Conform Erminiei lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, pp. 218; minunile pp. 175-176), Sfântul Spiridon urmează a fi reprezentat ca "bătrân, cu barba lungă [înțepoșată], despicată [puțin] în două, purtând scufie, zice: "Încă aducem Ție această slujbă cuvântătoare și fără de sânge, și cerem și ne rugăm..." (p. 151, mai ales când e reprezentat în ceata Sfinților ierarhi).
Mai este reprezentat în icoana primului Sinod de la Niceea din anul 325, împreună cu mulți alți ierarhi acolo de față. În mijlocul adunării este zugrăvit un filosof care privește uimit, în timp ce Sfântul Spiridon, întinzând o mână spre acesta, strânge în cealaltă mână o cărămidă din care ies foc (în sus) și apă (care curge jos), ilustrând astfel dogma Sfintei Treimi, anume cum este posibil ca Trei să fie Una (p. 218).
Dionisie mai dă indicații și pentru ilustrarea a alte nouă episoade din viața și minunile Sfântului Spiridon (pp. 175-176 în ediția românească).
- Tropar (glas 1)
- Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit şi şarpele în aur l-ai prefăcut. Şi când ai cântat tu sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfinţite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine! Slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!
o icoană veche ce îl înfăţişează pe sfîntul ierarh Spiridon, aflată în interiorul Bisericii
racla cu sfintele moaşte ale sfîntului ierarh Spiridon
racla cu cinstitele moaşte ale sfîntului scoasă în procesiune pe străzile oraşului
Condacul sfîntului ierarh Spiridon (glasul al 2-lea)
Sfântul Spiridon s-a născut pe la anul 270, în Askia, Cipru, şi a prins zilele împăratului Constantin cel Mare, trăind până pe la jumătatea secolului IV. Numele său vine de la un cuvântul σπυρις, care în greacă înseamnă "coşuleţ". În tinereţe, a fost păstor de oi şi a avut şi o soţie, care i-a murit însă de timpuriu. Acest trist eveniment l-a făcut să îmbrace schima monahală, devenind ulterior şi păstor de suflete, ca episcop al Trimitundei, fără a abandona, însă, nici oile necuvântătoare, pe care a continuat să le ducă la păscut.
Sfântul Spiridon şi-a trăit mare parte din viaţă în Cipru, unde s-a şi săvârşit în anul 348 AD fiind îngropat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Trimitunda.
Când saracinii au cotropit insula, ciprioţii au deschis mormântul sfântului pentru a muta sfintele moaşte la Constantinopol. Atunci au descoperit că trupul sfântului era întreg, iar din mormânt venea un miros de busuioc, semn al sfinţiei vieţii sale. Când a căzut Constantinopolul în 1453, sfintele moaşte au fost mutate în Serbia, după care un părinte din Insula Corfu, Georgios Kalohairetis, l-a adus în insula din Grecia, unde se află şi în prezent.
Până în ziua de azi, sfintele moaşte întregi ale Sfântului Spiridon din altarul din Corfu continuă să lucreze cu puterea lui Dumnezeu, Care este minunat întru sfinţii Lui. El este cunoscut ca "sfântul călător", deoarece papucii de mătase de pe tălpile sale se uzează în fiecare an şi sunt înlocuite de praznicul său. Sfântul Spiridon este cinstit de biserică în ziua de 12 decembrie. Minunea pe care a făcut-o în
Mărturisitor al Ortodoxiei
În timpul persecuţiilor sub împăratul Maximian (295 AD), sfântul a fost arestat şi exilat. În anul 325 AD, a participat la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea unde a uimit pe mulţi cu simplitatea cu care a explicat credinţa ortodoxă. Fără prea multă carte, sfântul a reuşit să convertească un mare filozof al vremii de la arianism la Ortodoxie, uimind pe toţi cei prezenţi la Sinodul de la Niceea. El a explicat unitatea şi diversitatea Sfintei Treimi ţinînd în mână o cărămidă şi spunînd simplu că este formată din trei elemente esenţiale, şi anume foc, pământ şi apă. În timp ce vorbea, s-a aprins focul în partea de sus a cărămizii şi a început să curgă apa din partea de jos. Tot acolo, la Niceea, l-a cunoscut pe Sfîntul Ierarh Nicolae, iar între cei doi ierarhi s-a legat o prietenie trainică.
http://ro.orthodoxwiki.org/Spiridon,_Sf%C3%A2ntul
2 comentarii:
pozele respective in afara de poza nr3 sunt de la sf. teodora imparateasa bizantului careia moastele se afla la catedrala mitr. din corfu doamne ajuta
Bucurie!
Am primit fotografiile de la o prietena intru Hristos, care mi-a spus ca sint de la Biserica unde se afla moastele sfintului Spiridon. Imi cer iertare daca fotografiile nu sint de acolo. Daca aveti fotografii cu moastele sfintului, v-as ruga sa le trimiteti pe adresa ortodoxie.si.viata.contact@gmail.com. Va multumesc.
Trimiteți un comentariu