat în final drepturi depline părinţilor să hotărască dacă e folositor sau nu pentru copii lor să aibă în sălile de clasă icoane. Şi părinţii au hotărât... şi icoanele au rămas...

Cât timp încă, în România, mai pot părinţii să decidă asupra copiilor, îndrăznim şi noi să profităm de acest drept şi în cazul de faţă, cerând insistent RENUNŢAREA LA ORICE MANIFESTARE DE TIP HALLOWEEN in scoli.

Există multe alte metode de a stimula creativitatea copiilor noştri decât copierea, imitarea fără discernământ a unor practici şi obiceiuri legate de sărbători ale altor popoare, datini pe care nici acele popoare însele nu le mai înţeleg semnificaţia. Una este ca în cadrul orei de lb. engleză să se prezinte ca notă informativă existenţa unei sărbători specifice culturii şi civilizaţiei americane arătând originile ei şi sensurile vechi şi actuale; iar alta e să ne maimuţărim părinţi, copii şi profesori împreună de dragul imitaţiei şi al alinierii la direcţia generală. Nu tot ce este general valabil şi acceptat într-o epocă dată este şi neapărat bun. Nu tot ce se socoteşte folositor educării copiilor noştri după baremele moderne ale gândirii occidentale este, obiectiv vorbind, într-adevăr folositor. De ce în ceea ce priveşte crezul personal şi cultivarea simţământului religios la copii sunt din ce în ce mai multe voci ale psihologilor moderni care insistă spre a nu-i îndoctrina de mici pe copii, ci să fie lăsaţi ca singuri la maturitate să hotărască asupra opţiunii religioase; iar în ce priveşte îndobitocirea lor prin aceste surogate de sărbători pseudo-religioase tip Valentine’s Day şi Halloween nu li se prezintă adevărul despre originile lor şi despre semnificaţiile obiceiurilor legate de acestea... căci atunci sigur, măcar o parte dintre ei, ar opta să nu meargă cu valul, ci ar sta contra curentului cu toate riscurile care ar decurge de aici.

Suntem de acord să se prezinte în cadrul orei de lb. engleză, dacă într-adevăr aceasta prevede programa, doar în mod informativ şi nimic mai mult despre existenţa acestei ,,sărbători’’ specifice astăzi culturii şi civilizaţiei americane, deşi chiar Noul Continent a împrumutat-o prin filieră irlandeză de la vechii celţi.

Ce-ar fi ca la ora de istorie când se studiază civilizaţia Inca profesorul să organizeze şi imitaţii, aşa, ,,în joacă’’, a ritualurilor cu sacrificii umane, spre exemplu.

Iertaţi nota ironică şi oarecum agresivă a limbajului acestui Memoriu care se datorează conştientizării gravităţii situaţiei în contextul indiferenţei generale. Este specific nouă românilor să nu ne asumăm responsabilitatea luării unor atitudini critice faţă de curentul general aşteptând ca problema să se rezolve de la sine sau ca alţii să ia iniţiativa.

Este oarecum firesc ca după 50 de ani de urmare a directivelor venite din ,,Răsărit’’ să ne întoarcem acum cu totul cu faţa spre ,,Apus’’. Şi totuşi corect ar fi să ne preocupe cultivarea propriului discernământ şi al specificului nostru ca neam, nu să copiem ,,forme fără fond’’. De nu vom fi cu luare aminte copiii noştri îşi vor forma treptat gustul pentru macabru, ocult, sadism şi violenţă, în acest sens fiind ajutaţi de desenele animate cu monştri, jocurile agresive pe calculator, filmele horror şi cărţile pentru copii, deja clasice, din seria Harry Potter, etc.

În urma unui extemporal dat elevilor de clasa a IV.a într-o şcoală americană, la întrebarea:,,cum aţi vrea să serbaţi Halloween-ul?’’, 80% dintre ei au răspuns:,,aş vrea să omor pe cineva...’’. Acesta este împactul sărbătorii. Ar putea zice cineva:,, noi n-am ajuns până aici...’’, dar dacă nu ne responsabilizăm vom ajunge.

In Rusia încă din 2003 orice eveniment legat de ,,sărbătoarea’’ Halloween în instituţiile de învăţământ a fost interzis. Alexander Gavrilov, reprezentantul Ministerului Educaţiei şi Învăţământului a declarat că această hotărâre este motivată de faptul că această ,,sărbătoare’’ ,,promovează cultul morţii, personificarea morţii şi a demonicului, fiind în contradicţie cu natura instituţiilor de învăţământ şi tulburând mintea şi afectând sănătatea spirituală şi morală a elevilor’’, concluziile sale fiind împărtăşite de o serie de psihologi şi psihiatri consultaţi pe această temă.

În nădejdea că toate cele spuse vor avea răsunet pozitiv în conştiinţa cât mai multor români, dar în primul rând al conducătorilor instituţiilor de învăţământ şi al profesorilor de lb. şi literatura engleză, vă mulţumim pentru înţelegere şi pentru frumoasa şi corecta îndrumare moral-civică ce vă veţi strădui să o cultivaţi copiilor noştri şi în continuare.

P.S. Conştienţi de faptul că mulţi români împărtăşesc părerea noastră privitoare la multiplele efecte negative pe care le pot avea asupra tinerei generaţii participarea la manifestările şi festivalurile de tip Halloween şi din dorinţa de a strânge rândurile, de a fi uniţi în ,,lupta’’ ( dacă putem zice aşa ) contra tendinţei de generalizare a fenomenului imitaţional în care se încadrează şi Halloween-ul, chemăm pe toţi cei într-un duh cu cele scrise să se alăture nouă prin adeziune şi să răspândească într-un cerc cât mai larg materialele oferite (mai ales către cadrele didactice ) spre a trezi conştiinţele şi a stopa, dacă este cu putinţă, acest fenomen nociv societăţii noastre.

( 19 octombrie 2008 )

* Preot Mihai Deliorga împreună cu toţi credincioşii Parohiei ,,Sf. Arhangheli’’ din loc. Poarta Albă, jud. Constanţa
* Fundatia Sf Martiri Brancoveni – Scoala Brancoveneasca Constanta
* Cu Binecuvantarea IPS Teodosie Arhiepiscop al Tomisului

Un comentariu:

Anonim spunea...

Subscriu!