Credinciosul „de patru stele” de Părintele Bohdan Hladio

Dmitri Belyukin - Spring in Bogolyubovo

 

            Reușita (sau nereușita) unei parohii este strâns legată de sinergia/cooperarea dintre preot și credincioși. Succesul unei parohii nu se datorează unei singure persoane (nici măcar preotului!). Într-o parohie de succes, enoriașii cooperează unii cu alții, își duc la bun sfârșit obligațiile, contribuie cu ce pot la trezoreria comună a faptelor, a înțelepciunii și a finanțelor.

            Am lucrat într-un restaurant. Era un loc plăcut cu mâncare bună, cu o ambianță plăcută, de clasă. Aveam mulți clienți fideli; dar unul dintre ei s-a remarcat. Patronii l-au numit „clientul de patru stele”. El frecventa des localul. Aducea oamenii de afaceri aici. Venea la cină cu familia sa. Sărbătorea evenimentele importante la restaurant. Dădea și bacșiș bun. Era mereu o prezență plăcută, era o plăcere să-l servești.

            Sunt sigur că realizați încotro ne îndreptăm. Cum ar trebui să fie un „credincios de patru stele”?

Un credincios de patru stele…

… se roagă. Principalul scop pentru  care mergem la Biserică este acela de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Comuniunea cu Iisus Hristos este finalitatea efortului pe care îl fac creștinii. Trebuie să ne străduim să-L avem pe Dumnezeu tot timpul în gândurile noastre și pe buzele noastre. Asta înseamnă să te rogi. Un credincios de patru stele se roagă (singur sau cu familia sa) dimineața, după ce se trezește, seara înainte de odihnă și înainte de mesele din timpul zilei. Desigur, el poate să se roage mai mult decât atât, dar nu mai puțin.

… Îl slăvește pe Dumnezeu. Dacă Îl cunoaștem pe Dumnezeu, Îl slăvim. Suntem creați pentru a-L slăvi. El ne poruncește să facem acest lucru. De ce? Slăvirea Lui creează unitate și ne hrănește spiritual. Prin slăvirea Lui ni se relevă cine suntem noi și cine este Dumnezeu. Fiecare om slăvește pe cineva – fie pe Dumnezeu Adevărat, fie un idol; fiecare idol nefiind altceva decât imaginea pe care o avem despre noi înșine. Pe Dumnezeu sau pe mine? Pe cine să slăvesc? Un credincios de patru stele Îl Slăvește pe Dumnezeu prin participarea la Sfintele Slujbe ce se oficiază la Biserică. Când nu este imposibil, el participă la Sfânta Liturghie în fiecare duminică, la fiecare mare Sărbătoare și la cât mai multe zile sfinte.

… se împărtășește cu Sfintele Taine. Doar pentru că e necesar să îmi mărturisesc păcatele la Sfânta Taină a pocăinței și să mă împărtășesc cu Dumnezeiasca Euharistie o dată pe an, asta nu înseamnă că ar trebui să mă împărtășesc cu aceste Sfinte Taine doar o singură dată pe an. Dacă Sfânta Spovedanie și Sfânta Cuminecătură sunt bune, de ce să nu mă apropii mai des de ele? Datoria Bisericii (pe lângă altele) este de a săvârși Sfintele Taine – Sfânta Taină a Botezului, Sfânta Taină a Ungerii cu Sfântul Mir (Mirungerea), Sfânta Taină a Pocăinței (Spovedania), Sfânta Taină a Cuminecăturii (Dumnezeiasca Euharistie), Sfânta Taină a Cununiei, Sfânta Taină a Preoției (Hirotonia) și Sfânta Taină a Maslului (ungerea cu untdelemn a bolnavilor) -  pentru folosul duhovnicesc al credincioșilor. Un credincios de patru stele trăiește o viață sacramentală: se spovedește și se împărtășește cât mai des cu putință, se căsătorește și este înmormântat în rânduiala Bisericii, își botează copii etc.

… susține financiar parohia din care face parte. Dacă Biserica nu poate plăti facturile, ea nu poate „să rămână deschisă”. Dacă nu există bani - de pildă, pentru a duce la bun sfârșit munca începută sau pentru a educa copiii - ea „va muri”. Un credincios de patru stele susține financiar parohia de care aparține cu aceeași seriozitate de care dovadă când își plătește propriile taxe. Nu îți plătești taxele, mergi în închisoare. Nu îți susții parohia, mergi în ….

… îi ajută pe cei nevoiași. La Judecata de Apoi Mântuitorul Iisus Hristos ne va întreba pe fiecare dintre noi: „M-ai hrănit? M-ai îmbrăcat? M-ai vizitat când am fost bolnav?” etc. (Matei, 26:36). Toate acțiunile noastre „religioase” trebuie făcute în scop caritabil pentru ajutorarea celor suferinzi, celor bolnavi, celor săraci. Atât în Epistola Întâi a Sfântului Apostol Ioan, cât și în Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacov, acest aspect este pus în evidență. Un credincios de patru stele își dăruiește întreaga viața Lui Dumnezeu -  nu doar două ore, duminica dimineața, când participă la Sfânta Liturghie (în caz că participă!). Acest lucru presupune să împartă din bunăstarea lui și cu cei iubiți de Dumnezeu – cu cei săraci/nevoiași.

… îi respectă pe cei mai mari decât el. Zilele în care bărbații deveneau preoții deoarece doreau să aibă o poziție în societate au apus. Nici oamenii care se alătură consiliului parohial nu fac acest lucru pentru că își doresc faimă sau bogăție. Măcar atât am putea face și noi, să-i respectăm pe cei care conduc comunitățile din care facem parte. Chiar și atunci când nu suntem de acord cu ei, trebuie să îi respectăm. Nu sunt perfecți – dar nici noi nu suntem. Un credincios de patru stele vorbește întotdeauna respectuos cu și despre paroh, cu și despre cei care conduc Biserica. Să ne reamintim cuvintele lui Abraham Lincoln: „Nimeni nu ar trebui să critice, cu excepția celor care vor să ajute.”

… îi respectă pe ceilalți enoriași. Am auzit odată o ghicitoare îngrozitoare: „Ce se întâmplă când un enoriaș este rănit (spiritual, emoțional sau personal)?”. Răspunsul este: „O persoană din parohie îl rănește și mai tare”. Este o ghicitoare oribilă pentru că de multe ori ea se adeverește. Cât de des auzim oamenii răspândind bârfe răutăcioase, sau bucurându-se de problemele „fraților și surorilor întru Hristos”? Un credincios de patru stele nu bârfește, nu justifică acțiunile celorlalți într-un mod plin de răutate, nu încearcă să se ridice pe el trăgând alte persoane în jos. Dacă ne iubim unii pe alții, trebuie să vorbim frumos despre fiecare persoană și să ne ajutăm între noi când avem nevoie.

… postește. O veche zicală spune: „viața spirituală începe din stomac”. A posti este o dovadă a obedienței noastre față de Biserică; a posti însemnă a lega unitatea de comunitate (de pildă, îi putem observa pe evrei sau pe musulmani); postul întărește disciplina (care presupune auto-disciplină); postul aduce binecuvântarea Lui Dumnezeu asupra noastră. Credinciosul de patru stele își oferă masa Domnului. Modul în care postim poate să difere câteodată, în funcție de anumite circumstanțe personale, de anumite nevoi fizice sau în funcție de diferite boli. Dar dacă dorim să fim aproape de Dumnezeu, dacă suntem ascultători față de Dumnezeu și față de Biserică, vom posti așa cum este rânduiala dată de Învățăturile Apostolilor și de Biserică.

… muncește pentru parohia de care aparține. Pentru ca o parohie să funcționeze așa cum trebuie, sunt multe de făcut: a cânta în strană, a face parte din consiliul parohial, a preda cateheză, a vizita bolnavii, a găti, a lucra cu tinerii, a pregăti predica, a organiza evenimentele sociale, a tăia iarba, a vopsi zidurile, a pregăti chitanțele, a plăti facturile etc., etc., etc. Dumnezeu ne-a binecuvântat pe fiecare cu diferite talente care pot fi folosite pentru dezvoltarea și bunăstarea parohiei. Un credincios de patru stele își oferă talentele și abilitățile Lui Dumnezeu și parohiei.

… citește Sfânta Scriptură. Sfânta Scriptură reprezintă Cuvântul Lui Dumnezeu adresat nouă. Pentru a citi cu folos Sfânta Scriptură, singura condiție necesară este de a pune în practică Cuvântul Domnului. A citi din Biblie doar pentru a discuta despre ce am citit, sau chiar mai rău, a discuta despre Biblie fără să o fi citit, nu ne va ajuta să ne apropiem de Dumnezeu – de fapt, se poate întâmpla chiar invers. Un credincios de patru stele citește din Sfânta Scriptură în fiecare zi: un capitol din Sfânta Evanghelie, un alt capitol din altă Carte a Noului Testament și din Psaltire – acestea reprezentând lectura minimă pe care o poate face un credincios.

… își asumă responsabilitatea pentru sufletele copiilor lui. Oamenii își trimit des copii la școlii „religioase” - catolice sau protestante - și își dau seama că nu au nevoie să îi trimită la orele de cateheză organizate de Biserică. Dacă ne trimitem copiii la școli care nu sunt ortodoxe, aceștia nu vor învăța credința Ortodoxă. Fiecare copil din parohie ar trebui să participe la lecțiile de religie oferite de Biserică; de asemenea, copiii trebuie să fie învățați cum să se roage acasă și se cuvine ca părinții să aibă o viață creștină profundă și autentică pentru a fi exemple copiilor lor. Credinciosul de patru stele se asigură că copii și tinerii parohiei primesc o educație Ortodoxă solidă – oferită de către părinți (sau alți membri ai familiei), de către cler, de către membrii instruiți ai Bisericii și prin participarea la viața liturgică a parohiei.

… cercetează necontenit învățăturile credinței. Un proverb ucrainean spune că: „Un om trebuie să-și petreacă întreaga viața învățând pentru a putea muri ignorant.” Orele de studiu a Sfintei Scripturi, seminariile pe teme religioase, reflecțiile spirituale, orele de religie pentru adulți ar trebui să facă parte din viața fiecărui adult creștin la fel cum cei care muncesc - profesori, doctori, mecanici etc. – participă la programele de dezvoltare profesională și seminarii. Cei care fac parte din consiliile parohiale ar trebui să se străduiască dublu. Un credincios de patru stele ia parte, pe cât e posibil, la fiecare cateheză, seminar, reflecție și clase de religie pentru adulți. Când oamenii se îndrăgostesc vor să afle totul despre persoana iubită. Dacă Îl iubesc pe Dumnezeu, vreau să învăț cât mai multe despre El.

Ce te oprește să devii și tu un credincios de patru stele?

 

Traducere din limba engleză de Diana Corina Aldea după:
 http://charmingthebirdsfromthetrees.blogspot.ro/2013/08/a-four-star-parishioner.html

Părintele Savatie Baștovoi - Atenție: Face Book-ul ucide blogurile!

Cartea e mai bună decît blogul. Blogul e mai bun decît Fb-kul. Asta am înțeles după un experiment simplu.
 

Rețelele de socializare sînt făcute pentru a reduce calitatea mesajului. Limitarea lungimii unui discurs este un efort al presei de tip nou, construită din sloganuri. Totuși presa tipărită nu a ajuns la performanțele internetului, cînd cititorului i-a fost oferită posibilitatea de a comenta ceea ce citește. Participarea la discutarea textului creează iluzia co-autorului. Cititorul are impresia că influențează/modifică mesajul textului prin comentariul său. Ceea ce îi gîdilă orgoliul.

Totuși beția comentariilor a creat un cititor isteric, incapabil de analiză și contemplare. El citește pentru a comenta, pentru a-și hrăni propriul orgoliu. Iar scriitorul își tocmește de multe ori textul cu scopul expres de a stîrni comentarii, pentru că asta face rating, iar ratingul aduce bani sau slavă.
Tabăra comentatorilor a evoluat în tabăra celor care se numesc cu emfază blogheri. Blogherii sînt, de cele mai multe ori, cititori ratați. Ei sînt mai grabnici la a grăi, decît la ascultare/citire (ca să ne amintim de îndemnul Apostolului Iacov). Apăruți peste noapte, ei riscă să dispară odată cu apariția balaurului numit Face Book. Acest balaur cu milioane de capete înghite zilnic blogheri pentru a-i transforma în feisbukiști.

Nu e departe vremea cînd tot ce va fi de găsit pe internet vor fi poze cu căței, pisici și părți ale corpului uman. Butoanele de pe care își scriu oamenii mesajele sînt tot mai mici și mai greu de folosit, odată cu mutarea internetului în telefoane. Totul e din ce în ce mai mic și solicită din ce în ce mai puțină minte. Ne întoarcem la peșteră, cînd oamenii nu știau să scrie și desenau casa, barza, taurul, omul. Acum e ceva mai evoluat, avem butoane cu “eikon”-uri care înlocuiesc rapid cuvîntul. Trăim într-o mare peșteră digitală. Mă gîndesc cît a mai rămas pînă cînd lumea va uita să vorbească?

SursA: savatie.wordpress.com