Memoriu privitor la fenomenul Halloween, adresat tuturor cadrelor didactice, dar în special D-lor Directori ai Instituţiilor de învăţământ românesc

Am preluat de pe blogul Nataliei ideea de a posta Memoriul privitor la fenomenul Halloween, pentru că şi eu sînt unul dintre părinţii creştini ortodocşi care nu aprobă nici aceste genuri de manisfestare publică a unei sărbători păgîne - ce nu are nicio legătură cu tradiţia Bisericii Ortodoxe Române - şi nici adoptarea unor "forme fără fond" în cultura noastră românească. Mai multe detalii despre acest subiect puteţi citi aici.

Memoriu privitor la fenomenul Halloween, adresat tuturor cadrelor didactice, dar în special Domnilor Directori ai instituţiilor de învăţămînt românesc

Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi sub egida Fundaţiei Sf Martiri Brancoveni, la iniţiativa unui grup de părinţi, înaintăm prezentul memoriu tuturor cadrelor didactice interesate de buna desfăşurare a procesului de învăţământ şi de corecta îndeplinire a sensurilor pedagogic-educaţionale ale acestuia în şcolile româneşti.

Dorim să atenţionăm asupra unui eveniment care captează atenţia şi canalizează preocupările multora dintre români, începând de la copii, până la părinţi şi bunici în perioada aceasta a anului. Este vorba de ,,sărbătoarea’’ occidentală a Halloween-ului care, sub masca divertismentului, este o veritabilă invocare a demonicului.

Este evident că noi românii ne-am aliniat curentului general impus de cultura şi civilizaţia occidentală, importând forţat şi artificial, exclusiv comercial, această ,,sărbătoare’’, încât ni se par astăzi din ce în ce mai fireşti defilările de oameni deghizaţi cât mai hidos care împânzesc străzile şi umplu localurile, atârnarea în vitrinele magazinelor, în parcuri, ba chiar în case, a simbolurilor mai mult sau mai puţin demonice, în timp ce televiziunea, ziarele şi internetul abundă de reclame specifice evenimentului.

Dar ceea ce a reprezentat motivul major de îngrijorare care a dus la hotărârea luării atitudinii de protest prin prezentul memoriu, a fost constatarea că efectele acestui tip de manifestări se resimt în primul rând în şcolile şi grădiniţele unde învaţă copiii noştri.

Încă de anul trecut am aflat de organizarea în cadrul majorităţii şcolilor din mediu urban şi nu numai, la iniţiativa profesorilor de lb. engleză a unor adevărate ,,festivaluri’’ Halloween, uneori numai în cadrul orelor de lb. engleză, alteori ca o manifestaţie generală extraşcolară ce îi antrenează atât pe copii, cât şi pe profesori. Copiii sunt încurajaţi să participe la Carnavalul cu măşti şi la jocurile distractive specifice momentului, sub pretextul cultivării creativităţii şi al oferirii unor frumoase clipe de divertisment culminând cu premii.

Prin urmare, am socotit de cuviinţă, prin prezentul memoriu şi prin documentaţia aferentă ce vi-o punem la dispoziţie ( pe care o puteţi găsi şi pe Internet la adresa www.hamangia.ro ori www.hamangia.ro/hal.html ), să vă informăm despre istoricul şi sensurile vechi şi noi ale ,,sărbătorii’’.

Totodată, vă aducem la cunoştinţă îngrijorarea pe care o avem ca părinţi privitoare la conotaţiile negative de ordin psihic, emoţional, educaţional şi comportamental pe care le-ar aduce asupra copiilor antrenarea lor în participarea activă la manifestările specifice Halloween-ului.

Este un paradox cum, în cadrul sistemului de învăţământ, ne plângem din ce în ce mai des de creşterea gradului de agresivitate al copiilor, cât şi de amplificarea lipsei de receptivitate a lor la cunoştinţele ce încearcă profesorii să le împărtăşească în cadrul orelor de curs, şi drept urmare se ţin simpozioane şi se organizează concursuri pe tema ,,nonviolenţei’’; iar în paralel cu aceasta, stimulăm indirect tocmai această agresivitate prin direcţionarea greşită a creativităţii copiilor cu urmări greu de anticipat şi poate chiar iremediabile în viitor.

Halloween-ul promovează sub masca divertismentului cultul morţii, personificarea morţii şi a forţelor răului, aceasta fiind în contradicţie totală cu natura şi menirea instituţiilor de învăţământ, putând tulbura mintea şi afecta sănătatea spirituală şi morală a elevilor prin efectele cumulative dezastruoase ale acestei ,,sărbători’’, ce marchează profund psihicul copiilor, care nu au mecanisme psihice pentru a se apăra de această deversare a demonicului, a urâtului, a odiosului, a magiei, în viaţa lor emoţională şi ajung ulterior să le accepte ca fireşti, în mod necondiţionat.

Copilul încă nu face bine distincţia între real şi imaginar încât degeaba scriu producătorii de costume tip ,,Superman’’ pe etichete: ,,cu acest costum nu se poate zbura’’, că tot se găseşte câte un ,,năzdrăvan’’ care, influenţat şi extaziat de prestanţa eroului din film, încearcă să-l imite, sfârşind tragic într-o cădere în gol.

Care este pragul psihologic la care un copil deghizat în ,,vampir’’ şi care strigă în glumă: ,,vreau sânge...mi-e sete de sânge...’’ să şi intre în pielea personajului şi doar aşa, ,,în joacă’’, să vrea să vadă cum e când chiar curge sânge?

Dacă ar fi şi numai un singur caz în zece ani la toate şcolile din România când dintr-o glumă nevinovată şi dintr-un inocent carnaval să se sfârşească tragic şi tot ar fi un semnal de alarmă. Statisticile efectuate însă în ţările unde ,,sărbătorirea’’ Halloween-ului este în vogă de mulţi ani arată că procentul de accidente e mult mai mare şi nu sunt doar cazuri izolate situaţiile când de la o joacă se poate ajunge la o mare dramă. În U.S.A., ţara unde această ,,sărbătoare’’ pervertită a atins apogeul maleficului, creşterea violenţelor în timpul Halloween-ului este o evidenţă, acest moment al anului remarcându-se prin numărul cel mai mare de acţiuni violente, fapte penale, ,,glume’’ proaste care duc la accidente grave, distrugeri, numărul cel mai mare de beţivi, consum crescut de droguri la persoane din ce în ce mai tinere, inclusiv la copii.

Îşi poate asuma vre-un profesor responsabilitatea pentru urmările ce ar putea apărea în urma acestui nevinovat joc: ,,de-a urâtul’’?

Poate corpul profesoral să rămână indiferent la imaginea pe care şcoala unde predau o are în exterior? Panoul şcolii reflectă imaginea şcolii, este ca şi o emblemă a şcolii.Orice eveniment extraşcolar (cenacluri, cursuri opţionale, concursuri, serbări, festivităţi) se imortalizează prin fotografii care împreună cu documentaţia scrisă aferentă se afişează la panou, iar şcolile şi profesorii primesc calificative pentru strădania de a întreprinde astfel de manifestări extraşcolare care să stimuleze creativitatea copiilor.

Anul trecut, făcând o incursiune prin mai multe şcoli dobrogene ( situaţia fiind asemănătoare la nivel naţional ) la panourile principale ,,tronau’’fotografiile jalnice ale măscăririi copiilor noştri în monştri, piraţi, vampiri, strigoi, scheletre, cât şi premiatele compuneri în limba engleză cu teme macabre. Aceasta să fie creativitatea ce să o dorim cultivată la copii: capete tăiate, trupuri spânzurate, case bântuite? Şi panourile au păstrat aceste mărturii aproape două luni până când au fost înlocuite cu imagini şi texte specifice Crăciunului.

Nu e suficient că observăm abrutizarea sensibilităţii, a delicateţei, a purităţii sufleteşti specifice copilăriei prin suprasaturarea cu subiecte de violenţă şi erotism pe care mass-media, internetul, jocurile pe calculator şi industria cinematografică o aduc asupra copiilor?

De cele mai multe ori din lipsă de timp, sau chiar din ignoranţă, părinţii nu se preocupă să îşi ferească copii de o asemenea sistematică otrăvire şi măcar nădejde aveam ca în cadrul sistemului educaţional de învăţământ să li se dea copiilor repere bune. Îi trimitem la şcoală cu nădejdea ca măcar şcoala să facă oameni din ei, iar şcoala... îi învaţă să fie...vampiri, vârcolaci, demoni, monştri...aşa...,,în joacă’’, pentru ,,cultivarea creativităţii’’...

Vă aduceţi aminte de scandalul iscat la nivel naţional pe tema păstrării sau nu a însemnelor religioase în instituţiile şcolare? Instanţa judecătorească a dat în final drepturi depline părinţilor să hotărască dacă e folositor sau nu pentru copii lor să aibă în sălile de clasă icoane. Şi părinţii au hotărât... şi icoanele au rămas...

Cât timp încă, în România, mai pot părinţii să decidă asupra copiilor, îndrăznim şi noi să profităm de acest drept şi în cazul de faţă, cerând insistent RENUNŢAREA LA ORICE MANIFESTARE DE TIP HALLOWEEN in scoli.

Există multe alte metode de a stimula creativitatea copiilor noştri decât copierea, imitarea fără discernământ a unor practici şi obiceiuri legate de sărbători ale altor popoare, datini pe care nici acele popoare însele nu le mai înţeleg semnificaţia. Una este ca în cadrul orei de lb. engleză să se prezinte ca notă informativă existenţa unei sărbători specifice culturii şi civilizaţiei americane arătând originile ei şi sensurile vechi şi actuale; iar alta e să ne maimuţărim părinţi, copii şi profesori împreună de dragul imitaţiei şi al alinierii la direcţia generală. Nu tot ce este general valabil şi acceptat într-o epocă dată este şi neapărat bun. Nu tot ce se socoteşte folositor educării copiilor noştri după baremele moderne ale gândirii occidentale este, obiectiv vorbind, într-adevăr folositor. De ce în ceea ce priveşte crezul personal şi cultivarea simţământului religios la copii sunt din ce în ce mai multe voci ale psihologilor moderni care insistă spre a nu-i îndoctrina de mici pe copii, ci să fie lăsaţi ca singuri la maturitate să hotărască asupra opţiunii religioase; iar în ce priveşte îndobitocirea lor prin aceste surogate de sărbători pseudo-religioase tip Valentine’s Day şi Halloween nu li se prezintă adevărul despre originile lor şi despre semnificaţiile obiceiurilor legate de acestea... căci atunci sigur, măcar o parte dintre ei, ar opta să nu meargă cu valul, ci ar sta contra curentului cu toate riscurile care ar decurge de aici.

Suntem de acord să se prezinte în cadrul orei de lb. engleză, dacă într-adevăr aceasta prevede programa, doar în mod informativ şi nimic mai mult despre existenţa acestei ,,sărbători’’ specifice astăzi culturii şi civilizaţiei americane, deşi chiar Noul Continent a împrumutat-o prin filieră irlandeză de la vechii celţi.

Ce-ar fi ca la ora de istorie când se studiază civilizaţia Inca profesorul să organizeze şi imitaţii, aşa, ,,în joacă’’, a ritualurilor cu sacrificii umane, spre exemplu.

Iertaţi nota ironică şi oarecum agresivă a limbajului acestui Memoriu care se datorează conştientizării gravităţii situaţiei în contextul indiferenţei generale. Este specific nouă românilor să nu ne asumăm responsabilitatea luării unor atitudini critice faţă de curentul general aşteptând ca problema să se rezolve de la sine sau ca alţii să ia iniţiativa.

Este oarecum firesc ca după 50 de ani de urmare a directivelor venite din ,,Răsărit’’ să ne întoarcem acum cu totul cu faţa spre ,,Apus’’. Şi totuşi corect ar fi să ne preocupe cultivarea propriului discernământ şi al specificului nostru ca neam, nu să copiem ,,forme fără fond’’. De nu vom fi cu luare aminte copiii noştri îşi vor forma treptat gustul pentru macabru, ocult, sadism şi violenţă, în acest sens fiind ajutaţi de desenele animate cu monştri, jocurile agresive pe calculator, filmele horror şi cărţile pentru copii, deja clasice, din seria Harry Potter, etc.

În urma unui extemporal dat elevilor de clasa a IV.a într-o şcoală americană, la întrebarea:,,cum aţi vrea să serbaţi Halloween-ul?’’, 80% dintre ei au răspuns:,,aş vrea să omor pe cineva...’’. Acesta este împactul sărbătorii. Ar putea zice cineva:,, noi n-am ajuns până aici...’’, dar dacă nu ne responsabilizăm vom ajunge.

In Rusia încă din 2003 orice eveniment legat de ,,sărbătoarea’’ Halloween în instituţiile de învăţământ a fost interzis. Alexander Gavrilov, reprezentantul Ministerului Educaţiei şi Învăţământului a declarat că această hotărâre este motivată de faptul că această ,,sărbătoare’’ ,,promovează cultul morţii, personificarea morţii şi a demonicului, fiind în contradicţie cu natura instituţiilor de învăţământ şi tulburând mintea şi afectând sănătatea spirituală şi morală a elevilor’’, concluziile sale fiind împărtăşite de o serie de psihologi şi psihiatri consultaţi pe această temă.

În nădejdea că toate cele spuse vor avea răsunet pozitiv în conştiinţa cât mai multor români, dar în primul rând al conducătorilor instituţiilor de învăţământ şi al profesorilor de lb. şi literatura engleză, vă mulţumim pentru înţelegere şi pentru frumoasa şi corecta îndrumare moral-civică ce vă veţi strădui să o cultivaţi copiilor noştri şi în continuare.

P.S. Conştienţi de faptul că mulţi români împărtăşesc părerea noastră privitoare la multiplele efecte negative pe care le pot avea asupra tinerei generaţii participarea la manifestările şi festivalurile de tip Halloween şi din dorinţa de a strânge rândurile, de a fi uniţi în ,,lupta’’ ( dacă putem zice aşa ) contra tendinţei de generalizare a fenomenului imitaţional în care se încadrează şi Halloween-ul, chemăm pe toţi cei într-un duh cu cele scrise să se alăture nouă prin adeziune şi să răspândească într-un cerc cât mai larg materialele oferite (mai ales către cadrele didactice ) spre a trezi conştiinţele şi a stopa, dacă este cu putinţă, acest fenomen nociv societăţii noastre.

( 19 octombrie 2008 )

* Preot Mihai Deliorga împreună cu toţi credincioşii Parohiei ,,Sf. Arhangheli’’ din loc. Poarta Albă, jud. Constanţa
* Fundatia Sf Martiri Brancoveni – Scoala Brancoveneasca Constanta
* Cu Binecuvantarea IPS Teodosie Arhiepiscop al Tomisului

Şarpele şi porumbelul - părintele Savatie Baştovoi

1

Întîmplarea despre care vom povesti s-a petrecut cu mai bine de o mie cinci sute de ani în urmă. Qidunul era un sătuc din apropierea Edessei în care, ca în toate satele mici, nu se întîmpla nimic deosebit. Oamenii de aici trăiau ca şi toţi ceilalţi ţărani din Siria, îndeletnicindu-se cu trebi care abia dacă le puteau asigura hrana de zi cu zi. Acest sătuc poate că s-ar fi cufundat pentru totdeauna în uitare dacă în apropierea lui nu s-ar fi sălăşluit un om a cărui faimă a ajuns cunoscută în toată lumea. Numele lui, dacă este să-l pomenim, cel mai probabil că nu va spune cititorului nimic. Totuşi a fost o vreme cînd în cinstea acestui om se cîntau cîntări şi imnografi de seamă îi închinau imne. Secole de-a rîndul Siria a transmis viaţa lui ca pe una din cele mai frumoase poveşti despre puterea dragostei şi a prieteniei.
Omul despre care vorbim se numea Avraamie. Nu ştim de unde a venit şi cum a ajuns să rămînă în apropierea Qidunului, dar nimeni nu şi-ar mai fi putut închipui micul sătuc fără chilia Bătrînului Avraamie. „Bătrîn” este un fel de a spune, căci aşa s-a obişnuit în Orientul creştin să fie numiţi monahii care au ajuns la desăvîrşire. Vîrsta părintelui Avraamie trebuie să fi fost între 40 şi 45 de ani. Nu se ştie nici dacă acesta a fost sau nu căsătorit înainte de a alege vieţuirea singuratecă.
Cum se întîmpla de obicei în astfel de cazuri, sătenii n-au întîrziat să dea tîrcoale sfîntului poposit lîngă satul lor. Însă vizitele lor nu se alegeau cu nimic. Puţini se puteau lăuda cu faptul că l-au văzut pe Avraamie, darămite să fi vorbit cu el. Probabil că Avraamie n-ar fi răspuns niciodată nimănui, dacă nu i s-ar fi descoperit aceasta de către Dumnezeu însuşi. Aşa pustnicul a început să primească la sine pe cei care veneau să-i ceară sfatul şi sfintele rugăciuni.
Nu puţine erau minunile care se săvîrşeau prin Avraamie. Oamenii veneau la el pentru a se izbăvi de boli, dar şi pentru alte nevoi din cele mai felurite. Faţa călugărului însă nu o vedea nimeni, căci el le vorbea tuturor pe ferestruică, numai în anumite ore ale zilei, dimineaţa. Restul vremii părintele Avraamie o petrecea în rugăciune şi în contemplarea lui Dumnezeu. De fapt, numai Dumnezeu însuşi ştie adevărata taină a petrecerii robului Său…
Aici ar fi trebuit să se încheie istorisirea despre viaţa călugărului Avraamie. Aşa sfîrşesc vieţile marilor sihaştri dintotdeauna. Petrecerea lor fiind una lăuntrică, nimeni nu poate povesti mai mult decît minunile care se săvîrşesc prin rugăciunile lor. De fapt, este şi greu să spunem dacă minunile fac parte din însăşi viaţa sfinţilor, sau dacă ele sînt ceva ce depăşesc limitele acesteia. Cei care au cunoscut călugări sfinţi, au văzut că minunile pe care le săvîrşeau aceştia erau cumva paralele cu viaţa lor de zi cu zi. Adevărata viaţa a sihastrului a rămas întotdeauna undeva adînc în inima lui.
Poate că şi părintele Avraamie s-ar fi amestecat cu miile de călugări anonimi din acea perioadă pentru care sfinţenia devenise un lucru obişnuit. S-a întîmplat însă ca viaţa lui să capete o întorsătură neobişnuită pentru un sihastru, atît de neobişnuită încît unii din cronicarii săi de mai tîrziu nu s-au sfiit să pună gestul său la graniţă cu nebunia, dar o nebunie pe care cu toţii o vor numi sfîntă.
Într-una din zile, în Qidun poposi un străin însoţit de o copilă. Acesta spunea că vine din satul lui Avraamie şi că trebuie să-l vadă neapărat. Sătenii i-au zis să aştepte pînă a doua zi dimineaţă, cînd părintele ar putea să-l primească. Străinul însă nu se lăsa înduplecat. Aflînd de la săteni unde se află chilia părintelui, a pornit îndată într-acolo. Ajuns la faţa locului, bătu cu nerăbdare în uşa mică a chiliei. Pentru că nu auzi nici un răspuns, străinul bătu cu şi mai multă înverşunare. Urmă aceeaşi tăcere care începu să-l scoată din sărite.
– Deschide, sau o las aici şi plec! Mă auzi, Avraamie? Eu mi-am făcut treaba! – striga străinul ca şi cum ar fi avut vreo înţelegere cu călugărul pe care acesta n-o onorase.
– Deschide sau plec! Sînt flămînd şi obosit, n-am chef să înoptez în pustietatea asta! Vreau să merg la un han, să mănînc şi să mă culc! Cu toate că banii lui frate tu’ nu-mi ajung nici ca să mă întorc acasă! Gata! Ia-ţi odrasla şi s-a terminat! Eu mi-am făcut treaba!
Tăcerea apăsătoare a pustiului se ridică ameninţătoare asupra străinului. El simţi cum cedează în faţa ei şi o uşoară spaimă îl cuprinse. Dacă Avraamie nu mai e aici? Oare ar putea lăsa el copila în această pustietate? Nu, niciodată! Dar ce să facă? Să o ia cu el? Nici asta n-ar face-o. Străinul avea acasă copiii săi, iar o gură în plus însemna pentru el o povară prea mare. Lehămesit, se aşeză pe o piatră de lîngă chilia pustnicului şi acum îi părea rău că nu a ascultat de sătenii care l-au sfătuit să vină dimineaţa. Cu siguranţă cineva l-ar fi găzduit şi i-ar fi dat de mîncare. Făptura lui costelivă fu cuprinsă în întregime de oboseala drumului şi de foame.
– Cine-i acolo? – se auzi pe neaşteptate vocea călugărului din chilie.
– Sînt eu, Şenoda…
– Cine-i Şenoda?
– Vin din satul tău…
– Avraamie n-are sat! Avraamie e călugăr!
– De la fratele tău care a murit…
– Fratele meu a murit?
– Da.
– Şi ce doreşti?
– A lăsat o fiică, e aici…
– Avraamie n-are fiică!
– A zis să o aduc la tine…
– Ţi-am zis că Avraamie nu are fiică! Să o ducă la mamă-sa!
– N-are mamă… Adică are, dar nu ştie unde e. A fugit cu nişte măscărici, se zice că e la un bordel…
– Să o dea la neamuri!
– N-are neamuri. A zis că numai pe tine te are, fratele lui. M-a plătit pe mine înainte de moarte să o aduc la tine. Mi-a dat cam puţini bani…
– Ai înnebunit? Avraamie s-a făcut călugăr şi acum să-şi ia femeie să trăiască cu el?
– E doar o copilă!
– Niciodată!
– Bine, eu mi-am făcut treaba! – începu străinul să se enerveze din nou – să ştii că eu n-am de gînd s-o cresc! Dacă n-o vrei, o duc la un bordel şi o las acolo! Aşa o să-mi scot şi banii pe călătoria asta blestemată! Mă auzi?
Se lăsă o linişte apăsătoare în care străinul aştepta speriat să vadă dacă nu cumva a stricat totul cu această îndîrjire care, de altfel, nu-i stătea în fire. Soarele începu să-l ardă şi el îşi dădu seama că îi era şi foarte sete.
– Cîţi ani are? – se auzi în cele din urmă glasul înmuiat al călugărului.
– Şapte.
– Zici că e a lui frate-meu?
– Da, că doar n-am făcut atîta drum ca să-ţi spun o minciună.
– Şi cum o cheamă?
– Maria.
Se auzi oblonaşul. Străinul se ridică bucuros de pe piatra pe care stătu toată această vreme. Se apropie şi luă pîinişoara din mîna întinsă a călugărului. Nu-i văzu faţa, dar mîna lui era atît de copleşitoare încît străinului i se păru că Avraamie l-a privit prin acea mînă. Apoi luă şi vasul cu apă. Nu-şi putea veni în fire. Gîndul că acest călugăr vede cu mîinile îl răvăşi. Simţea că nu făcuse bine vorbind cu atîta îndrăzneală.
– Bine, Şenoda – se auzi glasul dinlăuntru – lasă copila şi pleacă. Maica Domnului te-a trimis la mine, căci ea este ocrotitoarea acestei copile. Acum du-te. În curînd vei avea şi banii după care acum îţi pare rău.
Străinul, care mai devreme arăta atîta nerăbdare să plece, acum simţi că totul s-a terminat prea repede. Ar fi vrut să mai rămînă lîngă chilia călugărului. Nu-şi mai simţea nici oboseala, iar pîinea mică îi săturase foamea. „Şenoda”… Suna atît de dulce numele său în gura sfîntului. Îşi dădu seama că a fi strigat pe nume de un sfînt este tot una cu a te naşte din nou. Se simţea chemat la viaţă pentru a doua oară. Glasul acesta îl chemase pe nume spre o altă viaţă, spre un alt rost. Copleşit de aceste gînduri, Şenoda dispăru în întinsul pustiei.

2

Pustnicul Avraamie s-a trezit la uşa chiliei cu un copil. Numai aceasta nu făcu parte din închipuirile sale despre viaţa pustnicească. Renunţase la plăcerea de a fi cu o femeie ca acum să-şi ia asupra sa greutatea creşterii unui copil? Ar fi trecut el şi peste asta dacă copilul ar fi fost un băiat. Dar ce să facă cu o fată? O femeie în chilia unui pustnic? Aşa ceva nu s-a mai pomenit! S-a zis cu liniştea lui Avraamie!… Toate acestea i-au trecut pustnicului prin cap înainte de a deschide uşa chiliei.
Era pentru prima dată, de cînd a venit aici, cînd a văzut pămîntul luminat de soare. În toţi aceşti ani ieşea afară numai noaptea, pentru nevoile firii. Totul i se părea atît de mare şi de inutil. Se obişnuise cu întunericul chiliei, acolo era lumea lui. Lumea aceasta de afară nu mai exista, uitase de ea… Se simţea ca şi cum ar fi scăpat un ulcior de apă din mîini. În acest ocean inutil de lumină o văzu pe copilă. Era singurul lucru cu rost. Stătea ţeapănă, cu mîinile atîrnînd, privindu-l cu ochii ei mari şi negri printre părul care îi ajungea pînă la marginea sindonaşului cusut dintr-o pînză folosită. Părea că ar fi putut să stea aşa şi o săptămînă, dacă nu i s-ar fi poruncit să se mişte.
– Hai, intră! – rosti pustnicul cu vocea lui de om care nu mai vorbise demult.
Copila îşi mişcă picioruşele rănite şi intră în chilie. Aici era răcoare şi bine, deşi nu se vedea nimic. Avraamie o aşeză pe scăunelul mic, iar el rămase în picioare. Scoase de sub măsuţă nişte finice uscate pe care i le aduse cineva în ziua paştelui. Le înmuie într-o străchiniţă cu apă şi i le dădu. Copila nu mînca. Într-un tîrziu, Avraamie îşi dădu seama că aceasta nu vede şi deschise uşa ca să intre soarele. În fîşia de lumină care tăie chilia copila începu să mănînce finicele.
În timp ce Maria mînca, monahul se apucă să scotocească pe sub masă. Negăsind ce căuta, îşi scoase capuşonul şi-l puse pe capul fetiţei.
– Ascunde-ţi părul – mormăi el cu vocea lui aspră.
Copila lăsă jumătatea de finic muşcată şi începu să-şi strîngă părul cu mîinile ei ude. Arăta însă atîta neîndemînare, încît Avraamie hotărî să i-l strîngă el. Adună cu brutalitate pletele copilei şi le îndesă, răsucindu-le, sub gluga pe care i-o legă sub bărbie.
– Aceasta să nu o mai scoţi de pe cap, nici cînd dormi! – zise Avraamie aproape răstindu-se. Apoi ieşi afară şi reveni peste cîteva ore. Umblă prin pustiu rugîndu-se şi gîndindu-se cu nelinişte la viaţa sa de mai departe. Cînd reveni în chilie, găsi copila dormind pe rogojina lui.
Avraamie înţelegea că viaţa lui nu va mai fi ca înainte. Nu putea dormi într-o chilie cu o femeie, chiar dacă aceasta era copil şi îi era rudă. Rînduielile călugăreşti nu-i îngăduiau să ţină în chilie nici măcar un copil de parte bărbătească, darămite o fetiţă.
Copila a continuat să doarmă pe rogojina lui, iar el îşi petrecea nopţile afară, rugîndu-se şi dormind puţin, spre dimineaţă, pe pămîntul gol. N-a durat mult şi el îşi găsi un loc care îi plăcu. În fiecare noapte Avraamie se ducea acolo şi, curînd, îşi făcu o nouă chilie, lăsînd-o pe cea veche Mariei.
Dacă pînă atunci îşi putea îngădui să petreacă mai toată vremea în rugăciune, de acum nu mai era aşa. Puţina hrană pe care o folosea spre întărirea trupului nu mai ajungea pentru doi. În plus, nu putea da copilului numai pîinea uscată şi apa pe care o folosea de obicei. Avea nevoie de fructe, de lapte şi poate chiar şi de ceva mai bunişor. La urma urmei, copilul nu a venit aici ca să se facă pustnic. Nu e decît o orfană nefericită.
Părintele Avraamie începu să muncească mult, împletind coşuri din vlăstare de finic şi cruci din piele pe care le trimitea în oraş printr-un călugăr tînăr. Acesta venea la el dintr-o mănăstire apropiată. De banii cîştigaţi călugărul cumpăra din oraş fructe, iar în zilele de sîmbătă şi duminică lapte şi brînză pe care le ducea copilei la chilia ei. Peste zi Maria venea şi ea la chilia părintelui Avraamie, care o învăţa literele spre a putea citi Scriptura, dar şi felul cum trebuie să petreacă în chilie fără să se plictisească. Curînd Maria a învăţat să citească şi să împletească cruciţe din piele şi lînă care mergeau şi ele la vînzare în oraş. Totul începea să reintre în albia firească a lucrurilor şi viaţa aceasta în trei părea un lucru binecuvîntat de Dumnezeu.

3

Maria deprindea repede tot ce-i spunea părintele şi unchiul său Avraamie. Curînd ea se obişnuise cu viaţa în pustie şi oricine o vedea zicea că a fost născută pentru a fi călugăriţă. Acum copila purta un sindon călugăresc şi avea capul acoperit cu o gluguşoară bărbătească pe care era brodată o cruciţă purpurie. Maria se lupta cu neastîmpărarea proprie vîrstei şi cu singurătatea care o cuprindea de multe ori, mai ales în amiezile fierbinţi şi parcă fără de sfîrşit ale pustiului.
Atunci cînd starea de melancolie şi singurătate devenea nesuferită, Maria mergea la unchiul său care o îmbărbăta spre răbdare. Aceste vizite au început să fie prea dese şi tulburau liniştea pustnicului. Pentru a o deprinde să rabde, Avraamie i-a interzis Mariei să-l viziteze peste săptămînă, îngăduindu-i o singură întrevedere, duminica.
Părintele Avraamie o învăţa pe Maria să biruie aceste stări prin răbdare şi rugăciune, alungîndu-le ca pe un duşman viclean şi parşiv. Mai întîi melancolia se furişează în suflet sub forma unei uşoare nemulţumiri şi neastîmpărări, făcîndu-te să te simţi inutil şi dezorientat. După aceea ea îţi înfăţişează minţii amintiri dulcege sau visări în care totul ar putea să fie mult mai bine decît este. Inima începe să tînjească între ceea ce este, ceea ce a fost şi ceea ce ar putea fi, pricinuind o apăsare nesuferită.
Nu numai sufletul, ci şi întreg trupul devine greoi şi leneş, nevrînd să se mai supună minţii. Oricît îşi repeta Maria că trebuie să se ridice şi să se roage, nu reuşea, simţindu-se înţepenită în această stare ca într-o mlaştină. Uneori petrecea ceasuri întregi pe rogojină, sprijinită într-un cot şi privind pe ferestruica mică prin care nu vedea nimic decît lumină, o lumină la fel de leneşă ca şi trupul ei, care, în loc s-o trezească, o îmbia spre somn.
Tînăra pustnică a observat că această stare de moleşeală şi visare bolnăvicioasă o părăsea de îndată ce auzea paşi apropiindu-se de chilia ei. Sătenii şi oamenii din împrejurimi, aflînd că pustnicul Avraamie are o însoţitoare, au început să vină mai des, transmiţînd prin Maria necazurile lor şi cerîndu-i sfintele sfaturi şi rugăciuni. Pelerinii aduceau totodată fiecare cîte ceva, unii fructe, alţii pîine, iar alţii piele şi lînă pentru rucodelie.
Aşadar, ori de cîte ori Maria auzea paşi apropiindu-se de chilie, simţea o înviorare ciudată care o ridica îndată de pe rogojină îndemnînd-o să aprindă candela şi să tămîieze, iar atunci cînd auzea bătăi în uşă inima ei începea să bată cu putere şi faţa îi era cuprinsă ca de nişte flăcări uşoare şi răcoroase. Mica pustnică ieşea în grabă înaintea oaspeţilor şi se arăta de fiecare dată foarte vioaie, dulce la vorbă şi la înfăţişare.
De fiecare dată cînd se vedea cuprinsă de această vioiciune în faţa oaspeţilor, Maria îşi aducea aminte de cuvintele părintelui Avraamie care îi spunea că această stare, cît şi moleşeala care o cuprinde în singurătate, de fapt, sînt doi demoni răi care se înlocuiesc unul pe celălalt, unul al melancoliei şi altul al slavei deşarte. Aceste cuvinte ale părintelui rămîneau neînţelese pentru fetiţă şi ea încerca să-şi închipuie demonii şi felul în care aceştia ar putea să pătrundă pînă la sufletul ei şi să-l pornească spre stări atît de diferite.
Undeva în adîncul ei Maria refuza să creadă cele zise de unchiul său, deşi se vedea pe ea însăşi purtată de aceste stări contradictorii ca de o mînă puternică fără să li se poată împotrivi. Maria nu putea crede că toate aceste gînduri şi porniri care îi umpleau inima cufundînd-o într-o visare uneori dulce, alteori apăsătoare şi dureroasă nu sînt gîndurile ei, ci demoni nesuferiţi cărora trebuie să li se împotrivească…
După ce plecau pelerinii, Maria rămînea iar singură în chilie. Urechile ei mai păstrau vocile vizitatorilor, iar mintea îi era plină de chipuri care se schimbau unul pe altul. Oamenii care veneau aduceau cu ei un aer diferit şi nou care străbătea din felul lor de a vorbi, de a se mişca şi chiar din mirosul lor pe care Maria nu-l putea alunga uneori şi cîteva zile.
Întinsă pe rogojină, ea îşi închipuia acum că unii dintre ei au fost poate şi în oraşe, în Edessa sau în Emesa şi au văzut acolo case mari şi uliţe petruite. Maria îşi aminti piaţa în care a fost odată, pe cînd era mică de tot, purtată în braţe de mama sa. Ea nu putea să uite trupa de dansatori îmbrăcaţi în haine colorate. Tînăra pustnică fu cuprinsă iar de dorinţa de a îmbrăca macar o singură dată o rochie ca a dansatoarei frumoase pe care o văzuse în piaţă. Gîndul că aceasta nu se va întîmpla niciodată o umplea de o durere surdă şi de o revoltă mocnindă împotriva acestui pustiu nesuferit şi chiar a iubitului ei unchi Avraamie.

Continuarea aici.

ce este dragostea?

O anchetă printre copii de 4-8 ani cu tema “Ce este dragostea? a oferit o adevărată surpriză, prin răspunsurile de o profunzime peste aşteptări.

1. Cînd bunica a avut un acces de reumatism de nu se putea apleca să-şi dea cu lac pe unghiile de la picioare, bunicul a făcut-o pentru ea, deşi şi el avea reumatism la mîini. Asta e dragostea! Rebeca, 6 ani

2. Cînd cineva te iubeşte, are un mod deosebit de a-ţi spune numele, încît ţi-l simţi în siguranţă în gura lui! Billy, 6 ani

3. Dragoste e cînd mergi la restaurant să mănînci şi dai toţi cartofii prăjiţi cuiva, fără să-iceri nimic în schimb! Crissy, 6 ani

4. Dragoste e cînd faci pe cineva să zîmbească, chiar dacă e obosit! Terry, 4 ani

5. Dragoste e cînd mama pregăteşte cafeaua tatii şi ia o guriţă să vadă dacă a ieşit gustoasă. Danny, 7 ani

6. Dragoste e cînd spui unui băiat că e frumoasă bluza lui şi el vine de atunci numai cu bluza aceea. Noel, 7 ani

7. Dragoste e cînd căţeluşul tău îţi linge toată faţa, deşi l-ai lăsat singurel toată ziua! Mary-Ann, 4 ani

8. Cînd iubeşti, genele tale flutură în sus şi-n jos şi de sub ele cad steluţe! Keren, 6 ani

9. Cînd nu iubeşti e interzis să spui “te iubesc!”; dar cînd iubeşti, trebuie să o spui mereu, că oamenii uită! Jessica, 8 ani

Scopul cercetării a fost acela de a găsi un copil cu o inteligenţă afectivă deosebită. Alesul a fost un băieţel de 4 ani al cărui vecin bătrîn tocmai îşi pierduse soţia. Cînd l-a văzut pe bătrîn plîngînd, băieţelul s-a dus la el şi s-a urcat pe genunchi. Mai tîrziu, mama lui l-a întrebat ce i-a spus bătrînului. “Nimic! Pur şi simplu l-am ajutat să plîngă!”

conferinţa "Familia creştină ortodoxă azi" - maica Siluana

Mîine, 28 octombrie, maica Siluana revine la Braşov şi va susţine o prelegere despre "Familia creştină ortodoxă azi", la Facultatea de Silvicultură (vis-a-vis de maternitate), la ora 19. Conferinţa este organizată de Filiala ASCOR Braşov şi de Radio Ortodoxia Braşov.

sfîntul mare mucenic Nestor

În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Nestor.

Acesta fiind tânar si foarte frumos, era cunoscut Marelui Mucenic Dimitrie; si alergând la locul unde se afla Sfântul Dimitrie în paza, a cazut la picioarele lui si a zis: "Robul lui Dumnezeu, vreau sa ma lupt cu Lie; roaga-te pentru mine, chemând numele lui Hristos". Iar sfântul însemnându-l cu semnul cinstitei Cruci, i-a zis: "Si pe Lie vei birui si pentru Hristos vei marturisi". Deci mergând la locul de lupta, privindu-l Maximian, a zis: "Dumnezeul lui Dimitrie ajuta-mi" si apucându-se cu acel grozav ucigas Lie, si lovindu-l lovitura de moarte tocmai în inima, l-a omorât. Iar împaratul s-a tulburat la suflet si îndata a poruncit de a omorât pe Sfântul Dimitrie cu sulitele, ca pe un pricinuitor al junghierii lui Lie; si pe Sfântul Nestor a poruncit de l-au omorât cu sabia lui.

Sursa:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie27.htm