marți, 6 mai 2008

SPRE UN ECUMENISM ORTODOX !


Titlul acestui articol ar putea să şocheze pe mulţi dintre credincioşii Bisericii noastre Ortodoxe în măsura în care pot să se întrebe: există un ecumenism ortodox şi un ecumenism ne-ortodox? Sau ecumenismul poate fi catolic, sau ortodox, sau protestant? Analizând, însă, epoca în care trăim putem constata că din punct de vedere creştin mileniul III reprezintă mileniul reconcilierii, el fiind consacrat luptei pentru refacerea unităţii creştine a tuturor Bisericilor creştine. De aceea, în zilele noastre ecumenismul-ca expresie a unităţii tuturor creştinilor- a devenit un ideal comun al creştinismului în faţa procesului de secularizare a lumii, dar şi a globalizării religioase. În plus, în cadrul acestui dialog ecumenic, Biserica Ortodoxă a demonstrat că prin fiinţa ei eclezială este deschisă spre comuniune, spre colaborare cu toate celelalte Biserici şi confesiuni creştine pentru refacerea unităţii creştine sau a cămăşii rupte a lui Hristos. Această deschidere spre celelalte confesiuni creştine, bazată pe generozitate, optimism şi iubire creştină autentică a fost definită de teologii contemporani ca „o identitate deschisă a Ortodoxiei” sau „o sobornicitate deschisă”.

Nu întâmplător, în rândul Bisericii Ortodoxe se resimte tot mai mult nevoia acută de dialog între Bisericile Ortodoxe pentru o consolidare a ecumenicităţii sau a universalităţii ecleziale ortodoxe în faţa globalizării religioase contemporane. Cu alte cuvinte, dialogul extern cu celelalte confesiuni creştine ar trebui precedat de un dialog mult mai profund şi mai constant între Bisericile Ortodoxe. Este evident că din punct de vedere dogmatic, cultic şi canonic toate Bisericile exprimă o unitate şi o comuniune deplină. Însă, din punct de vedere istoric, această sobornicitate sau universalitate ortodoxă întâmpină în zilele noastre mari obstacole. În acest sens, în două lucrări fundamentale scrise de doi teologi greci, Georgios I.Mantzaridis, „Globalizare şi Universalitate. Himeră şi Adevăr”, trad.V.Răducă, ed.Bizantină, Bucureşti, 2002 şi Anastasios, arhiepiscopul Albaniei, „Pagkosmiotyta kai orthodoxia”, ed. Akritas, Atena, 2000 sunt enumerate problemele lumii contemporane cu care se confruntă şi Biserica Ortodoxă şi se accentuează faptul că Biserica Ortodoxă în pliroma ei trebuie să ofere procesului de globalizare a lumii o alternativă: universalitatea ortodoxă. În cele două lucrări lipsesc, din păcate, problemele cele mai dificile cu care se confruntă ortodoxia contemporană pentru realizarea universalităţii ortodoxe din punct de vedere istoric: disputele naţionaliste, jurisdicţiile paralele, relaţia Bisericilor surori cu centrul ecumenic al Ortodoxiei şi problema calendarului.

Naţionalismul - înţeles ca suprapunere a intereselor unor etnii în faţa Ortodoxiei- a primit accente deosebite după căderea comunismului în ţările răsăritene ortodoxe şi devine un obstacol greu de depăşit pentru Bisericile Ortodoxe. Deşi naţionalismul a fost condamnat ca erezie prin enciclica din anul 1872, dată de Patriarhia Constantinopolului împotriva Bulgariei, acest fenomen socio-politic constituie cea mai gravă problemă a Ortodoxiei contemporane din punct de vedere ecleziologic. Tendinţa Patriarhiei Ruse - bazată pe pan-slavism - de a-şi consolida poziţia de a treia Romă, prin subjugarea tuturor Bisericilor Ortodoxe din spaţiul sovietic, a generat un conflict grandios cu Bisericile Ortodoxe din Ţările Baltice, cu Biserica Ortodoxă din Ucraina şi cu Biserica Ortodoxă din Moldova. În acelaşi mod, după destrămarea statului federal iugoslav, Biserica Ortodoxă Sârbă a intrat în conflict pe motive etnice cu Biserica Ortodoxă din Macedonia, dar şi cu Biserica Ortodoxă Română - pentru acordarea drepturilor religioase legale românilor din Banat şi zona Vârşeţului şi a vlahilor din Valea Timocului. În acelaşi sens, Patriarhia Ecumenică nu a acceptat niciodată ca un patriarh ecumenic să fie ales din rândul altor Biserici decât din cea greacă. La fel cum se încearcă să se păstreze şi la Ierusalim numai reprezentanţi de origine elenă în postul de patriarh, fapt care a generat tensiuni între membrii sinodului, până la excluderea patriarhului ortodox de către sinod pe motivul „minciunii şi a lipsei de colaborare”.

În Biserica veche a existat doar relaţia dintre Biserica locală şi cea universală. Biserica naţională a apărut după secolul IV, când au început luptele pentru primatul pentarhiei dintre prima şi a doua Romă sau dintre latini şi greci. Majoritatea Părinţilor Bisericii şi a scriitorilor bisericeşti din primele trei secole numea creştinismul „al treilea neam” / după expresia paulină din Epistola către Galateni 3:28 ”Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus”. De altfel, în Biserica apostolică nu exista titulatura etniei (Biserica Ortodoxă Greacă, Biserica Ortodoxă Latină sau Biserica Ortodoxă Siriacă), ci a locului de unde provenea comunitatea creştină (Biserica din Ierusalim, Biserica din Corint sau Biserica din Roma), deoarece o Biserică locală era şi universală, întrucât avea menirea de a cuprinde pe credincioşii mai multor etnii. Aşadar, Bisericile naţionale nu existau în ecleziologia veche, ci ele au apărut pe baza factorilor istorici, sociali, juridici şi geo-politici.

O altă problemă care afectează grav universalitatea Ortodoxiei este cea a jurisdicţiilor paralele. De pildă, Patriarhia Ecumenică a intrat în conflict cu Biserica Ortodoxă Greacă în ceea ce priveşte influenţa de jurisdicţie din ţinutul Macedoniei. Potrivit tradiţiei, Macedonia ţine din punct de vedere administrativ de Biserica Elenă, dar din punct de vedere al primatului spiritual, patriarhul ecumenic este pomenit la toate serviciile divine şi are dreptul de a confirma episcopii aleşi de sinod pentru această zonă. Tensiunea provocată de numirea a trei episcopi din Macedonia a mers până la excomunicarea arhiepiscopului Atenei de la Sfânta Euharistie de către patriarhul ecumenic pentru o perioadă de timp. De asemenea, pe baza criteriilor politice, în Bulgaria s-a creat o ierarhie dublă şi paralelă: una susţinută de către partidele democrate - cu sinod şi patriarh noi şi altă ierarhie sprijinită de partidul socialist - cu sinodul şi patriarhul vechi. În Ucraina se regăseşte aceeaşi situaţie, deoarece există o ierarhie pro-moscovită, veche şi alta naţionalistă şi independentă, loială idealurilor ucrainene. O situaţie similară se poate întâlni şi în Moldova cu o ierarhie sovietică şi pro-moscovită şi o altă ierarhie paralelă, care ţine de idealul românesc, supusă Patriarhiei Ortodoxe Române. Aceste exemple pot fi întâlnite şi în Ţările Baltice. Problema jurisdicţiilor paralele primeşte o conotaţie peiorativă în ţările occidentale şi pe continentul american, unde într-o metropolă există mai mulţi episcopi şi Biserici Ortodoxe de origine etnică diferită, cu interese diferite şi jurisdicţii separate. În aceste spaţii, Ortodoxia pare nu numai divizată, ci şi promotoare prin excelenţă a intereselor unei etnii şi mai puţin a universalităţii ortodoxe. În măsura în care un creştin vrea să devină ortodox, dar nu cunoaşte limba, tradiţiile şi obiceiurile unei Biserici etnice, el trebuie să adere prima dată la etosul etnic şi apoi la universalitatea Ortodoxiei.

Una din frământările ortodocşilor contemporani o constituie relaţia Bisericilor Ortodoxe cu centrul ecumenic. Nimeni nu se îndoieşte de autoritatea şi rolul spiritual de lider onorific al Constantinopolului. Dar, procesul de integrare a ţărilor răsăritene în Uniunea Europeană face ca să apară şi în această privinţă mai multe păreri. Filo-occidentalii şi liberalii ortodocşi consideră că trebuie să se revină la primatul Bisericii Romei - care ar asigura o unitate mai deplină a celor două Biserici şi o garanţie a unităţii creştine, bazată pe tradiţia vechii pentarhii. Ortodocşii fundamentalişti, opuşi civilizaţiei europene şi americane, pledează pentru acceptarea Moscovei drept centru ecumenic al Ortodoxiei, deoarece Rusia este cea mai mare ţară ortodoxă, înzestrată cu cel mai mare potenţial militar şi politic, şi poate păstra o Ortodoxie autentică, degrevată de o societate secularizată de tip occidental, dar şi funcţia de lider mondial spiritual ortodox. În faţa acestor opinii, unii exponenţi ai elenismului speră că în viitorul cel mai apropiat Constantinopolul va redeveni creştin şi capitală a tuturor elinilor, dar şi a tuturor ortodocşilor, fapt care ar putea cauza o nouă jurisdicţie a Ortodoxiei, prin care toate celelalte Patriarhii Ortodoxe redevin mitropolii, aparţinând de unica Patriarhie şi Biserica-mamă a ortodocşilor de pretutindeni. În acest context, nu cu puţin timp în urmă, patriarhul ecumenic şi-a mai adăugat la titlul lui şi apelativul de „prokatimenos”, adică întâistătător al Ortodoxiei; titlu care i-ar conferi posibilitatea de a reprezenta singur Ortodoxia şi de a lua decizii şi hotărâri singur, în numele întregii Ortodoxii. Cu alte cuvinte, toate aceste prerogative ar crea un echivalent ortodox al instituţiei papale apusene.

O altă dificultate pentru exprimarea universalităţii ortodoxe contemporane o constituie problema calendarului. Divizarea ortodocşilor în două grupări, unii după calendarul nou (România, Grecia şi Bulgaria), alţii după calendarul vechi (Rusia, Serbia, Constantinopol, Ierusalim) face ca unii ortodocşi să aibă posibilitatea - în vizitele pe care le fac în alte ţări ortodoxe - să ţină de două ori acelaşi post sau să serbeze de două ori aceeaşi sărbătoare într-un singur an. În plus, unii clerici, deşi sunt ortodocşi, sunt respinşi de multe ori de la slujire în vizitele lor în alte Biserici surori Ortodoxe pe motivul jurisdicţiei şi al calendarului.

Chiar dacă de mai mult de jumătate de secol s-a încercat stabilirea unui sinod pan-ortodox pentru soluţionarea mai multor probleme contemporane, cu care se confruntă Biserica Ortodoxă, acest lucru nu s-a realizat. Mai mult, Ortodoxia nu are un institut ecumenic ortodox ,în care ortodocşii să se întâlnească şi să lupte pentru universalitatea şi ecumenicitatea ortodoxă. Dar, ceea ce este mai dureros şi intrigant este faptul că lipseşte de multe ori zelul, jertfa şi lupta din partea multor ortodocşi pentru un ecumenism ortodox.

Preot Dr. Cornel Toma

Un comentariu:

Matuska Eufemia spunea...

Am primit un comentariu referitor la acest articol de la o prietena de suflet si il postez pentru ca reflecta starea de "anormalitate" in care se gaseste Biserica Ortodoxa din apus:
"Tocmai citesc articolul "Spre un ecumenism ortodox", e foarte interesant ca toate celelalte articole...
"Problema jurisdicţiilor paralele primeşte o conotaţie peiorativă în ţările occidentale şi pe continentul american, unde într-o metropolă există mai mulţi episcopi şi Biserici Ortodoxe de origine etnică diferită, cu interese diferite şi jurisdicţii separate. În aceste spaţii, Ortodoxia pare nu numai divizată, ci şi promotoare prin excelenţă a intereselor unei etnii şi mai puţin a universalităţii ortodoxe. În măsura în care un creştin vrea să devină ortodox, dar nu cunoaşte limba, tradiţiile şi obiceiurile unei Biserici etnice, el trebuie să adere prima dată la etosul etnic şi apoi la universalitatea Ortodoxiei."

- foarte adevarat si dureros pasaj. E exact ce vedem in Frantza."