Pastorala "Învierea Domnului şi suferinţele lumii noastre" - Î.P.S. părinte mitropolit Laurenţiu, arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului

(...)

Iubiţi credincioşi,

După sângeroasele prigoane ale Imperiului roman, care au durat sute de ani, lumea Europei a dorit să primească, pentru o mie de ani, lumina lui Hristos. După aceea, însă, oamenii au început să uite de Hristos şi să se depărteze de Biserică; au început să-şi organizeze cunoaşterea şi viaţa socială şi individuală în afara lui Hristos. În ultimele veacuri s-a ivit astfel o ştiinţă, o cultură, o politică şi o economie fără Dumnezeu. Călăuzite de poftele curiozităţii, ale controlului şi ale dominaţiei lăcomiei fără nici un fel de oprelişti, ele s-au ridicat nu numai împotriva lui Dumnezeu, pe Care au încercat şi încearcă să-L scoată din minţile şi inimile oamenilor, ci s-au ridicat cu tot mai multă violenţă chiar împotriva oamenilor, a libertăţii şi demnităţii lor.

Nici noi, românii, n-am fost scutiţi în ultimul veac de aceste încercări cumplite, care, în războaie mondiale şi dictaturi totalitare şi ateiste au secerat sute de mii de vieţi omeneşti şi au mutilat destinele a zeci de milioane.

Anul acesta se împlinesc douăzeci de ani de la prăbuşirea în sânge a regimului dictatorial comunist, care a stăpânit România timp de patru decenii. Comunismul a vrut să impună prin teroare şi violenţă un model de societate bazat pe egalitatea forţată a oamenilor. Din mijlocul oamenilor a vrut să-L scoată pe Dumnezeu şi tradiţiile creştine, pentru a le înlocui cu ideologia şi politica unui partid absolutist. Rezultatul a fost doar umilirea oamenilor prin frică şi sărăcie. Puterea credinţei în Hristos cel Înviat din inimile oamenilor, mai ales ale tinerilor, s-a văzut însă în Revoluţia din Decembrie 1989. Am crezut atunci că România îşi va regăsi repede demnitatea şi identitatea reprimate de comunism. Privind în urmă, vedem că în România ultimelor două decenii s-au produs schimbări importante şi pozitive în multe privinţe: suntem o ţară europeană şi o societate mai prosperă decât în 1989. Nu putem trece, însă, cu vederea faptul că noul tip de societate, bazat pe libertatea deplină a oamenilor, pune tot mai evident în locul lui Dumnezeu goana nestăvilită după bani, plăceri şi distracţii. În acelaşi timp, se restrânge libertatea adevărată a omului prin aservirea lui poftelor lumii acesteia. Într-o societate consumistă care ademeneşte, dar şi constrânge în acelaşi timp, creştinul zilelor noastre este tot mai mult izolat de adevărata viaţă, de adevărata bucurie. Fiind legat şi dependent de informaţia mass-media, dezorientat şi stresat de avalanşa de încercări care vin asupra lui, rupt astfel de legătura sa cu Dumnezeu, omul contemporan tot mai greu găseşte un sens al existenţei sale. Mutilarea sufletească a oamenilor, mai ales a tinerilor, prin uitarea credinţei creştine, a tradiţiilor româneşti şi a valorilor noastre spirituale este un semn al unei decadenţe primejdioase, care poate aduce o intervenţie aspră a lui Dumnezeu în istoria neamului nostru.

Spunem aceasta fiindcă în acest an şi în cei ce urmează România intră şi ea, împreună cu întreaga lume, într-o perioadă de cumpănă. Timpurile care ne aşteaptă vor fi grele. Vor fi timpurile unei cerneri, ale unei lămuriri spirituale. Poporul nostru a trăit vremuri de criză în decursul istoriei lui, în care a fost privat de bunuri materiale dar şi spirituale, însă a putut trece peste toate fiindcă a ştiut să îşi îndrepte cu totul nădejdea spre Dumnezeu, Singurul care poate face lucruri mari şi minunate tuturor celor care cu dragoste sinceră păzesc poruncile Lui.

Lipsurile economice sunt o judecată asupra vieţii noastre, a tuturor. A sosit, poate, vremea ca, înainte de a fi prea târziu, să ne întoarcem la Dumnezeu, să devenim creştini adevăraţi şi nu doar de circumstanţă, să păzim poruncile Stăpânului, să păzim toate posturile, să-L căutăm pe Dumnezeu în smerenie, simplitate şi milostenie, să căutăm viaţa simplă şi curată a părinţilor şi strămoşilor noştri ale cărei roade sunt dragostea, bucuria, îndelungă răbdarea, discernământul, trezvia şi nădejdea.

Dacă vom fi mai săraci în cele materiale, vom învăţa, poate, să fim mai bogaţi în Dumnezeu, în iubirea jertfelnică de aproapele. Toate acestea sunt, însă, cu neputinţă fără credinţă, dar sunt cu putinţă celor ce cred în Hristos şi în Învierea Lui. Noi, creştinii, va trebui să reînvăţăm noi înşine şi să-i învăţăm pe cei din jurul nostru virtuţile comunitare practice ale iubirii ce izvorăşte din credinţa în Învierea lui Hristos şi în învierea noastră. Fiindcă, „precum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, aşa şi noi trebuie să umblăm întru învierea vieţii” (Rom. 6, 4). Şi Dumnezeu nu ne va lăsa, va fi lângă noi, dacă nici noi nu vom uita să fim lângă El şi cu El în toate zilele vieţii noastre, prin credinţă, nădejde şi iubire (1 Co 13, 13).

(...)

Textul întreg al Pastoralei la Învierea Domnului poate fi citit pe Mitropolia Ardealului.