Grigor Narekatsi - Plânsul al 6-lea

La ce folos, la ce bun
să-mi revărs într-un șuvoi de vorbe suspinul inimii mele?
N-ar fi mai bine să-mi storc puhoiul de cuvinte ca pe-un buboi răscopt
sau, vârându-mi degetele în gâtlej, să vărs amarul inimii îngreuiate
de ranele sufletului meu?  

De vreme ce nu m-am învrednicit
de partea Sfinților în slavă, unde petrec cu față luminoasă
și chip surâzător, precum îi zugrăvește în pilde grăitorul (Iov 8, 21)
și psalmistul (Ps.149, 5), alt loc mi se va da
ce se cuvine celor asemeni mie.
Însă pentru-ale mele rătăciri nenumărate
și aceștia se află mai presus de mine

cu cât cel ce se pocăiește
întrece pe cel nepocăit:
Manassì s-ar cuveni lăudat
de va fi asemănat cu puzderia scăpătărilor mele (4 Împ. 21, 1-18; 2 Par. 33, 1-20);
fariseul e vrednic de cinste, de e asemănat cu josnica-mi întinăciune (Lc. 18, 11-14);
fiul cel curvar e de fericit
dacă-l asemuiești călcării juruințelor mele (Lc. 15, 11; 31);

viclenia fiului lui Amasia e cu totul fără vină
pe lâng-a mea obrăznicie nemulțămitoare(2 Par. 26, 16-19);
mai fericit este tâlharul ce s-a făcut osânditor necredincioșilor (Lc. 23, 43)
și mai cinstită-i curva, pilda și maica celor ce se pocăiesc (Lc. 7, 35-50). 

Nu mai puțin ca Faraon mi-am învârtoșat inima;
nu mai puțin vinovat ca gloata israelită cea nebună
m-am răzvrătit împotriva Celui ce m-a zidit;
cu nimic mai prejos decât vrăjmașii lui Dumnezeu
m-am războit cu El
și nu m-am înfrânat tăgăduind pe Ziditorul a toate din nimica.
Mă umflu precum noianul turburat de vifor,
dar nu mă cutremur, smerit de porunca Ta înfricoșată
asemeni talazurilor ce se zdrobescde stâncă (Iov 38, 11).
Nenumăratele mele păcate covârșesc nisipul mării.
Strânsura nemărginită a veacurilor e mică
pe lângă mulțimea fărădelegii mele.
 
Măcar că firele mărunte se adună
în dune de nisip pe țărm,
fiecare e singur și osebit
prin obârșie și sporire,
și – precum ale mele păcate – întrec orice număr
și covârșesc tot cugetul:

unul cu rubedeniile,
            altul cu alaiul său;
unul cu lipsurile,
altul cu primejdiile sale;
unul cu spinii,
altul cu rădăcinile sale;
unul cu vrejul,
altul cu roadele sale amare;
unul cu mădularele,
altul cu ramurile sale;
unul cu lăstarii,
altul cu încrengăturile sale;
unul cu ghearele,
altul cu apucăturile sale;
unul cu moliciunea,
altul cu împietrirea sa;
unul cu pricinile,
altul cu urmările sale;
unul cu pecetea,
altul cu semnele sale;
unul cu umbra,
altul cu întunecimile sale;
unul cu vicleșugurile,
altul cu meșteșugirea sa;
unul cu fățăria,
altul cu voirea sa;
unul cu țintirea,
altul cu mărimea sa;
unul cu adâncimea,
altul cu josnicia sa;
unul cu scânteia,
altul cu patima sa;
unul cu bunătățile,
altul cu comorile sale;
unul cu jgheaburile,
altul cu izvorul său;
unul cu șuvoaiele,
altul cu fulgerele sale;
unul cu flăcările,
altul cu rușinea sa;
unul cu căderile,
altul cu genunile sale;
unul cu cărbunii,
altul cu plictiseala sa;
unul cu trăznetul,
altul cu picăturile sale;
unul cu curenții,
altul cu potopul și răceala sa;
unul cu porțile,
altul cu căile sale largi; 

cuptorul și fierbințeala lui,
focul și fumurile lui,
seul topit și putoarea lui,
pelinul și amărăciunea lui,
călăul și victima lui,
tâlharul și ucigașii lui,
asupritorul și părtașii lui,
            stăpânul și slugile sale,
fiara și puii ei,
mușcătorul și mușcăturile,
stricătorul și următorul lui.

Acestea sânt doar cele mai de căpetenie
din bolile sufletești obicinuite.
Ele se împart în osebite chipuri,
fiecare-având la rândul lui
mii și mii de fețe,
al căror număr întreg îl poate cuprinde
doar cel ce vede mai nainte
ceea ce e scris în noi (Rom. 8, 29-30;2 Cor. 2, 2-3). 

De omul nu se îndulcește cu amăgirea de sine,
de nu-și ascunde chipul sub o mască
și nu se lasă înșelat de necredință,
ci se cunoaște pe sine cum este

și firea noastră cea de obște,
știindu-se țărână din țărână,
știind care ne este locul și care-s hotarele noastre,
atunci va înțelege înșiruirea aceasta de-nsușiri
nu ca pe-o însăilare fără noimă,
nici ca pe desăvârșita însumare a celor mai de căpetenie cusururi ale firii noastre;

ci va vedea c-am arătat doar câteva semințe din miile de rele

și, chiar de prin acestea va ajunge să cunoască încă și mai multe,

va pricepe că nici acelea

nu sânt vreodată de ajuns.

Traducere de Marius Ivașcu după www.stgregoryofnarek.am

Mai multe detalii despre acest călugăr, poet, teolog, filosof mistic care a trăit în Armenia între anii 951-1003 puteți afla pe următoarele legături:

http://www.stgregoryofnarek.am/index.php
http://en.wikipedia.org/wiki/Gregory_of_Narek
http://armenianhouse.org/grigor-narekatsi/tenets.html

Informații despre Patriarhia Armeană puteți citi aici:
http://ro.orthodoxwiki.org/Biserica_Armeniei
http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/romanii-tara-sfanta/patriarhia-armeana-82382.html

Poartă pe cei vii, nu pe morți

SursA FotO: OrthPhoto.net

Un călugăr, văzând pe un iubitor de osteneli purtând un mort pe pat, i-a zis: „Pe cei morți îi porți? Mergi de poartă pe cei vii!”



Au venit odată la un bătrân tâlharii și i-au zis: „Am venit să-ți jefuim chilia!” Iar el le-a răspuns: „Cât vă place, fiilor, luați!” Și au luat toate câte s-au aflat în chilie și s-au dus. Dar au uitat o traistă spânzurată într-un colț. Atunci bătrânul a luat traista și a alergat după ei, strigând și zicând: „Fiilor, luați ce ați uitat în chilia voastră!” Iar aceia spăimântându-se pentru nerăutatea bătrânului, i-au adus înapoi în chilie toate câte i-au luat, zicând unul către altul: „Cu adevărat omul lui Dumnezeu este acesta!”



Spuneau părinții despre un frate care locuia lângă un mare bătrân, că intrând în chilia lui, fura. Iar bătrânul vedea și nu-l mustra, ci lucra mai mult, zicând că „poate fratele are trebuință”. Când a fost să moară bătrânul, l-au înconjurat frații și, văzându-l pe cel ce-l fura, i-a zis: „Apropie-te!” Și i-a sărutat mâinile zicând: „Mulțumesc mâinilor acestora, că printr-însele mă duc în Împărăția cerurilor!” Iar acela, umilindu-se și pocăindu-se, s-a făcut și el monah iscusit, din faptele pe care le-a văzut la acel mare bătrân.



Doi monahi locuiau într-un loc și s-a dus la dânșii un bătrân, ca să-i cerce, și a luat un toiag și a început a sfărmâma verdețurile unuia. Fratele văzând, s-ascuns până ce le-a sfărâmat pe toate. După ce a mai rămas doar o varză, i-a zis bătrânului: „Părinte, de voiești, las-o pe aceasta să o fierb și să gustăm împreună. Atunci a pus bătrânul metanie fratelui, zicând: „Pentru nerăutatea ta se odihnește Duhul Sfânt peste tine, frate”.


Traducere de Marius Ivașcu după Zicerile Părinților Pustiei, nr. 204 ș. urm. (PG 65, 79)

Gheronda Iosif Isihastul - Războiul nevăzut

Nu poți vedea cum, cu fiecare rugăciune pe care o rostești, mulți demoni cad și se întorc înapoi. Tu vezi doar cît de mult ești rănit. Trebuie însă să știi că și ei sînt loviți și că fug. De fiecare dată cînd rabzi (pe aproapele tău), diavolii fug în salturi; și cu fiecare rugăciune pe care o spui, ei sînt grav răniți. De aceea, în timp de război, să nu te aștepți ca, atunci cînd arunci cu gloanțe și tragi cu tunul, demonii îți vor răspunde cu dulciuri turcești și cu ciocolată!

SursA: prayingwithmyfeet.blogspot.com

Duminica Sfintelor Femei Mironosițe

Cine au fost aceste femei? Mai înseamnă ele ceva pentru femeile creștine din vremea noastră? Le mai cinstim așa cum se cuvine pe aceste purtătoare de mir? Că, de fapt, de aici le vine și numele de Mironosițe, de la faptul că purtau mir ... Iată ce aflăm despre ele din Sfînta Scriptură:

49.	Şi toţi cunoscuţii Lui, şi femeile care Îl însoţiseră din Galileea, stăteau departe, privind acestea.
50.	Şi iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat bun şi drept,
51.	- Acesta nu se învoise cu sfatul şi cu fapta lor. El era din Arimateea, cetate a iudeilor, aşteptând împărăţia lui Dumnezeu.
52.	Acesta, venind la Pilat, a cerut trupul lui Iisus.
53.	Şi coborându-L, L-a înfăşurat în giulgiu de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus.
54.	Şi ziua aceea era vineri, şi se lumina spre sâmbătă.
55.	Şi urmându-I femeile, care veniseră cu El din Galileea, au privit mormântul şi cum a fost pus trupul Lui.
56.	Şi, întorcându-se, au pregătit miresme şi miruri; iar sâmbătă s-au odihnit, după Lege. (Evanghelia după Luca 23:49-56) ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ 1. Iar în prima zi după sâmbătă, foarte de dimineaţă, au venit ele la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră. 2. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt. 3. Şi intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus. 4. Şi fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbaţi au stat înaintea lor, în veşminte strălucitoare. 5. Şi, înfricoşându-se ele şi plecându-şi feţele la pământ, au zis aceia către ele: De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? 6. Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea, 7. Zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, iar a treia zi să învieze. 8. Şi ele şi-au adus aminte de cuvântul Lui. 9. Şi întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. 10. Iar ele erau: Maria Magdalena, şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea. 11. Şi cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare şi nu le-au crezut. (Evanghelia după Luca 24:1-11) ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ 1. După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul. 2. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. 3. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. 4. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi. 5. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. 6. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut. 7. Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată v-am spus vouă. 8. Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui. 9. Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat. 10. Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei, ca să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea. (Evanghelia după Matei 28:1-10) ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ 1. Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. 2. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. 3. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? 4. Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. 5. Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. 6. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. 7. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo îl veţi vedea, după cum v-a spus. 8. Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau. 9. Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni. 10. Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau. 11. Şi ei, auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut. (Evanghelia după Marcu 16:1-11) ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ 25. Şi stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena. (Evanghelia după Ioan 19:25) ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ 11. Iar Maria stătea afară lângă mormânt plângând. Şi pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt. 12. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus. 13. Şi aceia i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le-a zis: Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus. 14. Zicând acestea, ea s-a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus. 15. Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica. 16. Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule) 17. Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru. 18. Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i-a zis ei. (Evanghelia după Ioan 20:11-18) În Sfînta Scriptură sînt menționate următoarele nume: 1. Maria Magdalena; 2. Ioana; 3. Maria lui Iacov; 4. Cealaltă Marie; 5. Salomea; 6. Maria lui Cleopa. Cine era Cealaltă Marie? În cartea *Predici la marile sărbători* a arhimandritului Hierotheos Vlachos (Traducere de Daniela Filioreanu, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumenița, Galați, 2004, p. 237-238) putem citi: "În troparele Bisericii, se spune că vestea Învierii lui Hristos a fost dusă la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu de îngerul Domnului. Îngerul a strigat celei pline de har: Curată Fecioară, bucură-te; iarăși zic: Bucură-te, că Fiul tău a înviat a treia zi din mormînt. Desigur, din textele evanghelice nu rezultă clar că Maica Domnului L-a văzut pe Hristos înviat. Există însă fraze care se referă la cealaltă Marie. Sfîntul Evanghelist Matei scrie: După ce atrecut sîmbătă, cînd se lumina de ziua întîi a săptămînii (duminică), au venit Maria Magdalena și cealaltă Marie, ca să vadă mormîntul (Matei 28:1). De asemenea, în altă parte, se vorbește despre Maria lui Iacov (Luca 24:10). Tîlcuind aceste situații, Sfîntul Grigorie Palama spune că este vorba de Maica Domnului, care a venit prima la mormînt. Ea a aflat de la început din gura Arhanghelului Gavriil că Fiul ei a înviat, după care L-a văzut pe Acesta și numai ea s-a învrednicit să-I cuprindă picioarele cu mîinile sale. Așa cum afirmă Sfîntul Grigorie Palama, era drept și corect ca Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să fie prima care să afle vestea Învierii și prima care să-L vadă pe Hristos înviat. Desigur, acet lucru are legătură și cu faptul că Maica Domnului ajunsese la o mare curăție, pentru că de mic copil trăise îndumnezeirea. Faptul că Sfinții Evangheliști au evitat să spună direct că prima care L-a văzut pe Hristos a fost Preasfânta Născătoare de Dumnezeu are o motivație importantă, după cum afirmă Sfîntul Grigorie Palama, pentru că ei nu au vrut să dea necredincioșilor prilej de a pune la îndoială Învierea, de vreme ce aceasta a fost constatată de Maica lui Hristos. Maica Domnului a fost ultima care a plecat de lîngă Cruce. Tot ea a fost și prima care s-a dus la mormînt ca să ungă cu miresme Trupul lui Hristos. Acest fapt s-a ăetrecut nu numai pentru că ea era Maica Lui, dar și datorită stării ei duhovnicești înalte, pentru că cei care au vedere de Dumnezeu într-un grad ridicat au o conștiință mai mare și o dragoste mai desăvîrșită". Sfînta Tradiție păstrează însă și alte nume: 1. Suzana - menționată în Evanghelia după Luca  la ”celelalte împreună cu ele”; 2. Maria din Betania și 3. Marta din Betania - surorile lui Lazăr - menționate pe OrthodoxWiki. Pentru o mai bună înțelegere atît a pildei de conduită creștină, cît și a rolului important pe care ele l-au avut în propovăduirea Învierii Mîntuitorului inserez un fragment din cartea *Predici la marile sărbători* a arhimandritului Hierotheos Vlachos (Traducere de Daniela Filioreanu, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumenița, Galați, 2004, p. 236-238): "Faptul că femeile mironosițe au fost primele care L-au văzut pe Hristos înviat din morți are o semnificație deosebită. Înspăimîntați de ceea ce se petrecuse, Apostolii s-au ascuns într-o casă, în vreme ce femeile, pline de dragoste, de căldură sufletească și de bărbăție, s-au dus la mormînt încă dinainte de a se ivi zorile pentru ca să ungă Trupul lui Hristos cu miresme. Nu le-a fost frică nici de întuneric, nici de singurătate și nici de soldați. Aceasta înseamnă că, pentru a se învrednici să-L vadă pe Hristos înviat, omul are nevoie de dragoste și de bărbăție. După cum spune Sfîntul Grigorie Palama, faptul că Hristos S-a arătat mai întîi femeilor mironosițe are un profund înțeles teologic. Sfîntul grigorie învață că Învierea lui Hristos este înnoirea și învierea firii omenești, rezidirea și reîntoarcerea la viața fără de moarte pe care a avut-o primul Adam. După facerea sa, primul Adam a fost văzut mai întîi de femeie, care a fost zidită imediat după Adam, pentru că în acel ceas nu mai era nimeni altcineva care să îl vadă. În egală măsură, pe noul Adam nu L-a văzut nimeni atunci cînd a ieșit din mormînt, dar mai tîrziu, prima dată a fost văzut de femei. Așadar, mironosițele au devenit evangheliste ale Evangheliștilor și apostoli ai Apostolilor. Acest fapt are o deosebită însemnătate. Eva a fost aceea care a adus lui Adam vestea căderii, iar acum, tot femeia este cea care aduce Apostolilor vestea Învierii. În acest fel s-a făcut reașezarea firii femeiești pe locul avut înainte de păcat. Nimeni nu o mai poate învinui acumm pe femeie de încălcarea poruncii și de cădere. Nichita Tîlcuitorul face și alte observații în legătură cu numele femeilor mironosițe. Aceste nume înfățișează trăsăturile personale ale acestora și ne arată felul în care trebuie să trăim și drumul pe care trebuie să îl urmăm pentru a-L vedea pe Hristos înviat din morți. Maria Magdalena, din care Hristos a scos șapte duhuri necurate, simbolizează acel suflet care se curăță de aluatul diavolului prin supunerea față de poruncile evanghelice. Salomeea, al cărei nume înseamnă pace, reprezintă omul care a dobîndit pacea interioară prin biruirea patimilor, care a supus trupul sufletului și a primit lumina cunoștinței prin vederea de Dumnezeu și prin înțelegerea adîncimilor duhovnicești. Ioana, al cărei nume înseamnă porumbiță, simbolizează sufletul fără răutate și plin de virtuți, care a scăpat prin blîndețe de orice patimă și care izvorăște înțelesuri pline de discernămînt duhovnicesc. Atunci cînd omul se distinge prin aceste stări duhovnicești și se apropie de mormîntul inimii sale, el vede dîndu-se la o parte piatra indiferenței și a tulburării cugetului, iar îngerii, care reprezintă conștiința sa, îi vestesc că a înviat în el gînduș virtuții și al cunoștinței care fusese mort și, mai mult decît atît, omul se va învrednici să vadă arătarea în inima sa a lui Dumnezeu Cuvîntul Însuși, fără ca această apariție să mai fie o preînchipuire sau un simbol. În concluzie, pentru a se învrednici de închinarea în fața lui Hristos înviat din morți și de auzirea cuvîntului învierii, omul are nevoie de curățire interioară". Hristos a înviat!

Mitropolitul Antonie al Surojului: Întoarcerea fiului risipitor

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.


Parabola fiului risipitor ne vorbește nu numai despre păcat și pocăință, ci și despre iertarea pe care Dumnezeu ne-o dăruiește. Când fiul risipitor și-a venit în sine după ce a îndurat suferința, lipsurile, singurătatea și părăsirea, a pornit către casa tatălui, iar tatăl, care probabil privea adesea în zare așteptând să se întoarcă, l-a văzut de departe. Evanghelia ne spune că inima i s-a umplut de dragoste și că i s-a făcut milă, căci iubea pe fiul său. Fără să mai aștepte ca să ajungă până acasă, bătrânul, deși fusese adânc rănit de păcatele tânărului și de cruzimea lui, a alergat în întâmpinarea sa, a căzut pe grumazii lui, l-a îmbrățișat și l-a sărutat.


Oare așa ieșim și noi să ne întâmpinăm când vedem de departe pe cineva întorcându-se din acea țară îndepărtată în care toți, mai devreme sau mai târziu sau poate adeseori, sântem atrași de păcat – pe un prieten vechi, o rudă sau o cunoștință care se întoarce la noi? Așa alergăm înaintea lui? Oare dragostea noastră este atât de statornică încât mereu ieșim în pragul casei și privim în zare, tânjind după întoarcerea lui? Iar când vedem pe cineva care odinioară ne-a fost aproape, dar s-a înstrăinat, că se îndreaptă către noi, ne străpunge oare inima vechea dragoste și simțim milă? Oare facem noi adesea primul pas către el, fără să așteptăm să se căiască sau să-și ceară iertare? Îl îmbrățișăm și încercăm să-l mângâiem pentru propria lui nestatornicie în dragoste și prietenie? Nu ne purtăm mai degrabă ca fiul care nu avea nimic să-și reproșeze înaintea tatălui său? Când acela s-a întors de la câmp și a auzit glasuri de veselie în casă, a întrebat un slujitor despre ce era vorba și, auzind că fratele său mai mic care murea de foame s-a întors, n-a voit să intre înăuntru. Fratele lui păcătos, prin rușine și frică, a înțeles ce făcuse și văzând halul în care ajunsese s-a întors din țara îndepărtată în casa tatălui său, fără să știe cum va fi primit. Dar el, cel drept, stătea afară din casa în care era bucurie pentru întoarcerea la viață a celui ce fusese mort și aștepta pe tatăl său să vină și să se roage de el să intre „în bucuria cea de obște. Eu mă bucur, slugile se bucură, fratele tău se bucură: vino și tu să iei parte la bucuria noastră”. Dar fiul  cel drept își ceartă tatăl, reproșându-i că pentru toți anii în care s-a ostenit și s-a purtat corect n-a primit nicio răsplată, în vreme ce, acum că „fiul tău” s-a întors, tatăl a junghiat vițelul cel îngrășat. Iar tatăl răspunde: „Nu se cădea să ne bucurăm că fratele tău s-a întors?” Însă fiul cel mare vede în fiul risipitor doar odrasla păcătoasă a tatălui său; nu-lmai poate accepta ca frate, deși tatăl îi aduce aminte că, de vreme ce risipitorul este și el fiul lui, trebuie să fie fratele celui drept.


Iarăși întreb: ni se întâmplă adesea să percepem pe cineva care a păcătuit, nu neapărat împotriva noastră, ci a greșit cu ceva în general, ca pe fratele nostru? Nu zicem și noi cel mai adesea „fiul tău” cu obidă disprețuitoare? Admitem de multe ori că rămâne oricum fratele nostru, că, fiind drag tatălui, ar trebui să ne fie infinit drag și nouă? Nu – noi ne asemănăm fiului care se considera drept fiindcă muncea din greu, dar a rămas cu totul străin de duhul casei tatălui său.   


Încă o observație. Tatăl n-a mai îngăduit ca fiul său să ceară să fie primit ca argat; nu-l putea primi ca pe o slugă, ci numai ca pe un fiu întors acasă. Și a pus să i se aducă haina cea dinainte, nu cea mai bună din casă, ci cea pe care obișnuia s-o poarte înainte să se înstrăineze, înainte ca el s-o lepede și să se adopte portul unui străin. Când fiul și-a îmbrăcat haina de odinioară în locul zdrențelor, a simțit că îi venea iarăși bine, iar tatăl a poruncit să i se aducă inelul – nu un inel oarecare, ci inelul cu care în vechime omul își pecetluia scrisorile.Tatăl și-a pus toată încrederea în el. De ce? De ce nu a pretins mai întâi dovezi pentru căința lui? Fiindcă știa că, de vreme ce fiul său biruise rușinea și frica ca să vină acasă, întoarcerea sa era sigură. Dar când cineva, un fost prieten care ne-a rănit fie pe noi, fie pe cineva drag nouă, se apropie de noi, sântem dispuși să ne încredem în el, să-i acordăm dragostea dintâi? Nu; de aceea împăcarea nu ține. De aceea omul se teme atât de tare  să caute împăcarea; știe că nu se va întâlni cu tata, ci doar cu o virtute falsă, umilitoare, care îi spune: „tu nu-mi ești frate, chiar dacă tatăl meu te recunoaște ca fiu al său”. Să luăm aminte la această problemă a iertării, fiindcă în curând se apropie Duminica Iertării și ne poate surprinde nepregătiți. Amin.

26 februarie 1967

Traducere de Marius Ivașcu după ProdigalSon.

Sf. Vasilie cel Mare: Ridicula îngâmfare

„Glasul Domnului zdrobește chedrii” (Ps. 28, 5). Cedrul este uneori lăudat de Scriptură pentru că este trainic, nu putrezește, este binemirositor și oferă umbră și adăpost din belșug. Alteori este defăimat pentru că nu are roade și nu se pleacă, făcându-se chip al celui necinstitor. 

„Văzut-am pre cel necinstitoriu preaînălțându-se și ridicându-se precum chedrii Livanului” (Ps. 36, 35). Cu acest înțeles este luat și acum. Căci „glasul Domnului zdrobește chedrii” (Ps. 28, 5).

Precum se întâmplă cu sufletul măreț, așa se zice că pe cei îngâmfați cu părerea de sine, pe cei ce se înalță pe culmile înțelegătoare ale lumii acesteia – a bogăției, slavei, stăpânirii, frumuseții trupului, forței sau priceperii – Domnul îi zdrobește.  

„Și va zdrobi Domnul chedrii Livanului” (Ps. 28, 5). Cei ce se înalță pe sine prin lucrurile altora și din acelea se umplu de trufie, aceștia sânt cedrii Libanului. Căci cedrii, fiind deja înalți prin fire, cresc pe culmile înalte și datorită muntelui ies și mai mult în evidență.  

Așa și cei ce se bizuiesc pe lucrurile stricăcioase ale lumii sânt asemenea cedrilor din pricina trufiei și a înălțării cugetului. Sânt numiți cedrii ai Libanului din pricină că se laudă cu înălțimea care nu le aparține și se înalță pe pământ și pe lucrurile pământești, ca pe vârful Libanului, către culmea trufiei.  

Traducere din limba greacă de Marius Ivașcu după Sf. Vasilie cel Mare, Tâlcuire la Psalmul 28, 5 (PG 29, 293)

Fotografie de la Sfînta Liturghie

SursA FotO: http://frbenedict.blogspot.com/2012/03/divine-liturgy-photograph.html

Această fotografie a fost realizată în timpul Sfintei Liturghii, la o Biserică Ortodoxă din America. Atît preoții, cît și cel care a făcut fotografia nu au văzut nimic deosebit. Abia cînd filmul a fost developat, a fost vizibilă Lumina Dumnezeiască din Sfîntul Potir.

Prin pogorîrea Sfîntului Duh, pîinea și vinul se transformă în Trupul și Sîngele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Harul Sfintei Treimi este, de fapt, Lumina necreată sau energiile divine prin care Hristos Se împărtășește Bisericii și credincioșilor. De aceea, Trupul și Sîngele Dumnezeiesc răspîndesc și împărtășesc Lumina Dumnezeiască. La Sfînta Liturghie cîntăm: ”Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, Nedespărțitei Sfintei Treimi închinîndu-ne”.

Hristos a înviat!

Post Edit: Părintele Benedict, de pe blogul căruia am preluat această fotografie, a lăsat un comentariu prin care spune că fotografia a fost realizată în Europa, probabil în Rusia. Îi mulțumesc pentru această lămurire. Îmi cer iertare pentru că am înțeles greșit că ea ar fi fost făcută în America. Important însă e că ea există și nădăjduiesc să ne fie de folos tuturor.