Se afișează postările cu eticheta cuviosul părinte Serafim Rose. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cuviosul părinte Serafim Rose. Afișați toate postările

duminică, 24 octombrie 2010

Părintele Serafim Rose răspunde minţii omului modern

SursA FotO: Orthodoxwiki

Student: Ce părere aveţi despre speculaţiile privitoare la fiinţele de pe alte planete?
Părintele Serafim: Oamenii care caută fiinţe de pe alte planete intră în legătură cu o întreagă filosofie ocultă a vieţii care vorbeşte despre existenţa unor fiinţe superioare ce vin să ne salveze şi să ne dea ajutor, nu trebuie decît să ne prosternăm în faţa lor şi ei ne vor da puterile de care avem nevoie. În fapt, toate miturile despre fiinţe de pe alte planete corespund cu ceea ce ştim despre diavoli şi despre felul în care ei lucrează. Dacă începem să speculăm despre aceste fiinţe şi ne lăsăm cuprinşi de idei despre rase superioare de extratereştri - totul duce către diavoli. În afară de îngeri, singurul fel de fiinţe inteligente despre care ştim sînt diavolii. (p. 313)


Student: În legătură cu vrăjmăşia dintre Adam şi şarpe: aţi spus că diavolul îl pizmuia pe Adam înainte de cădere din pricina bunătăţilor revărsate asupra lui. Dar aţi mai spus şi că Adam era inferior şarpelui.

Părintele Serafim: Diavolul e superior fiindcă e fiinţă mintală. Nu e supus trupului. Trupul e un element inferior; deci el este superior. Dar omul urmează să dobîndească ceea ce diavolul a pierdut, adică Raiul şi cerul. Tocmai de aceea, pînă azi, diavolul este numai mînie. Îţi poţi închipui diavolul chiar şi după psihologia omenească. Gîndeşte-te: aveai viaţă nemuritoare şi ştiai că eşti osîndit la iad. Apoi o altă fiinţă, mai prejos de tine, nevrednică nici măcar să o scuipi, urmează să dobîndească ceea ce tu ai pierdut. Bineînţeles că vei ajunge groaznic de invidios, căci pentru tine nu există pocăinţă. Vei continua să încerci să faci tot ce este cu putinţă ca să îl aduci şi pe el în aceeaşi stare în care te afli tu.


Student: Aţi citat din Facere, acolo unde se spune că şarpele va înţepa călcîiul (Fac.3, 15). Oare astfel încearcă să ne aducă înapoi în starea în care este el - lipsit de orice nădejde? Ar fi corect să spunem că în acest fel el încearcă să ne împiedice mersul împreună cu Dumnezeu?

Părintele Serafim: Da. Se pot da multe interpretări acelei propoziţii. Înseamnă că diavolul nu are putere să facă prea mult. Dacă ar fi ridicat, atunci ar fi un duşman primejdios; ne-ar muşca peste tot.

Student: Dar dacă nu poate face mai mult, cum de e în stare să ne smulgă din orice stare şi să ne tragă în cele mai de jos?
Părintele Serafim: Dacă avem harul lui Dumnezeu şi nu cooperăm cu diavolul, nu poate; numai dacă noi înşine ne lăsăm voinţa să fie ademenită de către diavol. De fapt, noi înşine ne putem lăsa ademeniţi, aşa cum a fost Adam, chiar fără diavol. Adam putea să păcătuiască şi fără diavol, fiindcă văzuse înfăţişarea plăcută a fructului oprit şi avea deja ispita de a-l dori pentru sine peste porunca lui Dumnezeu.


Student: Poate că e o întrebare cam fără rost, dar aţi putea să spuneţi ceva despre îmblînzitorii de şerpi indieni? Este într-adevăr ciudat felul cum fac ca şerpii să se ridice, să stea drept şi aşa mai departe.

Părintele Serafim: E semnificativ faptul că se ocupă tocmai de acest fel de făpturi. Aceasta arată că, pe undeva, se lucrează cu dracii. La modul general, se poate spune şi asta.


Student: Este satana folosit ca unealtă de Dumnezeu?

Părintele Serafim: Oho! Asta-i o întrebare adîncă.

Student: Ştiţi cum Dumnezeu l-a lăsat pe satana să-l ispitească pe Iov.

Părintele Serafim: E adevărat. Noi nu credem în dualism: că există un Dumnezeu şi un diavol, şi că se luptă între ei - cum cred maniheii. Noi credem că, de fapt, Dumnezeu stăpîneşte totul; şi chiar cînd lucrurile merg împotriva Lui, le foloseşte fie pentru mai marea Lui slavă, fie spre a-i aduce pe oameni la mîntuire. Deci totul în lume se întîmplă fie pentru că Dumnezeu voieşte aşa, fie pentru că îngăduie să fie astfel, din pricina libertăţii, spre a face să se împlinească un bine şi mai mare.

Satana are o personalitate independentă, dar pe termen lung el este cel care pierde. Chiar cînd pricinuieşte un lucru înspăimîntător, precum Revoluţia Rusească, din ea ies Noii Mucenici, o cutremurătoare pildă pentru oameni. Vă puteţi închipui ce s-ar fi întîmplat cu Rusia fără Revoluţie, după cum mergeau lucrurile. Probabil că ar fi fost mai rea decît Grecia de azi - un loc înfricoşător de impregnat cu duhul lumesc, ortodox doar cu pretenţiile - însă în loc de acesta a fost pedepsită. Deci, de fapt, din Revoluţie a ieşit ceva bun, în ciuda faptului că diavolul a vrut răul. Diavolul e independent, poate face rău, dar Dumnezeu scoate întotdeauna bine pentru cei ce a căror voinţă doreşte binele.

Student: Nu-i aşa că diavolul nu poate face nimic fără îngăduinţa lui Dumnezeu?

Părintele Serafim: Nu, nu poate. Cînd spunem că diavolul a fost legat pentru o mie de ani - timpul între întîia şi a doua venire a lui Hristos - aceasta nu înseamnă că nu poate face nimic. Înseamnă că poate face doar ce îi îngăduie Dumnezeu. Cînd cineva umblă în harul lui Dumnezeu, atunci numai dacă el însuşi cade, din acela poate diavolul să-i facă ceva. Cînd avem ispite, ele sînt asemeni şarpelui ce înţeapă călcîiul: sînt ceva mărunt şi trebuie să ne dezbărăm de ele. Numai dacă ne lăsăm copleşiţi de ele cădem în deznădejde, mînie şi tot felul de păcate. Deci puterea diavolului e foarte limitată.

Student: Dar înainte de Hristos nu era aşa.

Părintele Serafim: Înainte de venirea lui Hristos, satana avea mult mai multă putere, fiindcă fiecare se închina idolilor, care erau demoniaci.


Student: Dar în întregul ansamblu al lucrurilor, totul era în planul lui Dumnezeu.

Părintele Serafim: Sigur că da, dar e un lucru foarte tainic. Totul e cuprins în plan, şi totuşi fiecare persoană este liberă să facă ceea ce doreşte în acest plan. Iar Dumnezeu scoate bunătate şi bună rînduială din toate lucrurile, indiferent cîţi demoni sau oameni doresc să facă rău. (p. 329-331)


( Din cartea Cartea Facerii, Crearea lumii şi omul începuturilor. Perspectiva creştin-ortodoxă de ieromonah Serafim Rose, Traducere de Constantin Făgeţan, Editura Sophia, Bucureşti, 2001)

vineri, 27 februarie 2009

pentru cei care îl iubesc pe blagoslovitul părinte Serafim Rose


Am primit fotografii pline de lumină şi bucurie de la mănăstirea Sfîntului Gherman din Platina (SUA). Sînt de la a 25-a pomenire a trecerii din moarte la Viaţă a părintelui nostru iubit Serafim Rose, din anul 2007. Mie mi-au înseninat ziua şi le postez ca să ne bucurăm împreună întru Domnul nostru Iisus Hristos, la acest început de post.









slujba de priveghere - sîmbătă noaptea


Sfînta Liturghie la mormîntul cuviosului Serafim - duminică dimineaţa








procesiune de întoarcere spre Biserica principală


masă în trapeză, după Sfînta Liturghie


nava Bisericii principale


pelerini adunaţi în trapeză pentru a asculta prelegeri dedicate cuviosului părinte Serafim


ieromonahul Damaschin


pauză în timpul seminarului


chilia părintelui Serafim - exterior


chilia - interior






mormîntul părintelui Serafim


pelerinii aşteaptă sosirea ierarhilor


mitropolitul Iosif este întîmpinat de pelerini


Sfînta Liturghie de luni dimineaţa. La ea au participat şi mitropolitul Iosif, episcopul Maxim şi episcopul Porfirie




stareţul Gherasim




Sfînta Proscomidie






procesiunea spre mormîntul cuviosului Serafim după săvîrşirea Sfintei Liturghii




slujba de pomenire




agapă în curtea Mănăstirii


Sursa Fotografii: OrthodoxInfo.com

luni, 26 mai 2008

Aforisme duhovniceşti - Cuviosul părinte Serafim Rose*


Despre credinţă

· „Tot omul, prin simplul fapt de a fi om, trebuie să aleagă între Dumnezeu şi sine. Tot omul, în fapt, a ales deja, căci suntem ceea ce am ales. Iar prin alegerea noastră ne vădim preferinţa pentru o Împărăţie sau alta: pentru Împărăţia lui Dumnezeu sau pentru împărăţia sinelui”.

· „Nimeni nu a căutat în chip drept Adevărul, dacă la capătul căutării sale nu L-a întâlnit- fie spre a-L primi, fie spre a-L lepăda- pe Domnul nostru Iisus Hristos. Calea, Adevărul şi Viaţa. Adevărul Care stă împotrivă lumii, ca o mustrare faţă de tot ce este lumesc”.

· „Din punct de vedere practic, cel mai bine este să nu crezi că ştii prea multe şi să primeşti cu simplitate credinţa ce îţi este transmisă”.

· „Este nevoie azi de o minte mult mai deschisă, mult mai puţin încătuşată de opinia publică, spre a începe să vezi măreţia lucrării ziditoare a lui Dumnezeu descrisă în Cartea Facerii. Sfinţii Părinţi - minţile cele mai sofisticate şi mai ştiinţifice ale vremii lor - pot fi descuietorii minţilor noastre încuiate”.

· „Trebuie să avem grijă la fiecare cuvânt, căci cu fiecare cuvânt punem în joc adevărul”.

· „Vremurile noastre cer, mai înainte de orice altceva, o lucrarea smerită şi tăcută, cu împreună-simţire şi dragoste pentru ceilalţi nevoitori pe calea vieţii duhovniceşti ortodoxe şi o adîncă hotărîre care să nu se descurajeze din pricina atmosferei nefavorabile... Dacă împlinim aceasta, chiar şi în vremurile noastre cumplite, putem avea nădejde – cu mila lui Dumnezeu – să ne mîntuim sufletele”.

Ce înseamnă a fi creştin

· „Când am devenit creştin, mi-am răstignit mintea de bunăvoie şi toate crucile pe care le port mi-au fost numai izvor de bucurie. Nu am pierdut nimic, ci am câştigat totul”.

· „Noi, cei ce voim a fi creştini, nu trebuie să aşteptăm din partea Lui nimic altceva decît răstignirea. Pentru că a fi creştin este totuna cu a fi răstignit în această vreme şi în orice vreme de cînd Hristos a venit pentru întîia dată. Doamne, dă-ne puterea de a urma calea răstignirii. Nu există nicio altă cale de a fi creştin!”

· „Nimeni nu poate fi creştin doar cu jumătate de inimă, ci numai întreg sau defel”.

· „Creştinul îşi iubeşte aproapele fiindcă vede în el pe cel zidit după chipul lui Dumnezeu, chemat la desăvârşire şi la viaţa veşnică în Dumnezeu; o astfel de dragoste nu este omenească, ci dumnezeiască, căci nu vede în om moartea pământească, ci nemurirea cerească”.

· „Multe dintre religiile orientale sunt bune până într-un punct, însă numai creştinismul îţi poate deschide cerurile...”.

· „În vremurile ce ne stau înainte diavolul se va folosi de orice prilej pentru a-i face pe adevăraţii creştini ortodocşi să se mânie unii pe alţii pentru pricini mari şi (mai cu seamă) mici. Va trebui să ne silim să nu muşcăm momeala”.

· „Auzi tu oare, creştinule ortodox al vremurilor de pe urmă? Scrierile Sfinţilor Părinţi, chiar şi acelea care se ocupă de cele mai înalte forme de vieţuire duhovnicească au fost păstrate pentru noi, astfel încît chiar atunci cînd ni s-ar părea că nu mai sînt bătrîni purtători de Dumnezeu, să avem totuşi cuvintele nerătăcite ale Sfinţilor Părinţi, care să ne călăuzească spre o vieţuire bineplăcută lui Dumnezeu şi plină de osîrdie”.

Despre Ortodoxie

· „Ortodoxia este singura Biserică a lui Hristos, singurul creştinism curat şi autentic; iar acest fapt îi obligă pe credincioşii ortodocşi ca, atunci când vorbesc altora despre Biserică, să o facă fără ocolişuri şi fără contrafaceri - bineînţeles, cu dragoste, dar mai ales cu dragoste de Adevărul dumnezeiesc”.

· „Ortodoxia confortabilă nu poate fi decât o făcătură”.

Despre suferinţă

· „Suferinţa este arătarea unei alte Împărăţii, spre care noi privim. Dacă a fi creştin ar însemna a fi „fericit” în viaţa aceasta, atunci nu am mai avea trebuinţă de Împărăţia Cerurilor”.

· „Monahismul, mucenicia, răbdarea unei boli incurabile sunt, din punct de vedere duhovnicesc, unul şi acelaşi lucru. Cere lui Dumnezeu să-ţi dea nu doar călăuzire sau ajutor, ci mucenicie, suferinţă, o cale pe care să poţi face efortul suprem, să te implici, să arzi de dorul de a sluji lui Dumnezeu”.

· Trebuie pur şi simplu să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru toate necazurile şi încercările – căci altă nădejde nu avem”.

· Răbdarea este una dintre virtuţile centrale ale vremii noastre. Fără ea, abia dacă vom putea supravieţui”.

· În viaţa duhovnicească omul începe să crească cu adevărat tocmai în condiţii aparent imposibile; atunci el trebuie să devină mai sensibil, să se gîndească mai puţin la voia proprie, să întrebe care este voia lui Dumnezeu şi să înveţe să vadă ceva mai adînc în realitatea ce ne înconjoară – şi toate acestea prin suferinţă, atît a noastră, cît şi a celorlalţi”.

· Într-adevăr, cu toţii trebuie să învăţăm şi să reînvăţăm că pretenţiile şi ideile noastre trebuie să treacă testul realităţii şi să se călească prin suferinţă”.

Sfaturi pentru preoţi

· „Cu cît ai mai multă experienţă de viaţă şi de suferinţă, cu atît vei fi mai bine pregătit pentru preoţie”.

· „Să nu te deprime gîndul că sînt oameni din parohie care se ridică împotriva ta. Dacă te-ar îndrăgi toţi, aş zice că ceva nu este în regulă, căci ar însemna că ţii seama prea mult de aşteptările oamenilor atunci cînd le dai sfaturi pastorale. Şi Hristos a fost urît şi răstignit. De ce am aştepta ca toată lumea să ne iubească aşa, dintr-o dată, dacă păşim pe urmele lui Hristos? Îngrijeşte-te numai să ai o conştiinţă pastorală curată şi nu te mai teme de ura celorlalţi, ci de ura din tine însuţi”.

· „Fie ca ispita să nu vă copleşească! Fie ca întunericul să nu vă înnegureze calea şi orice încercare va veni asupra voastră, să vă întoarceţi de îndată către Hristos, Preamilostivul nostru Dumnezeu, Care a călcat moartea şi a nimicit puterea diavolului. Rămâneţi în harul lui Hristos, iar El vă va călăuzi pe toţi către mântuire. Aduceţi-vă aminte de ţelul vieţii voastre, ziua cea pururea neînserată a Împărăţiei lui Hristos, şi veţi şti pentru ce trăiţi şi pentru ce vă nevoiţi. Hristos a înviat!”

*Selecţie de texte realizată de Eufemia Toma. Aforismele sunt preluate din cartea « Viaţa şi lucrările părintelui Serafim Rose », Ieromonahul Damaschin, traducere Constantin Făgeţan şi preot Constantin Jinga, Editura Sophia, Bucureşti, 2005. Articol apărut în Suplimentul Religios Ortodox al ziarului Bună Ziua Braşov, în 24 mai 2008

marți, 13 mai 2008

Cuviosul părinte Serafim Rose




Părintele Serafim Rose (1934-1982), cu numele de mirean Eugene Dennis Rose, este primul chip de părinte cu care voi începe prezentarea săptămînală a ciclului de articole “Mărturisitori Contemporani ai Ortodoxiei”. El s-a născut în California, într-o familie de protestanţi. A absolvit cursurile colegiului Pomona din zona Los Angeles-ului, iar mai apoi şi-a dat master-ul în limba chineză (dialectul mandarin) la Universitatea California din Berkeley. A fost influenţat de scrierile lui Allan Watts – s-a iniţiat în zen-budism, de învăţatul chinez Gi-ming Shien, taoist, cel mai mare sinolog din SUA din acea vreme – care îl va îndruma pe căile cunoaşterii limbii şi dialectelor chinezeşti, ca şi a spiritualităţii chinezeşti tradiţionale adevărate şi de gânditorul Rene Guenon – care a susţinut că relativizarea adevărului duce la distrugerea vechilor tradiţii spirituale şi, prin aceasta, la distrugerea societăţii şi a omului ca persoană. Apropierea de Hristos şi de Ortodoxie s-a petrecut treptat şi firesc, iar convertirea a fost totală şi de netăgăduit, toate lucrările şi textele lui o confirmă din plin. "Adevărul nu era doar o idee abstractă, căutată şi cunoscută de către minte, ci era ceva personal - chiar o Persoană - căutată şi iubită de către inimă. Şi astfel l-am întâlnit pe Hristos." Părintele Serafim a fost numit de către arhiepiscopul Antonie al San Francisco drept “primul podvijnik (drept-luptător) american”. Creştinismul pe care a reuşit să îl trăiască a fost unul autentic, la măsura sfinţilor primelor veacuri, sfinţi vieţuitori în pustiurile geografice din Palestina, Egipt sau Siria. Părintele Serafim Rose mărturisea : "Când am vizitat o biserică ortodoxă, a fost doar ca să văd o altă tradiţie. Însă, când am intrat pentru prima dată într-o biserică ortodoxă (una rusească, în San Francisco), ceva mi s-a întâmplat, ceva ce nu mai trăisem într-un templu budist sau în alt templu oriental; ceva îmi rostea în inimă că sunt acasă, că întreaga mea căutare luase sfârşit." A renunţat la tot confortul pe care îl presupune tehnica modernă şi a trăit simplitatea umană pînă la limită, în muntele Platina din California. A reuşit să plămădească duhovniceşte mădulare vii ale Dumnezeului Celui Viu în acest ţinut american, însetat de frumuseţea şi adîncimea Ortodoxiei. De asemenea, a fost fondatorul periodicului « Orthodox Word », al Frăţiei Sfîntului Gherman din Alaska şi al Mănăstirii Ortodoxe din Platina. A avut bucuria de a-l cunoaşte şi de a fi unul dintre ucenicii duhovniceşti ai sfîntului Ioan Maximovici. Povăţuirea sa constantă era: "Osîndeşte-te. Nu-ţi căuta niciodată îndreptăţiri. Dacă trebuie, sau dacă crezi că trebuie, îngăduie-ţi o slăbiciune, iar apoi asigură-te că o recunoşti ca fiind o slăbiciune, şi un pacat. Dar, priveşte la greşelile tale şi nu-ţi osîndi fratele!" Unul dintre fii duhovniceşti ai părintelui Serafim, monahul Lavrentie, mărturiseşte că în timpul ultimei părţi a vieţii sale, părintele a insistat mai ales pe nevoia de atenţie duhovnicească (trezvie), în pregătirea luptelor ce vor veni. Se pare că avea o înainte-cunoaştere a vremurilor apocaliptice ce ne aşteaptă. Mesajul său a fost transmis în extrem de cunoscuta frază: "E mult mai tîrziu decît îţi închipui", frază care are menirea de a ne responsabiliza, de a ne trezi conştiinţa în faptele, vorbele şi gîndurile rele pe care le nutrim faţă de semenii noştrii. « Cît despre fatalismul celor ce cred că omul trebuie să fie rob al „duhului vremurilor”, acesta este dezaprobat de experienţa fiecărui creştin vrednic de numele său, căci viaţa creştină nu este altceva decît o luptă împotriva duhului fiecărui veac, de dragul veşniciei… Compromisul creştin în gîndire şi în vorbă, precum şi nepăsarea în faptă, au deschis calea către izbînda puterilor absurdului, ale Satanei, ale Antihristului. Veacul actual al absurdităţii este dreapta răsplată a creştinilor ce nu au reuşit să fie creştini… Este inutil, de fapt, mai corect, este absurd a vorbi despre reformarea societăţii, despre schimbarea cursului istoriei, despre ajungerea într-un veac dincolo de absurditate, dacă nu Îl avem pe Hristos în inimile noastre; iar dacă Îl avem pe Hristos în inimile noastre, nimic altceva nu mai contează ». (“Subhumanity: The Philosophy of the Absurd” [Subumanitatea: Filosofia absurdului] în The Orthodox Word, Platina, sept.-oct. 1982). Un alt ucenic de-al părintelui, ieromonahul Ambrozie, aminteşte că părintele Serafim a fost şi primul cărturar patristic autentic de limbă engleză. « Creştinul ortodox de astăzi este copleşit să deschidă Cartea Minunilor Sfîntului Grigorie din Tours şi să afle acolo acel lucru după care tînjeşte sufletul său în această lume mecanicistă, lipsită de suflet; află acea cale creştină a mîntuirii pe care o cunoaşte din slujbele ortodoxe, din Vieţile Sfinţilor, din scrierile patristice, dar care este atît de absentă astăzi, chiar şi printre cei mai buni "creştini" contemporani, cei ce încep să se întrebe dacă nu cumva cineva este nebun, sau o fosilă a istoriei, fiindcă continuă să creadă şi să simtă aşa cum a crezut şi a simtit Biserica dintotdeauna. Una este a recunoaşte adevărul intelectual al creştinismului ortodox; dar cum îl poate trăi cineva, atunci cînd se găseşte într-o asemenea nepotrivire cu vremurile? Iar apoi acel cineva îl citeşte pe Sfîntul Grigorie şi află că tot acest adevăr ortodox este profund normal, că societăţi întregi erau odată întemeiate pe el, că [astăzi] este necredinţă şi creştinism "renovat", care sunt profund anormale, şi nu creştinism ortodox, fiind moştenirea şi creaţia Apusului însuşi care este pustiit de mult timp, de pe vremea cînd s-a despărţit de una şi singura Biserică a lui Hristos, pierzînd astfel cheia către "taina" care nedumereşte cărturarii moderni - "secretul" adevăratului creştinism, care trebuie abordat cu o inimă rîvnitoare şi credincioasă, şi nu cu detaşarea rece a necredinţei moderne, ce nu este firească omului, ci este o anomalie a istoriei ». (Introducere la "Vita Patrum" a Sfîntului Grigorie din Tours, 1988)


Deşi nu este canonizat, părintele Serafim este venerat ca sfânt de numeroşi credincioşi ortodocşi din Statele Unite ale Americii, din Rusia, Grecia şi România. “Ca un credincios nevoitor al Sfîntului Gherman/ ai înflorit ca o roză duhovnicească în Platina/ ca un luminător al Ortodoxiei în America/ scrierile tale aduc nădejde întregii lumi/ învăţîndu-ne pe noi credinţa cea adevărată/ o, cuvioase Serafime/ roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!” (Troparul sfîntului părintelui nostru, cuviosul Serafim din Platina)

Eufemia Toma

Articol publicat în Suplimentul Religios Ortodox al ziarului "Bună Ziua Braşov", în 17 mai 2008