«Hotaram ca de acum inainte si in veci, Cuviosii Simeon si Amfilohie de la Pangarati (cu ziua de praznuire la 7 septembrie), Sfantul Cuvios Chiriac de la Tazlau (9 septembrie), Sfintii Cuviosi Iosif si Chiriac de la Bisericani (1 octombrie), Sfintii Cuviosi Rafael si Partenie de la Agapia Veche (21 iulie), Sfantul Cuvios Iosif de la Varatec (16 august) si Sfantul Cuvios Ioan de la Rasca si Secu (30 august) sa fie numarati intre sfintii Bisericii, sa fie pomeniti si cinstiti prin cantari de lauda in zilele lor de praznuire ». (Tomosul Sinodal de Canonizare, 5 iunie 2008)
Sfântul Cuvios Amfilohie de la Pângăraţi
Sfântul Cuvios Amfilohie de la Pângăraţi s-a născut în anul 1487, undeva în partea de nord a Moldovei. Viaţa monahală şi-a început-o de foarte tânăr, la Mănăstirea Moldoviţa, de unde a venit la Pângăraţi, în anul 1508. Aici a fost ales, de către toţi, ocârmuitor, conducând obştea mănăstirii timp de 56 de ani. În anul 1566, Cuviosul Amfilohie Sihastrul, cunoscând că i se apropie sfârşitul vieţii, a lăsat egumen la Pângăraţi, în locul său, pe ieromonahul Teodorit, ucenicul său, iar el s-a retras la Moldoviţa, mănăstirea lui de metanie. Acolo, fericitul Amfilohie a primit marele şi îngerescul chip al schimniciei sub numele de Enoh, adăugând osteneli peste osteneli, timp de încă patru ani de zile. Iar în anul 1570, aflând de la Duhul Sfânt ceasul morţii sale, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi şi-a dat cu pace sufletul său în braţele Domnului nostru Iisus Hristos, în 7 septembrie. Întrucât Cuviosul Amfilohie a fost cinstit încă din viaţă ca sfânt, îndată după mutarea sa din trup, părinţii celor două mănăstiri, Moldoviţa şi Pângăraţi, îl prăznuiau anual la data săvârşirii sale.
Sfântul Cuvios Simeon de la Pângăraţi
Sfântul Cuvios Simeon s-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-o localitate din apropierea oraşului Piatra Neamţ. Încă din tinereţe a intrat în obştea Mănăstirii Bistriţa. În anul 1461, domnitorul Ştefan cel Mare i-a dăruit bani şi ajutor să înalţe o mică biserică de lemn. Terminându-se biserica, în acelaşi an, a fost sfinţită la 26 octombrie de mitropolitul Teoctist I, când a hirotonit în preot pe Simeon, care a devenit astfel primul întemeietor şi egumen al Mănăstirii Pângăraţi, ce s-a numit până în 1508 „Schitul lui Simeon”. În urma năvălirii turcilor, Cuviosul Simeon şi-a luat ucenicii şi a trecut peste Carpaţi în Transilvania, stabilindu-se la Mănăstirea Caşiva (Transilvania), unde, după puţin timp, s-a mutat cu pace la cereştile locaşuri, în toamna aceluiaşi an, 1476. După adormirea sa, a fost îngropat de ucenicii săi cu cinste în acea mănăstire.
Sfântul Cuvios Chiriac de la Bisericani
Cuviosul Chiriac de la Bisericani s-a nevoit la începutul secolului al XVII-lea, la Mănăstirea Bisericani, care număra pe atunci peste 100 de călugări. S-a retras în pustie, într-o peşteră din muntele lui Simon, unde s-a nevoit singur, în aspră osteneală, timp de 60 de ani. Moaştele lui au fost aşezate în peştera în care a trăit, peşteră ce se poate vedea şi astăzi şi în care s-a amenajat, mai târziu, un paraclis în cinstea lui. Mai târziu, din cauza deselor tulburări din ţară, sfintele moaştele au fost împărţite.
Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani
S-a născut într-o localitate din ţinutul Neamţ şi, de mic, având înclinare spre viaţa călugărească, a intrat în obştea Mănăstirii Bistriţa. A plecat să se închine la mormântul Domnului din Ierusalim, apoi a adunat în preajma lui 17 pustnici si a întemeiat prima comunitate duhovnicească românească cunoscută în Ţara Sfântă. Dar, năvălind arabii asupra Sfintelor Locuri, după multă tulburare, Cuviosul Iosif şi-a luat ucenicii şi a venit în Moldova, la Mănăstirea Bistriţa. După ce numărul ucenicilor a crescut, a înălţat o mică biserică, al cărei hram era Buna Vestire, construind şi chilii împrejur. Schitul Cuviosului Iosif s-a numit „Schitul Bisericani”, adică „al evlavioşilor”.
Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău
S-a născut la începutul secolului al XVII-lea într-o familie de credincioşi din localitatea Mesteacăn. A intrat din fragedă tinereţe în obştea Mănăstirii Tazlău. S-a retras, în pustnicie, într-o peşteră pe un munte din apropierea mănăstirii, numit Măgura Tazlăului. În acea perioadă, de intensă propagandă calvină venită din Transilvania, el se constituie într-un adevărat apărător şi mărturisitor al dreptei credinţe, păstrând aprinsă flacăra Ortodoxiei în tot ţinutul Neamţului. Trece la Domnul în jurul 1660, fiind înmormântat în pridvorul bisericii mănăstirii.
Sfântul Ierarh Ioan de la Râşca
S-a născut în ţinutul Vrancei (pe atunci numit ţinutul Putnei), din neam de răzeşi, din binecredincioşii părinţi Gheorghe şi Anastasia. Tânârul vrâncean a fost călugărit de egumenul Agafton, în jurul anului 1630, la Mânâstirea Râşca. În anul 1667, Ioan este ales, hirotonit şi instalat episcop al Huşilor, iar din anul 1674 şi până la fericita sa mutare la Domnul, în anul 1685, Ioan a păstorit Episcopia Romanului.
Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec
Cuviosul Părinte Iosif s-a născut în jurul anului 1750, în localitatea Valea Jidanului din Transilvania. Acesta a cunoscut viaţa monahală din tinereţe, alegând să devină ucenic al Cuviosului Paisie Velicicovschi, pe când se afla la Mănăstirea Dragomirna. Cuviosul părinte a trecut la cele veşnice la 28 decembrie 1828, fiind înmormântat în pronaosul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” de la Mănăstirea Văratec.
Sfântul Cuvios Partenie de la Agapia Veche
Partenie, părintele cel sfânt şi minunat, vrednic urmaş al sihaştrilor din Munţii Agapiei, a vieţuit în aceste locuri în secolul al XVII-lea. Tradiţia spune despre el că a sihăstrit în Muntele Scaunele. Mărturie a vieţuirii sale sfinte şi minunate este şi faptul că, după moarte (1660), trupul fiindu-i dezgropat, după rânduiala strămoşească, a fost găsit nestricat.
Sfântul Cuvios Rafail de la Agapia Veche
Cuviosul Rafail s-a nevoit în străvechiul aşezământ călugăresc Agapia din Deal, în secolul al XVI-lea. Acesta a fost cinstit încă din secolul al XVII-lea, mai ales în Moldova, ca unul dintre sfinţii români mai mari. Sfântul Rafail s-a născut, după unele izvoare, în localitatea Bursucani, din ţinutul Bârladului, fiind fiul unor părinţi virtuoşi şi de neam bun. În condica sfântă şi în pomelnicele vechi este numit Fericitul Stareţ Rafail.
Datele despre noii sfinti nemteni sint preluate de pe site-urile :
http://www.mmb.ro/ro/index.php?pagina=50&data=2008060530
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu