luni, 6 aprilie 2009

Sfinţi din Cipru. Introducere (1)



Cipru a avut Biserică proprie încă din vremea Apostolilor, şi, de aceea, deţine bogate scrieri despre vieţile sfinţilor locali.

Sfîntul Apostol Pavel, însoţit de Sfinţii Barnaba şi Ioan Marcu (Fapte, cap. 13 si 14), a plecat în prima călătorie misionară din Seleucia (portul Siriei) către insula Cipru, de unde era Barnaba, pe care a străbătut-o de la răsărit spre apus. În oraşul Pafos, ei l-au convertit pe proconsulul roman Sergius Paulus, guvernatorul insulei, de la numele căruia Saul s-a numit Pavel, nume pe care îl va purta pînă la sfârşitul vieţii (Fapte 13, 9).

Fondatorul Bisericii din Cipru, Sfîntul Apostol Barnaba, se bucură de o cinstire deosebită şi aproape de mormîntul lui din Salamina se găseşte una dintre cele mai importante mănăstiri din Cipru. Conform Tradiţiei, Arhiepiscopul Anthemius a avut un vis în care i s-a arătat unde se află îngropate moaştele Apostolului Barnaba.

Şi Apostolul Andrei a avut legături directe cu Cipru, deoarece Tradiţia aminteşte că a ancorat în cel mai estic punct al insulei, unde s-a construit o mănăstire care îi poartă numele. Chiar şi prietenul lui Hristos, Sfîntul Lazăr, are legătură cu Ciprul; el a devenit Episcopul din Kition şi a fost îngropat la subsolul Bisericii sale din Larnaka. Un alt sfînt important cipriot este Sfîntul Spiridon, ale cărui origini sînt în Tremetusia, unde a fost Episcop; în secolul IV a participat la Primul Sinod Ecumenic.

Există şi alţi sfinţi importanţi care îmbogăţesc aghiografia cipriotă, ca Sfîntul Epifanie, Arhiepiscopul din Cipru din secolul IV d. Hr., Sfinţii Filon şi Sinesios, Episcopi din Karpas, Sfîntul Iraclie şi Mnason, Episcopi din Tamasos.

Chiar dacă nu este de origine cipriotă, Sfîntul Mamas a avut legături strînse cu Cipru, o importantă biserică, purtînd numele lui, se păstrează şi astăzi în satul Morfu, care se află în zona ocupată. În aceeaşi regiune, în satul Peristerona, Sfinţii Barnaba şi Ilarion, asceţi din Asia Mică, sînt cinstiţi cu sfinţenie; lor le este dedicată faimoasa biserică cu cinci cupole.

Importanţi sfinţi, cu mănăstiri ridicate în cinstea lor, sînt Sfîntul Kendeas din satul Avgoru şi Sfîntul Ioan Lampadistis din Kalopanaiotis. Unul dintre sfinţii cei mai populari şi iubiţi din Cipru este însă Sfîntul Neofit, care a trăit în izolare, în apropiere de Pafos, în peştera sa tăiată în stîncă.


Traducere Eufemia Toma după:

http://icoret.metacanvas.com/EN/cyprus/a_spiritual__cultural_journey/cypriot_hagiography.html



Niciun comentariu: