Duminica Sfintei Maria Egipteana , Postul Mare, 2014

FotO: Teodor S.

LITURGHIE de Simona Ciurdar

Liturghie, albastru fagure de miere

Liturghie, sfânt izvor de argint

Liturghie, chemare tainică de primăvară

Liturghie, floare de Soare

Liturghie, dor de nemurire

Liturghie. scară spre Cer

Liturghie, dalb porumbel de mister

o nouă carte a Părintelui Savatie

Rugăciune de Mihai Eminescu

Această  icoană este o frescă (pictură murală) aparţinând veacului al XIV-lea, ce se găsea altădată în partea dreaptă a exonartexului bisericii centrale a Mănăstirii Vatoped, şi care, după săvârşirea minunii, a fost mutată într-un paraclis special cu numele Preasfânta Născătoare de Dumnezeu «Paramythia».

Crăiasă alegându-te Îngenunchem rugându-te, Înalţă-ne, ne mântuie Din valul ce ne bântuie; Fii scut de întărire Şi zid de mântuire, Privirea-ţi adorată Asupră-ne coboară, O, Maică prea curată Şi pururea Fecioară, Marie! Noi, ce din mila Sfântului Umbră facem pământului, Rugămu-ne-ndurărilor Luceafărului mărilor; Ascultă-a noastre plângeri, Regină peste îngeri, Din neguri te arată, Lumină dulce clară, O, Maică prea curată Şi pururea Fecioară, Marie!

Tămăduire/ Guérison de Simona Ciurdar

FotO: orthphoto.net

Tu vindeci sufletele noastre prin lacrimi.
Împotriva păcatului durerea noastră este secreta Ta armă.

Tu vindeci inimile noastre prin strigăte.
Împotriva greșelii suferința noastră ne este prietenă.

Tu vindeci ființele noastre prin preoți.
Spre rai mărturisirea noastră ne este fereastră.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Tu guéris nos àmes par les larmes.
Contre le péché notre douleur est Ta secrète arme.

Tu guéris nos coeurs par les cris.
Contre la faute notre souffrance este l'amie.

Tu guéris nos étres par les prétres.
Vers le paradis notre confession est fenétre.


~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~           

Grigor Narekatsi - Plânsul al 6-lea

La ce folos, la ce bun
să-mi revărs într-un șuvoi de vorbe suspinul inimii mele?
N-ar fi mai bine să-mi storc puhoiul de cuvinte ca pe-un buboi răscopt
sau, vârându-mi degetele în gâtlej, să vărs amarul inimii îngreuiate
de ranele sufletului meu?  

De vreme ce nu m-am învrednicit
de partea Sfinților în slavă, unde petrec cu față luminoasă
și chip surâzător, precum îi zugrăvește în pilde grăitorul (Iov 8, 21)
și psalmistul (Ps.149, 5), alt loc mi se va da
ce se cuvine celor asemeni mie.
Însă pentru-ale mele rătăciri nenumărate
și aceștia se află mai presus de mine

cu cât cel ce se pocăiește
întrece pe cel nepocăit:
Manassì s-ar cuveni lăudat
de va fi asemănat cu puzderia scăpătărilor mele (4 Împ. 21, 1-18; 2 Par. 33, 1-20);
fariseul e vrednic de cinste, de e asemănat cu josnica-mi întinăciune (Lc. 18, 11-14);
fiul cel curvar e de fericit
dacă-l asemuiești călcării juruințelor mele (Lc. 15, 11; 31);

viclenia fiului lui Amasia e cu totul fără vină
pe lâng-a mea obrăznicie nemulțămitoare(2 Par. 26, 16-19);
mai fericit este tâlharul ce s-a făcut osânditor necredincioșilor (Lc. 23, 43)
și mai cinstită-i curva, pilda și maica celor ce se pocăiesc (Lc. 7, 35-50). 

Nu mai puțin ca Faraon mi-am învârtoșat inima;
nu mai puțin vinovat ca gloata israelită cea nebună
m-am răzvrătit împotriva Celui ce m-a zidit;
cu nimic mai prejos decât vrăjmașii lui Dumnezeu
m-am războit cu El
și nu m-am înfrânat tăgăduind pe Ziditorul a toate din nimica.
Mă umflu precum noianul turburat de vifor,
dar nu mă cutremur, smerit de porunca Ta înfricoșată
asemeni talazurilor ce se zdrobescde stâncă (Iov 38, 11).
Nenumăratele mele păcate covârșesc nisipul mării.
Strânsura nemărginită a veacurilor e mică
pe lângă mulțimea fărădelegii mele.
 
Măcar că firele mărunte se adună
în dune de nisip pe țărm,
fiecare e singur și osebit
prin obârșie și sporire,
și – precum ale mele păcate – întrec orice număr
și covârșesc tot cugetul:

unul cu rubedeniile,
            altul cu alaiul său;
unul cu lipsurile,
altul cu primejdiile sale;
unul cu spinii,
altul cu rădăcinile sale;
unul cu vrejul,
altul cu roadele sale amare;
unul cu mădularele,
altul cu ramurile sale;
unul cu lăstarii,
altul cu încrengăturile sale;
unul cu ghearele,
altul cu apucăturile sale;
unul cu moliciunea,
altul cu împietrirea sa;
unul cu pricinile,
altul cu urmările sale;
unul cu pecetea,
altul cu semnele sale;
unul cu umbra,
altul cu întunecimile sale;
unul cu vicleșugurile,
altul cu meșteșugirea sa;
unul cu fățăria,
altul cu voirea sa;
unul cu țintirea,
altul cu mărimea sa;
unul cu adâncimea,
altul cu josnicia sa;
unul cu scânteia,
altul cu patima sa;
unul cu bunătățile,
altul cu comorile sale;
unul cu jgheaburile,
altul cu izvorul său;
unul cu șuvoaiele,
altul cu fulgerele sale;
unul cu flăcările,
altul cu rușinea sa;
unul cu căderile,
altul cu genunile sale;
unul cu cărbunii,
altul cu plictiseala sa;
unul cu trăznetul,
altul cu picăturile sale;
unul cu curenții,
altul cu potopul și răceala sa;
unul cu porțile,
altul cu căile sale largi; 

cuptorul și fierbințeala lui,
focul și fumurile lui,
seul topit și putoarea lui,
pelinul și amărăciunea lui,
călăul și victima lui,
tâlharul și ucigașii lui,
asupritorul și părtașii lui,
            stăpânul și slugile sale,
fiara și puii ei,
mușcătorul și mușcăturile,
stricătorul și următorul lui.

Acestea sânt doar cele mai de căpetenie
din bolile sufletești obicinuite.
Ele se împart în osebite chipuri,
fiecare-având la rândul lui
mii și mii de fețe,
al căror număr întreg îl poate cuprinde
doar cel ce vede mai nainte
ceea ce e scris în noi (Rom. 8, 29-30;2 Cor. 2, 2-3). 

De omul nu se îndulcește cu amăgirea de sine,
de nu-și ascunde chipul sub o mască
și nu se lasă înșelat de necredință,
ci se cunoaște pe sine cum este

și firea noastră cea de obște,
știindu-se țărână din țărână,
știind care ne este locul și care-s hotarele noastre,
atunci va înțelege înșiruirea aceasta de-nsușiri
nu ca pe-o însăilare fără noimă,
nici ca pe desăvârșita însumare a celor mai de căpetenie cusururi ale firii noastre;

ci va vedea c-am arătat doar câteva semințe din miile de rele

și, chiar de prin acestea va ajunge să cunoască încă și mai multe,

va pricepe că nici acelea

nu sânt vreodată de ajuns.

Traducere de Marius Ivașcu după www.stgregoryofnarek.am

Mai multe detalii despre acest călugăr, poet, teolog, filosof mistic care a trăit în Armenia între anii 951-1003 puteți afla pe următoarele legături:

http://www.stgregoryofnarek.am/index.php
http://en.wikipedia.org/wiki/Gregory_of_Narek
http://armenianhouse.org/grigor-narekatsi/tenets.html

Informații despre Patriarhia Armeană puteți citi aici:
http://ro.orthodoxwiki.org/Biserica_Armeniei
http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/romanii-tara-sfanta/patriarhia-armeana-82382.html

Așteptând pe barbari de Constantin P. Kavafis

SursA FotO: broderie-promo.ro

Traducere de Marius Ivascu dupa poezia originala.

— Ce așteptăm în for, adunați laolaltă?
Barbarii au să vie astăzi!

— De ce-n Senat atâta neorânduială?
De ce stau senatorii, în loc să facă legi?

Căci astăzi au să vie barbarii.

Ce legi să facă senatorii?
Barbarii când ajung au să le rânduiască.

— De ce-mpăratul s-a sculat dis de dimineață
și șade la poarta cetății cea mai mare,
pe tron înalt, solemn, purtând coroana?

Căci astăzi au să vie barbarii.
Și împăratu-așteaptă să primească
pe căpetenia lor. De fapt, a pregătit
să-i dea un pergament. Acolo
i-a scris titluri multe și numiri.

— De ce ieșiră consulii noștri amândoi și pretorii
înveșmântați în toga purpurie, cea brodată?

De ce-au purtat brățări cu atâtea-ametiste
și inele cu scânteietoare, splendide smaralde?

De ce țin azi prețioase sceptre
cu-argint și aur mândru ferecate?

Căci astăzi au să vie barbarii
și-asemenea podoabe îi uimesc pe barbari.

— De ce distinșii ritori nu vin ca-ntotdeauna
să-și rostească-a lor cuvinte, să spuie ce-au de spus?

Căci astăzi au să vie barbarii
și pe-aceștia îi îngreuiază măiestrele discursuri.

— De ce deodat-atâta neastâmpăr și tumult?
(Ce grave-s toate fețele deodată!)

De ce s-au pustiit degrabă străzi și piețe
și toți se-ntorc cu mare tulburare-acasă?

Că s-a-nserat și n-au ajuns barbarii.

Veniră, însă, unii cu vești de la hotare
și-au zis că barbari nu mai sânt.

Și-acum ce-o să ne facem fără barbari?!
Oamenii-aceștia erau și ei o rezolvare...

Η πόλις - Cetatea de Constantin P. Kavafis

SursA FotO: http://poze-super-misto.blogspot.com/2010/04/wallpapere-vapoare-corabie-cu-panze.html


O poezie frumoasă pentru Duminica fiului risipitor scrisă de Constantin P. Kavafis și tradusă de Marius Ivașcu.

Είπες· «Θα πάγω σ’ άλλη γη, θα πάγω σ’ άλληθάλασσα.
Ți-ai zis: „În altă țară voi să merg, pe altă mare-oi colinda.
Μια πόλις άλλη θα βρεθεί καλλίτερη από αυτή.
Altă cetate, mai mândră ca asta, sub soare s-o afla.
Κάθε προσπάθεια μου μια καταδίκη είναι γραφτή·
Orice încercare mi-e osândă și blestem al sorții,
κ’ είν’ η καρδιά μου — σαν νεκρός — θαμένη.
iar inima – ca un mort – mi-e-ngropată.
Ο νους μου ως πότε μες στον μαρασμόν αυτόν θαμένει.
Mintea de-a pururi în marasmu-acesta are să-mi rămâie.
Όπου το μάτι μου γυρίσω, όπου κι αν δω
Oriunde-ntorc privirea, oriunde m-aș uita,
ερείπια μαύρα της ζωής μου βλέπω εδώ,
negre ruine ale vieții mele văd aici,
που τόσα χρόνια πέρασα και ρήμαξα και χάλασα.»
unde-atât amar de vreme am cheltuit, amrisipit și-am pierdut.”

Καινούριους τόπους δεν θα βρεις, δεν θάβρεις άλλες θάλασσες.
Noi locuri n-ai să afli, nici alte mări decolindat.
Η πόλις θα σε ακολουθεί. Στους δρόμους θαγυρνάς
Cetatea te va urmări. Pe-aceleași drumuri
τους ίδιους. Και στεςγειτονιές τες ίδιες θα γερνάς·
vei umbla, tot vechile cartiere-ai să cutreieri
και μες στα ίδια σπίτια αυτά θ’ ασπρίζεις.
și în aceleași case vei încărunți.
Πάντα στην πόλι αυτή θα φθάνεις. Για τα αλλού —μη ελπίζεις—
Toate în cetatea asta le vei apuca. La alta să nu speri!
δεν έχει πλοίο για σε, δεν έχει οδό.
Nu-i corabie să te ducă, nu-i nici cale.
Έτσι που τη ζωή σου ρήμαξες εδώ
Cum viața ți-ai trecut-o aci,
στην κώχη τούτη την μικρή, σ’ όλην την γη τηνχάλασες.
în ungheru-acesta mic, la fel ți-o risipeai oriunde-n lume.

Rabbi Yehuda haLevi - Slugile timpului

Avde zemanavde avadim hem

- Robii timpului sânt slugile slugilor –

Eved haȘem hulevad chofși!

- Robul Domnului, doar el e slobod! -

Al-ken bevaqqeș kol-enoș chalqo

- Tot omul își caută partea lui pe lume –

chelqi haȘem amra nafși.

- „Partea mea este Domnul!” zice sufletul meu.

Traducere de Marius Ivașcu.

Lansarea volumului de poezii Daca n-ar fi culorile... de Lidia Popita Stoicescu

Orice lansare de carte este pana la urma o întâlnire între prieteni – în fond, toţi participanţii la eveniment sunt de fapt invitaţi şi cunoscuţi… ai cărţilor. Reuniunea pe care am prilejuit-o astăzi a adăugat acestei familiarităţi existente oricum între cei pasionaţi de cultură şi o amicalitate suplimentară între protagoniştii evenimentului. Căci cei care s-au strâns astăzi la sărbătorirea volumului de versuri semnat Lidia Popiţa Stoicescu au fost, ca şi anul trecut, fini cunoscători ai autoarei şi ai operei ei.
Joi, 26 mai 2011, la Librăria Şt.O.Iosif din Braşov am lansat volumul de poezii DACĂ N-AR FI CULORILE semnat Lidia Popiţa Stoicescu (Editura Semne, 2011), un eveniment fără preţiozităţi şi încurajări politicoase, un eveniment fără blânda şi tradiţionala critică de întâmpinare, un eveniment la care încântarea vorbitorilor a fost autentică şi a fost susţinută de un apetit aproape insaţiabil spre recitare.
Lansarea a fost deschisă de doamna Ana Oniţă, Director General Libris Braşov care a dat repede cuvântul invitaţilor, nu înainte de a-şi mărturisi admiraţia pentru coperta volumului prezentat.
A luat cuvântul domnul Ciprian Olinici, Director de Programe la Radio Trinitas cel care a apreciat-o pe Lidia Popiţa Stoicescu drept o continuatoare demnă de reputaţia scriitorilor şcheieni ai braşovului. Domnul Olinici a comentat pe larg o mulţime de aspecte ale cărţii: de la mesajul volumului şi până la simbolistica titlului şi a coperţii.
Caracterizând poezia Lidiei Popiţa Stoicescu drept rodul unei căutări autentice în care apar temele universale şi recurente ca iubirea, suferinţa şi bucuria, directorul de programe de la Radio Trinitas a făcut şi câteva remarce legate de titlul volumului lansat: culoarea este un semn al veşniciei şi al făgăduinţei (domnul Olinici ne-a amintit de gestul creatorului, de după marele potop, de a ridica acel curcubeu ca semn al legării omului de cer). Amintindu-ne că, fără poezie, lumea este monotonă (şi, implicit, monocromă am putea adăuga), domnul Olinici ne-a recitat câteva dintre creaţiile cuprinse în volum şi ne-a recomandat acest rod al căutărilor doamnei Stoicescu ca fiind demn de a fi asezat lângă orice inimă sensibilă.
A vorbit şi lect univ dr. Virgil Borcan cel care şi-a amintit de experienţa de lectură a volumului de versuri Dacă n-ar fi culorile: poezii care se absorb, mai degrabă decât se citesc, poezii care dezvăluie o adevărată pleiadă de sinestezii, o reţea de corespondente cosmice, poezii care spun atât de mult tocmai prin ceea ce se abţin să spună (în fond, aşa cum ne amintea dl Virgil Borcan, de la Mallarme citire: a numi un lucru inseamnă a suprima nouă zecimi din plăcerea lui – lucru pe care poezia Lidiei Popita Stoicescu nu il face).
Cunoscând-o pe Lidia Popiţa Stoicescu, pr. prof dr. Ovidiu Moceanu a mărturisit că a resimţit o oarecare uimire atunci când i-a citit poeziile cuprinse în volumul lansat. Şi asta pentru că acestea păreau să vină dintr-o altă vreme, păreau să poarte amprenta unui alt ritm, al unei alte vârste. Cu toate acestea, dl Moceanu s-a bucurat nespus să remarce faptul că tocmai aceste poezii i-au prilejuit reîntâlnirea cu resursele eterne ale poeziei, cu acel lirism care are deschidere spre misterul existenţial. Desigur, ori de câte ori a avut ocazia, profesorul Moceanu n-a pregetat să recite, la rândul său din volumul Dacă n-ar fi culorile.
Şi recitalul a continuat, prin iniţiativa poetului braşovean Ioan Suciu dar şi prin vocea tinerei nepoate a regretatului actor şi scriitor Darie Magheru, un personaj cunoscut şi proeminent în cercurile frecventate de Lidia Popiţa Stoicescu.
A luat cuvântul şi autoarea care ne-a vorbit despre… altruismul scriitorilor, despre nevoia acestora de a-şi împărtăşi creaţia, dar şi despre aparenta neunitate de compoziţie a ultimului volum lansat care, chiar dacă are o structură mozaicată, întregeşte totuşi, în ansamblu nu doar un chip, ci mai ales Chipul (să nu uităm că, deşi are o prezenţă discretă, aşa cum remarca profesorul Moiceanu, elementul creştin se face simţit în poezia Lidiei Popiţa Stoicescu).

Evenimentul s-a prelungit cu sesiunea de autografe dar şi cu discuţiile amicale pe care doamna Lidia Popiţa Stoicescu le-a întreţinut cu cei prezenţi.
Mulţumim încă o dată autoarei, că ne-a onorat şi ne-a încântat, la mai puţin de un an de la ultima lansare a domniei sale, cu o nouă lansare de carte, mulţumim tuturor invitaţilor şi nu în ultimul rând, publicul care a avut parte de ceea ce trebuie să primeşti la lansarea unei cărţi de versuri şi anume: multă poezie!
Volumul DACA N-AR FI CULORILE (LIDIA POPITA STOICESCU, EDITURA SEMNE 2011) este disponibil si pe http://www.libris.ro/

SursA: libris.ro

In copilarie de Lidia Popita Stoicescu

In copilarie,

puteam sa ne jucam de-a cercul

cu fiece bucurie...

Apoi,

odata cu noi, bucuriile

- din rotunde si pline -

se fac triunghiuri,

patrate

si ni se rostogolesc pe inima,

impiedicate...

SursA: Volumul de poezii Daca n-ar fi culorile... de Lidia Popita Stoicescu, Editura Semne, 2011

Cantec de leagan de Lidia Popita Stoicescu

SursA FotO: orthophoto.net

Nani, prunc ce o sa vie,
nani, prunc care nu esti;
nani-n ochii verzi ai tatei,

nani-n cartea cu povesti...

Nani, tatei in caiete
nani-n pasii lui stiuti;

nani-n buzele-mi cu care
de pe-acuma il saruti...

Nani, pruncul meu cuminte,
steaua ta e inca pui...
Am sa-ti cint cind doarme tata:
Nani-n visul meu si-al lui...

SursA: Volumul de poezii Daca n-ar fi culorile de Lidia Popita Stoicescu, Editura SemnE, Bucuresti, 2011