Breviar Patristic: Și haina-ți va fi de lână curată

SurSa FotO: carpati.org

Ὅταν δὲ ἔλθῃ, φησίν, ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐν τῇ δόξῃ αὐτοῦ καὶ πάντες οἱ ἄγγελοι μετ' αὐτοῦ. βλέπε, ἄνθρωπε, ἐπὶ πόσων εἰς κριτήριον εἰσέρχῃ. πᾶν γένος ἀνθρώπων τότε παρέσται. λόγισαι τοὺς ἀπὸ Ἀδὰμ μέχρι σήμερον. πολὺ μὲν τὸ πλῆθος, ἀλλ' ἔτι μικρόν. πλείονες γὰρ οἱ ἄγγελοι. ἐνενήκοντα ἐννέα πρόβατά ἐστιν ἐκεῖνα, ἡ δὲ ἀνθρωπότης τὸ ἓν μόνον. μὴ μικρὰν τὴν καταδίκην καὶ χωρὶς τιμωρίας ἄνθρωπε νομίσῃς τὸ ἐπὶ τοσούτων καταγνωσθῆναι. ἆρα οὐχ αἱρούμεθα πολλάκις ἀποθανεῖν ἢ ὑπὸ φίλων καταγνωσθῆναι; καὶ ἀφορίσει αὐτοὺς ἀπ' ἀλλήλων, ὥσπερ ὁ ποιμὴν ἀφορίζει τὰ πρόβατα ἀπὸ τῶν ἐρίφων. Ὁ ποιμὴν πῶς ἀφορίζει; ἆρα ἐξετάζων ἀπὸ βιβλίου, τί μέν ἐστι πρόβατον, τίς δὲ ἔριφος; ἢ ἀπὸ τῶν φαινομένων διακρίνει; οὐχὶ τὸ μὲν ἔριον δηλοῖ τὸ πρόβατον, τὸ δὲ τριχῶδες καὶ σκληρὸν δηλοῖ τὸν ἔριφον; οὕτως, ἐὰν μὲν καθαρθεὶς ἄρτι τῶν ἁμαρτιῶν τὰς πράξεις ἔχῃς εἰς τὸ ἑξῆς ὡς ἔριον καθαρόν, καὶ μένῃ σου ἀμόλυντος ἡ στολή.

Iisus zice: „Când va veni Fiul Omului întru slava sa, și toți sfinții îngeri cu dânsul, atunci va ședea pre scaunul slavei sale. Și se vor aduna înaintea lui toate limbile” (Mt. 25, 31-32).
Vezi, omule, pe câți va veni să judece. Tot neamul oamenilor va fi atunci de față. Gândește-te la cei născuți de la Adam până astăzi. Mare e mulțimea lor, dar încă mică – mai mulți sânt îngerii. Aceia sânt cele 99 de oi, iar omenirea este oaia rătăcită cea una. Dincolo de spaima judecății, gândul că Dumnezeu ne va judeca în fața atâtor martori este și mai înfricoșător. Oare n-am prefera adesea moartea decât să fim condamnați de prieteni?
Și-i va despărți unii de alții, precum păstorul alege oile de iezi (Mt. 25, 32). Cum le desparte păstorul? Oare se uită în vreun registru ca să vadă care e oaie și care e ied? Sau va judeca după ceea ce se vădește? Oare nu după lână se va cunoaște oaia, iar după lațe și asprime va cunoaște iedul? Astfel, dacă te curățești de pe acum de faptele păcatelor, vei avea lâna curată în viitor, iar haina ta va rămâne neîntinată.

Traducere după Sf. Chiril al Ierusalimului, Cateheze, XV, 24 (PG 33, 904) de Marius Ivașcu.

Breviar Patristic: A purtat în pântecele ei Pâinea cerească

Εἴδετε πηλίκον δι' αὐτῆς ἐπράχθη μυστήριον, πᾶσαν ὑπερβαῖνον καὶ γλῶτταν καὶ ἔννοιαν. Τίς οὖν οὐκ ἂν θαυμάσειε τὴν μεγάλην τῆς Θεοτόκου δύναμιν καὶ ὅσον ὑπερανέχει τοὺς ὅσους τιμώμεν ἁγίους; Εἰ γὰρ τοῖς δούλοις ὁ Χριστὸς τοιαύτην δέδωκε χάριν, ὥστε μὴ δι' ἁφῆς μόνον ἰάσθαι τοὺς κάμνοντας, ἀλλὰ καὶ τῇ σφῶν ἐπισκιάσει τοῦτο ποιεῖν · προὐτίθεσαν γὰρ ἐν ἀγορᾷ μέση τοὺς κάμνοντας, ὡς ἡ βίβλος διδάσκει τῶν πράξεων, καὶ Πέτρου μὲν ἡ σκιὰ τὰς νόσους ἀπήλαυνε, τίνα χρὴ νομίζειν τῇ Μητρὶ τὴν ἰσχύν; Εἰ Πέτρος ὠνομάσθη μακάριος, καὶ κλεὶς ἐπιστεύθη βασιλείας οὐρανῶν, πῶς οὐχ ὑπὲρ πάντας μακαρισθήσεται ἡ τὸν ὑπ' ἐκείνου ὁμολογηθέντα τεκεῖν ἀξιωθεῖσα; Εἰ Παῦλος ἐκλογῆς σκεῦος ἐπικέκληται διὰ τὸ βαστάσαι Χριστοῦ τὸ σεβάσμιον ὄνομα, καὶ πανταχοῦ τῆς οἰκουμένης κηρύξαι, πηλίκον ἂν εἴη σκεῦος ἡ Θεοτόκος; Οὐ κατὰ τὴν χρυσῆν στάμνον τὸ μάννα χωρήσασα, ἀλλὰ τὸν οὐράνιον ἄρτον ἐν γαστρὶ χωρήσασα, τὸν εἰς βρῶσιν καὶ ῥῶσιν τοῖς πιστοῖς διδόμενον.

Vedeți ce mare taină s-a săvârșit prin Maria, care covârșește tot graiul și tot cugetul. Cine nu se va minuna de marea putere a Născătoarei de Dumnezeu? Cu cât nu-i întrece ea pe toți Sfinții pe care îi cinstim? Dacă robilor săi Hristos le-a dat un asemenea har, ca nu numai prin atingere să-i tămăduiască pe cei ce pătimeau, ci și prin adumbrirea lor – căci puneau pe cei bolnavi la mijloc în piețe, precum învață Cartea Faptelor, iar umbra lui Petru alunga bolile (cf. Fap. 5, 15) – ce putere trebuie să socotim că i-a dat Maicii sale? Dacă Petru a fost numit fericit și i s-au încredințat cheile împărăției cerurilor, cum nu se va ferici mai presus de toți cea care s-a învrednicit să nască pe Cel mărturisit de acela ca Fiu al Dumnezeului celui Viu? (cf. Mt. 16, 17). Dacă Pavel este supranumit vas al alegerii pentru că a purtat numele preacinstit al lui Hristos și l-a propovăduit pretutindeni în lume, ce fel de vas va fi Născătoarea de Dumnezeu? Nu a încăput asemeni chivotului de aur manna, ci a purtat în pântece Pâinea cerească ce se dă spre mâncare și întărire credincioșilor.

Traducere după Vasilie al Seleukiei, Omilie la Născătoarea de Dumnezeu, 6 (PG 85, 448) de Marius Ivașcu.

VASILIE AL SELEUKIEI (+460) A fost mitropolit; a arătat o oarecare afinitate pentru monofizism, dar după Sinodul de la Halkidon a trecut de partea Ortodoxiei. Îi sânt atribuite în jur de 50 de omilii, unele în mod îndoielnic.

Breviar Patristic: Dacă Hristos nu se năștea din femeie

Ἐγεννήθη ἐκ γυναικὸς Θεὸς οὐ γυμνὸς καὶ Ἄνθρωπος οὐ ψιλός · καὶ πύλην σωτηρίας ὁ τεχθεὶς, τὴν πάλαι τῆς ἁμαρτίας ἔδειξε θύραν. Ὅπου γὰρ ὁ ὄφις διὰ τῆς παρακοῆς τὸν ἰὸν ἐξέχεεν, ἐκεῖθεν ὁ Λόγος διὰ τῆς ὑπακοῆς εἰσελθὼν, τὸν ναὸν ἐζωοπλάστησεν. Ὅθεν ὁ πρῶτος τῆς ἁμαρτίας Κάϊν προέκυψεν, ἐκεῖθεν ὁ τοῦ γένους λυτρωτὴς Χριστὸς ἀσπόρως ἐβλάστησεν. Μὴ ἀπαισχυνθῇς τὴν ὠδῖνα, ὦ ἄνθρωπε · αὕτη γὰρ ἡμῖν γέγονε σωτηρίας ἀφορμή. Εἰ μὴ γὰρ ἐκ γυναικὸς ἐγεννήθη, οὐκ ἂν ἀπέθανεν · εἰ μὴ ἀπέθανεν, οὐκ ἂν διὰ τοῦ θανάτου αὐτοῦ κατήργησε τὸν τὸ κράτος ἔχοντα.τοῦ θανάτου, τουτέστι τὸν διάβολον.

Un Dumnezeu care nu era doar Dumnezeu și un Om care nu era simplu om s-a născut din femeie. Cel născut a arătat a fi poartă a mântuirii ușa prin care odinioară intrase păcatul. Căci acolo unde șarpele și-a vărsat prin neascultare veninul, pe acolo Cuvântul a intrat prin ascultare, plăsmuindu-și biserică însuflețită. De unde a răsărit Cain, începătorul păcatului, de acolo a odrăslit fără de sămânță Hristos, Răscumpărătorul neamului. Nu te rușina de chinul nașterii, o, omule! Aceasta ni s-a făcut nouă începătură a mântuirii. De nu s-ar fi născut din femeie, nu ar fi murit; de nu ar fi murit, nu ar fi surpat „prin moartea sa pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavolul” (Evr. 2, 14).

Traducere după Sf. Proclu al Constantinopolei, Omilia I la Născătoarea de Dumnezeu, 2 (PG 65, 681) de Marius Ivașcu.

PROCLU AL CONSTANTINOPOLEI (+446) A fost episcop al Kizikului, iar apoi patriarh al Constantinopolei, fiind succesorul lui Nestorie și unul din primii oponenți ai ereziei aceluia în celebra sa omilie despre Maica Domnului. În repetate rânduri a acționat ca mediator în conflicte care divizau Bisericile. Sub numele său ni s-au transmis 27 de predici și 7 scrisori.

Omilia I a Sfântului Leon cel Mare, Papa Romei (+461), la Nașterea Domnului

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos - Voroneț (frescă). SursA: OrthPhoto.net

Mântuitorul nostru, preaiubiților, astăzi s-a născut nouă: să ne bucurăm. Căci nu se cuvine să aibă loc întristarea unde este nașterea Vieții; Aceasta, nimicind frica morții, ne-a adus bucuria veșniciei făgăduite. Nimeni nu este alungat de la ospățul acestei veselii, căci una este pricina bucuriei tuturor: Domnul nostru, nimicitorul păcatului și al morții, neaflând pe nimeni slobod de vină, a venit ca pe toți să slobozească. Să tresalte sfântul, că se apropie de cunună! Să se veselească păcătosul, că este îmbiat să ia iertare! Să se însuflețească păgânul, căci este chemat la viață!

Fiul lui Dumnezeu, la plinirea vremii pe care a rânduit-o înălțimea de necercetat a Sfatului Dumnezeiesc, a luat asupra sa firea neamului omenesc pentru a o împăca cu Ziditorul ei, așa încât născocitorul morții, diavolul, să se biruiască tocmai prin firea pe care o biruise. Intrând în acest război de dragul nostru, s-a luptat după o mare și minunată lege a dreptății: Domnul Atotputernic l-a întâmpinat pe crudul dușman nu în măreția sa, ci în smerenia noastră, împotrivindu-i-se cu aceeași formă și aceeași fire, făcându-se părtaș mortalității noastre, dar în afara oricărui păcat. A rămas străin de această naștere ceea ce citim despre toți: „Nimeni nu este curat de întinăciune, nici măcar pruncul care a trăit o singură zi pe pământ” (Iov 14, 4). Așadar, în nașterea aceasta unică nu a trecut nimic din pofta trupului, nu s-a strecurat nimic din legea păcatului.
A fost aleasă o Fecioară din neamul împărătesc al lui David, care, urmând să rămână însărcinată de la Duhul Sfânt, a zămislit mai întâi cu mintea și apoi cu trupul Rodul dumnezeiesc-omenesc. Și ca nu cumva să se teamă de urmări străine, nefiind părtașă sfatului celui de sus, este încunoștințată de înger despre cele ce se vor lucra de către Duhul Sfânt într-însa. Nu a socotit că i se păgubește sfiala feciorelnică cea care a devenit îndată de Dumnezeu Născătoare. Căci de ce s-ar fi îndoit de noutatea zămislirii cea căreia i-a fost făgăduit ajutorul puterii Celui Preaînalt? Credința celei credincioase a fost întărită și de adeverirea minunii premergătoare, căci Elisavetei i s-a dat nesperată rodnicie, așa încât Cel ce a dat rod celei sterpe să nu fie bănuit că nu-l va da și Fecioarei.
Astfel, Dumnezeu – Cuvântul lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, care era la început la Dumnezeu, prin care s-au făcut toate și fără de care nimic nu s-a făcut (In. 1, 1-3) – s-a făcut om, pentru a-l slobozi pe om de moartea veșnică. S- a plecat spre asumarea smereniei noastre fără a-și împuțina măreția, încât, rămânând ceea ce era și asumând ceea ce nu era, să unească adevăratul chip de rob cu Chipul acela prin care este deopotrivă cu Dumnezeu Tatăl (Filip. 2, 6), punând ambele firi într-o legătură atât de strânsă, încât nici firea inferioară să nu umbrească proslăvirea, nici cea superioară să nu micșoreze asumarea. Păstrându-se, așadar, însușirile fiecărei firi și fiind reunite într-o singură Persoană, smerenia este asumată de măreție; slăbiciunea de putere; mortalitatea de veșnicie. Și pentru a plăti datoria stării noastre, firea nepătimitoare s-a unit cu firea noastră pătimitoare, adunându-se Dumnezeu adevărat și Om adevărat în unimea Domnului nostru; pentru ca, aducând leacurile de care aveam nevoie, unul și același Mijlocitor între Dumnezeu și oameni (1 Tim. 2, 5) să poată muri datorită unei firi și învia datorită celeilalte. Mulțumită, dar, întregii-înțelepciuni a Fecioarei, nimic stricăcios nu a întinat nașterea Mântuirii, căci ea a fost pază cumințeniei și arătare a adevărului.

O astfel de naștere, preaiubiților, a fost vrednică de Hristos, Puterea lui Dumnezeu și Înțelepciunea, prin care să ne fie în același timp asemenea prin umanitate și să ne întreacă prin dumnezeire. Căci de nu era Dumnezeu adevărat, nu ne-ar fi adus leac adevărat, iar de n-ar fi fost om adevărat, nu s-ar fi făcut nouă pildă. Născându-se Domnul, îngerii veselindu-se au cântat „slavă întru înălțimi lui Dumnezeu” și oamenilor de bunăvoință li se vestește „pace pe pământ” (Lc. 2, 14); fiindcă văd cum Ierusalimul ceresc se zidește din toate neamurile lumii – dacă de această ispravă a negrăitei îndurări dumnezeiești se bucură atâta înălțimea îngerilor, cât se cade să se veselească smerenia oamenilor?

Să mulțumim, dar, preaiubiților, lui Dumnezeu Tatăl prin Fiul său în Duhul Sfânt, care pentru marea sa milostivire cu care ne-a iubit s-a îndurat de noi și, „pe când eram morți în păcate, ne-a înviat împreună cu Hristos” (Ef. 2, 5), ca să fim făptură nouă într-însul și frământătură nouă. Să lepădăm, așadar, omul cel vechi cu faptele sale și, făcându-ne părtași nașterii lui Hristos, să renunțăm la lucrurile trupești. Recunoaște-ți, o, creștine, vrednicia ta și, făcându-te împreună-moștenitor firii dumnezeiești, nu te întoarce la întinăciunea vechii petreceri! Amintește-ți cărui Cap și cărui Trup ești mădular! Adu-ți aminte că ai fost smuls din puterea întunericului și mutat în lumina și împărăția lui Dumnezeu! Prin taina Botezului te-ai făcut biserică a Duhului Sfânt: nu alunga de la tine un asemenea Oaspete prin faptele răutății și nu te supune iarăși robiei diavolului, căci prețul tău este sângele lui Hristos: te va judeca după adevăr Cel ce te-a răscumpărat întru milostivire, care împărățește cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin.

Traducere de Marius Ivașcu, căruia îi mulțumesc și pe această cale pentru darurile frumoase pe care ni le trimite.

Nașterea lui Hristos să ne fie de folos duhovnicesc!

Breviar Patristic: Dumnezeu este Lumină

SursA FotO: OrthPhoto.net

Deus lux est, et tenebrae in eo non sunt ullae. Adhuc lucem quidem nominavit, sed verba obscura sunt. Et sol lux est, et luna lux est, et lucerna lux est. Aliquid debet esse longe his maius, longe praestantius, longeque supereminentius. Quantum Deus a creatura, quantum conditor a conditione, quantum sapientia ab eo quod factum est per sapientiam, longe ultra omnia debet esse lux ista. Et forte vicini ei erimus, si quae sit lux ista cognoverimus, et ad eam nos applicaverimus, ut ex ipsa illuminemur; quia in nobis tenebrae sumus, et ab illa illuminati possumus esse lux, et non confundi de illa, quia de nobis confundimur. Quis est qui de se confunditur? Qui se cognoscit peccatorem. Quis de illa non confunditur? Qui ab illa illuminatur. Quid est ab illa illuminari? Qui iam videt se peccatis tenebrari, et cupit ab illa illuminari, accedit ad illam: unde dicit Psalmus: Accedite ad eum, et illuminamini; et vultus vestri non erubescent. Sed non erubesces de illa, si, quando tibi te foedum ostenderit, displiceat tibi foeditas tua, ut percipias pulchritudinem illius.

Ioan scrie: „Dumnezeu Lumină este și niciun întunerec întru dânsul nu este” (1 In. 1, 5).

Pomenește lumina, dar cuvintele sânt obscure. Și soarele este lumină, și luna este lumină, și candela este lumină. Trebuie să fie ceva cu mult mai mare decât acestea, cu mult mai însemnat și mai înalt.

Cu cât Dumnezeu se deosebește de făptură, cu cât Ziditorul este mai presus de zidire, cu cât Înțelepciunea se deosebește de ceea ce s-a făcut prin înțelepciune, cu atât mai departe de toate acestea trebuie să fie Lumina aceasta.

Și poate ne vom apropia de ea, de vom cunoaște ce este această Lumină și ne vom sârgui să fim luminați de dânsa. În noi înșine sântem întuneric; putem fi luminați de acea Lumină, iar nu rușinați, dacă ne rușinăm de noi înșine.

Cine este cel ce se rușinează de sine? Cel ce cunoaște că este păcătos.

Cine nu este rușinat de Lumină? Cel ce este luminat de ea.

Ce înseamnă a fi luminat de ea? Cel ce se vede deja întunecat de păcate și dorește să fie luminat de ea, se apropie de Lumină.

De aceea zice Psalmul: „Apropiați-vă către dânsul și vă luminați, și fețele voastre nu se vor rușina” (Ps. 33, 5).

Nu te vei rușina de Lumină, dacă atunci când te va arăta întinat, îți vei urî propria întinăciune ca să vezi frumusețea ei.

Traducere după Fer. Augustin, Tâlcuire la întâia Epistolă a Sf. Ioan, I, 4 (SC 75, p. 121) de Marius Ivașcu.

Breviar Patristic: Dumnezeu este Pace

SursA FotO: OrthPhoto.net

Ἄγε δὴ τὴν θείαν καὶ ἀρχισυνάγωγον εἰρήνην ὕμνοις εἰρηναίοις ἀνευφημήσωμεν. Αὕτη γάρ ἐστιν ἡ πάντων ἑνωτικὴ καὶ τῆς ἁπάντων ὁμονοίας τε καὶ συμφυΐας γεννητικὴ καὶ ἀπεργαστική. Διὸ καὶ πάντα αὐτῆς ἐφίεται τὸ μεριστὸν αὐτῶν πλῆθος ἐπιστρεφούσης εἰς τὴν ὅλην ἑνότητα καὶ τὸν ἐμφύλιον τοῦ παντὸς πόλεμον ἑνούσης εἰς ὁμοειδῆ συνοικίαν. Διήκει γὰρ ἡ τῆς παντελοῦς εἰρήνης ὁλότης ἐπὶ πάντα τὰ ὄντα κατὰ τὴν ἁπλουστάτην αὑτῆς καὶ ἀμιγῆ τῆς ἑνοποιοῦ δυνάμεως παρουσίαν ἑνοῦσα πάντα καὶ συνδέουσα τὰ ἄκρα διὰ τῶν μέσων τοῖς ἄκροις κατὰ μίαν ὁμοφυῆ συζευγνύμενα φιλίαν καὶ τὸ ἀπολαύειν αὑτῆς δωρουμένη καὶ ταῖς ἐσχάταις τοῦ παντὸς ἀποπερατώσεσι καὶ πάντα ὁμόγνια ποιοῦσα ταῖς ἑνότησι, ταῖς ταὐτότησι, ταῖς ἑνώσεσι, ταῖς συναγωγαῖς ἀδιαιρέτως δηλαδὴ τῆς θείας εἰρήνης ἑστώσης καὶ ἐν ἑνὶ πάντα δεικνυούσης καὶ διὰ πάντων φοιτώσης καὶ τῆς οἰκείας ταὐτότητος οὐκ ἐξισταμένης, πρόεισι γὰρ ἐπὶ πάντα καὶ μεταδίδωσι πᾶσιν οἰκείως αὐτοῖς ἑαυτῆς καὶ ὑπερβλύζει περιουσίᾳ τῆς εἰρηνικῆς γονιμότητος καὶ μένει δι' ὑπεροχὴν ἑνώσεως ὅλη πρὸς ὅλην καὶ καθ' ὅλην ἑαυτὴν ὑπερηνωμένη.

Parafrază:
Dumnezeu este Pace și principiul oricărei comuniuni. Să lăudăm, dar, Pacea cu pașnice cântări. Aceasta este cea care unește toate, ea este pricina și înfăptuirea înțelegerii și armoniei tuturora întreolaltă.

Toate tind spre Pacea aceasta, părăsindu-și multiplicitatea și diviziunile pentru a se întoarce la Unimea tuturor, care reduce orice conflict inerent la con-viețuirea cea întru ún chip. Pacea face marginile universului să se desfete de fericirea ei. Ea unește toate prin mii de uniri, mii de identități, mii de coincidențe și adunări. Pacea aceasta îngăduie ca prisosul fecundității sale să se reverse pretutindenea, rămânând totodată întreagă prin covârșirea unității și întru totul supra-unificată în sine.

Traducere după Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre numele dumnezeiești, XI, 1 (PG 3, 960) de Marius Ivașcu.

Breviar Patristic: Dumnezeu este Înțelepciune

SursA FotO: OrthPhoto.net

Φέρε δέ, εἰ δοκεῖ, τὴν ἀγαθὴν καὶ αἰωνίαν ζωὴν καὶ ὡς σοφὴν καὶ ὡς αὐτοσοφίαν ὑμνῶμεν, μᾶλλον δὲ ὡς πάσης σοφίας ὑποστατικὴν καὶ ὑπὲρ πᾶσαν σοφίαν καὶ σύνεσιν ὑπεροῦσαν. Οὐ γὰρ μόνον ὁ θεὸς ὑπερπλήρης ἐστὶ σοφίας «καὶ τῆς συνέσεως αὐτοῦ οὐκ ἔστιν ἀριθμός», ἀλλὰ καὶ παντὸς λόγου καὶ νοῦ καὶ σοφίας ὑπερίδρυται. Καὶ τοῦτο ὑπερφυῶς ἐννοήσας ὁ θεῖος ὄντως ἀνήρ, ὁ κοινὸς ἡμῶν καὶ τοῦ καθηγεμόνος ἥλιος· «Τὸ μωρὸν τοῦ θεοῦ σοφώτερον τῶν ἀνθρώπων» φησὶν.

Σοφίας αὐτῆς καὶ πάσης καὶ νοῦ παντὸς καὶ λόγου καὶ αἰσθήσεως πάσης ἡ θεία σοφία καὶ ἀρχὴ καὶ αἰτία καὶ ὑποστάτις καὶ τελείωσις καὶ φρουρὰ καὶ πέρας εἴρηται.

Διὰ τὴν θείαν σοφίαν καὶ ψυχαὶ τὸ λογικὸν ἔχουσι διεξοδικῶς μὲν καὶ κύκλῳ περὶ τὴν τῶν ὄντων ἀλήθειαν περιπορευόμεναι καὶ τῷ μεριστῷ καὶ παντοδαπῷ τῆς ποικιλίας ἀπολειπόμεναι τῶν ἑνιαίων νοῶν, τῇ δὲ τῶν πολλῶν εἰς τὸ ἓν συνελίξει καὶ τῶν ἰσαγγέλων νοήσεων, ἐφ' ὅσον ψυχαῖς οἰκεῖον καὶ ἐφικτόν, ἀξιούμεναι.

Dumnezeu, pe lângă Viață veșnică, este și Înțelepciune: Înțelepciunea ipostatică ce stă la baza oricărei înțelepciuni, care întrece orice înțelepciune și covârșește toată înțelegerea.

Dumnezeu nu este doar înțelepciune supra-abundentă, căci „priceperii lui nu este număr” (Ps. 146, 5), ci este mai presus de orice cuvânt și minte și înțelepciune. Aceasta a înțelegând-o în chip suprafiresc cu adevărat dumnezeiescul bărbat (Pavel), zice: „ce este nebun al lui Dumnezeu este mai înțelept decât oamenii” (1 Cor. 1, 25).

Pe de altă parte, Înțelepciunea Dumnezeiască este pricina a toată înțelegerea, a toată înțelepciunea și a oricărei posibilități de a cunoaște. Prin Dumnezeiasca Înțelepciune sufletele primesc prin emanație puterea de a gândi, adică de a gravita aproape de Adevărul celor ce sânt și, lăsând în urmă părtinirea și abundența și varietatea gândurilor singulare, de a reduce cele multe la unitate.

Traducere după Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre numele dumnezeiești, VII, 1 (PG 3, 865) de Marius Ivașcu.

Breviar Patristic: Dumnezeu este Viață

SursA FotO: OrthPhoto.net

Νῦν δὲ ὑμνητέον ἡμῖν τὴν «ζωὴν τὴν αἰώνιον», ἐξ ἧς ἡ αὐτοζωὴ καὶ πᾶσα ζωὴ καὶ ὑφ' ἧς εἰς πάντα τὰ ὁπωσοῦν ζωῆς μετέχοντα τὸ ζῆν οἰκείως ἑκάστῳ διασπείρεται.

Tῆς αὐτοζωῆς ἐστιν ἡ θεία ζωὴ ζωτικὴ καὶ ὑποστατικὴ καὶ πᾶσα ζωὴ καὶ ζωτικὴ κίνησις ἐκ τῆς ζωῆς τῆς ὑπὲρ πᾶσαν ζωὴν καὶ πᾶσαν ἀρχὴν πάσης ζωῆς.

Ἐξ αὐτῆς καὶ αἱ ψυχαὶ τὸ ἀνώλεθρον ἔχουσι, καὶ ζῷα πάντα καὶ φυτὰ κατ' ἔσχατον ἀπήχημα τῆς ζωῆς ἔχουσι τὸ ζῆν. δωρουμένη δὲ καὶ ἀνδράσι τὴν ὡς συμμίκτοις ἐνδεχομένην ἀγγελοειδῆ ζωὴν καὶ ὑπερβλύσει φιλανθρωπίας καὶ ἀποφοιτῶντας ἡμᾶς εἰς ἑαυτὴν ἐπιστρέφουσα καὶ ἀνακαλουμένη καὶ τὸ δὴ θειότερον ὅτι καὶ ὅλους ἡμᾶς, ψυχάς φημι καὶ τὰ συζυγῆ σώματα, πρὸς παντελῆ ζωὴν καὶ ἀθανασίαν ἐπήγγελται μεταθήσειν·

Ἡ γὰρ ὑπέρζωος καὶ ζωαρχικὴ ζωὴ καὶ πάσης ζωῆς ἐστιν αἰτία καὶ ζωογόνος καὶ ἀποπληρωτικὴ καὶ διαιρετικὴ ζωῆς καὶ ἐκ πάσης ζωῆς ὑμνητέα κατὰ τὴν πολυγονίαν τῶν πασῶν ζωῶν ὡς παντοδαπὴ καὶ πᾶσα ζωὴ θεωρουμένη καὶ ὑμνουμένη καὶ ὡς ἀνενδεής, μᾶλλον δὲ ὑπερπλήρης ζωῆς, αὐτοζωὸς καὶ ὡς ὑπὲρ πᾶσαν ζωὴν ζωοποιὸς καὶ ὑπέρζωος ἢ ὅπως ἄν τις τὴν ζωὴν τὴν ἄφθεγκτον ἀνθρωπικῶς ἀνυμνήσοι.

Parafrază: Acum se cuvine să cântăm „Viața cea veșnică”, din care purcede orice fel de viață. Fiecare ființă care se împărtășește în vreun fel de viață, primește viață dintr-însa, fiecare după măsura sa.

Viața dumnezeiască, cea mai presus de orice altă formă de viață, este cea care dăruiește și întreține viața. Orice fel de viață și orice mișcare vie purcede din această Viață aflată dincolo de orice viață și de începutul oricărei vieți.
Din aceasta și sufletele își primesc nestricăciunea și tot de la ea își primesc existența toate animalele și plantele, care se împărtășesc cele din urmă de viață.

Ea ne dă viață și nouă oamenilor, făpturi alcătuite din trup și suflet. Dacă se întâmplă să ne pierdem viața, atunci ea, din prisosul iubirii sale de oameni ne întoarce și ne cheamă iarăși la dânsa. Mai mult: ne făgăduiește că ne va aduce sufletele și trupurile îngemănate la viața cea deplină, la nemurire.
Nu este de ajuns să numim vie această Viață; ea este începătoarea a toată viața, unica Pricină și unicul Izvor al vieții. Toată suflarea se cuvine să o contemple și să o laude. El este Viață care prisosește și se revarsă.

Traducere dupa Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre numele dumnezeiești, VI, 1 (PG 3, 856) de Marius Ivascu.

Sîntem adevărați doar atunci cînd plîngem

SursA FotO: orthphoto

Fragment din romanul ”Fuga spre cîmpul cu ciori – amintiri dintr-o copilărie ateistă” de părintele Savatie Baștovoi

Apostolul Pavel a spus că nimeni nu știe ce este în sufletul omului, decît numai Dumnezeu și omul însuși. Dar uneori se întîmplă că nici noi înșine nu mai știm ce e în sufletul nostru. Oamenii au atîtea fețe încît nu îți poți da seama care e cea adevărată. Poate că cea care persistă cel mai mult? Ne supărăm, ne bucurăm, sîntem zgîrciți, iar alteori darnici, uneori prea aspri, alteori ușuratici. Puțini sînt oamenii constanți, fie în rău, fie în bine. Și eu am atîtea fețe și în toate mă regăsesc atît de mult încît nici nu mai știu care mă reprezintă cel mai bine, cu alte cuvinte, cu care dintre toate aceste fețe voi merge la judecată? Iar acest camelionism nesuferit și pentru mine și pentru cei din jur l-am moștenit de la tatăl meu. Acest amestec de rău și bine este fără îndoială o boală care, atunci cînd nu-L ai pe Dumnezeu, poate motiva cele mai nesăbuite fapte. Cred că cele mai cumplite fapte în istorie n-au fost săvîrșite de oamenii răi cu desăvîrșire, ci de aceia care aveau în sine amestecat răul cu binele. Căci nu-i așa, cine ar urma un om rău cu desăvîrșire? Răul nu e atît de rău dacă nu are în el amestecat și puțin bine.

Odată, cînd am fost la Essex, am avut o discuție cu arhimandritul Zaharia, una din acele discuții care te urmăresc toată viața. Am ajuns să discutăm despre lacrimi pentru că e o boală a începătorilor să discute despre lucrurile înalte, iar lacrimile sînt un rod al înălțimilor. Atunci părintele Zaharia mi-a zis un lucru pe care nu pot să-l uit. Anume că noi, oamenii, sîntem adevărați doar atunci cînd plîngem. Nu mai știu dacă această vorbă îi aparținea sau dacă a auzit-o de la duhovnicul său, părintele Sofronie, cert este că acest înțeles al omului nu-l mai auzisem, deși era atît de evident. Știu că se poate face o întreagă filozofie despre lacrimile false, dar nu despre asta este vorba. Plînsul este la fel de firesc ca și rîsul. Cred că ar trebui să plîngem cel puțin la fel de des precum rîdem. La un moment dat oamenii au început să considere plînsul ceva rușinos, o expresie a slăbiciunii. Dar e la fel de adevărat că și rîsul poate trăda o slăbiciune. Mă gîndesc că Prorocul David, care era un ostaș neînfricat, plîngea de multe ori, mărturisind că pînă și așternutul și-l uda cu lacrimi. Desigur era o altă lume. Astăzi bărbații nu mai poartă războaie, nu mai străbat păduri în căutarea vînatului, nu mai sînt amenințați de animalele sălbatice, de stihii, în schimb nu plîng. Această incapacitate de a plînge pare să fie singura calitate a bărbaților de azi.

Tata plîngea ușor și acesta era un mare paradox. Era un bărbat zdravăn, ursuz și care vorbea tare. Dacă te chema să-ți spună ceva, aveai impresia că vrea să te bată. Chiar și cînd te ruga să-i dai o farfurie din celălalt capăt al mesei părea că te ceartă. Și cu toate acestea plîngea la filmele proletare. Plîngea cînd vedea bătrîni săraci, copii flămînzi și îndeobște cînd vedea vreo nedreptate. Mămica rîdea de el. Acesta era singurul moment cînd mămica îl putea lua peste picior și el nu se supăra. Aici părintele Zaharia avea dreptate să spună că omul e el însuși doar atunci cînd plînge. Nu pot să uit fața dură a tatei cum se schimba atunci cînd plîngea la filme, ștergîndu-și ochii cu mîinile lui late, cu degetele acelea groase pe care nu a purtat niciodată inel. Atunci tata era el însuși și era atît de curat și atît de bun. Restul era viața cu mizeriile ei, cu sărăcia și mîndria ei, cu tot ce e străin și însingurează pe om, ducîndu-l atît de departe de ceea ce ar trebui să fie el cu adevărat.

Sînt oameni care au plînsul în interior. Aceștia sînt cei mai frumoși oameni de pe pămînt. Acest plîns lăuntric nu are în el nimic din tristețea și apăsarea oamenilor neîmpliniți sau loviți de vreo suferință. Acest plîns lăuntric este ca o lumină de dimineață care străbate prin ceață. Aceștia sînt oamenii pe care îi iubești fără să știi de ce și revii la ei pentru că amintirea lor nu te părăsește. Nu este o mai mare bucurie în viață decît aceea de a întîlni un astfel de om. Deși ei pot trece neobservați. Pentru a-i recunoaște trebuie ca și tu să fi plîns măcar odată în viață, să plîngi de-adevăratelea.

Sînt atîtea lacrimi în lume care se varsă necontenit. Lacrimile suferinței curg sub luminile reclamelor, în orașele mari, în băi, în așternuturi, în mașini. Răsună atîtea răcnete de durere, atîtea suspine, dincolo de buletinele de știri, dincolo de talk show-urile televizate, dincolo de vacarmul cluburilor de noapte. Întreaga noastră civilizație cu noile ei tehnologii care se întrec una pe alta este îndreptată să ascundă acest plîns, să ne facă să credem că plînsul nu există. Dar lacrimile se varsă necontenit și o grămadă de oameni își trăiesc adevărata condiție, aflîndu-se în cele mai sincere, cele mai sfîșietoare momente ale vieții lor, în timp ce noi ne cufundăm în nesimțire. Și doar atunci cînd suferința dă buzna în viața noastră, doar atunci perdeaua indiferenței cade de pe fața lumii. Lumea apare așa cum e ea, cu răul și cu binele ei. Iar deasupra ei, abia atunci, se vede Dumnezeu. Lumina iubirii lui Dumnezeu nu poate fi văzută decît prin lacrimi, altfel ea ne-ar orbi.

SursA: savatie.wordpress.com

Eu o cinstesc pe Sfânta FILOTEA, nu pe Sfânta Filofteia

Mâine va fi sărbătorită Sfânta Mucenică FILOTEA, cea mai mică Sfântă ca vârstă (are 12 ani) pe care o avem cu moaște întregi ca să ne împodobească inimile și neamul în fața Sfintei Treimi.

Zilele acestea, ascultând la radio și TV, cât de frumos este ea cinstită în cetatea Curții de Argeș și în Eparhia Argeșului și Muscelului, nu am putut să nu văd/ să nu aud că reporterii, ziariștii sau oamenii simpli - care se pretind a fi teologi sau credincioși ortodocși - îi #pocesc# numele. Și nu vreau să înțeleg acest fapt din absolut nicio perspectivă. Sfânta Mucenică FILOTEA a fost fiica unei mame valahe și cred că de aceea a vrut să vină în România și să reverse asupra nostră bucurie, liniște sufletescă, să ne aline durerile.

Și noi nici măcar nu îi spunem corect numele :( Cred că ar trebui să o facem de acum înainte.

Argumentul pentru care numele Sfintei este FILOTEA este unul de natură lingvistică:

- Numele ei provine din limba greacă; FILOS înseamnă prieten/prietenă și THEOS înseamnă Dumnezeu; cu alte cuvinte numele Sfintei poate fi exprimat ca #prietena lui Dumnezeu#.

Din aceeași lipsă de cultură și educație teologică spunem și Sfântul Neculaie (Forma corectă fiind Sfântul NICOLAE - Nikos înseamnă învingător și Laos - popor, deci numele înseamnă #poporul învingător#), Sfântul Dumitru în loc de Sfântul DIMITRIE (demos înseamnă #popor#, iar mitera înseamnă #mamă#), Sfânta Paraschiva în loc de Sfânta PARASCHEVA (cuvântul provine tot din limba greacă și înseamnă vineri).

Sărbătoare binecuvântată pentru ziua de mâine!

Sfântă Mucenică FILOTEA roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
matușka Eufemia

Breviar Patristic: La Poarta Raiului

SursA FotO: OrthPhoto

„Πᾶσα τοίνυν γραφὴ θεόπνευστος πάντως ὠφέλιμος”. Ὥστε κάλλιστον καὶ ψυχωφελέστατον ἐρευνᾶν τὰς θείας γραφάς. Ὥσπερ γὰρ δένδρον παρὰ τὰς διεξόδους τῶν ὑδάτων πεφυτευμένον, οὕτω καὶ ψυχὴ τῇ θείᾳ ἀρδευομένη γραφῇ πιαίνεται καὶ καρπὸν ὥριμον δίδωσι, πίστιν ὀρθόδοξον, καὶ ἀειθαλέσι τοῖς φύλλοις, ταῖς θεαρέστοις φημὶ ὡραΐζεται πράξεσι· πρός τε γὰρ πρᾶξιν ἐνάρετον καὶ θεωρίαν ἀθόλωτον ἐκ τῶν ἁγίων γραφῶν ῥυθμιζόμεθα. Πάσης γὰρ ἀρετῆς παράκλησιν καὶ κακίας ἁπάσης ἀποτροπὴν ἐν ταύταις εὑρίσκομεν.

Ἐὰν οὖν ἐσόμεθα φιλομαθεῖς, ἐσόμεθα καὶ πολυμαθεῖς· ἐπιμελείᾳ γὰρ καὶ πόνῳ καὶ τῇ τοῦ διδόντος χάριτι κατορθοῦνται ἅπαντα. „Ὁ γὰρ αἰτῶν λαμβάνει καὶ ὁ ζητῶν εὑρίσκει καὶ τῷ κρούοντι ἀνοιγήσεται”. Κρούσωμεν τοίνυν εἰς τὸν κάλλιστον παράδεισον τῶν γραφῶν, τὸν εὐώδη, τὸν γλυκύτατον, τὸν ὡραιότατον, τὸν παντοίοις νοερῶν θεοφόρων ὀρνέων κελαδήμασι περιηχοῦντα ἡμῶν τὰ ὦτα, τὸν ἁπτόμενον ἡμῶν τῆς καρδίας, καὶ λυπουμένην μὲν παρακαλοῦντα, θυμουμένην δὲ κατευνάζοντα καὶ χαρᾶς ἀιδίου ἐμπιπλῶντα, τὸν ἐπιβιβάζοντα ἡμῶν τὴν διάνοιαν ἐπὶ τὰ χρυσαυγῆ μετάφρενα τῆς θείας περιστερᾶς καὶ ὑπέρλαμπρα καὶ ταῖς φανωτάταις αὐτῆς πτέρυξι πρὸς τὸν μονογενῆ υἱὸν καὶ κληρονόμον τοῦ φυτουργοῦ τοῦ νοητοῦ ἀμπελῶνος ἀνάγοντα καὶ δι' αὐτοῦ τῷ πατρὶ τῶν φώτων προσάγοντα.

Ἀλλὰ μὴ παρέργως κρούσωμεν, προθύμως δὲ μᾶλλον καὶ ἐπιμόνως· μὴ ἐκκακήσωμεν κρούοντες. Οὕτω γὰρ ἡμῖν ἀνοιγήσεται. Ἐὰν ἀναγνῶμεν ἅπαξ καὶ δὶς καὶ μὴ διαγνῶμεν, ἃ ἀναγινώσκομεν, μὴ ἐκκακήσωμεν, ἀλλ' ἐπιμείνωμεν, ἀδολεσχήσωμεν, ἐρωτήσωμεν· „ἐπερώτησον” γάρ, φησίν, „τὸν πατέρα σου, καὶ ἀναγγελεῖ σοι, τοὺς πρεσβυτέρους σου, καὶ ἐροῦσί σοι”. Οὐ γὰρ πάντων ἡ γνῶσις. Ἀρυσώμεθα ἐκ τῆς τούτου τοῦ παραδείσου πηγῆς ἀένναα καὶ καθαρώτατα νάματα ἁλλόμενα εἰς ζωὴν αἰώνιον, ἐντρυφήσωμεν, ἀπλήστως κατατρυφήσωμεν· τὴν γὰρ χάριν ἀδάπανον κέκτηνται.

„Toată Scriptura de-Dumnezeu-însuflată este plină de tot folosul” (2 Tim. 3, 16). Așadar, cercetarea Dumnezeieștilor Scripturi este lucrul cel mai bun și cel mai folositor pentru suflet. „Ca un pom sădit la izvoarele apelor” (Ps. 1, 3), așa și sufletul adăpat de Dumnezeiasca Scriptură crește falnic și aduce roadă la bună vreme - credința dreptslăvitoare - , și se împodobește cu frunze pururea-verzi, adică cu fapte bineplăcute lui Dumnezeu. Căci prin Sfintele Scripturi sântem povățuiți la lucrarea virtuților și la cunoștința netulburată. În ele găsim toată mângâierea virtuții și respingerea oricărei răutăți.

Dacă vom fi iubitori de învățătură, vom fi și mult-învățați. Căci prin studiu și osteneală și prin harul Celui ce dăruiește se pun toate la cale. „Cel ce cere, ia, și cel ce caută, află, și celui ce bate, i se va deschide” (Mt. 7, 8). Să batem, dar, la poarta preafrumosului Rai al Scripturilor, cel bineînmiresmat, cel preadulce, cel preaînfrumusețat, cel ce ne încântă urechile cu viersuirile a tot felul de păsări înțelegătoare și de-Dumnezeu-purtătoare, care atinge inimile și pe cea întristată o mângâie, iar pe cea mânioasă o îmbunează, umplând-o de veșnică bucurie, care ne așază cugetele între umerile cu strălucire de aur ale dumnezeieștii Porumbițe (cf. Ps. 67, 14) și cu aripile ei ne înalță la Fiul Unul-Născut, la moștenitorul Celui ce a sădit via cea înțelegătoare, și, printr-însul, la Părintele luminilor.

Dar să nu batem în silă, ci cu însuflețire și cu stăruință. Să nu ne descurajăm bătând. Numai așa ni se va deschide. Dacă citim o dată și de două ori și nu înțelegem ceea ce citim, să nu ne descurajăm, ci să stăruim, să cercetăm, să întrebăm: „Întreabă”, zice, „pre tatăl tău, și va povesti ție, pre cei bătrâni ai tăi, și-ți vor spune ție” (Deut. 32, 6). Nu a tuturora este cunoașterea. Să scoatem apă din izvorul acestui Rai, cel pururea curgătoriu și ale cărui unde preacurate saltă întru viața veșnică (cf. In. 4, 14); să ne desfătăm, să ne ospătăm fără de sațiu. Căci necheltuit se câștigă harul.

Traducere după Sf. Ioan Damaschin, Despre credința ortodoxă, IV, 7 (PG 94, 1176) de Marius Ivașcu.

la mulți ani, români de pretutindeni!

FotO: E.T.

3 pilde: CUM să ascultăm, CUM să ne rugăm, CUM să iubim

Via: PelerinOrtodox - Harrdelos

Sfanta Mare Mucenica Ecaterina - protectoarea avocatilor

SursA IcoanA: orthodoxwiki

Aceasta icoana o reprezinta pe Sfinta Mare Mucenica Ecaterina si se afla in Muzeul de Icoane din incinta Manastirii Sfintei Ecaterina de la poalele Muntelui Sinai, Egipt.

Din Viața Sfintei Mari Mucenice Ecaterina:

(...) Ritorul a zis: "Mai intai preainteleptul Homer, rugandu-se catre Die, graieste: "Prea sla­vite Zeus, prea mare zeule si alti zei fara de moarte". Asemenea si preaslavitul Orfeu, mul­tumind lui Apolon, graieste acestea: "O, fiul lui Laton, departe sagetatorule, puternice Fivie, care spre toti privesti si imparatesti pes­te cei muritori si peste cei fara de moarte; soare care te ridici cu aripi de aur!» in acest fel cinsteau pe zei cei dintai, si marii si slavitii facatori de stihuri, si aievea i-au numit pe ei fara de moarte. Deci tu nu te insela, nici nu te inchina Celui rastignit ca unui Dumnezeu, caci nimeni din inteleptii cei de demult nu L-au numit Dumnezeu si nici nu L-a cunoscut cineva a fi Dumnezeu".

Sfanta Ecaterina a raspuns: "Acelasi Homer al vostru graieste in alt loc despre marele zeu Die ca este mincinos, inselator si viclean si ca au vrut sa-l lege alti zei, adica Hera, Poseidon si Atena, de n-ar fi fugit sa se ascun­da. Asemenea si multe alte lucruri de ocara asupra zeilor vostri arata cartile voastre. Iar de vreme ce ai zis ca pe Cel rastignit nici u-nul din dascalii cei vechi nu-L marturisesc a fi Dumnezeu, apoi desi nu se cade a cerceta mult despre Dansul, pentru ca este Dumne­zeu adevarat, Facatorul cerului si al paman­tului, al marii, al soarelui, al lunii si a tot nea­mul omenesc, neajuns, neurmat si negrait; dar pentru o mai invederata incredintare, voi arata dovezi din cartile voastre.

Asculta ce graieste despre dansul prea inteleapta voastra Silvia, marturisind despre dumnezeiasca Lui intrupare si despre mantuitoarea rastignire: "Va veni mai tarziu cineva pe acest pamant si va fi trup fara de pa­cat, cu hotarele dumnezeirii celei fara de os­teneala va dezlega patimile cele nevindecate, si Acestuia I se va face zavistie de catre po­porul cel necredincios si va fi spanzurat la inaltime, ca si cum ar fi fost vrednic mortii". Asculta si pe nemincinosul tau Apolon, cum fara voia lui a marturisit pe Hristos, ade­varatul Dumnezeu, fiind silit de puterea Lui: "Unul Cel ceresc ma sileste pe mine, Cel Care este Lumina in trei straluciri; si Cel ce a pa­timit este Dumnezeu, dar nu cu dumnezeirea a patimit, caci amandoua sunt, si muritor cu trupul si strain de stricaciune, acelasi Dum­nezeu este barbat, rabdand toate de la cei muritori, adica cruce, ocara si ingropare".

Acestea le-a zis Apolon despre adevaratul Dumnezeu, Care este fara de inceput, aseme­nea cu Cel ce L-a nascut pe El si pururea deo-fiinta, inceput, radacina si izvor al tuturor bunatatilor zidite; a zidit lumea din nefiinta in fiinta si o chiverniseste pe dansa si, fiind de o fiinta cu Tatal, S-a facut om pentru noi si a umblat pe pamant, aratand, invatand si bine facand oamenilor. Apoi a primit moarte pentru noi cei nemultumitori, ca sa dezlege osandirea cea dintai si sa primim indulcirea si fericirea cea de demult.

Si astfel, iarasi ne-a deschis usile raiului ce au fost incuiate si, inviind a treia zi, S-a inaltat la cer, de unde a trimis Duhul Sfant ucenicilor Sai. Iar ei, mergand in toata lumea, au propovaduit dumnezeirea Lui, in care si tie, filosofule, ti se cade a crede, ca sa cunosti pe adevaratul Dumnezeu si sa fii rob al Ace­luia, Care este milostiv si mult indurat si pe cei ce au gresit ii cheama, zicand:

"Veniti la Mine toti cei osteniti si impova­rati si Eu va voi odihni. Deci, crede macar pe invatatorii si pe zeii tai, pe Platon, pe Orfeu si pe Apolon, care au marturisit curat si lu­minat pe Hristos Dumnezeu".

Acestea si multe altele ca acestea graind preainteleapta Ecaterina, s-a spaimantat filo­soful, ramanand fara raspuns si neputand sa mai graiasca ceva impotriva. Iar imparatul, vazandu-l biruit, minunandu-se, a poruncit ce­lorlalti sa vorbeasca cu sfanta fecioara. Dar ei s-au lepadat, zicand: "Nu putem sta impotriva adevarului, caci daca incepatorul nos­tru a tacut, fiind biruit, apoi noi ce vom zice?" Atunci imparatul maniindu-se, a poruncit sa aprinda un foc mare in mijlocul cetatii pen­tru ca sa arda pe toti filosofii si ritorii. Insa ei, auzind judecata si raspunsul imparatului asupra lor, au cazut la picioarele sfintei, ce­rand sa se roage pentru dansii catre Unul ade­varatul Dumnezeu, ca sa le ierte toate cate au gresit din nestiinta si sa-i invredniceasca de Sf. Botez si de darul Preasfantului Duh.

Sfanta, umplandu-se de bucurie, a zis catre dansii: "Cu adevarat sunteti fericiti, caci la­sand intunericul, ati cunoscut lumina cea ade­varata si, trecand cu vederea pe acest impa­rat stricacios de pe pamant, v-ati apropiat de Cel ceresc. Deci, sa nadajduiti fara indoiala spre mila Lui si sa credeti ca focul cu care va infricoseaza paganii va va fi voua botez si scara care va inalta la cer. in acest foc curatindu-va de toata necuratia trupului si a du­hului, va veti afla ca niste stele luminate si curate inaintea slavei imparatului si veti fi iubitii Lui prieteni". Zicand acestea Sfanta, i-a bucurat cu aceas­ta nadejde si a insemnat pe fiecare pe frunte cu pecetea lui Hristos, adica cu Sfanta Cruce. Apoi au mers cu bucurie spre chinuire si, luandu-i ostasii, i-au aruncat in foc, in a saptesprezecea zi a lunii noiembrie. Facandu-se seara, au mers niste oameni binecredinciosi si iubitori de Dumnezeu ca sa adune moas­tele lor si i-au aflat pe toti intregi, caci nici parul capului lor n-a fost ars; pentru care multi s-au intors la adevarata cunostinta, iar moastele lor le-au ingropat cu cinste la un loc cuviincios.

(...) Acestea zicand Sfanta, a intrebat-o pe ea Porfirie, zicand: "Ce daruieste Hristos celor care cred intr-insul? Pentru ca voiesc si eu sa cred intr-insul si sa fiu ostasul Lui?". Zis-a lui Sfanta Mucenita:
"Dar n-ai citit sau n-ai auzit Scriptura cres­tineasca?" Iar Porfirie a raspuns: "Eu din co­pilaria mea tot cu razboiul m-am indeletnicit si de alte lucruri n-am avut purtare de grija". Zis-a lui Sfanta: "Nu poate limba sa marturi­seasca bunatatile pe care le-a gatit Preabunul si Iubitorul de oameni Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El si pazesc poruncile Lui".

Atunci Porfirie s-a umplut de bucurie ne­graita si a crezut in Hristos, impreuna cu cei doua sute de ostasi si cu imparateasa. Si sarutand toti cu buna cucernicie pe mucenita, s-au dus. Iar milostivul si iubitorul de oameni Hristos, n-a lasat pe sfanta Sa mireasa neba­gata in seama atatea zile ci, ca un parinte iu­bitor de fii, avea purtare de grija de dansa si-i trimitea in toate zilele hrana, printr-o po­rumbita. Apoi, chiar Hristos a venit de a cer­cetat-o cu mare slava si cu multe cete ceresti. Si mai mult a intarit barbatia ei si a umplut-o de indrazneala, zicand: "Nu te teme, iubita Mea mireasa, pentru ca Eu sunt cu tine si prin rabdarea ta pe multi vei intoarce catre Mine, si de multe cununi te vei invrednici". Cu astfel de cuvinte mangaind-o pe ea Dom­nul, S-a dus. (...)

Puteti citi Viata Sfintei Mari Mucenice Ecaterina aici.

Dragi cititori,

pentru ca sintem in postul milostivirii si al dragostei lui Dumnezeu fata de oameni si pentru ca am primit rugamintea de a posta si de a aduce in fata voastra aceste cazuri ale unor copii, o fac cu dorinta de a va oferi un prilej de milostivire catre un frate de-al nostru intru Hristos.

Sint 2 cazuri:

1. Este vorba de un proiect care se adreseaza sprijinirii mai multor cazuri si care se numeste Sa fim oameni.

2. Al doilea caz se refera la o fetita din Dorohoi, Alexandra, care are mare nevoie de dragostea si de ajutorul nostru. Mai multe detalii despre ea puteti afla pe blogul http://www.alexandragroza.com/.

Va multumesc. Sa aveti un post binecuvintat si cu folos!

matuska Eufemia

Sfîntul Iosif cel Nou din Timișoara la Brașov. Ziua a doua

FotO: A. Grosu

De luat aminte

SursA FotO: bebemax

În timp ce un om isi schimba roata la maşina nouă, baietelul lui de 4 ani a luat o piatra ascuţită si a inceput sa zgârie aripa maşinii. Mânios, barbatul a luat mâna copilului şi l-a lovit peste ea de multe ori, fără să-şi dea seama ca avea în mână o cheie.
La spital, copilul si-a pierdut toate degetele din cauza numeroaselor fracturi. Când si-a văzut tatal... copilul a intrebat cu ochii plini de durere: „Tati, imi vor creşte degetele la loc?”.
Barbatul a ramas impietrit de durere; s-a intors la masina si a lovit-o de mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte... stand in fata masinii s-a uitat la zgarieturi; baietelul scrisese: „TATI, TE IUBESC”.
Mânia si Dragostea nu au limite; alege-o pe cea din urma pentru a avea o viata minunata... Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oamenii pentru a fi iubiti.

Dar problema lumii de astazi este ca Oamenii sunt folositi si lucrurile sunt iubite... in timpul acestui an, sa fim atenti si sa ne amintim: Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oameniii pentru a fi iubiti.

Via: e-mail

Sfântul Iosif cel Nou din Timișoara la Brașov. Ziua întâi

FotO: E.T.

Sfinții sînt prietenii noștri. Ei ne întăresc în credința că există viață dincolo de viața aceasta, că trupurile noastre se pot îmbunătăți și, în același timp, ne ajută să pregustăm starea de bucurie, de pace și de trezvie duhovnicească pe care o avem promisă de Domnul în ziua cea neînserată. Am trăit pe viu asta atunci cînd l-am întîmpinat pe Sfîntul Iosif cel Nou din Timișoara la intrarea în Brașov. Și de atunci m-am bucurat cu bucurie sfântă încă o zi. Astăzi, cînd el este deja la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, îmi simt inima mai aproape de el și de Dumnezeu în rugăciune, dar simt și lipsa lui. Venirea Sfîntului Iosif cel Nou la Brașov a fost un dar binecuvîntat și nădăjduiesc că va fi și unul roditor.

Sfîntul Iosif cel Nou din Timișoara este un promotor al ecumenismului ortodox: s-a născut în Serbia, a trăit ca pustnic și monah în Muntele Atos (Grecia) și a păstorit Mitropolia Banatului în România.

Sfîntul Iosif cel Nou are darul de a-i tămădui pe cei care au probleme cu picioarele, dar și pe noi toți, cei ce îi cerem ajutorul în nevoi.

Cred că Sfîntul Iosif cel Nou trebuie să fie vestit din nou și mai mult în România. A trăit simplu și smerit, a trăit doar *cu rugăciunile și cu ostenelile și cu postul*, dar cred că este datoria noastră de creștini să îl cinstim cum se cuvine și să reînviem cultul lui. Cînd eram elevă anul școalar începea în 15 septembrie, ziua de prăznuire și de cinstire a Sfîntului Iosif. Țin minte că în fiecare an mă pregăteam de școală cu haine și cu rechizite noi, dar citeam și Acatistul Sfîntului Iosif. Și au rînduit atît Bunul Dumnezeu, cît și Sfîntul Iosif să încep și să termin fiecare an școlar cu bine (: De aceea, îi îndemn și pe elevii și studenții de astăzi să citească Acatistul și să ceară ajutor de la Sfînt. Și sînt convinsă că vor primi și ajutor și luminare a minții.

matușka Eufemia

Doi ierarhi au liturghisit la Biserica Sfântul Mina. Brașovenii l-au cinstit pe Sfântul Iosif cel Nou

Doi ierarhi au liturghisit la Biserica Sfântul Mina. Brașovenii l-au cinstit pe Sfântul Iosif cel Nou de Ștefan Mărculeț

Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, şi Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, au condus soborul de preoţi şi diaconi care a oficiat Sfânta Liturghie la hramul de ieri, 11 noiembrie, de la Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" şi "Sfântul Mina" din Braşov. Credincioşii braşoveni s-au închinat moaştelor Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş.

Cel de-al doilea hram al bisericii braşovene din cartierul braşovean "Noua" a fost deosebit în acest an, pentru că slujbele religioase oficiate în preajma sărbătorii au fost încununate cu aducerea moaştelor Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, aşezate în racla de la Catedrala mitropolitană din Timişoara. Delegaţia care a adus racla cu odoarele sfinte a fost condusă de către Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, şi a sosit în Braşov joi seara.

Sărbătoarea a fost cu atât mai deosebită, cu cât s-au împlinit cinci ani de la târnosirea lăcaşului de cult. Piatra de temelie a fost aşezată de mitropolitul Antonie Plămădeală pe 14 octombrie 1991, iar zidirea bisericii a durat până în 2006. Pictura a fost realizată de Vasile şi Violeta Carp. Lucrările s-au realizat în timpul protopopului Ioan Popiţa şi al pr. Simion Cibian, iar sfinţirea a avut loc pe 8 octombrie 2006 şi a fost săvârşită de IPS Mitropolit Laurenţiu, împreună cu Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, şi cu Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

La Sfânta Liturghie de ieri au participat autorităţi locale şi judeţene, amintind pe prefectul judeţului Braşov, Ion Gonţea, iar din soborul de preoţi au făcut parte slujitori de la catedrala din Timişoara, protopopul de Braşov, părintele Dănuţ Gheorghe Benga, şi preoţi din Braşov şi împrejurimi.

Comuniunea sfinţilor
PS Episcop Paisie Lugojanul a vorbit în cadrul Sfintei Liturghii despre viaţa şi minunile Sfântului Ierarh Iosif de la Partoş, cel care a vieţuit ca monah la Muntele Athos şi a fost ales spre sfârşitul vieţii mitropolit la Timişoara. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, racla cu moaştele ierarhului au fost scoase pentru prima dată din Catedrala mitropolitană din Timişoara şi aduse la Braşov.
"Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş a săvârşit minuni şi vindecări pentru cei surzi, pentru cei care au fost muţi sau pentru cei care nu puteau merge şi pentru toţi care au căutat alinare şi au adus rugăciune către el şi Dumnezeu", a subliniat PS Episcop Paisie Lugojanul.
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit credincioşilor despre mijlocirea sfinţilor înaintea lui Dumnezeu şi comuniunea lor cerească, despre viaţa Sfântului Mina şi a mulţumit ierarhului din Banat pentru darul făcut braşovenilor.
"Cu ajutorul sfinţilor pomeniţi şi chemaţi la rugăciune, ajungem la Hristos. Sfinţii nu ne încurcă în legătura noastră cu Dumnezeu, iar sfinţenia este un atribut din care Dumnezeu împărtăşeşte şi pe alţii, nu la nivelul Său fiinţial, ci prin lucrările Sale", a spus Părintele Mitropolit.
Părintele paroh Cornel Toma le-a mulţumit celor doi ierarhi şi IPS Mitropolit Nicolae al Banatului pentru sărbătoarea duhovnicească creată prin prezenţa lor şi a moaştelor la Braşov.

După slujba religioasă, ierarhii au sfinţit o troiţă din incinta Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţe Braşov, iar racla cu moaşte a fost adusă spre închinare la sediul instituţiei ocrotite de sfânt. Credincioşii din Făgăraş au avut şi ei posibilitatea să cinstească moaştele, aduse spre seară la catedrala din centrul oraşului.
SursA: ZiarulLumina

Invitație la bucurie! Sfîntul Iosif cel Nou din Timișoara la Brașov

Este îndreptățită cinstirea icoanelor?- Sf. Ioan Damaschin

SursA FotO: othphoto.net

Ἐπειδὴ δέ τινες ἡμῖν καταμέμφονται προσκυνοῦσί τε καὶ τιμῶσι τήν τε τοῦ σωτῆρος καὶ τῆς δεσποίνης ἡμῶν εἰκόνα, ἔτι δὲ καὶ τῶν λοιπῶν ἁγίων καὶ θεραπόντων Χριστοῦ, ἀκουέτωσαν, ὡς ἐξ ἀρχῆς ὁ θεὸς τὸν ἄνθρωπον κατ' οἰκείαν εἰκόνα ἐποίησε. Τίνος οὖν ἕνεκεν ἀλλήλους προσκυνοῦμεν, εἰ μὴ ὡς κατ' εἰκόνα θεοῦ πεποιημένους; Ὡς γάρ φησιν ὁ θεοφόρος καὶ πολὺς τὰ θεῖα Βασίλειος, «ἡ τῆς εἰκόνος τιμὴ ἐπὶ τὸ πρωτότυπον διαβαίνει»· πρωτότυπον δέ ἐστι τὸ εἰκονιζόμενον, ἐξ οὗ τὸ παράγωγον γίνεται. ὁ Μωσαϊκὸς λαὸς τῇ σκηνῇ κυκλόθεν προσεκύνει εἰκόνα καὶ τύπον φερούσῃ τῶν ἐπουρανίων, μᾶλλον δὲ τῆς ὅλης κτίσεως.

Οὐ νέον τὸ τῶν εἰκόνων ἐφεύρημα καὶ ἡ τούτων προσκύνησις, ἀλλ' ἀρχαία τῆς ἐκκλησίας παράδοσις. Καὶ Ἀβραὰμ δὲ καὶ Μωσῆς καὶ Ἡσαΐας καὶ πάντες οἱ προφῆται εἰκόνας εἶδον θεοῦ καὶ οὐκ αὐτὴν τὴν οὐσίαν τοῦ θεοῦ. Ἡ βάτος εἰκὼν ἦν τῆς θεομήτορος, καὶ μέλλοντι τῷ Μωσῇ ταύτῃ προσιέναι εἶπεν ὁ θεός· «Ὑπόλυσαι τὸ ὑπόδημα τῶν ποδῶν σου· ἡ γὰρ γῆ, ἐν ᾗ ἕστηκας, γῆ ἁγία ἐστίν.» Εἰ οὖν ἡ γῆ, ἐν ᾗ εἰκὼν τῆς θεοτόκου ὤφθη τῷ Μωσῇ, γῆ ἁγία ἐστί, πόσῳ μᾶλλον αὐτὴ ἡ εἰκών;

Deoarece unii ne învinuiesc că sărutăm și cinstim icoana Mântuitorului și a Stăpânei noastre, precum și a celorlalți Sfinți și slujitori ai lui Hristos, să auză că la început Dumnezeu l-a făcut pe om după propriul său chip (icoană). Oare pentru ce ne salutăm/cinstim unii pe alții, dacă nu din pricină că sântem făcuți după chipul lui Dumnezeu? Precum zice de-Dumnezeu-purtătorul și bogatul în cele dumnezeiești Vasile, „cinstea adusă icoanei trece la prototip”, adică la cel închipuit în icoană. Poporul lui Moisi se închina de jur împrejurul Cortului, deoarece acesta purta icoana și chipul celor cerești, ba și a toată zidirea.

Cinstirea icoanelor nu este o scorneală nouă, ci veche este predania Bisericii. Și Avraam și Moisi și Isaia și toți Prorocii au văzut imagini ale lui Dumnezeu, iar nu însăși ființa lui. Rugul aprins era icoana Maicii lui Dumnezeu și, voind Moisi a se apropia către aceasta, i-a zis Dumnezeu: „Dezleagă încălțămintea picioarelor tale, căci pământul pre carele stai pământ sfânt este” (Ieș. 3, 5). Dacă, așadar, pământul pe care icoana Născătoarei lui Dumnezeu s-a arătat lui Moisi este sfânt, cu cât mai vârtos va fi sfântă icoana însăși?

Traducere după Sf. Ioan Damaschin, Despre credința ortodoxă, IV, 16 (PG 94, 1168); Cuvântările pentru apărarea icoanelor, II, 16 (PG 94, 1301) realizată de Marius Ivașcu.

Trupul și Sângele Lui

SursA FotO: orthphoto.net

Ἐπειδὴ διπλοῖ τινές ἐσμεν καὶ σύνθετοι, δεῖ καὶ τὴν γέννησιν διπλῆν εἶναι, ὁμοίως καὶ τὴν βρῶσιν σύνθετον. Ἡ μὲν οὖν γέννησις δι' ὕδατος ἡμῖν καὶ πνεύματος δέδοται, φημὶ δὴ τοῦ ἁγίου βαπτίσματος, ἡ δὲ βρῶσις αὐτὸς ὁ ἄρτος τῆς ζωῆς, ὁ κύριος ἡμῶν Ἰησοῦς Χριστὸς ὁ ἐκ τοῦ οὐρανοῦ καταβάς. Μέλλων γὰρ τὸν ἑκούσιον ὑπὲρ ἡμῶν καταδέχεσθαι θάνατον ἐν τῇ νυκτί, ἐν ᾗ ἑαυτὸν παρεδίδου, διαθήκην καινὴν διέθετο τοῖς ἁγίοις αὐτοῦ μαθηταῖς καὶ ἀποστόλοις καὶ δι' αὐτῶν πᾶσι τοῖς εἰς αὐτὸν πιστεύουσιν. Ἐν τῷ ὑπερῴῳ τοίνυν τῆς ἁγίας καὶ ἐνδόξου Σιὼν τὸ παλαιὸν πάσχα μετὰ τῶν μαθητῶν αὐτοῦ φαγὼν καὶ πληρώσας τὴν παλαιὰν διαθήκην νίπτει τῶν μαθητῶν τοὺς πόδας, σύμβολον τοῦ ἁγίου βαπτίσματος παρεχόμενος. Εἶτα κλάσας ἄρτον ἐπεδίδου αὐτοῖς λέγων· «Λάβετε, φάγετε, τοῦτό μού ἐστι τὸ σῶμα» τὸ ὑπὲρ ὑμῶν κλώμενον εἰς ἄφεσιν ἁμαρτιῶν. Ὁμοίως δὲ λαβὼν τὸ ποτήριον ἐξ οἴνου καὶ ὕδατος μετέδωκεν αὐτοῖς λέγων· «Πίετε ἐξ αὐτοῦ πάντες». εἰ οὐρανὸς καὶ ἡ γῆ ὕδωρ τε καὶ πῦρ καὶ ἀὴρ καὶ πᾶς ὁ κόσμος αὐτῶν τῷ λόγῳ κυρίου συνετελέσθησαν καὶ τοῦτο δὴ τὸ πολυθρύλλητον ζῷον ὁ ἄνθρωπος· εἰ θελήσας αὐτὸς ὁ θεὸς λόγος ἐγένετο ἄνθρωπος καὶ τὰ τῆς ἁγίας παρθένου καθαρὰ καὶ ἀμώμητα αἵματα ἑαυτῷ ἀσπόρως σάρκα ὑπεστήσατο, – οὐ δύναται τὸν ἄρτον ἑαυτοῦ σῶμα ποιῆσαι καὶ τὸν οἶνον καὶ τὸ ὕδωρ αἷμα; Εἶπεν ἐν ἀρχῇ· «Ἐξαγαγέτω ἡ γῆ βοτάνην χόρτου», καὶ μέχρι τοῦ νῦν τοῦ ὑετοῦ γινομένου ἐξάγει τὰ ἴδια βλαστήματα τῷ θείῳ συνελαυνομένη καὶ δυναμουμένη προστάγματι. Εἶπεν ὁ θεός· «Τοῦτό μού ἐστι τὸ σῶμα», καί· «Τοῦτό μου τὸ αἷμα», καί· «Τοῦτο ποιεῖτε» καὶ τῷ παντοδυνάμῳ αὐτοῦ προστάγματι, ἕως ἂν ἔλθῃ, γίνεται· Καὶ γίνεται ὑετὸς τῇ καινῇ ταύτῃ γεωργίᾳ διὰ τῆς ἐπικλήσεως ἡ τοῦ ἁγίου πνεύματος ἐπισκιάζουσα δύναμις·

Deoarece avem o natură dublă și compusă, și nașterea noastră trebuie să fie dublă, și hrana compusă.
Nașterea ni se dă prin apă și prin Duh, adică prin Sfântul Botez, iar hrana aceasta este Pâinea Vieții, Domnul nostru Iisus Hristos care s-a pogorât din cer.
Căci urmând a primi moartea cea de bunăvoie pentru noi, în noaptea în care s-a dat pe sine, a așezat legământ nou Sfinților săi Ucenici și Apostoli și, printr-înșii, tuturor celor ce cred în el.
Așadar, în foișorul de sus din Sfântul și slăvitul Sion, mâncând Paștele cel vechi cu ucenicii săi și plinind Vechiul Legământ, le spală picioarele ucenicilor, dându-le un simbol al Sfântului Botez. Apoi, frângând pâinea, s-a dat lor, zicând: „Luați, mâncați: acesta este Trupul meu, carele se frânge pentru voi spre lăsarea păcatelor”.
Tot astfel, luând Potirul cu vin și apă, l-a dat lor zicând: „Beți dintru acesta toți”.
Dacă cerul și pământul, apa și focul și văzduhul și toată podoaba lor s-au săvârșit cu Cuvântul Domnului, precum și această nobilă făptură, omul; dacă, voind însuși Dumnezeu Cuvântul, s-a făcut om și și-a alcătuit luiși fără de sămânță trup din curatele și nevinovatele sângiuri ale Sfintei Fecioare, - oare nu poate face pâinea să devină Trupul său, iar vinul și apa, Sângele său?
A zis la început: „Să răsară pământul iarbă verde” și, până acum, când plouă, pământul aduce vlăstarele sale, ascultând și lucrând după dumnezeiasca poruncă.
A zis Dumnezeu: „Acesta este Trupul meu”, și: „Acesta este Sângele meu”, și: „Aceasta să faceți”; și, prin atotputernica sa poruncă, se face până când va veni.

Și se pogoară ploaia asupra acestui nou sad prin chemarea Sfântului Duh, umbrind puterea sa.

Traducere după Sf. Ioan Damaschinul, Despre credința ortodoxă, IV, 13 (PG 94, 1137) de Marius Ivașcu.

Despre parintii duhovnici

SursA FotO: orthphoto.net

Povățuitori către mântuire - Sf. Ioan Gură de Aur, Despre preoție, III, 6 (PG 48, 644)

Mείζονα τοῖς ἱερεῦσιν ἔδωκε δύναμιν τῶν φυσικῶν γονέων ὁ Θεός, καὶ τοσοῦτον ἀμφοτέρων τὸ διάφορον ὅσον τῆς παρούσης καὶ τῆς μελλούσης ζωῆς· οἱ μὲν γὰρ εἰς ταύτην, οἱ δὲ εἰς ἐκείνην γεννῶσι. Κἀκεῖνοι μὲν οὐδὲ τὸν σωματικὸν αὐτοῖς δύναιντ' ἂν ἀμύνασθαι θάνατον, οὐ νόσον ἐπενεχθεῖσαν ἀποκρούσασθαι· οὗτοι δὲ καὶ κάμνουσαν καὶ ἀπόλλυσθαι μέλλουσαν τὴν ψυχὴν πολλάκις ἔσωσαν, τοῖς μὲν πραοτέραν τὴν κόλασιν ἐργασάμενοι, τοὺς δὲ οὐδὲ παρὰ τὴν ἀρχὴν ἀφέντες ἐμπεσεῖν, οὐ τῷ διδάσκειν μόνον καὶ νουθετεῖν, ἀλλὰ καὶ τῷ δι' εὐχῶν βοηθεῖν.
Ἔπειτα οἱ μὲν φυσικοὶ γονεῖς, εἴ τισι τῶν ὑπερεχόντων καὶ μεγάλα δυναμένων προσκρούσαιεν οἱ παῖδες, οὐδὲν αὐτοὺς ἔχουσιν ὠφελεῖν, οἱ δὲ ἱερεῖς οὐκ ἄρχοντας, οὐδὲ βασιλεῖς, ἀλλ' αὐτὸν αὐτοῖς πολλάκις ὀργισθέντα κατήλλαξαν τὸν Θεόν.

Dumnezeu le-a dat preoților o putere mai mare decât părinților trupești. Atât de mare este deosebirea dintre părinții firești și cei duhovnicești pe cât se deosebește viața de acum de cea care va să fie. Unii ne nasc pentru aceasta, ceilalți pentru cealaltă. Părinții firești n-ar putea să-și apere fiii nici de moartea trupului, nici să alunge boala care vine peste ei. Cei duhovnicești, însă, adesea au scăpat sufletul chinuit și pe cel ce trăgea să moară, unora îmblânzindu-le pedeapsa, iar altora împiedicându-le dintru început căderea, nu numai cu învățătura și cu sfatul, ci și cu ajutorul rugăciunilor.

Apoi, părinții firești, de s-ar întâmpla să-i ofenseze copiii lor pe cei ce au stăpânire și putere multă, nu le pot veni în ajutor cu nimic, pe când preoții nu au împăcat pe stăpâni, nici pe împărați, ci pe însuși Dumnezeu căruia aceia i-au stârnit adeseori mânia.
Traducere din limba greaca de Marius IVASCU.

Despre Biserica

SursA FotO

1. Biserica – împăciuitoarea tuturor diferențelor
Πολλῶν γὰρ ὄντων καὶ ἀπείρων ἀριθμῷ σχεδὸν ἀνδρῶν τε καὶ γυναικῶν καὶ παίδων, γένει καὶ εἴδει, καὶ ἔθνεσι καὶ γλώσσαις, καὶ βίοις καὶ ἡλικίαις, καὶ γνώμαις καὶ τέχναις, καὶ τρόποις καὶ ἤθεσι καὶ ἐπιτηδεύμασιν, ἐπιστήμαις τε αὖ καὶ ἀξιώμασι, καὶ τύχαις καὶ χαρακτῆρσι καὶ ἕξεσιν, ἀλλήλων διῃρημένων τε καὶ πλεῖστον διαφερόντων τῶν εἰς αὐτὴν γιγνομένων καὶ ὑπ' αὐτῆς ἀναγεννωμένων τε καὶ ἀναδημιουργουμένων τῷ πνεύματι, μίαν πᾶσι κατὰ τὸ ἴσον δίδωσι καὶ χαρίζεται θείαν μορφὴν καὶ προσηγορίαν, τὸ ἀπὸ Χριστοῦ καὶ εἶναι καὶ ὀνομάζεσθαι·
καὶ μίαν τὴν κατὰ πίστιν ἁπλῆν τε καὶ ἀμερῆ καὶ ἀδιαίρετον σχέσιν, τὴν τὰς πολλὰς καὶ ἀμυθήτους περὶ ἕκαστον οὔσας διαφοράς, οὐδ' ὅτι κἂν εἰσὶ συγχωροῦσαν γνωρίζεσθαι, διὰ τὴν τῶν πάντων εἰς αὐτὴν καθολικὴν ἀναφορὰν καὶ συνέλευσιν, καθ' ἣν οὐδεὶς τὸ παράπαν οὐδὲν ἑαυτῷ τοῦ κοινοῦ διωρισμένος ἐστί, πάντων συμπεφυκότων ἀλλήλοις καὶ συνημμένων κατὰ τὴν μίαν ἁπλῆν τε καὶ ἀδιαίρετον τῆς πίστεως χάριν καὶ δύναμιν.
Ἦν γὰρ πάντων, φησίν, ἡ καρδία καὶ ἡ ψυχὴ μία· ὡς ἐκ διαφόρων μελῶν σῶμα ἓν καὶ εἶναι καὶ ὁρᾶσθαι καὶ αὐτοῦ Χριστοῦ τῆς ἀληθινῆς ἡμῶν κεφαλῆς ὄντως ἄξιον· ἐν ᾧ, φησὶν ὁ θεῖος Ἀπόστολος, οὐκ ἔστιν ἄρρην οὐδὲ θῆλυ, οὔτε Ἰουδαῖος οὔτε Ἕλλην, οὔτε περιτομὴ οὔτε ἀκροβυστία, οὔτε βάρβαρος οὔτε Σκύθης, οὔτε δοῦλος οὔτε ἐλεύθερος· ἀλλὰ πάντα καὶ ἐν πᾶσιν αὐτός, ὁ πάντα κατὰ μίαν ἁπλῆν τῆς ἀγαθότητος ἀπειρόσοφον δύναμιν ἑαυτῷ περικλείων, ὥσπερ κέντρον εὐθειῶν τινων ἐξημμένων αὐτοῦ, κατὰ μίαν ἁπλῆν καὶ ἑνιαίαν αἰτίαν καὶ δύναμιν τὰς ἀρχὰς τῶν ὄντων τοῖς πέρασιν οὐκ ἐῶν συναφίστασθαι, κύκλῳ περιγράφων αὐτῶν τὰς ἐκτάσεις καὶ πρὸς ἑαυτὸν ἄγων τοὺς τῶν ὄντων καὶ ὑπ' αὐτοῦ γενομένων διορισμούς·

Mulți și în număr aproape infinit sânt bărbații și femeile și copiii din Biserică, distingându-se și deosebindu-se mult unii de alții prin neam și înfățișare și noroade și limbi, prin viețuire și vârstă, prin păreri și meșteșuguri, prin apucături și năravuri și obiceiuri, prin cunoștințe și păreri, prin soartă și caractere și firi; toți s-au supus Bisericii și au fost renăscuți și rezidiți prin Duhul, iar tuturor li se dă și toți primesc deopotrivă o singură dumnezeiască formă și numire: și a fi, și a se numi ai lui Hristos.
Unul este chipul cel după credință: simplu, de neîmpărțit și de nedespărțit. Osebirile cele multe și negrăite ale fiecăruia nu numai că sânt aduse la un numitor comun prin jertfa și adunarea cea sobornicească, dar fiecare nu este nimic luat separat de obște, ci toți sânt împreună-sădiți laolaltă și uniți prin harul și puterea cea simplă și nedespărțită a credinței.

„Una”, zice,„era inima și sufletul tuturor credincioșilor” (Fap. 4, 32), așa cum Trupul alcătuit din multe mădulare este și se vede a fi unul și cu adevărat vrednic de Hristos, adevăratul nostru Cap. „Întru carele”, zice dumnezeiescul Apostol, „nu este parte bărbătească nici femeiască, nici Iudeu nici Ellin, nici tăiere împrejur nici netăiere împrejur, nici Varvar nici Schit, nici rob nici slobod; ci toate și întru toți Hristos” (Gal. 3, 28; Col. 3, 11), care printr-o singură putere a bunătății sale atotînțelepte și simple le reunește pe toate în sine, asemenea centrului din care emană razele. Sf. Maxim Mărturisitorul, Mistagogia, I (PG 91, 664)

2. Hristos este ușa cea smerită și plecată
A zis Iisus: „Amin, amin grăiesc vouă: cela ce nu intră prin ușă în staulul oilor, ci sare pre aiurea, acela fur este și tâlhariu” (In. 10, 1). Au spus că nu sânt orbi: doar atunci ar putea să vadă, dacă ar deveni oi ale lui Hristos. De unde-și furau lumina cei ce tăgăduiau Ziua? Pentru aroganța deșartă, trufașă și de nevindecat a acelora a rostit Domnul Iisus aceste cuvinte, prin care, de vom fi cu luare aminte, și pe noi ne-a povățuit la mântuire.

Mulți se numesc, după obiceiul vieții acesteia, oameni buni, bărbați și femei cumsecade, nevinovați, care respectă aproape toate cele poruncite în Lege: își cinstesc părinții, nu curvesc, nu ucid, nu fură, nu aduc mărturie mincinoasă împotriva nimănui, și par să respecte celelate porunci ale Legii, fără să fie creștini. Și mulți se laudă ca și aceștia: „Oare și noi sântem orbi?” Toate aceste lucruri, pe care le fac fără să știe în ce scop, le fac degeaba. Domnul le-a pus înainte parabola aceasta despre oile sale și despre ușa prin care se intră în staul în citirea de astăzi.

Degeaba zic păgânii: „Noi trăim cinstit!” Dacă nu intră pe ușă, la ce folos le sânt cele cu care se laudă? Rostul pe care ar trebui să-l urmărească fiecare din cei ce duc o viață cinstită ar trebui să fie acela de a-i fi dat să trăiască astfel mereu: cui nu-i este dat să trăiască în veci, la ce îi folosește că trăiește bine? Dar nu se cuvine să li se facă această concesie (cum că trăiesc bine) celor ce fie nu cunosc rostul unei vieți cinstite din pricina orbirii, fie îl disprețuiesc trufindu-se. Nimeni nu are nădejde adevărată și sigură că va trăi veșnic, decât dacă recunoaște Viața, adică pe Hristos.
Mulți asemenea oameni caută chiar să-i convingă pe alții să trăiască corect și nu sânt creștini. Vor să sară pe altă parte, să răpească și să ucidă; nu să apere și să păzească turma ca Păstorul. Au fost, dar, unii filozofi care au învățat lucruri subtile despre virtuți și patimi, au făcut distincții, au dat definiții, au tras concluzii din argumente de mare perspicacitate, au umplut cărți, și-au vânturat înțelepciunea proprie dând mult din gură. Aceștia au îndrăznit să le zică oamenilor: „Urmați-ne pe noi, deveniți adepții sectei noastre dacă voiți o viață fericită”. Dar n-ar fi intrat pe ușă: voiau să piardă, să junghie și să ucidă...
Ce voi zice despre aceștia? Iată, și fariseii citeau și în cele ce citeau răsuna Hristos; îl așteptau să vină și nu l-au recunoscut când le stătea în față: se lăudau și ei că ar fi dintre cei ce văd, adică dintre înțelepți. Tăgăduiau pe Hristos și nu intrau pe ușă. Și aceia, pe câți înșelau îi duceau să-i junghie și să-i ucidă, nu la slobozenie. Să-i lăsăm, însă, pe toți aceștia: să vedem dacă intră pe ușă măcar aceia care să laudă cu însuși numele lui Hristos.
Nenumărați sânt cei ce nu doar se mândresc că văd, ci vor să pară și luminați de Hristos, dar sânt eretici. Oare aceștia să fi intrat pe ușă? Nicidecum! Savellie zice: „Același este Fiul, carele este și Tatăl”; dar dacă e Fiu, nu mai e Tată. Nu intră pe ușă cel ce îl numește Fiu pe Tatăl. Arie zice: „Una este Tatăl, alta este Fiul”. Ar fi zis bine, dac-ar fi spus „altul”, nu „alt(cev)a”. Căci zicând „alta” tăgăduiește pe Cel de la care aude: „Eu și Tatăl una sântem” (In. 10, 30). Așadar nici el nu intră pe ușă: predică un Hristos plăzmuit de el, nu pe cel adevărat. Ai numele, nu și realitatea dindărăt. Hristos este numele unei realități: ține-te de ea, dacă vrei să-ți fie de vreun folos numele. Altul de nu știu unde zice ca Photinus: „Hristos este om; nu este Dumnezeu.” Nici el nu intră pe poartă, căci Hristos este Om și Dumnezeu. Și ce rost are să le străbatem pe toate și să înșirăm mulțimea eresurilor deșarte?

Aceasta s-o știți: staulul lui Hristos este Biserica Sobornicească. Cine voiește să intre în staul, să intre pe ușă: să propovăduiască pe Hristos cel adevărat. Nu doar atât, ci să caute slava lui Hristos, nu pe a sa: căci mulți căutând slavă pentru ei înșiși, au risipit mai degrabă decât să adune oile lui Hristos. Smerită e poarta, Hristos Domnul: cel ce intră pe aceasta trebuie să se smerească, ca să nu se lovească la cap. Cine nu se smerește, ci se înalță pe sine, vrea să sară peste gard; or, pentru cel ce sare gardul, după înălțare urmează căderea.
Fer. Augustin, Tâlcuire la Evanghelia după Ioan, XLV, 2 (PL 35, 1720)

3. Biserica are viață, fiindcă în ea viază Duhul
Si vultis habere Spiritum sanctum, intendite, fratres mei: spiritus noster quo vivit omnis homo, anima vocatur: et videtis quid faciat anima in corpore. Omnia membra vegetat; per oculos videt, per aures audit, per nares olfacit, per linguam loquitur, per manus operatur, per pedes ambulat: omnibus simul adest membris, ut vivant; vitam dat omnibus, officia singulis. Non audit oculus, non videt auris, non videt lingua, nec loquitur auris et oculus; sed tamen vivit: vivit auris vivit lingua; officia diversa sunt, vita communis. Sic est Ecclesia Dei: in aliis sanctis facit miracula, in aliis sanctis loquitur veritatem, in aliis sanctis custodit virginitatem, in aliis sanctis custodit pudicitiam conjugalem, in aliis hoc, in aliis illud: singuli propria operantur, sed pariter vivunt. Quod autem est anima corpori hominis, hoc est Spiritus sanctus corpori Christi, quod est Ecclesia: hoc agit Spiritus sanctus in tota Ecclesia, quod agit anima in omnibus membris unius corporis. Sed videte quid caveatis, videte quid observetis, videte quid timeatis. Contingit ut in corpore humano, imo de corpore aliquod praecidatur membrum, manus, digitus, pes; numquid praecisum sequitur anima? Cum in corpore esset, vivebat; praecisum amittit vitam. Sic et homo christianus catholicus est, dum in corpore vivit; praecisus haereticus factus est, membrum amputatum non sequitur spiritus. Si ergo vultis vivere de Spiritu sancto, tenete caritatem, amate veritatem, desiderate unitatem, ut perveniatis ad aeternitatem.

Dacă voiți să aveți Duhul Sfânt, luați aminte, frații mei: duhul nostru prin care viază tot omul se cheamă suflet. Vedeți, dar, ce face sufletul în trup? Animă toate mădularele: cu ochii vede, cu urechile aude, cu nările miroase, cu limba grăiește, cu mâinile lucrează, cu picioarele umblă: este prezent simultan în toate mădularele, făcându-le vii. Dă viață tuturora și fiecăruia îi dă ceva de lucru. Nu aude ochiul, nu vede urechea, nu vede limba, nici nu vorbesc urechea și ochiul. Dar totuși viază: este vie urechea, e vie și limba. Funcțiile lor sânt diverse, viața este comună.

Așa este și Biserica lui Dumnezeu: prin unii sfinți săvârșește minuni, prin alți sfinți grăiește adevărul, prin alții păzește fecioria, prin alții păstrează nunta neîntinată, printr-unii face un lucru, printr-alții altul. Fiecare lucrează ale lor, toți trăiesc laolaltă.

Ceea ce este sufletul pentru trupul omului, aceea este Duhul Sfânt pentru Trupul lui Hristos, care este Biserica. Aceeași lucrează Duhul Sfânt în întrega Biserică, ce face sufletul în toate mădularele unui singur trup.

Dar iată de ce se cuvine să vă feriți, iată unde trebuie să fiți cu luare aminte, iată de ce trebuie să vă temeți. Se întâmplă ca dintr-un trup omenesc să fie tăiat un mădular: o mână, un deget, un picior; oare sufletul rămâne în mădularul amputat? Câtă vreme era în trup, era viu; după ce s-a tăiat, și-a pierdut viața.

Așa și creștinul – este catholic (sobornicesc) câtă vreme viază în Trup; odată tăiat s-a făcut eretic, căci Duhul nu urmează mădularul amputat. Așadar, dacă voiți să trăiți în Duhul Sfânt, păstrați dragostea, iubiți adevărul, râvniți unitatea, ca să ajungeți la veșnicie.
Fer. Augustin, Predica 267 (PL 38, 1231)

4. Dumnezeu a găsit o desfrânată și a făcut-o fecioară
Cred în Sfânta Biserică – în Biserica aceea care sântem noi înșine.

Când spun „noi”, nu mă refer doar la cei ce ne-am adunat aici, la voi care mă ascultați acum. Mă refer la creștinii din Biserica din locul acesta, adică la cei ce locuiesc în acest oraș, la toți creștinii acestui ținut, la toți creștinii din această provincie, la toți creștinii de dincolo de mări, la cei din lumea întreagă, fiindcă „de la răsăritul soarelui până la apus lăudat este numele Domnului” (Ps. 112, 3). Toți aceștia alcătuiesc Biserica, Maica noastră adevărată, adevărata Mireasă a Mirelui.

Noi o avem la mare cinste. Ea este soția credincioasă a unui Domn atât de mare. Bunătatea Mirelui față de ea a fost fără margini. A găsit-o desfrânată și a făcut-o fecioară.
Că a fost desfrânată, nu poate tăgădui: ar însemna să uite iertarea Celui ce a eliberat-o. Nu a fost desfrânată? A curvit cu idolii și cu demonii! Toți erau vinovați de curvie în cele duhovnicești. Doar câțiva păcătuiseră trupește, dar toți preacurviseră în inima lor.
Domnul a venit și a făcut Biserica fecioară. Biserica este, așadar, curată. Fie să rămână așa, să se teamă de ispititor, să stea departe de orice ar putea s-o întineze!
Fer. Augustin, Serm. Morin (Miscellanea Agostiniana, 447 ș. urm.)

Traducere din limbile greaca si latina de Marius IVASCU.