Troparul sfîntului Dionisie (glasul întîi)
Odraslă din Zachintos şi episcop din Eghina, ocrotitor al Mănăstirii Strofades, Sfinte Dionisie, o, credinciosule, lasă-ne ca astăzi toţi să te cinstim şi să strigăm către tine: "Cu rugăciunile tale fierbinţi păzeşte-ne pe noi, cei ce facem pomenirea ta şi strigăm ţie: Slavă lui Hristos, Cel Care s-a proslăvit întru tine; Slavă Lui, Celui Care te-a arătat minunat; Slavă Lui, Celui Care ne-a dăruit nouă neobosit apărător!"
În această zi Zachintosul îi cheamă pe toţi credincioşii împreună, îndemnîndu-i să închine cîntece şi imne de mulţumire către marele şi grabnic ajutătorul nostru întru nevoi şi necazuri, care degrabă îi salvează pe cei care se află în primejdii. Şi să-l cinstească, strigînd: O, Dionisie, lauda credinţei, bucură-te!
Părintele nostru, Sfîntul Dionisie s-a născut în anul 1547, în insula Zachintos, în Marea Ionică. A provenit dintr-o familie nobilă şi a fost educat de călugări, reuşind să înveţe limbile greacă, italiană şi
Sfînt al iertării
Sfîntul Dionisie este pildă pentru noi pentru iertarea semenilor noştri, dar şi pentru dragoste faţă de ei. În viaţa sfîntului se relatează că un om a venit la chilia lui şi l-a implorat să îl ascundă de urmăritorii lui. Sfîntul l-a întrebat de ce este urmărit şi a aflat că acesta omorîse un călugăr. Acel călugăr era chiar fratele după trup al sfîntului. Sfîntul a fost foarte îndurerat, dar l-a ascuns pe bărbat şi nu l-a predat nici celor care îl căutau, nici justiţiei. Mai tîrziu, ucigaşul s-a pocăit şi a devenit monah la rîndul lui. De aceea, sfîntul este model de iertare pentru noi faţă de cele mai grave greşeli pe care le-ar face cineva împotriva noastră.
Sfînt făcător de minuni
Sfîntul revarsă blagoslovenii tuturor credincioşilor care îl cheamă în ajutor. De asemenea, înfăptuieşte minuni nenumărate. Cea mai recentă minune s-a petrecut în timpul evenimentului din 11 septembrie 2001, cînd Biserica Ortodoxă Greacă Sfîntul Gheorghe, situată chiar lîngă World Trade Center în New York, a fost distrusă. Doar două lucruri au fost descoperite intacte: o cruce şi o icoană din hîrtie a sfîntului Dionisie.
Sfînt care umblă
Moaştele sfîntului se află în Biserica ce îi poartă numele din oraşul Zachintos şi, uneori, este imposibil ca racla să fie deschisă. Se pare că acest lucru se întîmplă atunci cînd sfîntul iese afară şi înfăptuieşte minuni. După ce racla se poate deschide, pe picioarele lui se găsesc alge marine, iar hainele lui sunt uzate. De fapt, papucii lui trebuie să fie înlocuiţi în continuuu, deoarece sunt purtaţi foarte des. Deseori, el este văzut umblînd pe străzi.
Traducere din engleză Eufemia Toma.
Fotografii cu moaştele sfîntului Dionisie
http://ortodoxiesiviata.blogspot.com/2008/08/sfintul-dionisie-din-insula-zachintos.html
Surse:
http://www.romfea.gr/index.php?option=com_content&task=view&id=1560
http://goarch.org/en/chapel/saints.asp?contentid=342
http://goarch.org/chapel/saints_view?contentid=342&type=saints
NOTĂ: Nu vreau să umbresc sărbătoarea sfîntului Dionisie cu lucruri lumeşti şi vremelnice, dar trebuie să iau atitudine faţă de gestul lipsit de profesionalism al unor angajaţi de la ziarul Lumina. Şi eu sînt un mădular al Bisericii şi am dreptul de a spune lucrurilor pe nume. Aşadar, supărarea mea este legată de faptul că o persoană de la ziarul mai sus menţionat, care nu şi-a pus totuşi numele în dreptul textului, a preluat părţi din textul tradus din greacă şi engleză pe acest blog şi a citat drept surse adresele electronice menţionate pe blog (aceste adrese au texte în greacă şi engleză, nu în limba română). Traducerea textului îmi aparţine şi pe viitor îl rog pe cel care a făcut acest lucru, să încerce să se conformeze regulilor mass-media existente, cu privire la citarea corectă a sursei de informare. Şi încă o menţiune, ce ţine de "poziţionarea geografică" a persoanei respective: insula Zachintos NU aparţine Ciprului (care este un stat format dintr-o singură insulă), ci Greciei. În text era vorba doar de faptul că părintele Hrisostom al II-lea, fericitul arhiepiscop al Ciprului (Μακαριωτάτου Αρχιεπισκόπου Κύπρου κ. Χρυσοστόμου Β), participa în insula Zachintos la sărbătoarea sfîntului din luna august. Eufemia Toma
4 comentarii:
Doamne ajuta!
http://jurnalulanei.blogspot.com/search/label/impresii-ganduri-%20premiile%20mele
multumesc, Ana :)
Doamne ajuta!
E o mica neconcordanta in text, biserica de langa WTC purta hramul Sf. Nicolae:
http://www.stnicholasnyc.com
As vrea daca puteti sa postati Acatistul Sfantului Dionisie daca il aveti tradus. Data mea de nastere e 24 august :) Multumesc
Trimiteți un comentariu