Cînd Te-ai pogorît la moarte, Cel ce ești Viața cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorît cu strălucirea Dumnezeirii; și cînd ai înviat pe cei morți din cele de dedesubt, toate Puterile cerești au strigat: Dătătorule de viață, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
Biserica din orasul Patra unde se afla moastele sfintului apostol Andrei (capul si alte particele) si citeva bucati din lemnul Crucii pe care a fost rastignit
iconostasul este din marmura
candelabrul principal reprezinta o dantelarie sculptata in lemn
baldachinul care adaposteste capul sfintului apostol Andrei
Crucea pe care a fost rastignit sfintul apostol Andrei, chiar in centrul orasului Patra
35. A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui. 36. Şi privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu! 37. Şi cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta şi au mers după Iisus. 38. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti? 39. El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea. 40. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. 41. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos) Evanghelia după Ioan Capitolul 1
16. Şi umblând pe lângă Marea Galileii, a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând mrejele în mare, căci ei erau pescari. 17. Şi le-a zis Iisus: Veniţi după Mine şi vă voi face să fiţi pescari de oameni. 18. Şi îndată, lăsând mrejele, au mers după El. Evanghelia după Marcu Capitolul 1
Am primit de mai multă vreme de la o prietenă întru Hristos aceste fotografii minunate. Pe mine m-au ajutat să înţeleg că "noi avem ochi, dar nu vedem", că aparatul de fotografiat poate surprinde nevăzutul şi ne ajută astfel să vizualizăm existenţa Dumnezeirii, a Puterilor celor fără de trup, a Luminii Celei Adevărate.
prima fotografie surprinde un înger care ţine sfeşnicul în timpul Sfintei Împărtăşanii
în a doua fotografie se vede chipul Mîntuitorului Hristos în apa sfinţită a Tainei Botezului
a treia fotografie arată aprinderea lumînărilor cu Lumina Sfîntă a Învierii Mîntuitorului nostru Iisus Hristos
iar în ultima fotografie icoana Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, scoasă în procesiune, este însoţită de un cerc de lumină
icoane cu sfînta mare muceniţă Ecaterina ce au fost donate de-a lungul vremii şi care se găsesc în muzeul Mănăstirii
intrarea în Mănăstire părintele Ioanis este cel care ne-a dat evloghie inelul sfintei Ecaterina rugul cel nears aflat în partea de răsărit a Mănăstirii o parte din zidul construit de împăratul Iustinian
detalii din incinta Mănăstirii
Muntele Sinai Mănăstirea adăpostită de Muntele Sinai
Aşa cum vă mărturiseam aici nu mai am fotografii personale din zilele pelerinajului din Egipt, pentru că am pierdut aparatul foto. Însă Dumnezeu m-a căutat în zilele necazurilor mele şi am primit mai multe CD-uri de la fraţii împreună pelerini cu mine. Din multitudinea de CD-uri am ales cîteva fotografii pentru a le posta în această zi de cinstire a sfintei mari muceniţe Ecaterina.
Colţişorul meu de rugăciune pe care l-am închinat sfintei mari muceniţe Ecaterina. Vă îndemn pe fiecare dintre voi să încercaţi să închinaţi cîte un colţişor din casa voastră sfinţilor pe care îi iubiţi şi îi cinstiţi. Sau măcar în zilele de prăznuire să le închinaţi un loc central din casă (pe o masă sau pe un raft de bibliotecă), unde să puneţi o icoană şi să spuneţi acatistul sfîntului/ sfintei prăznuiţi.
fiecare pelerin care ajunge la Mănăstirea sfintei mari muceniţe Ecaterina din Sinai primeşte drept evloghie (blagoslovenie sau binecuvîntare) un inel inscripţionat Agia Aekaterini, în amintirea minunii pe care a săvîrşit-o Mîntuitorul Iisus Hristos cu sfînta Ecaterina
o bucată de piatră de pe Muntele Sinai, care păstrează ca o pecete imaginea rugului celui nears
Prăznuirea
Mărita şi slăvita mare muceniţă Ecaterina din Alexandria a fost fiica guvernatorului Alexandriei Egiptene, Contas, în timpul domniei împăratului Maximinus (305-313) şi a pătimit pentru Domnul în anul 305. Prăznuirea ei în Biserica ortodoxă se face în 24 noiembrie (slavii) sau în 25 noiembrie (grecii, românii, arabii).
După vechile practici, Sfânta Ecaterina (împreună cu Sfântul mare mucenic Mercurie) era sărbătorită în 24 noiembrie, în timp ce sfinţii mucenici Clement din Roma şi Petru din Alexandria erau sărbătoriţi în 25. Datele de prăznuire ale acestor sfinţi au fost schimbate la solicitarea Bisericii Mănăstirii Sinai, astfel încât hramul Sfintei Ecaterina, patroana lor, să fie sărbătorit cu mai mult fast împreună cu Odovanoa Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Totuşi, bisericile slave continuă să prăznuiască aceşti sfinţi la datele iniţiale.(The Great Horologion. Sfânta Mănăstire Schimbarea la Faţă, p. 322)
Imnografie
Tropar ( glasul al 5-lea) (varianta greacă)
Să lăudăm pe mult slăvita şi nobila a lui Hristos mireasă,
cucernica Ecaterina, ocrotitoarea Sinaiului şi apărarea lui,
care este şi sprijinul nostru şi întărirea şi ajutorul nostru;
care cu sabia Sfântului Duh
strălucit a redus la tăcere pe înţelepţii fără de Dumnezeu;
şi fiind încoronată ca o mucenică, acum cere mare milă pentru noi.
Tropar (glasul al 4-lea) (varianta slavă)
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Ecaterina strigă cu mare glas:
Pe Tine, Mirele meu,Te iubesc
şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc
şi împreună mă răstignesc,
şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău
şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine;
şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine;
ci, ca o jertfă fără de prihană, primeşte-mă pe mine,
ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie.
Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.
Tropar (glasul al 4-lea) (varianta românească)
Cu înţelepciunea ca şi cu razele soarelui ai luminat pe filosofii păgâni
şi ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinţei,
întunericul l-ai gonit;
iar pe împărăteasa o ai încredinţat, dimpreună şi pe prigonitorul l-ai mustrat,
de Dumnezeu chemată, fericită Ecaterino!
Cu bucurie ai alergat la cămara cea cerească, către Hristos, Mirele cel preafrumos,
şi de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească.
Înaintea Căruia împreună cu îngerii stând,
roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.
Condac (glasul al 8-lea)
Ceată cinstită ridicaţi acum dumnezeieşte, iubitorilor de mucenici
cinstind pe preaînţeleapta Ecaterina.
Că aceasta în privelişte pe Hristos L-a propovăduit
şi pe balaurul l-a zdrobit, cunoştinţa ritorilor defăimând.
Viaţa
Vieţuind în capitală—centrul cunoaşterii elenistice—şi posesoare a unei frumuseţi şi inteligenţe neobişnuite, Ecaterina a primit o educaţie deosebit de aleasă, studiind lucrările celor mai mari filozofi şi dascăli ai antichităţii. Tineri din cele mai bogate familii ale imperiului cereau mâna frumoasei Ecaterina, dar nici unul nu a fost ales. Le-a spus părinţilor că nu se va căsători decât cu cineva care o va depăşi în celebritate, bogăţie, frumuseţe şi înţelepciune.
Mama Ecaterinei, creştină în ascuns, a trimis-o la propriul ei duhovnic – un Sfânt Părinte care se îndeletnicea cu rugăciunea în singurătate într-o peşteră, nu prea departe de oraş. După ce a ascultat-o pe Ecaterina, părintele i-a spus că el cunoaşte un tânăr care o depăşeşte în toate, adică "Frumuseţea lui este mai strălucitoare decât strălucirea soarelui, toată creaţia se supune înţelepciunii lui, bogăţiile lui sunt răspândite în întreaga lume, - ceea ce nu diminuează ci, dimpotrivă, sporeşte nespusa sa nobleţe". Imaginea cerescului Mire produse în mintea tinerei fecioare o dorinţă arzătoare de a-l vedea. Adevărul, după care sufletul ei tânjea, i se va revela. La despărţire, i-a înmânat Ecaterinei o icoană cu Maica Domnului cu Pruncul Iisus în braţe şi a sfătuit-o să se roage cu credinţă către Regina Raiului - Maica Cerescului Mire – pentru a o învrednici cu vederea Fiului Său.
Ecaterina s-a rugat toată noaptea şi i-a fost dat să o vadă pe Preasfânta Fecioară, care, după ce a îngenunchiat înainte-I, I l-a trimis pe divinul său Fiu să-l vadă. Dar Fiul şi-a întors faţa de la ea, spunând că El nu o poate privi pentru că era urâtă, dintr-un neam de rând, săracă şi fără minte, ca oricare alta — fără să fie spălată cu apa Sfântului Botez şi fără pecetea Duhului Sfânt. Ecaterina s-a întors la părinte adânc întristată. El a primit-o cu multă dragoste, a învăţat-o credinţa creştină şi a îndemnat-o să-şi păstreze puritatea şi integritatea şi să se roage neîncetat; apoi, asupra ei, a săvârşit taina Sfântului Botez. Apoi, iarăşi i s-a arătat Maica Domnului cu Pruncul. Acum, Domnul a privit-o cu tandreţe şi i-a dat un inel — un dar nespus de frumos de la Mirele Ceresc.
În timpul acesta, împaratul Maximinus a mers el însuşi în Alexandria pentru o sărbătoare păgână. Din cauza aceasta, sărbătoarea a fost deosebit de fastuoasă şi cu o participare foarte numeroasă. Ţipetele animalelor sacrificate, fumul şi mirosul jerfelor, focurile aprinse neîncetat şi agitaţia mulţimilor copleşeau Alexandria. De asemenea, erau aduse şi jertfe umane — pentru că aveau grijă să îi arunce în foc pe acei adepţi ai lui Hristos care nu îl lepădau în timpul torturilor. Iubirea Sfintei pentru mucenicii creştini şi dorinţa ei arzătoare de a le uşura soarta au făcut-o pe Ecaterina să meargă la marele preot păgân şi conducător al imperiului, împăratul-persecutor Maximinus.
Prezentându-se singură, Sfânta şi-a mărturisit credinţa într-un singur Dumnezeu adevărat şi cu multă înţelepciune a denunţat greşelile păgânilor. Frumuseţea fecioarei l-a captivat pe împărat. Pentru a o convinge şi ai arăta superioritatea credinţei păgâne, împăratul a poruncit strângerea a 50 din cei mai învăţaţi oameni (oratori) ai imperiului, dar Sfânta i-a învins cu înţelepciunea ei, astfel încât ei înşişi au crezut în Hristos. Sfânta Ecaterina i-a întărit cu semnul Crucii, iar ei au acceptat cu curaj moartea pentru Hristos fiind arşi din porunca împăratului.
Maxinimus, nemai sperând să o convingă pe Sfântă, a încercat să o ademenească promiţându-i bogăţii şi faimă. Primind un refuz hotărât, âmpăratul a ordonat să fie supusă unor teribile torturi şi apoi a aruncat-o în închisoare. Împărăteasa Augusta, care auzise multe despre Sfântă, a dorit să o vadă. Convingându-l pe comandantul armatei să o însoţească cu un detaşament de soldaţi, Augusta a mers la închisoare. Împărăteasa a fost impresionată de tăria de spirit a Sfintei Ecaterina, a cărei faţă era învăluită de Harul Divin. Sfânta Mucenică a explicat învăţăturile creştine noilor-sosiţi, iar ei, crezând, au fost convertiţi la creştinism.
În ziua următoare, iarăşi au adus mucenica în faţa curţii de judecată, unde, sub ameninţarea că va fi trasă pe roată, au îndemnat-o să se dezică de credinţa creştină şi să aducă jertfe zeilor. Sfânta l-a mărturisit cu tărie pe Hristos şi ea însăşi s-a apropiat de roata de tortură; Dar un înger a lovit instrumentele de tortură, care s-au rupt în bucăţi în timp ce mulţi păgâni treceau pe alături. Văzând această minune, împărăteasa Augusta şi curteanul Porfirie împreună cu 200 de soldaţi au mărturisit credinţa lor în Hristos în faţa tuturor, apoi fiind decapitaţi. Maximinus a încercat iarăşi să o ademenească pe Sfânta Mucenică, propunându-i să se căsătorească cu el, şi iarăşi a avut parte de un refuz. Sfânta Ecaterina şi-a maărturisit cu tărie fidelitatea faţă de Mirele Ceresc, Hristos, şi apoi după o rugăciune către El, ea însăşi şi-a pus capul pe butuc sub sabia călăului. Moaştele Sfintei Ecaterina au fost duse de un înger în Muntele Sinai. În secolul IX sau X, printr-o descoperire minunată, venerabilul cap al Sfintei Muceniţe împreună cu mâna stângă au fost găsite şi duse cu mult respect în biserica din Mănăstirea Sinai, zidită de împăratul Iustinian cel Mare în secolul IV.
Acatistul sfintei mari muceniţe Ecaterina din Alexandria
Rugaciunile incepatoare:
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.
Condacele si Icoasele:
Condacul 1:
Vrednicei de lauda Mucenitei Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu si cu invatatura ei cea preainalta a uimit stiinta invatatilor de atunci si a intrecut limba ritorilor pagani prin buna ei cuvantare, sa-i aducem multumire de biruinita, ca prin ale ei rugaciuni sa ne izbavim de ispitele vrajmasilor si sa-i cantam: Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!
Icosul 1:
Imparatesei si Maicii lui Dumnezeu, preacuratei Fecioare Maria, tu te-ai aratat vrednica de dragoste, inteleapta Ecaterina, caci cu Duhul Sfant umbrindu-te, ai lepadat de la tine toata dorirea pamanteasca si te-ai logodit cu Mirele tau cel ceresc spre a capata viata nemuritoare; pentru aceasta cantam:
Bucura-te, porumbita cuvantatoare;
Bucura-te, dulce privighetoare;
Bucura-te, frumusete netrecatoare;
Bucura-te, mielusea incantatoare;
Bucura-te, minte inalta;
Bucura-te, tanara prea invatata;
Bucura-te, fecioara blanda si inteleapta;
Bucura-te, inima tare si neintinata;
Bucura-te, lauda invatatilor;
Bucura-te, dulceata maicilor;
Bucura-te, mangaierea saracilor;
Bucura-te, aparatoarea batranilor;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!
Condacul 2:
Bogatiile pamantului si marirea parinteasca lepadand, viata curata ai trait, Ecaterina; si indeletnicindu-te mai ales in dreapta credinta, calea cea neratacita a lui Hristos ai luat si te-ai inchinat Lui cantand: Aliluia!
Icosul 2:
Ajunsa fiind la varsta de 18 ani, frumusetea ta a atras pe multi tineri din neamurile pagane, voind a se casatori cu tine; tu insa respingand cererea lor cu foarte intelepte cuvinte, insisi ei se mustrau de nepriceperea lor si iti graiau acestea:
Bucura-te, cea mai frumoasa dintre tinere;
Bucura-te, ca esti si cea mai bogata;
Bucura-te, samanta din neam imparatesc;
Bucura-te, porfira care impodobesti cunostintele;
Bucura-te, cununa care rasplatesti vrednicia;
Bucura-te, ceea ce intaresti obiceiurile bune;
Bucura-te, cuvantatoare mai presus decat ritorii;
Bucura-te, judecatoare mai aleasa decat alti judecatori;
Bucura-te, biruitoare nerusinata in sfaturi si povatuiri;
Bucura-te, lumina care faci sa se plece privirile neintelepte;
Bucura-te, comoara tuturor cunostintelor;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!
Condacul 3:
Ratacirile mustrand si de idoli nevoind a crede ca acele chipuri turnate si cioplite de maini omenesti ar putea fi facatorii cerului, ai pamantului si a toata faptura, fost-ai luminata cu darul Duhului Sfant sa cunosti Dumnezeirea cea adevarata si pururea vesnica si cu smerenie ai cantat Ei: Aliluia!
Icosul 3:
Invatatii adunati prin indemnul tatalui tau ca sa te scoata din credinta in care erai, vazandu-te lepadand idolii, au cerut a te infatisa lor. Tu insa, intrand in vorba cu cel mai invatat, dupa o indelunga disputa, l-ai facut sa nu mai stie ce sa raspunda decit a grai:
Bucura-te, inchinatoarea dreptei credinte;
Bucura-te, deslusirea adevaratei religii;
Bucura-te, lumina celor cufundati in eresuri;
Bucura-te, povatuitoarea celor rataciti;
Bucura-te, arma bunei vointe;
Bucura-te, caderea inselaciunii idolilor;
Bucura-te, dovada neputintei lor;
Bucura-te, ca esti vrednica de toata cinstirea;
Bucura-te, ca prin intelepciunea ta ai gonit ratacirea;
Bucura-te, caci cu dar ai fost daruita de Cel Preainalt;
Bucura-te, cunostinta Sfinteniei ceresti;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!
Condacul 4:
Gurile ereticilor ce huleau mai inainte Biserica lui Hristos s-au deschis atunci pentru intaia oara spre a binecuvanta prin glasul tau fecioresc, urand capistile idolesti si zicand ca unul este Dumnezeu si Lui se cuvine cantare: Aliluia!
Icosul 4:
Hranind in sineti din pruncie darul credintei lui Hristos, Ecaterina, nu te-ai putut impaca cu obiceiurile paganesti ale parintilor tai, ca petrecand in sfintenie, fara a fi inca luminata cu Sfantul Botez, poruncile lui Dumnezeu urmai si te inchinai in taina lui Hristos; pentru aceasta-ti cantam:
Inima lui Constantin, tatal tau, foarte s-a intristat auzindu-te pe tine, fiica lui, una la parinti si asa de frumoasa precum erai, lepadand multimea zeilor la care se inchina si propovaduind un Dumnezeu necunoscut lui. Pentru aceasta a voit sa cerceteze credinta ta prin cei mai invatati dascali de atunci. Cat insa i-a fost de mare nedumerirea cand a vazut si pe aceia induplecati de cuvintele tale si cantand lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5:
Judecatorii nedrepti, afland trecerea ta din inchinatoare la idoli la credinta lui Hristos, te-au hotarat pedepsei; si rabdand chinurile cele mai amare pana la moarte, cu marire te-ai preamarit, laudand numele Domnului nostru Iisus Hristos si al Preacuratei Fecioare Maicii Sale, Care ti s-au aratat tie in vedenie; iar noi laudand taria credintei tale, iti graim:
Bucura-te, defaimatoarea judecatorilor tirani;
Bucura-te, mustratoarea ratacirii;
Bucura-te, ca in popor te-ai facut stralucitoare;
Bucura-te, ca chinurile tale pe dansii ii ardeau;
Bucura-te, ca nadejdea mantuirii pe tine te veselea;
Bucura-te, caci cu rabdarea mai mult i-ai otravit;
Bucura-te, ca din dragostea ta catre Dumnezeu n-ai simtit suferintele;
Bucura-te, ca vorbele tale ii faceau sa amuteasca;
Bucura-te, ca nepriceperea lor nu putea sa te opreasca;
Bucura-te, ca indraznind ai iesit biruitoare;
Bucura-te, ca suferind te-ai facut vindecatoare;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!
Condacul 6:
Cantare de multumire iti aducem tie noi, smeritii, caci cu mare dar ne-ai invrednicit pe noi jertfindu-te pe tine insati pentru dragostea dreptei credinte. Primeste dar, Mucenita, aceasta rugaciune si ne da vindecare neputintelor in tot cursul vietii noastre, pentru ca dimpreuna cu tine sa binecuvantam pe Dumnezeu, cantand Lui: Aliluia!
Icosul 6:
Cei mai multi de o suta de invatati care stateau de fata si ascultau cuvintele prin care explicai Evanghelia lui Hristos, luminandu-se de Duhul Sfant, s-au crestinat, iar imparatul, ingrozindu-se de aceasta minune, a poruncit sa-i arda, ca sa nu mai raspandeasca credinta crestina prin locurile de unde erau ei si asa s-a preamarit multimea aceea de invatati si-ti canta tie asa:
Bucura-te, Ecaterina, de necazuri izbavitoare;
Bucura-te, invatata, de lumina datatoare;
Bucura-te, laudata si de daruri aducatoare;
Bucura-te, frumusete tuturor covarsitoare;
Bucura-te, bunatate de nimic ingrijorata;
Bucura-te, ostasita de viteji biruitoare;
Bucura-te, mult vestita si de chinuri rabdatoare;
Bucura-te, laudata de cantari rasunatoare;
Bucura-te, mucenita de minuni izvoratoare;
Bucura-te, lacramioara prea frumos mirositoare;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!
Condacul 7:
Soborul ingeresc, vazand ceata mucenicilor in vapaie arzand, cu cantari a primit-o; si pe tine, Ecaterina, ca pe o urmatoare a lor cu dar te-a invrednicit a suferi chinurile cele mai ingrozitoare; pentru care pomenirea ta in veci a ramas folositoare celor ce canta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 7:
Toata faptura s-a minunat de rabdarea cea multa pe care ai aratat-o, ramanand neclintita in hotaririle credintei si marturisind ca Unul este Dumnezeu Tatal si Fiul si Sfantul Duh, Treimea una si nedespartita, si te inchini Ei; iar noi ne bucuram, laudandu-te:
Bucura-te, propovaduitoare a Tatalui ceresc;
Bucura-te, inchinatoare a Fiului si Cuvantului lui Dumnezeu;
Bucura-te, cinstitoare a Duhului Sfant;
Bucura-te, marturisitoare a Treimii Celei de o fiinta;
Bucura-te, purtatoare in credinta a Sfintei Cruci;
Bucura-te, urmatoare, a patimilor lui Hristos;
Bucura-te, binetalcuitoare a Sfintei Evanghelii;
Bucura-te, primitoare a botezului lui Dumnezeu;
Bucura-te, ascultatoare a Maicii lui Dumnezeu;
Bucura-te, inchinatoare a Bisericii Ortodoxe;
Bucura-te, vietuitoare impreuna cu puterile ceresti;
Bucura-te, vrednica pazitoare a crestinilor;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!
Condacul 8:
Iubita ai fost de Mirele tau cel ceresc, prealaudata Ecaterina, ca te-ai impodobit cu toata frumusetea trupeasca si sufleteasca; inca si vas preaales te-a facut spre intarirea credintei tale, cu care multi necredinciosi s-au luminat si s-au invatat a canta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8:
Vindeca ranile sufletelor noastre, Mare Mucenita, ca greu patimim, si te roaga pentru noi Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, sa ne izbaveasca de ispitele si de primejdiile cu care vrajmasul ne ingrozeste; pentru aceasta, stiindu-te pe tine grabnica aparatoare de vrajmasi iti cantam:
Bucura-te, ca prin rugaciunile tale ne izbavesti de vrajmasi;
Bucura-te, izbavitoare grabnica de primejdii;
Bucura-te, feritoare de otrava;
Bucura-te, vindecatoare de venin;
Bucura-te, preaaleasa izbavitoare de farmece;
Bucura-te, gonitoare de naluciri;
Bucura-te, risipitoare de eresuri;
Bucura-te, pazitoare tare de napasta;
Bucura-te, indreptatoare a traiului rau in casnicie;
Bucura-te, ceea ce impaci pe cei invrajbiti;
Bucura-te, ca esti in necazuri ajutatoare;
Bucura-te, ca dai celor bolnavi vindecare;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!
Condacul 9:
Ca o ramura de finic te-ai dat Mantuitorului, impodobind Biserica cu biruintele tale cele mai presus de fire si cu sangele tau cel feciorelnic ai spalat ocara de deasupra celor ce se osteneau pentru dansa; ca s-au rusinat prigonitorii vazand marirea minunilor tale si au cantat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 9:
Pamantul s-a umplut de buna mireasma, primindu-ti trupul la el, si cerul s-a veselit, vazand duhul tau ridicindu-se la dansul de catre puterile ingeresti. Pentru aceasta slavita lucrare a tainei lui Dumnezeu toti credinciosii te lauda, cantand pentru tine asa:
Bucura-te, ajutatoare a fecioarelor intelepte;
Bucura-te, mangaietoare a vaduvelor necajite;
Bucura-te, izbavitoare a copiilor sarmani;
Bucura-te, ajutatoare a celor in primejdii;
Bucura-te, folositoare a celor fara de ajutor;
Bucura-te, izbavitoare a femeilor cu grele nasteri;
Bucura-te, vindecatoare a patimitorilor din nastere;
Bucura-te, intaritoare a pruncilor slabi;
Bucura-te, hranitoare a orfanilor saraci;
Bucura-te, ocrotitoare a celor cu mintea tulburata;
Bucura-te, vindecatoare a celor cazuti in boala grea;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!
Condacul 10:
Facerilor de bine ale tale nu suntem vrednici a multumi, Ecaterina, pentru ca nici o sarguinta n-am pus care sa ne apropie de dragostea lui Dumnezeu si nici un bine n-am lucrat pentru aproapele nostru, care sa ne aduca indurare, ci tu, ca buna si blanda ce esti, roaga-te lui Dumnezeu sa ne ierte nesocotinta si pacatele noastre si sa primeasca acest cuvant de smerenie: Aliluia!
Icosul 10:
Ispitele cele fara de numar ale vicleanului diavol le cunosti, Sfanta, pentru ca, trup purtand si ispitita fiind, ai ramas biruitoare. Iar noi cei ce suntem invaluiti in ispite ca niste neputinciosi facem rugaciune sa ne intaresti cu puterea ta, ca sa venim la pocainta si sa dobandim iertarea greselilor noastre laudandu-te:
Fire mai presus de fire te-ai facut, Ecaterina, intarindu-te in credinta lui Hristos si slujind Facatorului a toate, iar nu fapturii; de la Care, luand darul tamaduirii si cununa ingereasca, de tine se cutremura duhurile necurate si le alungi pe ele de la tot sufletul crestinesc care aduce lui Dumnezeu cantarea de lauda: Aliluia!
Icosul 11:
Toata suflarea dreptcredinciosilor se veseleste astazi de praznuirea ta, Mucenita, ca din neamul paganesc si dintre inchinatorii de idoli cea mai invatata si inteleapta fecioara a venit la Biserica lui Hristos, suferind durerile rotii si alte nespuse chinuri de la poporul cel paganesc, pentru dragostea Mantuitorului lumii; pentru aceasta-ti cantam:
Bucura-te, biruitoarea paganilor;
Bucura-te, caderea obiceiurilor urate;
Bucura-te, luptatoare pentru Darurile Sfinte;
Bucura-te, surpatoarea capistelor idolesti;
Bucura-te, inchinatoarea icoanelor crestinesti;
Bucura-te, stavila rautatilor diavolesti;
Bucura-te, lauda cununei mucenicesti;
Bucura-te, care pe roata ai fost intinsa;
Bucura-te, care cu piroane ai fost impunsa;
Bucura-te, care de sabie ai murit;
Bucura-te, care cu marire te-ai preamarit;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!
Condacul 12:
Iubitorilor de mucenici, cinstind pe preainteleapta Ecaterina, pentru ca aceasta in privelistea lumii pe Hristos a predicat, pe sarpele a calcat si mintea invatatilor eretici a rusinat, sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 12:
Lupte intru chinuri, lupte pentru credinta ai dus cu caldura pentru Hristos, Mirele tau, Ecaterina, ceea ce prin intelepciunea ta ai luminat ca o buna cuvantatoare; pentru aceasta-ti cantam:
Bucura-te, pazitoare Sfanta a canoanelor sobornicesti;
Bucura-te, urmatoare calda a legilor bisericesti;
Bucura-te, vrednica propovaduitoare a apostoliei;
Bucura-te, prigonitoare neimpacata a pacatelor;
Bucura-te, aspra indemnatoare a smereniei pustnicesti;
Bucura-te, cea mai iscusita cuvantatoare a cantarii ceresti;
Bucura-te, neobosita rugatoare a slujitorilor cucernici;
Bucura-te, buna ajutatoare a credinciosilor cinstitori de Dumnezeu;
Bucura-te, margaritar de mare pret al Imparatiei ceresti;
Bucura-te, piatra scumpa a Bisericii crestinesti;
Bucura-te, grabnica izbavire a celor cuprinsi de suparari;
Bucura-te, vindecatoare tare a celor plini de rani si dureri;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!
Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)
Inteleapta si frumoasa Ecaterina, vrednica Mucenita a lui Hristos, primeste aceasta putina rugaciune a noastra si te roaga pentru noi sa ne daruiasca Bunul Dumnezeu iertare pacatelor, pace, sanatate si ajutor in toate cele bune, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!
Apoi se zice iarasi Icosul 1:
Imparatesei si Maicii lui Dumnezeu, preacuratei Fecioare Maria, tu te-ai aratat vrednica de dragoste, inteleapta Ecaterina, caci cu Dubul Sfant umbrindu-te, ai lepadat de la tine toata dorirea pamanteasca si te-ai logodit cu Mirele tau cel ceresc spre a capata viata nemuritoare; pentru aceasta cantam:
Bucura-te, porumbita cuvantatoare;
Bucura-te, dulce privighetoare;
Bucura-te, frumusete netrecatoare;
Bucura-te, mielusea incantatoare;
Bucura-te, minte inalta;
Bucura-te, tanara prea invatata;
Bucura-te, fecioara blanda si inteleapta;
Bucura-te, inima tare si neintinata;
Bucura-te, lauda invatatilor;
Bucura-te, dulceata maicilor;
Bucura-te, mangaierea saracilor;
Bucura-te, aparatoarea batranilor;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!
si Condacul 1:
Vrednicei de lauda mucenitei Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu si cu invatatura ei cea preainalta a uimit stiinta invatatilor de atunci si a intrecut limba ritorilor pagani prin buna ei cuvantare, sa-i aducem multumire de biruinita, ca prin ale ei rugaciuni sa ne izbavim de ispitele vrajmasilor si sa-i cantam: Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos!
Intr-o seara nepotelul statea la taifas cu bunicul sau despre evenimentele curente.
La un moment dat nepotelul l-a intrebat pe bunic ce crede despre impuscaturile din scoli, despre era computerelor si, asa, despre lucruri in general.
Bunicul i-a raspuns: "d-apoi, lasa-ma sa ma gindesc o clipa".
§ Eu m-am nascut inaintea: televiziunii, penicilinei, vaccinului antipoliomielitic, alimentelor congelate, Xerox-ului, lentilelor de contact, placintelor "Frisbee" si inaintea pilulei (anticonceptionale).
§ Pe atunci nu existau: carduri de credit, fascicole laser sau pixuri cu bila. Omul inca nu inventase: ciorapii cu chilot, aparatele de aer conditionat, masinile de spalat vase, uscatoarele de rufe si rufele erau atirnate pe afara pentru a se usca in aer liber si omul inca nu pasise pe luna.
§ Bunica ta si cu mine mai intii ne-am casatorit . . . si abia apoi am trait impreuna. Fiecare familie avea un tata si o mama.
§ Pina la virsta de 25 de ani, m-am adresat fiecarui barbat mai virstnic decit mine cu "Domnule". Si, dupa ce am trecut de 25, ma adresez in continuare asa politistilor si fiecarui om cu o licenta.
§ Pe atunci eram inaintea drepturilor homosexualilor, a intilnirilor pe calculator, a purtatoarelor duale, centrelor de ingrijire a copiilor (crese si camine) si a terapiei de grup.
§ Vietile noastre erau conduse de cele Zece porunci, de o judecata corecta si de bun simt. Eram invatati sa facem diferenta intre bine si rau si sa ne asumam responsabilitatea actiunilor noastre.
§ Sa-ti servesti patria era un privilegiu; sa traiesti in aceasta tara era un si mai mare privilegiu.
§ Credeam ca "fast food" era ceea ce mincau oamenii in timpul postului.
§ Sa ai o relatie semnificativa insemna sa te descurci in situatii dificile cu verisorii tai.
§ "Draft dodgers" (persoane care evita inrolarea) erau persoane care-si inchideau usile din fata atunci cind se isca briza de seara.
§ "Time-sharing" (partajarea timpului la calculator) insemna timpul pe care familia il petrecea impreuna in seara si in "weekend"-uri - nu achizitionarea de locuinte in "condominium"-uri (ansambluri de locuinte).
§ Nu auzisem niciodata de radiouri cu modulatie in frecventa, de unitati de banda, de CD-uri, de masini de scris electrice, de iaurt sau de baieti purtind cercei.
§ Ascultam la radiourile noastre "Big Band"-uri (orchestre mari), pe Jack Benny si discursurile Presedintelui. Si nu-mi amintesc de nici un pusti care sa-si fi imprastiat creierii ascultind pe Tommy Dorsey.
§ Daca vedeai ceva cu inscriptia 'Made in Japan' pe el, era cu siguranta un jaf.
§ Termenul 'making out' (sa te angajezi in activitati sexuale) se referea la felul in care te-ai descurcat la examenul scolar.
§ De Pizza Hut, McDonald's si nescaffe-ul (cafeaua instant) nu se auzise.
§ Aveam magazine de 5 & 10-centi unde puteai sa cumperi in adevar lucruri de 5 si 10 centi.
§ Cornetele de inghetata, apelurile telefonice, calatoriile cu tramvaiul si un Pepsi toate costau 5 centi.
§ Si daca nu doreai sa faci cheltuieli extravagante, putei sa-ti cheltuiesti cei 5 centi pe destule timbre incit sa poti sa expediezi 1 scrisoare si doua 2 ilustrate.
§ Puteai sa-ti cumperi un Chevrolet Coupe nou pentru 600 dolari,... dar cine si-ar fi permis unul? Si asta cu atit mai rau, intrucit benzina era 11 centi un galon.
§ Pe vremea mea: "grass" (droguri) – iarba - era cosita, "coke" (droguri) – coca - era o bautura racoritoare, "pot" (bani multi) – oala - era ceva in care mama pregatea mincarea, "rock music" era cintecul de leagan al bunicii, "Aids" (sida) - erau persoane care ajutau in biroul directorului, "chip" (circuit electronic integrat) insemna o aschie de lemn, "hardware" (echipamente electronice pentru calculatoare) se gasea la magazinul de fierarie si "software" (programe pentru calculatoare) nici macar nu era un cuvint.
§ Si am fost ultima generatie care intr-adevar a crezut ca o femeie avea nevoie de un barbat pentru a avea un copil.
Nu ma mir ca unii ne numesc "batrini si confuzi" si spun ca exista o bariera intre generatii... si cit de batrin crezi tu ca sint?
Raspuns: M-am nascut in 1947 si, deci, am numai 59 de ani!