vineri, 16 noiembrie 2012

Povestea adevărată a prințesei care a devenit sfântă - o noua aparitie la Editura Iona, un dar pentru copiii nostri


Născută în secolul al XIX-lea într-o familie protestantă de nobili germani,
Ducesa Elisabeta crește înconjurată de bogăție și slavă. Povățuită de o mamă
milostivă și iubitoare, Elisabeta devine una dintre cele mai frumoase și mai
înțelepte tinere ale vremii. La nouăsprezece ani se căsătorește cu un Mare Duce
rus prin care cunoaște credința ortodoxă. După ce soțul ei este ucis, Elisabeta
renunță cu totul la avere și la viața strălucitoare de prințesă. Împlinind
dorul inimii ei, se călugărește și ridică o mânăstire în care rugăciunea către
Dumnezeu se împletește cu îngrijirea bolnavilor. Însă această minunată lucrare
este întreruptă după revoluția bolșevică, când Stareța Elisabeta este arestată și
chinuită, învrednicindu-se de cununa muceniciei.
Povestea surprinde viața unei prințese adevărate, care prin puterea credinței
părăsește toate cele trecătoare, devenind stareță de mânăstire și chiar
muceniță într-o vreme de mare prigonire a Bisericii lui Dumnezeu.


Autor: Cătălin Grigore

Ilustrator: Adela Maria Calistru

An de apariţie: noiembrie 2012

Nr. de pagini: 36

Hârtie: dublu cretată mată

Cusută și broșată

Format: 20x24 cm

Preț în librării: 19,5 RON, pe site-ul editurii: 14 RON

4 comentarii:

Melly spunea...

Si mie imi este foarte draga!
Intr-adevar viata ei merita cunoscuta si cinstita. O viata de daruire si jertfa pentru aproapele!
Doamne ajuta!

matuşka Eufemia spunea...

Da, e o sfinta foarte smerita, care te trezeste la viata prin ceea ce simti in apropierea ei. Eu am intilnit-o la sfirsitul unei zile din pelerinajul la Ierusalim. Nu stiam absolut nimic despre ea (: Am vrut sa mergem in Biserica rusa pentru a avea o privire de ansamblu asupra Ortodoxiei ierusalimite. Pina atunci vazusem Biserici Ortodoxe grecesti, romanesti. Si asa am intilnit-o, in inchinaciunea pe care am facut-o la cinstitele ei moaste. Sa ne fie spre folos si ajutor! Poti gasi si pe link-ul de mai jos fotografii cu sfintele ei moaste si date biografice: http://ortodoxiesiviata.blogspot.ro/2009/03/printesa-elisabeta-feodorovna-cuvioasa.html

Editura Iona spunea...

Mulțumim mult pentru postare. A fost o surpriză plăcută!

Alexandra Grigore

matuşka Eufemia spunea...

Si pentru mine a fost o mare bucurie descoperirea cartii. Multumesc si luminare de la Domnul intru toate!