Se afișează postările cu eticheta de folos. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta de folos. Afișați toate postările

marți, 25 februarie 2014

Dafinul sau laurul


Este un arbust sau arbore de climat subtropical, originar din bazinul mediteraneean, unde este intalnit atat in stare spontana cat si cultivat. A fost una din plantele cele mai iubite in Grecia Antica pentru mireasma intensa si delicata a frunzelor sale. Grecii credeau ca frunzele dafinului amplifica puterile psihice. Frunzele de dafin, consumate în cantităţi mari, induc stări de transă şi tulburări mentale.

Carol cel Mare recomanda ca frunzele de laur să fie folosite drept medicamente şi condimente. Mulţi specialişti în ierburi din Evul Mediu atribuiau dafinului proprietăţi energizante pentru stomac şi rinichi. Mai mult decât atât, frunza de dafin era considerată un medicament contra ciumei.

Se făceau talismane cu frunze care aveau puterea să îndepărteze toate relele. Se utiliza mult la ritualurile religioase în special la romani.

Cu frunze verzi mai tot timpul anului, creste destul de lent si ajunge pana la maxim 9 m inaltime.
Frunzele Dafinului sunt oval-eliptice, cu margine dreapta sau usor ondulata, au durata mare de viata (2-3 ani) si contin uleiuri eterice cu proprietati terapeutice si aromatizante.
Florile sale sunt mici, de culoare galbena, infloresc primavara, cresc sub forma de umbrela si produc un fruct de forma unei masline de culoare mov inchis, cu o singura samanta. Au un continut mare de uleiuri eterice si substante grase.

Frunzele si fructele contin ulei volatil – bogat in oxizi (cineol) si fenol metil eteri (estragol, eugenol), mucilagii, pectine, tanin, rezine, o substanta amara (lactona) sesquiterpenica de tip gremacranolodic (costunolida). Din frunze se extrage untul de dafin (oleum lauri), intrebuintat la prepararea unor unguente. In fitoterapie se folosesc mai ales frunzele. Are proprietati carminative, diaforetice, expectorante, antispasmodice (in colici), detoxifiante, anorexie, atonii stomacale.

Untul de dafin, extras din fructele arbustului, intră în componența multor unguente, în special cele utilizate pentru calmarea diferitelor manifestări ale durerii. Proprietățile terapeutice ale ceaiului de dafin sunt cunoscute mai ales în tratarea reumatismului cronic, afecțiunilor nervoase și afecțiunilor orale.



PROPRIETATI

Foile de dafin sînt indicate în formele incipiente de bronşită, laringită, gripă şi astm. Scoarta si foile se prepara sub formă de loţiuni, pentru vindecarea arsurilor, rănilor şi tăieturilor. Dafinul are capacitatea de a apăra organismul şi de a acţiona împotriva oricărui pericol extern. Indienii fumează coaja dafinului pentru a obţine o stare de calm. Prafurile din scoarţă, frunze şi fruct se inhaleaza pentru a curăţa plămînii şi sinusurile.
Cu foile şi boabele de dafin se prepara o alifie, pentru rănile care nu se vindecau cu alte leacuri. Frunzele, bine pisate şi muiate în rachiu, se luau contra frigurilor. Amestecate cu balegă de oaie, se puneau în legături contra durerilor la picioare. Pentru ca indepărtează insectele dăunătoare, se cultiva în mijlocul grădinii.

Folosit intern - pentru boli gastrointestinale, colita de fermentatie, antiseptic intestinal, bronsita cronica, anorexie, atonii stomacale, infectii intestinale, otraviri, mahmureala, laringita, spasme – sub forma de infuzie, decoct.

Folosit extern - frunzele si boabele vindeca sau amelioreaza ranile, nevralgiile dentare, infectii ale gurii, reumatismul. Se foloseste sub forma de cataplasme calde, infuzie, alifie, unguent.


DAFINUL FOLOSIT IN UZ INTERN

Gripa, bronsita - Se pun coaja de la o portocala si 4 frunze de dafin intr-un litru de apa. Se lasa la macerat 4 ore, dupa care se filtreaza totul si se bea pe stomacul gol in mai multe reprize (in loc de apa). Acest preparat scade febra, elimina durerile de cap si ne ajuta sa ne refacem rapid. Se poate asocia cu puţin praf de Scorţişoară.

Raguseala, pierderea vocii, infectii ale gingiei - Se pun 10 frunze de dafin in 250 ml apa clocotita. Se lasa sa infuzeze timp de 15 minute, dupa care se fac gargara si clatiri ale gurii cu acest preparat. Tratamentul este mai eficient daca este repetat de trei ori pe zi.
Se mai poate înghiti câte 1 linguriţă ulei de dafin după fiecare masă, sau se bea ceai călduţ cu înghiţituri mici de mai multe ori pe zi, în cantitate mică. Extern se poate aplica ulei cald.

Laringită - se înghite câte 1 linguriţă de ulei după fiecare masă, sau se bea ceai călduţ cu înghiţituri mici de mai multe ori pe zi, în cantitate mică. Extern se poate aplica ulei cald.


Răceli - ceai cald din frunze în care se va pune suc de lămâie stors proaspăt şi eventual îndulcit cu miere polifloră după gust dacă nu aveţi contra indicaţii.

Spasme -le calmează un ceai slab, sau extern aplicat compresă cu ceai cald, sau chiar intern se va lua ulei câte 1 linguriţă de ulei la nevoie.

Betie, intoxicatii, otravire - 20-30 de frunze de dafin oparite cu o cana de apa si lasate la infuzat 20 de minute sunt un vomitiv si antitoxic redutabil. Se bea dintr-o data intreaga cantitate preparata, efectul de eliminare fiind foarte prompt.

Digestie grea (atonie digestiva) - Se pun in mancaruri 1-2 frunze de dafin. Se face tratament vreme de o luna cu cate trei frunze de dafin pe zi, mestecate pe stomacul gol, cate una dimineata, la pranz si seara. Efectul de intarire a digestiei este remarcabil.

Sau o alta reteta care ajuta si in durerea stomacala: 2 frunze se fierb pentru 5 minute cu 5-6 cuişoare. Se pot consuma 2-3 căni pe zi.

Anorexie - se face o infuzie mai slabă şi se consumă cu 15 minute înaintea meselor pentru stimularea poftei de mâncare, utilizat chiar şi pentru copii.

Boli nervoase - calmant, decoct care se ia la nevoie de 2-3 frunze ajutând la calmarea nervoasă. Mai eficient este dacă se pune în acest ceai şi 1 linguriţă de Talpa gâştei.

Fermentaţii digestive - un ceai decoct ajută să dispară această afecţiune neplăcută. Se pot consuma 3 căni pe zi, câte una după fiecare masă până la reglarea digestivă şi dispariţia fermentaţiilor. Se poate folosi de asemenea la acest ceai şi câteva cuişoare care sunt un foarte bun calmant stomacal şi intestinal.

Gastralgii - decoct din frunze de dafin în care se va pune si 1 lingurita decuişoare, sau se poate lua intern câte 1 linguriţă de ulei de dafin în cazul durerilor.

Normalizarea nivelului glicemiei cand nu este prea mare - pentru aceasta, se pun 10 frunze de dafin în 500 ml de apă şi se fierb la foc mic timp de 15 minute. Lichidul, împreună cu frunzele, se toarnă într-un termos, unde se lasă 2 ore, după care se împarte în 3 porţii egale, care ajung pentru 3 zile. O porţie se consumă de-a lungul a 12 ore, altfel se poate provoca hemoragie internă. După o săptămînă de pauză, se beau celelalte 2 porţii, pe parcursul a 2 zile. În zilele de tratament se respectă dieta vegetariană.
Tratamentul se poate face doar o singura data pe an.

Gută - extern ulei de dafin care este un bun calmant şi intern se poate lua în cură de 30 de zile câte 2 linguriţe de ulei. Una dimineaţa şi una seara, ajutând la eliminarea din organism a acidului uric.

Infecţiile gurii - se ţine ulei de dafin în bură şi se clăteşte bine gura cu acest ulei după fiecare masă, până la trecerea afecţiunii. După aceasta uleiul se aruncă, nu se înghite.

Infecţii intestinale - se consumă după fiecare masă câte 1 linguriţă de ulei de dafin ajutând la distrugerea germenilor patogeni şi la calmarea durerilor.

Intoxicaţii - 20-30 frunze se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Infuzia aceasta are efect antivomitiv imediat. Pentru aceasta este nevoie ca persoana care are nevoie de acest preparat să bea toată această cantitate de odată.

Otrăviri - se bea ulei de dafin câte 1 linguriţă de 3 ori pe zi şi suplimentar se ia cărbune medicinal. În funcţie de natura otrăvii se va folosi şi un antidot specific. - 20-30 frunze se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Infuzia aceasta are efect antivomitiv imediat. Pentru aceasta este nevoie ca persoana care are nevoie de acest preparat să bea toată această cantitate de odată.

DAFINUL FOLOSIT IN UZ EXTERN 

Reumatism, luxatii, vanatai - se foloseste uleiul de dafin.

Varice - se fierb doi litri de apa si se ia oala de pe foc.se adauga o mana de musetel,o mana de menta si o mana de foi de dafin. Cand ceaiul e putin caldut se pune un farf de lingura de bicarbonat de sodiu si se spala zonele afectate cu varice

Dereglarea circulatiei sanguine - provoaca amortirea degetelor de la picioare si crampe musculare. Se prepara un unguent dintr-un pahar de ulei nerafinat si 2/3 de pahar de foi de dafin tocate marunt, care se lasa la intuneric timp de 6 zile. Dupa o baie calda la picioare, se frectioneza zonele afectate cu acest unguent.

Rani care nu se mai inchid - ajuta tratamentul cu frunze de dafin pisate şi fierte in ulei . Se unge rana de mai multe ori pe zi.

Nevralgii - se aplică la locul durerii o compresă îmbibată cu ulei cald de dafin sau se face o compresă cu decoct mai concentrat de dafin. Se poate pune şi câteva cuişoare care conţin anestezină.

 




SursA foTo: myraskitchen.blogspot.com



Paralizii - se fac frecţii alifie sau cu ulei cald. Se poate amesteca uleiul de dafin cu ulei de cimbru, caz în care este mult mai eficient.

Calmarea diferitelor dureri - se poate folosi uleiul preparat din 100 g de frunze de dafin maruntite si adaugate intr-o sticla, umezite cu alcool. Dupa o zi, peste frunze se pune un litru de ulei, iar dupa 4-6 saptamani se strecoara.

Dureri reumatice - se pune la macerat 30g frunze dafin intr-un litru de ulei de masline. Pastrezi recipientul la soare 10 zile, apoi filtrezi uleiul.
Cu uleiul obtinut iti ungi de mai multe ori pe zi locurile dureroase.

Reumatism cronic- se foloseşte sub formă de ceai sau alifii, aplicate extern.

Artroza, spondiloza -  se face o crema pentru masat locurile dureroase. Se pun la macerat frunze macinate de dafin in apa rece 24 de ore. Se strecoara si se adauga o cantitate dubla de osanza de porc. Se pun la fiert în „bainmarie“ 4 ore. Se strecoara prin tifon si se pastreaza la rece.

Transpiraţia excesivă la palme şi picioare- se fierbe timp de 15 minute un pumn de frunze de dafin la 1 litru de apă. Lăsaţi să se răcească şi când preparatul este călduţ, înmuiaţi-vă tălpile sau palmele pentru câteva minute. Tratamentul se repetă o dată pe zi în special vara.

Alungarea insectelor - se ard pe jaratec sau pe foc frunzele de dafin.

Moduri de preparare a frunzelor si fructelor

Ulei de dafin - 100g foi de dafin se macină cu râşniţa de cafea şi se pun într-un litru de ulei de măsline. Se umple sticla foarte bine până la dop pentru a evita râncezirea. Se lasă apoi timp de 6 săptămâni la soare. Se agită sticla zilnic de 2-3 ori cu putere. Se poate strecura după 6 săptămâni şi se păstrează în sticle pline până la dop la rece. Se poate folosi la: gută(dureri), nevralgii, răceli, reumatism.



Atentie! - Uleiul de dafin se poate folosi numai după ce s-a facut un test de alergie cu el. Pentru test se unge pe mana unde pielea este mai sensibila. Dacă apare o pată roşie atunci nu este recomandat sa folosesti acest ulei.

Unguent din fructe, frunze - 3-4 linguri frunze sau fructe maruntite se lasă 24 ore în 200 g untură proaspătă de porc nesărată. Se încălzeşte apoi pentru a se topi şi se strecoară. Cu aceast unguient se poate unge extern în cazul paraliziei sau al durerilor reumatismale.

Bere din foi de dafin - reteta pentru 10 litri

Ingrediente:
- 100g frunze uscate de dafin sau scoarta de dafin pisate (scoarta se gaseste la magazinele de naturiste)
- 50g hamei
- 1kg zahar brun
- un sfert de cub drojdie de bere.

Se pune la fiert apa in care s-a adaugat dafinul (scoarta sau frunzele uscate). Cand incepe sa fiarba apa se da la foc potrivit pentru a fierbe constant o ora. Se adauga hameiul.
Dupa o ora se opreste focul si se lasa la racit. Se adauga zaharul brun si se mesteca pana la dizolvarea acestuia. Zaharul brun va da culoare berii, dar si un gust de caramel, alaturi de aroma de dafin si taria hameiului. Cand zaharul s-a dizolvat si mustul de bere are temperatura cam de 20 grade C (bautura este calaie) se strecoara lichidul. Apoi, se adauga drojdia de bere. Se amesteca bine si se pune in sticle (de preferinta de plastic de 2 litri)

Sticlele, inchise bine se lasa la racoare sa fermenteze o zi-doua. Cand observati ca sticlele sunt tari din cauza presiunii din interior, puteti sa puneti pe rand cate o sticla la rece pentru consum.

Atentie! Cand desfaceti berea, daca a fermentat prea mult puteti avea experienta unui spumant foarte agitat. De aceea este recomandat ca deschiderea dopului sa se faca treptat, lasand sa iasa cate putin dioxidul de carbon.


Efecte adverse ale dafinului - frunzele se folosesc in cantitate mica atat cat este indicat in reteta, deoarece utilizate in cantitati incorecte pot da senzatie de voma. Exista persoane care nu suporta ( tot din cauza efectului sau vomitiv ) nici cantitati mici de dafin, in cazul lor mancarea va fi pregatita fara dafin.

SursA: leacuri din batrani.blogspot.ro

luni, 6 ianuarie 2014

Un parfum natural: MAGHIRANUL

Origine: Maghiranul (sau măghiranul) este originar din partea estică a Mediteranei dar este cultivat şi în Spania, Franţa şi Germania. Numele său provine din arabul marjamie – - incomparabilul.

 
Prezentare: Din familia mentei (Laminaceae), asemănător cu oregano cu care deseori este confundat şi înlocuit, maghiranul este o plantă perenă, însă, deoarece este foarte sensibilă la frig, este cunoscută mai degrabă ca una anuală. Planta creşte între 20-60 de centimetri, cu tulpini ierboase şi frunze păroase, ovoidale. Florile maghiranului sunt gri catifelate sau alb-trandafirii.
Uleiurile esenţiale ale maghiranului, terpenul, substanţele amare şi taninul îi influenţează mirosul şi gustul.


 
Aromă: Maghiranul are un miros foarte intens şi gust condimentat, uşor iute şi foarte aromat. Aroma maghiranului combină note de pin cu accente citrice, rezultând un gust proaspăt.
Utilizare: Cunoscut în Evul Mediu mai mult ca o plantă medicinală (în multe regiuni încă este apreciat exclusiv pentru calităţile sale terapeutice), de unde şi renumele de incomparabilul, maghiranul era folosit pentru tratarea majorităţii afecţiunilor interne, de la probleme digestive la tuberculoză. Uleiurile sale esenţiale stimulează digestia iar aroma sa specială îl face potrivit pentru mâncăruri grase, cu carne de gâscă sau raţă şi pentru aromele puternice de vânat.
În bucătăriile în care este folosit, în cele germanice, orlandeze, ungurească, etc., maghiranul este regăsit în gulaşuri, mâncăruri cu mazăre sau fasole albă, supă de cartofi, reţete cu varză acră, carne de berbec şi porc, vânat, etc.
Maghiranul se mai foloseşte pentru aromarea salatelor, mâncărurilor de legume, mâncărurilor cu brânză, perişoarelor sau cartofilor copţi.


 
Preparare: Maghiranul se foloseşte atât proaspăt cât şi uscat. În procesul de gătire se împrieteneşte bine, la gătit sau în marinate, cu celelalte condimente asociate vânatului: cimbru, dafin şi ienupăr. Maghiranul se adaugă în mâncare în partea finală a procesului de preparare, cu puţin timp înainte de a fi gata mâncarea. SursA: cevabun.ro

P.S. Bunicile noastre foloseau maghiranul pe post de ... parfum, il striveau intre palme si aroma era gata (:

marți, 8 ianuarie 2013

Pentru totdeauna vei fi în inima mea de Presbitera (Preoteasa) Eleni




Sursa: Website-ul Ministerului Sănătăţii din Slovacia

Această sculptură a fost realizată de Martin Hudáčeka din Banska Bystrica şi este dedicată pruncilor pierduţi şi născuţi înainte de vreme şi, în egală măsură, mamelor a căror viaţă se schimbă pentru totdeauna şi care vor şti să preţuiască/ vor fi conştiente de valoarea vieţii umane.

Continuarea pe PrunciPierduţiŞiNăscuţiÎnainteDeVreme.OPerspectivăOrtodoxă.wordpress.com

 

sâmbătă, 29 decembrie 2012

CUM să facem faţă pierderii unui copil în timpul sărbătorilor de Matuska Anna


Aceia dintre noi care și-au pierdut copiii pot să fie îngroziţi de sărbătoare (prin care înțeleg cu adevărat Crăciun / Nașterea lui Hristos). Accentul pare pus atât de mult pe comuniune, pe familie și, totuși, în casă avem locuri goale. Tentația este de a jeli (prea mult) și de a simţi auto-compătimire.
Într-adevăr, de Crăciun poate fi un moment dificil. Chiar eu însămi mi-am îngropat un copil cu 10 zile înainte de Crăciun, anul trecut, așa încât știu despre ce vorbesc. Însă, trebuie neapărat să-L rugăm pe Dumnezeu să nu ne lase să cădem în ispită în acest timp. Ortodocșii știu că există întotdeauna ispite mai mari în timpul posturilor. Suntem, de asemenea, vulnerabili la ispite mai ales când trecem printr-o mare durere. Demonii nu au concediu nici de sărbători...



Continuarea aici.

joi, 29 noiembrie 2012

AWOL - The Ancient World Online


Pentru cei interesaţi de istoria şi civilizaţia bizantine, găsiţi la link-ul de mai jos studii din revista Revue des études byzantines:

http://ancientworldonline.blogspot.it/2010/12/open-access-journal-revue-des-etudes.html

miercuri, 31 octombrie 2012

"Ortodoxia în ţările africane" - librăria Sophia, joi, 1 noiembrie 2012, ora 18.00


"Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă;

şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin!” (Mat. 28. 19,20)...

Urmând îndemnului biblic, lucrarea misionară a Bisericii Ortodoxe Române a depăşit graniţele ţării,
fiind susţinută şi mărturisită de clerici şi mireni, deopotrivă. Fiind o temă deloc de ignorat,

librăria Sophia vă invită
joi, 1 noiembrie 2012, ora 18.00,
la un dialog pe tema

"Ortodoxia în ţările africane"

Invitaţi:
pr. Matei Vulcănescu
Andrei Vlădăreanu
Marian Maricaru

În cadrul acestei întâlniri va fi lansat şi volumul "18 zile în Congo" de arhim. Gheorghe Hrisostomu.

vineri, 12 octombrie 2012

Eveniment la Librăria Sophia - 15 octombrie, ora 12:00


Librăria Sophia vă invită
luni, 15 octombrie 2012, ora 12.00
la un dialog cu părintele Vasilios Thermos pe tema
SUFLETUL
sănătate, boală, vindecare
din experienţa preotului şi a psihiatrului


Invitaţi:

pr. Gheorghe Holbea
pr. Şerban Tica
___________________________________________________________________________________
Părintele VASILIOS THERMOS s-a născut în Levkada, în 1957, şi a studiat medicina şi teologia la Universitatea din Atena. Profesează psihiatria şi psihologia la copii, adolescenţi şi tineri. A urmat cursuri ale universităţilor Harvard, Boston, Andover, Newton.
Interesul său fundamental este pentru dialogul dintre teologia-pastorală şi psihiatrie-psihanaliză, pentru psihologia clerului şi a organismului bisericesc, psihologia şi psihopatologia religiozităţii, pentru adolescenţă şi problemele ei.
A lucrat în programe educative ale clericilor, a publicat diverse cărţi şi articole, a participat la multe emisiuni televizate şi radiofonice, cât şi la conferinţe. Slujeşte în cadrul Mitropoliei Tebei şi Levandei.

Dintre cărţile publicate de pr. Vasilios Thermos, editura Sophia a tradus în limba română:
1. Om la orizont! Psihologia şi psihiatria ortodoxă

2. Sfaturi pentru o creştere sănătoasă a copiilor

3. Pentru o înţelegere a adolescenţei. Primăvara înnegurată

4. Despre problemele vieţii creştine contemporane
Vă aşteptăm cu drag!

luni, 20 august 2012

"Viaţa inimii este DRAGOSTEA"


SursA FotO: orthphoto.net

"Viaţa inimii este dragostea, iar moartea inimii sînt înrăirea şi vrăjmăşia împotriva fraţilor.

Domnul pentru aceea ne ţine pe pămînt, ca să pătrundem inimile noastre întru totul de dragostea către Dumnezeu şi către aproapele.

Aceasta aşteaptă El de la fiecare dintre noi.

Acesta este scopul fiinţării lumii."

Sfîntul Ioan din Kronstadt

joi, 7 iunie 2012

Conferința Maicii Siluana Vlad la adunarea eparhială de la Nürnberg



La adunarea eparhială ce a avut loc la Nürnberg în zilele de 18 și 19 mai 2012, Maica Siluana Vlad a susținut două cuvântări despre boala trupească și sufletească, despre cauzele acesteia și despre vindecarea ei. Înregistrările cuvântărilor pot fi găsite pe următoarele legături:
SursA: Centrul Bisericesc Munchen

luni, 28 mai 2012

Nume de sfinți pentru copiii noștri

Hristos S-a înălțat!

Dragi cititori,
postez o listă cu nume de sfinți pentru copiii noștri, care să fie de folos pentru cei dintre noi care vom deveni sau care ne dorim să fim binecuvîntați de Dumnezeu cu prunci.


SursA FotO: OrthPhoto.net

Am pornit la realizarea acestei liste din cauză că este o vreme în care părinții sînt asaltați de nume moderne și uită să pună nume de sfinți, care să îi ocrotească cu adevărat pe copiii lor și care să dovedească apartenența la tradiția creștin-ortodoxă.

Nume pentru fetițe

Irina (greacă: pace)
Iuliana (latină: lumina cerului)
Elisabeta (ebraică: cea care Îl cinstește pe Yehova/ pe Dumnezeu)
Ecaterina (greacă: pură)
Elena (greacă: rază de soare, făclie, foc sacru)
Natalia (latină: cea născută de/la Crăciun)
Monica (greacă: singură, singurătate; latină: a sfătui, nașă)
Marina (derivat de la Maria, din ebraică: copil dorit)
Varvara (latină: străină, necivilizată, păgînă)
Tatiana (latină: tata)
Xenia (greacă: străina)
Filotea (gracă: prietena lui Dumnezeu)
Olimpiada (greacă: originară din Olimp)
Evdochia (greacă: bunăvoință, a părea bună)
Daria (persană: cea care posedă binele, cea care menține binele)
Lidia (regat din Antichitate de pe teritoriul Asiei Mici; ucenica Sf. Apostol Pavel, prima creștină din cetatea Filipi, unde s-a format prima comunitate creștină din Europa)
Veronica (latină: vera icon= imagine adevărată)
Caliopia (greacă: bună)
Pelaghia (greacă: suprafața întinsă a mării)
Glicheria (greacă: dulce)
Sofia (greacă: înțelepciune)
Anastasia (greacă: Înviere)
Marcela (latină: dedicată lui Mars, zeul războiului la romani)
Eufrosina (greacă: cea senină)
Eliconida (latină: cea luminată, cea învățată)
Fevronia (latină: luna februarie)
Mariamni (ebraică: copil dorit)
Marta (latină: femeia din casă, casnică)
Lucia (latină: luminoasă)
Salomea (ebraică: pace, liniștită)
Pulheria (latină: frumoasă, minunată)
Haritina (greacă: cea dăruită, cea binecuvîntată cu har)
Tecla (călăuza celor care suferă şi cea care deschide drum de ieşire din orice chin)
Taisia (greacă: plăcută la vedere)
Anisia (greacă: unică, fără pereche, inegalabilă)
Eugenia (greacă: nobilă, aristocrată)
Suzana (ebraică: crin)

Nume pentru băieți

Zaharia (ebraică: Dumnezeu Și-a amintit)
David (ebraică: cel iubit)
Nectarie (greacă: nectar)
Nichita (greacă: victorie)
Dionisie (greacă: fiul zeului Dyonisios)
Hristofor (greacă: cel care Îl poartă pe Hristos)
Maxim (latină: cel mai mare)
Luca (greacă: luminosul)
Ioan (ebraică: Dumnezeu are milă, Dumnezeu este milos)
Procopie (greacă: progres, înaintare, creștere)
Porfirie (greacă: purpură, roșu strălucitor)
Policarp (greacă: mai multe fructe)
Eduard (engleză veche: protectorul avuției, gardianul bogăției; păzitor binecuvîntat)
Gherman
Savatie
Zosima
Inochentie (greacă: curat la suflet, căruia nu i se poate imputa nimic)
Epictet
Astion
Siluan (latină: pădure)
Rafail (ebraică: Dumnezeu vindecă, Dumnezeu salvează)
Nicostrat (greacă: armată învingătoare)
Nicodim (greacă: popor învingător)
Veniamin (ebraică: fiul durerii)
Prohor (greacă: a înainta, a avansa)
Nicanor (greacă: victorie)
Fanurie (greacă: a face vizibil, a arăta, a arăta depre sine ceva)
Zotic
Ștefan (greacă: cel care poartă o coroană)
Eliodor (greacă: darul soarelui)
Onufrie (egipteană: cel care este mereu fericit)
Elefterie (greacă: liber)
Sofronie (greacă: înțelepciune deplină)
Dimitrie (greacă: mama poporului)
Matei (ebraică: darul lui Dumnezeu)
Arsenie (greacă: bărbătesc, viguros)

Bineînțeles, lista poate fi completată cu alte nume, așa încît vă rog să participați și voi la completarea ei. Mulțumesc (:

joi, 19 aprilie 2012

Fotografie de la Sfînta Liturghie

SursA FotO: http://frbenedict.blogspot.com/2012/03/divine-liturgy-photograph.html

Această fotografie a fost realizată în timpul Sfintei Liturghii, la o Biserică Ortodoxă din America. Atît preoții, cît și cel care a făcut fotografia nu au văzut nimic deosebit. Abia cînd filmul a fost developat, a fost vizibilă Lumina Dumnezeiască din Sfîntul Potir.

Prin pogorîrea Sfîntului Duh, pîinea și vinul se transformă în Trupul și Sîngele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Harul Sfintei Treimi este, de fapt, Lumina necreată sau energiile divine prin care Hristos Se împărtășește Bisericii și credincioșilor. De aceea, Trupul și Sîngele Dumnezeiesc răspîndesc și împărtășesc Lumina Dumnezeiască. La Sfînta Liturghie cîntăm: ”Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, Nedespărțitei Sfintei Treimi închinîndu-ne”.

Hristos a înviat!

Post Edit: Părintele Benedict, de pe blogul căruia am preluat această fotografie, a lăsat un comentariu prin care spune că fotografia a fost realizată în Europa, probabil în Rusia. Îi mulțumesc pentru această lămurire. Îmi cer iertare pentru că am înțeles greșit că ea ar fi fost făcută în America. Important însă e că ea există și nădăjduiesc să ne fie de folos tuturor.

joi, 2 februarie 2012

Aurel Sântimbrean: “Valoarea celorlalte metale rare de la Roșia Montană e mai mare de patru ori decît valoarea aurului de acolo” de Alexandru Căutiș


A lucrat vreme de peste 20 de ani la minele de la Roșia Montană, ca inginer geolog șef. Este omul care știe cel mai bine din România ce zăcăminte sînt acolo. Și cu toate astea, niciun ministru din România nu a fost curios să îi ceară opinia. Citiți mai jos ce crede specialistul Aurel Sântimbrean despre proiectul Roșia Montană.
Reporter: Care-i cea mai mare problemă a proiectului Roșia Montană?Aurel Sântimbrean: Discuțiile nesfîrșite în necunoștință de cauză. Nu am văzut niciun specialist, un geolog, un miner, un inginer de preparare, care să discute problema cum trebuie. Trebuie să analizeze specialiștii. Să se facă dezbateri televizate cu specialiști, nu să vorbească oricine.
Rep.: Unul dintre specialiști sînteți dumneavoastră…
A.S.: Am pretenția, și mi-e jenă că o afirm, că sînt cel care cunoaște cel mai bine zăcămîntul de la Roșia Montană.
Rep.: Cît aur este acolo?
A.S.: Aur este mult. Aș vrea să vă spun că zăcămîntul de la Roșia Montană îi un unicat. Astăzi, dacă merg cu dumneata la Roșia Montană și dezlipim o bucată de rocă cu tîrnăcopul, o măcinăm și spălăm acel măciniș cu apă, obținem aur.
Rep.: Dar foarte puțin, bănuiesc.
A.S.: Da, dar la nivelul tîrnăcopului. Mii de ani oameni așa au trăit, la nivelul tîrnăcopului și al lopeții. Azi un gram, mîine zece, poimîine nimic. Acum, trebuie să știți că cei de la Gold Corporation exagerează în privința cantității de aur pe care cică o vor extrage.
Rep.: Dar de ce să spună că e mai mult aur decît în realitate?
A.S.: Nu știu, bănuiesc că au interese pe bursă. În muntele Cetate și în muntele Cârnic sînt evaluate 180 de milioane de tone de minereu. De ce spun asta? Ei au cumpărat documentația noastră, situația zăcămîntului de la Roșia Montană, făcută în 1985. Documentația a fost făcută sub semnătura mea, eram inginer-șef, aveam ultima semnătură. Documentația făcea o evaluare de 30 milioane tone de minereu, cu 1,05 – 1,1 grame de aur pe tona de minereu. Ei, pe baza documentației noastre, au recalculat că zăcămînt ar fi 218 milioane de tone de minereu din care se pot recupera 300 tone de aur și 1600 tone de argint. Eu la o discuție cu planurile pe masă, pot să le arăt că zăcămintele aurifere de la Roșia Montană sînt distribuite pe verticală. Zonele cele mai bogate au fost și sînt la suprafață și cu cît cobori, conținutul în aur scade. La muntele Cetate, dacă la suprafață conținutul e de 3 grame, la o adîncime de 300 metri ajunge la 0,5 – 0,4 – 0,3 grame pe tona de minereu. Vă dați seama ce diferență? S-ar putea să aibă surprize…
Rep.: În munții ăștia care vor fi rași de pe suprafața pămîntului e doar aur și argint, nu mai sînt cumva și alte metale rare?
A.S.: Aș vrea să vă dau doar niște date, pe care le am și în față. În 1970, uzina de la Baia Mare a extras din concentratele noastre: seleniu, indiu, galiu. În 1962, Icechim din București, evidențiează prezența germaniului, 20 de grame pe tona de minereu. În 1973 am recoltat din cariera din muntele Cetate o probă de 350 kilograme de zăcămînt și am trimis-o la analiză la Institutul de Cercetări din Baia Mare. Vreau să vă prezint cîteva din metale identificate: aur – 1,5 grame pe tonă, argint – 11, 7 grame pe tonă, arseniu – 5000 grame pe tonă, titan – 1000 grame pe tonă, molibden – 10 grame pe tonă, vanadiu – 2500 grame pe tonă, nichel – 30 de grame pe tonă, crom – 50 grame pe tonă, cobalt – 30 grame pe tonă, galiu – 300 grame pe tonă. Aceste probe și rezultate se află în documentația pe care RMCG-ul a cumpărat-o de la Agenția Națională de Resurse Minerale.
Rep.: Aceste metale rare le vor extrage fără să plătească nimic?
A.S.: Nimeni nu vorbește despre ele. În orice discuție se vorbește de 300 tone de aur, 1600 de tone de argint. De aceste metale nu vorbește absolut nimeni. Din anumite informații, în contractul de concesiune secretizat se spune că orice metal în plus recuperat intră în beneficiul celui care exploatează zăcămîntul.
Rep.: Pfaaai de capul meu! Dar, ca preț, care sînt mai valoroase, tonele de aur și argint sau și mai multele tone din celelalte metale?
A.S.: Cantitățile din celelalte metale sînt mai valoroase decît cele 300 tone de aur și cele 1600 tone de argint. Într-un document întocmit de un grup de profesori de la ASE – București se spune, pe calcule, nu pe povești, că valoarea celorlalte metale rare de la Roșia Montană e mai mare de patru ori decît valoarea aurului și argintului de acolo.
Rep.: Pe lîngă aceste alte metale rare, mai e și problema patrimoniului cultural, care nu se poate cuantifica în valute.
A.S.: Absolut. Sînt șapte biserici: una greco-catolică în Roșia, de la 1741, apoi una ortodoxă, de la 1620, biserica ortodoxă din Corna, de la 1710, biserica greco-catolică din Corna, de pe la 1846 și restul biserici maghiare, de pe la 1850. Ar fi multe de povestit. Familia Gritta, o mare familie, renumită în toți Apusenii, cu Mihăilă Gritta, care a trăit între 1762-1837 și care a găsit în galeria lui proprie 1700 kilograme de aur. Cu acest aur a făcut șapte biserici și șapte școli confesionale în Munții Apuseni. Cine mai face așa ceva azi? Noi cică vom scoate 300 tone de aur, cu prețul căruia vom rade de pe fața pămîntului două localități cu tot patrimoniul lor cultural-istoric, cu șapte biserici vechi, cu galerii romane unice în Europa, care pot fi vizitate în frac și cu pantofi cu lac, atît de bine-s amenajate și păstrate.

SursA: kamikazeonline.ro

marți, 20 septembrie 2011

Despre modul citirii rugăciunil​or de la Dumnezeias​ca Liturghie (Enciclica Sinodului Bisericii Greciei nr. 2784/2004)






Enciclica nr. 2784: despre modul citirii rugăciunilor de la Dumnezeiasca Liturghie
(31 martie 2004)

Către
Înalt Preasfințiții Mitropoliți ai Bisericii Greciei,

Subiect: despre modul citirii rugăciunilor de la Dumnezeiasca Liturghie

Preacucernici Frați în Hristos,
Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, în purtarea sa de grijă legitimă și neîntreruptă pentru aspectele ce privesc păstrarea „slujirii bine-primite lui Dumnezeu” și având în vedere concluziile la care a ajuns Comisia Sinodală Specială pentru Cultivarea Renașterii Liturgice, dorește ca prin prezenta Enciclică să Vă aducă la cunoștință Vouă - și prin Voi „întregii Plirome a Preasfintei Biserici a Greciei” – cele de mai jos în legătură cu modul citirii rugăciunilor din cuprinsul Dumnezeieștii Liturghii, așa încât participarea întregului Popor al lui Dumnezeu la cele săvârșite, citite și cântate într-însa să fie cu adevărat sobornicească și întru cunoștință.

Modul citirii rugăciunilor a fost, în trecut, prilej pentru exprimarea unor păreri contrare. Întrucât nu e vorba doar despre un subiect de tipic, ci unul care afectează mântuirea poporului prin participarea conștientă a acestuia la Dumnezeiasca Liturghie, se cere o cunoaștere clară a istoriei și teologiei sale, așa încât să se discearnă și să se implementeze măsurile corecte pentru practica liturgică actuală.

Mărturiile primelor opt secole (epoca din care ni s-au păstrat primele manuscrise cu rugăciuni) atestă că poporul auzea rugăciunile Dumnezeieștii Liturghii. Aceasta reiese fie din mărturiile privind răspunderea cu „Amin” la rugăciunile Preotului (Iustin, Dionisie al Alexandriei, Ieronim), fie din indicațiile clare că rugăciunile „erau auzite” de popor (Dionisie al Alexandriei, Canonul al 19-lea de la Sinodul din Laodiceea, Viața Cuvioasei Melania), fie din întrebuințarea verbului lego („a zice”) în legătură cu rugăciunile Dumnezeieștii Liturghii (Marele Vasilie, Grigorie Teologul), fie din afirmațiile Sf. Ioan Gură de Aur despre Preot, care „ia asupra sa glasul poporului” și liturghisește, precum și despre trupul bisericesc, care înalță rugăciunile euharistice „într-un singur suflet” (homothymadon) și „cu un singur glas” (en miāi phōnēi). La acestea se adaugă mărturia nemijlocită despre citirea rugăciunilor Dumnezeieștii Liturghii în auzul poporului pe care o oferă foarte importantul text al Constituțiilor Apostolice, când relatează că episcopul se roagă „pentru sine” (kath’heauton) când se îmbracă, dar „înalță” (anapempei) rugăciunile euharistice înaintea Jertfelnicului.

Această tradiție unanimă se sprijină pe avertismentul Sf. Pavel din I Corinteni 14, 16-17, cum că laicul nu poate să răspundă cu „Amin” la rugăciunile preotului dacă nu le înțelege (va să zică, nu le aude). Mai sus menționatul Canon 19 al Sinodului de la Laodiceea vorbește despre trei rugăciuni ale credincioșilor de la Dumnezeiasca Liturghie. Prima se face „în liniște” (dia siōpēs) și privește învrednicirea liturghisitorului, pe când celelalte două se zic „cu voce tare” (dia prosphōnēseōs). Mărturia pomenită constituie și singura mențiune din primele secole despre rugăciunea care se citește în taină (kata tropon mystikon), deși se cuvine să observăm că ea nu face parte din nucleul de bază al Liturghiei, adică din Sfânta Anafora. Abia la finele secolului VI-VII, scriitorul nestorian Narsai introduce citirea rugăciunilor din Anafora „în tăcere” (kata to sesiōpēmenon). Împotriva acestei practici Biserica Ortodoxă a reacționat prin Novella a 137-a a lui Iustinian, care a confirmat tradiția universală potrivit căreia rugăciunile Liturghiei se cuvin a fi înălțate „nu în tăcere, ci cu glas care să fie auzit de poporul preacredincios” (mē kata to sesiōpēmenon, alla meta phōnēs tōi pistotatōi laōi exakouomenēs).
Predania despre modul citirii rugăciunilor în auzul poporului este limpede, unitară și sobornicească. În lumina acestei tradiții putem asimila intenția unei teologii a „misticii” și a „tainei” care se conturează în limbajul euharistic al multor scriitori bisericești după secolul al IV-lea și care culminează în scrierile areopagitice și la tâlcuitorii bizantini ai Dumnezeieștii Liturghii. Nu este vorba de citirea cu voce scăzută a rugăciunilor – cum susțin unii – căci o asemenea citire ar fi contrară tradiției liturgice din primele secole, ci despre intenția ca Liturghia să constituie un prilej pentru „cateheza mistagogică” (mistagogie, în înțelesul Sfântului Maxim Mărturisitorul).
Manuscrisele euhologice păstrate de la sfârșitul secolului al VIII-lea confirmă tradiția liturgică de până atunci. Atestă că se citeau „în taină” (mystikōs), adică nu erau deplin auzite, rugăciunile „Nimenea este vrednic” (Oudeis axios) de la Dumnezeiasca Liturghie, „Îndurate și milostive Dumnezeule” (Ho eusplanchnos kai eleēmon Theos) de la Botez și „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru” (Kyrie Iēsou Christe ho Theos hēmōn) de la Rânduiala Sfințirii Mari a Apelor de la Arătarea Domnului; se „proclamau” (ekphōnoumenas), adică se intonau melodic cu glas răspicat (me lampran tēn phonēn), rugăciunile dinapoia amvonului de la toate Liturghiile, precum și rugăciunile „Mare ești Doamne” (Megas ei Kyrie) de la Botez și Sfințirea cea Mare a Apelor și „Preacurate, neîntinate” (Achrante, amiante) de la Slujba Plecării Genunchilor. Toate celelalte – adică referitor la toate rugăciunile se prescrie anume sau reiese nemijlocit din context – se înalță „cu voce gravă/sobră” (chamēlēi tēi phonēi), care se modulează prin diferite prevederi.
Prin urmare, este o eronată concepția că rugăciunile se citesc fie în taină, fie cu glas mare („ecfonetic”: ekphōnōs), cum se zice adesea. Corect după tradiția manuscriselor euhologice este ca cele mai puține rugăciuni – și acelea clar indicate – să se citească în taină sau „ecfonetic”, iar cele mai multe să se citească „cu voce gravă/sobră” (chamēlophōnōs), dar în auzul (eis epēkoon) poporului, adică în așa fel încât poporul să le poată asculta. Aceasta este tradiția liturgică a Bisericii pe care practica liturgică actuală este chemată să o adopte. Cu excepția rugăciunii Heruvicului, pe care proestosul trebuie să o citească pentru sine și în auzul împreună-slujitorilor, și a celei dinapoia amvonului, care se cuvine să fie citită ecfonetic, toate celelalte rugăciuni trebuie să fie înălțate de liturghisitor cu voce gravă/sobră, care să păstreze inteligibilitatea Tainei, a „Liturghiei” (= lucrare publică), să întărească evlavia rugătorilor și, în sfârșit, să inițieze-în-taină (myst-agōgei).

Modul de citire cu voce gravă în auzul poporului păstrează, de altminteri, grija pentru „catehizarea mistagogică” postbaptismală. Căci toți credincioșii, după Botezul lor, sunt „inițiați” (mystagōgoumenoi) și nu mai sunt „catehumeni”. Pentru cei botezați, viața pământească este o continuă perioadă de înnoire (diakainismos), o păstrare a veșmântului alb primit la Botez până în „Ziua cea nouă a Domnului”, adică până la întâlnirea cu Domnul ce va să vie. Ca „inițiați” se cuvine să fie instruiți în Taina slujirii lui Dumnezeu, iar această instrucție se realizează – pe lângă celelalte mijloace - și prin citirea rugăciunilor în auzul credincioșilor, care, de altfel, nu trebuie să facă doar obiectul unui canon despre tipic, ci să fie un prilej de învățătură (de „cateheză mistagogică”) din partea Păstorilor și a Dascălilor Bisericii.
Acestea fiind datele liturgice și istorico-canonice, putem să apreciem și să conchidem următoarele:

1. 1. Toate cele ce se cuprind în Dumnezeiasca Liturghie au locul lor cuvenit și niciodată nu se cuvine să fie detașate din prim-planul atenției religioase, al simțirii și evlaviei preotului liturghisitor.

2. 2. Cele săvârșite în cadrul Sfintei Liturghii au caracter eshatologic și sânt obligatorii, nu atât în sensul cerebral și rațional, cât datorită „inimii”, în accepțiunea pe care termenul o are în Teologia ascetică (nēptikē) și patristică.

3. 3. Credincioșii trebuie ajutați să conștientizeze mai mult că la Dumnezeiasca Liturghie nu „săvârșesc” Taina împreună cu Preotul, ci participă la ea; aceasta deoarece prima concepție, ca credință și convingere, este o simțire și o practică curat protestantă, care anulează atât „structura ierarhică” sau „Ierarhia” în Biserică, cât și deosebirea harismelor dintr-însa. Această idee se poate înfiripa și strecura inconștient ca o „convingere” în Poporul Dreptslăvitor al lui Dumnezeu și prin citirea fără discernământ a rugăciunilor „ecfonetic” sau cu „glas mare”.

4. 4. Citirea rugăciunilor cu voce gravă și nu „în șoaptă” (psithyristikōs), cum este numită de obicei această practică, oferă credincioșilor posibilitatea de a urmări înlănțuirea firească a rugăciunilor și ecfoniselor și a structurii canonice a Dumnezeieștii Liturghii, pe care o „corupe adesea desprinderea rugăciunilor de la locul lor și ruperea legăturii dintre cele împreună-rostite și cântate” (Enciclica Sfântului Sinod nr. 2683/8.11.1999).

5. 5. Această indicație a „rostirii cu voce gravă” a rugăciunii îi ferește, alături de ceilalți, și pe Preoți de a neglija sau de a omite citirea conștientă a rugăciunilor, de rostirea și pronunțarea lor mecanică sau de a le parcurge numai „cu ochiul”, cum se zice, iar pe credincioși îi va ajuta să conștientizeze că Preotul nu rostește la Dumnezeiasca Liturghie niște formule magice în șoaptă, ci săvârșește și înalță în numele lor „rugăciuni și mijlociri și jertfe fără de sânge” pentru toată Pliroma Bisericii.

6. 6. În mod firesc Editura Apostolikē Diakonia a Bisericii Greciei, urmând hotărârii Sfântului Sinod și la sugestia Preafericitului Mitropolit al Servilor și al Kozanei, kir Dionisie, a purces nu demult la revizuirea rugăciunilor și a ecfoniselor în acord cu izvoarele vechii și autenticei tradiții liturgice în cărțile liturgice pe care le tipărește (Arhieraticonul și Liturghierul) și la înlocuirea termenului mystikōs („în taină”) cu chamēlophōnōs („cu voce gravă”) în rubricile liturgice.
Având în vedere acestea, Vă rugăm să-i îndemnați pe Presbiterii Sfintelor Voastre Mitropolii să slujească „cu frică de Dumnezeu, cu credință” și cu deosebită străpungere cele ce țin de Dumnezeiasca slujbă, să încurajeze participarea întru cunoștință a credincioșilor la ea și prin citirea „cu voce gravă” a rugăciunilor să evite orice formalism sau orice sentimente și stări pietiste, precum și manifetările sacramentaliste sau „teatralismul”, având în vedere mai ales și în primul rând Ospățul eshatologic al Împărăției lui Dumnezeu, adică „Dumnezeiasca Împărtășire/Comuniune”.

† HRISTODOULOS al Atenei, Întâi-stătător.
† Nichifor al Didimotihului și Orestiadei
† Iacov al Mitilinei, Eressului și Plomariului
† Ierothei al Limnosului și al Sf. Evstratie
† Dimitrie al Gumeniței, Axiopolei și Polikastrului
† Panteleimon al Veriei și al Nausei
† Andrei al Driinopolei, Pogonianei și Koniței
† Hrisostom al Gytheiului și Itylului
† Ignatie al Dimitriadei și Almirului
† Chiril al Kythirelor
† Theoclit al Thessaliotidei și Fanariofersalelor
† Daniil al Kesarianei, Vironului și Imittului
† Efrem al Idrei, Spețelor și Eghinei.

Protonotar
† Arhim. Hrisostomos Sklifas.



Traducere din limba greaca de Marius Ivascu dupa ecclesia.gr