Uşa şi cuiele

A fost odată un băiat cu un caracter foarte urît. Tatăl lui i-a dat într-o zi un săculeţ cu cuie şi i-a spus să bată cîte un cui în uşa grădinii, de fiecare dată cînd îşi pierde cumpătul şi se ceartă cu cineva.

În prima zi a bătut 37 de cuie în uşă. Săptămînile ce au urmat a învăţat să se controleze şi numărul cuielor bătute în uşă s-au micşorat de la o zi la alta. Descoperise că este mult mai uşor să te controlezi, decît să baţi cuie într-o uşă. În sfîrşit, a venit ziua în care băiatul nu a mai bătut niciun cui în uşă. Prin urmare, s-a dus la tatăl lui să îi spună că nu a mai bătut niciun cui în această zi. Tatăl i-a spus atunci să scoată un cui din uşă pentru fiecare zi care trece, în care nu îşi pierde răbdarea. Zilele au trecut şi, în sfîrşit, băiatul a putut să îi spună tatălui că a scos toate cuiele din uşă.

Tatăl l-a condus pe băiat pînă în faţa uşii şi i-a spus : „Fiule, te-ai purtat foarte bine, dar priveşte cîte găuri sînt în uşă! Nu va mai fi niciodată ca înainte. Cînd te cerţi cu cineva şi cînd îi spui lucruri urîte, îi laşi o rană ca acaesta... poţi înfige un cuţit într-un om şi să îl scoţi imediat, dar rana va rămîne pentru totdeauna. Nu are importanţă de cîte ori te vei scuza, rana va rămîne. O rană verbală face la fel de rău ca şi una fizică”.