sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Doi ierarhi au liturghisit la Biserica Sfântul Mina. Brașovenii l-au cinstit pe Sfântul Iosif cel Nou

Doi ierarhi au liturghisit la Biserica Sfântul Mina. Brașovenii l-au cinstit pe Sfântul Iosif cel Nou de Ștefan Mărculeț


Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, şi Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, au condus soborul de preoţi şi diaconi care a oficiat Sfânta Liturghie la hramul de ieri, 11 noiembrie, de la Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" şi "Sfântul Mina" din Braşov. Credincioşii braşoveni s-au închinat moaştelor Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş.

Cel de-al doilea hram al bisericii braşovene din cartierul braşovean "Noua" a fost deosebit în acest an, pentru că slujbele religioase oficiate în preajma sărbătorii au fost încununate cu aducerea moaştelor Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, aşezate în racla de la Catedrala mitropolitană din Timişoara. Delegaţia care a adus racla cu odoarele sfinte a fost condusă de către Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, şi a sosit în Braşov joi seara.


Sărbătoarea a fost cu atât mai deosebită, cu cât s-au împlinit cinci ani de la târnosirea lăcaşului de cult. Piatra de temelie a fost aşezată de mitropolitul Antonie Plămădeală pe 14 octombrie 1991, iar zidirea bisericii a durat până în 2006. Pictura a fost realizată de Vasile şi Violeta Carp. Lucrările s-au realizat în timpul protopopului Ioan Popiţa şi al pr. Simion Cibian, iar sfinţirea a avut loc pe 8 octombrie 2006 şi a fost săvârşită de IPS Mitropolit Laurenţiu, împreună cu Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi cu Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.


La Sfânta Liturghie de ieri au participat autorităţi locale şi judeţene, amintind pe prefectul judeţului Braşov, Ion Gonţea, iar din soborul de preoţi au făcut parte slujitori de la catedrala din Timişoara, protopopul de Braşov, părintele Dănuţ Gheorghe Benga, şi preoţi din Braşov şi împrejurimi.


Comuniunea sfinţilor
PS Episcop Paisie Lugojanul a vorbit în cadrul Sfintei Liturghii despre viaţa şi minunile Sfântului Ierarh Iosif de la Partoş, cel care a vieţuit ca monah la Muntele Athos şi a fost ales spre sfârşitul vieţii mitropolit la Timişoara. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, racla cu moaştele ierarhului au fost scoase pentru prima dată din Catedrala mitropolitană din Timişoara şi aduse la Braşov.
"Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş a săvârşit minuni şi vindecări pentru cei surzi, pentru cei care au fost muţi sau pentru cei care nu puteau merge şi pentru toţi care au căutat alinare şi au adus rugăciune către el şi Dumnezeu", a subliniat PS Episcop Paisie Lugojanul.
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit credincioşilor despre mijlocirea sfinţilor înaintea lui Dumnezeu şi comuniunea lor cerească, despre viaţa Sfântului Mina şi a mulţumit ierarhului din Banat pentru darul făcut braşovenilor.
"Cu ajutorul sfinţilor pomeniţi şi chemaţi la rugăciune, ajungem la Hristos. Sfinţii nu ne încurcă în legătura noastră cu Dumnezeu, iar sfinţenia este un atribut din care Dumnezeu împărtăşeşte şi pe alţii, nu la nivelul Său fiinţial, ci prin lucrările Sale", a spus Părintele Mitropolit.
Părintele paroh Cornel Toma le-a mulţumit celor doi ierarhi şi IPS Mitropolit Nicolae al Banatului pentru sărbătoarea duhovnicească creată prin prezenţa lor şi a moaştelor la Braşov.

După slujba religioasă, ierarhii au sfinţit o troiţă din incinta Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţe Braşov, iar racla cu moaşte a fost adusă spre închinare la sediul instituţiei ocrotite de sfânt. Credincioşii din Făgăraş au avut şi ei posibilitatea să cinstească moaştele, aduse spre seară la catedrala din centrul oraşului.
SursA: ZiarulLumina

Niciun comentariu: