miercuri, 6 august 2008

sărbătoarea Schimbării la faţă a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos

Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L". Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte. Şi Iisus S-a apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi. Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi. (Evanghelia după Matei 17 : 1-9)

Troparul de la sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos

Schimbatu-Te-ai la fata, in munte, Hristoase Dumnezeule, aratand ucenicilor Tai slava Ta, pe cat li se putea; straluceasca si noua, pacatosilor, lumina ta cea pururea fiitoare, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Datatorule de lumina, slava Tie.

marți, 5 august 2008

manastirea ortodoxa din Valea Hozevei si sfantul Ioan Iacob Romanul/Hozevitul


Valea Hozevei

poarta de la intrarea în Mănăstire



Poarta care marchează jumătatea drumului parcurs până la Mănăstire. Drumul este foarte greu, deoarece Valea Hozevei este, de fapt, un mic deşert şi soarele este foarte puternic. Din fericire, localnicii musulmani aşteaptă pelerinii la poarta de la intrare cu măgăruşi, care în condiţiile date şi pentru persoanele mai în vîrstă, pot fi o alternativă de a ajunge la mănăstire.


Mănăstirea Ortodoxă a Sfîntului Gheorghe Hozevitul

chilii ale unor pustnici



Valea Hozevei văzută din faţa Mănăstirii

peştera în care Sfînta Tradiţie aminteşte că s-a ascuns sfîntul prooroc Ilie vreme de trei ani şi şase luni şi unde a fost hrănit de corbi (3 Regi 17: 5-6)

racla cu sfintele moaşte ale sfîntului Ioan Iacob Românul

http://www.misiune-ortodoxa.ro/download.php?view.101

http://www.univ-ovidius.ro/btcassian/SINAXAR_ORTODOX/sfinti/august/sfantul_ioan_cel_nou_de_la_neamt.htm

Sfînta Mănăstire Ortodoxă din Valea Hozevei este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Ţara Sfîntă. Ea a fost construită chiar la mijlocul drumului între Ierihon şi Ierusalim. La puţin timp după ce a fost zidită şi ctitorită de sfîntul Gheorghe, a fost cucerită de către perşi.
Sfînta Tradiţie leagă acest loc de proorocul Ilie şi de sfîntul părinte Ioachim. Aici se găseşte peştera în care s-a ascuns proorocul Ilie vreme de trei ani şi şase luni. De asemenea, Sfînta Tradiţie păstrează menţiunea că aici s-a rugat sfîntul Ioachim, tatăl Sfintei Fecioare Maria, pentru a-i fi dăruiţi copii.
Mănăstirea păstrează ca un odor de preţ sfintele moaşte ale sfîntului Ioan Iacob Românul/Hozevitul.

Surse fotografii: arhiva comunităţii ortodoxe din care fac parte şi http://impantokratoros.gr/59B0D6D5.el.aspx

gînduri bune despre "duhovnic şi ucenic" tîlcuite de părintele Teofil Părăian


- Părinte Teofil, ce este duhovnicul si cine poate să fie duhovnic?

- Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legării si dezlegării păcatelor după Sfânta Sa Înviere, chiar în ziua Învierii Sale, zicând către ucenicii săi: "Luati Duh Sfânt! Cărora veti ierta păcatele, vor fi iertate, si cărora le veti tine, vor fi tinute" (In. 20, 22-23). Prin aceasta a împlinit Domnul Hristos o făgăduintă pe care a dat-o mai întâi Sfântului Apostol Petru, când i-a zis: "Si-ti voi da cheile împărătiei cerurilor, si oricâte vei lega pe pământ vor fi legate si în cer si oricâte vei dezlega pe pământ vor fi dezlegate si în cer" (Mt. 16, 19). Apoi, tot în Sfânta Evanghelie de la Matei avem o făgăduintă dată de Domnul Hristos ucenicilor Săi, când le-a zis la fel: "Oricâte veti lega pe pământ vor fi legate si în cer si oricâte veti dezlega pe pământ vor fi dezlegate si în cer" (Mt. 18, 18), iar făgăduinta aceasta a împlinit-o în ziua Învierii Sale. Deci, în lumea aceasta există oameni pe care Domnul Hristos i-a rânduit să fie iertători de păcate. Pentru a primi cineva iertarea păcatelor trebuie să meargă la oamenii lui Dumnezeu, hotărâti pentru iertarea păcatelor. Iar ca să poată primi iertarea păcatelor, în conditiile în care merg la duhovnic, trebuie să-si mărturisească păcatele, să se mărturisească în primul rând pe ei însisi ca păcătosi, să-si recunoască partea de vină, în aceasta făcând o dovadă că recunosc că au gresit înaintea lui Dumnezeu si că sunt vinovati înaintea lui Dumnezeu si că doresc să fie iertati de păcatele pe care le-au făcut. Preotul care primeste mărturisiri de păcate si care are puterea iertării păcatelor se numeste preot duhovnic; se numeste duhovnic, spre deosebire de preotul care nu este duhovnic si care n-are această calitate de a asculta spovedanii si de a da iertare de păcate. Duhovnicia nu se dă o dată cu hirotonia, ci se dă printr-o rânduială numită hirotesia de duhovnic. Preotul primeste puterea iertării păcatelor si primeste calitatea de ascultător de mărturisiri. Acesta este duhovnicul din punctul de vedere al dreptului bisericesc si din punctul de vedere al situatiei lui fată de cei care nu au această situatie, chiar preoti fiind.

- Părinte Teofil, de ce avem nevoie de un duhovnic, de un îndrumător în viată?

- E bine să avem duhovnic, pentru că e bine să ne verificăm cu o constiintă străină de constiinta noastră si cu o constiintă superioară constiintei noastre. Avem nevoie de un om străvăzător, un om care poate să-si dea seama de niste situatii pe care noi însine, părtinitori fiind, nu le putem sesiza si nu le putem rezolva. Si atunci e nevoie de cineva între noi si Dumnezeu, un om al lui Dumnezeu, care să ne descopere voia lui Dumnezeu, avem nevoie de un om care să asculte mărturisirile noastre, care pentru noi înseamnă si o usurare sufletească. Avem nevoie de un om care să stie mai bine decât noi ce trebuie să facem ca să înlăturăm din viata noastră cele rele si să ne întărim în cele bune. Asta însă nu înseamnă totdeauna că cel care se spovedeste are si un duhovnic. Sunt atâtia credinciosi ai nostri care nu au duhovnic, chiar dacă se spovedesc la un preot duhovnic. Adică nu au un om de care să atârne cumva, un om pe care să-l consulte în anumite situatii. Cineva care se spovedeste o singură dată pe an, cum ar fi în postul Pastelui, nu poti să zici că are duhovnic, ci s-a spovedit la un preot duhovnic. La fel cei care se spovedesc foarte rar, poate mai rar decât o dată pe an sau chiar dacă se spovedesc de două, de trei ori pe an, nu poti să zici că au duhovnic, ci au un preot la care s-au spovedit sau se pot spovedi la mai multi preoti, care au darul duhovniciei. Duhovnic ai atunci când depinzi de cel care îti este duhovnic, când ai constiinta că ai un duhovnic, când esti doritor să-i cunosti îndrumarea, când cauti îndrumare la el. În începuturile crestinismului si mai ales în începuturile monahismului, erau si călugări fără hirotonie si fără hirotesie, care erau consultati, care aveau o harismă a duhovniciei si care erau duhovnici fără să fie si dezlegători de păcate, dar aveau darul străvederii si puteau să îndrumeze nu numai pe baza unor cunostinte de viată morală, ci mai ales pe baza unei harisme de cunoastere, pe baza unei receptivităti fată de voia lui Dumnezeu care se descoperea celor care erau vrednici să aibă străvedere. Deci, pe vremea aceea, duhovnicia nu era o functie, ci era o realitate care se baza pe înainte-vedere, pe faptul că cei care aveau darul acesta erau văzători cu duhul. Or, acum duhovnicia este mai mult o functie, o situatie care, totusi, e superioară situatiei de a nu consulta pe cineva, dar nu este ceea ce ar trebui să fie sau ceea ce a fost odinioară. Credinciosii trebuie, totusi, să aibă un preot în care să se încreadă si prin constiinta căruia să aibă încredintarea că îi vorbeste Dumnezeu Însusi.

- Părinte, duhovnicul poate fi consultat sau căutat si în afara spovedaniei?

- Da, si e bine. Sunt lucruri care se spun numai la spovedanie, pentru că păcatele nu se spun, ci se spovedesc - e o vorbă care-mi place foarte mult. Duhovnicul poate fi consultat în chestiuni generale si în afară de spovedanie. Pentru că nu trebuie neapărat să creăm un cadru de spovedanie ca să rezolvăm niste chestiuni care nu trebuie rezolvate neapărat în spovedanie.

- Părinte Teofil, ce înseamnă să fii ucenic?

- Să fii ucenic înseamnă să te lasi îndrumat si modelat. Asta-i situatia de ucenic: să te pleci cu mintea, să nu stii tu mai multe decât cel care te îndrumează. Să faci ceea ce a zis Domnul Hristos: să mergi pe urmele Lui, să-l urmezi pe cel care te îndrumează. Sfântul Apostol Petru, de pildă, la Pescuirea Minunată, a zis către Domnul Hristos: "Toată noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tău arunc mreaja în mare si pentru că zici Tu" (Lc. 5, 5). Asta înseamnă să fii ucenic. De aceea a putut fi Sfântul Apostol Petru ucenic, pentru că s-a plecat cu mintea. Părintele Arsenie Boca zicea că noi avem mintea care discută cu Dumnezeu, în loc să se supună fără discutie. O astfel de minte avea Sfântul Apostol Petru la Cina cea de Taină, când a zis: "Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?" Si a auzit de la Domnul Hristos: "Ceea ce fac Eu acum tu nu întelegi, dar mai târziu vei întelege" (In. 13, 6-7). S-a împotrivit mai departe si atunci a zis Domnul Hristos: "Dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu Mine" (In. 13, 8). De unde întelegem că ucenicia este plecare de minte. Dacă nu te pleci cu mintea, dacă stii tu mai bine, dacă ai tu opinii care te scot de sub ascultarea fată de duhovnic, în cazul acesta sau duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouă.

- Părinte, ce este ascultarea de duhovnic si până unde trebuie să meargă ea?

- Ascultarea de duhovnic, într-un fel, ar trebui să fie neconditionată. Dacă stii că-ti vorbeste Dumnezeu, dacă ai constiinta că prin duhovnic îti vorbeste Dumnezeu, atunci nu mai discuti nimic si faci ce ti se spune. Acum, nici duhovnicii nu trebuie să fie pretentiosi, în sensul acesta că ce-a spus el e cuvânt din Evanghelie, ci trebuie să fie cu întelegere fată de neputinta omenească. Trebuie să aibă elasticitate, să nu fie teapăn într-o chestiune, ci să fie binevoitor, întelegător, asa cum este un părinte fată de copil. Pentru că, dacă nu l-ai câstigat dintr-o dată, s-ar putea să-l câstigi cu vremea. Si în cazul acesta trebuie să te ocupi de el, să-l tii aproape de tine, ca să-l poti ajuta mai târziu, dacă nu-l poti ajuta în clipa de fată. Numai dacă sunt niste împotriviri puternice si niste împotriviri care-l înjosesc pe duhovnic în fata credinciosului, adică, dacă credinciosul îl coboară, îl defaimă pe duhovnic, în cazul acesta el nu poate fi duhovnic pentru respectivul si îl îndrumă să se ducă si să-si găsească alt duhovnic pe care-l poate asculta, la care poate să se supună.

Interviu realizat la Mănăstirea Brâncoveanu
de la Sâmbăta de Sus, 5 octombrie 1997
http://www.nistea.com/Intampin1.html#Duhovnicul%20si

luni, 4 august 2008

fragmente din conferinţa „duhovnicul şi ucenicul” susţinută de părintele Savatie Baştovoi la Cluj în anul 2005

"Intrarea în Biserică se face prin Spovedanie, prin Mărturisire, Mărturisire pe care o facem unui om ca şi noi, dar unui om pe care Dumnezeu l-a pus în faţa noastră şi pe care l-a uns cu harul Său şi i-a dat, i-a încredinţat această putere, de necuprins cu mintea, de a ierta fărădelegile noastre, de a le dezlega şi de a ne repune în legătură cu Hristos. De ce trebuie să facem această Mărturisire? De ce, mă rog, Dumnezeu are nevoie să audă din gura noastră viaţa noastră? Spun viaţa noastră, nu păcatele noastre, pentru că Spovedania nu este o simplă contabilizare şi enumerare a faptelor rele pe care le facem, ci o descoperire a sufletului nostru în complexitatea sa, în cele rele, dar şi în aspiraţiile noastre de taină care, desigur, nu sînt lipsite şi de frumuseţe şi de dorul cel Dumnezeiesc. Venim în faţa lui Dumnezeu şi ne descoperim pe noi înşine pentru că astfel răspundem lui Hristos care S-a pogorît din cer pentru a Se face cunoscut şi descoperit nouă. Hristos a zis Apostolilor, ucenicilor Săi: ”Iată, v-am numit pe voi prieteni pentru că cele pe care le-am aflat de la Tatăl Meu vi le-am descoperit vouă... V-am făcut vouă cunoscut numele Lui”. Aşadar, mai înainte de a ne descoperi noi lui Dumnezeu, de a ne mărturisi Lui, Însuşi Dumnezeu vine şi Se mărturiseşte nouă, ni Se descoperă nouă. Zice: ”Iată, toate vi le-am spus vouă, vi le-am descoperit”. De ce? Pentru că aşa este dragostea. Cînd iubim, vrem să ştim totul despre cel pe care îl iubim şi ne descoperim şi pe noi în întregime lui, voind să ne descoperim, să ne mărturisim celui iubit. Din această cauză Samson a putut fi prins în mreje, pentru că s-a mărturisit Dalilei. Ne mărturisim celor pe care îi iubim. Venim la Dumnezeu să ne descoperim pe noi înşine ca răspuns la descoperirea Sa nouă. Şi ce avem de spus noi lui Dumnezeu? Putem noi spune ca şi Hristos? „Eu sînt Viaţa, Eu sînt Calea, Eu sînt Adevărul, Eu sînt Lumina?” Nu putem. Pentru că am fi mincinoşi. Nu, Doamne, Tu eşti Adevărul, dar eu m-am îndepărtat de la Adevăr, Tu eşti Lumina, dar eu m-am întunecat, Tu eşti Calea, dar eu am rătăcit. Primeşte-mă şi fă-mă înapoi aşa cum m-ai gîndit Tu, aşa cum am fost la Tine înainte de cădere!

Toate acestea, desigur, fiecare dintre noi le poate spune lui Dumnezeu în toată vremea, în inima sa, în cămeruţa sa. Dar, iată, că este foarte important şi Biserica ne cheamă să le spunem şi unui om, nu unui om oarecare, ci duhovnicului nostru. Viaţa duhovnicească începe cu duhovnicul. Spovedania şi dezlegarea, dar mai ales harul pe care îl primim de la Dumnezeu prin duhovnic, harul de a putea lupta împotriva răului din noi, ni se dă printr-un om, harul tămăduitor, harul lucrător. Dacă Botezul este naşterea cea de sus, naşterea în Duh, Spovedania şi acest har pe care îl primim în ea, este o înnoire a Botezului, este o naştere cu adevărat şi Sfîntul Simeon Noul Teolog afirmă un cuvînt greu, dar, pînă la urmă, nu putem să nu fim de acord cu el. Sfîntul Simeon spune că naşterea duhovnicească de către duhovnic este poate mai importantă, chiar decît Botezul. Desigur, nimeni fără Botez nu ar putea fi născut de către duhovnic. Dar, dacă nu avem această naştere pentru Evanghelie, de către un părinte duhovnicesc, care să ne călăuzească la calea mîntuirii, nu putem folosi darurile primite la Botez. Sîntem ca un cămătar, sîntem ca un paznic al unei vistierii nemaipomenite, dar care a pierdut cheia. Cheia cu care noi deschidem uşa vistieriei nestricate a darurilor dumnezeieşti, pe care le primim în Sfîntul Botez, ne-o dă duhovnicul. De aceea, această legătură este început, temelie şi sfîrşit a vieţii în Biserică (...)

Realitatea pe care o descoperă Sfîntul Ignatie contemporanilor săi este că, de multe ori, ascultînd nu dobîndeşti ceea ce a dobîndea sfîntul Efrem Katonakiotul în ascultare de părintele său gheron Iosif şi nu doar că nu dobîndim harisme deosebite, ci, de multe ori, mulţi înebunesc pur şi simplu. Sfîntul Ignatie trage acest clopot şi ne cheamă la o relaţie firească, de dragoste dintre duhovnic şi ucenic, în care fiecare este conştient de măsura sa, în care duhovnicul este conştient că nu este Arsenie cel Mare, nici Pahomie şi în care ucenicul înţelege că nu este Acachie ascultătorul şi, pornind de la această constatare, încep împreună să-şi lucreze mîntuirea. Cum? Avînd înainte poruncile Mîntuitorului, avînd înainte învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi mărturisindu-şi sincer căderile şi neputinţele. Aceasta nicidecum nu cheamă la neascultare. Pentru că aceasta este o altă extremă. Ascultăm, dar nu ascultăm pentru a dobîndi harisma străvederii pe care o are duhovnicul nostru, de exemplu. Nu putem primi mai mult decît putem duce şi nu putem da mai mult decît avem. Dar, ne putem lucra mîntuirea din starea în care sîntem(...)

Aşa că, ştiind toate aceste riscuri, cu dragoste, aşa cum ascultă copilul de tatăl său, să ascultăm şi noi. Copilul se mai smiorcăie, mai primeşte două palme la fund, dar vine a două zi tot la tatăl său, fără scrîşniri şi încrîncenări prea mari, că sîntem grozavi şi sîntem sfinţi. Şi aşa cum se poartă copii cu părinţii lor, aşa să ne purtăm şi noi cu părinţii noştri duhovniceşti: cu dragoste. „Părinte, asta pot.,.. Ascultarea asta nu e bună, părinte!” „Ba e bună! Dacă avem dragoste, toate sînt bune!” Şi acestea le găsiţi şi prin Paterice şi în Vieţile Sfinte şi aşa simţim şi noi că este".

Părintele Savatie Baştovoi

sâmbătă, 2 august 2008

mutarea moastelor sfantului mucenic Stefan de la Ierusalim la Constantinopol

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august02.htm
Sfantul Mucenic Stefan a fost un evreu, prin neamul din care provenea si – in opinia unor cercetatori – a fost discipolul lui Gamaliel, rabinul care este mentionat in Faptele Apostolilor 5: 34 si 22:3. A fost primul dintre cei sapte diaconi pe care sfintii apostoli i-au ales in Ierusalim pentru a-i ajuta pe cei saraci si pentru face acte de filantropie. Fiind un om plin de credinta si de Duh Sfant, a facut multe semne si minuni pentru semenii lui. Cand a dus disputa cu evreii despre Domnul Iisus Hristos a reusit sa le spulbere cu intelepciune orice argument, asa incat nici unul dintre ei nu i-a facut fata. De aceea, a fost acuzat ca aduce blasfemii si a fost tarat pana la Sanhedrinul (adunarea) celor mai in varsta.

Iar Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor. Şi s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a libertinilor şi a cirenenilor şi a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, sfădindu-se cu Ştefan. Şi nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi a Duhului cu care el vorbea. Atunci au pus pe nişte bărbaţi să zică: L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu. Şi au întărâtat poporul şi pe bătrâni şi pe cărturari şi, năvălind asupră-i, l-au răpit şi l-au dus în sinedriu. Şi au pus martori mincinoşi, care ziceau: Acest om nu încetează a vorbi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt şi a Legii. Că l-au auzit zicând că Acest Iisus Nazarineanul va strica locul acesta şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise. Şi aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger. (Faptele Apostolilor 6 : 8-15)

Aici, plin de indrazneala, a demonstat cu texte din Scrierile Sfinte ca evreii nu au vrut sa Il recunoasca pe Iisus Hristos drept Mesia, in pofida tuturor semnelor si a minunilor pe care le-a facut. Ba, mai mult, L-au tradat si L-au omorat.

Iar ei, auzind acestea, fremătau de furie în inimile lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu! Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui. Şi scoţându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul. Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu! Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a murit. (Faptele Apostolilor 7: 54-60)


Poarta sfantului mucenic Stefan sau poarta leilor este una dintre portile prin care se intra in cetatea Ierusalimului

Mutarea sfintelor moaste ale sfantului mucenic Stafan de la Ierusalim la Constantinopol a avut loc in anul 428.

Dupa ce sfantul mucenic Stefan a fost omorat cu pietre de evrei, trupul lui sfant a fost lasat ca sa fie mancat de animale si pasari. Dupa o zi si o noapte, renumitul rabin Gamaliel a trimis oameni ca sa ridice trupul mucenicului. Gamaliel l-a inmormantat pe proprietatea lui, in mormantul lui, nu departe de Ierusalim.

In anul 415 moastele sfantului au fost descoperite in mod minunat si au fost duse la Ierusalim de catre episcopul Ioan si de catre episcopii Eutonius de Sebastia si Elefterie de Ierihon. Din acea vreme, moastele au inceput sa vindece pe multi bolnavi.

Mai tarziu, in timpul imparatului Teodosie (408-450), moastele sfinte au fost duse de la Ierusalim la Constantinopol si asezate in Biserica sfantului diacon Laurentiu (praznuit in 10 august). Cativa ani mai tarziu a fost construita o Biserica inchinata sfantului mucenic Stefan si moastele au fost aduse aici in data de 2 august.

Mana dreapta a sfantului Stefan se pastreaza in camera Serapionov a Lavrei Sfanta Treime sau Lavra sfantului Serghie de Radonej.


Surse: arhiva personală şi http://www.iconograms.org/

vineri, 1 august 2008

inceputul postului Adormirii Maicii Domnului

Rugăciune către Maica Domnului - Vasile Militaru

Prea Curată Maică, Pururea Fecioară,
Sufletul din mine nu-l lăsa să moară,
Ci revarsă, Sfântă, peste el, de sus,
Mila Ta cea mare, mila lui Iisus!…
Îngeri împrejuru-mi fă să se adune,
Să-mi arate calea către cele bune,
Să-mi îndrepte paşii pe cărarea milei,
La-nceputul nopţii, la-nceputul zilei!…
Să gonească toate duhurile rele,
Ce pândesc în drumul viţuirii mele,
Bietului meu suflet să-i dea viaţă nouă,
Să răsfrângă cerul ca un bob de rouă!…
Frânt de umilinţe, cu adânci suspine,
Sufletul la tine vine să se-nchine:
Mila Ta din ceruri peste el coboară,
Maică Prea Curată, pururea Fecioară!



Rugaciunea mea voi varsa catre Domnul si Lui ii voi spune durerile mele, ca s-a umplut sufletul meu de rautati si viata mea s-a apropiat de iad, si ca lona ma rog: "Dumnezeule, din stricaciune scoate-ma!"

Cum a mantuit de moarte si de putreziciune firea mea, care era tinuta de moarte si de putreziciune, pe Sine Insusi dandu-se spre moarte, Fecioara Preacurata, roaga-te Fiului tau si Dumnezeului nostru, sa ma izbaveasca si de rautatile vrajmasului.

Pe tine te stiu folositoare si pazitoare prea tare vietii mele, Fecioara, tu care risipesti tulburarea napastelor si izgonesti asupririle diavolilor; de aceea ma rog totdeauna: Izbaveste-ma de stricaciunea chinurilor mele. (Cantarea 6, Irmosul, paraclisul Maicii Domnului)

Ajutorului omenesc nu ne incredinta pe noi, Preasfanta Stapana, ci primeste rugaciunea robilor tai, ca nenorocirile ne cuprind si nu mai putem rabda sagetarile diavolilor; acoperamant nu ne-am agonisit nicaieri, unde sa scapam noi, pacatosii, pururea fiind biruiti; mangaiere nu avem afara de tine, Stapana lumii. Nadejdea si folositoarea credinciosilor, nu trece rugaciunile noastre, ci le fa de folos.

Nimeni din cei ce alearga la tine, nu iese rusinat, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, ci cerand dar bun, primeste daruirea catre cererea cea de folos.

Prefacerea celor scarbiti si izbavirea celor neputinciosi fiind, izbaveste pe robii tai, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, pacea celor din razboaie, linistea celor inviforati, singura folositoare a credinciosilor. (Stihiri, Paraclisul Maicii Domnului)Acatistul Maicii Domnului
Paraclisul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu

pomenirea dreptului Iosif din Arimatea

După acestea Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Iisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci a venit şi a ridicat trupul Lui. Şi a venit şi Nicodim, cel care venise la El mai înainte noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă şi aloe. Au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei. Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, şi în grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat. Deci, din pricina vinerii iudeilor, acolo L-au pus pe Iisus, pentru că mormântul era aproape. (Evanghelia dupa Ioan 19 : 38-42)

Sfanta Traditie pastreaza mentiunea ca in spatele Bisericii Sfantului Mormant se gasesc mormintele lui Iosif din Arimatea si a lui Nicodim. Intrarea in cele doua morminte
mormintele celor doi prieteni ai Mantuitorului Iisus Hristos

In tarile crestine ortodoxe, exista traditia ca membrii comunitatilor ortodoxe sa isi sarbatoreasca zilele in care sunt pomeniti sfintii ai caror nume le poarta, in loc sa sarbatoreasca zilele in care s-au nascut. Toti cei care poarta numele dupa Iosif cel Drept din Arimatea au astazi zi de sarbatoare. Fie ca acest sfant drept al Noului Testament sa ne ocroteasca pe toti !

Surse: arhiva personală şi http://www.iconograms.org/