Din Cuvântările Sfântului Andrei Criteanul
(Cuv. 1: PG 97, 806-810)
Cele vechi au trecut, iată, toate s-au făcut noi
Τέλος γὰρ νόμου, Χριστός˙ οὐ μᾶλλον ἡμᾶς ἀπάγων τοῦ γράμματος, ὅσον ἐπανάγων ἐπὶ τὸ πνεῦμα. Τοῦτο γὰρ ἡ τελείωσις, καθὰ αὐτὸς ὁ τοῦ νόμου δοτὴρ ἅπαντα συμπεράνας, ἐπὶ τὸ πνεῦμα τὸ γράμμα μετήνεγκεν, ἀνακεφαλαιώσας εἰς ἑαυτὸν τὰ πάντα, καὶ διαιτήσας νόμῳ τῇ χάριτι. Καὶ τὸν μέν ὑποζεύξας, τὴν δὲ συνάψας ἐναρμονίως ˙οὐ φύρας τὰ θατέρου πρὸς θάτερον ἴδια, μετοχετεύσας δὲ καὶ λίαν θεοπρεπῶς, ἐπὶ τὸ κοῦφόν τε καὶ ἐλευθέριον ὅσον δυσαχθές τε καὶ δοῦλον, καὶ ὑποχείριον· ἵνα μηκέτι ὦμεν ὑπὸ τὰ στοιχεῖα τοῦ κόσμου δεδουλωμένοι, καθώς φησιν ὁ Ἀπόστολος, μηδὲ ζυγῷ δουλείας τοῦ νομικοῦ γράμματος ἐνεχώμεθα.
Τοῦτο γὰρ τῶν περὶ ἡμᾶς εὐεργετημάτων Χριστοῦ τὸ κεφάλαιον. Τοῦτο ἡ τοῦ μυστηρίου φανέρωσις – τοῦτο ἡ κενωθεῖσα φύσις, θεὸς καὶ ἄνθρωπος, καὶ ἡ τοῦ προσλήμματος θέωσις· ἀλλὰ τῆς οὕτω λαμπράς τε καὶ περιφανέστατης θεοῦ πρὸς ἀνθρώπους ἐπιδημίας, ἔδει τι πάντως εἶναι καὶ χαρᾶς ἐπεισόδιον, δι' οὗ τὸ μέγα τῆς σωτηρίας εἰς ἡμᾶς πρόεισι δῶρον. Τὸ δέ ἐστιν ἡ παροῦσα πανήγυρις, προοίμιον ἔχουσα τῆς Θεοτόκου τὴν γέννησιν· συμπέρασμα δὲ, τῆς τοῦ Λόγου πρὸς σάρκα συμπήξεως τὴν ἀπόταξιν (...) Παρθένος γὰρ ἄρτι γεννᾶται καὶ τιθηνεῖται καὶ πλάττεται, καὶ τῷ θεῷ τῷ παμβασιλεῖ τῶν αἰώνων ἑτοιμάζεται μήτηρ.
Ἐπεὶ καὶ διπλοῦν ἐντεῦθεν ἡμῖν προσέσται ποιουμένοις τὸ κέρδος· τὸ μέν τι πρὸς τὴν ἀλήθειαν ἡμᾶς ἐπανάγον, τὸ δέ τι τῆς νομικῆς ἐν γράμματι δουλείας καὶ πολιτείας ἀπάγον. Πώς, καὶ τίνα τρόπον; Ὑποχωρούσης δηλαδὴ τῆς σκιᾶς τῇ τοῦ φωτὸς παρουσίᾳ, καὶ τὴν ἐλευθερίαν τοῦ γράμματος ἀντεισφερούσης τῆς χάριτος· ὧν ἡ παροῦσα πανήγυρις μεθόριος ἵσταται, τὴν ἀλήθειαν τῶν τυπικῶν συμβόλων ἀντιπαραζευγνῦσα, καὶ τὰ νέα τῶν παλαιῶν ἀντεισφέρουσα.
Πάσα τοίνυν ἡ κτίσις ὑμνείτω καὶ χορευέτω, καὶ συνεισφερέτω τι τῶν τῆς ἡμέρας ἐπάξιον. Γενέσθω μία κοινὴ σήμερον οὐρανίων καὶ ἐπιγείων πανήγυρις˙ καὶ συνεορταζέτω πᾶν ὅσον ἐγκόσμιόν τε καὶ ὑπερκόσμιον σύγκριμα. Σήμερον γάρ τοῦ Παντοκτίστου τὸ κτιστὸν ᾠκοδόμηται τέμενος˙ καὶ τὸ κτίσμα, τῷ Κτίστῃ θεῖον ἐναύλισμα καινοπρεπῶς ἑτοιμάζεται.
Sfârșitul legii este Hristos (Rom. 10, 4). Nu atât fiindcă ne-ar îndepărta de literă, ci întrucât ne înalță la Duhul. Căci aceasta este desăvârșirea: Însuși Dătătorul legii, după ce a împlinit totul până la capăt, a transpus litera în duh, recapitulând toate în sine și făcând dreptate legii prin har. Legea a fost supusă harului, iar harul s-a unit cu ea în chip armonios, nu amestecându-și proprietățile de-a valma, ci cu bună-rânduială și cu dumnezeiască cuviință: legea s-a făcut din grea, apăsătoare și înrobitoare cum era, ușoară și plină de slobozenie. Ca să nu mai fim robiți stihiilor lumii, cum zice Apostolul (Gal. 4, 3), nici să mai fim ținuți sub jugul robiei literei legii.
Aceasta este începătura binefacerilor lui Hristos față de noi. Aceasta este arătarea Tainei – aceasta este firea golită de sine, Dumnezeu și om, și îndumnezeirea celui asumat. Dar această venire atât de strălucită și prealuminată a lui Dumnezeu către oameni se cuvenea să aibă un început plin de bucurie, prin care să ne vină marele dar al mântuirii. Acesta este praznicul de astăzi, având ca pricină nașterea Născătoarei de Dumnezeu și ca țintă, împreună-sălășluirea Cuvântului cu trupul. Acum se naște Fecioara, este alăptată și crescută, gătindu-se ca să fie Maica lui Dumnezeu, Împăratul tuturor veacurilor.
Îndoit ne va fi câștigul nouă celor ce săvârșim prăznuirea: pe de o parte ne înalță la cunoașterea adevărului, pe de alta, ne slobozește de robia și petrecerea cea după lege. Cum și în ce chip? Trecând umbra prin venirea luminii și robia literei fiind anulată prin har, sărbătoarea de față a fost așezată ca un hotar, căci leagă adevărul de simbolurile prefigurărilor și introduce cele noi în locul celor vechi.
Toată zidirea să cânte și să dănțuiască și să aducă ceva din cele cuviincioase praznicului. Facă-se astăzi o singură sărbătoare a celor din cer și a celor de pe pământ. Să prăznuiască tot soborul celor din lume și al celor mai presus de lume. Căci astăzi se zidește Atoateziditorului locaș, iar zidirea se gătește ca un palat dumnezeiesc și nou pentru Ziditorul.
(Cuv. 1: PG 97, 806-810)
Cele vechi au trecut, iată, toate s-au făcut noi
Τέλος γὰρ νόμου, Χριστός˙ οὐ μᾶλλον ἡμᾶς ἀπάγων τοῦ γράμματος, ὅσον ἐπανάγων ἐπὶ τὸ πνεῦμα. Τοῦτο γὰρ ἡ τελείωσις, καθὰ αὐτὸς ὁ τοῦ νόμου δοτὴρ ἅπαντα συμπεράνας, ἐπὶ τὸ πνεῦμα τὸ γράμμα μετήνεγκεν, ἀνακεφαλαιώσας εἰς ἑαυτὸν τὰ πάντα, καὶ διαιτήσας νόμῳ τῇ χάριτι. Καὶ τὸν μέν ὑποζεύξας, τὴν δὲ συνάψας ἐναρμονίως ˙οὐ φύρας τὰ θατέρου πρὸς θάτερον ἴδια, μετοχετεύσας δὲ καὶ λίαν θεοπρεπῶς, ἐπὶ τὸ κοῦφόν τε καὶ ἐλευθέριον ὅσον δυσαχθές τε καὶ δοῦλον, καὶ ὑποχείριον· ἵνα μηκέτι ὦμεν ὑπὸ τὰ στοιχεῖα τοῦ κόσμου δεδουλωμένοι, καθώς φησιν ὁ Ἀπόστολος, μηδὲ ζυγῷ δουλείας τοῦ νομικοῦ γράμματος ἐνεχώμεθα.
Τοῦτο γὰρ τῶν περὶ ἡμᾶς εὐεργετημάτων Χριστοῦ τὸ κεφάλαιον. Τοῦτο ἡ τοῦ μυστηρίου φανέρωσις – τοῦτο ἡ κενωθεῖσα φύσις, θεὸς καὶ ἄνθρωπος, καὶ ἡ τοῦ προσλήμματος θέωσις· ἀλλὰ τῆς οὕτω λαμπράς τε καὶ περιφανέστατης θεοῦ πρὸς ἀνθρώπους ἐπιδημίας, ἔδει τι πάντως εἶναι καὶ χαρᾶς ἐπεισόδιον, δι' οὗ τὸ μέγα τῆς σωτηρίας εἰς ἡμᾶς πρόεισι δῶρον. Τὸ δέ ἐστιν ἡ παροῦσα πανήγυρις, προοίμιον ἔχουσα τῆς Θεοτόκου τὴν γέννησιν· συμπέρασμα δὲ, τῆς τοῦ Λόγου πρὸς σάρκα συμπήξεως τὴν ἀπόταξιν (...) Παρθένος γὰρ ἄρτι γεννᾶται καὶ τιθηνεῖται καὶ πλάττεται, καὶ τῷ θεῷ τῷ παμβασιλεῖ τῶν αἰώνων ἑτοιμάζεται μήτηρ.
Ἐπεὶ καὶ διπλοῦν ἐντεῦθεν ἡμῖν προσέσται ποιουμένοις τὸ κέρδος· τὸ μέν τι πρὸς τὴν ἀλήθειαν ἡμᾶς ἐπανάγον, τὸ δέ τι τῆς νομικῆς ἐν γράμματι δουλείας καὶ πολιτείας ἀπάγον. Πώς, καὶ τίνα τρόπον; Ὑποχωρούσης δηλαδὴ τῆς σκιᾶς τῇ τοῦ φωτὸς παρουσίᾳ, καὶ τὴν ἐλευθερίαν τοῦ γράμματος ἀντεισφερούσης τῆς χάριτος· ὧν ἡ παροῦσα πανήγυρις μεθόριος ἵσταται, τὴν ἀλήθειαν τῶν τυπικῶν συμβόλων ἀντιπαραζευγνῦσα, καὶ τὰ νέα τῶν παλαιῶν ἀντεισφέρουσα.
Πάσα τοίνυν ἡ κτίσις ὑμνείτω καὶ χορευέτω, καὶ συνεισφερέτω τι τῶν τῆς ἡμέρας ἐπάξιον. Γενέσθω μία κοινὴ σήμερον οὐρανίων καὶ ἐπιγείων πανήγυρις˙ καὶ συνεορταζέτω πᾶν ὅσον ἐγκόσμιόν τε καὶ ὑπερκόσμιον σύγκριμα. Σήμερον γάρ τοῦ Παντοκτίστου τὸ κτιστὸν ᾠκοδόμηται τέμενος˙ καὶ τὸ κτίσμα, τῷ Κτίστῃ θεῖον ἐναύλισμα καινοπρεπῶς ἑτοιμάζεται.
Sfârșitul legii este Hristos (Rom. 10, 4). Nu atât fiindcă ne-ar îndepărta de literă, ci întrucât ne înalță la Duhul. Căci aceasta este desăvârșirea: Însuși Dătătorul legii, după ce a împlinit totul până la capăt, a transpus litera în duh, recapitulând toate în sine și făcând dreptate legii prin har. Legea a fost supusă harului, iar harul s-a unit cu ea în chip armonios, nu amestecându-și proprietățile de-a valma, ci cu bună-rânduială și cu dumnezeiască cuviință: legea s-a făcut din grea, apăsătoare și înrobitoare cum era, ușoară și plină de slobozenie. Ca să nu mai fim robiți stihiilor lumii, cum zice Apostolul (Gal. 4, 3), nici să mai fim ținuți sub jugul robiei literei legii.
Aceasta este începătura binefacerilor lui Hristos față de noi. Aceasta este arătarea Tainei – aceasta este firea golită de sine, Dumnezeu și om, și îndumnezeirea celui asumat. Dar această venire atât de strălucită și prealuminată a lui Dumnezeu către oameni se cuvenea să aibă un început plin de bucurie, prin care să ne vină marele dar al mântuirii. Acesta este praznicul de astăzi, având ca pricină nașterea Născătoarei de Dumnezeu și ca țintă, împreună-sălășluirea Cuvântului cu trupul. Acum se naște Fecioara, este alăptată și crescută, gătindu-se ca să fie Maica lui Dumnezeu, Împăratul tuturor veacurilor.
Îndoit ne va fi câștigul nouă celor ce săvârșim prăznuirea: pe de o parte ne înalță la cunoașterea adevărului, pe de alta, ne slobozește de robia și petrecerea cea după lege. Cum și în ce chip? Trecând umbra prin venirea luminii și robia literei fiind anulată prin har, sărbătoarea de față a fost așezată ca un hotar, căci leagă adevărul de simbolurile prefigurărilor și introduce cele noi în locul celor vechi.
Toată zidirea să cânte și să dănțuiască și să aducă ceva din cele cuviincioase praznicului. Facă-se astăzi o singură sărbătoare a celor din cer și a celor de pe pământ. Să prăznuiască tot soborul celor din lume și al celor mai presus de lume. Căci astăzi se zidește Atoateziditorului locaș, iar zidirea se gătește ca un palat dumnezeiesc și nou pentru Ziditorul.
Traducere din limba greaca de Marius Ivascu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu