Repere istorice
Insula Cipru este situată în regiunea Orientului Mijlociu, în Marea Mediterană, delimitată în teritoriu de Siria în Vest şi Turcia în nord. Ea este a treia insulă ca mărime din Marea Mediterană după Sicilia şi Sardinia.
Cipru (greacă Κύπρος / Kípros, turcă Kıbrıs) sau Republica Ciprului (greacă Κυπριακή Δημοκρατία, Kipriakí Dhimokratía, turcă Kıbrıs Cumhuriyeti) este un stat insular, membru al Uniunii Europene din anul 2004.
Insula Cipru a cunoscut numeroase stăpâniri în decursul istoriei: asiriană, egipteană, persană, romană, bizantină. În secolul al XII-lea a fost ocupată de cruciaţi până în 1489, când a trecut sub stăpânirea Veneţiei. În 1571 a fost ocupată de Imperiul Otoman, iar în 1878 de Imperiul Britanic. La 16 august 1960 Ciprul a obţinut independenţa de stat, constituindu-se ca republică federală binaţională (greacă şi turcă), în cadrul Commonwealth-ului Britanic.
În 1974 episcopul Makarios, pe atunci preşedinte al Ciprului, a avut intenţia să unească Ciprul cu Grecia. Serviciile secrete turceşti au aflat de intenţia lui Makarios şi, în noaptea dinaintea declarării anexării Ciprului la Grecia, trupele turceşti au invadat partea de nord a Ciprului, locuită predominant de turci, instaurând Republica Turcă a Ciprului de Nord şi alungând pe toţi grecii. Cei din sud au reacţionat în acelaşi fel şi i-au alungat în nord pe toţi turcii. Situaţia s-a perpetuat până în zilele noastre şi este definită de sintagma "criza cipriotă".
Din punct de vedere administrativ, insula Cipru este alcătuit din 6 districte: Famagusta, Kyrenia, Larnaca, Limassol, Nicosia şi Pafos. Aceste districte sunt împărţite între cele două entităţi politice de pe insulă (Republica Cipru şi Republică Turcă a Ciprului de Nord) şi sunt controlate parţial sau în totalitate de acestea.
La 1 ianuarie 2008, Republica Cipru a adoptat moneda euro.
Pe 17 februarie 2008 au avut loc primul tur al alegerilor prezidenţiale, iar Dimitris Christofias a fost ales preşedinte din al doilea tur (24 februarie).
Republica Turcă a Ciprului de Nord este formaţiunea statală rezultată în anul 1974 în urma invadării părţii de nord a Ciprului de către armata turcă. Republica Turcă a Ciprului de Nord nu este recunoscută pe plan internaţional decât de Turcia. Recunoaşterea din partea Afganistanului şi Pakistanului a fost retrasă ca urmare a presiunii internaţionale. Această entitate politică este compusă din:
1. Districtul Famagusta (greacă Αμμόχωστος, turcă Gazimağusa). Marea majoritate a districtului este controlată de Republica Turcă a Ciprului de Nord, cu excepţia unei mici porţiuni din partea de sud, lângă baza britanică din Dhekelia, care este controlată de administraţia în exil a districtului Famangusta.
2. Districtul Kyrenia (greacă Κερύvεια, turcă Girne) este singurul district controlat în totalitate de către Republica Turcă a Ciprului de Nord. În Republica Cipru există o administraţie în exil a districtului Kyrenia.
3. Districtul Larnaca (greacă Λάρνακα, turcă Larnaka). O mică parte din nordul districtului este controlată de către Republica Turcă a Ciprului de Nord care îl administrează în cadrul Districtului Nicosia.
4. Districtul Nicosia (greacă Λευκωσία, turcă Lefkoşa). Partea de nord este controlată de Republica Turcă a Ciprului de Nord.
Biserică abandonată din partea de nord
ruinele oraşului antic Salamina
teatrul din Salamina
Oraşul Salamina face parte din districtul Famagusta.
Oraşul Famagusta a fost odată unul dintre cele mai mari oraşe din Cipru. Când turcii l-au invadat, locuitorii l-au părăsit fără să se lupte şi majoritatea clădirilor din oraş au rămas aşa cum erau când au fost părăsite. ONU a intervenit înainte ca turcii să se stabilească în oraş şi l-au declarat ca zonă de graniţă. Grecii ciprioţi plecaţi au cerut oraşul înapoi, dar turcii au refuzat. Aşa încât, de 30 de ani oraşul este părăsit şi gol.
zona de graniţă din oraşul Famagusta între partea de nord şi partea de sud a insulei Cipru
oraşul Famagusta
Biserica Sfântului Ierarh Nicolae a fost transformată în moscheea Lala Mustafa Pasha în anul 1571, când turcii au capturat oraşul de la veneţieni şi tot atunci i-au adăugat un minaret.
Surse:
North CyprusFamagusta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu