După ce luni moaştele Sfântului Gheorghe, aduse cu o săptămână în urmă în Braşov, s-au întors în Grecia, ieri, la Biserica din cartierul Noua au poposit moaştele sfântului Ioan Botezătorul. Aducerea moaştelor la această Biserică nu a fost întâmplătoare, căci ieri, creştinii ortodocşi de pretutindeni au sărbătorit naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, acesta fiind, de altfel, şi hramul lăcaşului de cult din Noua. Cu acest prilej, părinţii parohi au reuşit să aducă şi moaştele celui care ocroteşte acest lăcaş – Sfântul Ioan Botezătorul. Sfintele relicve au ajuns în Biserică dis de dimineaţă, aduse de părintele stareţ Teoctist de la mănăstirea Plăviceni, din judeţul Teleorman. Caseta ce conţinea fragmente din mâna sfântului a fost depusă chiar în faţa altarului, în Biserică. Tot de dimineaţă începuse şi pelerinajul credincioşilor, pentru că cei mai mulţi deja aflaseră de venirea lor. Copii de mânuţă cu părinţii lor, tineri, bătrâni – sute de credincioşi s-au perindat ieri prin faţa casetei cu moaşte, rugându-se şi închinându-se. Moaştele nu vor rămâne în Braşov însă decât până în această seară, astfel încât credincioşii li se vor mai putea ruga doar astăzi. „Moaştele au fost aduse aici pentru că astăzi sărbătorim naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, unul dintre hramurile Bisericii noastre. Ele vor rămâne în Braşov două zile, astăzi (ieri - n.r.) şi mâine (azi - n.r.) până seara, pentru ca şi cei care sunt foarte ocupaţi din punct de vedere profesional să poată veni la Biserică să se închine moaştelor celui dintâi dintre sfinţii Bisericii. Pentru noi, acesta este şi un prilej de cinstire a trupului care a trăit în curăţire spirituală înaltă. Acestea sunt moaşte purtătoare de har duhovnicesc şi atingându-le şi rugându-ne lor putem în acest fel să intrăm în comuniune cu sfinţii Bisericii”, ne-a spus părintele Cornel Toma de la Biserica din Noua.
Sursa:
Cînd Te-ai pogorît la moarte, Cel ce ești Viața cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorît cu strălucirea Dumnezeirii; și cînd ai înviat pe cei morți din cele de dedesubt, toate Puterile cerești au strigat: Dătătorule de viață, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
miercuri, 25 iunie 2008
moastele sfantului Ioan Botezatorul la Brasov
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu