Dr. Lucian Iosif Cueşdean: Româna, limba vechii Europe

Un alt punct de vedere asupra etimologiei lexicului românesc.

Moto.
„Limba este tezaurul cel mai de preţ pe care îl moştenesc copiii de la părinţii lor, depozitul sacru lăsat de generaţii trecute şi care merită să fie păstrat cu sfinţenie de generaţiile ce-l primesc. Ea este carte de nobleţe, testimoniul de naţionalitate al unui neam, semnul caracteristic prin care membrii aceleiaşi familii se recunosc în marea diversitate a popoarelor din lume, lanţul tainic ce-i leagă împreună şi-i face a se numi fraţi, altarul împrejurul căruia toţi se adună cu inimi iubitoare şi cu simţirea de devotament, unii către alţii.” Vasile Alecsandri

Româna este de sorginte autohtonă.
Românii şi-au construit singuri cuvintele într-un mod particular, specific.
Graiul românesc cuprinde cea mai veche latină şi cea mai veche slavonă, înainte de a exista Roma şi migraţiile slavilor.
Limba românilor este ancestrală şi începe cu sunetele din natură, ce alcătuiesc un fond de peste 350 de onomatopee şi de peste 350 de cuvinte primare cu compunere onomatopeică, din care derivă alte peste 1500 înţelese numai de către ei, precum, târr, poc, hurduc, a târâi, a pocni, a hurduca.
Româna Onomatopeică, precede epoca neolitică şi stă la originea sistemului european de comunicare sonoră, axat pe limbajul morfemelor româneşti.
Bazinul Dunării de Jos este locul primului neolitic european, care nu poate fi conceput fără o limbă conţinând toţi termenii definind cuceririle experienţei umane ale epocii.
Aceştia persistă până în zilele noastre, cu ajustări eufonice în simfonia limbilor moderne, precum:
GREBLA apucă (GREB, în engleză), ZGÂMBOI (BOI, în engleză), GARDUL apără, păstrează (GARDĂ, GUARD, GARDE, în franceză), GURA mânâncă (ÎN-GUR-GÎT-EAZĂ, ingurgitează, este GURMANDĂ, REGURGITEAZĂ, în franceză), BĂIAT (BET, în punjabi), SEACĂ (SOCA, în punjabi), JUNE (JUAN, în punjabi), PANDUR (PANDERU, în punjabi), NUNTĂ (NEUNDA, în punjabi), etc.
Aici este sediul primului popor de agricultori din Europa, care nu a abandonat niciodată România, păstrând, de aproximativ 10.000 de ani, „o limbă unitară”, pe un teritoriu vast, ramificată din Pirinei până în Punjabi, prin cei care au emigrat, încă din preistorie, pe căile urmate de această civilizaţie, ce se ştie că în Europa a plecat iniţial de la est spre vest şi nu invers, iar în Siberia şi India dinspre Europa spre Asia, nu invers.
Onomatopeea „genuină”, cu sunetul Î, Â, păstrată numai în limba română, este cea care a condus la un sistem de comunicare numit limbajul morfemelor stem, un tipar specific al cuvintelor româneşti, indiferent de etimoanele presupuse.

Morfemele stem româneşti compun sonor şi noţiuni europene.
Fiecare cuvânt românesc, prin aglutinarea de morfeme stem, un fel de rădăcini de cuvânt, cuprinde o descriere metaforică a noţiunii, copiată de “străini”, cu mici deformări sonore.
Cuvintele româneşti sunt scrise în diverse variante ale sanscritei, cu aproximativ 1000 de ani înainte de a fi scrisă greaca sau latina, pentru că atât iranienii sciţi, cât şi hinduşii vedici, sunt plecaţi din „România”.
La rândul lor, atât grecii, cât şi romanii, au plecat tot dintre „români”, pentru că „România” este un mare centru de antropogeneză europeană, dinainte şi de după glaciaţiunea Wűrm, aspect argumentat şi de “românul” de 42.000 de ani din Peştera cu oase din Banat, primul european contemporan.
Se cunosc doar două arealuri de vieţuire umană în timpul glaciaţiunii şi anume unul vestic din Pirinei plus Grimaldi şi altul în Carpaţi.
Cel vestic a dispărut fără urmă în contemporaneitate, rămânând doar cel din Carpaţi, ca depozitar al întregului bagaj genetic european, ce se ştie că a fost refăcut din Bazinul Inferior al Dunării.
Româna produce impresia unei limbi „de strânsură”, pentru că, lexemele ei se găsesc, mai mult sau mai puţin stâlcite, în toate limbile europene, dând această falsă percepţie, dar compunerea metaforică a lor se menţine doar în dulcele grai românesc, care a precedat sanscrita.

Un exemplu extrem de ilustrativ este NOAPTE.
O simplă schimbare a lui P în C duce de la latinescul românesc NOAPTE la sanscritul „NOACTA”, din care derivă NACT, în germană, NOX, NOCTIS în latină, NOCI în rusă, NAIT în engleză, NUI în franceză, copii sonore ale lui NOAPTE, sau dacă vreţi NACTA.
Pe cuvântul NOAPTE eu disting o însumare de morfeme stem ce pot descrie două înţelesuri metaforice ale conceptului noţiunii de NOAPTE, în română:
1.-noaptea întrerupe ziua şi 2.-noaptea se repetă periodic.
1.-Fiecare noapte este o (NOUĂ) ru-PTU-ră a zilei.
2.-Fiecare NOAP-te este un fenomen periodic, precum NĂP-ârlitul sau recolta de NAP-i.
Morfemul stem N*P exprimă periodicitatea fenomenului de NĂP-ârlire, periodicitatea recoltării NAP-ilor, inclusiv periodicitatea apariţiei soarelui şi zilei, el, NAP, fiind numele “luminii periodice”, SOARE, ZIUĂ, pe teritoriul vecin Ungaria, de origine necunoscută, absent în ugro-finică, dar prezent ca “NAP-te”, în România.
T*(D*) este un morfem stem, codificat, „foc, lumină”=ar-DE, TĂ-ciune, s-TE-le (S-vezi-DA, în rusă), * fiind un simbol ce înlocuieşte în morfem sunetul vocalic, format chiar şi de un triftong, producând o codificare a morfemelor comune a două sau mai multor cuvinte din acelaşi domeniu ori sferă semantică.
N*P+T*=periodicitate N*P a luminii T*= NOAP+TE.
Pe copiile cuvântului noapte nu veţi putea grefa niciun fel de concept al noţiunii de noapte, oricâtă fantezie aţi pune la bătaie.
Morfemele stem sunt rădăcini de cuvânt, codificate: o rădăcină NOA şi o rădăcină PTE=NOA+PTE;NOA derivă din cuvântul NOU şi PTE din cuvântul ru-PTU-ră.
NOU este NAI, în germană, NUOVO, în latină, NOVAIA, în rusă, “NIU” în engleză, “NUVEL”, în franceză şi NAU în masa-getă.
Ni se spune că NOU am învăţat de la Impăratul Traian, dar ruşii de unde au învăţat NOVAIA (nou)?
NOU este acreditat ca etimon latin, dar el există şi la masageţii din Punjabi.
El face parte din limbajul colocvial şi nu avea cum să ajungă la ruşi, fără un contact direct cu romanii, de cel putin 165 de ani, ca la noi, aspect ce lipseşte din istorie. Ei sunt amplasaţi pe fostele teritorii Daco-Getice recunoscute ca atare de către istorici, iar Daco-Geţii sunt strămoşii oficiali ai românilor.
Ru-PTU-ră e RU-PTU-RE, în franceză, RU-MPERE, în latină (a deschide, cu efort, drum de trecere), RU-HNUTI, în rusă, B-RO-KEN, în engleză şi germană.
Toate conţin morfemul R*-, de fapt o onomatopee ce asociază sunetul onomatopeic RRU fenomenului fizic al ruperii unui lemn, dar numai cuvintele românilor şi francezilor conţin morfemul PT*-, ce exprimă îndepărtarea de ceva, cu apropierea concomitentă de altceva, descrierea metaforică, a vizualizării imaginii fenomenului însuşi de ruptură.
A RUPE este un cuvânt din limbajul colocvial românesc şi nu a fost importat din Franţa de către paşoptiştii români pentru a compune cuvântul NOA-PTE.
În română există morfemul stem N* = “înnoire” = NA-şte-re, NOU.
În română există morfemul stem PT* = apropiere – înepărtare = pie-PTĂ- na-re, ru-PTU-ră, a se în-dre-PTA.
N*+PT*=metafora NOA+PTE.
Cum de nu am învăţat de la romanii împăratului Traian cuvinte prin care se descriu aspecte specifice civilizaţiei Romei de atunci, precum SUTĂ, CĂRĂMIDĂ, ZID, CLĂDIRE, POD, DRUM, MĂSLINE , fără etimon latin şi am “învăţat” APĂ, AER, SOARE, cu etimon latin, pentru elemente ale naturii, pe care nu le-au adus ostaşii lui, spre deosebire de LEGIUNI, COHORTE cu CENTURIONI, CASTRE, URBE, MUNICIPIUM, VICUS, ARENE, făcute de ei, la noi, dar absente în româna colocvială.
Aspectul contravine unei logici elementare.
Latina românilor, cu APĂ, AER, SOARE, ELEMENTE ALE NATURII, etc, este mai veche decât Roma însăşi.
Românescul SUTĂ este atestat în sanscrită cu 1000 de ani înainte de latinescul roman CENTUM (SEnTUm), ca şi latinul românesc SOARE, înainte de latinescul Romei SOL, -lis.
Schimbarea lui P în C duce nu numai de la românescul NOAPTE la indo-europeanul “primar” “NACTA”, dar şi de la românescul latin APA la latinescul Romei “ACUA”, de la românescul latin PATRU la latinescul Romei “CATRO”, precum şi la rusescul CETÂRE.
Românii de rând nu ştiu că prima agricultură europeană, prima ceramică (după glaciaţiunea Wűrm), prima ceramică pictată, prima reţea de apă şi canalizare, primele oraşe sistematizate şi prima scriere, au apărut în „România”.
Ei nu ştiu nimica despre strămoşii lor Masa-Geţi ori Sciţi şi nici că strămoşii lor Iler-Geţi, Indi-Geţi şi Apii, au existat în Spania, înainte ca romanii să fi pus vreodată piciorul în Peninsula Iberică.

Român este acela care îşi are originea în România şi vorbeşte româna, ca limbă maternă, indiferent sub ce nume este cunoscut.
Plecând de la “amănunte” de genul acestora, împreună cu studiul lexical a peste patru mii de cuvinte primare din fondul colocvial românesc, comparate cu peste 10 limbi de circulatie curentă, dimpreună cu descoperirea a 2000 de cuvinte arhaice româneşti, 1000 cu etimon latin, 350 cu etimon bulgaro-slav, 175 turco-maghiare, 200 cu etimoane diverse, 200 cu etimon necunoscut sau albanez, vorbite azi de urmaşii masageţilor în Punjabi, se poate înţelege de ce Româna a fost prima limbă a Europei Vechi.

SursA: Editura Solif

Părintele Rafail: Hristos e mai aproape de noi când ne simţim pierduţi

SursA FotO: teognost

Cu aproape două săptămâni în urmă, părintele Rafail Noica a poposit în mănăstirea sa de metanie, "Sfântul Ioan Botezătorul" de la Essex, Marea Britanie. Deşi părintele vieţuieşte în prezent într-o sihăstrie din Munţii Apuseni şi s-a retras din viaţa publică, nemaiparticipând la conferinţe, la Essex, a ţinut un cuvânt de învăţătură călugărilor şi credincioşilor prezenţi. Tradus din greacă şi trecut prin filtrul limbii engleze, cuvântul acesta, transpus în limba română, încearcă să transmită cât mai fidel mesajul părintelui şi sperăm că nu a pierdut prea mult din energia şi vitalitatea cu care a fost rostit.

Încă de data trecută când am venit aici am observat că ne-am adunat mulţi, însă nu se ştie niciodată când ne vom vedea pentru ultima dată cu toţii. Suntem împreună acum şi mi-am regăsit aici fraţii şi surorile, dar îmbătrânim. Mulţi au şi trecut la Domnul de când ne-am văzut ultima dată, cei bătrâni s-au dus deja, întâi fratele Ieremia, acum nouă ani, şi apoi fratele Simeon. Unde au plecat ei oare? Nu ştim încă şi nu putem înţelege, dar va trebui să-i urmăm şi noi. Şi permiteţi-mi să vă spun că aceasta e marea taină din vieţile noastre. Încotro ne îndreptăm? Vedem că sfârşitul vieţii noastre vine odată cu moartea, şi asta pentru ca există un oarecare adevăr în acest lucru, dar şi din pricina necredinţei noastre, căci suntem necredincioşi.
Suntem asemeni pruncului care creşte în pântecele mamei sale până se face destul de puternic încât să-l poată părăsi. Iar în momentul în care acesta părăseşte pântecele, dacă stăm şi ne gândim mai bine, moare. Vrea oare cineva să se întoarcă în pântecele matern? Acolo am avut o viaţă liniştită, nu aveam taxe de plătit şi datorii, însă nu ne dorim să ne întoarcem în acel stadiu al vieţii. Reîntoarcerea ar însemna să o luăm de la capăt cu toate problemele acestei vieţi. Un psalm spune că Dumnezeu ne-a făcut fără nici un motiv, însă, cred eu, ne este adresat nouă, celor puţin credincioşi. Credem oare că Dumnezeu este atât de nătâng? Ne-a creat El pe noi toţi atât de diferiţi doar din trebuinţa de a ţine focul iadului aprins pentru că nu are chibrituri să-l reaprindă? Nu! Dumnezeu este iubire, iar iubirea este simbolul tuturor virtuţilor. Smerenia este prima virtute, iar iubirea fără smerenie nu este iubire adevărată.

Suntem recolta Domnului
Iubirea include toate virtuţile, însă noi avem o abordare diferită a iubirii, nu în sensul în care Dumnezeu o înţelege. Iar scopul vieţii noastre este acela de a pătrunde în mintea Lui Dumnezeu, de a-I înţelege creaţia şi care anume este scopul ei. În urma acestei înţelegeri devenim martorii miracolului creaţiei. În istorie, generaţiile se nasc din strămoşi, părinţi, prooroci, mucenici şi tot felul de oameni care ne sunt aproape. Iar cu fiecare generaţie, Dumnezeu ne seceră. Spre exemplu, toată viaţa am fost tânăr şi apoi, dintr-odată, nu ştiu ce s-a întâmplat, dar am ajuns la sfârşitul generaţiei mele. Cine va fi următorul dintre noi care va pleca? Suntem recolta Domnului, când ajungem la sfârşitul vieţii noastre şi ne cheamă la Dânsul. Fiecare fiinţă umană se naşte, petrece o vreme în această viaţă, iar apoi Dumnezeu ne cheamă la El, gândindu-Se doar la un singur lucru, şi anume, cum să ne aducă pe noi în viaţa Sa. Unicul lucru valoros în această viaţă este să-L înţelegem pe Dumnezeu şi planul Său.

Viaţa pe care n-o trăim
Ce este această viaţă pe care n-o trăim acum? Trebuie să recunoaştem că încă nu trăim viaţa adevărată. Cea de acum este un început în care luăm deciziile ce ne vor duce în viaţa adevărată. După căderea omului, scopul vieţii nu este acela de a cunoaşte şarpele lui Adam, ci acela de a face diferenţa între bine şi rău. Să distingem binele de rău şi să alegem binele, deoarece răul nu reprezintă o alegere. Ce este răul? Răul nu există, deoarece numai creaţia lui Dumnezeu există, iar El nu a creat răul. Şi atunci ce este, totuşi, răul? Ei, bine, răul este o denaturare a binelui pe care Dumnezeu l-a creat. Răul este o minciună, iar dacă oamenii trăiesc în această minciună, înseamnă că ei trăiesc în ceva ce nu există. Ce se va întâmpla cu ei când vor trece la cele veşnice? Vor rămâne în această minciună? Oare vom fi aşa cum se spune în Apocalipsă despre fiară, "că era şi nu este, măcar că este"? Ce înseamnă asta? Aici este minciuna. Să vi le spun şi altfel… Viaţa este ca verbul "a fi", doar că nu am ajuns încă în "a fi", ci doar "existăm" momentan. Ce înseamnă a exista? Viaţa noastră reprezintă un început şi, din punctul acesta de vedere, Dumnezeu nu există aşa cum spun ateii, ci El este însăşi existenţa. Dumnezeu "este" dintru început, El Însuşi este începutul. Dumnezeu este existenţă, El este calea ce duce spre "a fi", întru Adevăr. Trebuie să înţelegem poruncile nu doar ca pe norme etice, dar şi pe ca un mod de a trăi, de a merge către Adevărul vieţii, ca ceea ce ne conduce către acest fel adevărat de "a fi". În special în Evanghelia după Ioan, Hristos zice de multe ori că viaţa veşnică este Cuvântul Tatălui. Cuvântul Domnului este Însuşi Hristos. Aşadar, Cuvântul Domnului este ipostatic, e o persoană. Cândva vom fi capabili să înţelegem acest lucru, însă nu acum, dar este, într-adevar, ceva extraordinar să putem înţelege acest lucru înainte de a muri, să putem merge până în adâncurile sensurilor vieţii înainte de a muri. Dar voi vorbi despre asta mai târziu.

Numele este semnificaţia acelei persoane
Ce înseamnă că Dumnezeu "este", că El "nu exista", ci "Este"? E mai presus de existenţă. Prima dată când Domnul Şi-a dat nume Lui Însuşi a fost faţă de Moise. Înaintea lui Moise, cei puţini care Îl cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu erau fiii lui Avraam. Evreii Îl ştiau drept Dumnezeu, "Părintele nostru". Dar şi alte neamuri de alte credinţe Îl recunoaşteau ca Părinte. Însă proorocul Moise este cel care vrea să ştie cine este acest Părinte şi Îl întreabă ce să răspundă poporului atunci când va fi întrebat de Cine a fost trimis să-i salveze din robia egipteană, Cine voi spune că i-a salvat? Care Ţi-e numele? Ce înseamnă un nume? Un nume este mai important decât modul în care poţi numi pe cineva, reprezintă esenţa acelei persoane. Când Dumnezeu a schimbat soarta lui Avraam, i-a schimbat şi numele. Prin urmare, Numele Domnului reprezintă o descoperire a ceea ce Dumnezeu este. Astfel, momentul în care alegem nume pruncilor este cu atât mai important, deoarece numele reprezintă semnificaţia acelei persoane, nu doar o modalitate de a o striga. Întorcându-ne, Dumnezeu i-a răspuns lui Moise: "Eu sunt "Cel ce este"". Mii de ani mai târziu, Sfântul Evanghelist Ioan a mai adăugat ceva, ce a pus în seama revelaţiei Sfântului Duh: Dumnezeu este Iubirea. Iar această Iubire face parte din Numele Domnului.

Să murim fără a muri
Ce înseamnă iubirea? Fără ea, suntem simpli indivizi, altfel spus, individualismul umanităţii. Dobândind iubirea, devenim persoane, adică indivizi care pot trăi veşnic. Aşadar, scopul vieţii noastre este acela de a câştiga iubirea, această esenţă ce reprezintă începutul vieţii veşnice. Dragostea adevărată nu cunoaşte moarte. Ea cuprinde toate virtuţile şi atunci când câştigăm o virtute, ca smerenia sau ascultarea, celelalte se adaugă şi ele. Toate virtuţile ne duc la dragoste, iubirea este sfârşitul. Ajunşi aici, putem muri fără a muri. Părintele Sofronie, ajuns la sfârşitul vieţii sale, nu mai putea merge, fizic era vrednic de milă, dar din punct de vedere spiritual era plin de viaţă. În acele zile începea orice cuvânt cu: "Nu ştiu cum de mai sunt în viaţă… Sunt bucuros că Domnul m-a lăsat în viaţă până acum". Obişnuia să vorbească despre moarte în fiecare seară, spunând că un om nu poate muri. Aşteptăm, aşa cum spunem în Crez, "viaţa veşnică". Ce înseamnă credinţa în viaţa veşnică? Credinţa este iubire, este o condiţie a esenţei în care putem vedea dincolo de moarte. Credinţa vede dincolo de cele văzute, în cele nevăzute. Credinţa este o energie, este iubire. Şi chiar o iubire mică fiind, Domnul Care este Iubire răspunde la această iubire. Vorbim despre credinţă, nădejde şi iubire. Trăind în nădejde, câştigăm credinţa şi începem să-L vedem pe acest Dumnezeu nevăzut. Începem să ne comportăm potrivit credinţei şi să înţelegem că acest Dumnezeu Care nu exista se poartă cu noi de parcă ar exista. Credinţa creşte şi începem să avem nădejde. Ce este nădejdea? Speranţa că nu mor, că Dumnezeu mă iubeşte, deşi sunt un păcătos. Şi în această nădejde asceza noastră faţă de Dumnezeu devine mai puternică, deoarece deja avem credinţă. Am arătat, iată, cum credinţa poate transcende moartea, însă la acest stadiu nu doar simţim ceva pentru că avem nădejde, ci putem alerga mai repede, devenim mai sprinteni. Nădejdea ne-a adus undeva, iar acest undeva este iubirea. Şi iubirea este desăvârşirea. Calătoria vieţii noastre este un drum al neîmplinirii, iar la sfârşitul lui trebuie să fie atunci când devenim maturi prin obţinerea gustului iubirii spre a renaşte în cealaltă viaţă. Trebuie să fim în Dumnezeu începând cu această viaţă. Întregul sens al vieţii noastre constă în a găsi drumul către acea călătorie a eternităţii. Să ne pocăim, să scăpăm de moarte şi din această minciună, din naşterea ce nu naşte şi din această existenţă care nu există. De ce nu există moarte pentru cei care merg pe calea cea dreaptă către această altă viaţă? Trebuie să ajungem în acea stare, încât lumea în care trăim să ne devină străină, să dorim să o abandonăm, chiar şi pe cei dragi, gândind că această abandonare e temporară şi îi vom reîntâlni. Stareţii nu ne-au abandonat la plecarea lor din această lume, ne privesc pe noi toţi, se roagă pentru noi şi ne vom întâlni cu ei din nou. Mulţi dintre noi i-am reîntâlnit într-un anumit fel. Aşa cum Sfântul Siluan spunea, ei ne văd cum trăim, sunt asemeni lui Dumnezeu. Nu e vorba de desăvârşire, ci aşteaptă învierea morţilor.

Comorile lui Hristos
Ce este învierea? Este învierea trupurilor noastre? Cum aşa? Dumnezeu va readuce la viaţă trupurile noastre. Ce cântăm atunci când îi îngropăm pe cei dragi nouă? Spunem: "Al Domnului este pământul şi plinirea lui". Ce semnificaţie are împlinirea pământului? Înseamnă a-l hrăni cu rămăşiţele noastre. Pământul nu-i este de nici un folos Domnului, nu are nevoie de el pentru a mânca salată. Pentru Dumnezeu, pământul suntem noi. Şi aşa cum noi îngropăm comori în pământ pentru a le feri de hoţi, Dumnezeu face şi El ceva similar. Trupurile noastre păcătoase reprezintă o comoară pentru Dumnezeu, pe care El o ascunde sub pământ până la ziua învierii, când ne vom bucura cu o bucurie de neimaginat. Dă-ne Doamne un dram de nădejde!
Părintele Sofronie spunea că trăim timpuri în care poate oamenii se pot mântui doar cu nădejdea la vreme de necaz. Omenirea nu mai are speranţă şi fără harul lui Dumnezeu nu mai ştim ce este nădejdea adevărată. Cunoaştem suferinţa încă din pântecele mamei noastre şi suferinţa nu poate privi către înviere. Nădăjduiesc însă că Domnul va avea milă şi că voi fi salvat, chiar dacă nu mă văd înviat.
După Primul Război Mondial omenirea şi-a pierdut din har, iar după cel de-al doilea, a rămas cu şi mai puţin. Suferinţa a pătruns în firea noastră. Aşadar, în această lume pierdută, singurul lucru ce-l pot spune celor mulţi este să aibă nădejde, căci Dumnezeu este omnipotent şi ne iubeşte.

Cu un pas în Adevăr
Am mai înţeles ceva din cuvintele Sfântului Siluan, ceva ce este mai aproape de nivelul nostru, iar în toate momentele grele ale vieţii să amintim de această învăţătură: lumea aceasta nu este o lume a deznădejdii. Trăim şi noi un iad, iar acesta este la nivelul vieţii noastre. Poate că tocmai atunci Hristos e mai aproape de noi, când ne simţim pierduţi, căci prin cruce a venit în vieţile noastre în care trăim iadul. Şi atunci trebuie să-l găsim pe Hristos. Vă spun aceasta din ceea ce am observat din viaţa mea.
Ce este oare iadul? Iadul este păcatul. Când suntem în iad, Domnul ne este alături. De câte ori păcătuim, nu facem ceva nou, suntem păcătoşi, asta e natura noastră de a fi. Dar dacă înţelegem că suntem păcătoşi, începem să intrăm în adevăr. Să conştientizăm aceasta, că suntem păcătoşi şi departe de Dumnezeu. Şi când am acceptat acest fapt, Domnul, care este Adevărul, ni se alătură şi putem simţi învierea noastră, căci Domnul merge alături de noi.
Cândva, un copil de vreo 7 ani a venit la mine pentru spovedanie. A venit cu teamă. Copilul făcuse o greşeală mică, însă o vedea ca pe una însemnată. I-am citit rugăciunea şi s-a bucurat atât de mult, încât la ieşirea din biserică mi-a spus: "Părinte, acum pot să alerg, dar nu pot doar alerga, ci chiar să zbor!" Mare taină, până şi în necaz a dat dovadă de credinţă, realizând că trebuie să se spovedească. Copilul a înţeles că este un păcătos şi a acceptat acest lucru. Adevărul constă în faptul că aparţinem iadului şi că nu poate fi nici o milă pentru noi deoarece suntem păcătoşi. Însă Adevărul are pentru noi un nume, şi anume Hristos, Cuvântul Lui Dumnezeu, care este Adevărul. Nu noi suntem aproape de Hristos, ci Hristos e aproape de noi. Mântuirea noastră e lucrarea Domnului, şi El face toată munca cea grea. Nouă ne rămâne doar să alegem. Sunt păcătos, am un gând rău, ştiu că nu e bun şi mai văd că nu pot avea binele şi nu pot fi binele. Dar dacă îi spun Domnului, îmi va arăta următorul pas al călătoriei mele.

Să ne rugăm pentru bine
Într-o scriere se spune: pentru om, a-şi vedea propriul păcat înseamnă începutul vederii Adevărului, iar aceasta se poate produce prin Sfânta Spovedanie. Observăm că suntem păcătoşi, dar mai important este să vedem păcatul ce-l facem. Să-l vedem şi să respingem cele rele, alegând binele. Şi chiar dacă nu-l putem obţine, să-l întâmpinăm cu speranţă, să ne rugăm pentru bine. Asta înseamnă rugăciunea.
Aşadar, prin mărturisirea păcatelor respingem răul. Nu putem ieşi din păcat, deşi ne dorim binele pe care nu-l putem face şi nu ne dorim răul pe care îl facem. Există în noi o forţă ce ne împinge să facem răul ce nu-l dorim, însă lucrul măreţ este că nu vrem răul şi că vrem Cuvântul Domnului.

Iubirea nu abandonează
Cel mai măreţ lucru acum este a păstra învăţătura Sfântului Siluan precum o ancoră a nădejdii. Iubirea Domnului e aşa cum cântăm şi în paraclis. Dragostea nu abandonează, El nu a abandonat niciodată pe nimeni. Cei pierduţi l-au părăsit pe Domnul, dar El n-a părăsit niciodată pe nimeni. Iubirea Lui Dumnezeu se schimbă şi nu poate fi alterată, iubirea Sa nu poate abandona. În cele mai grele momente, Dumnezeu ne este alături şi nădăjduim că Dumnezeu ne va da în orice situaţie învăţăturile de care avem nevoie. Poate vom descoperi că Dumnezeu ne este mai aproape la vreme de necaz decât în momentele de bucurie.
Vă rog să nădăjduiţi pentru mine, şi eu nădăjduiesc pentru voi prin puterea rugăciunii. Astfel ne vom continua călătoria. Ne vom despărţi cândva, dar nu ştiu cine va fi următorul care va pleca. Moartea este tragică, însă nu este nici o tragedie în ea. Dumnezeu este atotputernic, iar acesta este lucrul sensibil în ce-L priveşte. Domnul să vă ajute în toate suferinţele voastre şi să vă bucure, nădăjduind că vom fi cu toţii împreună la poarta Raiului pentru a trăi viaţa veşnică!

Iadul Sfântului Siluan
Putem lua aminte la călătoriile marilor părinţi Siluan şi Sofronie. Sfântul Siluan L-a întrebat pe Dumnezeu: "De ce diavolul nu mă lasă să mă rog cu mintea curată?". Şi Domnul i-a răspuns: "Cei mândri suferă de la draci". Stareţul se ruga de 15 ani, iar acesta a fost singurul răspuns al Domnului după toată această vreme. Şi i-a zis Domnului: "Sufletul meu a văzut că eşti milostiv, învaţă-mă ce să fac". Iar Domnul îi răspunde: "Ai spus că sunt milostiv şi că sufletul tău M-a cunoscut, crede-te mie şi nădăjduieşte". Viaţa e o călătorie în care trebuie să ne încredem Domnului. Şi Sfântul Siluan a ascultat Cuvântul Domnului şi a început să se roage şi să cânte, că va rămâne în întuneric pe vecie, zicând: "Mintea mi s-a curăţit de diavoli şi de gânduri păcătoase".
Gândurile păcătoase au drept sursă duhurile rele. Dumnezeu a spus să avem credinţă în El până şi în iad. Sfântul Siluan aşa a făcut, iar Sfântul Duh mărturisea inimii sale şi astfel s-a mântuit. Şi-a parcurs călătoria vieţii şi îi rămăsese un singur lucru de înfrânt - propria mândrie, iar Domnul i-a arătat cum să o învingă. Părintele Sofronie ne-a zis de multe ori să nu facem asemeni Sfântului Siluan, să nu ne imaginăm în iad, căci aceasta nu este măsura noastră, ci calea perfecţiunii. Cei care au făcut astfel s-au îmbolnăvit. Fantezii ale mândriei!
Să adăugăm celule duhovniceşti sufletelor noastre
Vă mai spun că există trei perioade în viaţa omului: timpul petrecut în pântecele mamei, timpul ce-l petrecem acum şi veşnicia. În pântecele mamei celulele cresc până ajung la maturitate şi pot ieşi în această lume. Aşadar, viaţa noastră nu este viaţă, ci un fel de perioadă de gestaţie până ce vom fi renăscuţi în cealaltă lume. Mama noastră spirituală este Biserica. Suntem în pântecele Bisericii, însă nu ştim care e adevărata lume, aşa cum nici fătul nu ştie că se află în pântecele mamei până în momentul naşterii. Creşterea noastră în pântece se face cu poruncile Domnului. Astfel adăugăm celule duhovniceşti sufletelor noastre. Şi când ne vom naşte din nou, în altă lume, vom ieşi din trupurile noastre care vor ajunge în pământ, dar sufletele vor trăi. Căci sufletele sunt trupuri duhovniceşti. Până vom redobândi trupurile pentru a trăi întreg, vom avea trupul acesta duhovnicesc. Pentru a ajunge la această stare de fiinţare avem de împlinit o condiţie. Şi aceasta este iubirea. Ea cuprinde totul, văz, auz şi tot ce este important în lumea aceasta. Aşadar, venim în această lume. Mediul nostru înconjurător din uter a fost apa şi trecem la aer, de la întunericul pântecelui matern la lumină. După cum vedeţi, are logică.
(Traducerea: Rebecca Savva, Daniela Copăceanu, Monica Dumitrescu)

SursA: Ziarul Lumina

Sa calatorim impreuna spre Betleem

Ma alatur si eu cu drag initiativei Nataliei, care dureaza deja de mai multi ani, de a calatori impreuna prin post spre a ajunge la Nasterea lui Hristos.

Pentru a ajunge la capatul calatoriei cu folos duhovnicesc, exista si citeva principii de urmat:

- să ţinem postul alimentar, care ne uşurează şi ne disciplinează trupul
Pentru cei care au binecuvântare de la duhovnic să nu ţină partea alimentară, puteţi renunţa de exemplu în această perioadă la ceva care vă place foarte mult. Există multe alte feluri de a posti, vorbiţi cu duhovnicul şi stabiliţi împreună un canon.

- să ne întâlnim cu toţii în rugăciune în fiecare seară, la ora 22 (detalii găsiţi pe coloana din dreapta, sus. În varianta de printat o găsiţi aici), iar la pomelnicul personal să adăugăm pe cei care ne-am hotărât să postim împreună. Numele vor fi afişate pe coloana din stânga.

- să reducem navigatul pe internet
Să nu cădem în „ispita lucrului folositor” risipindu-ne pe site-uri care ni se par (şi sunt) folositoare, dar care oferind atât de multă informaţie într-un timp scurt nu prea ne lasă nimic consistent în suflet. Măcar pe perioada postului, să citim mai mult din cărţi, se aşează mai bine în suflet…

- să zâmbim mult, să dăruim bucurie, să iertăm;

- să ne rugăm pentru „tot sufletul necăjit şi întristat” şi să ieşim în întâmpinarea lui cu ce putem. Un lucru, ceva de mâncare, sau măcar un zâmbet, o rugăciune şi o vorbă bună – asta putem face indiferent cât de săraci am fi.

- să nu răspundem la rău cu rău, ci cu tăcere şi binecuvântare a persoanei respective;

- să îi binecuvântăm mai des pe cei pe care îi întâlnim în fiecare zi, să mulţumim Domnului pentru toate lucrurile bune din viaţa noastră;

- Să ne curăţim sufletul prin Spovedanie şi să îl împodobim cu Sfinta Euharistie, cu gânduri bune, pentru a oferi căldură Celui Care va bate la uşa lui, pentru a Se naşte.
Pentru acest an, Natalia a propus ca rugaciunea centrala a acestei calatorii sa fie Rugaciunea pentru lume a Sfintului Siluan Atonitul.

impreuna calatoria craciun 2010
Post cu folos duhovnicesc tuturor!

multumesc!

Doamne ajuta!

Vreau sa multumesc din inima tuturor bloggerilor ortodocsi care mi-au fost alaturi in Campania "Doamne, ajuta-ma", o campanie filantropica de stringere de fonduri pentru bebelusul Siluan.

Prin aceasta incercare Sfinta Treime m-a bucurat cu dragostea pe care am primit-o din partea "prietenilor virtuali", dar si a unor noi prieteni.

Fie ca Sfinta Treime sa va daruiasca, la acest inceput de post, putere si dragoste de a calatori impreuna prin rugaciune, fapte bune si priveghere pina la Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos!

matuska Eufemia

Pentru mai multe detalii, puteti accesa blogul bebesiluan.wordpress.com

din intelepciunea copiilor

SursA: OrthPhoto.net

"Unii oameni nu putrezesc dupa ce mor fara sa fie imbalsamati, pentru ca trupurile lor au fost bagate in pamant cu cerul in ei" - Sabina Dallu, 12 ani

"In religia noastra oamenii care au murit se ingroapa in pamant pentru ca asa este bine, sa punem la loc ceva de unde l-am luat." - Felix Roncea, 12 ani

"Picatura este bombata, mai ales lacrima si sudoarea, pentru ca ele sunt pline de sentimente." - Ana Maria Pop, 14 ani

"Inima bate, bate pana se stinge, ca inima e ca lumanarea si daca tu crezi in Dumnezeu, El ti-o aprinde din nou in cer." - Claudia Draghia, 9 ani

"Ca sa ne iubim semenii trebuie sa ne antrenam la nevorbit vorbe urate." - Arcadie Martin, 8 ani

"La usa inimii cuiva nu trebuie nici sa ciocanesti, nici sa navalesti, nici sa te rogi, ci trebuie doar sa canti." - Florentina Stoian, 11 ani

"Cand il ai pe Dumnezeu in suflet, toti oamenii din jurul nostru ne sunt rude." - Catalina Opaina, 14 ani

"Umorul este vitamina de luat la viata grea. " - Raluca Barbulescu, 14 ani

"Se spune despre artisti ca umbla cu capul in nori, ca artistul vrea mereu sa-l vada pe Dumnezeu." - Irina Moscu, 12 ani

"Omul este o adevarata fabrica de dorinte pentru ca se naste cu dorinta de viata si moare cu dorinta de a fi vesnic." -Matei Filimon, 14 ani

"In bisericile ortodoxe, sfintii sunt slabi, alungiti la fata si la corp, pentru ca asa arata cei care sunt buni la suflet, ca lor le-a ramas in corp doar sufletul, au ajuns numai piele si suflet."- Tudor Matache, 12 ani

"E bine ca atunci cand esti elev sa inveti poezii, pentru ca asa cum depun oamenii bani in banca, pentru mai tarziu, trebuie sa aduni poezii in scoala, ca sa ai poezie cand te faci mare." - Ana Matei, 12 ani

"Nu-si traiesc viata, spun unii despre calugari, deoarece li se pare gresit cum calugarii prea si-au lipit viata de suflet si nu si-au lipit-o de trup, cum fac alti oameni" - Paul Paun, 12 ani

"Numai cel ce aude cu sufletul se poate incanta de concertul dat de greier si de izvor. " - Nicoleta Stefan, 14 ani

"Muzica te curata de urat, dar numai daca o folosesti ca sapunul, adica toata viata, nu asa, din cand in cand." - Irina Raducanu

"Diferenta dintre mama, tata si Dumnezeu e ca mama si tata pot crea oameni, dar nu plante si animale si e imposibil ca ei sa faca o mare." - Roxana Chis, 10 ani

SursA: OrthPhoto.net

"Sfintii invata la o scoala din cer, ca ei locuiesc pe pamant dar ingerii le aduc din cer lectii in fiecare zi, sa le faca acasa" - Leon Alexandru Gutu, 8 ani

"Dumnezeu ii iubeste pe cei necredinciosi, dar ii iubeste cu suferinta" - Ion Martin, 10 ani

"Albinele de aia ne dau noua toata ceara lor, ca au vazut ce facem noi cu ea, ca facem lumanari pentru Dumnezeu, si atunci albinele nu o mai pastreaza pentru ele." - Pavel Martin, 8 ani

"Daca ar aparea aici, acum, Domnul nostru Iisus Hristos l-as intreba daca ma poate duce la Mama Lui, ca eu vreau sa o intreb pe Maica Domnului cum este sa ai un copil-Dumnezeu. " - Alina Andreea Zane, 8 ani

"Icoanele sunt portretele de familie ale lui Dumnezeu" - Ana Maria Badea, 12 ani

SursA: e-mail

Mîine, 9 noiembrie - Lansare de carte: Sfântul Nectarie - minuni în România

Mîine, de ziua de prăznuire a Sfîntului Nectarie, va fi lansată cartea "Sfîntul Nectarie - minuni în România", apărută la Editura Egumeniţa, la Librăria Sophia din Bucureşti, la ora 18:00. Am postat mai jos cîteva dintre mărturiile de credinţă ale unor mame care au fost ajutate de Sfîntul Nectarie şi care se află în această carte. Nădăjduiesc să vă fie spre întărire şi folos duhovnicesc. Şi îi mulţumesc lui Ciprian Voicilă pentru semnalarea acestei minunate carţi.

1. „Nimic nu putem face fără Dumnezeu”

În urmă cu trei ani şi jumătate am aflat că am o formă de hepatită şi că ficatul meu este foarte afectat din cauza aceasta. Vestea mi-a răscolit toate planurile făcute până atunci, pentru care trebuia să am o sănătate de fier. Mai târziu mi-am dat seama că erau gânduri deşarte şi că nimic nu putem face fără Dumnezeu.
Trecusem şi printr-o operaţie provocată de greşeala unui medic care mi-a făcut puncţia hepatică. În noaptea dinaintea accidentului de puncţie am avut un vis în care eu eram culcată pe un pat şi mai multe obiecte ascuţite zburau spre mine. Eu trebuia să strig încontinuu rugăciunea Tatăl Nostru, dacă mă opream o secundă, un cuţit venea şi mă tăia. M-am trezit îngrozită, dar nu am înţeles că trebuie să mă rog. A doua zi s-a întâmplat accidentul. Nu ştiam ce voi face, eram foarte deprimată, aveam sentimentul că totul s-a prăbuşit în jurul meu, dar ceva îmi spunea că trebuie să fie o ieşire, doar să am răbdare.
Dezlegarea acestei situaţii a început într-o zi când, mergând spre casă, m-a strigat o fostă colegă de facultate. Nu o văzusem de cinci ani. Mai târziu această colegă mi-a devenit naşă de cununie. Mergea să se închine Sfântului Nectarie, ale cărui moaşte se află la Mănăstirea Radu Vodă şi m-a întrebat dacă nu vreau să merg cu ea. Nu auzisem de Sfântul Nectarie, nici de Mănăstirea Radu Vodă. În acel moment nu am putut să merg, colega mea însă mi-a spus că pot veni a doua zi, când se slujea Sfântul Maslu.
Am venit a doua zi, am stat la slujbă şi m-am rugat tot timpul Sfântului Nectarie să mă ajute. Timpul a trecut foarte repede. Atunci am simţit că mi se deschide un drum nou şi că numai acolo, în biserică, voi găsi înţelegere şi bucurie, doar că trebuie să mă rog. La scurt timp după acestea, de ziua Sfântului Dimitrie Basarabov, o prietenă m-a chemat să ne închinăm la moaştele sfântului. Am ajuns la zece seara, ea era deja acolo cu încă doi prieteni, un băiat şi o fată. Am stat la coadă toată noaptea, am vorbit, chiar a fost foarte vesel datorită băiatului – care avea să fie viitorul meu soţ. Dimineaţa în zori am plecat bucuroasă şi împăcată. Am hotărât să ne întâlnim a doua zi. Întâlnirile cu el îmi aduceau linişte sufletească şi am avut convingerea că pe el îl căutam. După şase luni, ne-am căsătorit. A fost o nuntă foarte frumoasă.
În lupta mea cu virusul hepatic, am făcut un tratament de un an de zile, iar la ecografia de după tratament, doctoriţa mi-a spus că s-ar putea să am ciroză sau cancer şi că trebuie făcute alte analize. M-am rugat împreună cu soţul meu Maicii Domnului, Sfântului Nectarie şi Sfintei Matrona din Moscova. Analizele au arătat că nu era nici una, nici alta. Duhovnicul meu mi-a spus că mi s-a întâmplat asta pentru că trebuie să trec într o nouă etapă a vieţii mele duhovniceşti. Am învăţat că mândria este cel mai mare pericol şi că smerenia este o putere şi nu o slăbiciune, cum credeam mai demult. După şase luni am rămas însărcinată.
În timpul sarcinii, doctoriţa a fost mai îngrijorată decât mine de ce mi se putea întâmpla. Dar totul a decurs uşor, inclusiv naşterea prin cezariană. Acum avem o fetiţă minunată, darul nostru de la Dumnezeu, care ne bucură şi ne înfrumuseţează fiecare clipă a vieţii noastre.
Acum două săptămâni, analizele pe care le-am făcut au arătat că boala nu a evoluat. Îi mulţumesc Sfântului Nectarie pentru toate minunile din viaţa mea, de când s-a milostivit să mă ajute şi să-mi arate unde este.(Angela Voicilă)

2. Naştere după dezlipirea parţială a sacului gestaţional de uter

Sunt una dintre persoanele care mărturisesc cu bucurie despre lucrarea minunată a Sfântului Nectarie în viaţa lor. Vreau să dau mărturie despre neaşteptata bucurie legată de venirea pe lume a unui copilaş, care azi poartă numele acestui sfânt foarte prezent în vieţile noastre secătuite de preocupările secularizate, cotidiene, pe care noi înşine le adăpăm. Sunt o preoteasă care acum nouă ani şi jumătate a avut binecuvântarea de a avea un copil la vârsta de douăzeci şi patru de ani, un băieţel pe nume Ioan, binecuvântare pe care nu am mai avut-o în viaţa noastră de familie până în vara anului 2010 .
După un an de zile petrecut împreună cu soţul şi cu primul copil în Italia, unde soţul meu este preot paroh, odată cu vacanţa de vară eu m-am întors cu Ioan în România, pentru o lună, după care în august mi-am programat o nouă plecare în Italia, la soţul meu care rămăsese la datorie ca preot în parohie. Înainte de a pleca, având zborul programat de la Bucureşti am poposit două zile la una dintre prietenele mele din Bucureşti, o persoană care dincolo de preocupările profesionale îşi găseşte împlinirea şi liniştea în credinţa ortodoxă.
În timpul scurtei şederi în capitală, ea s-a oferit să mă ducă la moaştele unor sfinţi găzduite de câteva biserici din capitală. Am fost întâi la Sfântul Dimitrie Basarabov la catedrală, am fost la Sfânta Ecaterina şi am trecut şi pe la Mănăstirea Radu Vodă, care adăposteşte moaştele Sfântului Nectarie din Eghina. M-am dus cu sufletul încărcat şi apăsat la gândul că trebuie să mă întorc din nou în Occident (cred că numai cei care au avut o şedere mai lungă în Occident înţeleg despre ce apăsare sufletească vorbesc), şi odată ajunsă la moaştele Sfântului Nectarie mi-am descărcat sufletul de amărăciune. Când am ieşit din biserică am simţit o bucurie care nu poate fi transpusă în grai omenesc, bucurie care şi azi, împreună cu Nectarie al meu, nu a încetat .
La distanţă de două săptămâni, în Italia am descoperit însă, în mod neaşteptat, că sunt însărcinată, descoperire care m-a lăsat fără cuvinte, pentru că de ani de zile nu mai rămâneam însărcinată şi mă resemnasem deja cu ideea de a nu mai avea un copil. În sfârşit. Problema apare în momentul în care, odată întoarsă în România pentru a lua pe primul băieţel în Italia, la şcoală, la primul control ginecologic de sarcină aflu, că de fapt sunt pe punctul de a pierde sarcina din cauza unei dezlipiri parţiale de uter a sacului gestaţional. Vestea a venit ca un trăsnet nu numai pentru mine ci şi pentru soţul meu căruia i-am comunicat că nu mai pot veni în Italia, având interdicţie din partea medicului care m-a avertizat că risc odată cu călătoria să pierd copilul. Bineînţeles, au urmat săptămâni de repaus la pat şi tratament, fiind cu ameninţarea de a avea un avort spontan.
Am avut însă norocul de a întâlni o prietenă de a mea a cărei soră a avut fericirea de a naşte o fetiţă sănătoasă, tot cu ajutorul Sfântului Nectarie, şi care m-a sfătuit să citesc zilnic acatistul sfântului, dând mărturie despre felul în care şi ea, la rândul ei, a cunoscut minunea de a naşte o fetiţă, Nectaria, cu ajutorul sfântului. Mi-a dat o broşurică cu acatistul sfântului şi, încrezătoare, am început să citesc zilnic acatistul. Ştiam despre vindecările minunate de cancer, citisem mărturii din Grecia contemporană apărute într-o carte încă din anii facultăţii.
După trei luni, doctoriţa mi-a zis că am trecut de pericolul iminenţei, însă eu aveam o altă contraindicaţie pe sarcină: în ultimul trimestru de sarcină, având probleme cu coloana, de la prima naştere, a trebuit să fac repaus la pat. Tot cu ajutorul sfântului şi al Maicii Domnului am trecut şi de această perioadă. Urma episodul naşterii. Trecând de primele dificultăţi din timpul sarcinii, cu ajutorul Sfântului Nectarie, am promis că dacă nasc cu bine un copil sănătos, îi dau numele Nectarie, punându-i-l protector pe sfânt. Fiindcă la prima naştere am avut un travaliu dificil, în urma căruia am rămas cu ceva probleme serioase la coloană şi fiind rămasă cu un gust amar în ceea ce priveşte asistenţa medicală din maternitatea de stat din oraşul meu, am decis împreună cu soţul meu să nasc într-o clinică privată dintr-un oraş apropiat; singura problemă era faptul că mai sus amintita clinică era o clinică protestantă, dar unde auzisem că se oferă o asistenţă medicală de calitate.
Am fost programată pentru cezariană la clinică , dar se vede că sfântului nu i-a plăcut decizia noastră pentru că aproximativ cu o lună înainte de programare, într-o seară mi s-a rupt apa şi a trebuit să mă duc de urgenţă la maternitatea pe care o ştiam din trecut. Nu am avut de ales (cei de la clinica privată mi-au refuzat asistenţa medicală pe motiv că nu au secţie de prematuri); problema era următoarea: trebuia să fac, conform recomandărilor doctorilor, o naştere prin cezariană, care în sine presupune şi ea riscurile ei post-operatorii, dar care cu greu se face în maternităţile de stat, dacă nu ai actele doveditoare (aceeaşi problemă a birocraţiei din România); fiind nevoită să stau mai mult în pat şi neieşind decât foarte puţin din casă, nu am putut să merg la Iaşi să fac rost de un anume act cerut pentru cezariană. În clinica privată nu erau probleme de acest gen, numai că eu intram de nevoie în maternitatea de stat.
Purtarea de grijă a Sfântului Nectarie însă s-a dovedit mai presus de orice calcul şi prevedere omenească. În acea noapte era de gardă aceeaşi doctoriţă cu care a născut persoana care mi-a recomandat să citesc Acatistul Sfântului Nectarie, mama fetiţei Nectaria. Mai târziu aveam să aflu că este şi o doctoriţă credincioasă, la cabinetul căreia nu se fac întreruperi de sarcină. Ea a fost de acord să-mi facă cezariana, problema se punea dacă va fi de acord şi celălalt medic de gardă, pentru că operau în doi.
Am intrat în maternitate pe la miezul nopţii şi travaliul a început odată cu ruperea membranelor. Timp de şase ore, până dimineaţa, am avut dureri pe care în mod minunat le-am suportat foarte uşor pentru că am citit întruna Acatistul Sfântului Nectarie şi primeam o putere foarte mare de a suporta durerea. După şase ore de travaliu, dilataţia era abia 2 şi eu pierdusem toată noaptea apa, trăind cu spaima de a nu se întâmpla ceva cu copilul. În sfârşit, la ora 6, 30 dimineaţa am intrat în sala de operaţii. Mai târziu am aflat de la doctoriţa care m-a operat că celălalt doctor a fost de acord cu cezariana, fără probleme. Operaţia în sine nu este dureroasă pentru că eşti anesteziat; partea cea mai urâtă este după operaţie, când pot apărea complicaţii; refacerea mea după operaţie a fost foarte rapidă, fără nicio complicaţie, cu revenirea rapidă la normal şi fără dureri. Mulţumită sfântului naşterea, chiar prin operaţie, nu am simţit-o ca pe o traumă aşa cum a fost prima naştere naturală. Am avut parte de naştere uşoară, aşa cum m-am rugat Sfântului, şi de un copil sănătos pe care bineînţeles, aşa cum am şi făgăduit, l-am numit Nectarie. La externare doctoriţa însăşi mi-a mărturisit că a mai asistat mame la naştere care şi-au pus nădejdea în ajutorul Sfântului Nectarie şi au născut necrezut de uşor. Mie mi-a mărturisit, la cinci zile după naştere, că mă prezint ca şi un om care nu a făcut o operaţie.
Mărturisesc că nu minunile trebuie să le căutăm neapărat de la Sfântul Nectarie; ne ajunge protecţia şi ajutorul lui; pentru că el răspunde firesc rugăciunilor noastre, după credinţa pe care o avem în el. Bunul Dumnezeu ne-a dăruit prin Sfântul Nectarie un ocrotitor dulce şi grabnic ajutător împreună cu Maica Domnului; astfel, fiind încredinţaţi putem mulţumi din inimă lui Dumnezeu strigând cu bucurie: Mare şi minunat eşti Doamne întru sfinţii Tăi! Amin. (Preoteasa Cristina)

3. După şapte ani de aşteptări şi chin... eram însărcinată!!!

Stau la marginea pătuţului şi-mi privesc îngeraşul dormind liniştit. Doarme exact ca tati al ei, cu mânuţa sub pernă. Şi lacrimile îmi curg pe obraji. E a mea? E chiar a mea? Au trecut trei luni şi încă nu-mi vine să cred...
Povestea mea şi a soţului meu a început acum 20 de ani, când într-o excursie la munte (eram colegi de clasă la Liceul PTTR din Bucureşti) ne-am descoperit. Apoi, nu peste mult timp am devenit soţi. Eram studenţi, aveam doar 20 de ani şi o grămadă de vise: să terminăm studiile, să avem cariere de succes, să ne cumpărăm maşină... Copiii nu intrau în planurile noastre de atunci – gândeam că trebuie mai întâi să ne facem o situaţie.
Anii treceau şi cariera mea de succes nu se contura. Aveam deja 29 de ani când am început să mă gândesc că adevărata mea împlinire ar putea fi un copil... Doi ani de zile am aşteptat lună de lună cu emoţie, în speranţa că îi voi putea da soţului meu vestea cea mare... Apoi, încă trei ani de investigaţii şi controale la cei mai buni medici ginecologi din Bucureşti. Dar, deşi totul părea în regulă, minunea întârzia să apară. Nici tratamentele naturiste pe care le-am urmat nu au avut vreun rezultat.
Aşteptam cu înfrigurare fiecare nouă lună, pentru ca apoi să cad iarăşi şi iarăşi în tristeţi udate de multe lacrimi. Lumina acestor ani trişti a fost credinţa şi nădejdea în Dumnezeu, care ni se descoperise şi nouă, păcătoşilor.
În anul 2008 soţul meu a fost împreună cu colegii săi într-un pelerinaj la Sfântul Munte Athos. Am folosit această ocazie pentru a ne mai cumpăra câteva icoane. Printre altele, îl rugasem să aducă o icoană a Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, al căror acatist îl citeam cu speranţa că vom dobândi pruncul mult-dorit.
I-am aşteptat nerăbdătoare sosirea. Totuşi, când mi-a arătat icoana pe care o adusese, am rămas surprinsă. Pe ea erau reprezentaţi doi bărbaţi şi o fetiţă! Soţul meu era contrariat – colegii săi, credincioşi practicanţi, chiar şi călugărul de unde o cumpărase, toţi îl asiguraseră că aceea era icoana pe care o căuta.
Am descoperit că icoana îi reprezenta pe Sfinţii Rafail, Nicolae şi Irina – martiri din Lesbos. Şi pentru că nimic nu e întâmplător, ea fusese achiziţionată chiar în ziua în care aceştia erau prăznuiţi! Am început să caut să aflu cât mai multe despre aceşti sfinţi, considerând că ceea ce s-a întâmplat cu icoana este un semn de la Dumnezeu, care ne arată calea de urmat pentru a ne împlini visul de a avea şi noi copii.
La sfârşitul anului 2008, începutul anului 2009, căutând pe internet acatistul acestor sfinţi, am dat de mărturia unei doamne preotese din Sibiu, care povestea cum una dintre fetiţele dânsei a fost ajutată de aceşti sfinţi să scape de o problemă medicală grea (constipaţie cronică), iar sarcina şi naşterea uneia dintre fetiţe a fost ocrotită de... Sfântul Nectarie.
Am început să citesc şi eu despre viaţa şi minunile Sfântului Nectarie, care m-au impresionat până la lacrimi. Apoi am citit Acatistul Sfântului Nectarie cu simţire profundă, aşa cum nu mai citisem alte rugăciuni până atunci. Mi-am propus să îl citesc în fiecare seară, sperând că sfântul se va milostivi să mă ajute şi pe mine. Luna ianuarie a trecut iar eu, păcătoasa, nu reuşisem să mă ţin întru totul de promisiune. Şi totuşi, Sfântul Nectarie, grabnic ajutător, nu mă lăsase: după şapte ani de aşteptări şi chin... eram însărcinată!!!
Am alergat într-un suflet la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, acolo unde se află moaştele Sfântului Nectarie, şi i-am mulţumit cu lacrimi în ochi. Atunci am simţit mai puternic ca niciodată cât de mare e bunătatea lui Dumnezeu şi a sfinţilor Săi pentru noi, păcătoşii păcătoşilor.
A urmat o lună de fericire. Însă în martie ne-am făcut din nou griji, pentru că în urma unor sângerări mi s-a pus diagnosticul „iminenţă de avort”, motiv pentru care am stat la pat, dar pentru că tratamentul şi-a făcut efectul, în luna aprilie mi-am reluat activitatea.
În noaptea de Înviere am fost la Mănăstirea Radu Vodă, pentru a fi cât mai aproape de Sfântul Nectarie. Lângă noi se afla un cuplu cu o fetiţă în braţe. Coincidenţă sau nu, mama fetiţei purta acelaşi nume ca şi mine. Ne-am întors acasă târziu în noapte, după terminarea Slujbei de Înviere, dar tihna sărbătorii ne-a fost spulberată instantaneu, când mi s-a declanşat o hemoragie puternică.
Am plecat în mare grabă la spital. Prima ecografie făcută în camera de gardă a confirmat că inima copilaşului încă bate. În acea noapte, pe patul de spital, cu lacrimile şiroind pe obraji, mă gândeam că prezenţa lângă noi de la biserică a acelei doamne cu fetiţa în braţe e un semn de la Sfântul Nectarie că voi trece cu bine de această cumpănă şi vom ajunge să ne ţinem în braţe pruncul. Din fericire, aşa a şi fost. Sfântul Nectarie nu m a părăsit şi, deşi aveam un hematom uriaş, care m-a ţinut la pat tot restul sarcinii, copilul nu a fost afectat şi s-a dezvoltat normal.
În dimineaţa zilei de 5 octombrie 2009, de pe masa de operaţie i-am dat primul sărut micuţei Nectaria! Ocrotirea Sfântului Nectarie am simţit-o şi când Nectaria avea doar o săptămână, iar mama, care mă ajuta în acele prime zile de după operaţia de cezariană, a făcut o viroză foarte puternică, care însă nu a afectat-o în niciun fel pe fetiţa mea, în preajma căreia stătuse destul de mult.
Pentru că nu şi-a întors faţa de la mine păcătoasa şi ne-a dăruit-o pe Nectaria, schimbându-ne viaţa, atât cât voi trăi le voi mulţumi Maicii Domnului şi Sfântului Nectarie pentru această minune săvârşită.
Închei povestirea mea cu nădejdea că şi alte suflete chinuite de deznădejde vor găsi tărie, sprijin şi alinare la Sfântul Nectarie cel grabnic ajutător.
Doamne, ajută! (Dana Târnescu, Bucureşti)

Diavolul este politic corect - un roman profetic

"Strigătele fură acoperite de sirenele maşinilor de pompieri. Peste cîteva minute jeturile puternice de apă izbiră înăuntru, prin vitrinele sparte. Cei care săreau afară erau cosiţi de pe picioare, scoţînd strigăte de disperare. Oameni în salopete portocalii tîrau corpurile inerte şi le aruncau ca pe nişte saci în camioanele aliniate ca la război.
- Faceţi loc!
- La o parte!
Cei care au reuşit să scape cu viaţă din magazin au fugit spre casele lor, ducînd fiecare ce reuşiseră să apuce. De dimineaţă televiziunile anunţaseră că Preşedintele a emis o hotărîre prin care orice cetăţean putea ridica din centrele comerciale provizii alimentare necesare pentru trai, toate pagubele urmînd să fie acoperite de către stat. Mulţimile au dat năvală spre marile centre comerciale devastînd totul în cale şi călcîndu-se în picioare unii pe alţii. Între timp televiziunile transmiteau reportaje în care tineri şi bătrîni ieşeau din supermarketuri cu sacoşele pline, mulţumind Preşedintelui pentru ajutorul acordat."
(Din romanul Diavolul este politic corect de ieromonah Savatie Baştovoi, Editura Cathisma, 2010, p. 111-112)

...Am citit în aprilie 2010 ultimul roman al părintelui Savatie Baştovoi - Diavolul este politic corect, apărut la Editura Cathisma. Paginile romanului se doresc a fi un mic catehism ortodox pentru vremea noastră, dar şi pentru cei care vreau să îşi schimbe viaţa şi să se îmbrace într-o viaţă nouă - care nu poate să fie decît cu Hristos şi întru Hristos. Pe lîngă stilul post-modern de comunicare şi de scriere, pe lîngă frumuseţea Ortodoxiei revelate prin intermeiul personajului principal al cărţii (Iacob Kohner), al mamei acestuia (Roza Kohner), al lui Vik şi al părintelui Ioan, m-au marcat mult paginile în care erau descrise cozile de la alimente. M-am gîndit atunci că romanul părintelui Savatie este unul profetic. Însă, nu am crezut că vremurile acelea vor veni aşa de curînd...

1. O femeie a leşinat la coadă pentru acordarea ajutoarelor de la UE
O femeie a căzut de pe picioare şi a fost chemată ambulanţa. Aceasta şi-a revenit după câteva minute după ce a fost scoasă din mulţime.

"Am leşinat, că dacă sunt bolnavă am şi cancer şi diabet mi-am făcut insulina acuma. De la 9.30 stau aici. S-au înghesuit toţi grămadă şi nu am mai avut aer", a spus femeia.

Oamenii au început să se îmbulzească la uşa centrului "Sfântul Spiridon" din Sectorul 4 al Capitalei, după ce au aşteptat de dimineaţă să primească alimentele . Oameniii s-au năpustit la uşa de la intrare pentru că se temeau că nu vor primi alimentele, cu toate că angajaţii le-au spus că vor sta peste program pentru a le da aceste ajutoare.

Cei mai mulţi dintre persoanele care stau la coadă trăiesc din ajutoare sociale.

"Mă ajută aceste ajutoare că iarna asta fac o mămăliguţă, pâine, nu am altceva de făcut, nu am din ce trăi mai mult, din banii aştia plătesc şi tv că atâta am, nu am maşină de spălat şi plătesc întreţinerea", spune o bătrână.

"Deocamdată avem pentru 1.000 de persoane din cauza lipsei de spaţiu, nu ne permitem să depozităm mai mult, dar o să aprovizionăm automat pentru toate persoanele, avem în jur de 5.785 de persoane, toate persoanele o să primească aceste alimente", a declarat Marius Pascu, şeful serviciului Şanse Egale şi combaterea Marginalizării Sociale.



SursA: realitatea.net

2. Mii de sibieni s-au înghesuit la ajutoarele de la UE

* aproape 4.000 de beneficiari şi–au ridicat cantitatea de biscuiţi, peste 3.500 de sibieni şi–au ridicat făina şi aproape 2.500 şi–au ridicat zahărul * în total, sunt peste 13.000 de sibieni care primesc câte 29 kilograme de alimente din partea Uniunii Europene *

Mii de sibieni şi-au ridicat deja o parte din ajutoarele în alimente venite din partea Uniunii Europene şi care constau în 29 de kilograme de alimente pentru aproximativ 13.000 de sibieni care fac parte din diferite categorii defavorizate.
3.952 de sibieni au ridicat 5.532,8 kilograme de biscuiţi, câte 14 kilograme de făină au ridicat deja 3523 de beneficiari, cantitatea totală distribuită până acum fiind de 49.322 kilograme, în vreme ce 2.460 de beneficiari au ridicat 2.460 kilograme de zahăr, spune Daniela Costa, consilier în cadrul Serviciului de Presă al Primăriei Sibiu.
Alimentele sunt distribuite de Primăria Municipiului Sibiu, prin Serviciul Public de Asistenţă Socială Sibiu, iar distribuirea se face la sediul Magazinului Bricomat din Sibiu, Şoseaua Alba Iulia, nr. 112.
Pensionarii sistemului public de pensii care au venituri de sub 400 lei/lună, şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, persoanele cu handicap grav şi accentuat şi familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la un venit minim garantat primesc câte 7 kilograme de mălai, 3,6 kilograme de paste făinoase, un kilogram de zahăr, unul de lapte praf şi 1,4 kilograme de biscuiţi.
Aceste ajutoare vin din partea Uniunii Europene şi sunt suportate din cota din taxele şi impozitele plătite de către cetăţenii din statele bogate ale UE, cotă care intră în bugetul Uniunii, cu adresa Fondului European de Garantare Agricolă.
SursA: tribuna.ro

3. Ore de aşteptări pentru ajutoarele UE de Iulian Bunilă
Marţi 2 nov 2010

Buzău
Zilnic sunt cozi la depozitul din Aleea Sporturilor
Peste 300 de buzoieni aşteptau în această dimineaţă la depozitul de pe Aleea Sporturilor să îşi ridice cota de mălai, distribuită din stocurile de intervenţie comunitară destinate persoanelor defavorizate.


"De două ore aşteptăm să ne vină rândul dar suntem pensionari şi altceva nu avem ce face, mai ales că este în ajutorul nostru. Eu stau pentru fiica mea, care s-a născut cu un handicap psihic şi are nevoie de sprijinul nostru, al părinţilor", a spus Ion Voinea, unul dintre buzoienii care au au stat în această dimineaţă la coadă.

Pensionarii cu venituri mai mici de 400 de lei, şomerii indemnizaţi, persoanele cu handicap I şi II şi asistaţii social au dreptul fiecare la câte 14 kilograme de făină, 7 kilograme mălai, 3,2 kilograme paste făinoase sub forma unor melcişori şi câte un kilogram de biscuiţi, lapte praf şi zahăr.

SursA: adevarul.ro

Părintele Serafim Rose răspunde minţii omului modern

SursA FotO: Orthodoxwiki

Student: Ce părere aveţi despre speculaţiile privitoare la fiinţele de pe alte planete?
Părintele Serafim: Oamenii care caută fiinţe de pe alte planete intră în legătură cu o întreagă filosofie ocultă a vieţii care vorbeşte despre existenţa unor fiinţe superioare ce vin să ne salveze şi să ne dea ajutor, nu trebuie decît să ne prosternăm în faţa lor şi ei ne vor da puterile de care avem nevoie. În fapt, toate miturile despre fiinţe de pe alte planete corespund cu ceea ce ştim despre diavoli şi despre felul în care ei lucrează. Dacă începem să speculăm despre aceste fiinţe şi ne lăsăm cuprinşi de idei despre rase superioare de extratereştri - totul duce către diavoli. În afară de îngeri, singurul fel de fiinţe inteligente despre care ştim sînt diavolii. (p. 313)

Student: În legătură cu vrăjmăşia dintre Adam şi şarpe: aţi spus că diavolul îl pizmuia pe Adam înainte de cădere din pricina bunătăţilor revărsate asupra lui. Dar aţi mai spus şi că Adam era inferior şarpelui.

Părintele Serafim: Diavolul e superior fiindcă e fiinţă mintală. Nu e supus trupului. Trupul e un element inferior; deci el este superior. Dar omul urmează să dobîndească ceea ce diavolul a pierdut, adică Raiul şi cerul. Tocmai de aceea, pînă azi, diavolul este numai mînie. Îţi poţi închipui diavolul chiar şi după psihologia omenească. Gîndeşte-te: aveai viaţă nemuritoare şi ştiai că eşti osîndit la iad. Apoi o altă fiinţă, mai prejos de tine, nevrednică nici măcar să o scuipi, urmează să dobîndească ceea ce tu ai pierdut. Bineînţeles că vei ajunge groaznic de invidios, căci pentru tine nu există pocăinţă. Vei continua să încerci să faci tot ce este cu putinţă ca să îl aduci şi pe el în aceeaşi stare în care te afli tu.

Student: Aţi citat din Facere, acolo unde se spune că şarpele va înţepa călcîiul (Fac.3, 15). Oare astfel încearcă să ne aducă înapoi în starea în care este el - lipsit de orice nădejde? Ar fi corect să spunem că în acest fel el încearcă să ne împiedice mersul împreună cu Dumnezeu?

Părintele Serafim: Da. Se pot da multe interpretări acelei propoziţii. Înseamnă că diavolul nu are putere să facă prea mult. Dacă ar fi ridicat, atunci ar fi un duşman primejdios; ne-ar muşca peste tot.

Student: Dar dacă nu poate face mai mult, cum de e în stare să ne smulgă din orice stare şi să ne tragă în cele mai de jos?
Părintele Serafim: Dacă avem harul lui Dumnezeu şi nu cooperăm cu diavolul, nu poate; numai dacă noi înşine ne lăsăm voinţa să fie ademenită de către diavol. De fapt, noi înşine ne putem lăsa ademeniţi, aşa cum a fost Adam, chiar fără diavol. Adam putea să păcătuiască şi fără diavol, fiindcă văzuse înfăţişarea plăcută a fructului oprit şi avea deja ispita de a-l dori pentru sine peste porunca lui Dumnezeu.

Student: Poate că e o întrebare cam fără rost, dar aţi putea să spuneţi ceva despre îmblînzitorii de şerpi indieni? Este într-adevăr ciudat felul cum fac ca şerpii să se ridice, să stea drept şi aşa mai departe.

Părintele Serafim: E semnificativ faptul că se ocupă tocmai de acest fel de făpturi. Aceasta arată că, pe undeva, se lucrează cu dracii. La modul general, se poate spune şi asta.

Student: Este satana folosit ca unealtă de Dumnezeu?

Părintele Serafim: Oho! Asta-i o întrebare adîncă.

Student: Ştiţi cum Dumnezeu l-a lăsat pe satana să-l ispitească pe Iov.

Părintele Serafim: E adevărat. Noi nu credem în dualism: că există un Dumnezeu şi un diavol, şi că se luptă între ei - cum cred maniheii. Noi credem că, de fapt, Dumnezeu stăpîneşte totul; şi chiar cînd lucrurile merg împotriva Lui, le foloseşte fie pentru mai marea Lui slavă, fie spre a-i aduce pe oameni la mîntuire. Deci totul în lume se întîmplă fie pentru că Dumnezeu voieşte aşa, fie pentru că îngăduie să fie astfel, din pricina libertăţii, spre a face să se împlinească un bine şi mai mare.

Satana are o personalitate independentă, dar pe termen lung el este cel care pierde. Chiar cînd pricinuieşte un lucru înspăimîntător, precum Revoluţia Rusească, din ea ies Noii Mucenici, o cutremurătoare pildă pentru oameni. Vă puteţi închipui ce s-ar fi întîmplat cu Rusia fără Revoluţie, după cum mergeau lucrurile. Probabil că ar fi fost mai rea decît Grecia de azi - un loc înfricoşător de impregnat cu duhul lumesc, ortodox doar cu pretenţiile - însă în loc de acesta a fost pedepsită. Deci, de fapt, din Revoluţie a ieşit ceva bun, în ciuda faptului că diavolul a vrut răul. Diavolul e independent, poate face rău, dar Dumnezeu scoate întotdeauna bine pentru cei ce a căror voinţă doreşte binele.

Student: Nu-i aşa că diavolul nu poate face nimic fără îngăduinţa lui Dumnezeu?

Părintele Serafim: Nu, nu poate. Cînd spunem că diavolul a fost legat pentru o mie de ani - timpul între întîia şi a doua venire a lui Hristos - aceasta nu înseamnă că nu poate face nimic. Înseamnă că poate face doar ce îi îngăduie Dumnezeu. Cînd cineva umblă în harul lui Dumnezeu, atunci numai dacă el însuşi cade, din acela poate diavolul să-i facă ceva. Cînd avem ispite, ele sînt asemeni şarpelui ce înţeapă călcîiul: sînt ceva mărunt şi trebuie să ne dezbărăm de ele. Numai dacă ne lăsăm copleşiţi de ele cădem în deznădejde, mînie şi tot felul de păcate. Deci puterea diavolului e foarte limitată.

Student: Dar înainte de Hristos nu era aşa.

Părintele Serafim: Înainte de venirea lui Hristos, satana avea mult mai multă putere, fiindcă fiecare se închina idolilor, care erau demoniaci.

Student: Dar în întregul ansamblu al lucrurilor, totul era în planul lui Dumnezeu.

Părintele Serafim: Sigur că da, dar e un lucru foarte tainic. Totul e cuprins în plan, şi totuşi fiecare persoană este liberă să facă ceea ce doreşte în acest plan. Iar Dumnezeu scoate bunătate şi bună rînduială din toate lucrurile, indiferent cîţi demoni sau oameni doresc să facă rău. (p. 329-331)

( Din cartea Cartea Facerii, Crearea lumii şi omul începuturilor. Perspectiva creştin-ortodoxă de ieromonah Serafim Rose, Traducere de Constantin Făgeţan, Editura Sophia, Bucureşti, 2001)

Invitaţie la lectură: Călătoria mea cu părintele Alexander de Juliana Schmemann

Va aduc din nou o invitatie la lectura: o carte de memorii scrisa de matuska Juliana Schmemann despre viata intru Hristos traita impreuna cu parintele Alexander. Cartea poate fi comandata pe blogul Editurii Theosis. Am postat Prefata la noua editie pentru a va trezi interesul pentru lectura acestei carti :-)

Prefată la noua ediţie

„În timp ce o a doua ediţie a acestor memorii se află în pregătire, îmi dau seama că cititorii mei nu erau interesaţi numai de viaţa noastră petrecută împreună, ci şi că iubeau lucrurile care ne-au umplut viaţa: fericirea şi bucuria îndelungată.
Eram oameni obişnuiţi, normali, care treceau prin momente dificile, dar şi prin momente de fericire. Însă pe măsură ce încerc să redau viaţa noastră în amănunţit şi să o privesc oarecum de la distanţă, pot doar să fiu martora plină de o imensă recunoştinţă a vieţii noastre care a fost întotdeauna, intr-un fel, concentrată în jurul a “Facă-se voia Ta!”, iar aceasta a făcut-o armonioasă şi luminoasă. Nu fusese rezultatul unei decizii eroice, nici al unei gândiri raţionale, pur şi simplu era - iar această ascultare , aleasă de bună voie, era plină de încrederea , nădejdea şi certitudinea că Dumnezeu ne iubeşte.
Ce pot spune?
Doar: „Mulţumesc, Doamne!”
„Mulţumesc pentru frumuseţea şi pacea acestei luni de septembrie din Labelle, Canada, unde sunt mai aproape ca niciodată de soţul meu, de natură, de slava creaţiei, de sentimental că zilele rămase sunt pline de Har.”
Sper să fiu fidelă imaginii de viaţă a soţului meu:
„De un singur lucru este nevoie…”

(Juliana Schmemann- Călătoria mea cu părintele Alexander, Theosis, 2010) )

Lectură cu folos!

Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva

ACATISTUL SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA
Asculta mai multe audio diverse

Concert sustinut de Corul Byzantion in Catedrala Mitropolitana din Iasi in cinstea Sfintei Maicii noastre Parascheva

Îndemn la lectură: Ortodoxia pentru postmodernişti de părintele Savatie Baştovoi

"Cuvintele de dragoste ale oricăruia dintre noi sînt şi rămîn cuvinte de dragoste numai în măsura în care noi înşine sîntem prezenţi în acele cuvinte, adică le îndeplinim.

Evanghelia mai este numită şi adunare de cuvinte ale vieţii veşnice, aşa cum a fost descoperită de către Înger sutaşului pomenit în Faptele Apostolilor. Altfel spus, atît cuvintele, cît şi faptele noastre, au o valoare numai în măsura în care pot rămîne veşnice, veşnicie pe care o primesc din împărtăşirea cu Cel singur veşnic, Dumnezeu.

Aşadar, dragostea este mai întîi de toate prezentă, poate nu atît fizică, cît duhovnicească, prezenţă atotcuprinzătoare, prezenţă pînă la identificare. Este o prezenţă în care doar Cel iubit mai există, iar noi ne micşorăm şi ne golim pentru a lăsa loc Aceluia să ne cuprindă şi să ne umple de prezenţa Sa.

În faţa acestei întîlniri Sfîntul Vasile cel Mare a găsit să zică doar cuvintele pe care adunarea credincioşilor le cîntă pînă astăzi în biserici: Să tacă tot trupul omenesc, căci Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, Hristos Dumnezeul nostru, vine să Se junghie şi să se dea spre mîncare credincioşilor." (părintele Savatie)

SursA: blogul părintelui Savatie

Blogul Hristos împărtăşit copiilor

În această toamnă am început un curs de cateheză ortodoxă cu o grupă de copii de la Biserică. Pe lîngă Ghidul catehetic pentru parohii şi Îndrumarul pentru catehet - editate de Basilica, de alte resurse in limbile engleză şi greacă, m-am bucurat că am găsit materiale foarte bune şi practice pe blogul Hristos împărtăşit copiilor.

Mulţumesc părintelui Ion Tărcuţă de la Parohia Ortodoxă din Ucea de Jos şi prietenei mele, preotesei Natalia, pentru împărtăşirea acestor resurse ortodoxe în limba română!

matuşka Eufemia

Saptamina aceasta sa ne rugam pentru copii nostri bolnavi!

Dragii nostri,

la un comentariu de la Adriana am primit un pomelnic cu numele copiilor bolnavi pe care ea ii cunoaste. Dorim sa va indemnam ca, in aceasta saptamina, sa duceti la Bisericile unde veti merge sa va rugati acest pomelnic pentru ca parintii duhovnici sa ii pomeneasca pe copii in cadrul slujbelor religioase.

Iata mai jos pomelnicul:

Pomelnic cu copii bolnavi

Stefan
Ovidiu
Alexandra
Maria Narcisa
Andreea
Raluca
Andrei Ioan
Alexandra
Mihai
Ana Maria
Calin Andrei
Siluan
Xenia
Sofia
Ilinca
Bianca
Stefania
David
Rares
Florina
Remus
Larisa
Eduard Constantin
Cristian
Diana
Florentina
Diana
Diana Andreea
Iulian
Maria
si Maria
o fetita de 10 luni care are nevoie sa fie operata in 7 zile si are nevoie de 38.000 de euro

Fie ca Sfinta Treime sa le daruiasca acestor copii putere de a indura suferinta, putere de a multumi pentru suferinta, grabnica insanatosire si apropiere de dragostea ce salasluieste intru Ea!

SursA: bebesiluan.wordpress.com

La Multi Ani intru Hristos pentru trei persoane dragi inimii mele, astazi de ziua praznuirii Sfintului Siluan Athonitul!

Chiar daca este mai spre seara, vreau sa le spun din inima

MAICII SILUANA,
PS parinte episcop SILUAN din Ungaria
si
nepotelului meu SILUAN

LA MULTI ANI INTRU HRISTOS! si Sfintul SILUAN ATHONITUL sa va ocroteasca cu dragostea lui!

De asemenea, vreau sa va invit, prin intermediul blogului Orthopraxia, la Zilele Sfintului Siluan la Timisoara, un eveniment duhovnicesc ce se va desfasura in zilele de 28 -29 Septembrie 2010.
Detalii puteti gasi aici.

Icoane ale Bunei Vestiri aflate în atelierul de restaurare de la Mănăstirea Ormylia (Grecia)

http://www.annunciation.gr/index.php?lang=en

Şi prezentarea Mănăstirii Ormylia:

http://www.annunciation.gr/A2.php#

Film despre parintele Mihail, Manastirea Banceni si romanii din Ucraina

29 august - Concert umanitar pentru bebelusul Siluan sustinut de corul Tronos la Bucuresti

SursA: www.bebesiluan.wordpress.com

Invidia - Dan Puric

Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat. Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie. Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin.

Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi - tot cu blugi. Nu-i nimic - ne-am zis linistiti, citind un capitol din Etica lui Spinoza. Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din Phaidon al lui Platon. Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Mertan. Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram dejape Platon cu Aristotel. Si-a luat si un 4x4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.


A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan. Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast. In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data aceasta eroic, citind Richard III. A urmat o a doua vila - la munte. Dupa ce am vazut-o, ne-am consolat cu Macbeth. O a treia - la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi si Declaratia de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simtit cu mult mai bine.


L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale. L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche.

Asa a trecut ceva mai mult timp... Vecinul isi lua case, masini, iahturi, femei. Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era stransa, dar echilibrata. In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de DNA. Am rasfoit atunci fericiti Apocalipsa. Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar.

Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. Acelasi rezultat: citiseram toate cartile.

Si atunci ne-a cuprins invidia...

Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii? "

SursA: e-mail