Duminica Sfintelor Femei Mironosițe

Cine au fost aceste femei? Mai înseamnă ele ceva pentru femeile creștine din vremea noastră? Le mai cinstim așa cum se cuvine pe aceste purtătoare de mir? Că, de fapt, de aici le vine și numele de Mironosițe, de la faptul că purtau mir ... Iată ce aflăm despre ele din Sfînta Scriptură:

49.	Şi toţi cunoscuţii Lui, şi femeile care Îl însoţiseră din Galileea, stăteau departe, privind acestea.
50.	Şi iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat bun şi drept,
51.	- Acesta nu se învoise cu sfatul şi cu fapta lor. El era din Arimateea, cetate a iudeilor, aşteptând împărăţia lui Dumnezeu.
52.	Acesta, venind la Pilat, a cerut trupul lui Iisus.
53.	Şi coborându-L, L-a înfăşurat în giulgiu de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus.
54.	Şi ziua aceea era vineri, şi se lumina spre sâmbătă.
55.	Şi urmându-I femeile, care veniseră cu El din Galileea, au privit mormântul şi cum a fost pus trupul Lui.
56.	Şi, întorcându-se, au pregătit miresme şi miruri; iar sâmbătă s-au odihnit, după Lege. (Evanghelia după Luca 23:49-56) ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ 1. Iar în prima zi după sâmbătă, foarte de dimineaţă, au venit ele la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră. 2. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt. 3. Şi intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus. 4. Şi fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbaţi au stat înaintea lor, în veşminte strălucitoare. 5. Şi, înfricoşându-se ele şi plecându-şi feţele la pământ, au zis aceia către ele: De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? 6. Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea, 7. Zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, iar a treia zi să învieze. 8. Şi ele şi-au adus aminte de cuvântul Lui. 9. Şi întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. 10. Iar ele erau: Maria Magdalena, şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea. 11. Şi cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare şi nu le-au crezut. (Evanghelia după Luca 24:1-11) ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ 1. După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul. 2. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. 3. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. 4. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi. 5. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. 6. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut. 7. Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată v-am spus vouă. 8. Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui. 9. Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat. 10. Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei, ca să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea. (Evanghelia după Matei 28:1-10) ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ 1. Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. 2. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. 3. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? 4. Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. 5. Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. 6. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. 7. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo îl veţi vedea, după cum v-a spus. 8. Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau. 9. Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni. 10. Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau. 11. Şi ei, auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut. (Evanghelia după Marcu 16:1-11) ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ 25. Şi stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena. (Evanghelia după Ioan 19:25) ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ 11. Iar Maria stătea afară lângă mormânt plângând. Şi pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt. 12. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus. 13. Şi aceia i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le-a zis: Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus. 14. Zicând acestea, ea s-a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus. 15. Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica. 16. Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule) 17. Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru. 18. Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i-a zis ei. (Evanghelia după Ioan 20:11-18) În Sfînta Scriptură sînt menționate următoarele nume: 1. Maria Magdalena; 2. Ioana; 3. Maria lui Iacov; 4. Cealaltă Marie; 5. Salomea; 6. Maria lui Cleopa. Cine era Cealaltă Marie? În cartea *Predici la marile sărbători* a arhimandritului Hierotheos Vlachos (Traducere de Daniela Filioreanu, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumenița, Galați, 2004, p. 237-238) putem citi: "În troparele Bisericii, se spune că vestea Învierii lui Hristos a fost dusă la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu de îngerul Domnului. Îngerul a strigat celei pline de har: Curată Fecioară, bucură-te; iarăși zic: Bucură-te, că Fiul tău a înviat a treia zi din mormînt. Desigur, din textele evanghelice nu rezultă clar că Maica Domnului L-a văzut pe Hristos înviat. Există însă fraze care se referă la cealaltă Marie. Sfîntul Evanghelist Matei scrie: După ce atrecut sîmbătă, cînd se lumina de ziua întîi a săptămînii (duminică), au venit Maria Magdalena și cealaltă Marie, ca să vadă mormîntul (Matei 28:1). De asemenea, în altă parte, se vorbește despre Maria lui Iacov (Luca 24:10). Tîlcuind aceste situații, Sfîntul Grigorie Palama spune că este vorba de Maica Domnului, care a venit prima la mormînt. Ea a aflat de la început din gura Arhanghelului Gavriil că Fiul ei a înviat, după care L-a văzut pe Acesta și numai ea s-a învrednicit să-I cuprindă picioarele cu mîinile sale. Așa cum afirmă Sfîntul Grigorie Palama, era drept și corect ca Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să fie prima care să afle vestea Învierii și prima care să-L vadă pe Hristos înviat. Desigur, acet lucru are legătură și cu faptul că Maica Domnului ajunsese la o mare curăție, pentru că de mic copil trăise îndumnezeirea. Faptul că Sfinții Evangheliști au evitat să spună direct că prima care L-a văzut pe Hristos a fost Preasfânta Născătoare de Dumnezeu are o motivație importantă, după cum afirmă Sfîntul Grigorie Palama, pentru că ei nu au vrut să dea necredincioșilor prilej de a pune la îndoială Învierea, de vreme ce aceasta a fost constatată de Maica lui Hristos. Maica Domnului a fost ultima care a plecat de lîngă Cruce. Tot ea a fost și prima care s-a dus la mormînt ca să ungă cu miresme Trupul lui Hristos. Acest fapt s-a ăetrecut nu numai pentru că ea era Maica Lui, dar și datorită stării ei duhovnicești înalte, pentru că cei care au vedere de Dumnezeu într-un grad ridicat au o conștiință mai mare și o dragoste mai desăvîrșită". Sfînta Tradiție păstrează însă și alte nume: 1. Suzana - menționată în Evanghelia după Luca  la ”celelalte împreună cu ele”; 2. Maria din Betania și 3. Marta din Betania - surorile lui Lazăr - menționate pe OrthodoxWiki. Pentru o mai bună înțelegere atît a pildei de conduită creștină, cît și a rolului important pe care ele l-au avut în propovăduirea Învierii Mîntuitorului inserez un fragment din cartea *Predici la marile sărbători* a arhimandritului Hierotheos Vlachos (Traducere de Daniela Filioreanu, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumenița, Galați, 2004, p. 236-238): "Faptul că femeile mironosițe au fost primele care L-au văzut pe Hristos înviat din morți are o semnificație deosebită. Înspăimîntați de ceea ce se petrecuse, Apostolii s-au ascuns într-o casă, în vreme ce femeile, pline de dragoste, de căldură sufletească și de bărbăție, s-au dus la mormînt încă dinainte de a se ivi zorile pentru ca să ungă Trupul lui Hristos cu miresme. Nu le-a fost frică nici de întuneric, nici de singurătate și nici de soldați. Aceasta înseamnă că, pentru a se învrednici să-L vadă pe Hristos înviat, omul are nevoie de dragoste și de bărbăție. După cum spune Sfîntul Grigorie Palama, faptul că Hristos S-a arătat mai întîi femeilor mironosițe are un profund înțeles teologic. Sfîntul grigorie învață că Învierea lui Hristos este înnoirea și învierea firii omenești, rezidirea și reîntoarcerea la viața fără de moarte pe care a avut-o primul Adam. După facerea sa, primul Adam a fost văzut mai întîi de femeie, care a fost zidită imediat după Adam, pentru că în acel ceas nu mai era nimeni altcineva care să îl vadă. În egală măsură, pe noul Adam nu L-a văzut nimeni atunci cînd a ieșit din mormînt, dar mai tîrziu, prima dată a fost văzut de femei. Așadar, mironosițele au devenit evangheliste ale Evangheliștilor și apostoli ai Apostolilor. Acest fapt are o deosebită însemnătate. Eva a fost aceea care a adus lui Adam vestea căderii, iar acum, tot femeia este cea care aduce Apostolilor vestea Învierii. În acest fel s-a făcut reașezarea firii femeiești pe locul avut înainte de păcat. Nimeni nu o mai poate învinui acumm pe femeie de încălcarea poruncii și de cădere. Nichita Tîlcuitorul face și alte observații în legătură cu numele femeilor mironosițe. Aceste nume înfățișează trăsăturile personale ale acestora și ne arată felul în care trebuie să trăim și drumul pe care trebuie să îl urmăm pentru a-L vedea pe Hristos înviat din morți. Maria Magdalena, din care Hristos a scos șapte duhuri necurate, simbolizează acel suflet care se curăță de aluatul diavolului prin supunerea față de poruncile evanghelice. Salomeea, al cărei nume înseamnă pace, reprezintă omul care a dobîndit pacea interioară prin biruirea patimilor, care a supus trupul sufletului și a primit lumina cunoștinței prin vederea de Dumnezeu și prin înțelegerea adîncimilor duhovnicești. Ioana, al cărei nume înseamnă porumbiță, simbolizează sufletul fără răutate și plin de virtuți, care a scăpat prin blîndețe de orice patimă și care izvorăște înțelesuri pline de discernămînt duhovnicesc. Atunci cînd omul se distinge prin aceste stări duhovnicești și se apropie de mormîntul inimii sale, el vede dîndu-se la o parte piatra indiferenței și a tulburării cugetului, iar îngerii, care reprezintă conștiința sa, îi vestesc că a înviat în el gînduș virtuții și al cunoștinței care fusese mort și, mai mult decît atît, omul se va învrednici să vadă arătarea în inima sa a lui Dumnezeu Cuvîntul Însuși, fără ca această apariție să mai fie o preînchipuire sau un simbol. În concluzie, pentru a se învrednici de închinarea în fața lui Hristos înviat din morți și de auzirea cuvîntului învierii, omul are nevoie de curățire interioară". Hristos a înviat!

Mitropolitul Antonie al Surojului: Întoarcerea fiului risipitor

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.


Parabola fiului risipitor ne vorbește nu numai despre păcat și pocăință, ci și despre iertarea pe care Dumnezeu ne-o dăruiește. Când fiul risipitor și-a venit în sine după ce a îndurat suferința, lipsurile, singurătatea și părăsirea, a pornit către casa tatălui, iar tatăl, care probabil privea adesea în zare așteptând să se întoarcă, l-a văzut de departe. Evanghelia ne spune că inima i s-a umplut de dragoste și că i s-a făcut milă, căci iubea pe fiul său. Fără să mai aștepte ca să ajungă până acasă, bătrânul, deși fusese adânc rănit de păcatele tânărului și de cruzimea lui, a alergat în întâmpinarea sa, a căzut pe grumazii lui, l-a îmbrățișat și l-a sărutat.


Oare așa ieșim și noi să ne întâmpinăm când vedem de departe pe cineva întorcându-se din acea țară îndepărtată în care toți, mai devreme sau mai târziu sau poate adeseori, sântem atrași de păcat – pe un prieten vechi, o rudă sau o cunoștință care se întoarce la noi? Așa alergăm înaintea lui? Oare dragostea noastră este atât de statornică încât mereu ieșim în pragul casei și privim în zare, tânjind după întoarcerea lui? Iar când vedem pe cineva care odinioară ne-a fost aproape, dar s-a înstrăinat, că se îndreaptă către noi, ne străpunge oare inima vechea dragoste și simțim milă? Oare facem noi adesea primul pas către el, fără să așteptăm să se căiască sau să-și ceară iertare? Îl îmbrățișăm și încercăm să-l mângâiem pentru propria lui nestatornicie în dragoste și prietenie? Nu ne purtăm mai degrabă ca fiul care nu avea nimic să-și reproșeze înaintea tatălui său? Când acela s-a întors de la câmp și a auzit glasuri de veselie în casă, a întrebat un slujitor despre ce era vorba și, auzind că fratele său mai mic care murea de foame s-a întors, n-a voit să intre înăuntru. Fratele lui păcătos, prin rușine și frică, a înțeles ce făcuse și văzând halul în care ajunsese s-a întors din țara îndepărtată în casa tatălui său, fără să știe cum va fi primit. Dar el, cel drept, stătea afară din casa în care era bucurie pentru întoarcerea la viață a celui ce fusese mort și aștepta pe tatăl său să vină și să se roage de el să intre „în bucuria cea de obște. Eu mă bucur, slugile se bucură, fratele tău se bucură: vino și tu să iei parte la bucuria noastră”. Dar fiul  cel drept își ceartă tatăl, reproșându-i că pentru toți anii în care s-a ostenit și s-a purtat corect n-a primit nicio răsplată, în vreme ce, acum că „fiul tău” s-a întors, tatăl a junghiat vițelul cel îngrășat. Iar tatăl răspunde: „Nu se cădea să ne bucurăm că fratele tău s-a întors?” Însă fiul cel mare vede în fiul risipitor doar odrasla păcătoasă a tatălui său; nu-lmai poate accepta ca frate, deși tatăl îi aduce aminte că, de vreme ce risipitorul este și el fiul lui, trebuie să fie fratele celui drept.


Iarăși întreb: ni se întâmplă adesea să percepem pe cineva care a păcătuit, nu neapărat împotriva noastră, ci a greșit cu ceva în general, ca pe fratele nostru? Nu zicem și noi cel mai adesea „fiul tău” cu obidă disprețuitoare? Admitem de multe ori că rămâne oricum fratele nostru, că, fiind drag tatălui, ar trebui să ne fie infinit drag și nouă? Nu – noi ne asemănăm fiului care se considera drept fiindcă muncea din greu, dar a rămas cu totul străin de duhul casei tatălui său.   


Încă o observație. Tatăl n-a mai îngăduit ca fiul său să ceară să fie primit ca argat; nu-l putea primi ca pe o slugă, ci numai ca pe un fiu întors acasă. Și a pus să i se aducă haina cea dinainte, nu cea mai bună din casă, ci cea pe care obișnuia s-o poarte înainte să se înstrăineze, înainte ca el s-o lepede și să se adopte portul unui străin. Când fiul și-a îmbrăcat haina de odinioară în locul zdrențelor, a simțit că îi venea iarăși bine, iar tatăl a poruncit să i se aducă inelul – nu un inel oarecare, ci inelul cu care în vechime omul își pecetluia scrisorile.Tatăl și-a pus toată încrederea în el. De ce? De ce nu a pretins mai întâi dovezi pentru căința lui? Fiindcă știa că, de vreme ce fiul său biruise rușinea și frica ca să vină acasă, întoarcerea sa era sigură. Dar când cineva, un fost prieten care ne-a rănit fie pe noi, fie pe cineva drag nouă, se apropie de noi, sântem dispuși să ne încredem în el, să-i acordăm dragostea dintâi? Nu; de aceea împăcarea nu ține. De aceea omul se teme atât de tare  să caute împăcarea; știe că nu se va întâlni cu tata, ci doar cu o virtute falsă, umilitoare, care îi spune: „tu nu-mi ești frate, chiar dacă tatăl meu te recunoaște ca fiu al său”. Să luăm aminte la această problemă a iertării, fiindcă în curând se apropie Duminica Iertării și ne poate surprinde nepregătiți. Amin.

26 februarie 1967

Traducere de Marius Ivașcu după ProdigalSon.

Sf. Vasilie cel Mare: Ridicula îngâmfare

„Glasul Domnului zdrobește chedrii” (Ps. 28, 5). Cedrul este uneori lăudat de Scriptură pentru că este trainic, nu putrezește, este binemirositor și oferă umbră și adăpost din belșug. Alteori este defăimat pentru că nu are roade și nu se pleacă, făcându-se chip al celui necinstitor. 

„Văzut-am pre cel necinstitoriu preaînălțându-se și ridicându-se precum chedrii Livanului” (Ps. 36, 35). Cu acest înțeles este luat și acum. Căci „glasul Domnului zdrobește chedrii” (Ps. 28, 5).

Precum se întâmplă cu sufletul măreț, așa se zice că pe cei îngâmfați cu părerea de sine, pe cei ce se înalță pe culmile înțelegătoare ale lumii acesteia – a bogăției, slavei, stăpânirii, frumuseții trupului, forței sau priceperii – Domnul îi zdrobește.  

„Și va zdrobi Domnul chedrii Livanului” (Ps. 28, 5). Cei ce se înalță pe sine prin lucrurile altora și din acelea se umplu de trufie, aceștia sânt cedrii Libanului. Căci cedrii, fiind deja înalți prin fire, cresc pe culmile înalte și datorită muntelui ies și mai mult în evidență.  

Așa și cei ce se bizuiesc pe lucrurile stricăcioase ale lumii sânt asemenea cedrilor din pricina trufiei și a înălțării cugetului. Sânt numiți cedrii ai Libanului din pricină că se laudă cu înălțimea care nu le aparține și se înalță pe pământ și pe lucrurile pământești, ca pe vârful Libanului, către culmea trufiei.  

Traducere din limba greacă de Marius Ivașcu după Sf. Vasilie cel Mare, Tâlcuire la Psalmul 28, 5 (PG 29, 293)

Fotografie de la Sfînta Liturghie

SursA FotO: http://frbenedict.blogspot.com/2012/03/divine-liturgy-photograph.html

Această fotografie a fost realizată în timpul Sfintei Liturghii, la o Biserică Ortodoxă din America. Atît preoții, cît și cel care a făcut fotografia nu au văzut nimic deosebit. Abia cînd filmul a fost developat, a fost vizibilă Lumina Dumnezeiască din Sfîntul Potir.

Prin pogorîrea Sfîntului Duh, pîinea și vinul se transformă în Trupul și Sîngele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Harul Sfintei Treimi este, de fapt, Lumina necreată sau energiile divine prin care Hristos Se împărtășește Bisericii și credincioșilor. De aceea, Trupul și Sîngele Dumnezeiesc răspîndesc și împărtășesc Lumina Dumnezeiască. La Sfînta Liturghie cîntăm: ”Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, Nedespărțitei Sfintei Treimi închinîndu-ne”.

Hristos a înviat!

Post Edit: Părintele Benedict, de pe blogul căruia am preluat această fotografie, a lăsat un comentariu prin care spune că fotografia a fost realizată în Europa, probabil în Rusia. Îi mulțumesc pentru această lămurire. Îmi cer iertare pentru că am înțeles greșit că ea ar fi fost făcută în America. Important însă e că ea există și nădăjduiesc să ne fie de folos tuturor.

Sfinții Rafail, Nicolae și Irina - uciși în Marțea din Săptămîna Luminată

Mormîntul Sfîntului Rafail

Martiriul Sfîntului Rafail

Martiriul Sfîntului Nicolae

Martiriul Sfintei Irina

Cazanul de lut în care a fost chinuită şi omorîtă Sfînta Irina

Mormîntul Sfintei Irina

Daruri ale oamenilor vindecaţi de aceşti Sfinţi taumaturgi

Prin voia lui Dumnezeu, în anul 1922, po­pulația de origine greacă din Asia Mică a fost nevoită să se retragă în teritoriile gre­cești. Mulți creștini, speriați de persecuțiile turcilor, s-au re­fugiat în insula Lesvos. Șapte familii de refugiați s-au îngrămădit într-o casă veche din satul Thermi, care aparținuse unui turc bogat, dar fu­sese pără­sită, fiind consi­derată „bântuită de fantome”. Casa avea deasupra ușilor și fe­res­trelor bucăți de mar­mură, frumos sculptate, care aparținuseră unei biserici.

Viața Sfinților Mucenici Rafael, Nicolae și Irina
(prăznuire în ziua de marți din Săptămâna Luminată)

1. O făgăduință uitată
Prin voia lui Dumnezeu, în anul 1922, po­pulația de origine greacă din Asia Mică a fost nevoită să se retragă în teritoriile gre­cești. Mulți creștini, speriați de persecuțiile turcilor, s-au re­fugiat în insula Lesvos. Șapte familii de refugiați s-au îngrămădit într-o casă veche din satul Thermi, care aparținuse unui turc bogat, dar fu­sese pără­sită, fiind consi­derată „bântuită de fantome”. Casa avea deasupra ușilor și fe­res­trelor bucăți de mar­mură, frumos sculptate, care aparținuseră unei biserici.
Noii locatari ai imobilului vedeau în preaj­ma sărbătorilor un preot înalt, cu o pri­vire blândă, cădind și binecuvântând. Dar preotul cel cu pri­virea plină de bunătate nu apărea numai în a­ceastă casă, ci, deseori, se înfățișa pe colina Ka­ryes unde se mai păs­trau încă zidurile de la o biserică pustni­cească închinată Maicii Dom­nu­lui. Locui­torii din Karyes au văzut de multe ori această bi­sericuță inundată de o lumină cerească și au auzit cântări de o frumusețe nepămân­tea­nă. Cu toate că se afla pe moșia unui turc, în a­ceastă bisericuță se săvârșea Sfânta Litur­ghie o singură dată pe an: în ziua de marți din Săptămâna Lu­minată. Nimeni nu știa de ce se săvârșea Sfânta Li­turghie în acea zi, dar se păstra această tradiție sfântă.
În 1923, în urma tratatului de la Lau­sanne, s-a făcut schimb de populație între Grecia și Turcia. Colina Karyes care apar­ți­nuse unor turci urma să fie dată în pro­prie­tatea refugiaților greci. Pentru acest pământ, o grecoaică foarte credincioasă s-a rugat Maicii Domnului și a făgăduit că, dacă va primi acest pământ bine­cuvântat, va rezidi bise­rica Maicii Domnului. Rugăciunea ei a fost as­cul­tată și întreaga colină Karyes a intrat în posesia familiei Marangos. Anii s-au scurs, Constantin Marangos a trecut la cele veș­nice, dar făgă­du­ința de a rezidi bi­serica a fost dată uitării.
În 1959, Constantin Marangos s-a ară­tat în vis urmașilor lui și i-a rugat cu insistență să construiască biserica. În iulie 1959 s-a început construcția bisericii, pe temelia celei vechi.

2. Osemintele unui necunoscut
Curățindu-se pământul din interiorul bi­se­ricii, s-a găsit o piatră verticală, care era parcă pusă ca semn. Aici s-a descoperit un mormânt cu un schelet întreg, cu mâinile în­crucișate pe piept. Craniul era la o distanță de 30 cm de trup, iar mandibula lipsea. În locul ei era o cărămidă cu trei cruci încrus­tate pe ea. La deschiderea mormântului, o mireasmă foarte plăcută s-a răs­pândit în jur. Un mun­citor a adunat osemintele într-un sac și le-a pus la ră­dăcina unui măslin. Aici au stat mai multe zile. Într-o zi, după termi­narea lucrului, mun­ci­torul care a descoperit acele oseminte a încercat să ridice sacul, însă era de ne­clintit. După mai multe încercări, munci­torul s-a închinat și nu­mai după aceea a putut ridica sacul.

3. Prima minune
La 8 septembrie 1959 a avut loc sfințirea bi­sericii închinate Maicii Domnului, protec­toarea colinei Karyes și a noastră a tuturor. În biserică, într-o raclă, se aflau osemintele acelui creștin necunoscut. O femeie în vârstă din Thermi era bolnavă de multă vreme; doctorii nu-i dădeau speranțe de vindecare. În biserica nou zidită, fe­tele femeii s-au rugat pentru mama lor. Bolnava a visat un călugăr înalt, cu o privire blândă, care i-a spus să se ducă să se închine la osemintele din biserica cea nouă și se va vindeca. „Ose­min­tele care s-au găsit sunt ale mele”, a mai adăugat el. Atunci a avut loc prima tămăduire dintr-un lanț de vindecări și minuni care continuă și astăzi.

4. Ofițerul Gheorghe Lascaridis
Sfântul Rafael le-a descoperit unor per­soane, în vedenii sau în vise, date legate de viața sa. Numele de mirean al sfântului a fost Gheorghe Lascaridis. S-a născut în satul Milos din pro­vincia Ithaca. Încă de tânăr a plecat de acasă și a studiat medicina și filo­sofia. După terminarea studiilor s-a înrolat ca ofițer în armata bizantină. Tânărul ofițer Gheorghe era energic și hotărât și comanda aproximativ o mie de oameni când a fost trimis într-o misiune de luptă. „Am fost trimis cu o armată din Mistra ca să ajutăm crești­nilor care luptau împotriva turcilor”, a spus chiar Sfân­tul Rafael unor cre­dincioși în vis. Armata condusă de el n-a apucat să participe la luptă, pentru că până să ajungă ei, creștinii fuseseră înfrânți. Sfântul a mai spus: „Am îmbrățișat monahismul în urma înfrângerii creștinilor în lupta de la Varna”. Viitorul sfânt a trăit trei ani în Mănăs­tirea „Sf. Ioan Bote­ză­torul” din Macedonia, unde egu­men era părintele Ioan pe care-l numește „bă­­trân sfânt”. La tunderea în monahism
a primit nu­mele Rafael.
Părintele Rafael a plecat la Atena unde a slujit ca preot și predicator la Biserica „Sf. Di­mitrie” Lombardiari. Într-una din călăto­rii­­le sale misionare, părintele Rafael a ajuns în Franța unde l-a întâlnit pe tânărul grec Nicolae care studia într-o universitate. Nico­lae, fascinat de predica viitorului sfânt, a părăsit viața lu­mească și l-a urmat. Nu după mult timp, Nicolae a fost hirotonit diacon. În anul 1453, Constan­tino­po­lul a căzut în mâna turcilor. Un an mai târziu, turcii au invadat Tracia. La 14 martie 1454, retrăgându-se din fața invaziei păgâne, părintele Rafael și diaconul Nicolae au plecat cu o corabie din Alexandropolis în insula grecească Lesvos, în satul Thermi. Ei s-au așezat în Mănăstirea „Nașterea Maicii Dom­nului”, unde, după o vreme, părintele Rafael a devenit stareț.
Pe lângă mănăstire era un orfelinat și un pre­­ventoriu unde săracii bolnavi se înzdră­ve­neau sub îngrijirea starețului Rafael. Multe vin­decări ale trupurilor și ale sufletelor o fi săvârșit starețul Rafael... Și astăzi Sf. Rafael împarte nenumărate vindecări trupurilor și sufletelor bolnave sub po­vara de păcate. Nu el este Vindecătorul, ci el împarte mila lui Dum­nezeu celor care au cre­dință. Pocăința adâncă și măr­turisirea curată mar­­­chează întot­deauna începutul vindecării noastre dăruită de Dumnezeu prin sfinții Săi.

5. Făcliile Paștilor anului 1463 în Thermi
Insula Lesvos a fost cucerită de turci încă din 1462, dar aceștia nu au urcat până în Thermi. În 1463, creștinii s-au răsculat îm­potriva turcilor. Răscoala a fost înăbușită în sânge, iar turcii au bănuit că mănăstirea din Thermi a avut un rol în răscoală, așa că au atacat-o și au distrus-o. Sf. Rafael a po­vestit martiriul sfinților de la Thermi: „În Vinerea Mare turcii ne-au arestat când să­vârșeam slujba Prohodului”. Starețul Rafael a fost bătut cu sălbăticie; mai întâi a fost lovit cu patul puș­tilor peste mâini, până au para­lizat. Apoi a fost tras de barbă și de păr, doborât la pământ și chinuit. Plin de sânge, părintele Ra­fael le-a arătat crucea pe care o purta la gât și le-a spus: „Noi acesteia ne închinăm și niciodată nu ne vom lepăda de ea”. Și dia­conul Nicolae a fost bătut și chinuit cumplit; fiind mai plăpând, a făcut infarct. Starețul Rafael a fost omorât în chip sălbatic, fiind tăiat cu fierăstrăul prin gură. Aceasta s-a pe­trecut în marțea luminată.
Atunci au ars și făclii mai mici: Rafael, prunc de 11 luni, copilul primarului, a fost smuls de turci din brațele mamei sale și călcat în picioare. Și sora lui, Irina, care avea doar 12 ani a avut de pătimit: mai întâi, turcii i-au tăiat o mână pe care au aruncat-o în fața părinților ei, nădăjduind că vor scoate de la ei ceva despre răscoală. Apoi chinuitorii i-au deschis gura fetei și i-au turnat apă clocotită. În cele din urmă au ars-o de vie într-un vas mare de lut. Acest vas al muceniciei se află astăzi în mănăstirea de pe colina Karyes. Maria, mama Irinei, a fost ținută legată de un copac; din cauza suferințelor a făcut stop cardiac. Elena, o fetiță orfană de 15 ani, care era în grija prima­rului, a fost și ea chinuită și ucisă. Vasile, primarul, tatăl Irinei, a fost tor­turat și înjun­ghiat. Teodor, învățătorul sa­tului, a fost chinuit îndelung, iar la sfârșit, deca­pitat și capul i-a fost pus între picioare. Așa au fost găsite sfin­tele lui moaște.
După ce au săvârșit îngrozitoarele crime, turcii au aruncat mănăstirea în aer.
În noaptea următoare, câțiva creștini din sat, împreună cu un preot bătrân, au îngropat tru­purile mucenicilor. Pe Sf. Rafael l-au în­mor­­mân­tat înăuntrul bisericii dărâmate, iar pe ceilalți, în curte.

6. La plinirea vremii
A fost voia Domnului ca sfintele moaște să fie aflate după aproape 500 de ani, iar desco­perirea lor să se facă chiar sub îndru­marea sfinților mucenici. Ei s-au arătat în vise sau vedenii unor oameni credincioși cărora le-au des­­coperit mucenicia lor, dar și unde tre­buiau să sape ca să găsească urme ale sfintei mă­năs­tiri. Dintre obiectele desco­perite se pot aminti: un en­­golpion înfățișând pe Hristos Pantocrator, care a fost găsit sub pardoseala vechii biserici, și o pe­cete patriar­hală, cu icoana Maicii Dom­nului pe o parte și icoana Ar­hanghelului Mihail pe cea­laltă parte, desco­perită în mormântul Sf. Nicolae.

7. Ascultarea
Creștinii care s-au învrednicit să fie unelte ale tainei de pe colina Karyes au fost oameni cu multă credință și smerenie. Ei au înțeles că sfinții sunt înaintașii noștri și călăuzele noastre spre Hristos. Acestor oameni le-a fost încercată cre­dința și ascultarea, pentru că, în 1961, sfinții le-au cerut credincioșilor să dă­râme
biserica pe care cu atâta dragoste și efort o zidiseră cu nu­mai doi ani înainte. Cum să dărâme biserica în care atâtea minuni se petrecuseră? Nu este oare înșelare de la cel viclean? Acestea și alte întrebări fră­mân­tau clerul și credincioșii. Decizia întârzia.

8. Dărâmarea bisericii
Între ianuarie și aprilie 1961, însăși Maica Domnului, Împărăteasa cerului și a pămân­tului, s-a arătat în vis mai multor per­soane care se stră­duiseră pentru construcția bisericii. Lup­taseră cu autoritățile, înfrun­ta­seră împotri­virea necredin­cioșilor, dar dra­gostea lor se opunea ascultării. Cu multă blândețe, Stăpâna îngerilor și a oa­me­nilor le-a spus: „Icoana este înăuntru în altar, sub bi­serică”. Toți credeau că este vorba despre icoana Maicii Domnului. Ctitorul și constructorul bisericii, Anghel Rallis, a luat dureroasa hotărâre zicând: „Dacă este voia lui Dumnezeu să o dărâmăm ca să se afle icoana, eu o voi zidi din nou”.La 5 mai 1961 s-a făcut ultima priveghere în mica bisericuță de pe colina Karyes; s-au cântat diferite tropare, paraclisul și acatistul Maicii Dom­­nului. La miezul nopții s-au auzit multe zgomote înăbușite, biserica s-a zguduit în întregime, iar de undeva de sub altar se auzea foarte clar un plâns îndurerat ca de copil. În timp ce această bisericuță se dărâma, ală­turi s-a ridicat alta din lemn. Rugăciunea nu trebuia întreruptă. Săpăturile făcute exact în locul indicat în vise de Sf. Muceniță Irina au condus la descoperirea unei icoane din aur cu Prea­slăvitul chip al lui Iisus Pantocrator. De pe acest engolpion, chipul Mântuitorului emană în jurul lui atâta bunătate, atâta lumină și iertare!

9. Alte făclii vii
Sf. Rafael a povestit mai multor persoane că acest loc a mai fost scăldat de un val de sânge mucenicesc. În vechime, pe colina Ka­ryes fusese o mănăstire de călugărițe. La 11 mai 1235, mă­năstirea a fost jefuită de pirați sângeroși. Stareța Olimpia, monahia Eufrosina și alte călugărițe au fost supuse unor chinuri înfricoșătoare. Sf. Mu­ceniță Eufrosina a fost spânzurată de un copac și apoi a fost făcută făclie vie. Sfintei Mucenițe Olimpia i-au ars trupul cu lumânări aprinse, apoi, cu un fier în­roșit în foc, i-au străpuns capul de la o ureche la cealaltă. La sfârșit, au țintuit-o în cuie pe o ușă cu care a și fost îngropată. Moaștele Sf. Olimpia se află astăzi în Mănăstirea „Sf. Rafael” din Thermi.

10. Altă minune
Când s-a găsit mormântul Sf. Olimpia, au fost găsite și cuiele cu care a fost pironită. Unul dintre aceste cuie a fost luat de o femeie evla­vioasă și păstrat cu multă grijă. Acest obiect care fusese cândva unealtă a crimei era acum acoperit de mir binemirositor care niciodată nu se ter­mina. Un monah a aflat aceasta și l-a cerut spunând: „Dă-mi cuiul să însemnez cu el în chipul crucii ochii surorii mele care este în primejdie să orbească și se află la spital pentru operație”. Mi­nunea s-a săvârșit: ochii bolna­vei s-au vindecat. S-au mai deschis și ochii duhovnicești ai multora din cei care, privind, nu vedeau.

11. Aflarea agheasmei
Atât cât au durat săpăturile, sfinții au vorbit în vise sau vedenii despre agheasma mănăstirii. Se cunoștea că aceasta se afla în spatele altarului într-o galerie. Într-un vis, Sfân­­tul Rafael a arătat un măslin bătrân și a spus: „Aici să săpați, exact sub el, nici la dreapta, nici la stânga”. Galeria de agheasmă a fost descoperită la data de 13 iunie 1961, la exact un an după descoperirea moaștelor Sf. Mu­cenic Nicolae. Agheasma s-a aflat la mai mult de doi metri adâncime; izvora continuu din stâncă. Prima vindecare cu această agheasmă s-a făcut imediat după descoperire. Mama cre­din­cioasă a unui copil bolnav de osteomie­­lită s-a rugat Maicii Domnului și sfinților de pe colina Karyes, a crezut și Dumnezeu i-a vindecat copilul. De atunci agheasma curge și tămăduirile curg.

12. Sfaturile Sfinților
a) Nu lăsați sufletul să rătăcească în ma­terie, în lucrurile stricăcioase ale lumii. Viața nu are nici o valoare, dacă nu ne îngrijim de suflet. Prin urmare, nu vă lăsați duși în ră­tăcire, căci astfel vă pierdeți sufletul.
b) Calea lui Hristos este cu multe necazuri și suferințe.
c) Printre îndatoririle voastre de creștini este și aceea de a-i iubi pe semeni și de a-i ierta mereu. Dacă faceți acest lucru, vă veți umple de bucurie și de sănătate sufletească și trupească.
d) Întotdeauna cereți Creatorului să vă ierte. El știe toate faptele și gândurile cele ascunse pe care oamenii nu le mărturisesc, probabil din ru­șine sau din lipsă de tărie în a spune adevărul.
e) Noi îi vindecăm pe cei care cred în noi și se apropie de noi cu credință.
f) Sufletul milostiv iubește, ajută, mân­gâie, devine părtaș la suferința aproapelui. El lucrează pentru răspândirea Evangheliei, mâ­nat fiind de dragostea sa față de cel păcătos.
g) Fericit este omul care urmează învă­țătura lui Hristos. El este fericit în această viață vre­melnică și în viața de după moarte, căci sufletul nu piere la moarte, ci continuă să existe.

13. Actuala mănăstire
În toamna anului 1961 au început lucrările de construcție a Mănăstirii Sfântului Rafael. Slujba din noaptea de Înviere și din marțea luminată din anul 1963 au fost prăznuite cu multă solem­nitate în biserica nouă. Mănăs­tirea are Para­clisul Agheasmei și o biserică pe două nivele: jos se află moaștele Sf. Mucenici Nicolae și Irina, iar în biserica de sus se află moaștele Sf. Mu­cenic Rafael. Deasupra lo­cului unde se găsesc moaștele Sf. Rafael se află o icoană din mozaic a sfântului; cei care cu cre­dință își lipesc urechea de această icoană pot auzi deslușit cântări dum­nezeiești, de undeva din afara lumii materiale, cântări care nu se pot descrie, fiindcă nu avem mijloace, nici termeni de comparație. În biserica de jos se săvârșește zilnic Sfânta Liturghie. Sta­reța mă­năstirii a spus unor pelerini: „Aici se săvârșesc zilnic minuni”.

14. O concluzie, pentru unii nouă
Un bărbat care a muncit la săpăturile de la Karyes, care l-a văzut pe Sf. Mc. Rafael în vise, dar și în stare de veghe, a spus: „Nu mă mai preocupă dacă voi mai trăi cinci zile sau o sută de ani. Este unul și același lucru, deoarece sunt sigur că viața noastră se continuă după moarte”. Pentru noi, creștinii, important este cum va fi exis­tența noastră de după această viață. La aceasta, cu lacrimi cugeta și Sf. Efrem Sirul: „Oare ce ne va întâmpina pe noi după despărțirea sufletului de trup?”.

15. „Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Lui” (Ps. 67,36)
Celor care L-au preamărit pe pământ, Dum­­nezeu le revarsă din belșug daruri cerești și-i face vrednici de a săvârși minuni. Sfinții ne întăresc credința noastră în Înviere și ne în­deamnă ca, prin pocăință și fapte bune, să lucrăm pentru învierea sufletelor noastre din moartea păcatului.
Pe sfinții mucenici ai lui Hristos, pe dum­nezeiescul Rafael, pe vrednicul Nicolae, îm­preună cu fecioara Irina, mijlocitorii noștri, cu cântări să îi mărim.

SursE:
http://www.doxologia.ro/vietile-sfintilor/viata-sfintilor-mucenici-rafael-nicolae-irina
http://www.agios-rafael.org/
http://full-of-grace-and-truth.blogspot.com/

Hristos A Inviat!

Domnul nostru Iisus Hristos să vă dăruiască bucurie în inimi, lumină în suflete și sănătate în trupuri!

Cu dragoste în Mîntuitorul Cel înviat a treia zi,
matușka Eufemia