Sântem mâini unii altora

Urmând legea înjugării iubirii ne slujim unul pe altul
Și, fiindcă sântem născuți din țărână, îmbrățișăm
Legea pământului, cea sădită de Dumnezeu din vechime.

Privește la cele gătite de înțeleapta nuntă cu luare aminte:
Cine ne-a învățat dragostea de înțelepciune? Cine a cercetat tainele
Toate ce se lucrează în pământ, în mare și-n cer?
Cine a dat legi cetăților? Și înainte de-acestea
Cine a făcut să răsară cetăți și cine a izvodit meșteșuguri?
Cine a umplut piețe și case și arene cu-ntreceri?
Cine a rânduit oaste-n cetăți și mese la ospețe?
Cine a așezat în templu ceată de cântăreți pentru jertfă?
Cine a îmblânzit viața fiarelor și ne-a învățat
Să arăm țarini și să sădim plante, iar pe mări
A lăsat neagra corabie să-nfrunte furtuni?
Cine a unit uscatul și marea cu umede căi,
Dacă nu nunta, cea care-adună cele risipite departe într-una.

Așa stau dară acestea. Dar cele înalte cu mult sânt mai bune:
Unii altora sântem mâini și urechi și picioare,
Căci căsătoria ne dă îndoite puteri,
Bucurie prietenilor și ciudă vrăjmașilor.
Împărtășite și grijile ușurează necazuri;
Iar bucuriile de obște sânt mai dulci amândurora;
Mai desfătată e bogăția adunată de cei de-ún-cuget,
Dar și mai desfătătoare ca bogăția-i unirea celor săraci.

Cheia cumințeniei și-a dorurilor e pentru amândoi
Însoțirea, și pecete a veșnicei prietenii.
Unul e puiul iubirii ce cu săltări îmbucură sufletul.
Una-i sorbirea din izvorul casnic negustat de străini,
Ce nu se revarsă-n afară, nici primește de-aiurea ceva.
Cu trupuri crescute întreolaltă, de-ún-cuget și cu aceeași evlavie
Ambii ascut aceeași săgeată a dragosteilor.

Sf. Grigorie Teologul, Poeme morale, II,230-276 (PG 37, 540) - Traducere de Marius Ivașcu după:

Τόνδε νόμον τίουσαι, ὁμοζυγέην τ' ἐρατεινὴν,
Ἀλλήλαις συνέβημεν, ἐπεὶ χοὸς ἐκγενόμεσθα,
Χοῦ νόμον ἠδὲ Θεοῖο παλαίτατον ἀμφιέπουσαι.

Δέρκεο τὰ μερόπεσσι γάμος πόρσυνεν ἐχέφρων.
Τίς σοφίην ἐδίδαξε φίλην, καὶ βένθε' ἀνεῦρεν,
Ὅσσα χθὼν, ὅσα πόντος, ὅσ' οὐρανὸς ἐντὸς ἐέργει;
Τίς πτολίεσσιν ἔθηκε νόμους; καὶ τῶνδεπάροιθεν
Τίς πτόλιας δ' ἀνέγειρε, καὶ ηὕρετομήδεσι τέχνας;
Τίς πλῆσεν ἀγορὰς καὶ δώματα, καὶ τίςἀγῶνας;
Τίς στρατὸν ἐν πολέμοισι, καὶ ἐνθαλίῃσι τραπέζας;
Τίς χορὸν ὑμνητῆρα θυώδει πήξατο νηῷ;
Τίς θηρῶν κατέλυσε βίον, καὶ γαῖανἀράσσειν,
Καὶ φυτοεργείην ἐδιδάξατο, καὶπελάγεσσι
Νῆ' ἐπαφῆκε μέλαιναν ἐπειγομένηνἀνέμοισι;
Τίς γαῖαν καὶ πόντον ὑγρῇ συνέδησεκελεύθῳ
Νόσφι γάμου, τὰ δὲ πολλὸν ἀπόπροθεν εἰςἓν ἄγειρε;

Καὶ τὰ μὲν ἐνθάδε, τοῖα. Τὰ δ' ὑψόθι, πολλὸν ἀρείω.
Ἀλλήλοισι χέρες τε καὶ οὔατα καὶ πόδες ἐσμὲν
Συζυγίῃ. Διπλοῦν δὲ γάμος καὶ ἄναλκιν ἔθηκε,
Χάρμα μέγ' εὐμενέεσσιν, ἄχος δέ τεδυσμενέεσσι.
Ξυναὶ καὶ μελεδῶναι ἐλαφρίζουσιν ἀνίας·
Ξυναὶ δ' εὐφροσύναι γλυκερώτεραιἀμφοτέροισι.
Τερπνότερος μὲν πλοῦτος ὁμοφρονέουσιτέτυκται·
Τερπνοτέρη πλούτοιο δ' ὁμοφροσύνηχατέουσι.

Κληῒς δ' ἀμφοτέροισι σαοφροσύνης τεπόθων τε  
 Συζυγίη, καὶ σφρηγὶς ἀναγκαίης φιλότητος.
Εἷς πῶλος φιλίης σκιρτήμασι θυμὸνἰαίνων.
Ἓν ποτὸν οἰκιδίης πηγῆς ξείνοισινἄγευστον,
Οὔτ' ἐκτὸς προρέον, οὔτ' ἔκτοθεν ἄλλονἀγεῖρον.
Συμφυέες σάρκεσσιν, ὁμόφρονες, εὐσεβίηςτε
Κέντρον ἐνἀλλήλοισι πόθῳ θήγοντες ὁμοῖον.