Părintele Teofil: Oameni și flori

Am bucuria să vă anunț că a fost creat un blog în memoria Părintelui TEOFIL:

http://parinteleteofil.wordpress.com/

Mulțumesc celor care se ostenesc pentru ca scrierile Părintelui să fie transmise către inimile și mințile noastre!

De vă e dor de Părintele, vizitați blogul. Sau citiți rîndurile de mai jos.

Post cu pace și cu sănătate!

mat.E.

(…) De ziua mea, am primit multe flori. Unii dintre credincioşii care s-au gândit la mine au soco­tit că îşi pot arăta simţămintele lor calde şi limpezi pentru mine prin flori. Se obişnuieşte ca la o împrejurare de felul acesta să se ofere flori. (…) Floarea este ceva ce ne aduce aminte de frumuseţe. Cel care oferă floarea oferă ceva din frumuseţea sufletului său şi vrea să înfrumuseţeze, să adauge ceva la frumuse­ţea celui care primeşte floarea, celui care primeşte flori.

De fiecare dată când am primit o floare sau mai multe flori de ziua mea sau cu alte prilejuri, m-am gândit să le ducem înaintea lui Dumnezeu. (…) Lui Dumnezeu I se cuvine tot ce este frumos, tot ce este bun în această lume, pentru că „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorând de la Părintele luminilor” (lacob 1, 17). Asta o ştim de la Sfântul Apostol lacob, a scris-o el în Epistola sa Sobornicească, dar o rostim şi noi în rugăciune, la fiecare Sfântă Liturghie, în Rugăciunea Amvonului când, adresându-ne lui Dumnezeu, zicem: „Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorând de la Tine, Părintele luminilor”.

Florile au darul lor. Florile sunt ceva ce nu poate fi comparat cu altceva. E ceva unic, o floare e ceva unic. Şi asta ne aduce aminte nouă că şi noi suntem ceva unic în lumea aceasta (…) Aşa că este o legătură între flori şi noi. Florile sunt unice prin rosturile lor de a înfrumuseţa lumea aceasta, pământul acesta. Şi aşa sun­tem şi noi. Şi noi avem destinaţia aceasta de la Dumne­zeu, să înfrumuseţăm pământul. Să aducem ceva din cer pe pământ. Să înmulţim ceea ce este frumos. Să înflorim şi noi ca florile. Să înflorim aşa cum înfloresc florile, fără să ştie pentru cine înfloresc. O floare, prin firea ei, înflo­reşte. Există prin firea ei. Ea nu are cum să gândească, să se realizeze pe sine, ca să fie pentru cineva anume. Şi, bineînţeles, pentru că vine de la Dumnezeu, pentru că Dumnezeu face tot ce e frumos în lumea aceasta, floarea adaugă ceva la frumuseţea lumii şi, mai ales, îi desfată pe cei la care ajunge (…)

Este o floare care odinioară se numea Floarea Regi­nei, poate se numeşte şi acuma de către mulţi, iar într-o vreme se numea Floare de Colţ. E acelaşi lucru. Ea creşte pe munte. Creşte în locuri la care se ajunge greu şi, de aceea, este ceva ce se vede de către puţini şi s-ar putea întâmpla să nu ajungă nimeni la Floarea de Colţ, la Floarea Reginei, în anumite locuri, şi ea totuşi înfloreşte, pentru că e în firea ei să înflorească, pentru că aşa a lăsat-o

Dum­nezeu. Iar când ajunge cineva totuşi la ea, înseamnă că a înflorit şi pentru acela care o vede şi care o culege. Aşa trebuie să fim şi noi. Fiind noi ceva unic, trebuie să avem şi noi ceva din gingăşia florii. De altfel şi florile sunt de mai multe feluri. Gândiţi-vă la un bujor, de pildă, e aşa, cu o floare mare, o floare mirositoare, plăcută, parcă ar vrea să spună ceva despre măreţia lui Dumnezeu prin mărimea ei, prin mirosul ei. Sunt, însă, şi flori plăpânde. Gândiţi-vă, de exemplu, la ghiocei, la brânduşi, la muscele, gândiţi-vă la viorele. Cât sunt de plăpânde, cât sunt de mici şi totuşi, cât de minunat miros. Şi mai ales în buchet, când aduni mai multe la un loc, au un miros mai puternic. Te desfată! Pen­tru că aşa a vrut Dumnezeu. Ei, dacă noi ne asemănăm cu florile, şi noi trebuie să fim aşa. Şi noi trebuie să aducem ceva nou în lumea aceasta, ceva care să se realizeze prin noi. Să oferim oamenilor din jurul nostru ceva din ceea ce purtăm sau am putea să purtăm în sufletul nostru. Florile aduc bucurie. Să aducem şi noi bucurie. Florile aduc gin­găşie. Să aducem şi noi gingăşie. Florile cele plăpânde ne îndeamnă cumva la smerenie. Să avem şi noi smere­nie. Florile care sunt mai mari spun ceva despre măreţia lui Dumnezeu. Să spunem şi noi ceva despre măreţia lui Dumnezeu. Florile mirositoare îşi revarsă mirosul. Să avem şi noi miros de bună mireasmă duhovniceacă. Să ofe­rim ceva din sufletul nostru când, cu darul lui Dumnezeu, putem să oferim şi florile pe care le-am primit de la alţii, şi le aducem lui Dumnezeu şi zicem cumva, ca la Sfînta Liturghie: Doamne, îţi aduc ale Tale dintru ale Tale. De ce? Pentru că ceea ce ofer eu, ceea ce-Ţi ofer eu Ţie, acum, Tu mi-ai dat. Floarea nu-i creată de mine. Mi-au dat-o prie­tenii mei. Mi-au dat-o cei care mă iubesc. Floarea aceasta mi-au dat-o cei care mă cinstesc. Şi eu, Doamne, le-am primit pe toate acestea şi acum Ţi le ofer Ţie, odată cu sufletul meu, odată cu inima mea. Primeşte-le pe ele cum m-ai primi pe mine (Epistola către Filimon)… să înfloresc şi eu ca florile pentru cei din jurul meu, să aduc şi eu un spor de bucurie, un spor de mulţumire, să nu fiu ca buruienile pe care le smulg oamenii pentru că n-au treabă cu ele, ci să fiu ca florile pe care le iubesc oamenii, pe care le oferă oamenii, pe care le primesc oamenii, pe care le sădesc oamenii, pe care le seamănă oamenii, ca să fie mai multă bucurie, ca să fie mai multă frumuseţe în lumea aceasta.

Astfel de gânduri mi-au venit în minte acum când ne pregătim pentru Sfânta Spovedanie şi când ar trebui să spunem dacă suntem ca florile, dacă oferim ceva pentru binele altora, când ar trebui să spunem dacă suntem deli­caţi, dacă suntem sau nu suntem gingaşi, când ar trebui să spunem dacă înmulţim binele sau nu-l înmulţim, dacă avem conştiinţa că am putea să fim sau chiar suntem ca florile şi, din această situaţie, să aducem mai mult bine în lumea aceasta. Pentru că am fost creaţi ca să înmulţim binele, am fost creaţi ca să fim şi noi ca florile, bineînţeles oameni fiind şi nu numai flori, am fost creaţi ca să învăţăm de la flori să fim curaţi, să fim luminaţi, am fost creaţi să ne bucurăm de ceea ce oferă Dumnezeu în lumea aceasta prin florile care cresc, dar şi prin ceea ce aducem noi, din sufletul nostru, spre mărirea lui Dumnezeu, aşa cum aduc florile, şi spre desfătarea noastră. Amin.

(Oameni şi flori, Arhimandritul Teofil Părăian, selecţii din vol. Gândiţi frumos, Ed.Teognost, Cluj-Napoca 2006)

SursA: http://parinteleteofil.wordpress.com/2014/03/03/oameni-si-flori/

Înregistrarea audio a celor două zile dedicate părintelui TEOFIL la Timişoara

În prima zi, 4 mai, au participat (în ordinea din înregistrare):

- PS Paisie Lugojanul
- IPS Iosif (Franţa)
- Grupul vocal Kinonia - Episcopia Severinului
- Pr. prof. dr. Konstantinos Karaisaridis (Tesalonic, Grecia)
- înregistrare audio cu P. Teofil cântând "Cuvine-se cu adevărat"

http://dl.transfer.ro/transfer_ro-05may-acc9311f537898e.zip

În cea de a doua zi, 5 mai, au participat (în ordinea din înregistrare):

- Cristian Curte (redactor şef al revistei Lumea monahilor)
- înregistrare video cu P.Teofil - cuvântare despre relaţia dintre ştiinţă şi credinţă
- PS Sofian Braşoveanul (Germania)
- dr. Costion Nicolescu (teolog şi cercetător la Muzeul Ţăranului Român)
- Alexandra Muscă şi Theodor Alexandru Rădulescu

http://dl.transfer.ro/transfer_ro-06may-3fc83c41ba011.zip

Dragă Mădălina, mulţumesc pentru mesaj!

Veniti de luati bucurie din invatatura parintelui TEOFIL

COMUNICAT DE PRESĂ

Veniţi de luaţi bucurie
4-5 mai 2011
Timişoara

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timişoarei organizează în perioada 4-5 mai 2011 manifestarea intitulată
„Veniţi de luaţi bucurie”, închinată Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian (3 martie 1929 - 29 octombrie 2009), unul dintre cei mai mari duhovnici contemporani care a marcat puternic viaţa religioasă după 1990 prin exemplul vieţii, prin predicile, conferinţele şi scrierile sale.

Manifestarea din acest an îşi propune să facă cunoscută unui larg auditoriu, învăţătura şi personalitatea duhovnicească a Părintelui Teofil, cu ajutorul unor distinşi invitaţi, ierarhi si personalităţi teologice care vor aborda unele din cele mai importante teme ziditoare de suflet din spiritualitatea sa.

Sesiunile conferinţelor vor avea loc în Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" şi vor fi deschise de către Preasfinţitul Episcop Paisie Lugojanul, cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Nicolae, miercuri, 4 Mai 2011.
Joi, 5 Mai 2011, participanţii la manifestare vor săvârşi Sfânta Liturghie urmată de slujba de pomenire, în Catedrala mitropolitană “Sfinţii Trei Ierarhi”, iar răspunsurile vor fi date de corul psaltic “Kinonia” al Episcopiei Severinului dirijat de către Părintele ahidiacon Adrian Maziliţa.

Programul manifestării:

Miercuri 4 mai 2011
ora 18 Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş”

Tema: Bucuria Învierii, ospăţul cel veşnic al Ortodoxiei
Înaltpreasfinţitul Mitropolit Iosif - Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale, Franţa
Tema: Aspecte liturgice în viaţa şi învăţătura arhimandritului Teofil Părăian
Preot Profesor Dr. Konstantinos Karaisaridis - Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Aristotel”, Tesalonic

Joi 5 mai 2011
Ora 7:30 Catedrala mitropolitană, Sfânta Liturghie arhierească, urmată de slujba de pomenire

Ora 12:00 Verinsajul Expozitiei de fotografie “De dragul Părintelui Teofil, Muzeul de Artă, P-ţa Unirii, Timişoara

Ora 18:00 Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş"

Tema: Să luam aminte! – trăim social în religie sau religios în societate?
Preasfinţitul Episcop Sofian Braşoveanul, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
Tema: Gândiţi frumos!... Podoabe de gând ale ortodoxiei
Dr. Costion Nicolescu, Cercetător la Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti

Expoziţia de fotografie
Editura Teognost din Cluj-Napoca în colaborare cu Muzeul de Artă din Timişoara şi Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus organizează în perioada 5-15 mai 2011 expoziţia de fotografie intitulată „De dragul Părintelui Teofil”.

Dedicată Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian, expoziţia cuprinde fotografii vechi din colecţia Mănăstirii Brâncoveanu, precum şi fotografii recente realizate de Dorin Berian, Ioan Gînscă, Ovidiu Man, Ovidiu Muraru, Horea Preja, Andrei Rosetti, Pantelimon Şuşnea şi Serafim Vuc.
Expoziţia va mai cuprinde texte reprezentative din cuvântările părintelui precum şi un panou interactiv pe care vizitatorii vor putea expune fotografii personale cu Părintele Teofil.
Acest proiect a debutat la Cluj-Napoca în 3 martie (ziua de naştere a părintelui Teofil) în Catacomba Librăriei Humanitas.

Curatorul expoziţiei: preot Ioan Gînscă
Program de vizitare: Marţi-Duminică: 10.00-18.00. Luni: închis
Pentru alte informaţii vă invităm să vizitaţi: www.dedragulparinteluiteofil.ro

fotografii de la prohodirea părintelui Teofil - 31 octombrie 2009 (2)

fotografii de la prohodirea părintelui Teofil - 31 octombrie 2009 (1)

IN MEMORIAM - PĂRINTELE TEOFIL de părintele Cornel Toma

Optimismul şi maximalismul pascal sau Despre bucuria creştină

În tradiţia duhovnicească ortodoxă din România secolului XX există un spectru complex al orientărilor şi curentelor duhovniceşti. În acest cadru teologic şi spiritual, părintele Teofil este un reprezentant al creştinismului, desăvârşit sub forma bucuriei creştine, a optimismului creştin şi a maximalismului pascal.

Dacă părintele Cleopa accentua problema păcatului şi a pedepselor iadului în faţa credincioşilor, părintele Paisie Olaru le vorbea oamenilor despre frumuseţile raiului prin imnul :"Hai la rai, hai la rai /cu căruţa cu doi cai", părintele Teofil de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus abordează cea de a treia formă a motivaţiei de a fi creştin: bucuria sau fericirea de a fi creştin. Părintele Teofil evidenţiază latura pozitivă a creştinismului: bucuria, iubirea, pacea, frumuseţea, unirea cu Dumnezeu sau un creştinism debarasat de motivaţiile palide ale logicii umane, de a scăpa de răul temporal sau veşnic şi de a dobândi binele - fie ca recompensă temporală, fie ca recompensă veşnică.

"- Cum reuşiţi să fiţi mereu bucuros?
- Aşa-mi ţâpă dinăuntru! Dragă, bucuria mea se bazează şi pe credinţa mea. Eu de exemplu, sunt foarte pozitiv în felul de a vedea lucrurile.... . Eu nu mă prea gândesc la pedepsele lui Dumnezeu, ci totdeauna mă gândesc la bunătatea lui Dumnezeu, la iubirea lui Dumnezeu. De aceea, să ştiţi că mie nu mi-e frică de faptul că n-o să ajung în rai. Nu! De ce nu mi-e frică? Nu că fac bine nişte lucruri care mă îndreptăţesc să ajung în rai. Nu! Dar sunt sigur că Dumnezeu n-are pe nimeni de pierdut".

Pentru părintele Teofil a fi creştin înseamnă a te bucura necontenit de Dumnezeu, înseamnă a te bucura de Maica Domnului, de Sfinţii Lui, de lucrurile Lui, de oameni şi de întreaga creaţie. A fi creştin înseamnă a trăi mereu starea de Înviere, înseamnă să faci din fiecare zi şi clipă un Paşte şi să transformi viaţa într-o bucurie veşnică, în întâlnirea şi petrecerea cu Dumnezeu şi cu oamenii. A fi creştin înseamnă să fii responsabil şi fericit pentru că poţi să-ţi îndeplineşti destinul ca om. Fiecare creştin trebuie să fie un om fericit şi este cu adevărat fericit, atunci când s-a întâlnit cu Dumnezeu şi când rămâne în legătură cu Dumnezeu.

Una din trăsăturile fundamentale ale optimismului creştin al părintelui Teofil constă în realismul duhovnicesc sau în echilibrul spiritual pe care îl are faţă de credinţa şi vieţuirea creştină. Sfântul Grigorie de Nyssa spune că a fi creştin înseamnă să mergi ca pe sfoară. Alţi Sfinţi Părinţi spun că, creştinismul înseamnă calea de mijloc, care este calea împărătească. La părintele Teofil se observă un echilibru spiritual uimitor în evitarea extremelor spirituale, prin îmbinarea iconomiei cu acrivia şi prin aplicarea doctrinei Bisericii faţă de realităţile lumii moderne, dar mai ales prin dragostea dostoievskiană de a salva, de a mântui pe om.

În toate cazurile părintele oferă soluţii reale, clare şi însoţite de mult tact şi folos duhovnicesc: "Cândva, când eram student la Teologie, Mitropolitul Bălan m-a întrebat pe mine: Tu eşti optimist sau pesimist? Eu i-am zis că-s realist. Am găsit o formulă. Ştii, ca şi cum îl întrebi pe un copil un lucru şi el te surprinde cu răspunsul pe care nu îl ai tu în vedere – Al cui eşti tu, al lui tata sau al lui mama? Şi el zice – Al amândurora. Aşa că eu am găsit formula aceasta, că sunt realist. Mitropolitul a zis că nu se poate, că trebuie să fii sau optimist, sau pesimist. Adevărul este că, totuşi, eu am rămas la ideea aceasta: că sunt realist".

În acest sens, părintele Teofil observă că în spiritualitatea românească a secolului XX fiecare duhovnic contemporan are o orientare diferită şi aduce ceva nou sau specific şi, astfel, îmbogăţeşte şi înnoieşte spiritualitatea ortodoxă. Aceste direcţii, orientări, curente, şcoli de duhovnicie sunt diferite sau cu un specific aparte, dar nu se opun, nu se exclud, ci se completează, se îmbogăţesc reciproc într-un consens al duhovnicilor. De pildă, şi în Tradiţia patristică, Părinţii Bisericii interpretează diferit o problemă biblică, o neînţelegere teologică sau o chestiune morală, deoarece fiecare Părinte surprinde o latură, o semnificaţie aparte a bogăţiei teologiei, dar contribuţia specifică a Părinţilor se bazează pe consensul patristic. Astfel, şi printre duhovnicii contemporani din România se poate vorbi despre o orientare specifică sau diferită, dar bazată pe consens sau pe reguli duhovniceşti recunoscute şi acceptate de către toţi.

"Altfel gândeşte părintele Arsenie Papacioc, altfel gândeşte părintele Cleopa, altfel gândeşte altul şi altul, decât gândesc eu. Bineînţeles că eu nu mă pot desfiinţa pe mine însumi, să spun că trebuie să gândesc ca părintele Cleopa, că trebuie să gândesc ca părintele Papacioc, căci numai aşa e bine".

În tradiţia ortodoxă filocalică, orientarea specifică duhovnicească nu se baza întodeauna pe o relaţie imitativă între duhovnic şi ucenic. Fiecare om este diferit ca persoană, existenţă şi destin faţă de ceilalţi oameni. A învăţa creştinismul de la un duhovnic nu înseamnă numai o copiere sau o imitare formală, ci şi o dezvoltare şi o nuanţare, o aplicare a teologiei şi spiritualităţii duhovnicului, precum şi a şcolii de duhovnicie. Părintele Teofil a învăţat bucuria de la duhovnicul său, părintele Serafim Popescu, numit şi ,,părintele bucuriei”. Cu toate acestea, bucuria părintelui Teofil primeşte alte nuanţe, alte semnificaţii şi alte conotaţii. De altfel, în orice orientare duhovnicească există diferenţe de gândire, de trăire şi de mărturisire între duhovnic şi ucenic.

"Când era părintele Serafim la noi la mănăstire, Dumnezeu să-l odihnească, uneori nu ne potriveam într-o anumită chestiune şi eu ziceam: - Părinte, dacă ne-am potrivi, ar fi aici doi Serafimi şi dacă nu ne potrivim, sunt doi, adică un Serafim şi un Teofil. Ce vreţi să fie, doi Serafimi sau un Serafim şi un Teofil? Şi asta e realitatea, adică fiecare gândim cum gândim, bineînţeles că ne ţinem totuşi de o rânduială, de o direcţie, dar sunt şi nişte lucruri pe care poate le vedem altfel”.

Veşnică pomenire, iubite părinte Teofil!

În ultimele zile de suferinţă, părintele Teofil avea acelaşi optimism şi maximalism pascal. A rămas un părinte al bucuriei, chiar şi în faţa morţii. Parafrazîndu-l pe Sfîntul Ioan Scărarul spunea - într-o altă formă- "Nu pot să mă văd mort în sicriu, ci doar viu". Mai spunea şi că va pleca la Domnul pentru că "de aceea a făcut Dumnezeu raiul, ca să îl umple cu cei ce Îl iubesc". Iar cînd încercam să îl încurajez şi îi spuneam că va fi bine, îmi răspundea "Oricum sînt bine, deoarece cu Hristos, fie aici sau dincolo, întotdeauna sîntem bine".

De astăzi, comunitatea noastră ortodoxă, pe care de multe ori a întărit-o cu rugăciune şi cu cuvînt ziditor, îl va purta în rugăciunile Sfintei Liturghii şi îl va avea ca mijlocitor şi solitor înaintea Domnului bucuriei, în latura cea cerească a celor drepţi şi sfinţi din Biserica lui Hristos.

Odihnească-se în pace, părintele nostru şi al bucuriei celei veşnice!

Părintele Cornel Toma

Duminica a doua din Marele Post sau a Sfîntului Grigorie Palama

Chiar dacă au trecut 2 săptămîni de cînd părintele Teofil, iubitorul de Dumnezeu, a împlinit 80 de ani, abia astăzi am reuşit să îl sărbătorim şi noi, aşa cum se cuvine, prin rugăciune şi prin cinstire. La sfîrşitul Tainei Sfîntului Maslu credincioşii i-au cîntat părintelui La Mulţi Ani!, iar părintele ne-a binecuvîntat cu binecuvîntare sfîntă şi cu iubire părintească.

din nou despre manastirea Sambata de Sus sau manastirea ctitorita de familia domnitorului martir Brancoveanu

Mănăstirea Sâmbăta de Sus este în sărbătoare. Ieri a sărbătorit hramul "Adormirii Maicii Domnului" şi astăzi îi cinsteşte pe sfinţii martiti Brîncoveni. Ca şi în alţi ani, creştinii ortodocşi din Ţara Făgăraşului, Ţara Bârsei şi Sibiu s-au întîlnit în comuniune şi dragoste sub acoperămîntul Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu.

Acatistul Sfinţilor Martiri Brincoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi - Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache

Sfînta Liturghie a fost oficiată la altarul de vară al Mănăstirii Sâmbăta de Sus (loc de pioasă amintire, unde părintele Arsenie Boca ţinea cuvintele de învăţătură) de Î.P.S. părinte mitropolit Laurenţiu Streza, Î.P.S. Irineu, mitropolitul Craiovei, Î.P.S. părinte mitropolit Serafim din Germania, P.S. părinte episcop vicar Paisie Lugojanul, de cel care a devenit părintele episcop vicar al Mitropoliei Ardealului, P.S. Andrei Făgărăşanul, de mulţi preoţi şi diaconi.

P.S. episcop vicar Andrei Făgărăşanul în mijlocul credincioşilor ardeleni

După sfîrşitul Sfintei Liturghii, preoţii "mai rîvnitori" - printre care s-a numărat bineînţeles şi părintele plaiurilor - părintele Teofil au rămas şi cu P.S. părinte episcop Paisie au oficiat Taina Sfîntului Maslu.

Părintele Teofil a ţinut să ne reamintească în cuvîntul de învăţătură că îndemnul Mîntuitorului "fericiţi sînt şi cei ce ascultă cuvîntul lui Dumnezeu şi îl păzesc" poate fi urmat şi îndeplinit cu ajutorul "scării fericirii" pe care o propune părintele: creştinul trebuie să fie Teopist (credincios lui Dumnezeu) - Teodul (slujitor lui Dumnezeu) - Teognost (cunoscător de Dumnezeu) -Teofor (purtător de Dumnezeu) - Teofil (iubitor de Dumnezeu) şi, în sfîrşit, Macarie (adică fericit).

Părintele nostru iubit Teofil ne-a întîmpinat cu dragoste şi cu o surpriză: o nouă carte "Fereşte-te de rău şi fă bine. Sfaturi şi îndemnuri de viaţă duhovnicească" ce cuprinde dialoguri realizate de-a lungul vremii de părintele Sabin Vodă şi a apărut la Editura Canonica, la Cluj-Napoca, în acest an.

O parte din comunitatea noastră ortodoxă cu P.S. episcop vicar Andrei Făgărăşanul

gînduri bune despre "duhovnic şi ucenic" tîlcuite de părintele Teofil Părăian

- Părinte Teofil, ce este duhovnicul si cine poate să fie duhovnic?

- Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legării si dezlegării păcatelor după Sfânta Sa Înviere, chiar în ziua Învierii Sale, zicând către ucenicii săi: "Luati Duh Sfânt! Cărora veti ierta păcatele, vor fi iertate, si cărora le veti tine, vor fi tinute" (In. 20, 22-23). Prin aceasta a împlinit Domnul Hristos o făgăduintă pe care a dat-o mai întâi Sfântului Apostol Petru, când i-a zis: "Si-ti voi da cheile împărătiei cerurilor, si oricâte vei lega pe pământ vor fi legate si în cer si oricâte vei dezlega pe pământ vor fi dezlegate si în cer" (Mt. 16, 19). Apoi, tot în Sfânta Evanghelie de la Matei avem o făgăduintă dată de Domnul Hristos ucenicilor Săi, când le-a zis la fel: "Oricâte veti lega pe pământ vor fi legate si în cer si oricâte veti dezlega pe pământ vor fi dezlegate si în cer" (Mt. 18, 18), iar făgăduinta aceasta a împlinit-o în ziua Învierii Sale. Deci, în lumea aceasta există oameni pe care Domnul Hristos i-a rânduit să fie iertători de păcate. Pentru a primi cineva iertarea păcatelor trebuie să meargă la oamenii lui Dumnezeu, hotărâti pentru iertarea păcatelor. Iar ca să poată primi iertarea păcatelor, în conditiile în care merg la duhovnic, trebuie să-si mărturisească păcatele, să se mărturisească în primul rând pe ei însisi ca păcătosi, să-si recunoască partea de vină, în aceasta făcând o dovadă că recunosc că au gresit înaintea lui Dumnezeu si că sunt vinovati înaintea lui Dumnezeu si că doresc să fie iertati de păcatele pe care le-au făcut. Preotul care primeste mărturisiri de păcate si care are puterea iertării păcatelor se numeste preot duhovnic; se numeste duhovnic, spre deosebire de preotul care nu este duhovnic si care n-are această calitate de a asculta spovedanii si de a da iertare de păcate. Duhovnicia nu se dă o dată cu hirotonia, ci se dă printr-o rânduială numită hirotesia de duhovnic. Preotul primeste puterea iertării păcatelor si primeste calitatea de ascultător de mărturisiri. Acesta este duhovnicul din punctul de vedere al dreptului bisericesc si din punctul de vedere al situatiei lui fată de cei care nu au această situatie, chiar preoti fiind.

- Părinte Teofil, de ce avem nevoie de un duhovnic, de un îndrumător în viată?

- E bine să avem duhovnic, pentru că e bine să ne verificăm cu o constiintă străină de constiinta noastră si cu o constiintă superioară constiintei noastre. Avem nevoie de un om străvăzător, un om care poate să-si dea seama de niste situatii pe care noi însine, părtinitori fiind, nu le putem sesiza si nu le putem rezolva. Si atunci e nevoie de cineva între noi si Dumnezeu, un om al lui Dumnezeu, care să ne descopere voia lui Dumnezeu, avem nevoie de un om care să asculte mărturisirile noastre, care pentru noi înseamnă si o usurare sufletească. Avem nevoie de un om care să stie mai bine decât noi ce trebuie să facem ca să înlăturăm din viata noastră cele rele si să ne întărim în cele bune. Asta însă nu înseamnă totdeauna că cel care se spovedeste are si un duhovnic. Sunt atâtia credinciosi ai nostri care nu au duhovnic, chiar dacă se spovedesc la un preot duhovnic. Adică nu au un om de care să atârne cumva, un om pe care să-l consulte în anumite situatii. Cineva care se spovedeste o singură dată pe an, cum ar fi în postul Pastelui, nu poti să zici că are duhovnic, ci s-a spovedit la un preot duhovnic. La fel cei care se spovedesc foarte rar, poate mai rar decât o dată pe an sau chiar dacă se spovedesc de două, de trei ori pe an, nu poti să zici că au duhovnic, ci au un preot la care s-au spovedit sau se pot spovedi la mai multi preoti, care au darul duhovniciei. Duhovnic ai atunci când depinzi de cel care îti este duhovnic, când ai constiinta că ai un duhovnic, când esti doritor să-i cunosti îndrumarea, când cauti îndrumare la el. În începuturile crestinismului si mai ales în începuturile monahismului, erau si călugări fără hirotonie si fără hirotesie, care erau consultati, care aveau o harismă a duhovniciei si care erau duhovnici fără să fie si dezlegători de păcate, dar aveau darul străvederii si puteau să îndrumeze nu numai pe baza unor cunostinte de viată morală, ci mai ales pe baza unei harisme de cunoastere, pe baza unei receptivităti fată de voia lui Dumnezeu care se descoperea celor care erau vrednici să aibă străvedere. Deci, pe vremea aceea, duhovnicia nu era o functie, ci era o realitate care se baza pe înainte-vedere, pe faptul că cei care aveau darul acesta erau văzători cu duhul. Or, acum duhovnicia este mai mult o functie, o situatie care, totusi, e superioară situatiei de a nu consulta pe cineva, dar nu este ceea ce ar trebui să fie sau ceea ce a fost odinioară. Credinciosii trebuie, totusi, să aibă un preot în care să se încreadă si prin constiinta căruia să aibă încredintarea că îi vorbeste Dumnezeu Însusi.

- Părinte, duhovnicul poate fi consultat sau căutat si în afara spovedaniei?

- Da, si e bine. Sunt lucruri care se spun numai la spovedanie, pentru că păcatele nu se spun, ci se spovedesc - e o vorbă care-mi place foarte mult. Duhovnicul poate fi consultat în chestiuni generale si în afară de spovedanie. Pentru că nu trebuie neapărat să creăm un cadru de spovedanie ca să rezolvăm niste chestiuni care nu trebuie rezolvate neapărat în spovedanie.

- Părinte Teofil, ce înseamnă să fii ucenic?

- Să fii ucenic înseamnă să te lasi îndrumat si modelat. Asta-i situatia de ucenic: să te pleci cu mintea, să nu stii tu mai multe decât cel care te îndrumează. Să faci ceea ce a zis Domnul Hristos: să mergi pe urmele Lui, să-l urmezi pe cel care te îndrumează. Sfântul Apostol Petru, de pildă, la Pescuirea Minunată, a zis către Domnul Hristos: "Toată noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tău arunc mreaja în mare si pentru că zici Tu" (Lc. 5, 5). Asta înseamnă să fii ucenic. De aceea a putut fi Sfântul Apostol Petru ucenic, pentru că s-a plecat cu mintea. Părintele Arsenie Boca zicea că noi avem mintea care discută cu Dumnezeu, în loc să se supună fără discutie. O astfel de minte avea Sfântul Apostol Petru la Cina cea de Taină, când a zis: "Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?" Si a auzit de la Domnul Hristos: "Ceea ce fac Eu acum tu nu întelegi, dar mai târziu vei întelege" (In. 13, 6-7). S-a împotrivit mai departe si atunci a zis Domnul Hristos: "Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine" (In. 13, 8). De unde întelegem că ucenicia este plecare de minte. Dacă nu te pleci cu mintea, dacă stii tu mai bine, dacă ai tu opinii care te scot de sub ascultarea fată de duhovnic, în cazul acesta sau duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouă.

- Părinte, ce este ascultarea de duhovnic si până unde trebuie să meargă ea?

- Ascultarea de duhovnic, într-un fel, ar trebui să fie neconditionată. Dacă stii că-ti vorbeste Dumnezeu, dacă ai constiinta că prin duhovnic îti vorbeste Dumnezeu, atunci nu mai discuti nimic si faci ce ti se spune. Acum, nici duhovnicii nu trebuie să fie pretentiosi, în sensul acesta că ce-a spus el e cuvânt din Evanghelie, ci trebuie să fie cu întelegere fată de neputinta omenească. Trebuie să aibă elasticitate, să nu fie teapăn într-o chestiune, ci să fie binevoitor, întelegător, asa cum este un părinte fată de copil. Pentru că, dacă nu l-ai câstigat dintr-o dată, s-ar putea să-l câstigi cu vremea. Si în cazul acesta trebuie să te ocupi de el, să-l tii aproape de tine, ca să-l poti ajuta mai târziu, dacă nu-l poti ajuta în clipa de fată. Numai dacă sunt niste împotriviri puternice si niste împotriviri care-l înjosesc pe duhovnic în fata credinciosului, adică, dacă credinciosul îl coboară, îl defaimă pe duhovnic, în cazul acesta el nu poate fi duhovnic pentru respectivul si îl îndrumă să se ducă si să-si găsească alt duhovnic pe care-l poate asculta, la care poate să se supună.

Interviu realizat la Mănăstirea Brâncoveanu
de la Sâmbăta de Sus, 5 octombrie 1997
http://www.nistea.com/Intampin1.html#Duhovnicul%20si

manastirea Sambata de Sus - ctitoria sfantului martir Constantin Brancoveanu

Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus este o oaza de monahism ortodox transilvanean. Aici au vietuit monahi plini de lumina, dragoste si asceza, precum parintele Arsenie Boca si parintele Serafim Popescu. Aici vietuieste parintele bucuriei, parintele Teofil. Alte date despre viata spirituala a manastirii pot fi citite aici.