Cînd Te-ai pogorît la moarte, Cel ce ești Viața cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorît cu strălucirea Dumnezeirii; și cînd ai înviat pe cei morți din cele de dedesubt, toate Puterile cerești au strigat: Dătătorule de viață, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
duminică, 12 ianuarie 2014
duminică, 5 ianuarie 2014
luni, 24 decembrie 2012
Hristos S-a născut! Să-L slăvim!
duminică, 15 aprilie 2012
Hristos A Inviat!
duminică, 24 aprilie 2011
sâmbătă, 26 decembrie 2009
Hristos S-a născut!
Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a născut pentru mîntuirea noastră, să vă dăruiască pace şi bucurie, sănătate şi iubire! Vă îmbrăţisez cu drag pe toţi cei care poposiţi pe acest blog, matuşka Eufemia :)
Deschideţi felicitarea aici.
duminică, 7 iunie 2009
Casa sfîntului Marcu sau foişorul Cinei Celei de Taină - locul Pogorîrii Sfîntului Duh

În Tradiţia veche a Bisericii Ortodoxe, în prima zi a Sărbătorii închinate Pogorîrii Sfîntului Duh se serba Sfînta Treime şi Biserica. Leonid Uspenski şi Vladimir Losssky amintesc în cartea "Călăuzire în lumea icoanei" că în acestă zi, în fiecare Biserică, se scotea la închinare icoana Sfintei Treimi. A doua zi se sărbătorea Pogorîrea Sfîntului Duh.
În casa sfîntului Marcu din Ierusalim - locul în care Mîntuitorul a săvîrşit Cina Cea de Taină- se păstrează pînă astăzi un copac cu trei braţe, care simbolizează cele trei persoane - Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh - ale Dumnezeului nostru.
Cel mai important şi mai vechi lăcaş creştin de închinare (secolul 2) este acest foişor. În secolul patru, pe culmea Sionului, în locul foişorului Cinei de Taină a fost construită o mare bazilică, numită Biserica Sfîntului Sion. Bazilica Sionului a fost distrusă de perşi în anul 641, apoi reconstituită de patriarhul Modest şi distrusă din nou de musulmani în anul 966. După plecarea cruciaţilor, foişorul Cinei de Taină a fost transformat de către mameluci în moschee şi timp îndelungat a fost folosit ca lăcaş de cult musulman.
Cu toate că astăzi foişorul aparţine musulmanilor, el poate fi vizitat de creştini ca loc de pelerinaj şi de rugăciune.
Surse: Leonid Uspenski şi Vladimir Losski, "Călăuzire în lumnea icoanei"
Vasilios Tzaferis, "Ghidul creştinului ortodox prin Locurile de pelerinaj ale Ţării Sfinte"





duminică, 19 aprilie 2009
Hristos a înviat!

Ton stauron Sou proskyno Christe ho Theos kai ten taphen sou doxazo Athanate kai ten anastasin sou heortazon kraugazo Soi:
Aneste ho Kyrios!
Crucii Tale mă închin, Hristoase Dumnezeule, mormîntul Tău îl slăvesc, Nemuritorule, şi Învierea Ta prăznuind strig Ţie :
A înviat Domnul!(Traducere din greacă părintele Ioan I. Ică jr.)
Fie ca în această sfîntă zi, Domnul nostru Iisus Hristos să vă lumineze inimile şi să vă întărească trupurile! Vă îmbrăţişez cu îmbrăţişare sfîntă, m.Eufemia şi casa ei
miercuri, 25 martie 2009
Nazaretul, Buna Vestire şi Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu
În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, Bunavestire a Preasfintei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria.
Iubitorul de oameni şi Milostivul Dumnezeu, Care pururea poartă de grijă neamului omenesc, întocmai ca un Părinte plin de dragoste, văzând făptura mâinilor Lui înrobită şi chinuită de diavol şi împinsă către patimile cele pline de ocară şi supusă închinării la idoli, a găsit cu cale să trimită pe Fiul Său cel Unul-Născut, pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca să mântuiască neamul omenesc din mâinile diavolului. Şi, pentru că a voit ca acest lucru să rămână ascuns nu numai de diavol, ci chiar şi de puterile cele cereşti, a încredinţat taina aceasta unuia singur dintre arhangheli, preamăritului Gavriil. Deci arhanghelul venind în cetatea Nazaret, i-a grăit ei: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Iar aceea a răspuns: Cum va fi mie aceasta? Şi el a zis: Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui preaînalt te va umbri. Iar Fecioara a grăit: Iată, roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Şi îndată cu cuvântul arhanghelului şi al ei, a zămislit în preacuratul său pântece pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, mai presus de fire, Care este Înţelepciunea şi Puterea cea ipostatică a Lui, cu umbrirea şi cu venirea asupra ei a Duhului Sfânt. De atunci s-au săvârşit, prin rânduiala lui Dumnezeu, tainele Cuvântului lui Dumnezeu, pentru mântuirea şi izbăvirea noastră. Căruia se cuvine slava şi stăpânirea în veci. Amin.
Sursa: Calendar ortodox
Nazaretul este locul de naştere al Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi al dreptului Iosif, dar şi localitatea în care Mîntuitorul Iisus Hristos şi-a petrecut anii copilăriei şi adolescenţei.
Nazaretul nu este pomenit în nici un document istoric în afară de Evanghelie.
În perioada Vechiului Legămînt aici se afla o mică aşezare.
În timpul vieţii Mîntuitorului, Nazaretul era situat lîngă un izvor şi era locuit de o comunitate mică de evrei.
În secolul patru aşezarea a fost inclusă în şirul locurilor creştine importante de pelerinaj.
În perioada bizantină existau patru locuri de pelerinaj:
1. Izvorul Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, în preajma căruia, potrivit Tradiţiei, a avut loc Buna Vestire. Acest izvor se află în Biserica greco-ortodoxă a Aehanghelului Gavril. Biserica a fost construită în anul 1750 pe ruinele celei mai vechi biserici. Iconostasul a fost dăruit în anul 1767 de un negustor grec, al cărui nume a rămas necunoscut;
2. Peştera – atelierul dreptului Iosif. Imagini cu el găsiţi pe blogul Laurei;
3. Sinagoga – în care a învăţat Hristos şi
4. Muntele prăpastiei – de pe care consătenii lui Hristos au vrut să Îl arunce (Evanghelia după Luca 4:29). Capela prăpastiei (el-Kafze în arabă) este situată în extremitatea sudică a Nazaretului contemporan şi a fost construită în anul 1925 de mitropolitul grec Kleopa. Pe acest loc se mai văd ruinele vechii biserici şi mănăstiri bizantine.
În prezent, Nazaretul este unul dintre principalele locuri creştine de pelerinaj. El este situat în districtul Nord, fiind cel mai populat oraş arab din Israel, cu circa 60 000 locuitori, dintre care o treime sunt creştini, iar restul musulmani.
Surse: Wikipedia
Ghidul creştinului ortodox prin locurile de pelerinaj ale Ţării Sfinte, Vasilios Tzaferis, Herzlia, 1999, Israel
Nazaret - Biserica Arhanghelului Gavril
iconostasul
interior Biserica Arhanghelului Gavril
Grupul nostru de pelerini a participat la Sfînta Liturghie în limba arabă, deoarece în Nazaretul de astăzi există o comunitate arabă ortodoxă foarte puternică.
spre izvor
Această icoană este unică în iconografia ortodoxă şi reprezintă Întruparea Fiului lui Dumnezeu în momentul Bunei Vestiri.
izvorul
Ghidul pe care l-a avut grupul nostru de pelerini ne-a făcut o mare surpriză şi ne-a dus să vizităm şi o catacombă din timpul perioadei timpurii creştine, care nu este inclusă în niciun program de pelerinaj şi care poate fi vizitată doar de ortodocşi.
Sursă fotografii: comunitatea ortodoxă din care fac parte



