SursA FotO: OrthPhoto.net1. Iartă-mă, Doamne, şi iartă şi pe aproapele meu, pentru că eu l-am iertat...Mîntuitorul cînd a fost rugat să ne înveţe cum trebuie să ne rugăm, ne-a învăţat să cerem iertare pentru greşelile noastre, aşa cum noi iertăm greşiţilor noştri. Dacă facem această nevoinţă, avem nădejde de mîntuire. Şi dacă mîntuirea ni se dă astfel, ce altceva ne mai poate interesa în lumea aceasta, ce mai are rost?
2. Asta-i starea. Aşa că nu Dumnezeu, Dumnezeu lasă pe vrăjmaş să ne ispitească. După orice faptă bună să aşteptăm că ne va ispiti. Ai făcut milostenie, îndată îţi suflă cît de bun eşti, cît de mult s-a bucurat omul cutare, cum tu ai fost aşa de bun. Să uităm îndată faptele noastre bune. M-am gîndit aşa: Doamne, eu uit toate faptele mele bune, dar Tu uită toate faptele mele rele. Şi eu cred că aşa putem merge înainte, să nu ţinem minte nicio faptă bună. Nimic n-am făcut bine. Asta înseamnă. Chiar şi prin smerenie, sfîntul Ioan Casian şi sfîntul Ioan Scărarul ne spun că mîndria este singura patimă care se trage din virtuţi. Cu cît mai multe virtuţi agonisim, cu atît mai multe argumente şi prilejuri are vrăjmaşul să ne ispitească. O, eşti şi milostiv, te şi rogi, ţii post, încă eşti şi smerit. Înţelegeţi? Deci mîndria este singura patimă care iese din virtuţi. Înfricoşător lucru. Ce vom face? Nu vom lucra virtuţile? Să le lucrăm, dar să nu credem niciodată glasul care ne spune: bine, bine.
3. Nu, fraţilor, moartea nu este un vis aşa de plăcut. Dac-ai visa drept moartea, ai dobîndi pe Dumnezeu. Dar aşa cum unii visează greşit despre Dumnezeu, unii visează greşit despre moarte. Moartea nu este izbăvire. Hristos este izbăvitorul din moarte. Moartea este vremelnicia asta. Nu-i sănătos gîndul ăsta frate. Luptă şi cunoaşte că moartea nu este ca în poeziile romaniticlor, moartea este aşa cum o descrie Scriptura: înfricoşătoare. Nimeni să nu şi-o dorească, decît dorind pe Hristos dincolo de ea, aşa ca sfîntul Pavel. Dar dacă Hristos nu este aici, iertaţi-mă să nu credem că îl vom avea după moarte. Pavel aici spunea: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos în mine. Şi ştia că dincolo va trăi cu El în chip mai desăvîrşit, dar dacă noi aici pentru că nu L-am cunoscut pe Hristos, vrem să murim, de unde credem că Îl vom avea după moarte? Să nu dorim asta, să nu dorim moartea pînă cînd nu-L vom vedea pe Hristos în noi. Aşa făceau sfinţii, şi pe patul morţii plîngeau. Sfîntul Sisoe spune: „O, să-mi mai dea un ceas de pocăinţă, pentru că încă n-am început, încă să nu mor”. Înţelegeţi? Sfinţii se rugau, noi ne rugăm: „Sfîrşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, în pace, Domnului să cerem”. „Şi ne izbăveşte pe noi de moarte năpraznică”. „Nu lua viaţa mea la jumătatea zilelor mele”- spune David. Adică să nu murim pe neprins de veste, dacă nu sîntem împăcaţi cu Dumnezeu. Ăsta-i gîndul pe care ni-l spune Pavel. Deci, nemaifiind noi, ci Hristos, dorim moartea, pentru că aşa vom fi cu El mai desăvîrşit. Dar, nefiind Hristos în noi, o, să ne rugăm să ne amîne moartea pînă cînd se va sălăşlui în noi, şi aşa să trecem dincolo, împreună cu El, altminteri Doamne, Doamne fereşte pe toţi.
4. Mergem mai uşor şi iar ne gîndim la moarte. Dacă ne gîndim la oamenii care nu au ce mînca, dacă ne vom gîndi la cei din puşcărie, din spitale, care săracii, ştiţi cum stau. O, dacă ar căpăta ei o bucată de pîine. Ştiţi cîţi sînt? Foarte mulţi sînt. Dacă ne vom gîndi la ei, dacă ne vom gîndi la cei morţi în foamete, noi vom posti mai uşor şi ne vom uita la masa pe care o avem. Vom posti mai uşor, fiindcă noi sîntem chemaţi la a-i milui pe ei, la a-l hrăni pe cel flămînd, a-l îmbrăca pe cel gol. Şi dacă nu-i hrănim, măcar să flămînzim împreună cu ei şi astfel de gînduri ne uşurează postul.
5. Păcatul este multă suferinţă, păcatul sapă în sufletul nostru ca un tractor, pînă-l răvăşeşte. Suferinţa păcatului sapă, nu atît păcatul, cît durerea păcatului. Ei, cu cît este mai adîncă durerea, mai mare fîntîna se face, cu atît mai mult har încape în sufletul omului, după aceea cînd el se întoarce. Cîtă durere ai cunoscut în inima ta, atîta har poţi să primeşti în ea. Părinţii spun că doar pogorîndu-Se pînă la moarte, Hristos la iad S-a pogorît şi a înviat. Drumul către înviere duce prin iad. Fiecare dintre noi trebuie să trăiască în sine, încă din această viaţă suferinţa iadului, ca să poată învia împreună cu Hristos. Dar, care este mai mare şi mai cumplită suferinţă şi ce altceva este iadul decît suferinţa păcatului? Aşa că, cel care s-a pogorît pînă acolo şi a trăit durerea lui, nu în vreme ce săvîrşea păcatele, ci cînd s-a lepădat de ele, atunci a descoperit durerea lor şi durerea aceasta face loc pentru mult har, pentru mult, mult har. Nu este obligatoriu ca păcatul să atragă întotdeauna harul. Chiar dimpotrivă, cei mai mulţi păcătoşi se pierd. Şi ne spune David, „cumplită este moartea păcătosului”. Cumplită, în sensul că nu şi-a cunoscut, nu şi-a venit în fire în timpul vieţii, cumplită va fi, căci va trăi tot iadul veşnic. Dar cei care, păcătoşi fiind, se întorc, fericiţi sînt. Că acolo unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul, pentru că durerea adusă de păcat în sufletul celui care se pocăieşte, face loc harului.
2. Asta-i starea. Aşa că nu Dumnezeu, Dumnezeu lasă pe vrăjmaş să ne ispitească. După orice faptă bună să aşteptăm că ne va ispiti. Ai făcut milostenie, îndată îţi suflă cît de bun eşti, cît de mult s-a bucurat omul cutare, cum tu ai fost aşa de bun. Să uităm îndată faptele noastre bune. M-am gîndit aşa: Doamne, eu uit toate faptele mele bune, dar Tu uită toate faptele mele rele. Şi eu cred că aşa putem merge înainte, să nu ţinem minte nicio faptă bună. Nimic n-am făcut bine. Asta înseamnă. Chiar şi prin smerenie, sfîntul Ioan Casian şi sfîntul Ioan Scărarul ne spun că mîndria este singura patimă care se trage din virtuţi. Cu cît mai multe virtuţi agonisim, cu atît mai multe argumente şi prilejuri are vrăjmaşul să ne ispitească. O, eşti şi milostiv, te şi rogi, ţii post, încă eşti şi smerit. Înţelegeţi? Deci mîndria este singura patimă care iese din virtuţi. Înfricoşător lucru. Ce vom face? Nu vom lucra virtuţile? Să le lucrăm, dar să nu credem niciodată glasul care ne spune: bine, bine.
3. Nu, fraţilor, moartea nu este un vis aşa de plăcut. Dac-ai visa drept moartea, ai dobîndi pe Dumnezeu. Dar aşa cum unii visează greşit despre Dumnezeu, unii visează greşit despre moarte. Moartea nu este izbăvire. Hristos este izbăvitorul din moarte. Moartea este vremelnicia asta. Nu-i sănătos gîndul ăsta frate. Luptă şi cunoaşte că moartea nu este ca în poeziile romaniticlor, moartea este aşa cum o descrie Scriptura: înfricoşătoare. Nimeni să nu şi-o dorească, decît dorind pe Hristos dincolo de ea, aşa ca sfîntul Pavel. Dar dacă Hristos nu este aici, iertaţi-mă să nu credem că îl vom avea după moarte. Pavel aici spunea: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos în mine. Şi ştia că dincolo va trăi cu El în chip mai desăvîrşit, dar dacă noi aici pentru că nu L-am cunoscut pe Hristos, vrem să murim, de unde credem că Îl vom avea după moarte? Să nu dorim asta, să nu dorim moartea pînă cînd nu-L vom vedea pe Hristos în noi. Aşa făceau sfinţii, şi pe patul morţii plîngeau. Sfîntul Sisoe spune: „O, să-mi mai dea un ceas de pocăinţă, pentru că încă n-am început, încă să nu mor”. Înţelegeţi? Sfinţii se rugau, noi ne rugăm: „Sfîrşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, în pace, Domnului să cerem”. „Şi ne izbăveşte pe noi de moarte năpraznică”. „Nu lua viaţa mea la jumătatea zilelor mele”- spune David. Adică să nu murim pe neprins de veste, dacă nu sîntem împăcaţi cu Dumnezeu. Ăsta-i gîndul pe care ni-l spune Pavel. Deci, nemaifiind noi, ci Hristos, dorim moartea, pentru că aşa vom fi cu El mai desăvîrşit. Dar, nefiind Hristos în noi, o, să ne rugăm să ne amîne moartea pînă cînd se va sălăşlui în noi, şi aşa să trecem dincolo, împreună cu El, altminteri Doamne, Doamne fereşte pe toţi.
4. Mergem mai uşor şi iar ne gîndim la moarte. Dacă ne gîndim la oamenii care nu au ce mînca, dacă ne vom gîndi la cei din puşcărie, din spitale, care săracii, ştiţi cum stau. O, dacă ar căpăta ei o bucată de pîine. Ştiţi cîţi sînt? Foarte mulţi sînt. Dacă ne vom gîndi la ei, dacă ne vom gîndi la cei morţi în foamete, noi vom posti mai uşor şi ne vom uita la masa pe care o avem. Vom posti mai uşor, fiindcă noi sîntem chemaţi la a-i milui pe ei, la a-l hrăni pe cel flămînd, a-l îmbrăca pe cel gol. Şi dacă nu-i hrănim, măcar să flămînzim împreună cu ei şi astfel de gînduri ne uşurează postul.
5. Păcatul este multă suferinţă, păcatul sapă în sufletul nostru ca un tractor, pînă-l răvăşeşte. Suferinţa păcatului sapă, nu atît păcatul, cît durerea păcatului. Ei, cu cît este mai adîncă durerea, mai mare fîntîna se face, cu atît mai mult har încape în sufletul omului, după aceea cînd el se întoarce. Cîtă durere ai cunoscut în inima ta, atîta har poţi să primeşti în ea. Părinţii spun că doar pogorîndu-Se pînă la moarte, Hristos la iad S-a pogorît şi a înviat. Drumul către înviere duce prin iad. Fiecare dintre noi trebuie să trăiască în sine, încă din această viaţă suferinţa iadului, ca să poată învia împreună cu Hristos. Dar, care este mai mare şi mai cumplită suferinţă şi ce altceva este iadul decît suferinţa păcatului? Aşa că, cel care s-a pogorît pînă acolo şi a trăit durerea lui, nu în vreme ce săvîrşea păcatele, ci cînd s-a lepădat de ele, atunci a descoperit durerea lor şi durerea aceasta face loc pentru mult har, pentru mult, mult har. Nu este obligatoriu ca păcatul să atragă întotdeauna harul. Chiar dimpotrivă, cei mai mulţi păcătoşi se pierd. Şi ne spune David, „cumplită este moartea păcătosului”. Cumplită, în sensul că nu şi-a cunoscut, nu şi-a venit în fire în timpul vieţii, cumplită va fi, căci va trăi tot iadul veşnic. Dar cei care, păcătoşi fiind, se întorc, fericiţi sînt. Că acolo unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul, pentru că durerea adusă de păcat în sufletul celui care se pocăieşte, face loc harului.
Fragmente din conferinţa „Smerenie şi libertate în rugăciunea Sfîntului Efrem Sirul” susţinută de părintele Savatie Baştovoi la Alba Iulia, în anul 2004.
2 comentarii:
Post cu folos, rugăciune vie, bucurie şi nădejde în urcuşul spre Înviere!
Un gând de bucurie micuţului Siluan! Doamne ajută!
Mulţumesc pentru gîndurile bune, dragă Mariana! Sfînta Treime să ne ajute să ne întîlnim în rugăciune! Iertare şi îmbrăţişare :-)
Trimiteți un comentariu