Ostrovul Soloveţki este situat în partea nord-estică a Rusiei, lângă Marea Albă, şi este compus din 6 insule, dintre care cele mai extinse sunt: Soloveţki, Anzerski, Bolchaia Mouksalma şi Malaia Mouksalma. Insula Soloveţki este cunoscută mai ales datorită Mănăstirii Soloveţki (o traducere mai apropiată de originalul rusesc Соловецкий decât forma „Solovăţ”, sub care este cunoscut aşezământul în România), ce a fost întemeiată în secolul al XV-lea, dar şi datorită închisorii din perioada sovietică, care a reprezentat o etapă premergătoare pentru organizarea Gulagului comunist rusesc. În 1974 insulele au devenit un sit natural protejat. Arhipelagul, împreună cu patrimoniul arhitectural, ce au fost martorele terorii staliniste, au fost primele situri ruseşti înscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO în 1992.Mănăstirea. Mănăstirea Soloveţki a fost fondată în 1429 de către monahii Savatie şi Gherman. Între secolele XV-XVI a cunoscut o perioadă de dezvoltare, prin extinderea spaţiului către Kem, Suma, Marea Albă şi prin activităţile comerciale pe care monahii le-au derulat, devenind principalii actori economici ai regiunii. De asemenea, mănăstirea reprezenta cel mai important punct fortificat de la frontiera nordică. Deţinea garnizoană şi tunuri proprii, ceea ce i-a permis ca, între secolele 16 şi 17, să riposteze atacurilor cavalerilor livonieni şi suedezi.
La mijlocul secolului al XVII-lea era compusă din 350 de monahi şi 700 de meşteşugari şi ţărani. Aceştia din urmă au fost aduşi pe insulă pentru realizarea activităţilor mănăstirii: pescuit, vânătoare pentru valorificarea blănurilor, prelucrarea metalului, a sidefului şi a micii, cultura scoicilor, conservarea peştilor (în anul 1660 existau 54 de camere pentru sărarea şi afumarea acestora). Din 1765, mănăstirea depinde direct de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruseşti.
Între secolele XVI-XX, Mănăstirea a fost locul de exil al opozanţilor regimului autocratic din Rusia, dar şi ai celor care se opuneau religiei ortodoxe oficiale. De aceea, ea a jucat un rol esenţial la încreştinarea nordului Rusiei. Aici se păstrează manuscrise şi incunabule (tipărituri de la începutul artei tipografice) de o importanţă deosebită.
Lagăr de concentrare. După revoluţia bolşevică, între 1920 şi 1923 Mănăstirea a fost închisă şi transformată în vastul complex represiv Soloveţki. Închisoarea s-a dorit un experiment destinat „redresării morale a elementelor sociale rebele”: monahi, nobili, burghezi, intelectuali, ofiţeri ţarişti, preoţi, revoluţionari. În cadrul sistemului numit Gulag munca era plătită în mâncare, după o distribuţie foarte precisă a hranei. Astfel, existau 3 categorii:
1. Cei care puteau face faţă unei munci grele - primeau 800 grame pâine şi 80 grame carne;
2. Cei capabili de muncă uşoară - primeau 500 grame pâine şi 40 grame carne;
3. Invalizii - primeau 400 grame pâine şi 40 grame carne.
Fiecare grup primea responsabilităţi diferite. De fapt, aceasta era o modalitate de a împărţi prizonierii în cei care supravieţuiau şi ceilalţi.
Insula Soloveţki este cunoscută şi în planul cultural, prin descrierea Gulagului făcută de Aleksandr Soljeniţîn în celebra carte „Arhipelagul Gulag” şi prin realizarea filmului „Ostrov” – care prezintă file din patericul ortodox contemporan.
Astăzi, Mănăstirea Soloveţki s-a reîntors la activitatea de început. Aproximativ 40 de monahi locuiesc aici şi încearcă să restaureze viaţa duhovnicească.
Sfinţii întemeietori. Sfinţii Savatie, Gherman şi Zosima au fost asceţi şi au dus o viaţă de nevoinţe în sihăstria nordului rusesc. Ei sunt organizatorii Mănăstirii şi formatorii unui şir de pustnici ortodocşi, ce practicau rugăciunea neîntreruptă şi asceza aspră. Moaştele lor sunt făcătoare de minuni şi sunt puse la închinare în racle în Biserica Zosima-Savatie din insula Soloveţki.
Sfântul Savatie – primul nevoitor din insula Soloveţki. A vieţuit în trei locuri diferite: la Mănăstirea Kirilo-Beloozersk, pe insula Valaam şi la Soloveţki. Acest din urmă loc a fost locul plin de taină şi de pustie pe care sfântul l-a căutat întreaga lui viaţă. Sfântul Savatie este un exemplu de ascet ortodox şi de nevoitor smerit. La sfârşitul vieţii, a mers la egumenul Natanael, care i-a ascultat mărturisirea şi care l-a împărtăşit cu Trupul de Viaţă Făcător al lui Hristos. A fost canonizat sfânt în anul 1547, cu ziua de cinstire în 27 septembrie.
Sfântul Gherman – făcătorul de minuni. Acest sfânt s-a nevoit la paraclisul de pe râul Vaga. Când sfântul Savatie a plecat din mănăstirea Valaam ca să găsească un loc prielnic vieţii monahale şi ascetice, l-a întâlnit pe cuviosul Gherman la paraclisul său. Au hotărât amândoi să vieţuiască împreună şi să se nevoiască pe insula Soloveţki. După ce a pustnicit pe insulă timp de 50 de ani, sfântul a adormit întru Domnul. În anul 1692, potrivit gramatei de binecuvântare, cinstirea cuviosului se face local în data de 30 iulie.
Sfântul Zosima – întemeietorul vieţii de obşte din Soloveţki. După moartea sfântului Savatie, sfântul Gherman l-a adus pe insulă ca împreună-vieţuitor pe cuviosul Zosima. Amândoi au închegat o obşte de monahi şi au ridicat o bisericuţă, ale cărei ruine se pot vedea şi astăzi pe insulă. Acest sfânt a fost primul egumen al Mănăstirii; el a mai construit o biserică şi chilii, deoarece obştea se înmulţise, şi a lărgit mănăstirea. Sinodul din Moscova din anul 1547 a hotărât ca preacuviosul Zosima să fie cinstit în ziua de 17 aprilie.
Insula Soloveţki, binecuvântată de nevoinţa sfinţilor monahi, dar şi de sângele martirilor, constituie un izvor de sfinţenie pentru Rusia ortodoxă şi pentru creştinătatea răsăriteană.
La mijlocul secolului al XVII-lea era compusă din 350 de monahi şi 700 de meşteşugari şi ţărani. Aceştia din urmă au fost aduşi pe insulă pentru realizarea activităţilor mănăstirii: pescuit, vânătoare pentru valorificarea blănurilor, prelucrarea metalului, a sidefului şi a micii, cultura scoicilor, conservarea peştilor (în anul 1660 existau 54 de camere pentru sărarea şi afumarea acestora). Din 1765, mănăstirea depinde direct de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruseşti.
Între secolele XVI-XX, Mănăstirea a fost locul de exil al opozanţilor regimului autocratic din Rusia, dar şi ai celor care se opuneau religiei ortodoxe oficiale. De aceea, ea a jucat un rol esenţial la încreştinarea nordului Rusiei. Aici se păstrează manuscrise şi incunabule (tipărituri de la începutul artei tipografice) de o importanţă deosebită.
Lagăr de concentrare. După revoluţia bolşevică, între 1920 şi 1923 Mănăstirea a fost închisă şi transformată în vastul complex represiv Soloveţki. Închisoarea s-a dorit un experiment destinat „redresării morale a elementelor sociale rebele”: monahi, nobili, burghezi, intelectuali, ofiţeri ţarişti, preoţi, revoluţionari. În cadrul sistemului numit Gulag munca era plătită în mâncare, după o distribuţie foarte precisă a hranei. Astfel, existau 3 categorii:
1. Cei care puteau face faţă unei munci grele - primeau 800 grame pâine şi 80 grame carne;
2. Cei capabili de muncă uşoară - primeau 500 grame pâine şi 40 grame carne;
3. Invalizii - primeau 400 grame pâine şi 40 grame carne.
Fiecare grup primea responsabilităţi diferite. De fapt, aceasta era o modalitate de a împărţi prizonierii în cei care supravieţuiau şi ceilalţi.
Insula Soloveţki este cunoscută şi în planul cultural, prin descrierea Gulagului făcută de Aleksandr Soljeniţîn în celebra carte „Arhipelagul Gulag” şi prin realizarea filmului „Ostrov” – care prezintă file din patericul ortodox contemporan.
Astăzi, Mănăstirea Soloveţki s-a reîntors la activitatea de început. Aproximativ 40 de monahi locuiesc aici şi încearcă să restaureze viaţa duhovnicească.
Sfinţii întemeietori. Sfinţii Savatie, Gherman şi Zosima au fost asceţi şi au dus o viaţă de nevoinţe în sihăstria nordului rusesc. Ei sunt organizatorii Mănăstirii şi formatorii unui şir de pustnici ortodocşi, ce practicau rugăciunea neîntreruptă şi asceza aspră. Moaştele lor sunt făcătoare de minuni şi sunt puse la închinare în racle în Biserica Zosima-Savatie din insula Soloveţki.
Sfântul Savatie – primul nevoitor din insula Soloveţki. A vieţuit în trei locuri diferite: la Mănăstirea Kirilo-Beloozersk, pe insula Valaam şi la Soloveţki. Acest din urmă loc a fost locul plin de taină şi de pustie pe care sfântul l-a căutat întreaga lui viaţă. Sfântul Savatie este un exemplu de ascet ortodox şi de nevoitor smerit. La sfârşitul vieţii, a mers la egumenul Natanael, care i-a ascultat mărturisirea şi care l-a împărtăşit cu Trupul de Viaţă Făcător al lui Hristos. A fost canonizat sfânt în anul 1547, cu ziua de cinstire în 27 septembrie.
Sfântul Gherman – făcătorul de minuni. Acest sfânt s-a nevoit la paraclisul de pe râul Vaga. Când sfântul Savatie a plecat din mănăstirea Valaam ca să găsească un loc prielnic vieţii monahale şi ascetice, l-a întâlnit pe cuviosul Gherman la paraclisul său. Au hotărât amândoi să vieţuiască împreună şi să se nevoiască pe insula Soloveţki. După ce a pustnicit pe insulă timp de 50 de ani, sfântul a adormit întru Domnul. În anul 1692, potrivit gramatei de binecuvântare, cinstirea cuviosului se face local în data de 30 iulie.
Sfântul Zosima – întemeietorul vieţii de obşte din Soloveţki. După moartea sfântului Savatie, sfântul Gherman l-a adus pe insulă ca împreună-vieţuitor pe cuviosul Zosima. Amândoi au închegat o obşte de monahi şi au ridicat o bisericuţă, ale cărei ruine se pot vedea şi astăzi pe insulă. Acest sfânt a fost primul egumen al Mănăstirii; el a mai construit o biserică şi chilii, deoarece obştea se înmulţise, şi a lărgit mănăstirea. Sinodul din Moscova din anul 1547 a hotărât ca preacuviosul Zosima să fie cinstit în ziua de 17 aprilie.
Insula Soloveţki, binecuvântată de nevoinţa sfinţilor monahi, dar şi de sângele martirilor, constituie un izvor de sfinţenie pentru Rusia ortodoxă şi pentru creştinătatea răsăriteană.
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 29 - iunie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu