Proclamaţia din Piaţa Universităţii pentru solidarizarea României, a Uniunii Europene şi a Consiliului Europei, cu lupta anticomunistă din Republica Moldova
Proclamaţie semnată de peste 30 de organizaţii civice şi sindicale, adoptată astăzi, 8 Aprilie 2009,
în Piaţa Universităţii din Bucureşti, de circa 5000 de manifestanţi
1). Regimul comunist de la Chişinău este ilegitim şi criminal, şi trebuie condamnat ca atare.
2). Cerem autorităţilor României, ale Uniunii Europene şi ale Consiliului Europei să condamne regimul comunist criminal de la Chişinău, şi să se solidarizeze cu dezideratele anticomuniste şi de integrare europeană ale zecilor de mii de tineri români din Chişinău.
3). În acest an se împlinesc 70 de ani de la semnarea Pactului Hitler-Stalin în urma căruia Uniunea Sovietică a ocupat prin forţa armată ţările baltice, estul Poloniei, estul şi nord-estul României (Basarabia, Bucovina de nord, ţinutul Herţa)..
ÎN NUMELE POPORULUI ROMÂN, CEREM AUTORITĂŢILOR ROMÂNIEI, ALE UNIUNII EUROPENE ŞI ALE CONSILIULUI EUROPEI, URMĂTOARELE:
· CONDAMNAREA NAŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ A PACTULUI HITLER-STALIN ŞI A CONSECINŢELE LUI CA ILEGITIME ŞI CRIMINALE.
· REINTEGRAREA ÎN ROMÂNIA, ÎN CADRUL UNIUNII EUROPENE ŞI CU ACORDUL FORURILOR COMPETENTE INTERNAŢIONALE, A TERITORIULUI ROMÂNESC OCUPAT PRIN FORŢA ARMATĂ DE UNIUNEA SOVIETICĂ (BASARABIA, NORDUL BUCOVINEI, ŢINUTUL HERŢEI ŞI INSULA ŞERPILOR); ACEASTĂ REINTEGRARE TREBUIE FĂCUTĂ ÎN ACELAŞI SPIRIT CU REUNIFICAREA GERMANIEI DIN 1990.
4). Facem apel la ambasadele din Chişinău şi la organizaţiile internaţionale pentru apărarea drepturilor omului, să intervină pentru protecţia manifestanţilor arestaţi la Chişinău.
5). Solicităm Comisiei Europene şi Guvernului Român să se implice eficient în rezolvarea crizei de la Chişinău şi din Transnistria, precum şi în favoarea intereselor tinerilor care au ieşit cu curaj în stradă pentru libertate, democraţie, stat de drept şi bunăstare europeană.
8 Aprilie 2009
Sorin Ilieşiu – iniţiator, vicepreşedintele ALIANŢEI CIVICE, autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului http://www.gds.ong.ro/apel.htm http://www.libertates.com/en/content/view/40/7/
ASOCIAŢIA 21 DECEMBRIE 1989, Teodor Mărieş – Preşedinte
GRUPUL DE ACŢIUNE NOII GOLANI
ASOCIAŢIA FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI DIN ROMÂNIA - organizaţia Bucureşti, Cristinel Dumitrescu - Preşedinte
BLOCUL NAŢIONAL AL REVOLUŢIONARILOR 1989, George Costin – Preşedinte executiv
FUNDAŢIA „
FUNDAŢIA MEMORIA - filiala Argeş [Experimentul Piteşti], prof.univ.dr Ilie Popa – Preşedinte
FUNDAŢIA CORNELIU COPOSU, Rodica Coposu şi Flavia Bălescu
SENIORII LIGII STUDENŢILOR DIN UNIVERSITATEA BUCUREŞTI 1990, avocat Antonie Popescu – Senior
FUNDAŢIA CULTURALĂ TIMPUL,
ASOCIAŢIA CIVES, Ioan Roşca – Preşedinte
CONSILIUL MONDIAL ROMÂN, Ştefana Bianu - Vicepreşedinte
FUNDATIA NAŢIONALĂ PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI, Daniela Soros - Vicepreşedinte
ASOCIAŢIA ROMÂNILOR DIN AUSTRALIA, Mihai Maghiaru – Preşedinte
ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ A LUPTĂTORILOR PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI, Ionel Leşu – Preşedinte
SINDICATUL NAŢIONAL AL ŢĂRANILOR ŞI AL PROPRIETARILOR ROMÂNI, Dan Drăghici – Preşedinte
ASOCIAŢIA EUROPEANĂ A CADRELOR DIDACTICE – Secţiunea Naţională România, prof.univ.dr. Florin-Cristian Gheorghe – Preşedinte
ASOCIAŢIA SCRIITORILOR ROMÂNI ŞI GERMANI DIN BAVARIA, Radu Bărbulescu – Preşedinte
ASSOCIATION CULTURELLE ET AMICALE ROUMAINE, Gabriel Penciu – Preşedinte
L'ALLIANCE BELGO-ROUMAINE, Bruxelles, Ecaterina Evanghelescu – Preşedinte
ORGANIZAŢIA NEGUVERNAMENTALĂ ECOMONDIA, prof.dr.Alexandru Ionescu – Preşedinte
CONSILIUL ROMÂN AMERICAN, Neculai Popa - Preşedinte
ASOCIAŢIA COPIILOR REVOLUŢIEI, Cătălin Giurcanu – Preşedinte
ASOCIAŢIA ADEVĂR ŞI DREPTATE, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte
ASOCIAŢIA APOLITICĂ “SOCIETATEA TÂRGOVIŞTE”, Ilie Petre Ştirbescu – Preşedinte
FUNDAŢIA REDAREA ISTORIEI, jurist Păun Gabriel Virgil – Preşedinte
FUNDAŢIA IOAN BĂRBUŞ, Anca Maria Cernea - Preşedinte
FEDERAŢIA NAŢIONALĂ OMENIA A PENSIONARILOR (peste 1.000.000 de membri), dr.ing.Gheorghe Chioaru – Preşedinte
GRUPUL VĂDUVELOR DE EROI MARTIRI
FEDERAŢIA SINDICALĂ “SOLIDARITATEA – VIRGIL SĂHLEANU” A SIDERURGIŞTILOR DIN ROMÂNIA
FUNDAŢIA NAŢIONALĂ A REVOLUŢIEI DIN DECEMBRIE 1989 –
SINDICATUL SOLIDARITATEA AL SIDERURGIŞTILOR
SINDICATUL SOLIDARITATEA HUNEDOARA
SINDICATUL ALRO SLATINA, Ion Ioan – Preşedinte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu