„Glasul Domnului zdrobește chedrii” (Ps. 28, 5). Cedrul este uneori lăudat de Scriptură pentru că este trainic, nu putrezește, este binemirositor și oferă umbră și adăpost din belșug. Alteori este defăimat pentru că nu are roade și nu se pleacă, făcându-se chip al celui necinstitor.
„Văzut-am pre cel necinstitoriu preaînălțându-se și ridicându-se precum chedrii Livanului” (Ps. 36, 35). Cu acest înțeles este luat și acum. Căci „glasul Domnului zdrobește chedrii” (Ps. 28, 5).
Precum se întâmplă cu sufletul măreț, așa se zice că pe cei îngâmfați cu părerea de sine, pe cei ce se înalță pe culmile înțelegătoare ale lumii acesteia – a bogăției, slavei, stăpânirii, frumuseții trupului, forței sau priceperii – Domnul îi zdrobește.
„Și va zdrobi Domnul chedrii Livanului” (Ps. 28, 5). Cei ce se înalță pe sine prin lucrurile altora și din acelea se umplu de trufie, aceștia sânt cedrii Libanului. Căci cedrii, fiind deja înalți prin fire, cresc pe culmile înalte și datorită muntelui ies și mai mult în evidență.
Așa și cei ce se bizuiesc pe lucrurile stricăcioase ale lumii sânt asemenea cedrilor din pricina trufiei și a înălțării cugetului. Sânt numiți cedrii ai Libanului din pricină că se laudă cu înălțimea care nu le aparține și se înalță pe pământ și pe lucrurile pământești, ca pe vârful Libanului, către culmea trufiei.
Traducere din limba greacă de Marius Ivașcu după Sf. Vasilie cel Mare, Tâlcuire la Psalmul 28, 5 (PG 29, 293)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu