Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos - Voroneț (frescă). SursA: OrthPhoto.netMântuitorul nostru, preaiubiților, astăzi s-a născut nouă: să ne bucurăm. Căci nu se cuvine să aibă loc întristarea unde este nașterea Vieții; Aceasta, nimicind frica morții, ne-a adus bucuria veșniciei făgăduite. Nimeni nu este alungat de la ospățul acestei veselii, căci una este pricina bucuriei tuturor: Domnul nostru, nimicitorul păcatului și al morții, neaflând pe nimeni slobod de vină, a venit ca pe toți să slobozească. Să tresalte sfântul, că se apropie de cunună! Să se veselească păcătosul, că este îmbiat să ia iertare! Să se însuflețească păgânul, căci este chemat la viață!
Fiul lui Dumnezeu, la plinirea vremii pe care a rânduit-o înălțimea de necercetat a Sfatului Dumnezeiesc, a luat asupra sa firea neamului omenesc pentru a o împăca cu Ziditorul ei, așa încât născocitorul morții, diavolul, să se biruiască tocmai prin firea pe care o biruise. Intrând în acest război de dragul nostru, s-a luptat după o mare și minunată lege a dreptății: Domnul Atotputernic l-a întâmpinat pe crudul dușman nu în măreția sa, ci în smerenia noastră, împotrivindu-i-se cu aceeași formă și aceeași fire, făcându-se părtaș mortalității noastre, dar în afara oricărui păcat. A rămas străin de această naștere ceea ce citim despre toți: „Nimeni nu este curat de întinăciune, nici măcar pruncul care a trăit o singură zi pe pământ” (Iov 14, 4). Așadar, în nașterea aceasta unică nu a trecut nimic din pofta trupului, nu s-a strecurat nimic din legea păcatului.
A fost aleasă o Fecioară din neamul împărătesc al lui David, care, urmând să rămână însărcinată de la Duhul Sfânt, a zămislit mai întâi cu mintea și apoi cu trupul Rodul dumnezeiesc-omenesc. Și ca nu cumva să se teamă de urmări străine, nefiind părtașă sfatului celui de sus, este încunoștințată de înger despre cele ce se vor lucra de către Duhul Sfânt într-însa. Nu a socotit că i se păgubește sfiala feciorelnică cea care a devenit îndată de Dumnezeu Născătoare. Căci de ce s-ar fi îndoit de noutatea zămislirii cea căreia i-a fost făgăduit ajutorul puterii Celui Preaînalt? Credința celei credincioase a fost întărită și de adeverirea minunii premergătoare, căci Elisavetei i s-a dat nesperată rodnicie, așa încât Cel ce a dat rod celei sterpe să nu fie bănuit că nu-l va da și Fecioarei.
Astfel, Dumnezeu – Cuvântul lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, care era la început la Dumnezeu, prin care s-au făcut toate și fără de care nimic nu s-a făcut (In. 1, 1-3) – s-a făcut om, pentru a-l slobozi pe om de moartea veșnică. S- a plecat spre asumarea smereniei noastre fără a-și împuțina măreția, încât, rămânând ceea ce era și asumând ceea ce nu era, să unească adevăratul chip de rob cu Chipul acela prin care este deopotrivă cu Dumnezeu Tatăl (Filip. 2, 6), punând ambele firi într-o legătură atât de strânsă, încât nici firea inferioară să nu umbrească proslăvirea, nici cea superioară să nu micșoreze asumarea. Păstrându-se, așadar, însușirile fiecărei firi și fiind reunite într-o singură Persoană, smerenia este asumată de măreție; slăbiciunea de putere; mortalitatea de veșnicie. Și pentru a plăti datoria stării noastre, firea nepătimitoare s-a unit cu firea noastră pătimitoare, adunându-se Dumnezeu adevărat și Om adevărat în unimea Domnului nostru; pentru ca, aducând leacurile de care aveam nevoie, unul și același Mijlocitor între Dumnezeu și oameni (1 Tim. 2, 5) să poată muri datorită unei firi și învia datorită celeilalte. Mulțumită, dar, întregii-înțelepciuni a Fecioarei, nimic stricăcios nu a întinat nașterea Mântuirii, căci ea a fost pază cumințeniei și arătare a adevărului.
O astfel de naștere, preaiubiților, a fost vrednică de Hristos, Puterea lui Dumnezeu și Înțelepciunea, prin care să ne fie în același timp asemenea prin umanitate și să ne întreacă prin dumnezeire. Căci de nu era Dumnezeu adevărat, nu ne-ar fi adus leac adevărat, iar de n-ar fi fost om adevărat, nu s-ar fi făcut nouă pildă. Născându-se Domnul, îngerii veselindu-se au cântat „slavă întru înălțimi lui Dumnezeu” și oamenilor de bunăvoință li se vestește „pace pe pământ” (Lc. 2, 14); fiindcă văd cum Ierusalimul ceresc se zidește din toate neamurile lumii – dacă de această ispravă a negrăitei îndurări dumnezeiești se bucură atâta înălțimea îngerilor, cât se cade să se veselească smerenia oamenilor?
Să mulțumim, dar, preaiubiților, lui Dumnezeu Tatăl prin Fiul său în Duhul Sfânt, care pentru marea sa milostivire cu care ne-a iubit s-a îndurat de noi și, „pe când eram morți în păcate, ne-a înviat împreună cu Hristos” (Ef. 2, 5), ca să fim făptură nouă într-însul și frământătură nouă. Să lepădăm, așadar, omul cel vechi cu faptele sale și, făcându-ne părtași nașterii lui Hristos, să renunțăm la lucrurile trupești. Recunoaște-ți, o, creștine, vrednicia ta și, făcându-te împreună-moștenitor firii dumnezeiești, nu te întoarce la întinăciunea vechii petreceri! Amintește-ți cărui Cap și cărui Trup ești mădular! Adu-ți aminte că ai fost smuls din puterea întunericului și mutat în lumina și împărăția lui Dumnezeu! Prin taina Botezului te-ai făcut biserică a Duhului Sfânt: nu alunga de la tine un asemenea Oaspete prin faptele răutății și nu te supune iarăși robiei diavolului, căci prețul tău este sângele lui Hristos: te va judeca după adevăr Cel ce te-a răscumpărat întru milostivire, care împărățește cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin.
Fiul lui Dumnezeu, la plinirea vremii pe care a rânduit-o înălțimea de necercetat a Sfatului Dumnezeiesc, a luat asupra sa firea neamului omenesc pentru a o împăca cu Ziditorul ei, așa încât născocitorul morții, diavolul, să se biruiască tocmai prin firea pe care o biruise. Intrând în acest război de dragul nostru, s-a luptat după o mare și minunată lege a dreptății: Domnul Atotputernic l-a întâmpinat pe crudul dușman nu în măreția sa, ci în smerenia noastră, împotrivindu-i-se cu aceeași formă și aceeași fire, făcându-se părtaș mortalității noastre, dar în afara oricărui păcat. A rămas străin de această naștere ceea ce citim despre toți: „Nimeni nu este curat de întinăciune, nici măcar pruncul care a trăit o singură zi pe pământ” (Iov 14, 4). Așadar, în nașterea aceasta unică nu a trecut nimic din pofta trupului, nu s-a strecurat nimic din legea păcatului.
A fost aleasă o Fecioară din neamul împărătesc al lui David, care, urmând să rămână însărcinată de la Duhul Sfânt, a zămislit mai întâi cu mintea și apoi cu trupul Rodul dumnezeiesc-omenesc. Și ca nu cumva să se teamă de urmări străine, nefiind părtașă sfatului celui de sus, este încunoștințată de înger despre cele ce se vor lucra de către Duhul Sfânt într-însa. Nu a socotit că i se păgubește sfiala feciorelnică cea care a devenit îndată de Dumnezeu Născătoare. Căci de ce s-ar fi îndoit de noutatea zămislirii cea căreia i-a fost făgăduit ajutorul puterii Celui Preaînalt? Credința celei credincioase a fost întărită și de adeverirea minunii premergătoare, căci Elisavetei i s-a dat nesperată rodnicie, așa încât Cel ce a dat rod celei sterpe să nu fie bănuit că nu-l va da și Fecioarei.
Astfel, Dumnezeu – Cuvântul lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, care era la început la Dumnezeu, prin care s-au făcut toate și fără de care nimic nu s-a făcut (In. 1, 1-3) – s-a făcut om, pentru a-l slobozi pe om de moartea veșnică. S- a plecat spre asumarea smereniei noastre fără a-și împuțina măreția, încât, rămânând ceea ce era și asumând ceea ce nu era, să unească adevăratul chip de rob cu Chipul acela prin care este deopotrivă cu Dumnezeu Tatăl (Filip. 2, 6), punând ambele firi într-o legătură atât de strânsă, încât nici firea inferioară să nu umbrească proslăvirea, nici cea superioară să nu micșoreze asumarea. Păstrându-se, așadar, însușirile fiecărei firi și fiind reunite într-o singură Persoană, smerenia este asumată de măreție; slăbiciunea de putere; mortalitatea de veșnicie. Și pentru a plăti datoria stării noastre, firea nepătimitoare s-a unit cu firea noastră pătimitoare, adunându-se Dumnezeu adevărat și Om adevărat în unimea Domnului nostru; pentru ca, aducând leacurile de care aveam nevoie, unul și același Mijlocitor între Dumnezeu și oameni (1 Tim. 2, 5) să poată muri datorită unei firi și învia datorită celeilalte. Mulțumită, dar, întregii-înțelepciuni a Fecioarei, nimic stricăcios nu a întinat nașterea Mântuirii, căci ea a fost pază cumințeniei și arătare a adevărului.
O astfel de naștere, preaiubiților, a fost vrednică de Hristos, Puterea lui Dumnezeu și Înțelepciunea, prin care să ne fie în același timp asemenea prin umanitate și să ne întreacă prin dumnezeire. Căci de nu era Dumnezeu adevărat, nu ne-ar fi adus leac adevărat, iar de n-ar fi fost om adevărat, nu s-ar fi făcut nouă pildă. Născându-se Domnul, îngerii veselindu-se au cântat „slavă întru înălțimi lui Dumnezeu” și oamenilor de bunăvoință li se vestește „pace pe pământ” (Lc. 2, 14); fiindcă văd cum Ierusalimul ceresc se zidește din toate neamurile lumii – dacă de această ispravă a negrăitei îndurări dumnezeiești se bucură atâta înălțimea îngerilor, cât se cade să se veselească smerenia oamenilor?
Să mulțumim, dar, preaiubiților, lui Dumnezeu Tatăl prin Fiul său în Duhul Sfânt, care pentru marea sa milostivire cu care ne-a iubit s-a îndurat de noi și, „pe când eram morți în păcate, ne-a înviat împreună cu Hristos” (Ef. 2, 5), ca să fim făptură nouă într-însul și frământătură nouă. Să lepădăm, așadar, omul cel vechi cu faptele sale și, făcându-ne părtași nașterii lui Hristos, să renunțăm la lucrurile trupești. Recunoaște-ți, o, creștine, vrednicia ta și, făcându-te împreună-moștenitor firii dumnezeiești, nu te întoarce la întinăciunea vechii petreceri! Amintește-ți cărui Cap și cărui Trup ești mădular! Adu-ți aminte că ai fost smuls din puterea întunericului și mutat în lumina și împărăția lui Dumnezeu! Prin taina Botezului te-ai făcut biserică a Duhului Sfânt: nu alunga de la tine un asemenea Oaspete prin faptele răutății și nu te supune iarăși robiei diavolului, căci prețul tău este sângele lui Hristos: te va judeca după adevăr Cel ce te-a răscumpărat întru milostivire, care împărățește cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin.
Traducere de Marius Ivașcu, căruia îi mulțumesc și pe această cale pentru darurile frumoase pe care ni le trimite.
Nașterea lui Hristos să ne fie de folos duhovnicesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu