Doi ierarhi au liturghisit la Biserica Sfântul Mina. Brașovenii l-au cinstit pe Sfântul Iosif cel Nou

Doi ierarhi au liturghisit la Biserica Sfântul Mina. Brașovenii l-au cinstit pe Sfântul Iosif cel Nou de Ștefan Mărculeț

Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, şi Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, au condus soborul de preoţi şi diaconi care a oficiat Sfânta Liturghie la hramul de ieri, 11 noiembrie, de la Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" şi "Sfântul Mina" din Braşov. Credincioşii braşoveni s-au închinat moaştelor Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş.

Cel de-al doilea hram al bisericii braşovene din cartierul braşovean "Noua" a fost deosebit în acest an, pentru că slujbele religioase oficiate în preajma sărbătorii au fost încununate cu aducerea moaştelor Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, aşezate în racla de la Catedrala mitropolitană din Timişoara. Delegaţia care a adus racla cu odoarele sfinte a fost condusă de către Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, şi a sosit în Braşov joi seara.

Sărbătoarea a fost cu atât mai deosebită, cu cât s-au împlinit cinci ani de la târnosirea lăcaşului de cult. Piatra de temelie a fost aşezată de mitropolitul Antonie Plămădeală pe 14 octombrie 1991, iar zidirea bisericii a durat până în 2006. Pictura a fost realizată de Vasile şi Violeta Carp. Lucrările s-au realizat în timpul protopopului Ioan Popiţa şi al pr. Simion Cibian, iar sfinţirea a avut loc pe 8 octombrie 2006 şi a fost săvârşită de IPS Mitropolit Laurenţiu, împreună cu Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi cu Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

La Sfânta Liturghie de ieri au participat autorităţi locale şi judeţene, amintind pe prefectul judeţului Braşov, Ion Gonţea, iar din soborul de preoţi au făcut parte slujitori de la catedrala din Timişoara, protopopul de Braşov, părintele Dănuţ Gheorghe Benga, şi preoţi din Braşov şi împrejurimi.

Comuniunea sfinţilor
PS Episcop Paisie Lugojanul a vorbit în cadrul Sfintei Liturghii despre viaţa şi minunile Sfântului Ierarh Iosif de la Partoş, cel care a vieţuit ca monah la Muntele Athos şi a fost ales spre sfârşitul vieţii mitropolit la Timişoara. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, racla cu moaştele ierarhului au fost scoase pentru prima dată din Catedrala mitropolitană din Timişoara şi aduse la Braşov.
"Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş a săvârşit minuni şi vindecări pentru cei surzi, pentru cei care au fost muţi sau pentru cei care nu puteau merge şi pentru toţi care au căutat alinare şi au adus rugăciune către el şi Dumnezeu", a subliniat PS Episcop Paisie Lugojanul.
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit credincioşilor despre mijlocirea sfinţilor înaintea lui Dumnezeu şi comuniunea lor cerească, despre viaţa Sfântului Mina şi a mulţumit ierarhului din Banat pentru darul făcut braşovenilor.
"Cu ajutorul sfinţilor pomeniţi şi chemaţi la rugăciune, ajungem la Hristos. Sfinţii nu ne încurcă în legătura noastră cu Dumnezeu, iar sfinţenia este un atribut din care Dumnezeu împărtăşeşte şi pe alţii, nu la nivelul Său fiinţial, ci prin lucrările Sale", a spus Părintele Mitropolit.
Părintele paroh Cornel Toma le-a mulţumit celor doi ierarhi şi IPS Mitropolit Nicolae al Banatului pentru sărbătoarea duhovnicească creată prin prezenţa lor şi a moaştelor la Braşov.

După slujba religioasă, ierarhii au sfinţit o troiţă din incinta Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţe Braşov, iar racla cu moaşte a fost adusă spre închinare la sediul instituţiei ocrotite de sfânt. Credincioşii din Făgăraş au avut şi ei posibilitatea să cinstească moaştele, aduse spre seară la catedrala din centrul oraşului.
SursA: ZiarulLumina

Invitație la bucurie! Sfîntul Iosif cel Nou din Timișoara la Brașov

Este îndreptățită cinstirea icoanelor?- Sf. Ioan Damaschin

SursA FotO: othphoto.net

Ἐπειδὴ δέ τινες ἡμῖν καταμέμφονται προσκυνοῦσί τε καὶ τιμῶσι τήν τε τοῦ σωτῆρος καὶ τῆς δεσποίνης ἡμῶν εἰκόνα, ἔτι δὲ καὶ τῶν λοιπῶν ἁγίων καὶ θεραπόντων Χριστοῦ, ἀκουέτωσαν, ὡς ἐξ ἀρχῆς ὁ θεὸς τὸν ἄνθρωπον κατ' οἰκείαν εἰκόνα ἐποίησε. Τίνος οὖν ἕνεκεν ἀλλήλους προσκυνοῦμεν, εἰ μὴ ὡς κατ' εἰκόνα θεοῦ πεποιημένους; Ὡς γάρ φησιν ὁ θεοφόρος καὶ πολὺς τὰ θεῖα Βασίλειος, «ἡ τῆς εἰκόνος τιμὴ ἐπὶ τὸ πρωτότυπον διαβαίνει»· πρωτότυπον δέ ἐστι τὸ εἰκονιζόμενον, ἐξ οὗ τὸ παράγωγον γίνεται. ὁ Μωσαϊκὸς λαὸς τῇ σκηνῇ κυκλόθεν προσεκύνει εἰκόνα καὶ τύπον φερούσῃ τῶν ἐπουρανίων, μᾶλλον δὲ τῆς ὅλης κτίσεως.

Οὐ νέον τὸ τῶν εἰκόνων ἐφεύρημα καὶ ἡ τούτων προσκύνησις, ἀλλ' ἀρχαία τῆς ἐκκλησίας παράδοσις. Καὶ Ἀβραὰμ δὲ καὶ Μωσῆς καὶ Ἡσαΐας καὶ πάντες οἱ προφῆται εἰκόνας εἶδον θεοῦ καὶ οὐκ αὐτὴν τὴν οὐσίαν τοῦ θεοῦ. Ἡ βάτος εἰκὼν ἦν τῆς θεομήτορος, καὶ μέλλοντι τῷ Μωσῇ ταύτῃ προσιέναι εἶπεν ὁ θεός· «Ὑπόλυσαι τὸ ὑπόδημα τῶν ποδῶν σου· ἡ γὰρ γῆ, ἐν ᾗ ἕστηκας, γῆ ἁγία ἐστίν.» Εἰ οὖν ἡ γῆ, ἐν ᾗ εἰκὼν τῆς θεοτόκου ὤφθη τῷ Μωσῇ, γῆ ἁγία ἐστί, πόσῳ μᾶλλον αὐτὴ ἡ εἰκών;

Deoarece unii ne învinuiesc că sărutăm și cinstim icoana Mântuitorului și a Stăpânei noastre, precum și a celorlalți Sfinți și slujitori ai lui Hristos, să auză că la început Dumnezeu l-a făcut pe om după propriul său chip (icoană). Oare pentru ce ne salutăm/cinstim unii pe alții, dacă nu din pricină că sântem făcuți după chipul lui Dumnezeu? Precum zice de-Dumnezeu-purtătorul și bogatul în cele dumnezeiești Vasile, „cinstea adusă icoanei trece la prototip”, adică la cel închipuit în icoană. Poporul lui Moisi se închina de jur împrejurul Cortului, deoarece acesta purta icoana și chipul celor cerești, ba și a toată zidirea.

Cinstirea icoanelor nu este o scorneală nouă, ci veche este predania Bisericii. Și Avraam și Moisi și Isaia și toți Prorocii au văzut imagini ale lui Dumnezeu, iar nu însăși ființa lui. Rugul aprins era icoana Maicii lui Dumnezeu și, voind Moisi a se apropia către aceasta, i-a zis Dumnezeu: „Dezleagă încălțămintea picioarelor tale, căci pământul pre carele stai pământ sfânt este” (Ieș. 3, 5). Dacă, așadar, pământul pe care icoana Născătoarei lui Dumnezeu s-a arătat lui Moisi este sfânt, cu cât mai vârtos va fi sfântă icoana însăși?

Traducere după Sf. Ioan Damaschin, Despre credința ortodoxă, IV, 16 (PG 94, 1168); Cuvântările pentru apărarea icoanelor, II, 16 (PG 94, 1301) realizată de Marius Ivașcu.

Trupul și Sângele Lui

SursA FotO: orthphoto.net

Ἐπειδὴ διπλοῖ τινές ἐσμεν καὶ σύνθετοι, δεῖ καὶ τὴν γέννησιν διπλῆν εἶναι, ὁμοίως καὶ τὴν βρῶσιν σύνθετον. Ἡ μὲν οὖν γέννησις δι' ὕδατος ἡμῖν καὶ πνεύματος δέδοται, φημὶ δὴ τοῦ ἁγίου βαπτίσματος, ἡ δὲ βρῶσις αὐτὸς ὁ ἄρτος τῆς ζωῆς, ὁ κύριος ἡμῶν Ἰησοῦς Χριστὸς ὁ ἐκ τοῦ οὐρανοῦ καταβάς. Μέλλων γὰρ τὸν ἑκούσιον ὑπὲρ ἡμῶν καταδέχεσθαι θάνατον ἐν τῇ νυκτί, ἐν ᾗ ἑαυτὸν παρεδίδου, διαθήκην καινὴν διέθετο τοῖς ἁγίοις αὐτοῦ μαθηταῖς καὶ ἀποστόλοις καὶ δι' αὐτῶν πᾶσι τοῖς εἰς αὐτὸν πιστεύουσιν. Ἐν τῷ ὑπερῴῳ τοίνυν τῆς ἁγίας καὶ ἐνδόξου Σιὼν τὸ παλαιὸν πάσχα μετὰ τῶν μαθητῶν αὐτοῦ φαγὼν καὶ πληρώσας τὴν παλαιὰν διαθήκην νίπτει τῶν μαθητῶν τοὺς πόδας, σύμβολον τοῦ ἁγίου βαπτίσματος παρεχόμενος. Εἶτα κλάσας ἄρτον ἐπεδίδου αὐτοῖς λέγων· «Λάβετε, φάγετε, τοῦτό μού ἐστι τὸ σῶμα» τὸ ὑπὲρ ὑμῶν κλώμενον εἰς ἄφεσιν ἁμαρτιῶν. Ὁμοίως δὲ λαβὼν τὸ ποτήριον ἐξ οἴνου καὶ ὕδατος μετέδωκεν αὐτοῖς λέγων· «Πίετε ἐξ αὐτοῦ πάντες». εἰ οὐρανὸς καὶ ἡ γῆ ὕδωρ τε καὶ πῦρ καὶ ἀὴρ καὶ πᾶς ὁ κόσμος αὐτῶν τῷ λόγῳ κυρίου συνετελέσθησαν καὶ τοῦτο δὴ τὸ πολυθρύλλητον ζῷον ὁ ἄνθρωπος· εἰ θελήσας αὐτὸς ὁ θεὸς λόγος ἐγένετο ἄνθρωπος καὶ τὰ τῆς ἁγίας παρθένου καθαρὰ καὶ ἀμώμητα αἵματα ἑαυτῷ ἀσπόρως σάρκα ὑπεστήσατο, – οὐ δύναται τὸν ἄρτον ἑαυτοῦ σῶμα ποιῆσαι καὶ τὸν οἶνον καὶ τὸ ὕδωρ αἷμα; Εἶπεν ἐν ἀρχῇ· «Ἐξαγαγέτω ἡ γῆ βοτάνην χόρτου», καὶ μέχρι τοῦ νῦν τοῦ ὑετοῦ γινομένου ἐξάγει τὰ ἴδια βλαστήματα τῷ θείῳ συνελαυνομένη καὶ δυναμουμένη προστάγματι. Εἶπεν ὁ θεός· «Τοῦτό μού ἐστι τὸ σῶμα», καί· «Τοῦτό μου τὸ αἷμα», καί· «Τοῦτο ποιεῖτε» καὶ τῷ παντοδυνάμῳ αὐτοῦ προστάγματι, ἕως ἂν ἔλθῃ, γίνεται· Καὶ γίνεται ὑετὸς τῇ καινῇ ταύτῃ γεωργίᾳ διὰ τῆς ἐπικλήσεως ἡ τοῦ ἁγίου πνεύματος ἐπισκιάζουσα δύναμις·

Deoarece avem o natură dublă și compusă, și nașterea noastră trebuie să fie dublă, și hrana compusă.
Nașterea ni se dă prin apă și prin Duh, adică prin Sfântul Botez, iar hrana aceasta este Pâinea Vieții, Domnul nostru Iisus Hristos care s-a pogorât din cer.
Căci urmând a primi moartea cea de bunăvoie pentru noi, în noaptea în care s-a dat pe sine, a așezat legământ nou Sfinților săi Ucenici și Apostoli și, printr-înșii, tuturor celor ce cred în el.
Așadar, în foișorul de sus din Sfântul și slăvitul Sion, mâncând Paștele cel vechi cu ucenicii săi și plinind Vechiul Legământ, le spală picioarele ucenicilor, dându-le un simbol al Sfântului Botez. Apoi, frângând pâinea, s-a dat lor, zicând: „Luați, mâncați: acesta este Trupul meu, carele se frânge pentru voi spre lăsarea păcatelor”.
Tot astfel, luând Potirul cu vin și apă, l-a dat lor zicând: „Beți dintru acesta toți”.
Dacă cerul și pământul, apa și focul și văzduhul și toată podoaba lor s-au săvârșit cu Cuvântul Domnului, precum și această nobilă făptură, omul; dacă, voind însuși Dumnezeu Cuvântul, s-a făcut om și și-a alcătuit luiși fără de sămânță trup din curatele și nevinovatele sângiuri ale Sfintei Fecioare, - oare nu poate face pâinea să devină Trupul său, iar vinul și apa, Sângele său?
A zis la început: „Să răsară pământul iarbă verde” și, până acum, când plouă, pământul aduce vlăstarele sale, ascultând și lucrând după dumnezeiasca poruncă.
A zis Dumnezeu: „Acesta este Trupul meu”, și: „Acesta este Sângele meu”, și: „Aceasta să faceți”; și, prin atotputernica sa poruncă, se face până când va veni.

Și se pogoară ploaia asupra acestui nou sad prin chemarea Sfântului Duh, umbrind puterea sa.

Traducere după Sf. Ioan Damaschinul, Despre credința ortodoxă, IV, 13 (PG 94, 1137) de Marius Ivașcu.

Despre parintii duhovnici

SursA FotO: orthphoto.net

Povățuitori către mântuire - Sf. Ioan Gură de Aur, Despre preoție, III, 6 (PG 48, 644)

Mείζονα τοῖς ἱερεῦσιν ἔδωκε δύναμιν τῶν φυσικῶν γονέων ὁ Θεός, καὶ τοσοῦτον ἀμφοτέρων τὸ διάφορον ὅσον τῆς παρούσης καὶ τῆς μελλούσης ζωῆς· οἱ μὲν γὰρ εἰς ταύτην, οἱ δὲ εἰς ἐκείνην γεννῶσι. Κἀκεῖνοι μὲν οὐδὲ τὸν σωματικὸν αὐτοῖς δύναιντ' ἂν ἀμύνασθαι θάνατον, οὐ νόσον ἐπενεχθεῖσαν ἀποκρούσασθαι· οὗτοι δὲ καὶ κάμνουσαν καὶ ἀπόλλυσθαι μέλλουσαν τὴν ψυχὴν πολλάκις ἔσωσαν, τοῖς μὲν πραοτέραν τὴν κόλασιν ἐργασάμενοι, τοὺς δὲ οὐδὲ παρὰ τὴν ἀρχὴν ἀφέντες ἐμπεσεῖν, οὐ τῷ διδάσκειν μόνον καὶ νουθετεῖν, ἀλλὰ καὶ τῷ δι' εὐχῶν βοηθεῖν.
Ἔπειτα οἱ μὲν φυσικοὶ γονεῖς, εἴ τισι τῶν ὑπερεχόντων καὶ μεγάλα δυναμένων προσκρούσαιεν οἱ παῖδες, οὐδὲν αὐτοὺς ἔχουσιν ὠφελεῖν, οἱ δὲ ἱερεῖς οὐκ ἄρχοντας, οὐδὲ βασιλεῖς, ἀλλ' αὐτὸν αὐτοῖς πολλάκις ὀργισθέντα κατήλλαξαν τὸν Θεόν.

Dumnezeu le-a dat preoților o putere mai mare decât părinților trupești. Atât de mare este deosebirea dintre părinții firești și cei duhovnicești pe cât se deosebește viața de acum de cea care va să fie. Unii ne nasc pentru aceasta, ceilalți pentru cealaltă. Părinții firești n-ar putea să-și apere fiii nici de moartea trupului, nici să alunge boala care vine peste ei. Cei duhovnicești, însă, adesea au scăpat sufletul chinuit și pe cel ce trăgea să moară, unora îmblânzindu-le pedeapsa, iar altora împiedicându-le dintru început căderea, nu numai cu învățătura și cu sfatul, ci și cu ajutorul rugăciunilor.

Apoi, părinții firești, de s-ar întâmpla să-i ofenseze copiii lor pe cei ce au stăpânire și putere multă, nu le pot veni în ajutor cu nimic, pe când preoții nu au împăcat pe stăpâni, nici pe împărați, ci pe însuși Dumnezeu căruia aceia i-au stârnit adeseori mânia.
Traducere din limba greaca de Marius IVASCU.

Despre Biserica

SursA FotO

1. Biserica – împăciuitoarea tuturor diferențelor
Πολλῶν γὰρ ὄντων καὶ ἀπείρων ἀριθμῷ σχεδὸν ἀνδρῶν τε καὶ γυναικῶν καὶ παίδων, γένει καὶ εἴδει, καὶ ἔθνεσι καὶ γλώσσαις, καὶ βίοις καὶ ἡλικίαις, καὶ γνώμαις καὶ τέχναις, καὶ τρόποις καὶ ἤθεσι καὶ ἐπιτηδεύμασιν, ἐπιστήμαις τε αὖ καὶ ἀξιώμασι, καὶ τύχαις καὶ χαρακτῆρσι καὶ ἕξεσιν, ἀλλήλων διῃρημένων τε καὶ πλεῖστον διαφερόντων τῶν εἰς αὐτὴν γιγνομένων καὶ ὑπ' αὐτῆς ἀναγεννωμένων τε καὶ ἀναδημιουργουμένων τῷ πνεύματι, μίαν πᾶσι κατὰ τὸ ἴσον δίδωσι καὶ χαρίζεται θείαν μορφὴν καὶ προσηγορίαν, τὸ ἀπὸ Χριστοῦ καὶ εἶναι καὶ ὀνομάζεσθαι·
καὶ μίαν τὴν κατὰ πίστιν ἁπλῆν τε καὶ ἀμερῆ καὶ ἀδιαίρετον σχέσιν, τὴν τὰς πολλὰς καὶ ἀμυθήτους περὶ ἕκαστον οὔσας διαφοράς, οὐδ' ὅτι κἂν εἰσὶ συγχωροῦσαν γνωρίζεσθαι, διὰ τὴν τῶν πάντων εἰς αὐτὴν καθολικὴν ἀναφορὰν καὶ συνέλευσιν, καθ' ἣν οὐδεὶς τὸ παράπαν οὐδὲν ἑαυτῷ τοῦ κοινοῦ διωρισμένος ἐστί, πάντων συμπεφυκότων ἀλλήλοις καὶ συνημμένων κατὰ τὴν μίαν ἁπλῆν τε καὶ ἀδιαίρετον τῆς πίστεως χάριν καὶ δύναμιν.
Ἦν γὰρ πάντων, φησίν, ἡ καρδία καὶ ἡ ψυχὴ μία· ὡς ἐκ διαφόρων μελῶν σῶμα ἓν καὶ εἶναι καὶ ὁρᾶσθαι καὶ αὐτοῦ Χριστοῦ τῆς ἀληθινῆς ἡμῶν κεφαλῆς ὄντως ἄξιον· ἐν ᾧ, φησὶν ὁ θεῖος Ἀπόστολος, οὐκ ἔστιν ἄρρην οὐδὲ θῆλυ, οὔτε Ἰουδαῖος οὔτε Ἕλλην, οὔτε περιτομὴ οὔτε ἀκροβυστία, οὔτε βάρβαρος οὔτε Σκύθης, οὔτε δοῦλος οὔτε ἐλεύθερος· ἀλλὰ πάντα καὶ ἐν πᾶσιν αὐτός, ὁ πάντα κατὰ μίαν ἁπλῆν τῆς ἀγαθότητος ἀπειρόσοφον δύναμιν ἑαυτῷ περικλείων, ὥσπερ κέντρον εὐθειῶν τινων ἐξημμένων αὐτοῦ, κατὰ μίαν ἁπλῆν καὶ ἑνιαίαν αἰτίαν καὶ δύναμιν τὰς ἀρχὰς τῶν ὄντων τοῖς πέρασιν οὐκ ἐῶν συναφίστασθαι, κύκλῳ περιγράφων αὐτῶν τὰς ἐκτάσεις καὶ πρὸς ἑαυτὸν ἄγων τοὺς τῶν ὄντων καὶ ὑπ' αὐτοῦ γενομένων διορισμούς·

Mulți și în număr aproape infinit sânt bărbații și femeile și copiii din Biserică, distingându-se și deosebindu-se mult unii de alții prin neam și înfățișare și noroade și limbi, prin viețuire și vârstă, prin păreri și meșteșuguri, prin apucături și năravuri și obiceiuri, prin cunoștințe și păreri, prin soartă și caractere și firi; toți s-au supus Bisericii și au fost renăscuți și rezidiți prin Duhul, iar tuturor li se dă și toți primesc deopotrivă o singură dumnezeiască formă și numire: și a fi, și a se numi ai lui Hristos.
Unul este chipul cel după credință: simplu, de neîmpărțit și de nedespărțit. Osebirile cele multe și negrăite ale fiecăruia nu numai că sânt aduse la un numitor comun prin jertfa și adunarea cea sobornicească, dar fiecare nu este nimic luat separat de obște, ci toți sânt împreună-sădiți laolaltă și uniți prin harul și puterea cea simplă și nedespărțită a credinței.

„Una”, zice,„era inima și sufletul tuturor credincioșilor” (Fap. 4, 32), așa cum Trupul alcătuit din multe mădulare este și se vede a fi unul și cu adevărat vrednic de Hristos, adevăratul nostru Cap. „Întru carele”, zice dumnezeiescul Apostol, „nu este parte bărbătească nici femeiască, nici Iudeu nici Ellin, nici tăiere împrejur nici netăiere împrejur, nici Varvar nici Schit, nici rob nici slobod; ci toate și întru toți Hristos” (Gal. 3, 28; Col. 3, 11), care printr-o singură putere a bunătății sale atotînțelepte și simple le reunește pe toate în sine, asemenea centrului din care emană razele. Sf. Maxim Mărturisitorul, Mistagogia, I (PG 91, 664)

2. Hristos este ușa cea smerită și plecată
A zis Iisus: „Amin, amin grăiesc vouă: cela ce nu intră prin ușă în staulul oilor, ci sare pre aiurea, acela fur este și tâlhariu” (In. 10, 1). Au spus că nu sânt orbi: doar atunci ar putea să vadă, dacă ar deveni oi ale lui Hristos. De unde-și furau lumina cei ce tăgăduiau Ziua? Pentru aroganța deșartă, trufașă și de nevindecat a acelora a rostit Domnul Iisus aceste cuvinte, prin care, de vom fi cu luare aminte, și pe noi ne-a povățuit la mântuire.

Mulți se numesc, după obiceiul vieții acesteia, oameni buni, bărbați și femei cumsecade, nevinovați, care respectă aproape toate cele poruncite în Lege: își cinstesc părinții, nu curvesc, nu ucid, nu fură, nu aduc mărturie mincinoasă împotriva nimănui, și par să respecte celelate porunci ale Legii, fără să fie creștini. Și mulți se laudă ca și aceștia: „Oare și noi sântem orbi?” Toate aceste lucruri, pe care le fac fără să știe în ce scop, le fac degeaba. Domnul le-a pus înainte parabola aceasta despre oile sale și despre ușa prin care se intră în staul în citirea de astăzi.

Degeaba zic păgânii: „Noi trăim cinstit!” Dacă nu intră pe ușă, la ce folos le sânt cele cu care se laudă? Rostul pe care ar trebui să-l urmărească fiecare din cei ce duc o viață cinstită ar trebui să fie acela de a-i fi dat să trăiască astfel mereu: cui nu-i este dat să trăiască în veci, la ce îi folosește că trăiește bine? Dar nu se cuvine să li se facă această concesie (cum că trăiesc bine) celor ce fie nu cunosc rostul unei vieți cinstite din pricina orbirii, fie îl disprețuiesc trufindu-se. Nimeni nu are nădejde adevărată și sigură că va trăi veșnic, decât dacă recunoaște Viața, adică pe Hristos.
Mulți asemenea oameni caută chiar să-i convingă pe alții să trăiască corect și nu sânt creștini. Vor să sară pe altă parte, să răpească și să ucidă; nu să apere și să păzească turma ca Păstorul. Au fost, dar, unii filozofi care au învățat lucruri subtile despre virtuți și patimi, au făcut distincții, au dat definiții, au tras concluzii din argumente de mare perspicacitate, au umplut cărți, și-au vânturat înțelepciunea proprie dând mult din gură. Aceștia au îndrăznit să le zică oamenilor: „Urmați-ne pe noi, deveniți adepții sectei noastre dacă voiți o viață fericită”. Dar n-ar fi intrat pe ușă: voiau să piardă, să junghie și să ucidă...
Ce voi zice despre aceștia? Iată, și fariseii citeau și în cele ce citeau răsuna Hristos; îl așteptau să vină și nu l-au recunoscut când le stătea în față: se lăudau și ei că ar fi dintre cei ce văd, adică dintre înțelepți. Tăgăduiau pe Hristos și nu intrau pe ușă. Și aceia, pe câți înșelau îi duceau să-i junghie și să-i ucidă, nu la slobozenie. Să-i lăsăm, însă, pe toți aceștia: să vedem dacă intră pe ușă măcar aceia care să laudă cu însuși numele lui Hristos.
Nenumărați sânt cei ce nu doar se mândresc că văd, ci vor să pară și luminați de Hristos, dar sânt eretici. Oare aceștia să fi intrat pe ușă? Nicidecum! Savellie zice: „Același este Fiul, carele este și Tatăl”; dar dacă e Fiu, nu mai e Tată. Nu intră pe ușă cel ce îl numește Fiu pe Tatăl. Arie zice: „Una este Tatăl, alta este Fiul”. Ar fi zis bine, dac-ar fi spus „altul”, nu „alt(cev)a”. Căci zicând „alta” tăgăduiește pe Cel de la care aude: „Eu și Tatăl una sântem” (In. 10, 30). Așadar nici el nu intră pe ușă: predică un Hristos plăzmuit de el, nu pe cel adevărat. Ai numele, nu și realitatea dindărăt. Hristos este numele unei realități: ține-te de ea, dacă vrei să-ți fie de vreun folos numele. Altul de nu știu unde zice ca Photinus: „Hristos este om; nu este Dumnezeu.” Nici el nu intră pe poartă, căci Hristos este Om și Dumnezeu. Și ce rost are să le străbatem pe toate și să înșirăm mulțimea eresurilor deșarte?

Aceasta s-o știți: staulul lui Hristos este Biserica Sobornicească. Cine voiește să intre în staul, să intre pe ușă: să propovăduiască pe Hristos cel adevărat. Nu doar atât, ci să caute slava lui Hristos, nu pe a sa: căci mulți căutând slavă pentru ei înșiși, au risipit mai degrabă decât să adune oile lui Hristos. Smerită e poarta, Hristos Domnul: cel ce intră pe aceasta trebuie să se smerească, ca să nu se lovească la cap. Cine nu se smerește, ci se înalță pe sine, vrea să sară peste gard; or, pentru cel ce sare gardul, după înălțare urmează căderea.
Fer. Augustin, Tâlcuire la Evanghelia după Ioan, XLV, 2 (PL 35, 1720)

3. Biserica are viață, fiindcă în ea viază Duhul
Si vultis habere Spiritum sanctum, intendite, fratres mei: spiritus noster quo vivit omnis homo, anima vocatur: et videtis quid faciat anima in corpore. Omnia membra vegetat; per oculos videt, per aures audit, per nares olfacit, per linguam loquitur, per manus operatur, per pedes ambulat: omnibus simul adest membris, ut vivant; vitam dat omnibus, officia singulis. Non audit oculus, non videt auris, non videt lingua, nec loquitur auris et oculus; sed tamen vivit: vivit auris vivit lingua; officia diversa sunt, vita communis. Sic est Ecclesia Dei: in aliis sanctis facit miracula, in aliis sanctis loquitur veritatem, in aliis sanctis custodit virginitatem, in aliis sanctis custodit pudicitiam conjugalem, in aliis hoc, in aliis illud: singuli propria operantur, sed pariter vivunt. Quod autem est anima corpori hominis, hoc est Spiritus sanctus corpori Christi, quod est Ecclesia: hoc agit Spiritus sanctus in tota Ecclesia, quod agit anima in omnibus membris unius corporis. Sed videte quid caveatis, videte quid observetis, videte quid timeatis. Contingit ut in corpore humano, imo de corpore aliquod praecidatur membrum, manus, digitus, pes; numquid praecisum sequitur anima? Cum in corpore esset, vivebat; praecisum amittit vitam. Sic et homo christianus catholicus est, dum in corpore vivit; praecisus haereticus factus est, membrum amputatum non sequitur spiritus. Si ergo vultis vivere de Spiritu sancto, tenete caritatem, amate veritatem, desiderate unitatem, ut perveniatis ad aeternitatem.

Dacă voiți să aveți Duhul Sfânt, luați aminte, frații mei: duhul nostru prin care viază tot omul se cheamă suflet. Vedeți, dar, ce face sufletul în trup? Animă toate mădularele: cu ochii vede, cu urechile aude, cu nările miroase, cu limba grăiește, cu mâinile lucrează, cu picioarele umblă: este prezent simultan în toate mădularele, făcându-le vii. Dă viață tuturora și fiecăruia îi dă ceva de lucru. Nu aude ochiul, nu vede urechea, nu vede limba, nici nu vorbesc urechea și ochiul. Dar totuși viază: este vie urechea, e vie și limba. Funcțiile lor sânt diverse, viața este comună.

Așa este și Biserica lui Dumnezeu: prin unii sfinți săvârșește minuni, prin alți sfinți grăiește adevărul, prin alții păzește fecioria, prin alții păstrează nunta neîntinată, printr-unii face un lucru, printr-alții altul. Fiecare lucrează ale lor, toți trăiesc laolaltă.

Ceea ce este sufletul pentru trupul omului, aceea este Duhul Sfânt pentru Trupul lui Hristos, care este Biserica. Aceeași lucrează Duhul Sfânt în întrega Biserică, ce face sufletul în toate mădularele unui singur trup.

Dar iată de ce se cuvine să vă feriți, iată unde trebuie să fiți cu luare aminte, iată de ce trebuie să vă temeți. Se întâmplă ca dintr-un trup omenesc să fie tăiat un mădular: o mână, un deget, un picior; oare sufletul rămâne în mădularul amputat? Câtă vreme era în trup, era viu; după ce s-a tăiat, și-a pierdut viața.

Așa și creștinul – este catholic (sobornicesc) câtă vreme viază în Trup; odată tăiat s-a făcut eretic, căci Duhul nu urmează mădularul amputat. Așadar, dacă voiți să trăiți în Duhul Sfânt, păstrați dragostea, iubiți adevărul, râvniți unitatea, ca să ajungeți la veșnicie.
Fer. Augustin, Predica 267 (PL 38, 1231)

4. Dumnezeu a găsit o desfrânată și a făcut-o fecioară
Cred în Sfânta Biserică – în Biserica aceea care sântem noi înșine.

Când spun „noi”, nu mă refer doar la cei ce ne-am adunat aici, la voi care mă ascultați acum. Mă refer la creștinii din Biserica din locul acesta, adică la cei ce locuiesc în acest oraș, la toți creștinii acestui ținut, la toți creștinii din această provincie, la toți creștinii de dincolo de mări, la cei din lumea întreagă, fiindcă „de la răsăritul soarelui până la apus lăudat este numele Domnului” (Ps. 112, 3). Toți aceștia alcătuiesc Biserica, Maica noastră adevărată, adevărata Mireasă a Mirelui.

Noi o avem la mare cinste. Ea este soția credincioasă a unui Domn atât de mare. Bunătatea Mirelui față de ea a fost fără margini. A găsit-o desfrânată și a făcut-o fecioară.
Că a fost desfrânată, nu poate tăgădui: ar însemna să uite iertarea Celui ce a eliberat-o. Nu a fost desfrânată? A curvit cu idolii și cu demonii! Toți erau vinovați de curvie în cele duhovnicești. Doar câțiva păcătuiseră trupește, dar toți preacurviseră în inima lor.
Domnul a venit și a făcut Biserica fecioară. Biserica este, așadar, curată. Fie să rămână așa, să se teamă de ispititor, să stea departe de orice ar putea s-o întineze!
Fer. Augustin, Serm. Morin (Miscellanea Agostiniana, 447 ș. urm.)

Traducere din limbile greaca si latina de Marius IVASCU.

Icoana apartine... Elenei (:

Dragilor,

multumesc tuturor pentru participarea la darul-icoana, pentru comentarii si pentru gindurile bune.
Am folosit tragerea la sorti ca metoda de alegere a posesorului icoanei-dar. Astfel, cel mai mic si cel mai neprihanit (: membru din familie a tras la sorti biletelul pe care era scris numele Elenei.

Elena, ma bucur ca te cunosc. Te rog sa imi lasi adresa ta pe ortodoxie.si.viata.contact@gmail.com pentru ca sa iti pot trimite icoana prin posta.

Sa aveti o saptamina binecuvintata si plina de bucuriiiiiiiii! Mai am si alte daruri, asa ca o sa ne revedem cit de curind!

matuska Eufemia