icoana sfîntului David şi lîngă ea se păstrează cîrja pe care acesta a folosit-o pentru a scoate apă din vîrful muntelui
epitrahilul, cădelniţa şi alte obiecte liturgice pe care le-a folosit sfîntul cuvios David
Copilăria
Cuviosul David s-a născut în anul 1519 în Gardiniţa din Locrida, localitate care se numeşte astăzi Kiparisi. Părinţii lui, Hristodul şi Teodora formau o familie de preot, împodobită cu darul evlaviei şi al dumnezeiescului har. Încă de mic îşi însoţea tatăl la Biserică şi stătea timp îndelungat să se roage în faţa icoanei sfîntului Ioan Botezătorul.
- Părinte - întreba soţia lui - ce face acest copil în fiecare zi înaintea icoanei sfîntului Ioan Botezătorul? Parcă vorbesc împreună.
- Bine ai observat - răspunde acela. Copilul acesta are o legătură mai strînsă decît ceilalţi cu Biserica şi cu sfinţii. Toţi copiii, cum este şi firesc, se mişcă liber în Biserică, însă David are ceva deosebit.
Cuviosul David a mai avut 2 surori şi un frate, dar aceştia nu erau atît de rîvnitori ca el.
- David, ce îţi place mai mult în Biserică?
-Tronul lui Iisus Hristos, ochii Maicii Domnului şi aripile sfîntului Ioan Botezătorul.
Minunea cu sfîntul Ioan Botezătorul
La vîrsta de 3 ani, David a dispărut de acasă. Părinţii l-au căutat, dar nu l-au găsit. Singura lor nădejde s-a îndreptat către rugăciune şi au hotărît să meargă la Biserică. Nu mare le-a fost mirarea cînd l-au zărit pe copil în faţa iconostasului.
- Ce faci aici, copilul meu? - l-a întrebat tatăl lui. Cum ai ajuns aici? Unde ai fost atîtea zile?
- Cum unde am fost? - a răspuns copilul. Nu mă vedeţi? Sînt în casa sfîntului Ioan Botezătorul. El însuşi m-a adus aici, după care s-a aşezat la locul lui. Iar eu stau şi îl privesc bucurîndu-mă. Nu mă lasă inima să plec de lîngă el. Apoi, cum aş fi plecat singur, neştiind drumul?
- Dar cum te-a adus? Nu vezi că sfîntul este în icoana lui?
- Voi nu ştiţi. Iese şi umblă, vorbeşte, îţi apare şi în somn şi atunci cînd eşti treaz. - Ce sînt aceste cuvinte pe care le spui, copilul meu?
- Sunt nişte cuvinte adevărate. În acea zi, dis-de-dimineaţă mi-a apărut în somn şi m-a întrebat : Vrei să vii în casa mea?, iar eu i-am răspuns: Unde este casa ta? Eu ştiu că stai în Biserică, în icoana ta. Atunci mi-a spus: Am şi casă. Urmează-mă şi vei vedea. Şi m-am sculat repede şi l-am urmat.
- Dar nu te-ai temut?
- Cum să mă tem, cînd sfîntul Ioan era lîngă mine şi mă ţinea de mînă? Era viu, aşa cum este în icoană. El m-a adus aici şi cînd am ajuns în faţa icoanei lui, a intrat în ea. Apoi mi-a spus: Sîmbătă va veni tatăl tău şi va săvîrşi aici Sfînta Liturghie. De aceea, nu m-am întors acasă, pentru că vă aşteptam pe voi. Are un chip atît de dulce şi de dragostea lui mi s-a umplut inima.
Plecarea de acasă
Copilăria şi-a petrecut-o învăţînd Scrierile Sfinte şi ajuntîndu-şi părinţii la treburile cîmpului. La vîrsta de 15 ani, a plecat de acasă deoarece glasul pe care îl aşteptam s-a auzit înlăuntrul meu ieri seară în vremea Vecerniei. L-am întrebat şi pe sfîntul Ioan Botezătorul şi nu mi-a răspuns în clipa aceea, dar am văzut în ochii lui că este de acord. Şi nu mă mai îndoiesc deloc acum, deoarece în noaptea care a urmat mi s-a arătat în vis, spunîndu-mi: David, să pleci mîine după Sfînta Liturghie ca să apuci să-l întîlneşti pe viitorul tău povăţuitor. Aşadar, nu vă neliniştiţi, căci îl am cu mine pe sfătuitorul şi ocrotitorul meu.
Întîlnirea cu părintele Acachie
Primul lui duhovnic, părintele Acachie l-a povăţuit întru credinţă, ascultare şi dragoste, dar cu multă asprime duhovnicească. Pentru că fratele David era foarte serios şi avea autoritate, monahii din obşte l-au numit la vîrsta de 20 de ani stareţ (în înţelesul de părinte duhovnicesc) şi bătrîn. De aceea, i-a rămas numele de David cel bătrîn. Duhovnicul l-a învăţat ca la orice cerere pe care o primeşte, să răspundă doar cu Părinte, să fie blagoslovit.
Părintele Acachie a hotărît să plece cu ucenicul lui în mai multe mănăstiri pentru ca acesta să poată învăţa de la părinţi mai evlavioşi ca el ce înseamnă să fii monah, dar şi să-i cultive virtutea smereniei şi harismele pe care le avea. La mănăstirea Iconomiu au stat mai multă vreme, iar fraţii de aici au hotărît ca David să primească vrednicia de diacon.
Vieţuirea în Muntele Aton
Duhovnicul Acachie a hotărît să îl ducă pe ucenicul iubit în Muntele Atos, deoarece şi în acele vremuri era obiceiul de a cerceta vestite locuri de închinare şi de a cunoaşte mari aşezăminte monahale; adică, cu alte cuvinte, de a merge în pelerinaj. Cuviosul David a vieţuit mai mulţi ani în Mănăstirea Marea Lavră, unde a fost supus la mai multe încercări şi la mare invidie din partea fraţilor împreună vieţuitori.
Sihăstria din localitatea Arta
În această vreme, părintele Acachie a plecat la Constantinopol pentru a lua blagoslovenie de la părintele patriarh. Datorită severităţii, culturii şi sfinţeniei sale, părintele Acachie a fost numit mitropolit de Navpact şi Arta. Acesta l-a chemat pe cuviosul David la reşedinţa mitropolitană din Arta, unde acesta a început să se nevoiască într-un colţ din subsolul mitropoliei, colţ pe care l-a prefăcut în sihăstrie. În localitatea Arta, cuviosul a fost hirotonit preot şi a devenit sfătuitorul mitropolitului şi duhovnicul celor care erau propuşi pentru hirotonie.
- Nu mi-am dat seama dacă eşti aspru sau nu în slujirea ta, atunci cînd îl vezi pe om cu lipsurile şi neputinţele lui. Am observat că doi-trei au plecat singuri fără să audă hotărîrea ta.
- Arătîndu-i tînărului lipsele şi neputinţele lui, încerc să-l fac să înţeleagă singur ce doreşte. Cu toate astea, nu mi-a trecut prin gînd că am reuşit asta de fiecare dată. Încerc numai să-l aduc la simţirea de sine, nu prin asprime, ci arătîndu-i starea lui lăuntrică aşa cum este ea, ţinînd seama întotdeauna de neputinţa firii omeneşti pe care o port şi eu. Dar o altă pricină a plecării unora sînt impedimentele pentru preoţie.
Mănăstirea Vernicova
Pentru că părintele David dorea să-i trezească din amorţirea sufletească pe preoţi (stăruia ca preotul să tragă clopotul şi să citească Utrenia şi Vecernia în fiecare zi) şi pentru că îl mustra deseori, mitropolitul Acachie a hotărît să îl trimită egumen la mănăstirea Vernicova.
Aici părintele David a devenit foarte cunoscut, iar în momentul în care slujea Sfînta Liturghie, faţa i se lumina şi i se umplea de lacrimile smereniei. Aici a cunoscut şi mucenicia. În acea vreme, turcii stăpîneau Grecia Centrală şi copii grecilor ortodocşi erau luaţi de către aceştia şi educaţi în credinţa islamică. Unii dintre copii ce se aflau în grija unui turc din localitatea Livadia, au evadat şi cel care a fost găsit vinovat a fost stareţul David. A îndurat timp de mai multe zile chinuri îngrozitoare, cu mîinile ridicate în sus de către turci; din fericire, cîţiva creştini au auzit de chinurile lui şi au dat mulţi bani guvernatorului pentru ca acest cuvios să fie eliberat. În drumul de întoarcere către mănăstire, i-a venit gîndul de a nu mai merge acolo. Aşa încît, a plecat spre nord şi a ajuns în Evia, ţinutul lui natal.
Mănăstirea Schimbarea la Faţă
Lîngă Robies, cuviosul a aflat un loc potrivit pentru pustnicie, aproape de o Biserică veche a Schimbării la Faţă a Mîntuitorului, adăpostindu-se într-o peşteră. Repede, a devenit cunoscut şi a ajutat prin poveţe şi rugăciune pe mulţi dintre creştini. În cinci ani de vieţuire, cuviosul David a strîns în jurul lui 6 tineri şi, astfel, a închegat o obşte. Dorinţa lui era aceea de a zidi o mănăstire. De aceea, le-a spus fraţilor că au nevoie de 2 lucruri - de apă şi de bani, dar că banii vor veni mai uşor, pentru că mulţi credincioşi vor ajuta, deoarece mănăstirea va fi loc de scăpare în acele vremuri grele. Apa, însă, era o problemă, Sfîntul David s-a rugat: Doamne, fă o minune! Dacă aici, în acest munte, va izvorî apă, vom face o mănăstire cu Biserica Schimbării la Faţă. Pe lîngă toate minunile pe care Le-ai făcut, mai poţi face o minune mică, ca să Te lăudăm şi prin asta, zidind aici sus o mănăstire.
A doua zi cînd s-a urcat pe munte, exact în locul unde cu o zi mai înainte arătase cu toiagul lui, dintr-o dată a izvorît apă. Această minune s-a răspîndit în tot ţinutul. Bătrînul David a plecat cu unul dintre fraţi să adune bani pentru ridicarea mănăstirii, au găsit înţelegere în multe locuri şi au ajuns pînă în Rusia. Această pelegrinare a durat 2 ani, timp în care monahii din ţară au strîns şi ei o parte din banii necesari pentru construcţia mănăstirii. În Rusia a adunat foarte multe obiecte de valoare şi mulţi bani, dar nu a avut cu ce să le transporte. A scobit atunci un buştean mare, a pus în el banii şi obiectele preţioase, l-a astupat, l-a pecetluit cu semnul Sfintei Cruci, l-a aruncat într-un rîu din Rusia, s-a rugat şi la sfîrşit a spus: Cînd voi ajunge eu în insula Evia, să ajungă şi buşteanul cu vistieria la ţărmurile Robies.
Şi aşa s-a întîmplat. Dar, cînd a ajuns la munte, s-a mîhnit pentru că dorinţa lui era de a zidi mănăstirea chiar în vîrful acestuia, însă fraţii începuseră construcţia acesteia mai jos. Chiar dacă era foarte supărat, bătrînul David s-a rugat Doamne, eu am vrut să-Ţi zidesc o Biserică pe munte. Dar, facă-se voia Ta... şi a continuat zidirea celei deja începute. În cîţiva ani, mănăstirea a fost zidită, obştea formată şi vestea despre dragostea, mîngîierea, învăţătura cuviosului David şi a obştii sale s-a răspîndit peste tot. Nenumărate sînt faptele şi minunile acestui sfînt al lui Dumnezeu. Toţi pelerinii ortodocşi care se bucură de întîlnirea cu mănăstirea şi cu bătrînul David primesc în inimi blagoslovenie, lumină şi credinţă puternică în Dumnezeul Treimic- Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt.
Prăznuirea sfîntului cuvios David bătrînul se face în data de 1 noiembrie - ziua adormirii sale şi reprezintă al doilea hram al Mănăstirii Schimbarea la Faţă din insula Evia.
Sfinte Davide, copile al Înaintemergătorului, dă-ne şi nouă ceva din frumuseţea ta duhovnicească, din mirul virtuţilor tale, din dragostea şi credinţa ta în Domnul nostru Iisus Hristos. Ajută-ne şi nouă să iubim mai mult virtutea şi să ne nevoim mai mult împotriva răului şi a păcatului. Iar această nevoinţă a noastră să fie un imn închinat ţie şi petrecerii tale. Amin.
Eufemia Toma
Sursa fotografii: arhiva personală
Sursa pentru Viaţa cuviosului David cartea Cuviosul David Bătrînul - copilul Înaintemergătorului, traducere din limba greacă ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003
Cuviosul David s-a născut în anul 1519 în Gardiniţa din Locrida, localitate care se numeşte astăzi Kiparisi. Părinţii lui, Hristodul şi Teodora formau o familie de preot, împodobită cu darul evlaviei şi al dumnezeiescului har. Încă de mic îşi însoţea tatăl la Biserică şi stătea timp îndelungat să se roage în faţa icoanei sfîntului Ioan Botezătorul.
- Părinte - întreba soţia lui - ce face acest copil în fiecare zi înaintea icoanei sfîntului Ioan Botezătorul? Parcă vorbesc împreună.
- Bine ai observat - răspunde acela. Copilul acesta are o legătură mai strînsă decît ceilalţi cu Biserica şi cu sfinţii. Toţi copiii, cum este şi firesc, se mişcă liber în Biserică, însă David are ceva deosebit.
Cuviosul David a mai avut 2 surori şi un frate, dar aceştia nu erau atît de rîvnitori ca el.
- David, ce îţi place mai mult în Biserică?
-Tronul lui Iisus Hristos, ochii Maicii Domnului şi aripile sfîntului Ioan Botezătorul.
Minunea cu sfîntul Ioan Botezătorul
La vîrsta de 3 ani, David a dispărut de acasă. Părinţii l-au căutat, dar nu l-au găsit. Singura lor nădejde s-a îndreptat către rugăciune şi au hotărît să meargă la Biserică. Nu mare le-a fost mirarea cînd l-au zărit pe copil în faţa iconostasului.
- Ce faci aici, copilul meu? - l-a întrebat tatăl lui. Cum ai ajuns aici? Unde ai fost atîtea zile?
- Cum unde am fost? - a răspuns copilul. Nu mă vedeţi? Sînt în casa sfîntului Ioan Botezătorul. El însuşi m-a adus aici, după care s-a aşezat la locul lui. Iar eu stau şi îl privesc bucurîndu-mă. Nu mă lasă inima să plec de lîngă el. Apoi, cum aş fi plecat singur, neştiind drumul?
- Dar cum te-a adus? Nu vezi că sfîntul este în icoana lui?
- Voi nu ştiţi. Iese şi umblă, vorbeşte, îţi apare şi în somn şi atunci cînd eşti treaz. - Ce sînt aceste cuvinte pe care le spui, copilul meu?
- Sunt nişte cuvinte adevărate. În acea zi, dis-de-dimineaţă mi-a apărut în somn şi m-a întrebat : Vrei să vii în casa mea?, iar eu i-am răspuns: Unde este casa ta? Eu ştiu că stai în Biserică, în icoana ta. Atunci mi-a spus: Am şi casă. Urmează-mă şi vei vedea. Şi m-am sculat repede şi l-am urmat.
- Dar nu te-ai temut?
- Cum să mă tem, cînd sfîntul Ioan era lîngă mine şi mă ţinea de mînă? Era viu, aşa cum este în icoană. El m-a adus aici şi cînd am ajuns în faţa icoanei lui, a intrat în ea. Apoi mi-a spus: Sîmbătă va veni tatăl tău şi va săvîrşi aici Sfînta Liturghie. De aceea, nu m-am întors acasă, pentru că vă aşteptam pe voi. Are un chip atît de dulce şi de dragostea lui mi s-a umplut inima.
Plecarea de acasă
Copilăria şi-a petrecut-o învăţînd Scrierile Sfinte şi ajuntîndu-şi părinţii la treburile cîmpului. La vîrsta de 15 ani, a plecat de acasă deoarece glasul pe care îl aşteptam s-a auzit înlăuntrul meu ieri seară în vremea Vecerniei. L-am întrebat şi pe sfîntul Ioan Botezătorul şi nu mi-a răspuns în clipa aceea, dar am văzut în ochii lui că este de acord. Şi nu mă mai îndoiesc deloc acum, deoarece în noaptea care a urmat mi s-a arătat în vis, spunîndu-mi: David, să pleci mîine după Sfînta Liturghie ca să apuci să-l întîlneşti pe viitorul tău povăţuitor. Aşadar, nu vă neliniştiţi, căci îl am cu mine pe sfătuitorul şi ocrotitorul meu.
Întîlnirea cu părintele Acachie
Primul lui duhovnic, părintele Acachie l-a povăţuit întru credinţă, ascultare şi dragoste, dar cu multă asprime duhovnicească. Pentru că fratele David era foarte serios şi avea autoritate, monahii din obşte l-au numit la vîrsta de 20 de ani stareţ (în înţelesul de părinte duhovnicesc) şi bătrîn. De aceea, i-a rămas numele de David cel bătrîn. Duhovnicul l-a învăţat ca la orice cerere pe care o primeşte, să răspundă doar cu Părinte, să fie blagoslovit.
Părintele Acachie a hotărît să plece cu ucenicul lui în mai multe mănăstiri pentru ca acesta să poată învăţa de la părinţi mai evlavioşi ca el ce înseamnă să fii monah, dar şi să-i cultive virtutea smereniei şi harismele pe care le avea. La mănăstirea Iconomiu au stat mai multă vreme, iar fraţii de aici au hotărît ca David să primească vrednicia de diacon.
Vieţuirea în Muntele Aton
Duhovnicul Acachie a hotărît să îl ducă pe ucenicul iubit în Muntele Atos, deoarece şi în acele vremuri era obiceiul de a cerceta vestite locuri de închinare şi de a cunoaşte mari aşezăminte monahale; adică, cu alte cuvinte, de a merge în pelerinaj. Cuviosul David a vieţuit mai mulţi ani în Mănăstirea Marea Lavră, unde a fost supus la mai multe încercări şi la mare invidie din partea fraţilor împreună vieţuitori.
Sihăstria din localitatea Arta
În această vreme, părintele Acachie a plecat la Constantinopol pentru a lua blagoslovenie de la părintele patriarh. Datorită severităţii, culturii şi sfinţeniei sale, părintele Acachie a fost numit mitropolit de Navpact şi Arta. Acesta l-a chemat pe cuviosul David la reşedinţa mitropolitană din Arta, unde acesta a început să se nevoiască într-un colţ din subsolul mitropoliei, colţ pe care l-a prefăcut în sihăstrie. În localitatea Arta, cuviosul a fost hirotonit preot şi a devenit sfătuitorul mitropolitului şi duhovnicul celor care erau propuşi pentru hirotonie.
- Nu mi-am dat seama dacă eşti aspru sau nu în slujirea ta, atunci cînd îl vezi pe om cu lipsurile şi neputinţele lui. Am observat că doi-trei au plecat singuri fără să audă hotărîrea ta.
- Arătîndu-i tînărului lipsele şi neputinţele lui, încerc să-l fac să înţeleagă singur ce doreşte. Cu toate astea, nu mi-a trecut prin gînd că am reuşit asta de fiecare dată. Încerc numai să-l aduc la simţirea de sine, nu prin asprime, ci arătîndu-i starea lui lăuntrică aşa cum este ea, ţinînd seama întotdeauna de neputinţa firii omeneşti pe care o port şi eu. Dar o altă pricină a plecării unora sînt impedimentele pentru preoţie.
Mănăstirea Vernicova
Pentru că părintele David dorea să-i trezească din amorţirea sufletească pe preoţi (stăruia ca preotul să tragă clopotul şi să citească Utrenia şi Vecernia în fiecare zi) şi pentru că îl mustra deseori, mitropolitul Acachie a hotărît să îl trimită egumen la mănăstirea Vernicova.
Aici părintele David a devenit foarte cunoscut, iar în momentul în care slujea Sfînta Liturghie, faţa i se lumina şi i se umplea de lacrimile smereniei. Aici a cunoscut şi mucenicia. În acea vreme, turcii stăpîneau Grecia Centrală şi copii grecilor ortodocşi erau luaţi de către aceştia şi educaţi în credinţa islamică. Unii dintre copii ce se aflau în grija unui turc din localitatea Livadia, au evadat şi cel care a fost găsit vinovat a fost stareţul David. A îndurat timp de mai multe zile chinuri îngrozitoare, cu mîinile ridicate în sus de către turci; din fericire, cîţiva creştini au auzit de chinurile lui şi au dat mulţi bani guvernatorului pentru ca acest cuvios să fie eliberat. În drumul de întoarcere către mănăstire, i-a venit gîndul de a nu mai merge acolo. Aşa încît, a plecat spre nord şi a ajuns în Evia, ţinutul lui natal.
Mănăstirea Schimbarea la Faţă
Lîngă Robies, cuviosul a aflat un loc potrivit pentru pustnicie, aproape de o Biserică veche a Schimbării la Faţă a Mîntuitorului, adăpostindu-se într-o peşteră. Repede, a devenit cunoscut şi a ajutat prin poveţe şi rugăciune pe mulţi dintre creştini. În cinci ani de vieţuire, cuviosul David a strîns în jurul lui 6 tineri şi, astfel, a închegat o obşte. Dorinţa lui era aceea de a zidi o mănăstire. De aceea, le-a spus fraţilor că au nevoie de 2 lucruri - de apă şi de bani, dar că banii vor veni mai uşor, pentru că mulţi credincioşi vor ajuta, deoarece mănăstirea va fi loc de scăpare în acele vremuri grele. Apa, însă, era o problemă, Sfîntul David s-a rugat: Doamne, fă o minune! Dacă aici, în acest munte, va izvorî apă, vom face o mănăstire cu Biserica Schimbării la Faţă. Pe lîngă toate minunile pe care Le-ai făcut, mai poţi face o minune mică, ca să Te lăudăm şi prin asta, zidind aici sus o mănăstire.
A doua zi cînd s-a urcat pe munte, exact în locul unde cu o zi mai înainte arătase cu toiagul lui, dintr-o dată a izvorît apă. Această minune s-a răspîndit în tot ţinutul. Bătrînul David a plecat cu unul dintre fraţi să adune bani pentru ridicarea mănăstirii, au găsit înţelegere în multe locuri şi au ajuns pînă în Rusia. Această pelegrinare a durat 2 ani, timp în care monahii din ţară au strîns şi ei o parte din banii necesari pentru construcţia mănăstirii. În Rusia a adunat foarte multe obiecte de valoare şi mulţi bani, dar nu a avut cu ce să le transporte. A scobit atunci un buştean mare, a pus în el banii şi obiectele preţioase, l-a astupat, l-a pecetluit cu semnul Sfintei Cruci, l-a aruncat într-un rîu din Rusia, s-a rugat şi la sfîrşit a spus: Cînd voi ajunge eu în insula Evia, să ajungă şi buşteanul cu vistieria la ţărmurile Robies.
Şi aşa s-a întîmplat. Dar, cînd a ajuns la munte, s-a mîhnit pentru că dorinţa lui era de a zidi mănăstirea chiar în vîrful acestuia, însă fraţii începuseră construcţia acesteia mai jos. Chiar dacă era foarte supărat, bătrînul David s-a rugat Doamne, eu am vrut să-Ţi zidesc o Biserică pe munte. Dar, facă-se voia Ta... şi a continuat zidirea celei deja începute. În cîţiva ani, mănăstirea a fost zidită, obştea formată şi vestea despre dragostea, mîngîierea, învăţătura cuviosului David şi a obştii sale s-a răspîndit peste tot. Nenumărate sînt faptele şi minunile acestui sfînt al lui Dumnezeu. Toţi pelerinii ortodocşi care se bucură de întîlnirea cu mănăstirea şi cu bătrînul David primesc în inimi blagoslovenie, lumină şi credinţă puternică în Dumnezeul Treimic- Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt.
Prăznuirea sfîntului cuvios David bătrînul se face în data de 1 noiembrie - ziua adormirii sale şi reprezintă al doilea hram al Mănăstirii Schimbarea la Faţă din insula Evia.
Sfinte Davide, copile al Înaintemergătorului, dă-ne şi nouă ceva din frumuseţea ta duhovnicească, din mirul virtuţilor tale, din dragostea şi credinţa ta în Domnul nostru Iisus Hristos. Ajută-ne şi nouă să iubim mai mult virtutea şi să ne nevoim mai mult împotriva răului şi a păcatului. Iar această nevoinţă a noastră să fie un imn închinat ţie şi petrecerii tale. Amin.
Eufemia Toma
Sursa fotografii: arhiva personală
Sursa pentru Viaţa cuviosului David cartea Cuviosul David Bătrînul - copilul Înaintemergătorului, traducere din limba greacă ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu