Duminica Sfintei Cruci

În a treia duminică a Postului Mare am participat la Taina Sfîntului Maslu. Din dragostea sfîntă a părintelui Teofil şi a părintelui stareţ Ilarion de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus ne-am împărtăşit de bucuria slujbei tămăduitoare a Maslului şi ne-am închinat la mai multe sfinte moaşte, odoare care pot fi cinstite ori de cîte ori avem prilejul şi bucuria de a ajunge acolo. De asemenea, părintele Teofil a propovăduit credincioşilor braşoveni despre „puterea tămăduitoare” pe care o are Sfînta Cruce în viaţa noastră şi despre statornicia, răbdarea şi credinţa pe care trebuie să le creştem întru noi, ca să devenim mădulare vii ale Bisericii.

Mîntuieşte, Doamne, poporul Tău si binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte si cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău! (Troparul Inălţării Sfintei Cruci)

Sfîntul Ierarh Nectarie Taumaturgul

În a doua Duminică din Postul Naşterii Domnului al anului 2007, în ziua în care se face prăznuirea Sfintei Mari Mucenice Ecaterina şi a Sfîntului Mare Mucenic Mercurie, am mai avut o mare bucurie: întîlnirea cu Sfîntul Ierarh Nectarie. Prin dragostea Sfîntului, dar şi a părintelui egumen Matei de la schitul Şinca Veche, o parte din moaştele acestui sfînt tămăduitor au fost aduse spre închinare şi spre cinstire la Biserica vierii mele.

Pe steaua cea nouă şi strălucitoare a Ortodoxiei, pe cel ce este al Bisericii nou zid de apărare, cu bucurie în inimi să îl laudam. Căci slăvit fiind de lucrarea Duhului, izvorăşte tămăduiri şi har bogat. Pentru aceea îi strigăm: bucură-te, Părinte Nectarie! (Condacul 1 din Acatistul Sfîntului Ierarh Nectarie Taumaturgul)

Sarbatoarea Sfintului Mare Mucenic Mina, 11 noiembrie 2007

În 11 noiembrie Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfântul Mare Martir Mina. El provenea din Egipt şi a fost ostaş în armata romană în timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximian.

Deoarece nu putea să vadă pe semenii lui închinându-se la idoli, a plecat pentru o vreme în munţii din zona cetăţii Cotuanului, unde s-a rugat şi a postit. Întărit duhovniceşte, a coborât apoi din munţi în cetate şi a început să-L mărturisească pe Hristos chiar în timpul unei petreceri idoleşti. Pentru că a avut îndrăzneala aceasta, a fost supus unor chinuri greu de închipuit pentru noi astăzi: a fost bătut cu vine de bou, spânzurat pe lemn şi cu unghii de fier strujit, i-au frecat rănile cu petece de păr, a fost ars pe tot trupul, l-au târât pe cârlige şi cuie de fier, a fost bătut cu vergi de plumb şi, în sfârşit, i-au tăiat capul cu sabia şi i-au ars cu făclii trupul. Prin pronia lui Dumnezeu, credincioşii au luat părţi din moaştele Sfântului, le-au uns cu aromate, le-au dus în Egipt şi le-au pus într-un loc unde mai târziu au ridicat o Biserică în numele lui. Prin minunile Sfântului Mina se arată ajutorul şi sprijinul pe care îl oferă celor care pierd bani, celor care pierd obiecte, în recuperarea vieţilor umane, celor care au bunuri împrumutate şi nu le pot recupera. Aşadar, putem să spunem că sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Mina din acest an reprezintă un bun prilej să ne rugăm lui Dumnezeu să înmulţească darurile Sale cele bogate şi să ne dăruiască bună sporire duhovnicească „în oraşul acesta, în ţara aceasta şi în toată lumea Ta”.

Biserica Ortodoxă din Noua, ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Mina, prin preoţii slujitori, Părintele Simion Cibian şi Părintele Cornel Toma, şi credincioşii ei, vă invită să participaţi la sărbătoarea prilejuită de pomenirea acestui sfânt, după următorul program:

Sâmbătă, 10 noiembrie 2007 – ora 18:00 – Slujba Vecerniei, Litie, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina.

Duminică, 11 noiembrie 2007 – ora 8:30 – Utrenie, Sfânta Liturghie, Slujba de pomenire a ctitorilor Bisericii.
Imnele liturgice din cadrul Sfintei Liturghii vor fi psalmodiate de grupul de muzică bizantină „IKONIS”, condus de protopsaltul Radu Pustiu.

Cuviosul părinte Serafim Rose

Părintele Serafim Rose (1934-1982), cu numele de mirean Eugene Dennis Rose, este primul chip de părinte cu care voi începe prezentarea săptămînală a ciclului de articole “Mărturisitori Contemporani ai Ortodoxiei”. El s-a născut în California, într-o familie de protestanţi. A absolvit cursurile colegiului Pomona din zona Los Angeles-ului, iar mai apoi şi-a dat master-ul în limba chineză (dialectul mandarin) la Universitatea California din Berkeley. A fost influenţat de scrierile lui Allan Watts – s-a iniţiat în zen-budism, de învăţatul chinez Gi-ming Shien, taoist, cel mai mare sinolog din SUA din acea vreme – care îl va îndruma pe căile cunoaşterii limbii şi dialectelor chinezeşti, ca şi a spiritualităţii chinezeşti tradiţionale adevărate şi de gânditorul Rene Guenon – care a susţinut că relativizarea adevărului duce la distrugerea vechilor tradiţii spirituale şi, prin aceasta, la distrugerea societăţii şi a omului ca persoană. Apropierea de Hristos şi de Ortodoxie s-a petrecut treptat şi firesc, iar convertirea a fost totală şi de netăgăduit, toate lucrările şi textele lui o confirmă din plin. "Adevărul nu era doar o idee abstractă, căutată şi cunoscută de către minte, ci era ceva personal - chiar o Persoană - căutată şi iubită de către inimă. Şi astfel l-am întâlnit pe Hristos." Părintele Serafim a fost numit de către arhiepiscopul Antonie al San Francisco drept “primul podvijnik (drept-luptător) american”. Creştinismul pe care a reuşit să îl trăiască a fost unul autentic, la măsura sfinţilor primelor veacuri, sfinţi vieţuitori în pustiurile geografice din Palestina, Egipt sau Siria. Părintele Serafim Rose mărturisea : "Când am vizitat o biserică ortodoxă, a fost doar ca să văd o altă tradiţie. Însă, când am intrat pentru prima dată într-o biserică ortodoxă (una rusească, în San Francisco), ceva mi s-a întâmplat, ceva ce nu mai trăisem într-un templu budist sau în alt templu oriental; ceva îmi rostea în inimă că sunt acasă, că întreaga mea căutare luase sfârşit." A renunţat la tot confortul pe care îl presupune tehnica modernă şi a trăit simplitatea umană pînă la limită, în muntele Platina din California. A reuşit să plămădească duhovniceşte mădulare vii ale Dumnezeului Celui Viu în acest ţinut american, însetat de frumuseţea şi adîncimea Ortodoxiei. De asemenea, a fost fondatorul periodicului « Orthodox Word », al Frăţiei Sfîntului Gherman din Alaska şi al Mănăstirii Ortodoxe din Platina. A avut bucuria de a-l cunoaşte şi de a fi unul dintre ucenicii duhovniceşti ai sfîntului Ioan Maximovici. Povăţuirea sa constantă era: "Osîndeşte-te. Nu-ţi căuta niciodată îndreptăţiri. Dacă trebuie, sau dacă crezi că trebuie, îngăduie-ţi o slăbiciune, iar apoi asigură-te că o recunoşti ca fiind o slăbiciune, şi un pacat. Dar, priveşte la greşelile tale şi nu-ţi osîndi fratele!" Unul dintre fii duhovniceşti ai părintelui Serafim, monahul Lavrentie, mărturiseşte că în timpul ultimei părţi a vieţii sale, părintele a insistat mai ales pe nevoia de atenţie duhovnicească (trezvie), în pregătirea luptelor ce vor veni. Se pare că avea o înainte-cunoaştere a vremurilor apocaliptice ce ne aşteaptă. Mesajul său a fost transmis în extrem de cunoscuta frază: "E mult mai tîrziu decît îţi închipui", frază care are menirea de a ne responsabiliza, de a ne trezi conştiinţa în faptele, vorbele şi gîndurile rele pe care le nutrim faţă de semenii noştrii. « Cît despre fatalismul celor ce cred că omul trebuie să fie rob al „duhului vremurilor”, acesta este dezaprobat de experienţa fiecărui creştin vrednic de numele său, căci viaţa creştină nu este altceva decît o luptă împotriva duhului fiecărui veac, de dragul veşniciei… Compromisul creştin în gîndire şi în vorbă, precum şi nepăsarea în faptă, au deschis calea către izbînda puterilor absurdului, ale Satanei, ale Antihristului. Veacul actual al absurdităţii este dreapta răsplată a creştinilor ce nu au reuşit să fie creştini… Este inutil, de fapt, mai corect, este absurd a vorbi despre reformarea societăţii, despre schimbarea cursului istoriei, despre ajungerea într-un veac dincolo de absurditate, dacă nu Îl avem pe Hristos în inimile noastre; iar dacă Îl avem pe Hristos în inimile noastre, nimic altceva nu mai contează ». (“Subhumanity: The Philosophy of the Absurd” [Subumanitatea: Filosofia absurdului] în The Orthodox Word, Platina, sept.-oct. 1982). Un alt ucenic de-al părintelui, ieromonahul Ambrozie, aminteşte că părintele Serafim a fost şi primul cărturar patristic autentic de limbă engleză. « Creştinul ortodox de astăzi este copleşit să deschidă Cartea Minunilor Sfîntului Grigorie din Tours şi să afle acolo acel lucru după care tînjeşte sufletul său în această lume mecanicistă, lipsită de suflet; află acea cale creştină a mîntuirii pe care o cunoaşte din slujbele ortodoxe, din Vieţile Sfinţilor, din scrierile patristice, dar care este atît de absentă astăzi, chiar şi printre cei mai buni "creştini" contemporani, cei ce încep să se întrebe dacă nu cumva cineva este nebun, sau o fosilă a istoriei, fiindcă continuă să creadă şi să simtă aşa cum a crezut şi a simtit Biserica dintotdeauna. Una este a recunoaşte adevărul intelectual al creştinismului ortodox; dar cum îl poate trăi cineva, atunci cînd se găseşte într-o asemenea nepotrivire cu vremurile? Iar apoi acel cineva îl citeşte pe Sfîntul Grigorie şi află că tot acest adevăr ortodox este profund normal, că societăţi întregi erau odată întemeiate pe el, că [astăzi] este necredinţă şi creştinism "renovat", care sunt profund anormale, şi nu creştinism ortodox, fiind moştenirea şi creaţia Apusului însuşi care este pustiit de mult timp, de pe vremea cînd s-a despărţit de una şi singura Biserică a lui Hristos, pierzînd astfel cheia către "taina" care nedumereşte cărturarii moderni - "secretul" adevăratului creştinism, care trebuie abordat cu o inimă rîvnitoare şi credincioasă, şi nu cu detaşarea rece a necredinţei moderne, ce nu este firească omului, ci este o anomalie a istoriei ». (Introducere la "Vita Patrum" a Sfîntului Grigorie din Tours, 1988)

Deşi nu este canonizat, părintele Serafim este venerat ca sfânt de numeroşi credincioşi ortodocşi din Statele Unite ale Americii, din Rusia, Grecia şi România. “Ca un credincios nevoitor al Sfîntului Gherman/ ai înflorit ca o roză duhovnicească în Platina/ ca un luminător al Ortodoxiei în America/ scrierile tale aduc nădejde întregii lumi/ învăţîndu-ne pe noi credinţa cea adevărată/ o, cuvioase Serafime/ roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!” (Troparul sfîntului părintelui nostru, cuviosul Serafim din Platina)

Eufemia Toma

Articol publicat în Suplimentul Religios Ortodox al ziarului "Bună Ziua Braşov", în 17 mai 2008

Sfîntul Ioan Botezătorul - 24 Iunie

Acesta este mărturisit de Hristos mai mare decât toţi cei născuţi din femei, şi mai mult de prooroc, care a săltat în pântecele maicii sale, şi a propovăduit oamenilor venirea Mântuitorului nostru, şi a mers mai înainte la iad, ca să binevestească învierea. Acesta a fost fecior al lui Zaharia, arhiereul şi al Elisabetei, cea stearpă, fiind născut din făgăduinţă. Acesta a dezlegat tăcerea tatălui său, când s-a născut, şi a umplut toată lumea de bucurie. Drept aceea şi îngerii astăzi se bucură cu oamenii, şi toată lumea este plină de bucurie şi de veselie. Şi se face soborul lui în sfânta sa casă de rugăciune, ce este în Forachia.

Viaţa

Sfântul Ioan, Înainte-mergătorul şi Botezătorul Domnului a primit de la însuşi Domnul Hristos mărturia că el era cel mai mare dintre toţi oamenii născuţi din femeie şi cel dintâi între Proroci. Pe când încă se afla în pântecele maicii sale, sfânta Elisabeta, el a tresărit de bucurie în preajma lui Mesia pe care îl purta în ea Prea Sfântă Maica Domnului, venită în vinzită la verişoara ei (Luca 1, 39-54). La maturitate, el, "de care lumea nu era vrednică" (cf. Evrei 11, 38), s-a retras în pustiu, acoperit cu o haină din păr de cămilă şi încins cu o curea de piele (aceasta semnificând stăpânirea tuturor pornirilor trupeşti). Regăsind, ca un nou Adam, starea de armonie a firii noastre create pentru a se dedica numai lui Dumnezeu, el se hrănea cu lăcuste conservate în miere salbatică, şi îşi ţinea în contemplare mintea netulburată de grijile acestei lumi.

În anul 15 al domniei cezarului Tiberiu (anul 29), Ioan, când a auzit Cuvântul lui Dumnezeu în pustie, s-a dus în regiunea Iordanului, pentru a predica pocainţa către mulţimile care veneau la el, atrase de viaţa sa îngerească. El îi boteza în apele Iordanului în semn de curăţire de păcatele lor, şi pentru a-i pregăti să îl primească pe Mântuitorul; îi îndruma să facă mai curând roade vrednice de pocainţă, decât să se laude că sunt fiii lui Avraam. Reluând cuvintele prorocului Isaia, el le spunea :

Un glas strigă: "În pustiu gătiţi calea Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru. Toată valea să se umple şi tot muntele şi dealul să se plece; şi să fie cele strâmbe, drepte şi cele colţuroase, căi netede. Şi se va arăta slava Domnului şi tot trupul o va vedea căci gura Domnului a grăit".(Isaia 40, 3-5).

Pentru că poporul se întreba dacă nu cumva era el Mântuitorul aşteptat de atâtea generaţii, Ioan le spune: "Eu vă botez cu apă, dar vine altul mai mare decât mine, El vă va boteza cu foc şi cu Duh Sfânt".

Curaţenia sa şi dragostea sa pentru feciorie erau într-atât de mari încât a fost socotit vrednic nu doar de a-l vedea pe Mântuitor, al cărui Înainte-mergător a fost să fie, ci chiar să Îl boteze în Iordan ("ca să se plinească dreptatea") şi să fie martorul descoperirii Sfintei Treimi cu acest prilej (de acest moment facem pomenire la Teofanie, 6 ianuarie).

Sfântul Ioan medita fără încetare la Cuvântul lui Dumnezeu şi le considera pe toate ale acestei lumi ca fără valoare faţă de Legea dumnezeiească, a cărei desăvârşită întruchipare era viaţa sa. De aceea nu se temea să adreseze reproşuri aspre lui Irod Antipa, tetrarhul Galileii, om lipsit de ruşine şi dezmăţat care, contrar Legii, se căsătorise cu Irodiada, soţia fratelui său Filip pe când acesta din urmă era încă în viaţă şi avusese cu ea o fată, Salomeea. Făcîndu-se mijlocitorul constiintei înveterate a pescarului, Profetul îi vorbea în numele lui Dumnezeu : "Nu iti este ingaduit sa ai ca sotie pe femeia fratelui tau". De aceea Irodiana nutrea in ea o ranchiuna puternica impotriva lui Ioan si voia sa il omoare ; era insa impiedicata de Irod care il proteja, ca barbat drept si sfânt, dar mai ales pentru ca se temea de poporul pe care il cinstea ca pe un trimis al lui Dumnezeu. In cele din urma Irodiada cea perfida isi atinse scopul si facu astfel incit Profetul sa fie dus la inchisoare in fortareata din Macheronte. Cind fu aniversarea zilei de nastere a regelui, in apropierea Pastilor, acesta invita pe notabilii regatului sau la un mare ospat, in timpul caruia toti se dedara imbuibarii si betiei. Salomeea dansa cu voluptate in fata mesenilor acestui banchet al slavei desarte, si ea placu privirii desfrânate a tatalui sau care ii jura sa ii dea ca recompensa orice i-ar cere, chiar de-ar fi jumatate din regatul sau. La sfatul mamei sale, tânara ceru sa ii fie adus imediat pe un platou capul lui Ioan Botezatorul. Regele se simti incurcat, dar din cauza juramântului sau, si pentru a nu-si pierde onoarea in fata invitatilor, se decise sa il omoare pe Cel Drept. Sentita fu pe loc executata, un soldat ii taie capul Sfintului Ioan in inchisoare si il aduse imediat, inca sângerând, pe un platou, in sala de ospat care adresa in tacere reprosul sau fata de slabiciunea criminala a regelui. Salomeea prezenta mamei sale trofeul, cu aerul de a spune : "Manânca, o, mama, trupul celui care a trait ca unul fara trup, si bea sângele lui. Aceasta limba care nu inceta sa ne faca reprosuri va tacea de-acum pentru totdeauna".

Ucenicii Sfântului venira sa ii ia trupul si mersera sa il ingroape in Sevastia apoi se dusera sa il instiinteze pe Mântuitorul Iisus. Abia mult mai târziu Moastele Sfântului Ioan au fost regasite in mod miraculor, pentru a raspândi harul asupra credinciosilor care li se inchina.

Acest act sângeros pare sa fi fost ingaduit de Dumnezeu pentru ca, dupa ce a fost Inaintemergatorul lui Hristos pe pamânt, Sfântul Ioan Botezatorul sa fie de asemenea in imparatia mortilor si sa mearga sa instiinteze pe mortii cei drepti de speranta in Mântuire, venirea apropiata a lui Mesia care trebuia sa sparga prin Cruce portile si inchizatorile Iadului.

Prin viata precum si prin moartea sa, Inaintemergatorul ramâne de asemenea pentru toti crestinii un profet si un stapânitor al vietii spirituale. Prin comportamentul sau ireprosabil, el ii invata sa lupte pâna la moarte impotriva pacatului, nu numai pentru respectul dreptatii si ascultarea Legii lui Dumnezeu dar si pentru a inainta in virtute si curatia inimii. Orice constiinta cizelata prin meditarea asupra Legii lui Dumnezeu se aseamana deci cu Inaintemergatorul si croieste "caile Domnului" in sufletul care se caieste, pentru a-i da cunoasterea Mântuirii (cf. Luca 1:76).

Prăznuirile Sfântului Ioan Botezătorul

Biserica Ortodoxă are şase zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul. În ordine calendaristică, cu începutul anului bisericesc (1 septembrie):

• 23 septembrie - Zămislirea sfântului Ioan Botezătorul
• 7 ianuarie - Soborul sfântului prooroc, înaintemergătorului şi botezătorului Ioan (a doua zi după Teofanie, 6 ianuarie)
• 24 februarie - Întâia şi a doua aflare a Capului Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan
• 25 mai - A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul
• 24 iunie - Naşterea sfântului Ioan Botezătorul
• 29 august - Tăierea capului Înaintemergătorului

Moaşte

• St. Demetrios Church, Neo Phaleron, Pireu
• Benaki Museum, Atena
• Topkapi Museum, Constatinopol
• Umayyad Mosque în Damascus, Siria
• Mănăstirea Cetinje, Muntenegru (righ palm)

sursa:
http://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_Botez%C4%83torul

Sfîntul Mare Mucenic Mina - 11 Noiembrie

CONDAC

Folositor si ajutator mare te-ai aratat lumii in primejdii, Mucenice, ca pe multi ai izbavit de pagube: furii urmarind, pierderile departandu-le si celor ce alearga la tine cu credinta, implinind cererea lor; pentru aceasta te rugam, fii milostiv si noua care iti cantam: Bucura-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-patimitorule!

Viaţa

Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Maximian şi era din Egipt, ostindu-se în cohorta ce se chema Rutalia sub Arghirisc în Cotianiul Frigiei Salutariei. Nesuferind ca să vadă cinstirea cea rătăcită a idolilor, s-a suit în munte şi s-a curăţit pe sine cu postiri şi cu rugăciuni. Şi întărindu-se de ajuns şi aprinzându-i-se sufletul cu dumnezeiescul dor către Hristos, s-a pogorât din munte şi, stând în mijlocul închinătorilor la idoli, a propovăduit pe Hristos. Pentru aceea a fost dat la chinuri: i s-a frecat trupul cu târsini şi a fost ars de foc şi târât fără milă peste ciulini, de i-a spart trupul, în urma cărora şi-a primit sfârşitul prin sabie.

Din minunile Sfântului Mina

Mergând odată un creştin ca să se închine în biserica acestui Sfânt Mina, a găzduit la o casă de străini; iar stăpânul acelei case, cunoscând că găzduitul avea bani în sânul său, s-a sculat în miezul nopţii şi l-a omorât. Apoi tăindu-l bucăţi le-a pus într-o coşniţă şi a ascuns-o în cămara sa cea mai dinăuntru, aşteptând ca să se facă ziuă. În vreme ce ucigaşul se afla în nevoinţă şi în îngrijorare, cum şi unde şi când să se ducă să ascundă părţile celui ucis, ca să nu-l înţeleagă cineva, iată i s-a arătat lui Sfântul Mina, călare în chip de ostaş şi cercetându-l ce s-a făcut cu străinul care găzduise acolo; iar ucigaşul adeverea că nu ştie nimic. Atunci sfântul, pogorându-se de pe cal, a intrat înăuntrul casei celei mai ascunse şi, aflând coşniţa şi scoţând-o, s-a uitat la ucigaş cu o căutătură grozavă şi sălbatică şi i-a zis: "Cine este acesta?" Iar ucigaşul de frică, fără de glas şi ca un uluit făcându-se, s-a aruncat pe sineşi jalnică cădere la picioarele sfântului. Iar sfântul, punând la loc toate membrele ucisului şi făcând rugăciune, a înviat mortul şi i-a zis lui: "Dă laudă lui Dumnezeu". Iar mortul, ridicându-se ca din somn şi cugetând cele ce a pătimit de la cel ce-l găzduise şi cum a câştigat viaţa a doua oară, a slăvit pe Dumnezeu; iar mulţimea se închina ostaşului ce se arătase şi care-l înviase. Şi după ce s-a ridicat de jos ucigaşul, a luat sfântul banii de la el şi i-a dat omului pe care-l înviase, zicându-i: "Du-te frate în calea ta. Şi, întorcându-se către ucigaş, l-a bătut precum i se cădea, apoi, sfătuindu-l, şi pe lângă acestea iertând greşeala lui şi făcând rugăciune pentru dânsul, a încălecat calul şi s-a făcut nevăzut.

Alt creştin bogat s-a făgăduit să facă sfântului un disc de argint. Deci mergând la argintar, i-a zis să facă două discuri şi pe unul să scrie numele sfântului, iar pe celalalt numele său. Şi după ce le-a făcut pe amândouă, fiindcă discul sfântului se părea mai strălucitor şi mai plăcut, creştinul acela a oprit discul sfântului pentru sine, uitând de scrierea numelui sfântului. Şi s-a întâmplat să facă călătorie pe mare. Deci pe când cina, a adus sluga la masă discul sfântului plin de bucate, iar acel nesimţit şi neevlavios creştin mânca din bucatele cele din disc fără sfială şi fără cucernicie. Deci după ce s-a ridicat masă, a luat sluga discul ca să-l spele în mare, dar discul, alunecând din mâinile slugii, a căzut în adâncul marii. După aceea sluga înspăimântându-se şi mult temându-se, încă şi cu totul amorţind şi buimăcindu-se, a căzut şi el în mare. Stăpânul său văzând acestea, se tânguia, zicând: "Vai mie, ticălosul! căci dorind discul sfântului, pe lângă disc mi-am pierdut şi sluga. Ci Ţie, Doamne, dau făgăduinţa aceasta, că de voi afla numai trupul slugii mele, voi da mucenicului Tău, Sfântului Mina, împreună cu celalalt disc şi preţul discului sfântului, ce s-a cufundat în mare". Deci ieşind din caic, se uita pe ţărmurile mării, aşteptând şi nădăjduind să vadă mort trupul slugii ce-l căuta. Aşadar, acolo unde privea el cu sârguinţă, o, minune!, a văzut pe sluga sa vie ieşind din mare şi ţinând în mâinile sale discul sfântului. Deci văzându-l pe el s-a spăimântat stăpânul şi a strigat cu mare glas propovăduind minunea sfântului. Iar cei ce erau în caic au ieşit toţi afară şi, văzând pe slugă că ţinea în mâini discul, s-au minunat mult şi au slăvit pe Dumnezeu. Şi-l întrebau cum a scăpat din mare. Iar sluga le povestea, zicând: "Îndată ce am căzut în mare, a venit un om frumos şi alţi doi împreună şi m-au apucat şi, umblând împreună cu mine, ieri şi astăzi am venit până aicea.

Şi o femeie oarecare, silita fiind de către oarecine spre amestecare de ruşine, s-a dus la sfântul şi a cerut ajutorul sfântului, care nu a trecut-o cu vederea, căci, pilduind pe cel ce o silnicea, nevătămată a păzit femeia: acela, legându-şi calul de piciorul său, silea pe femeie. Iar calul, sălbăticindu-se împotriva stăpânului său, nu numai l-a împiedicat pe el de la nelegiuita faptă, ci şi l-a târât pe el pe pământ, neoprindu-se până ce nu a ajuns la biserica sfântului. Şi acolo cu mare glas necheza, încât pe mulţi oameni i-a făcut să iasă afară şi să vadă. Căci sărbătoare fiind atuncea, mulţime de oameni se adunase la biserică. Deci cel ce a pătimit aceasta, văzând adunarea poporului şi calul său care şi mai mult se sălbăticea, şi simţindu-se fără nici un ajutor de la nimeni, temându-se ca nu cumva să sufere ceva mai rău de la calul său, fără să se ruşineze şi-a mărturisit înaintea tuturor păcatul şi îndată calul s-a liniştit şi a stat îmblânzit. Iar călăreţul dezlegându-se a intrat în biserica sfântului şi căzând la pământ se ruga lui ca să nu fie încă mai mult pedepsit.

Un şchiop oarecând şi o femeie mută stăruind în biserica sfântului împreună cu alţii mulţi spre a se vindeca, la miezul nopţii toţi fiind cuprinşi de somn, s-a arătat sfântul şi a zis şchiopului: "Du-te acum când este linişte şi apucă-te de haina femeii mute şi te vei vindeca"; iar el ducându-se şi apucând-o de haină, aceea tulburându-se a strigat, bătându-şi joc oarecum de şchiop şi s-a vindecat dezlegându-i-se limba, iar şchiopul, ruşinându-se, îndată s-a sculat şi a început să fugă. Şi înţelegând amândoi minunea ce s-a făcut, au slăvit pe Dumnezeu.

Un evreu oarecare, având prieten pe un creştin, când pleca în călătorie undeva departe, de multe ori lăsa la creştin mulţi bani. Lăsând acestuia oarecând o pungă cu cinci sute de monede, cugeta creştinul în inima sa ca să tăgăduiască amanetul, ceea ce a şi făcut prin faptă. Căci venind evreul şi cerându-şi banii după obiceiul lor, creştinul n-a voit să-i dea, zicându-i: "Tu această dată n-ai lăsat nimic la mine; de ce ceri de la mine?" Iar evreul, auzind aceasta fără de nădejde, s-a tulburat cu totul; iar mai pe urmă, venindu-şi întru sine, a zis către creştin: "Fiindcă nimeni n-a văzut când ţi-am dat banii, jurământul să dezlege pricina noastră, şi cerea ca prin sfântul să se vădească care este mincinosul". Deci, cu învoire s-au dus amândoi la biserica Sfântului Mina, şi îndată creştinul a făcut jurământ şi susţinea tăgăduirea amanetului. Şi după jurământ, au ieşit amândoi din biserică şi şi-au încălecat caii. Iar calul creştinului mergea cu neorânduială şi se sălbăticea împotriva stăpânului său şi, muşcând zăbala, îngrozea că va pricinui amara moarte călăreţului; şi deodată l-a aruncat jos la pământ, însă nu i-a vătămat trupul, ci şi-a pierdut numai basmaua, împreună cu o cheie şi cu pecetea lui cea de aur. Apoi iarăşi încălecând, mergea împreună cu evreul, care nesuferind paguba se întristă foarte pe cale şi ofta din adâncul inimii. Atunci creştinul zice către evreu: "O prietene, fiindcă locul acesta este potrivit, să ne pogorâm de pe cai şi să mâncăm pâine". Iar după ce a început să mănânce, iată după puţin vede creştinul pe sluga sa venind şi ţinând cu o mână punga evreului şi cu cealaltă cheia împreună cu basmaua sa; pe care văzându-le s-a înspăimântat. Şi a zis către slugă: "Ce este aceasta?" Iar sluga a răspuns: "Un ins oarecare înfricoşător a venit la stăpâna mea şi, dându-i ei cheia împreună cu basmaua ta, a zis către dânsa: "Cu mare grăbire trimite punga evreului ca să nu se primejduiască bărbatul tău". Şi iată luând-o am venit către tine după poruncă". Atunci evreul s-a umplut de bucurie şi s-a întors împreună cu creştinul la sfântul. Şi evreul se ruga ca să fie botezat ca cel ce a fost însuşi văzător la acest fel de minune. Iar creştinul cerea să ia iertare pentru că a mâniat pe Dumnezeu prin jurământ mincinos. Deci amândoi primind precum au cerut, unul botezul şi celalalt iertare, s-au întors la ale lor bucurându-se.

Prăznuirile Sfîntului Mare Mucenic Mina

Biserica Ortodoxă are o zi de cinstire pentru Sfîntul Mina :

· 11 noiembrie – tăierea capului Sfîntului Mare Mucenic Mina

Moaşte

· Biserica coptă a Sfîntului Mare Mucenic Mina din Alexandria, Egipt

· Biserica Sfîntului Mare Mucenic Mina din Bucureşti

• Biserica Mitropolitana din Heraklion, Creta

sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage11Nov.shtml

Biserica unde din mila lui Dumnezeu viez

Biserica Ortodoxă din cartierul Noua – Braşov, este închinată Sfîntului Ioan Botezătorul şi Sfîntului Mare Mucenic Mina.