sfîntul Efrem Sirul şi mănăstirea lui de la poalele muntelui Olimp - Grecia

Mănăstirea sfîntului Efrem Sirul se află situată la poalele muntelui Olimp. De fiecare dată cînd am ajuns acolo ca pelerin, am fost impresionată foarte mult de arhitectura acestui locaş ortodox, dar şi de icoanele, broderiile şi dulciurile (dulceaţă, miere, sucuri naturale, vin dulce) pe care monahiile vieţuitoare în această cetate le pictează, le cos şi le prepară.

Mănăstirea adăposteşte şi cinstitele moaşte ale sfîntului Efrem Sirul, mai precis părţi din mîna dreaptă, mînă cu care a scris atîtea imne ortodoxe minunate.

De asemenea, mănăstirea are şi o trapeză foarte frumoasă, unde fiecare pelerin primeşte apă, cafea şi dulciuri greceşti.

Sursa fotografii: pelerinajele din 2005 şi 2007 ale comunităţii ortodoxe din care fac parte

Pentru cei dintre voi care doresc să afle mai multe despre viaţa şi lucrarea duhovnicească a acestui sfînt ortodox, am găsit pe OrthodoxWikipedia următoarele însemnări:

Părintele nostru Efrem Sirul a fost un prolific scriitor de imnuri şi teolog din secolul IV. El este cinstit de creştini din lumea întreagă, dar în mod deosebit de creştinii siriaci, ca sfânt. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă este în 28 ianuarie.

Nume

Efrem mai este cunoscut şi ca Efraim (ebraică sau greacă), Efrem (latină), Afraim sau Afrem (ambele siriace). Totuşi, "Efrem" este scrierea preferată în general.

Siriacă — ܡܪܝ ܐܦܪܝܡ ܣܘܪܝܝܐ — Mâr Aphrêm Sûryâyâ.

Greacă — Άγιος Εφραιμ Συρος — Hagios Ephraim Syros.

Latină — Sanctus Ephraem Syrus

Engleză — Saint Ephrem the Syrian

Arabă — أفرام السرياني — Afram as-Suryani

Viaţa

Efrem s-a născut în jurul anului 306, în oraşul Nisibis (actualul Nusaybin, la graniţa cu Siria). Dovezi cuprinse în imnografia sa sugerează că ambii săi părinţi făceau parte din comunitatea creştină în creştere a oraşului, deşi hagiografii târzii au scris că tatăl său era preot păgân. În Nisibis-ul zilelor lui Efrem erau vorbite numeroase limbi, îndeosebi dialecte ale aramaicii. Comunitatea creştină folosea dialectul siriac. Numeroase religii păgâne, iudaismul şi grupările creştine timpurii concurau una cu cealaltă pentru inima şi sufletul locuitorilor. Erau vremuri de puternice tensiuni religioase şi politice. Împăratul roman Diocleţian semanse un tratat cu omologul său persan, Nerses în 298 care trecuse Nisibis în mâinile romanilor. Persecuţiile sălbatice ale lui Diocleţian sunt o parte importantă a moştenirii bisericii Nisibene din perioada creşterii lui Efrem.

Sfântul Iacov (Mar Jacob), primul episcop din Nisibis, a fost ales în 308, Iar Efrem a crescut sub îndrumarea sa. Sfântul Iacov este cunoscut ca unul din participanţii la Primul Sinod Ecumenic din 325. Efem a fost botezat de tânăr, Iacov i-a fost profesor (în siriacă malpânâ, un titlu cu o mare încărcătură de respect pentru creştinii siriaci). A fost hirotonit ca diacon or atunci ori mai târziu. A început să compună imnuri şi să scrie comentarii biblice ca parte a sarcinilor sale educative. În imnurile sale, adeseori se referă la sine însuşi ca la un "om care adună laolaltă", (`allânâ), la episcopul său ca "păstorul" (râ`yâ) iar la comunitatea sa ca "ţarc" (dayrâ). Popular, Efrem este creditat ca fondatorul Şcolii din Nisibis, care în secolele următoare a a fost centrul învăţăturilor Bisericii Asiriene de Răsărit (i.e., Nestorieni).

În 337, împăratul Constantin I, care a transformat creştinismul în religie legală (recepta) în Imperiul Roman, a murit. Profitând de această oportunitate, Shapur al II-lea al Persiei a iniţiat o serie de atacuri în nordul Mesopotamiei de sub administraţie romană. Nisibis a fost asediat în 338, 346 şi 350. În timpul primului asediu, Efrem consideră că episcopul Iacov a apărat oraşul cu rugăciunile sale. Episcopul îndrăgit de Efrem a murit curând după acest evenimet, iar Babu a condus destinele bisericii prin vremurile tulburi ale disputelor de frontieră. În timpul celui de-al treilea asediu, din anul 350, Shapur a schimbat cursul râului Mygdonius pentru a ocoli zidurile Nisibisului. Nisibisenii au refăcut repede fortificaţiile în timp ce cavaleria pe elefanţi a perşilor s-a împotmolit în pământul mocirlos de pe fundul râului. Efrem a sărbătorit salvarea miraculoasă a oraşului într-un imn ca fiind ca plutirea sigură Arcei lui Noe pe puhoaiele potopului.

O legătura fizică importantă cu viaţa lui Efrem o constituie baptisteriul din Nisibis. Inscripţia spune că a fost construit sub episcopul Vologese în 359. Acesta este anul în care Shapur a început iarăşi să jefuiască regiunea. Oraşele din jurul Nisibisului au fost distruse pe rând iar locuitorii lor ucişi sau deportaţi. Imperiul Roman avea interese predominante în vest, iar Constanţius şi Iulian Apostatul se luptau pentru controlul întregului imperiu. În cele din urmă, la moartea lui Constanţius, Julian şi-a început marşul către Mesopotamia. El a adus cu sine persecuţiile sălbatice din ce în ce mai puternice asupra creştinilor. Julian a început un marş temerar cu destinaţia finală capitala perşilor, Ctesiphon, unde, suprasolicitat şi depăşit numeric, a început imediat retragerea pe acelaşi drum. Julian a fost omorât în timp ce asigura retragerea, iar armata l-a ales pe Jovian ca împărat în locul lui. Spre deosebire de predecesorul său, Jovian era un creştin nicenian. A fost silit de circumstanţe să încheie pace cu Shapur, şi a cedat Nisibisul Persiei, cu condiţia ca toţi creştinii să poată părăsi liberi oraşul. Episcopul Abraham, succesorul lui Vologeses şi-a condus poporul în exil.

Efrem s-a alăturat unui grup numeros de refugiaţi care s-a îndreptat către vest, iniţial către Amida (Diyarbakir), şi în cele din urmă în Edessa (actualul Sanli Urfa) în 363. Efrem, spre sfârşitul celui de al VI-lea deceniu de viaţă a candidat la preoţie în noua biserică, şi se pare că şi-a continuat munca de profesor (probabil în şcoala din Edessa). Edessa fusese dintotdeauna inima lumii vorbitoare de siriacă, iar oraşul era plin de filizofii şi religii păgâne. Efrem spune despre creştinii ortodocşi nicenieni că erau numiţi, pur şi simplu, "Palutians" în Edessa, după un episcop decedat. Arianii, Marcioniţii, Maniheiştii, Bardaisan-iştii şi diverse mişcări Gnostice se autoproclamau ca fiind adevărata biserică. În toată această confuzie, Efrem a scris un mare număr de imnuri în apărarea ortodoxiei. Un scriitor siriac ulterior Jacob din Serugh, scrie că Efrem a pus toate corurile de femei să îi cânte imnurile transpuse pe melodii populare siriace în forumul din Edessa.

După zece ani de rezidenţă în Edessa, după şaizeci de ani, Efrem a trecut la Domnul, după unii în 373, iar după alţii în 379.

Scrieri

S-au păstrat peste patru sute de imnuri compuse de Efrem. Admiţând totuşi că unele dintre ele s-au pierdut, nu există nic un dubiu privind productivitatea lui Efrem. Istoricul bisericii Sozomen spune că Efrem ar fi scris peste trei milioane de versuri. Efrem combină în scrierile sale o moştenire triplă: el schiţează pe modelele şi metodele iudaismului rabinic timpuriu, el foloseşte strălucit ştiinţa şi filizofia greacă, şi delectează cu simbolismul misterelor în tradiţia mesopotamiană/persană.

Cele mai importante opere ale sale sunt imnurile lirice (madrâšê). Aceste imnuri sunt pline cu imagini după izvoare biblice, tradiţii populare sau alte religii şi filozofii. madrâšê -ele sunt scrise în strofe ritmate şi acoperă peste cincizeci de scheme metrice de versificare. Fiecare madrâšê are propria qâlâ, o linie tradiţională identificată după primul vers. Toate aceste qâlâ, sunt acum pierdute. Se pare că Bardaisan şi Mani compuneau madrâšê, iar Efrem a sesizat că le poate folosi pentru a se împotrivii pretenţiilor lor. madrâšê sunt strânse în diferite şi numeroase cicluri de imnuri. Fiecare grup are un nume — Carmina Nisibena, Despre Credinţă, În Rai, Despre Feciorie, Împotriva ereziilor— dar aceste titluri nu sunt justificate pentru întreaga colecţie. (de exemplu doar prima jumătate din Carmina Nisibena este despre Nisibis). Fiecare madrâšâ are un refren de obicei (`unîtâ), care este repetat după fiecare strofă. Scriitori de după Efrem au susţinut că madrâšê erau cântate de corurile de femei cu acompaniament de liră.

Efrem a scris şi omilii (mêmrê) în versuri. Aceste predici în versuri sunt însă mult mai puţine decât madrâšê. madrâšê.sunt scrise în perechi heptosilabice (perechi de versuri de şapte silabe fiecare).

A treia categorie de scriei ale lui Efrem o constituie lucările în proză. A scri comentarii biblice la Diatessaron-ul lui Tatian (singura concordanţă evanghelică a bisericii siriace timpurii), la Geneză, Ieşire şi la Faptele Apostolilor şi Scrisorile Sfântului Apostol Pavel. De asemnea a scris împotriva lui Bardaisan, Mani, Marcion şi a altora.

Efrem a scris exclusiv în limba siriacă, dar există traducei ale scrierilor sale în armeană, coptă, greacă şi în alte limbi. Unele din operele sale există doar în traduceri (majoritatea în armeană). Bisericile siriace încă folosesc multe din imnurile lui Efrem ca parte din ciclul anual de cult. Însă, multe din aceste imnuri liturgice au fost prelucrate şi vin în conflict cu versiunile originale.

Textul cel mai mare, critic şi autentic al lui Efrem a fost compilat între 1955 şi 1979 de către Dom Edmund Beck, OSB ca perte integrantă din Corpus Scriptorum Christianorum Orientalium.

"Efrem Grecul"

Meditaţiile literare ale lui Efrem referitor la credinţa creştină şi poziţia lui faţă de erezii au făcut din el o sursă populară de inspiraţie în întreaga biserică. Acest lucru s-a întâmplat ca o continuare a faptului că există un număr uriaş de lucrări ale lui Efrem în domeniul pseudoepigrafiei şi hagiografii. Unele din aceste compoziţii sunt în versuri, adesea o variantă heptosilabică a cupletelor lui Efrem. Multe din aceste opere sunt compoziţii târzii din limba greacă. Adesea, cei care studiază opera sfântului Efrem se referă la această lucrare de mari dimensiuni ca având un singur şi imaginar autor numit Efrem Grecul sau Efrem Graecus (în opoziţie cu realul Efrem Sirul). Nu putem spune că toate textele în greacă atribuite lui Efrem nu îi aparţin, dar o parte din ele în mod sigur nu sunt ale sale. Cu toate acestea, compoziţiile în limba greacă sunt sursa principală de materiale pseudoepigrafice, şi conţin, de asemenea, lucrări în latină, slavonă şi arabă. Nu există o analiză critică acestor opere, şi multe din ele sunt considerate ca autentice de Biserică.

Cea mai cunoscută dintre aceste scrieri este "Rugăciunea Sfântului Efrem", care este parte integrantă din slujbele din Postul mare ale creştinismului răsăritean.

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-mi mie, slugii Tale!

Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

rugăciunea este de obicei urmată de 12 de închinăciuni - 3 serii de câte 4, după cum urmează: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! (închinăciune); Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul! (închinăciune); Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, miluieşte-mă! (închinăciune); Fără de număr ţi-am greşit, Doamne, iartă-mă! (închinăciune).

Cinstirea ca sfânt

Cu toate că Sfântul Efrem nu a fost călugăr, este ştiut că a practicat o viaţă ascetică severă, crescând permanent în sfinţenie. În vremea sa, monahismul era la începuturile sale în Egipt. Se pare că facea parte dintr-o comunitate urbană, strâns unită, de creştini care "conveniseră" împreună să slujească şi să se abţină de la relaţii sexuale. Unii dintre termenii siriaci folosiţi de Efrem să-şi descrie comunitatea au fost ulterior folosiţi pentru descrierea comunităţilor monahale, dar afirmaţia că a fost călugăr este nefondată.

Popular, Efrem este creditat cu câtevă călătorii. Într-una din acestea l-a vizitat pe Sfântul Vasile cel Mare. Acest fapt îl apropie pe Efrem Siriacul de Părinţii Capadocieni, şi constituie un pod teologic important între vederile spirituale ale celor doi, care aveau multe în comun.

În plus, Efrem este creditat şi cu vizitarea lui Abba Bishoi (Pisoes) aflat în mănăstirile din Wadi Natun, Egipt. Ca şi vizita legendară făcută Sfântului Vasile cel Mare, această vizită constituie un pod teologic între originile monahismului şi răspândirea lui în biserică..

Cel mai popular apelativ pentr Efrem este "Harpa Duhului" (siriacă Kenârâ d-Rûhâ). Mai este cunoscut ca "Diaconul din Edesa", "Soarele Sirienilor" şi ca "Stâlpul bisericii".

În cadrul tradiţiei bisericii, Efrem demonstrează că poezia nu este numai un mijloc adecvat pentru teologie, şi chiar superior în multe feluri discursului teologic.În plus, el încurajrază citirea Sfintei Scripturi într-un mod care îşi are rădăcinile mai mult în credinţă decât în analiza critică. Efrem arată un simţ adânc al legăturilor dintre toate fiinţelor create, ceea ce face ca unii să vadă în el un "sfânt ecologist".

Citate

"Îndrăzneala dragostei noastre îţi place, Doamne, la fel de mult cum îţi place că trebuie să-ţi furăm din cele ce ne dăruieşti."

"Duşmanul neîmpăcat al lumii întregi, în nrobrăzarea sa neruşinată, atacă Sfânta Biserică atacându-i slujitorii. Doamne, nu lăsa Biserica Ta Sfântă fără ajutorul tău, pentru că promisiunea ce ne-ai făcut-o privind invincibilitatea ei nu poate fi vădită ca neadevărată."

"Binecuvâtată este acea persoană care a consimţit să devină cel mai bun prieten al credinţei şi rugăciunii: el are mintea liniştită iar credinţa şi rugăciunea se opresc doar la moartea lui. Rugăciunea care vine din inima omului deschide porţile raiului: acea persoană stă de vorbă cu Dumnezeu şi este plăcută Fiului lui Dumnezeu. Rugăciunea potoleşte mânia şi furia Domnului. Tot în acest fel, lacrimile ochilor deschid porţile compasiunii."

Serafimul nu-şi putea murdării mâinile cu cărbune, dar l-a adus aproape de gura lui Isaia: Serafimul nu-l putea ţine, Isaia nu-l putea înghiţi, dar nouă Domnul ni le-a permis pe amândouă.

• (Efrem este) "Cel mai mare poet al epocii patristice şi, probabil, singurul poet-teolog de mărimea lui Dante." — Robert Murray.

Imnuri

Tropar (Glasul 8)

Printr-un şuvoi de lacrimi ai udat deşertul,

Şi setea ta de Domnul a adus abundenţa în faţa ta,

Prin strălucirea miracolelor ai luminat întregul univers.

Sfinte părinte Efraim, roagă-te lui Hristos Domnul nostru să ne miluiască!

Condac (Glasul 2)

Sfinte părinte Efraim,

Mereu gândindu-te la judecata de apoi,

Tu verşi nesecate lacrimi de păreri de rău,

Străduinţele tale făcându-le exemple de urmat şi împlinit,

Şi trezind leneşii la pocăinţă:

Tu eşti, într-adevăr, un părinte renumit.