Un rege avea o gradina foarte mare si frumoasa, in care nu gaseai doua plante la fel. Intr-o dimineata, intrind in gradina sa, o gasi pe toata vestejita si pe moarte. Chiar linga poarta era un stejar. Cind regele l-a intrebat ce s-a intimplat, stejarul i-a raspuns ca e plin de tristete si nu vrea sa mai traiasca pentru ca el nu e mereu verde ca pinul.
Ajungind in dreptul pinului, regele repeta intrebarea. Pinul ii raspunse ca s-a saturat de viata, pentru ca el nu face struguri, ca vita de vie. Vita de vie se plinse ca nu mai poate suporta sa traiasca fara sa faca fructe atit de mari ca piersicul. Si tot asa, raspunsul se repeta pe masura ce regele isi continua plimbarea. Deodata, privirea regelui se opri pe o floricica colorata.
Singura floare care nu se vestejea, ba chiar parea ca o duce foarte bine. Regele a intrebat-o:
-Cum se face ca tu nu esti trista si satula de viata?
-O, la inceput am fost si eu exact la fel -raspunse floricica- insa apoi am stat si m-am gindit ca daca ai fi dorit in locul meu un stejar, aici ar fi stat un stejar, sau daca ai fi dorit un piersic, cu siguranta ai fi plantat aici un piersic. Si atunci am inteles ca tu ti-ai dorit aici o floricica colorata, si toata tristetea mi-a disparut.
Sursa: Voscreasna’s Blog
2 comentarii:
Ce frumos, Eufemia! Suntem o floricica delicata fiecare si depinde de noi daca vom inflori sau nu. Iubirea Celui care ne-a sadit ne incalzeste si ne asteapta, fara sa ne forteze. Si ne asteapta cu aceeasi dragoste pana cand vom fi pregatiti sa primim caldura si lumina si sa ne bucuram impreuna de culoarea care a fost imprimata in fiinta noastra. Bucurie in toate, Hristos a inviat! Ioana.
Adevarat a inviat!
Multumesc pentru comentariu :)
Ce bine ar fi sa dam si noi rod bun, la fel ca si floricica din poveste...
Te imbratisez cu imbratisare sfinta!
Trimiteți un comentariu