Grigor Narekatsi - Plânsul al 6-lea

La ce folos, la ce bun
să-mi revărs într-un șuvoi de vorbe suspinul inimii mele?
N-ar fi mai bine să-mi storc puhoiul de cuvinte ca pe-un buboi răscopt
sau, vârându-mi degetele în gâtlej, să vărs amarul inimii îngreuiate
de ranele sufletului meu?  

De vreme ce nu m-am învrednicit
de partea Sfinților în slavă, unde petrec cu față luminoasă
și chip surâzător, precum îi zugrăvește în pilde grăitorul (Iov 8, 21)
și psalmistul (Ps.149, 5), alt loc mi se va da
ce se cuvine celor asemeni mie.
Însă pentru-ale mele rătăciri nenumărate
și aceștia se află mai presus de mine

cu cât cel ce se pocăiește
întrece pe cel nepocăit:
Manassì s-ar cuveni lăudat
de va fi asemănat cu puzderia scăpătărilor mele (4 Împ. 21, 1-18; 2 Par. 33, 1-20);
fariseul e vrednic de cinste, de e asemănat cu josnica-mi întinăciune (Lc. 18, 11-14);
fiul cel curvar e de fericit
dacă-l asemuiești călcării juruințelor mele (Lc. 15, 11; 31);

viclenia fiului lui Amasia e cu totul fără vină
pe lâng-a mea obrăznicie nemulțămitoare(2 Par. 26, 16-19);
mai fericit este tâlharul ce s-a făcut osânditor necredincioșilor (Lc. 23, 43)
și mai cinstită-i curva, pilda și maica celor ce se pocăiesc (Lc. 7, 35-50). 

Nu mai puțin ca Faraon mi-am învârtoșat inima;
nu mai puțin vinovat ca gloata israelită cea nebună
m-am răzvrătit împotriva Celui ce m-a zidit;
cu nimic mai prejos decât vrăjmașii lui Dumnezeu
m-am războit cu El
și nu m-am înfrânat tăgăduind pe Ziditorul a toate din nimica.
Mă umflu precum noianul turburat de vifor,
dar nu mă cutremur, smerit de porunca Ta înfricoșată
asemeni talazurilor ce se zdrobescde stâncă (Iov 38, 11).
Nenumăratele mele păcate covârșesc nisipul mării.
Strânsura nemărginită a veacurilor e mică
pe lângă mulțimea fărădelegii mele.
 
Măcar că firele mărunte se adună
în dune de nisip pe țărm,
fiecare e singur și osebit
prin obârșie și sporire,
și – precum ale mele păcate – întrec orice număr
și covârșesc tot cugetul:

unul cu rubedeniile,
            altul cu alaiul său;
unul cu lipsurile,
altul cu primejdiile sale;
unul cu spinii,
altul cu rădăcinile sale;
unul cu vrejul,
altul cu roadele sale amare;
unul cu mădularele,
altul cu ramurile sale;
unul cu lăstarii,
altul cu încrengăturile sale;
unul cu ghearele,
altul cu apucăturile sale;
unul cu moliciunea,
altul cu împietrirea sa;
unul cu pricinile,
altul cu urmările sale;
unul cu pecetea,
altul cu semnele sale;
unul cu umbra,
altul cu întunecimile sale;
unul cu vicleșugurile,
altul cu meșteșugirea sa;
unul cu fățăria,
altul cu voirea sa;
unul cu țintirea,
altul cu mărimea sa;
unul cu adâncimea,
altul cu josnicia sa;
unul cu scânteia,
altul cu patima sa;
unul cu bunătățile,
altul cu comorile sale;
unul cu jgheaburile,
altul cu izvorul său;
unul cu șuvoaiele,
altul cu fulgerele sale;
unul cu flăcările,
altul cu rușinea sa;
unul cu căderile,
altul cu genunile sale;
unul cu cărbunii,
altul cu plictiseala sa;
unul cu trăznetul,
altul cu picăturile sale;
unul cu curenții,
altul cu potopul și răceala sa;
unul cu porțile,
altul cu căile sale largi; 

cuptorul și fierbințeala lui,
focul și fumurile lui,
seul topit și putoarea lui,
pelinul și amărăciunea lui,
călăul și victima lui,
tâlharul și ucigașii lui,
asupritorul și părtașii lui,
            stăpânul și slugile sale,
fiara și puii ei,
mușcătorul și mușcăturile,
stricătorul și următorul lui.

Acestea sânt doar cele mai de căpetenie
din bolile sufletești obicinuite.
Ele se împart în osebite chipuri,
fiecare-având la rândul lui
mii și mii de fețe,
al căror număr întreg îl poate cuprinde
doar cel ce vede mai nainte
ceea ce e scris în noi (Rom. 8, 29-30;2 Cor. 2, 2-3). 

De omul nu se îndulcește cu amăgirea de sine,
de nu-și ascunde chipul sub o mască
și nu se lasă înșelat de necredință,
ci se cunoaște pe sine cum este

și firea noastră cea de obște,
știindu-se țărână din țărână,
știind care ne este locul și care-s hotarele noastre,
atunci va înțelege înșiruirea aceasta de-nsușiri
nu ca pe-o însăilare fără noimă,
nici ca pe desăvârșita însumare a celor mai de căpetenie cusururi ale firii noastre;

ci va vedea c-am arătat doar câteva semințe din miile de rele

și, chiar de prin acestea va ajunge să cunoască încă și mai multe,

va pricepe că nici acelea

nu sânt vreodată de ajuns.

Traducere de Marius Ivașcu după www.stgregoryofnarek.am

Mai multe detalii despre acest călugăr, poet, teolog, filosof mistic care a trăit în Armenia între anii 951-1003 puteți afla pe următoarele legături:

http://www.stgregoryofnarek.am/index.php
http://en.wikipedia.org/wiki/Gregory_of_Narek
http://armenianhouse.org/grigor-narekatsi/tenets.html

Informații despre Patriarhia Armeană puteți citi aici:
http://ro.orthodoxwiki.org/Biserica_Armeniei
http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/romanii-tara-sfanta/patriarhia-armeana-82382.html