Dar din Dar se face Raiul (:

Icoana ii reprezinta pe Sfintii Ioan Teologul si Prohor scriind Cartea Apocalipsei in pestera din insula Patmos.

Dragi cititori ai acestui blog,

de multa vreme vroiam sa va daruiesc o icoana. Nu prea am avut timp sa imi duc gindul pina la capat... :) Dar, postarea precedenta mi-a dat prilejul de a pune in practica acest gind.
Deci, sa va prezint conditiile gratie carora unul dintre voi va putea intra in posesia acestei icoane:

1. Lasati un comentariu la acest post;

2. Puneti un link catre aceasta postare de pe blogul vostru (in cazul in care aveti un blog);

3. Urmariti acest blog.

In 6 octombrie, de praznuirea Sfintului Apostol Toma, unul dintre ocrotitorii familiei mele, va voi face cunoscuta persoana care va primi acest dar.

Va astept cu drag si cu bucurie comentariile.
matuska Eufemia

Sfintul Ioan, insula Patmos si pestera Apocalipsei

Apocalipsa Sfintului Ioan Teologul - Capitolul 22
8. Şi eu, Ioan, sunt cel ce am văzut şi am auzit acestea, iar când am auzit şi am văzut, am căzut să mă închin înaintea picioarelor îngerului care mi-a arătat acestea.
9. Şi el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Căci sunt împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, proorocii, şi cu cei ce păstrează cuvintele cărţii acesteia. Lui Dumnezeu închină-te!
10. Apoi mi-a zis: Să nu pecetluieşti cuvintele proorociei acestei cărţi, căci vremea este aproape. 11. Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă.
12. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui.
13. Eu sunt Alfa şi Omega, cel dintâi şi cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul.
14. Fericiţi cei ce spală veşmintele lor ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii şi prin porţi să intre în cetate!
15. Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna!
16. Eu, Iisus, am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească vouă acestea, cu privire la Biserici. Eu sunt rădăcina şi odrasla lui David, steaua care străluceşte dimineaţa.
17. Şi Duhul şi mireasa zic: Vino. Şi cel ce aude să zică: Vino. Şi cel însetat să vină, cel ce doreşte să ia în dar apa vieţii.
18. Şi eu mărturisesc oricui ascultă cuvintele proorociei acestei cărţi: De va mai adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sunt scrise în cartea aceasta;
19. Iar de va scoate cineva din cuvintele cărţii acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea sfântă şi de la cele scrise în cartea aceasta.
20. Cel ce mărturiseşte acestea zice: Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse!
21. Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toţi! Amin.

FotO: E. TOMA

Despre bani

1. Nu deveni sclavul creditorilor - Sf. Vasilie cel Mare, Omilia la Psalmul 14 (PG 31, 269)

Οἱ κύνες λαμβάνοντες ἡμεροῦνται· ὁ δὲ δανειστὴς λαμβάνων προσερεθίζεται. Οὐ γὰρ παύεται ὑλακτῶν, ἀλλὰ τὸ πλέον ἐπιζητεῖ. Ἐὰν ὀμνύῃς, οὐ πιστεύει· ἐρευνᾷ τὰ ἔνδον, τὰ συναλλάγματά σου πολυπραγμονεῖ. Ἐὰν προΐῃς τοῦ δωματίου, ἕλκει πρὸς ἑαυτὸν καὶ κατασύρει· ἐὰν ἔνδον σεαυτὸν κατακρύψῃς, ἐφέστηκε τῇ οἰκίᾳ, καὶ θυροκρουστεῖ.
Ἐπὶ γαμετῆς καταισχύνει, ἐπὶ φίλων καθυβρίζει, ἐν ταῖς ἀγοραῖς ἄγχει· κακὸν συνάντημα ἑορτῆς· ἀβίωτόν σοι κατασκευάζει τὸν βίον. Ἀλλὰ μεγάλη, φησὶν, ἡ ἀνάγκη, καὶ οὐδεὶς πόρος χρημάτων ἕτερος.
Τί οὖν τὸ ὄφελος ἐκ τοῦ τὴν σήμερον ὑπερθέσθαι; Πάλιν γὰρ ἥξει σοι ἡ πενία ὥσπερ ἀγαθὸς δρομεὺς, καὶ ἡ αὐτὴ ἀνάγκη μετὰ προσθήκης παρέσται. Τὸ γὰρ δάνος οὐκ ἀπαλλαγὴν παντελῆ, ἀλλὰ μικρὰν ἀναβολὴν τῆς ἀμηχανίας παρέχεται. Σήμερον πάθωμεν τὰ ἐκ τῆς ἐνδείας δυσχερῆ, καὶ μὴ ἀποτιθώμεθα εἰς τὴν αὔριον.
Μὴ δανεισάμενος μὲν ὁμοίως ἔσῃ πένης καὶ σήμερον καὶ πρὸς τὸ ἐφεξῆς· δανεισάμενος δὲ χαλεπώτερον ἐκτρυχωθήσῃ, τοῦ τόκου τὴν πενίαν προσεπιτείναντος. Καὶ νῦν μὲν οὐδεὶς ἐγκαλεῖ σοι πτωχεύοντι· ἀκούσιον γὰρ τὸ κακόν· ἐὰν δὲ τόκοις ὑπεύθυνος ᾖς, οὐκ ἔστιν ὅστις οὐ μέμψεταί σου τῇ ἀβουλίᾳ.

Câinii, dacă le dai un os, se potolesc. Când îi dai ceva creditorului, mai rău îl asmuți. Căci nu se oprește din lătrat, ci caută mai mult. Dacă te juri că nu ai, nu te crede. Îți scotocește casa, îți investighează toate afacerile. Dacă ieși din casă, te târăște la el și te jumulește; dacă te ascunzi înăuntru, e în fața casei și-ți bate insistent la poartă.
Te rușinează de față cu soția, te face de doi bani înaintea prietenilor, te gâtuie prin piețe. Vine ca năpasta, când ți-e lumea mai dragă. Îți face viața un iad. „Am ajuns”, zice, „la mare ananghie, și nu am altă soluție decât să-mi recuperez creditul de la tine!”
Ce folos dacă te mai păsuiește astăzi? Iarăși te ajunge din urmă sărăcia ca un alergător iute de picior și te vei întâlni cu aceeași strâmtorare, doar că datoria crește. Împrumutul nu te scoate la liman, ci doar urnește puțin lucrurile. Să răbdăm, dar, astăzi greutățile lipsei și să nu le amânăm pentru mâine.

Dacă nu te împrumuți, vei fi la fel de sărac astăzi ca și până acum. Dacă te împrumuți, mai rău te afunzi, căci dobânda îți prelungește sărăcia. Acum nimeni nu te osândește că ești sărac. Nu tu ți-ai ales necazul. Dacă te înhami la datorii, toți te vor învinui pentru prostia ta.

2. Monstrul care naște întruna - Sf. Vasilie cel Mare, Omilia la Psalmul 14 (PG 31, 273)

Τοὺς λαγωούς φασι καὶ τίκτειν ὁμοῦ καὶ τρέφειν καὶ ἐπικυΐσκεσθαι. Καὶ τοῖς τοκογλύφοις τὰ χρήματα ὁμοῦ δανείζεται καὶ γεννᾶται καὶ ὑποφύεται.
Οὔπω γὰρ ἐδέξω εἰς χεῖρας, καὶ τοῦ παρόντος μηνὸς ἀπῃτήθης τὴν ἐργασίαν. Καὶ τοῦτο πάλιν δανεισθὲν, ἕτερον κακὸν ἐξέθρεψε, κἀκεῖνο ἕτερον, καὶ τὸ κακὸν εἰς ἄπειρον.
Τόκος γὰρ, ὡς οἶμαι, διὰ τὴν πολυγονίαν τοῦ κακοῦ προσηγόρευται. Πόθεν γὰρ ἄλλοθεν; Ἢ τάχα τόκος λέγεται διὰ τὰς ὠδῖνας καὶ λύπας, ἃς ἐμποιεῖν ταῖς ψυχαῖς τῶν δανεισαμένων πέφυκεν. Ὡς γὰρ ἡ ὠδὶς τῇ τικτούσῃ, οὕτως ἡ προθεσμία τῷ ὑπόχρεῳ παρίσταται.
Ταῦτα λεγέσθω γεννήματα ἐχιδνῶν, τὰ τῶν τόκων ἀποκυήματα. Τὰς ἐχίδνας λέγουσι τὴν γαστέρα τῆς μητρὸς διεσθιούσας τίκτεσθαι. Καὶ οἱ τόκοι τοὺς οἴκους τῶν ὀφειλόντων ἐκφαγόντες ἀπογεννῶνται.

Τὰ σπέρματα χρόνῳ φύεται, καὶ τὰ ζῶα χρόνῳ τελεσφορεῖται· ὁ δὲ τόκος σήμερον γεννᾶται, καὶ σήμερον τοῦ τίκτειν ἄρχεται.
Τῶν ζώων τὰ ταχὺ τίκτοντα ταχὺ τοῦ γεννᾷν παύεται· τὰ δὲ χρήματα, ταχεῖαν λαμβάνοντα τοῦ πλεονασμοῦ τὴν ἀρχὴν, ἀτέλεστον ἐπιδέχεται τὴν εἰς τὸ πλεῖον προσθήκην.
Μὴ σύ γε εἰς πεῖραν ἔλθοις τοῦ ἀλλοκότου τούτου θηρίου.

Despre iepuri se spune că, de îndată ce-și nasc puii, cum încep să alăpteze, iarăși se reproduc. Așa și banii cămătarilor, imediat ce sânt împrumutați, se reproduc și se înmulțesc.
Căci numai ce i-ai primit în mână și deja trebuie să plătești dobândă pe luna în curs. Această sumă, fiind la rândul ei împrumutată, naște alt necaz, iar acela altul și uite așa răul se înmulțește la infinit.
Căci dobânda îmi pare că se cheamă astfel (τόκος < τίκτειν „a naște”) din pricina sporniciei răului. De unde altundeva să-i vină numele? Sau poate i se zice dobândă din pricina durerilor și necazurilor pe care le agonisește în mod firesc sufletelor celor ce se împrumută. Căci asemenea durerii celei ce naște este sorocul la care datornicul trebuie să-și achite rata. Odraslele dobânzilor – acestora s-ar cădea să le zicem pui de năpârci. Căci se spune că viperele devorează pântecele maicii lor înainte de a se naște. La fel și dobânzile se nasc mâncând casele datornicilor.

Semințele cresc cu timpul, iar animalele ajung mai târziu la maturitate; dobânda, însă, astăzi se naște și îndată începe să facă pui. Animalele de îndată ce nasc nu mai zămislesc. Banii, de cum încep să se înmulțească, devin fertili la nesfârșit. Să nu ajungi să ai de-a face cu fiara aceasta îngrozitoare!

3. Caritate pe banii altora - Defensor Grammaticus, Liber scintillarum, XLIX (SC 86, p. 106 ș. urm.)

AUGUSTINUS DIXIT: In largitate enim pauperum, non spolia, sed dona requiruntur. Quale illud munus est, ut alter cum gaudio accipit, alter cum lacrimis amittit, super quod ille gratulatur, iste suspirat? Quamvis largiaris tuum, meliorem eleemosynam facis, si reddis alienum. (…) Malunt se suum perdere largiendo, quam aliena restituere componendo. HIERONYMUS DIXIT: Gloria episcoporum pauperum opibus providere; ignominia omnium sacerdotum propriis studere divitiis.
BASILIUS DIXIT: Non sis vanus cum feceris eleemosynam indigenti, neque teipsum meliorem cui feneras existimes.
GREGORIUS DIXIT: Dumque quaelibet necessaria indigentibus damus, sua illis reddimus, non nostra largimus.

Augustin a zis: Pentru a-i ajuta pe săraci, este nevoie de daruri (din banii noștri), nu de ce am prădat (de la alții). Ce dar e acela, ca unul să primească cu bucurie, iar altul să piardă cu lacrimi ceea ce pe unul îl face să râdă, iar pe celălalt să suspine? Chiar decât să dai de la tine, mai bună pomană îți faci dacă întorci ceea ce datorezi. Unii preferă să piardă mai degrabă dăruind ceea ce le aparține, decât să fie nevoiți să înapoieze altora cele datorate prin compromis.

Ieronim a zis: Slava episcopilor este să dea cele de trebuință săracilor. Este o rușine pentru orice preot să încerce să-și sporească avuțiile proprii.

Vasilie a zis: Nu fii încântat de tine însuți când dai milostenie celui lipsit, nici nu te socoti mai bun decât cel pe care-l împrumuți.

Grigorie a zis: Când dăm celor lipsiți orice s-ar întâmpla să le trebuiască, le înapoiem de fapt ce le aparține de drept, nu le dăm dintr-ale noastre.

4. Hotărâți împreună ce vreți să faceți cu banii voștri - Fer. Augustin, Scrisoarea CCLXII, 4 (PL 33, 1078)

Pariter ergo consilium de omnibus haberetis, pariter moderaremini quid thesaurizandum esset in caelo, quid ad vitae huius sufficientiam vobis et vestris vestroque filio relinquendum, ne aliis esset refectio, vobis autem angustia. Et in his disponendis atque faciendis, si quid tibi forte melius videretur, suggereres viro reverenter, eiusdemque auctoritatem tanquam tui capitis sequereris obedienter; ut omnes qui sanum sapiunt, ad quos posset hoc bonum vestrum fama perferre, de domus vestrae fructu ac pace gauderent, et adversarius revereretur nihil habens de vobis dicere pravi. Sed illud est quod minus te observasse contristor, quia tanto humilius et obedientius ei obsequi in domestica conversatione debuisti, quanto ille religiosius tibi rem tam magnam etiam imitando concesserat. Non enim quia pariter temperabatis a commixtione carnali, ideo tuus maritus esse destiterat; imo vero tanto sanctius inter vos conjuges manebatis, quanto sanctiora concorditer placita servabatis. Nihil ergo de tua veste, nihil de tuo auro vel argento vel quacumque pecunia, aut rebus ullis terrenis tuis sine arbitrio eius facere debuisti, ne scandalizares hominem qui Deo tecum maiora voverat, et ab eo quod de tua carne licita potestate posset exigere, continenter abstinuerat.

Sfătuiți-vă unul cu altul despre toate, decideți împreună ce și cât vreți să vă adunați în ceruri (prin milostenie), ce vă este de trebuință vouă pentru viața aceasta și ce vreți să le lăsați rudelor și fiului vostru, ca nu cumva pe alții să-i îndestulați, iar voi să ajungeți la strâmtorare. Când urmează să dispuneți de bunurile voastre sau să faceți vreun lucru, dacă ceva ți se pare ție că ar fi bine, propune-i-o bărbatului tău cu cinstire și pleacă-te autorității lui cu supunere, ca unuia ce-ți este cap. Astfel, toți cei ce cugetă drept, care vor fi auzit despre înfrânarea voastră, se vor bucura de sporirea și pacea căminului vostru, iar vrăjmașul se va întoarce rușinat negăsind ce să vă reproșeze.

Dar ce mă întristează pe mine este că tu trebuia să te smerești cu atât mai mult și să-l asculți cu mai multă supunere în viața voastră de familie, cu cât el ți-a făcut un hatâr atât de mare urmându-te pe calea curăției. Chiar dacă amândoi v-ați înfrânat de la împreunarea trupească, el nu a încetat să mai fie soțul tău; ba v-ați fi păstrat cu atât mai mult sfințenia rămânând împreună ca soți, dacă v-ați fi respectat unul altuia dorințele ca fiind mai sfinte (decât voia proprie), având același cuget. Nu trebuia, așadar, să faci nimic cu hainele tale, cu aurul sau argintul sau orice avuție sau vreo altă treabă pământească fără consimțământul lui, ca să nu-l smintești pe bărbatul care a făgăduit lucruri atât de mari lui Dumnezeu alături de tine și care, deși ar fi putut pretinde dreptul care i se cuvenea asupra trupului tău, s-a înfrânat cu răbdare. Purtarea ta față de el e pricină de scandal!

5. Portretul unui cămătar - Sf. Vasilie cel Mare, Omilia la Psalmul 14 (PG 31, 265)

Ὁ δὲ φιλάργυρος, ὁρῶν ὑπὸ τῆς ἀνάγκης ἄνδρα κατακαμπτόμενον πρὸ τῶν γονάτων ἱκετεύοντα, τί οὐ ποιοῦντα ταπεινόν; τί οὐ φθεγγόμενον; οὐκ ἐλεεῖ παρ' ἀξίαν πράττοντα, οὐ λογίζεται τὴν φύσιν, οὐκ ἐνδίδωσι ταῖς ἱκεσίαις, ἀλλ' ἄκαμπτος καὶ ἀμείλικτος ἕστηκεν, οὐ ταῖς δεήσεσιν εἴκων, οὐ δάκρυσιν ἐπικλώμενος, ἐπιμένων τῇ ἀρνήσει, ἐξομνύμενος καὶ ἐπαρώμενος ἑαυτῷ, ἦ μὴν ἀπορεῖν παντελῶς χρημάτων, καὶ περισκοπεῖν καὶ αὐτὸς εἴ τινα εὕροι τῶν δανειζόντων.

Ἐπειδὰν δὲ ὁ ζητῶν τὸ δάνειον τόκων μνησθῇ, καὶ ὑποθήκας ὀνομάσῃ, τότε καταβαλὼν τὴν ὀφρὺν προσεμειδίασε, καί που καὶ πατρῴας φιλίας ἀνεμνήσθη, καὶ συνήθη εἶπε καὶ φίλον.
Ὀψόμεθα, φησὶν, εἴπου τί ἐστιν ἡμῖν ἀποκείμενον ἀργύριον. Ἔστι δὲ παρακαταθήκη φίλου ἀνδρὸς ἐπ' ἐργασίᾳ παραθεμένου ἡμῖν. Ἀλλ' ἐκεῖνος μὲν βαρεῖς ἐπ' αὐτῷ τοὺς τόκους ὥρισεν· ἡμεῖς δὲ πάντως ἐπανήσομέν τι, καὶ ἐπ' ἐλάττοσι τοῖς τόκοις δώσομεν.

Τοιαῦτα κατασχηματιζόμενος, καὶ τοιούτοις λόγοις ὑποσαίνων καὶ δελεάζων τὸν ἄθλιον, γραμματείοις αὐτὸν προσκαταδήσας, καὶ πρὸς τῇ καταπονούσῃ πενίᾳ ἔτι καὶ τὴν ἐλευθερίαν
τοῦ ἀνδρὸς προσαφελόμενος, ᾤχετο. Ὁ γὰρ τόκοις ἑαυτὸν ὑπεύθυνον καταστήσας, ὧν τὴν ἔκτισιν οὐχ ὑφίσταται, δουλείαν αὐθαίρετον κατεδέξατο διὰ βίου.

Iubitorul de arginți, văzând pe vreun om copleșit de nevoie că imploră în genunchi – ce n-ar face, sărmanul? ce n-ar zice? – nu se îndură să-i dea cât îi trebuie, nu ține cont de fire, nu cedează rugăminților, ci rămâne neîndurat și țeapăn: rugăciunile nu-l impresionează, lacrimile nu-l înmoaie. Ține morțiș că nu are niciun ban, jurându-se și blestemându-se pe sine, că și el caută pe cineva care să-l împrumute.

Dar dacă cel ce vrea să se împrumute pomenește de dobânzi și garanții, îndată ridică din sprâncene și zâmbește, își aduce aminte de bunele relații dintre părinții lor și-l numește pe acela casnic și prieten.

„Să vedem”, zice, „de nu cumva avem ceva bani puși deoparte. Da, ar fi o sumă de la un prieten pe care mi-a împrumutat-o pentru o afacere. Din păcate, acela așteaptă dobândă mare, dar noi mai scădem ceva pentru tine și ți-o vom da cu o dobândă mai mică.”

Urzind unele ca acestea și cu astfel de minciuni momindu-l și înșelându-l pe nefericit, îl duce la notari și, pe lângă sărăcia care-l apasă, îi mai răpește omului și libertatea. Căci cel ce ia asupra sa dobânzi pe care nu le poate plăti acceptă singur sclavia pe viață.

Traducerile din limba greaca si din limba latina ii apartin lui Marius IVASCU.

Despre modul citirii rugăciunil​or de la Dumnezeias​ca Liturghie (Enciclica Sinodului Bisericii Greciei nr. 2784/2004)

SursA FotO

Enciclica nr. 2784: despre modul citirii rugăciunilor de la Dumnezeiasca Liturghie
(31 martie 2004)

Către
Înalt Preasfințiții Mitropoliți ai Bisericii Greciei,

Subiect: despre modul citirii rugăciunilor de la Dumnezeiasca Liturghie

Preacucernici Frați în Hristos,
Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, în purtarea sa de grijă legitimă și neîntreruptă pentru aspectele ce privesc păstrarea „slujirii bine-primite lui Dumnezeu” și având în vedere concluziile la care a ajuns Comisia Sinodală Specială pentru Cultivarea Renașterii Liturgice, dorește ca prin prezenta Enciclică să Vă aducă la cunoștință Vouă - și prin Voi „întregii Plirome a Preasfintei Biserici a Greciei” – cele de mai jos în legătură cu modul citirii rugăciunilor din cuprinsul Dumnezeieștii Liturghii, așa încât participarea întregului Popor al lui Dumnezeu la cele săvârșite, citite și cântate într-însa să fie cu adevărat sobornicească și întru cunoștință.

Modul citirii rugăciunilor a fost, în trecut, prilej pentru exprimarea unor păreri contrare. Întrucât nu e vorba doar despre un subiect de tipic, ci unul care afectează mântuirea poporului prin participarea conștientă a acestuia la Dumnezeiasca Liturghie, se cere o cunoaștere clară a istoriei și teologiei sale, așa încât să se discearnă și să se implementeze măsurile corecte pentru practica liturgică actuală.

Mărturiile primelor opt secole (epoca din care ni s-au păstrat primele manuscrise cu rugăciuni) atestă că poporul auzea rugăciunile Dumnezeieștii Liturghii. Aceasta reiese fie din mărturiile privind răspunderea cu „Amin” la rugăciunile Preotului (Iustin, Dionisie al Alexandriei, Ieronim), fie din indicațiile clare că rugăciunile „erau auzite” de popor (Dionisie al Alexandriei, Canonul al 19-lea de la Sinodul din Laodiceea, Viața Cuvioasei Melania), fie din întrebuințarea verbului lego („a zice”) în legătură cu rugăciunile Dumnezeieștii Liturghii (Marele Vasilie, Grigorie Teologul), fie din afirmațiile Sf. Ioan Gură de Aur despre Preot, care „ia asupra sa glasul poporului” și liturghisește, precum și despre trupul bisericesc, care înalță rugăciunile euharistice „într-un singur suflet” (homothymadon) și „cu un singur glas” (en miāi phōnēi). La acestea se adaugă mărturia nemijlocită despre citirea rugăciunilor Dumnezeieștii Liturghii în auzul poporului pe care o oferă foarte importantul text al Constituțiilor Apostolice, când relatează că episcopul se roagă „pentru sine” (kath’heauton) când se îmbracă, dar „înalță” (anapempei) rugăciunile euharistice înaintea Jertfelnicului.

Această tradiție unanimă se sprijină pe avertismentul Sf. Pavel din I Corinteni 14, 16-17, cum că laicul nu poate să răspundă cu „Amin” la rugăciunile preotului dacă nu le înțelege (va să zică, nu le aude). Mai sus menționatul Canon 19 al Sinodului de la Laodiceea vorbește despre trei rugăciuni ale credincioșilor de la Dumnezeiasca Liturghie. Prima se face „în liniște” (dia siōpēs) și privește învrednicirea liturghisitorului, pe când celelalte două se zic „cu voce tare” (dia prosphōnēseōs). Mărturia pomenită constituie și singura mențiune din primele secole despre rugăciunea care se citește în taină (kata tropon mystikon), deși se cuvine să observăm că ea nu face parte din nucleul de bază al Liturghiei, adică din Sfânta Anafora. Abia la finele secolului VI-VII, scriitorul nestorian Narsai introduce citirea rugăciunilor din Anafora „în tăcere” (kata to sesiōpēmenon). Împotriva acestei practici Biserica Ortodoxă a reacționat prin Novella a 137-a a lui Iustinian, care a confirmat tradiția universală potrivit căreia rugăciunile Liturghiei se cuvin a fi înălțate „nu în tăcere, ci cu glas care să fie auzit de poporul preacredincios” (mē kata to sesiōpēmenon, alla meta phōnēs tōi pistotatōi laōi exakouomenēs).
Predania despre modul citirii rugăciunilor în auzul poporului este limpede, unitară și sobornicească. În lumina acestei tradiții putem asimila intenția unei teologii a „misticii” și a „tainei” care se conturează în limbajul euharistic al multor scriitori bisericești după secolul al IV-lea și care culminează în scrierile areopagitice și la tâlcuitorii bizantini ai Dumnezeieștii Liturghii. Nu este vorba de citirea cu voce scăzută a rugăciunilor – cum susțin unii – căci o asemenea citire ar fi contrară tradiției liturgice din primele secole, ci despre intenția ca Liturghia să constituie un prilej pentru „cateheza mistagogică” (mistagogie, în înțelesul Sfântului Maxim Mărturisitorul).
Manuscrisele euhologice păstrate de la sfârșitul secolului al VIII-lea confirmă tradiția liturgică de până atunci. Atestă că se citeau „în taină” (mystikōs), adică nu erau deplin auzite, rugăciunile „Nimenea este vrednic” (Oudeis axios) de la Dumnezeiasca Liturghie, „Îndurate și milostive Dumnezeule” (Ho eusplanchnos kai eleēmon Theos) de la Botez și „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru” (Kyrie Iēsou Christe ho Theos hēmōn) de la Rânduiala Sfințirii Mari a Apelor de la Arătarea Domnului; se „proclamau” (ekphōnoumenas), adică se intonau melodic cu glas răspicat (me lampran tēn phonēn), rugăciunile dinapoia amvonului de la toate Liturghiile, precum și rugăciunile „Mare ești Doamne” (Megas ei Kyrie) de la Botez și Sfințirea cea Mare a Apelor și „Preacurate, neîntinate” (Achrante, amiante) de la Slujba Plecării Genunchilor. Toate celelalte – adică referitor la toate rugăciunile se prescrie anume sau reiese nemijlocit din context – se înalță „cu voce gravă/sobră” (chamēlēi tēi phonēi), care se modulează prin diferite prevederi.
Prin urmare, este o eronată concepția că rugăciunile se citesc fie în taină, fie cu glas mare („ecfonetic”: ekphōnōs), cum se zice adesea. Corect după tradiția manuscriselor euhologice este ca cele mai puține rugăciuni – și acelea clar indicate – să se citească în taină sau „ecfonetic”, iar cele mai multe să se citească „cu voce gravă/sobră” (chamēlophōnōs), dar în auzul (eis epēkoon) poporului, adică în așa fel încât poporul să le poată asculta. Aceasta este tradiția liturgică a Bisericii pe care practica liturgică actuală este chemată să o adopte. Cu excepția rugăciunii Heruvicului, pe care proestosul trebuie să o citească pentru sine și în auzul împreună-slujitorilor, și a celei dinapoia amvonului, care se cuvine să fie citită ecfonetic, toate celelalte rugăciuni trebuie să fie înălțate de liturghisitor cu voce gravă/sobră, care să păstreze inteligibilitatea Tainei, a „Liturghiei” (= lucrare publică), să întărească evlavia rugătorilor și, în sfârșit, să inițieze-în-taină (myst-agōgei).

Modul de citire cu voce gravă în auzul poporului păstrează, de altminteri, grija pentru „catehizarea mistagogică” postbaptismală. Căci toți credincioșii, după Botezul lor, sunt „inițiați” (mystagōgoumenoi) și nu mai sunt „catehumeni”. Pentru cei botezați, viața pământească este o continuă perioadă de înnoire (diakainismos), o păstrare a veșmântului alb primit la Botez până în „Ziua cea nouă a Domnului”, adică până la întâlnirea cu Domnul ce va să vie. Ca „inițiați” se cuvine să fie instruiți în Taina slujirii lui Dumnezeu, iar această instrucție se realizează – pe lângă celelalte mijloace - și prin citirea rugăciunilor în auzul credincioșilor, care, de altfel, nu trebuie să facă doar obiectul unui canon despre tipic, ci să fie un prilej de învățătură (de „cateheză mistagogică”) din partea Păstorilor și a Dascălilor Bisericii.
Acestea fiind datele liturgice și istorico-canonice, putem să apreciem și să conchidem următoarele:

1. 1. Toate cele ce se cuprind în Dumnezeiasca Liturghie au locul lor cuvenit și niciodată nu se cuvine să fie detașate din prim-planul atenției religioase, al simțirii și evlaviei preotului liturghisitor.

2. 2. Cele săvârșite în cadrul Sfintei Liturghii au caracter eshatologic și sânt obligatorii, nu atât în sensul cerebral și rațional, cât datorită „inimii”, în accepțiunea pe care termenul o are în Teologia ascetică (nēptikē) și patristică.

3. 3. Credincioșii trebuie ajutați să conștientizeze mai mult că la Dumnezeiasca Liturghie nu „săvârșesc” Taina împreună cu Preotul, ci participă la ea; aceasta deoarece prima concepție, ca credință și convingere, este o simțire și o practică curat protestantă, care anulează atât „structura ierarhică” sau „Ierarhia” în Biserică, cât și deosebirea harismelor dintr-însa. Această idee se poate înfiripa și strecura inconștient ca o „convingere” în Poporul Dreptslăvitor al lui Dumnezeu și prin citirea fără discernământ a rugăciunilor „ecfonetic” sau cu „glas mare”.

4. 4. Citirea rugăciunilor cu voce gravă și nu „în șoaptă” (psithyristikōs), cum este numită de obicei această practică, oferă credincioșilor posibilitatea de a urmări înlănțuirea firească a rugăciunilor și ecfoniselor și a structurii canonice a Dumnezeieștii Liturghii, pe care o „corupe adesea desprinderea rugăciunilor de la locul lor și ruperea legăturii dintre cele împreună-rostite și cântate” (Enciclica Sfântului Sinod nr. 2683/8.11.1999).

5. 5. Această indicație a „rostirii cu voce gravă” a rugăciunii îi ferește, alături de ceilalți, și pe Preoți de a neglija sau de a omite citirea conștientă a rugăciunilor, de rostirea și pronunțarea lor mecanică sau de a le parcurge numai „cu ochiul”, cum se zice, iar pe credincioși îi va ajuta să conștientizeze că Preotul nu rostește la Dumnezeiasca Liturghie niște formule magice în șoaptă, ci săvârșește și înalță în numele lor „rugăciuni și mijlociri și jertfe fără de sânge” pentru toată Pliroma Bisericii.

6. 6. În mod firesc Editura Apostolikē Diakonia a Bisericii Greciei, urmând hotărârii Sfântului Sinod și la sugestia Preafericitului Mitropolit al Servilor și al Kozanei, kir Dionisie, a purces nu demult la revizuirea rugăciunilor și a ecfoniselor în acord cu izvoarele vechii și autenticei tradiții liturgice în cărțile liturgice pe care le tipărește (Arhieraticonul și Liturghierul) și la înlocuirea termenului mystikōs („în taină”) cu chamēlophōnōs („cu voce gravă”) în rubricile liturgice.
Având în vedere acestea, Vă rugăm să-i îndemnați pe Presbiterii Sfintelor Voastre Mitropolii să slujească „cu frică de Dumnezeu, cu credință” și cu deosebită străpungere cele ce țin de Dumnezeiasca slujbă, să încurajeze participarea întru cunoștință a credincioșilor la ea și prin citirea „cu voce gravă” a rugăciunilor să evite orice formalism sau orice sentimente și stări pietiste, precum și manifetările sacramentaliste sau „teatralismul”, având în vedere mai ales și în primul rând Ospățul eshatologic al Împărăției lui Dumnezeu, adică „Dumnezeiasca Împărtășire/Comuniune”.

† HRISTODOULOS al Atenei, Întâi-stătător.
† Nichifor al Didimotihului și Orestiadei
† Iacov al Mitilinei, Eressului și Plomariului
† Ierothei al Limnosului și al Sf. Evstratie
† Dimitrie al Gumeniței, Axiopolei și Polikastrului
† Panteleimon al Veriei și al Nausei
† Andrei al Driinopolei, Pogonianei și Koniței
† Hrisostom al Gytheiului și Itylului
† Ignatie al Dimitriadei și Almirului
† Chiril al Kythirelor
† Theoclit al Thessaliotidei și Fanariofersalelor
† Daniil al Kesarianei, Vironului și Imittului
† Efrem al Idrei, Spețelor și Eghinei.

Protonotar
† Arhim. Hrisostomos Sklifas.

Traducere din limba greaca de Marius Ivascu dupa ecclesia.gr

Sf. Ioan Gura de Aur: Prefăcătoria cerșetorului vădește neomenia ta

SursA FotO

Μανία γὰρ καὶ παραπληξία σαφὴς, τὰ μὲν κιβώτια μεστὰ ἱματίων ποιεῖν, τὸν δὲ κατ' εἰκόνα Θεοῦ γενόμενον καὶ καθ' ὁμοίωσιν, γυμνὸν καὶ τρέμοντα ὑπὸ τοῦ κρυμοῦ περιορᾷν, καὶ μόλις ὀρθούμενον.

Ἀλλὰ προφασίζεται, φησὶ, τὸν τρόμον καὶ τὴν ἀσθένειαν. Καὶ γὰρ εἰ ὑποκρίνεται, ἐξ ἀνάγκης ὑποκρίνεται καὶ ἐνδείας διὰ τὴν ὠμότητα τὴν σὴν καὶ τὴν ἀπανθρωπίαν τὴν τοιούτων δεομένην προσωπείων, τὴν μὴ ἐπικλωμένην πρὸς ἔλεον.
Τίς γὰρ οὕτως ἄθλιος καὶ ταλαίπωρος, ὡς μηδεμιᾶς ἀνάγκης ἐπικειμένης ὑπὲρ ἑνὸς ἄρτου τοιαῦτα ἀσχημονεῖν καὶ κόπτεσθαι καὶ τοσαύτην ὑπομένειν δίκην;
Ὥστε ἡ ὑπόκρισις ἡ ἐκείνου τῆς σῆς ἀπανθρωπίας περιέρχεται γιγνομένη κήρυξ. Ἐπειδὴ γὰρ ἱκετεύων καὶ λιπαρῶν καὶ ἐλεεινὰ προϊέμενος ῥήματα, καὶ ὀδυρόμενος καὶ δακρύων καὶ δι' ὅλης περιιὼν τῆς ἡμέρας, οὐδὲ τῆς ἀναγκαίας εὐπορεῖ τροφῆς, ἐπενόησεν ἴσως καὶ ταύτην τὴν μηχανὴν, οὐκ ἐκείνῳ τοσαύτην, ὅσην σοὶ, φέρουσαν τὴν ἀσχημοσύνην καὶ τὴν κατηγορίαν.
Ἐκεῖνος μὲν γὰρ ἐλεεῖσθαι δίκαιος, ὅτι εἰς τοσαύτην κατῆλθεν ἀνάγκην· ἡμεῖς δὲ μυρίων ἄξιοι τιμωριῶν, ὅτι τοὺς πένητας τοιαῦτα βιαζόμεθα πάσχειν.

Demență și curată nebunie – să-ți îndeși dulapurile cu haine și pe cel zidit după chipul și asemănarea lui Dumnezeu să-l treci cu vederea gol și tremurând de frig și abia ținându-se pe picioare.

„Dar se preface”, zici, „că tremură și că e neputincios!” Și dacă joacă teatru, o face constrâns de necesitate și de lipsă și din pricina cruzimii și neomeniei tale, care are nevoie de atâtea efecte speciale și tot nu se înduplecă spre milă.

Căci cine e atâta de nenorocit și ticălos, încât fără să fie silit de vreo nevoie s-ar deda la atâtea măscări, s-ar lăsa lovit și ar răbda asemenea ocară pentru o pâine?

Așa încât prefăcătoria aceluia dă târcoale neomeniei tale, dând-o în vileag. Rugămințile și lingușelile și cuvintele înduioșătoare și tânguirile și lacrimile și preumblările de toată ziua nu i-au asigurat nici minimul necesar pentru a supraviețui. Astfel s-a gândit și la trucul acesta, care nu-i aduce lui atâta rușine și osândă, cât ție.

Căci el este vrednic să fie miluit, ca unul care a ajuns într-o asemenea nevoie. Noi însă merităm mii de pedepse, fiindcă îi silim pe săraci să pătimească atâtea.

Din Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola I către Corintheni, XXI, 5 (PG 61, 177). Traducere din limba greaca de Marius Ivascu.

Ochiul cel mare ce-ți atârnă la gât - Clement Alexandrinul, Pedagogul, II, 12 (PG 8, 540)

SursA FotO

Λίθους δὲ πελίους ἢ χλωροὺς καὶ τῆς ἀπεξενωμένης θαλάττης τὰ ἐκβράσματα καὶ τῆς γῆς τὰ ἐκψήγματα μειρακιῶδές ἐστι τεθηπέναι. Ταύτῃ καὶ τὸ πῦρ τὰ παιδία θεασάμενα φέρεται ἐπ' αὐτὸ τῇ λαμπρότητι ἀγόμενα, τῆς δὲ ἐπαφήσεως τὸ ἐπισφαλὲς διὰ τὴν ἄνοιαν οὐ κατανενοηκότα. Τοιοῦτο ταῖς ἠλιθίαις οἱ λίθοι γυναιξὶν περιδούμενοι τοῖς ὅρμοις καὶ τοῖς περιδεραίοις ἐγκατακλειόμενοι ἀμέθυστοι καὶ κεραυνῖται καὶ ἰάσπιδες καὶ τοπάζιον ἥ τε Μιλησία σμάραγδος ἐμπόλημα τιμηέστατον.
Ὁ δὲ πολυτίμητος μαργαρίτης ὑπερφυῶς τῇ γυναικωνίτιδι εἰσεκώμασεν· γίνεται δὲ οὗτος ἐν ὀστρείῳ τινὶ, μέγεθος δὲ ἡλίκος ἰχθύος ὀφθαλμὸς εὐμεγέθης. Καὶ οὐκ αἰσχύνονται αἱ κακοδαίμονες περὶ ὄστρειον ὀλίγον τοῦτο τὴν πᾶσαν σπουδὴν πεποιημέναι, ἐξὸν ἁγίῳ κοσμεῖσθαι λίθῳ, τῷ λόγῳ τοῦ θεοῦ, ὃν μαργαρίτην ἡ γραφὴ κέκληκέν που, τὸν διαυγῆ καὶ καθαρὸν Ἰησοῦν, τὸν ἐν σαρκὶ ἐπόπτην ὀφθαλμόν, τὸν λόγον τὸν διαφανῆ, δι' ὃν ἡ σὰρξ τιμία ὕδατι ἀναγεννωμένη. Καὶ γὰρ τὸ ὄστρειον ἐκεῖνο ἐν ὕδατι γιγνόμενον περιστέγει τὴν σάρκα, ἐκ δὲ ταύτης ὁ μαργαρίτης κυΐσκεται.

Λείπεται τοίνυν ἡμῖν κἀκεῖνο ἐπιλῦσαι τὸ ἐπιφερόμενον· τίσιν οὖν τὰ πολυτελέστερα, ἂν αἱρῶνται πάντες τὰ εὐτελέστερα; τοῖς ἀνθρώποις, φήσαιμ' ἄν, ἐὰν χωρὶς προσπαθείας καὶ διαφορᾶς χρώμεθα αὐτοῖς.
Εἰ δὲ ἀμήχανον πάντας σωφρονεῖν (…).

A se tot minuna de pietre întunecate ori verzi, de secrețiile mării îndepărtate ori de cheagurile pământului e totuna cu a da în mintea copiilor. Aceștia, când văd focul, sânt atrași de strălucirea flăcării și nu iau în seamă primejdia arsurii, fiindcă nu au minte. Tot așa pățesc femeile fără minte cu pietrele încrustate în lanțuri și coliere: ametiste, cheravnite, iaspisuri și topaze sau milesianul smarald, „marfă neprețuită”.
Mai de preț decât acestea este mărgăritarul, introdus cu mare cinste în gineceu. Acesta se alcătuiește înlăuntrul unei scoici, având dimensiunea unui ochi de pește mai mărișor. Și nu se rușinează nefericitele să-și dea toată silința pentru această scoică micuță, în loc să se împodobească cu piatra sfântă, Cuvântul lui Dumnezeu, pe care Scriptura l-a numit undeva mărgăritar; cu Iisus cel strălucitor și curat, cu ochiul atoatevăzător în trup, Cuvântul cel străveziu, prin care trupul renaște prin apă la o viață de mare preț. Căci scoica aceea născută în apă ascunde carnea, iar din aceasta se zămislește mărgăritarul.

Ne mai rămâne să răspundem la o singură obiecție: Cui vor rămâne cele de mare preț, dacă toți vor prefera lucrurile simple? Oamenilor, zic, de vom ști să ne folosim de ele fără patimă și părtinire.
Greu este ca toată lumea să judece cumpătat!

Cuvint din Clement Alexandrinul, Pedagogul, II, 12 (PG 8, 540). Traducere din limba greaca de Marius Ivascu.

Cuvint al Sfintului Andrei Criteanul la sarbatoarea Nasterii Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu

Din Cuvântările Sfântului Andrei Criteanul
(Cuv. 1: PG 97, 806-810)

Cele vechi au trecut, iată, toate s-au făcut noi

Τέλος γὰρ νόμου, Χριστός˙ οὐ μᾶλλον ἡμᾶς ἀπάγων τοῦ γράμματος, ὅσον ἐπανάγων ἐπὶ τὸ πνεῦμα. Τοῦτο γὰρ ἡ τελείωσις, καθὰ αὐτὸς ὁ τοῦ νόμου δοτὴρ ἅπαντα συμπεράνας, ἐπὶ τὸ πνεῦμα τὸ γράμμα μετήνεγκεν, ἀνακεφαλαιώσας εἰς ἑαυτὸν τὰ πάντα, καὶ διαιτήσας νόμῳ τῇ χάριτι. Καὶ τὸν μέν ὑποζεύξας, τὴν δὲ συνάψας ἐναρμονίως ˙οὐ φύρας τὰ θατέρου πρὸς θάτερον ἴδια, μετοχετεύσας δὲ καὶ λίαν θεοπρεπῶς, ἐπὶ τὸ κοῦφόν τε καὶ ἐλευθέριον ὅσον δυσαχθές τε καὶ δοῦλον, καὶ ὑποχείριον· ἵνα μηκέτι ὦμεν ὑπὸ τὰ στοιχεῖα τοῦ κόσμου δεδουλωμένοι, καθώς φησιν ὁ Ἀπόστολος, μηδὲ ζυγῷ δουλείας τοῦ νομικοῦ γράμματος ἐνεχώμεθα.

Τοῦτο γὰρ τῶν περὶ ἡμᾶς εὐεργετημάτων Χριστοῦ τὸ κεφάλαιον. Τοῦτο ἡ τοῦ μυστηρίου φανέρωσις – τοῦτο ἡ κενωθεῖσα φύσις, θεὸς καὶ ἄνθρωπος, καὶ ἡ τοῦ προσλήμματος θέωσις· ἀλλὰ τῆς οὕτω λαμπράς τε καὶ περιφανέστατης θεοῦ πρὸς ἀνθρώπους ἐπιδημίας, ἔδει τι πάντως εἶναι καὶ χαρᾶς ἐπεισόδιον, δι' οὗ τὸ μέγα τῆς σωτηρίας εἰς ἡμᾶς πρόεισι δῶρον. Τὸ δέ ἐστιν ἡ παροῦσα πανήγυρις, προοίμιον ἔχουσα τῆς Θεοτόκου τὴν γέννησιν· συμπέρασμα δὲ, τῆς τοῦ Λόγου πρὸς σάρκα συμπήξεως τὴν ἀπόταξιν (...) Παρθένος γὰρ ἄρτι γεννᾶται καὶ τιθηνεῖται καὶ πλάττεται, καὶ τῷ θεῷ τῷ παμβασιλεῖ τῶν αἰώνων ἑτοιμάζεται μήτηρ.

Ἐπεὶ καὶ διπλοῦν ἐντεῦθεν ἡμῖν προσέσται ποιουμένοις τὸ κέρδος· τὸ μέν τι πρὸς τὴν ἀλήθειαν ἡμᾶς ἐπανάγον, τὸ δέ τι τῆς νομικῆς ἐν γράμματι δουλείας καὶ πολιτείας ἀπάγον. Πώς, καὶ τίνα τρόπον; Ὑποχωρούσης δηλαδὴ τῆς σκιᾶς τῇ τοῦ φωτὸς παρουσίᾳ, καὶ τὴν ἐλευθερίαν τοῦ γράμματος ἀντεισφερούσης τῆς χάριτος· ὧν ἡ παροῦσα πανήγυρις μεθόριος ἵσταται, τὴν ἀλήθειαν τῶν τυπικῶν συμβόλων ἀντιπαραζευγνῦσα, καὶ τὰ νέα τῶν παλαιῶν ἀντεισφέρουσα.
Πάσα τοίνυν ἡ κτίσις ὑμνείτω καὶ χορευέτω, καὶ συνεισφερέτω τι τῶν τῆς ἡμέρας ἐπάξιον. Γενέσθω μία κοινὴ σήμερον οὐρανίων καὶ ἐπιγείων πανήγυρις˙ καὶ συνεορταζέτω πᾶν ὅσον ἐγκόσμιόν τε καὶ ὑπερκόσμιον σύγκριμα. Σήμερον γάρ τοῦ Παντοκτίστου τὸ κτιστὸν ᾠκοδόμηται τέμενος˙ καὶ τὸ κτίσμα, τῷ Κτίστῃ θεῖον ἐναύλισμα καινοπρεπῶς ἑτοιμάζεται.

Sfârșitul legii este Hristos (Rom. 10, 4). Nu atât fiindcă ne-ar îndepărta de literă, ci întrucât ne înalță la Duhul. Căci aceasta este desăvârșirea: Însuși Dătătorul legii, după ce a împlinit totul până la capăt, a transpus litera în duh, recapitulând toate în sine și făcând dreptate legii prin har. Legea a fost supusă harului, iar harul s-a unit cu ea în chip armonios, nu amestecându-și proprietățile de-a valma, ci cu bună-rânduială și cu dumnezeiască cuviință: legea s-a făcut din grea, apăsătoare și înrobitoare cum era, ușoară și plină de slobozenie. Ca să nu mai fim robiți stihiilor lumii, cum zice Apostolul (Gal. 4, 3), nici să mai fim ținuți sub jugul robiei literei legii.
Aceasta este începătura binefacerilor lui Hristos față de noi. Aceasta este arătarea Tainei – aceasta este firea golită de sine, Dumnezeu și om, și îndumnezeirea celui asumat. Dar această venire atât de strălucită și prealuminată a lui Dumnezeu către oameni se cuvenea să aibă un început plin de bucurie, prin care să ne vină marele dar al mântuirii. Acesta este praznicul de astăzi, având ca pricină nașterea Născătoarei de Dumnezeu și ca țintă, împreună-sălășluirea Cuvântului cu trupul. Acum se naște Fecioara, este alăptată și crescută, gătindu-se ca să fie Maica lui Dumnezeu, Împăratul tuturor veacurilor.
Îndoit ne va fi câștigul nouă celor ce săvârșim prăznuirea: pe de o parte ne înalță la cunoașterea adevărului, pe de alta, ne slobozește de robia și petrecerea cea după lege. Cum și în ce chip? Trecând umbra prin venirea luminii și robia literei fiind anulată prin har, sărbătoarea de față a fost așezată ca un hotar, căci leagă adevărul de simbolurile prefigurărilor și introduce cele noi în locul celor vechi.
Toată zidirea să cânte și să dănțuiască și să aducă ceva din cele cuviincioase praznicului. Facă-se astăzi o singură sărbătoare a celor din cer și a celor de pe pământ. Să prăznuiască tot soborul celor din lume și al celor mai presus de lume. Căci astăzi se zidește Atoateziditorului locaș, iar zidirea se gătește ca un palat dumnezeiesc și nou pentru Ziditorul.

Traducere din limba greaca de Marius Ivascu.

Breviar patristic: Munca nu este neapărat o chestiune de forță fizică

SursA FotO

Πρώτη τέχνη τοῦ Αδάμ ῥαπτική. Πρὸ πάσης τέχνης ἔλαβε τὰ φύλλα τῆς συκῆς, καί ἔρραψε.
Τίς ὁ διδάξας; τίς ὁ παιδεύσας; ἔλαβεν ἅπαξ παρὰ θεοῦ σύνεσιν, εἰκὼν ἦν θεοῦ, καί ἀμφιβάλλεις περί τήν γνώσιν;
Ὅταν ἐννοήσῃς κατὰ σεαυτόν, πόθεν ἄνθρωπος ἄροτρον πρῶτον ἐποίησε, τίς ὑπέδειξε ποιῆσαι ξύλον, καὶ μεσολαβῆσαι σίδηρον, καὶ σφίγξαι, καὶ ζεύγλην ἐπιθεῖναι τοῖς βουσί; πόθεν γυνὴ εὗρε τέχνην ίστουργίας;
Πόθεν τοῦτο;
Ἕστηκεν ἱστὸς, ἓν τὸ παραπεμπόμενον, οὐ χεὶρ ἐργαζομένη, ἀλλ' ὁ λόγος ἐργάζεται, λόγος μορφὰς ἀποτελεῖ. Οὐκ ἐπιβάλλει χείρας ὁ τεχνίτης, καὶ ὁ λόγος τῆς τέχνης μορφοῖ τὸ ἱμάτιον, καὶ ἐν ὁρωμένοις σχήμασιν ἐγείρεται τὸ βούλημα τού τεχνίτου. Καὶ ἐὰν ἀκούσῃς, ὅτι θεὸς ἐργάζεται, νομίζεις ὅτι χείρα κινῶν ἐργάζεται;
Καὶ ἐὰν ζητήσῃς πάσαν τέχνην, καὶ πάσαν ἐπίνοιαν, καὶ εἴπῃς, Πῶς ἐνόησαν τόδε ἢ τόδε; μνημονεύσας τῆς πρώτης φωνῆς τῆς λεγούσης, Ποιήσωμεν ἄνθρωπον κατ' εἰκόνα ήμετέραν, ἔσχες τῆς ἀπορίας τὴν λύσιν.
Εἰκὼν θεοῦ, καὶ οὐ νοεῖ; εἰκὼν θεοῦ, καὶ οὐ μιμεῖται τὸν Δεσπότην;

Cel dintâi meșteșug practicat de Adam a fost croitoria. Înainte de orice muncă, a luat frunze de smochin și le-a cusut.
Cine l-a învățat? Cine i-a arătat cum să facă? Primise deja odată de la Dumnezeu priceperea – era chipul lui Dumnezeu, și te mai îndoiești de unde-i vine știința?
Dacă te gândești cum a ajuns omul să facă cel dintâi plug, cine l-a învățat să potrivească lemnul, să pună fierul la mijloc și să le strângă, și să pună boii la jug? De unde a descoperit femeia meșteșugul de a țese pânză?
De unde aceasta?
Când apare un meșteșug, se folosește o unealtă. Nu mâinile lucrează, cât rațiunea - priceperea care plăsmuiește felurite forme. Meșteșugarul nu-și folosește mâna, ci rațiunea meșteșugului alcătuiește vestmântul, iar în formele care se văd se arată măiestria meșteșugarului. Dacă auzi că Dumnezeu lucrează (la facerea lumii), socotești că are nevoie să-și miște mâna pentru a lucra?
Și de vei cerceta orice meșteșug și orice invenție, întrebându-te cum a apărut cutare sau cutare, adu-ți aminte de glasul care a grăit întru început: „Să facem om dupre chipul nostru” (Fac. 1, 26), și vei avea răspunsul.
Omul este chipul lui Dumnezeu – nu va avea pricepere? Este chipul lui Dumnezeu – nu va imita pe Stăpânul?
Sf. Severian al Gabalei, Despre zidirea lumii, VI, 6 (PG 56, 492), traducere din limba greaca de Marius Ivascu.

SEVERIAN AL GABALEI († 408) Episcop sirian, foarte apreciat ca orator. Neobișnuita sa familiaritate cu Scripturile este atestată de proza ritmată a Tâlcuirii sale la Epistolele Sf. Pavel și de 23 de omilii.