FotO: roportal
Dacă cineva este gelos din fire sau este cuprins de această răutate dintr-un motiv neîntemeiat, spune-mi ce poate fi mai nenorocit decât un astfel de suflet?
Ce război, ce vifor năvălesc asupra casei aceleia – cum le-am putea descrie oare întocmai? Toate sânt pline de durere, toate pline de bănuială și răzvrătire și tulburare. Cel rănit de gelozie este la fel de neastâmpărat ca îndrăciții sau cei cuprinși de boala nebuniei. Fără încetare gesticulează, nu-și găsește locul, nu suferă pe nimeni și își varsă năduful asupra celor din preajmă, fără ca aceștia să aibă vreo vină.
Nu se mai bucură de nimic, ci e plin de toată amărăciunea, jalea și necazul. Fie că rămâne acasă, fie că se duce în oraș sau pleacă în călătorie, ghimpele geloziei e mai rău decât moartea, îi chinuie sufletul și nu-i dă pace nicicum.
În pat nu rabdă să șadă multă vreme nemișcat, ci stă ca pe jar, chinuindu-se și zvârcolindu-se. Nici tovărășia prietenilor, nici grija treburilor, nici teama de primejdii, nici culmea plăcerii, nici vreo altă distracție nu va putea să-l scoată din furtuna aceasta.
Viforul acesta care pune stăpânire pe suflet este mai năsâlnic decât orice bucurie sau întristare.
Sf. Ioan Gură de Aur, Despre feciorie, 52 (SC 125, p. 289) - Traducere de Marius Ivașcu după:
Εἰ γάρ τις, εἰπέ μοι, φύσει ζηλότυπος ὢν τύχοι, ἢ καὶ ἔκ τινος προφάσεως οὐκ ἀληθοῦς τούτῳ ληφθείη τῷ κακῷ τί τῆς τοιαύτης ψυχῆς ἐλεεινότερον γένοιτ' ἄν;
Ποῖον πόλεμον, τίνα χειμῶνα τῇ τοιαύτῃ παραβάλλοντες οἰκίᾳ ἀκριβῶς ἐπιτυχεῖν δυνησόμεθα τῆς εἰκόνος; Πάντα ὀδύνης μεστά, πάντα ὑποψίας καὶ στάσεως καὶ ταραχῆς. Τῶν γὰρ δαιμονώντων ἢ φρενίτιδι κατεχομένων νόσῳ οὐδὲν ἄμεινον διάκειται ὁ ταύτῃ τῇ μανίᾳ πληγείς. Οὕτω συνεχῶς ἐξάλλεται καὶ ἀποπηδᾷ καὶ δυσχεραίνει πρὸς ἅπαντας καὶ εἰς τοὺς παρόντας ἁπλῶς καὶ ἀνευθύνους ἀφίησιν ἀεὶ τὴν ὀργήν.
Καὶ ἡδονὴ μὲν ἀπελήλαται πᾶσα, κατηφείας δὲ ἅπαντα γέμει καὶ πένθους καὶ ἀηδίας. Κἂν οἴκοι μένῃ, κἂν εἰς ἀγορὰν ἐμβάλῃ, κἂν ἀποδημίαν στέλληται, πανταχοῦ τὸ δεινὸν ἀπέτεκεν θανάτου παντὸς χαλεπώτερον παρακνίζον καὶ ἐρεθίζον αὐτοῦ τὴν ψυχὴν καὶ οὐ συγχωροῦν ἠρεμεῖν.
Ἐπὶ δὲ τῆς εὐνῆς οὐδὲ μικρὸν ἀτρεμεῖν ἀνέξεται χρόνον, ἀλλ' ὥσπερ ἀνθράκων ὑποκειμένων οὕτως θορυβεῖται καὶ μεταστρέφεται· καὶ οὔτε συνουσία φίλων οὔτε πραγμάτων φροντὶς οὔτε κινδύνων φόβος οὔτε ἡδονῆς ὑπερβολὴ οὔτε ἄλλο οὐδὲν τῆς τοιαύτης αὐτὸν ζάλης ἀπαγαγεῖν δυνήσεται·
ἀλλὰ παντὸς μὲν χρηστοῦ, παντὸς δὲ λυπηροῦ τυραννικώτερον οὗτος αὐτοῦ κατακρατεῖ τὴν ψυχὴν ὁ χειμών.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu